CURS 1

Delia CERLINCĂ

1
CURS 1

2
CURS 1

1. GENERALITĂŢI
Reprezentarea grafică a pieselor,
maşinilor, instalaţiilor, construcţiilor se
realizează cu ajutorul desenului tehnic, tehnic
ţinându-se cont de o serie de reguli şi convenţii
stabilite în acest sens.

Desenul tehnic reprezintă limbajul comun

între cei care proiectează un obiect şi cei care îl
execută, constituind cel mai eficient mijloc de
reprezentare a unei concepţii tehnice.
3
CURS 1

2. STANDARDIZARE
Se numeşte standardizare activitatea de
sistematizare şi unificare a regulilor şi convenţiilor
privind reprezentarea şi executarea pieselor,
maşinilor, instalaţiilor, construcţiilor, etc.

Standardele sunt documentele normative care

cuprind regulile tehnice.

În cadrul fiecărui capitol sunt indicate

standardele în vigoare, ele constituind o indicaţie
bibliografică.
4
 CURS 1

3. CLASIFICAREA DESENELOR TEHNICE

În SR EN ISO 10209-1:1996 se sistematizează

gruparea şi denumirea desenelor tehnice după cum
se prezintă în Tabelul 1.

5
CURS 1

6
 CURS 1

4. INSTRUMENTE UTILIZATE ÎN
DESENUL TEHNIC

Planşeta de desen se foloseşte în special pentru viteza şi

usurinţa în utilizare. Planşeta se poate înclina, este prevăzută cu
mecanism stop&go pentru acurateţe. Pentru măsurători, trasări,
unghiuri, haşurări se utilizează pe lângă creion,
creion rigla,
rigla echerele,
echerele
raportorul şi trusa de compase.
compase 7
 CURS 1

1. FORMATE
Formatele de hârtie pe care se execută
desenele tehnice au dimensiunile, modul de notare,
regulile de prezentare şi utilizare a acestora,
stabilite prin SR ISO 5457:2002.
1.1. ALEGEREA ŞI NOTAREA FORMATELOR
Desenul original trebuie executat pe un suport având
cel mai mic format care permite claritatea şi precizia dorită.
Formatul desenelor originale şi al reproducerilor sale
trebuie ales din seriile care figurează în tabelele de mai jos,
respectând ordinea preferenţială în care aceste serii sunt
prezentate.
Planşele de desen pot fi folosite cu dimensiunea lor cea
mai mare dispusă fie în lungime, fie pe lăţime. 8
CURS 1

1.1.1. FORMATE SERIA A, ISO (PRIMA OPŢIUNE)

În Tabelul 1 sunt prezentate formatele preferenţiale

ale planşelor finite, alese din seria principală A, conform
ISO 216:2007.

9
 CURS 1

1.1.2. FORMATE ALUNGITE SPECIALE

(A DOUA OPŢIUNE)
Tabelul 2 prezintă dimensiunile formatelor alungite, care
se obţin prin modificarea dimensiunilor mici a unui format din
seria A, ISO, şi au lungimea egală cu un multiplu al dimensiunii
mici a formatului de bază ales.

10
 CURS 1

1.1.3. FORMATE ALUNGITE EXCEPŢIONALE

(A TREIA OPŢIUNE)
În cadrul Tabelului 3 se prezintă dimensiunile formatelor
alungite excepţionale utilizate în cazul în care este necesar un
format mai mare sau mai alungit decât în cazurile precedente.
Acest tip de formate se obţin prin modificarea dimensiunilor mici
a unui format din seria A, ISO, şi au lungimea egală cu un
multiplu al dimensiunii mici a formatului de bază ales.

11
CURS 1

Figura 1. Elementele grafice ale formatului

12
 CURS 1

2.1. MARGINI ŞI CHENAR

Zona neutră (6), cuprinsă între marginile formatului finit
şi chenarul (1) care delimitează câmpul desenului, se prevede
pentru toate formatele.
Se recomandă ca această zonă să aibă o lăţime
minimă de 20 mm pentru formatele A0 şi A1 şi o lăţime
minimă de 10 mm pentru formatele A2,A2 A3 şi A4.
A4
Chenarul (1) care delimitează câmpul desenului trebuie
executat cu linie continuă, cu grosimea minimă de 0,5 mm, mm
pentru celelalte grosimi de linii consultându-se ISO 128-1:2003.

