ORGANITELE SINTEZEI ŞI

SECREŢIEI CELULARE
 Sinteza şi secreţia reprezintă o proprietate
fundamentală a tuturor tipurilor de celule.
Celulele sintetizează în mod continuu mici
cantităţi de proteine necesare înlocuirii
subunităţilor uzate din citoplasma şi
membranele sale.
 Cu toate acestea, un grup principal de
celule s-au diferenţiat şi adaptat la funcţia
de a elabora produşi de secreţie. Se poate
vorbi despre celule implicate în:
 sinteza de proteine,
 sinteza de polipeptide şi amine biogene,
 sinteza de glicoproteine şi
 sinteza hormonilor steroizi.
RIBOSOMII (granulele Palade)
 Reprezintă ansambluri moleculare obligatorii pentru
sinteza de proteine, oriunde se desfăşoară acest
proces.
 La ME, ribosomul apare ca o particulă de formă
sferoidală densă la fluxul de electroni având un
diametru de 20-25 nm şi un coeficient de
sedimentare de 80 S.
 În stare de repaus, ribosomii sunt reprezentaţi de
două subunităţi: o subunitate mare şi una mică,
fiecare subunitate fiind un ansamblu
macromolecular de ARNr (ribosomal) şi proteine
ribosomale.
 Subunitatea mică apare ca un corpuscul alungit (15 ×
10 × 18 nm), are un coeficient de sedimentare de 40
S, conţine o singură moleculă de ARNr (18 S) şi 33 de
proteine.
 Subunitatea mare are formă naviculară (15 × 15 × 10
nm) şi un coeficient de sedimentare de 60 S, conţine
trei molecule de ARNr (28 S, 5.8 S şi 5 S) şi 50 de
proteine ribosomale.
 Cele două subunităţi se asociază in
vitro la o concentraţie de Mg2+ de
5 mM. În prezenţa unei concentraţi
crescute a ionilor de magneziu
(mai mare de 10–3) ribosomii se
unesc în grupări denumite
POLIMERE. Când concentraţia
ionilor de magneziu scade sub 10–
3, ei se descompun în două
subunităţi: o subunitate mare şi
una mică.
 În celula vie, concentraţia ionilor
este într-o permanentă schimbare,
astfel încât formele de prezentare
ale ribosomilor sunt într-un
echilibru dinamic, dependent direct
de concentraţia ionică a
hialoplasmei.
Organizarea chimică a
ribosomilor
 Ribosomii conţin acid ribonucleic (ARN) şi proteine
în concentraţii aproximativ egale, apă, ioni de Mg2+
şi Ca2+.
 În subunitatea mare a ribosomilor, molecula de
ARN conţine 3300 – 5500 nucleotide, iar în
subunitatea mică ARN-ul este format din 1600 –
2500 nucleotide.
 În citoplasma celulei, ribosomii se găsesc sub două
forme:
 liberi în matricea citoplasmatică, şi
 ataşaţi de citomembranele reticulului
endoplasmic rugos sau de membrana externă a
învelişului nuclear.
Funcţiile ribosomilor
 Ribosomii reprezintă în celulă suportul
morfobiochimic al biosintezei proteinelor
celulare:
 ribosomii liberi în matrice sunt implicaţi în
biosinteza proteinelor structurale, proprii celulei
în care se găsesc, ce urmează a fi folosite pentru
construirea de noi structuri citoplasmatice;
 ribosomii ataştaţi citomembranelor reticulului
endoplasmic sunt implicaţi în procesele de
sinteză a proteinelor de export destinate
secreţiei celulare (glande exo- şi endocrine).
Biosinteza ribosomilor
 Are loc la nivelul nucleului, proces ce se desfăşoară în trei etape:
 biosinteza ARNr şi a unei părţi din proteinele ribosomale;
 organizarea lor în cele două subunităţi ale ribozomului.
 Aceste două etape au loc la nivelul nucleului, unde se formează
precursorii ribosomali numiţi NEOSOMI.
 Etapa citoplasmatică cuprinde conformarea definitivă a
subunităţilor ribosomale şi are loc prin adăugarea unei proteine
specifice la precursorii nucleari.
 În afara proceselor de sinteză, cele două subunităţi ale ribosomului
se găsesc separate, deci ribosomul este nefuncţional. Asocierea lor
în ribosomi funcţionali este controlată de o multitudine de factori,
dintre care cel mai important este ARNm (mesager). ARNm preia
informaţia specifică de la ADN pentru proteina ce trebuie
sintetizată. El formează un complex cu subunitatea 40 S liberă şi
cu un ARNt special. La formarea acestui complex participă factorii
de iniţiere (trei proteine solubile şi energia rezultată din scindarea
unei molecule de GTP). În aceste condiţii, acest complex este
pregătit să se asocieze cu subunitatea 60 S, formând un ribosom
funcţional.
RETICULUL ENDOPLASMIC (RE)
 Este prezent în toate celulele organismului în afară de
hematie şi trombocit, şi reprezintă un mod particular
de organizare a unor sisteme de citomembrane în mici
cavităţi sub formă de tubuli, vezicule, cisterne şi saci
aplatizaţi.
