GEORGE ENESCU

CREAȚIA CAMERALĂ
 La orizontul primelor împliniri ale secolului XX, se ridică
strălucirea fără pereche a astrului George Enescu, cel căruia
arta națională îi datorează în mare măsură racordarea noastră
la universitate printr-o sinteză de arhitectură și limbaj între
tradiția clasico-romantică și tezaurul folcloric autohton.
Creația enesciană cuprinde 3 perioade stilistice:
 1897-1905 – limbaj de factură post-romantic, cu influiențe
brahmsciene și wagneriene, dar și ale romantismului târziu
francez;
 1905-1916 – sinteza romantico-națională, perioadă extrem de
fecundă;
 1916-1955 – perioadă de maximă maturitate a stilului său.
 CREAȚIA CAMERALĂ a lui George Enescu cuprinde:
 Sonate pentru pian
 Sonate pentru pian și vioară
 Sonate pentru pian și violoncel
 3 suite pentru pian, suita pentru pian și vioară ”Impresii
din copilărie”
 2 cvartete de coarde, 2 cvartete cu pian, 1 cvintet cu pian
 Un octuar, un dixtuar
 Simfonia de cameră, lucrare care se află la granița
dintre cameral și simfonie.
 I. OCTUOR (OCTET DE COARDE, OP.7)
 Capodoperă a creației enesciene, lucrarea a fost compusă în
anii 1900, la vârsta de 18 ani și dedicată lui Andre Gedalge,
mult apreciatul profesor de contrapunct al compozitorului
român.
 Compus pentru dublu cvartet, Octuarul se încadrează în
prima etapă stilistică caracterizată printr-un limbaj de
factură post-romantic, cu influiențe stilistice brahmsiene și
wagneriene, dar și ale romantismului târziu francez. (1897-
1905)
 Cele patru mișcări alcătuiesc o uriașă formă-sonată:
 P. I – Tres modere (Expoziția) în care tema principală dă
naștere unei a doua teme, mai agitată.
 P. II – Tres fougueux
 P. III – Lentement - Dezvoltarea
 P. IV – Mouvement de valse – reprezintă o țesătură
contrapunctică, o recapitulare a ansamblului de materiale
tematice principale și secundare.
 Eleganță modală cu inflexiuni din folclorul românesc
 Prima audiție în 1909, la zece ani după compunerea sa, în
Franța, apoi în România și Statele Unite.
 Extraordinară invenție melodică, sprijinită pe 12 teme distincte
 Măiestria contrapunctică face din Octuar un unicat al sec. XX în
care polifonia nu împiedică expresivitatea.
 Bogăția timbrală realizată cu 8 intrumente din aceeași familie.
 Puterea emoțională, superba gradare a intensităților afective.

https://www.youtube.com/watch?v=kfxC0j9mbwQ
 II. SONATA NR. 3 PENTRU VIOARĂ

 Contactul direct cu muzicanții populari, prin notarea directă

a melodiilor populare autentice de la lăutarii Cristache
Ciolac și Nicolae Buică, i-au permis compozitorului să
cunoască elemente noi de expresie artistică precum:
modalismul și cromatismul popular, intonația non-temperată.
Datorită cunoașterii acestor elemente, prin conceptul de ”în
caracter popular românesc” va declanșa o nouă atitudine în
gândirea muzicală, aceea de Școală Muzicală Națională.

 Îmbinarea dintre modul folcloric de exprimare și natura sa

de esență folclorică. Astfel, cel mai relevant exemplu poate fi
”Sonata pentru vioară nr.3 op 25 – în caracter popular
românesc”.
În această perioadă, în cadrul discursului melodic predomină
scările modale, intervale alterate, microdiviziunile
caracteristice folclorului românesc; armonia este
reprezentată de concepția modală și structurile cromatice.
CARACTERISTICI:
- Melasul popular românesc
- Formele tertatonice și pentatonice
- Ritmică liberă
- Ritm parlando-rubato
- Scări modale alterate
- Alternanță binar cu ternar
- Structuri cromatice
- Utilizarea sferturilor de ton
https://www.youtube.com/watch?v=PxEhnONVGNE
 III. SUITA ORCHESTRALĂ NR 1 ÎN DO MAJOR, op 9 –
PRELUDIUL LA UNISON

