Importanţa protocolului în viaţa cotidiană

Importanţa protocolului în viaţa cotidiană este una relativă depinzând în mare parte de
natura relaţiei sau a activităţii pe care individul o prestează. Intuitiv, ramura principală a
protocolului este formalismul diplomatic, fie că se referă la aspecte internaţionale sau dacă
este sa ne gândim la o scară mai mica, la activitatea unui angajat în cadrul companiei. Din
păcate în viaţa de zi cu zi a omului de rând protocolul capătă o valoare din ce în ce mai mică.
Cauzele acestui declin sunt îndeosebi caracteristicile care fac ca un sistem economic să fie
unul de tip capitalist. Baza capitalismului este individualismul, ori protocolul implică
comunitate si respect, nu transpunerea principiilor junglei în viaţa cotidiană.
Trăim într-o lume în care accentul nu se mai pune pe valori morale ci pe capacitatea de
a te adapta cât mai rapid şi cât mai impersonal. Pentru a exemplifica mai bine aceasta teorie
este nevoie de o privire evolutivă asupra progresului (regresului) umanităţii asupra istoriei.
S-a pornit de la epoca de piatra în care pentru omul-animal protocolul era inexistent.
Încet încet relaţiile interumane s-au dezvoltat şi prin urmare a apărut noţiunea de respect care
implicit a determinat naşterea unui protocol. De-alungul timpului protocolul s-a rafinat
atingând probabil cote maxime în secolele iluminarii, a monarhiei şi in general a perioadelor
mai linistite din punct de vedere a razboaielor.
Pe de altă parte peisajul economic din ziua de astăzi, nu mai lasa nici timp nici
inclinaţii către latura formală a vieţii. Fiecare persoană încearcă să minimalizeze orice fel de
reguli indiferent de natura lor. Este mult mai usor sa adopti o ţinută casual la serviciu, te simţi
mult mai important vorbind ca de la egal la egal cu cât mai multe persoane, pierzi mult mai
puţin timp trimitând felicitări de Crăciun, oboseşti mult mai putin nepurtându-te civilizat. Un
rol important l-a avut şi miscarea feministă din ultimul secol care promovând drepturile egale
între femei şi barbaţi a dus la o dispariţie progresivă a ”ritualilor” de curtare (regulile din
codul bunelor maniere se topesc alert pe masura ce privim spre viitor) (exemplu cum erau
curtate femeile în trecut la părinti acasă, iar astăzi se ajunge la <nu iţi mai deschid usa>,
suntem egali). Fenomenul este foarte interesant de urmărit întrucat cel puţin în perioada
imediat următoare vom asista la un regres continuu al protocolului care se va limita la strictul
necesar.

1
 Deja societatea ne încurajează către ideea de individ central universului şi deci
implicit către ideea că nu prea mai exista diferenţe între oameni. Rezultatul direct este faptul
că oamenii nu se mai vad ca făcând parte din grupuri foarte diferite şi atunci protocolul poate
fi ori ignorat ori transformat intr-o relatie de ”tutuire”. Un factor de o importanta covarsitoare
în ruperea barierelor este internetul. E suficient sa ne oprim o clipă şi să reflectăm asupra
modului în care comunicarea se desfasoară astăzi. Intrevederea fizica dintre două persoane
aproape că a dispărut, există videoconferinţa sau telefon mobil. Toate aceste instrumente
reduc la minim timpul necesar transmiterii informaţiilor şi atunci individul fără să vrea reduce
la minim protocolul.
Se poate observa un paralelism între protocol şi tradiţie fiindcă adeseori tradiţia
impune protocolul. Să luam drept exemplu pregătirile funerare, narate excelent de către
Mihail Sadoveanu în Baltagul. Totul legat de înmormantare era dictat de tradiţie , astfel toate
acţiunile celor implicaţi se conformau unui anumit ritual (protocol). Această constatare relevă
caracterul regional al protocolului. Astfel raţionamentul se încheie într-o buclă perfectă pentru
că e lesne de văzut cum importanţa cunoaşterii acestuia creşte pe masură ce interacţiunile apar
între zone geografice (culturale) mai depărtate. Sau cu alte cuvinte cunoaşterea protocolului
din cadrul relaţiilor diplomatice între ţări este mult mai importantă decât protocolul între două
persoane care locuiesc în aceeaşi scară (având caracter regional, acesta este oricum cunoscut
implicit).
