Arabii antici

În secolul al VI-lea, Orientul Mijlociu era disputat între cele două mari puteri ale
lumii: Imperiul Bizantin și Imperiul Sasanid.
Religia din Peninsula Arabică cunoştea atât religii politeiste cât şi monoteiste -
Mozaismul şi Creştinismul.
Profetul Mahomed este cel mai luminat reprezentant al unui monoteism riguros
considerând că Allah este creatorul lumii, o divinitate atotputernică, iar omul este
obligat să i se supună. Însuşi cuvântul islam înseamnă supunere.
Mahomed, cel care a realizat unitatea Arabiei din triburile fărămiţate, îşi
provăduieşte ideile, la început la Mecca, apoi la Medina. Mecca devine un centru
de pelerinaj pentru credincioşii arabi, iar islamul devine o adevărată religie.
În secolul al VII-lea şi al VIII-lea arabii, prin ample expediţii militare cuceresc
aproape tot bazinul Mării Mediterane. În anul 622 Califatul arab s-a extins de la
Atlantic până în India. Cuceririle s-au realizat în
numele acestei religii, islamismul, care preconiza
djihad-ul, adică războiul sfânt.
Credința islamică trebuia răspândită cu orice preț.
Califatul Omar al II-lea cucerește Siria, Palestina,
Egiptul, apoi supune Irakul şi Persia.
În continuare, vor cuceri Turkestanul și o parte a Indiei, iar în Apus, vor cuceri o
parte a Africii și Spaniei (anul 711).

În anul următor arabii vor amenința direct Constantinopolul, capitala Imperiului

Bizantin. Primejdia arabă a fost înlăturată datorită apărării energice, conduse de
Constantin al IV-lea. Un nou atac al capitalei are loc în anul 717, dar capitala scapă
din nou de supunere.
După prăbușirea Omeiazilor începe ascensiunea Abassizilor.
Abul-Abbas supranumit As-Saffar, adică „sângerosul ” ,capul unei familii din Iran,
ucide pe toți membrii în viață ai dinastiei omeiade, cu excepția lui Abd-ar Rahman,
care va fonda un stat de sine stătător în Spania).
Începând cu secolul al IX-lea, coeziunea califatului arab nu mai rezistă, iar emirii din
Egipt și Africa devin independenți.
Cuceririle arabe din acest secol vor fi opera exclusivă a acestor șefi autonomi.
Astfel, în 827, acțiunea împotriva Siciliei este pornită de șefii emiratului african; în
anii 823-828 Creta e ocupată de căpetenii din Egipt.
Pe măsură ce lumea arabă se fărămițează, ia naștere un nou califat, cel al
Fatimizilor.
Ei se cred urmașii Fatimei, fiica lui Mahomed. Noul califat va cuceri Sicilia, Egiptul,
unde ridică și capitala Cairo. Ulterior, Fatimizii își întind stăpânirea asupra Palestinei
și asupra unei părți din Siria.
Profesorul dr. Ovidiu Drîmbă, într-un articol publicat în anii 90, vorbește pe înțelesul
tuturor, despre influența arabilor asupra lumii europene.
“Cultura și civilizația arabă, este de fapt, creația unor popoare arabe și nearabe
dar de religie islamică’’, spune autorul. De reținut că popoarele care au făcut parte
din marele imperiu al arabilor, au scris în limba arabă.
Anul 711 este anul în care un general berber (cuvantul provine din
latinescul ‘’barbarus’’ = străin) trece Gibraltarul cu o armată de 7000 de berberi și
numai 700 de arabi și cucereşte întreaga peninsulă iberică.

Aportul islamic la cultura și civilizația Europei medievale se observă cel mai

pregnant asupra Spaniei și a Siciliei: ocupația de bază a arabilor, agricultura, este
introdusă în ținuturi abia cucerite. În Spania se va face un sistem de irigație
perfecționat. Se introduc specii necunoscute în agricultură, pomicultură și
horticultură ( orez, bumbac, curmal, gutui, cais, pepene). Se introduce manufactura
mătasei, a bumbacului, a lânii.
De remarcat că viața intelectuală și culturală din Spania și Sicilia dintr-odată devine
una superioară celei din restul Europei, odată cu dominația islamică.
Califul Al-Hakim, de pildă, fondează 27 de şcoli publice în capitala sa, Cordoba.
Biblioteca lui numără peste 100000 de opere.
Cordoba din secolul X este considerat cel mai
strălucit centru al vieții intelectuale din
întreaga lume. Pe de altă parte, Sicilia,
dominată concomitent și de arabi, dar
și de normanzi, păstrează în egală măsură
atât civilizația islamului, cat și cea a Europei.
La curtea lor din Palermo, regii normanzi și-au adus cei mai vestiți erudiți medici,
poeți, arhitecți musulmani. Aici se vor ridica multe edificii splendide în stil arab.
Contribuția științelor arabe la dezvoltarea științelor europene a fost enormă.
Personalități ilustre ale culturii occidentale veneau să se instruiască în centrele de
cultură arabe din Spania. Tot arabii sunt păstrătorii științei grecești pe care au
continuat-o și au dezvoltat-o timp de 5 secole.
Datorită arabilor avem cunoscute operele lui Euclide, Ptolomeu, Hipocrate traduse
din arabă în limba latină. Unui singur traducător i se datorează traducerea a 87 de
tratate de medicină, astronomie, fizică, matematică, filosofie.
El se numește arabul GHERARDO DE CREMONA, din sec. al XII-lea.
Influența arabă se constată atat în filosofie, științele exacte, cat și în arhitectură.
Arhitectura Evului Mediu din Occident este vizibil influențată (mai ales în Spania și
Sicilia) de arhitectura arabo-musulmană. De aici : ferestre duble, cupole, arcade,
decorație policromă cu ceramică emailată.
Influența arabă se resimte și în domeniul literaturii. Prin arabii cuceritori a ajuns în
lumea europeană, un vast material de legende, povești originare din India și Persia.
Semnificativ este păstrarea în fondul lexical european a unor termeni, noțiuni,
cuvinte, cum ar fi: zenit, azimuth, algebră, cifră, alcool, elixir.
Chiar în vocabularul vieții cotidiene, au rămas multe cuvinte de origine arabă : azur,
baldachin, cafea, camfor, carafă, iasomie, lămaie, magazin, mosc, etc

În loc de concluzie, putem afirma după cuvintele profesorului Drîmbă că civilizația

islamică, formată în veacurile 8 și 9, a reușit să se împletească într-un mod natural
cu elementele autohtone întâlnite în diferite locuri ale Europei din această
perioadă, dând o strălucire aparte culturii moderne.