 Suita orchestrală nr. 1 în Do major, op.9 a fost finalizată în

anul 1902, prima audiție, urmând să aibă loc în 25
februarie/8 martie a anului următor. Aceasta a fost executată
la București sub bagheta autorului, Enescu având 21 de ani la
acea vreme. Suita a fost dedicată lui Camille Saint-Saens.
 Universul, ca modalitate de prezentare a ideilor muzicale este
utilizat des de către Enescu și a fost pus în valoare în prima
parte a Suitei nr.1, op.9, intitulată Preludiu la unison.
 Celebrul Preludiu la unison (unic în literatura modială prin
faptul că o piesă de 7-8 minute poate fi construită exclusiv pe
unison) cuprinde 139 de măsuri, având o construcție perfect
ideală.
 Este interpretat doar de instrumente cu coarde (fără
contrabași), remarcabil orchestrat, autorul creând
varietate timbrală chiar în cuprinsul unui ”unison” atât
de lung;
 Melodia, deosebit de importantă la Enescu și având ca
trăsătură fundamentală lirismul, se desfașoară monodic.
 Caracterizat prin arhaism modal, libertate ritmică
parlando-rubato (elemente ale melosului popular).
 Preluidiul are la bază 3 celule, altcatuite din 3 până la 6
sunete fiecare.
 Suita orchestrală nr.1 este considerată a fi o scriitură ce
îmbină stilul neoclasic cu cel baroc.

https://www.youtube.com/watch?v=DRzxUMKxA6s
 IV. DIXTUORUL PENTRU SUFLĂTORI ÎN RE MAJOR,
op.14

Așa cum octetul reunește două quartete de coarde, tot așa

Dixtuorul îmbină două quintete clasice din 2 flaute (oboiul
2 este înlocuit de cornul englez), alcatuit din două flaute.
 Oboi, corn englez, 2 clarinete, 2 fagoturi și 2 corni.
 Lucrare dedicată principesei Elena Bibescu
 Prima audiție la Paris, 12 iunie 1906.
 Cuprinde trei părți cu indicațiile :
 Document mauvemente
 Moderement
 Allegrement , mais pas trap vif.
 Adoptă o formă de sonată lărgită prin utilizarea mai multor
variante tematice în care Enescu dezvoltă o polifonie subtilă.
 P. I – subiectul este enunțat de flaut iar contrasubiectul, de
cornul englez, dezvăluind o atmosferă feerică.
 P. a II a – are accente de refren popular trist , expus de oboi
și cornul englez.
 P. a III a - adoptă un ton mai ”franțuzesc” , ușor nebunatic.
 Bogăția coloristică a timbrelor se manifestă într-o atmosferă
cu limbaj modal calm, senin – evocare a priveliștilor
câmpenești din copilăria compozitorului.
 Bine primit de critica pariziană, Dixtuarul își datorează
seducția unor sunete nemaiauzite precum și a nuanțelor
ingenios utilizate.

https://www.youtube.com/watch?v=wY7cWQg5LRA
 BIBLIOGRAFIE ȘI WEBOGRAFIE:

 BENTOIU PASCAL – ” Breviar enescian” – Editura Universității

Naționale de Muzică, București, 2005
 BENTOIU PASCAL – ” Capodopere enesciene” – Editura Muzicală,
București, 2009
 CHOPHIGNON ALAIN – ” George Enescu” – ed. Institutului Cultural
Român, București, 2009
 STUDII DE MUZICOLOGIE – VOL. II – Editura Muzicală, București,
1966
 https://www.youtube.com/watch?v=kfxC0j9mbwQ
 https://www.youtube.com/watch?v=PxEhnONVGNE
 https://www.youtube.com/watch?v=DRzxUMKxA6s
 https://www.youtube.com/watch?v=wY7cWQg5LRA