La nivel diplomatic protocolul atinge excelenţa datorita mizelor foarte mari aflate in
joc, fie ca este vorba de companii multinaţionale sau de relaţii intre state. Astfel persoanele
direct implicate trebuie să posede o vastă întelegere a protocolului tocmai fiindcă un gest, un
cuvânt ( sau omiterea gestului , cuvântului) pot însemna foarte mult. A se vedea totusi ca,
chiar şi aici protocolul a început să se estompeze. Din ce in ce mai des massmedia furnizează
imagini în care presedinţi de stat sar oricât de multe etape formale, ajungând chiar să se
denigreze unul pe celalalt în mod direct. Dacă ar fi să dăm un exemplu contemporan a se
vedea relaţia şi modul ”protocolar” dintre/intre presedintele venezuelean si cel american, sau
comportamentul presedintilor(dictatorii tarilor africane), fiindcă totuşi trăim într-o lume într-o
continuă globalizare aşadar exemplele nu trebuie limitate la cele clasice. Aşadar dacă
persoanele care se află în vârful piramidei işi permit să navigheze mai mult sau mai putin
brutal prin protocol, nu este de mirare involuţia omului de rând din acest punct de vedere( si
nu numai.) Desigur nota pesimistă care se citeşte printre rândurile expunerii mele e doar una
personală fiindcă este foarte interesant de văzut dacă protocolul în sine are sau nu vreun rost
pornind, de exemplu, de la textele biblice toti oamenii se nasc egali, asa deci protocolul nu
2
prea işi are locul. Oare nu protocolul este metoda prin care ne mascăm(inlocuim) adevăratele
intenţii printr-un şir lung de gesturi sau cuvinte? Ce nevoie ar fi de ele într-o lume în care toţi
am fi egali?
Cu toate acestea, biserica în sine impune un protocol vast. Simpla acţiune de a merge
la biserică implică o serie de formalisme care trebuiesc respectate (ţinuta decentă, inchinare la
icoane, etc). Deci din start protocolul nu poate fi evitat ba mai mult este important de
respectat. Deşi e usor de văzut ca existenţa şi respectarea protocului ar aduce mai multe
beneficii unei societăţi, există şi un revers şi anume crearea unor distanţe morale între oameni.
Pe măsură ce protocolul devine mai elaborat pe atât creşte distanţa între persoane. De
exemplu, în trecut un baiat nu ar fi putut nicioadata sa se apropie direct de o fata si sa
converseze, era nevoie de un intreg ritual de la cererea permisiuniii tatălui şi pana la o
invitaţie oficială scrisă pentru a putea purta o discutie cât de mică. Astăzi insă poti sari peste
toate aceste etape si să ajungi sa cunoşti o persoana mult mai repede si mult mai complet.
La nivel diplomatic importanta protocolului are doua directii. Pe de o parte in timp de
pace scopul este de a inlesni si potenta schimburile economice. Pe timp de razboi scopurile
sunt destul de evidente. Cel mai ieftin si adeseori eficient mijloc de a atinge aceste scopuri
este prin abilitatea diplomatica a celui implicat direct. Uneltele diplomatului sunt dictate de
protocol, respectarea acestuia fiind vitala unor relatii pozitive, fiindca pana la urma arta consta
in a folosi protocolul in favoarea ta.
As vrea sa pot incheia cu o concluzie mai limitativa din punct de vedere al ipotezelor
enunţate, dar insăşi natura subiectului determină o paletă mult prea largă de răspunsuri. Având
în vedere mult prea discutatul fenomen de globalizare pot conchide că protocolul este
simplificat continuu şi cel puţin deocamdată, işi pierde din importanţă.