 Membranele care delimitează RE au o grosime de 6
nm cu structura caracteristică tuturor
citomembranelor.
 Reţeaua este alcătuită din tubuli (canalicule) cu
diametru de aproximativ 50 nm, anastomozaţi, şi din
saci turtiţi sau cisterne adânci de 50-70 nm dispuse
paralel în pachete. Din reţeaua RE se pot desprinde
vezicule separate de formă specifică, cu diametru de
50-100 nm, numite MICROSOMI. Prin asocierea cu
polisomii ataşaţi se transformă în RE rugos, care este
bine dezvoltat în celulele care produc proteine de
secreţie.
RETICULUL ENDOPLASMIC (RE)
 RE rugos este denumit astfel deoarece la ME, pe
membrană se observă ribosomii cu aspect de granule;
RE neted este lipsit de ribosomi. O formă specializată
a RE este reticulul sarcoplasmic, din fibra musculară
striată.
 În celule, RE poate îmbrăca aspecte morfologice
diferite, astfel:
 granulaţiile lui Nissl în neuroni;
 corpii sferici ai lui Berg în hepatocite.
 Cantitatea crescută de ARN conţinută în ribosomii
ataşaţi pe membrana RER, conferă bazofilie
citoplasmei, corespunzând ergastoplasmei (plasma
lucrativă) observată la MO.
Între RER şi REN se
stabilesc legături de
continuitate (membranele
celor două tipuri de
reticul endoplasmic se
continuă una cu cealaltă);
ceea ce le diferenţiază
este structura şi modul de
organizare a membranei,
compoziţia chimică şi
funcţiile acesteia.
Aspecte particulare ale RER şi
ale REN
 RER este organizat sub forma unor cisterne (vezicule sau
saci aplatizaţi) interconectate prin canale de legătură, în
timp ce REN este organizat sub formă de tubuli
interconectaţi.
 RER are ribosomi ataşaţi pe membrană, pe partea ei
citoplasmatică (granular), pe când REN nu are ribosomi
ataşaţi (agranular) pe membranele tubulilor sau veziculelor.
 Membranele RE conţin aproximativ 50% proteine şi 50%
lipide, majoritatea fiind fosfolipide cu conţinut mare de acizi
graşi nesaturaţi şi colesterol în cantitate mică. În RER,
conţinutul în proteine este mai ridicat, ele asigurând legarea
ribosomilor de membrană prin formarea unui canal prin care
sunt translocate lanţurile polipeptidice pe măsura sintezei
acestora (riboforinele I şi II) precum şi enzimele care
realizează funcţiile specifice (sinteza proteinelor). În REN
există enzime speciale pentru sinteza lipidelor şi prelucrarea
substanţelor toxice.
Funcţiile RE
 Funcţiile specifice ale RER
 Funcţia principală a RER este sinteza proteinelor:
proteinele de export celular, enzimele din lizozomi,
proteine de membrană, proteine structurale proprii
pentru înlocuirea subunităţilor celulare uzate.
Proteinele din citosol sunt sintetizate de ribosomii
liberi , nelegaţi de membrana RER.
 Altă funcţie a RER (specifică) este glicozilarea
proteinelor, adică grefarea de grupări glucidice pe
lanţul polipeptidic. Procesul începe prin asamblarea
grupărilor glucidice pe o moleculă lipidică (dolicol)
aflată în membrana RER. Lanţul oligozaharidic format
este transferat pe un rest de asparagină din lanţul
polipeptidic în curs de formare. Acest transfer este
realizat de glicozil-transferaze specifice RER.
Funcţiile RE
 Funcţiile specifice ale REN
 Sinteza lipidelor necesare pentru sinteza hormonilor
corticosteroizi la nivelul corticosuprarenalei, a hormonilor
androgeni la nivelul celulelor Leydig din testicul. La nivelul
celulelor intestinale, în REN se sintetizează trigliceride, care
formează kilomicroni, formă de transport a lipidelor în
sânge.
 Funcţia de detoxifiere, se realizează prin reacţii de oxidare,
reducere, hidroliză sau conjugare cu acid glucuronic. În
acest fel substanţele toxice îşi pierde efectul biologic (sunt
inactivate) şi efectul toxic (detoxifierea propriu-zisă).
Majoritatea enzimelor care realizează funcţia de detoxifiere
în REN sunt enzime oxidative (citocromul P50).
 Intervine în sinteza colesterolului – în hepatocite, biosinteza
colesterolului se face pornind de la molecula de acetat.
Funcţiile RE
 Funcţiile comune ale RE
 1. Sinteza fosfolipidelor se realizează prin enzime care
au centrul activ pe faţa citoplasmatică a membranei
RE, apoi ele sunt trecute (basculate) pe faţa internă a
membranei RE (faţa luminală a RE) cu ajutorul unor
enzime denumite flipaze.
 2. Biogeneza membranelor celulare. De exemplu, faţa
externă a învelişului nuclear, membranele pentru
aparatul Golgi sau plasmalema, primesc „membrane
noi” care se desprind sub formă de vezicule din RE şi
se deplasează spre alte compartimente celulare,
fuzionează cu membranele acestora şi se inseră în
„membranele vechi”.