13
 CURS 1

2.2. FÂŞIA DE ÎNDOSARIERE

Fâşia de îndosariere (2) este prevăzută pentru
executarea perforaţiilor, având o lăţime minimă de 20 mm
(incluzând şi zona neutră) şi o înălţime de 297 mm.
mm Ea trebuie
să fie situată pe latura din stânga a planşei şi în stânga
indicatorului în sensul de citire al acestuia. Se trasează cu linie
continuă subţire.

14
 CURS 1

2.3. GRADAŢIA METRICĂ DE REFERINŢĂ

Gradaţia metrică de referinţă (3) se recomandă să fie
prevăzută pe toate desenele, având lungimea minimă de 100
mm,
mm divizată în centimetri (din 10 în 10 mm) având o lăţime
maximă de 5 mm.mm Se execută cu linie continuă, cu grosimea
minimă de 0,5 mm.
mm Această gradaţie metrică de referinţă este
dispusă de preferinţă simetric faţă de un reper de centrare, trebuie
amplasată în zona neutră lipită de chenar.

15
 CURS 1

2.4. REPERELE DE ORIENTARE

Reperele de orientare (4) sunt în număr de două, două constând
din săgeţi amplasate pe chenar, unul pe dimensiunea mică,
celălalt pe dimensiunea mare şi coincid cu reperele de
centrare astfel încât unul din reperele de orientare să fie dirijat
spre desenator.

Planşa tip X

16
Planşa tip Y
 CURS 1

2.5. REPERE DE CENTRARE

Reperele de centrare (5) sunt în număr de patru,
patru trebuie
să figureze pe toate desenele al căror format face parte din
prima sau a doua opţiune, în scopul facilitării poziţionării
desenului la multiplicare sau la micrografiere. Aceste repere
trebuie situate la extremităţile celor două axe de simetrie ale
planşei finite şi trebuie reprezentate prin linii continue, cu
grosimea minimă de 0,5 mm, mm care încep de la marginile
formatului finit şi depăşesc cu aproximativ 5 mm chenarul care
delimitează câmpul desenului. Toleranţa la poziţiile reperelor
trebuie să fie de ± 5 mm.
mm

17
 CURS 1

2.6. SISTEMUL DE COORDONATE

Sistemul de coordonate (7) este recomandat pentru toate
formatele, în scopul de a permite localizarea uşoară pe desen a
detaliilor, a adăugirilor, a modificărilor etc. Numărul de diviziuni al
sistemului trebuie să fie divizibil cu doi, alegându-se în funcţie de
complexitatea desenului. Se recomandă ca lungimea unei
diviziuni a sistemului să fie cuprinsă între 25 şi 75 mm. mm
Liniile utilizate pentru identificarea coordonatelor trebuie să
aibă grosimea minimă de 0,5 mm. mm Diviziunile sistemului se
notează cu litere majuscule pe una din axe, iar pe cealaltă cu cifre
arabe, considerând, de preferinţă, ca origine colţul opus al
indicatorului. Notarea se repetă pe latura opusă. Literele şi cifrele
trebuie scrise cu caractere drepte, conform ISO 3098:2000, 3098:2000 şi
amplasate în zona neutră, lângă chenar, la o distanţă minimă de 5
mm de la marginile planşei finite. Dacă numărul diviziunilor notate
cu litere este mai mare decât numărul literelor alfabetului, este
preferabilă continuarea notării cu două litere majuscule ( AA, AA BB,…,
BB18
ZZ)
ZZ în diviziunile suplimentare.
CURS 1

19
 CURS 1

2.7. INDICATORUL
Indicatorul (8) se aplică obligatoriu pe fiecare desen. El
trebuie poziţionat în câmpul desenului astfel încât zona de
identificare a indicatorului să fie situată în colţul inferior
dreapta al câmpului desenului,
desenului atât pentru planşe de tip X cât
şi pentru planşe de tip Y. Sensul de citire a indicatorului trebuie
să fie cel al desenului.

Planşă tip X Planşă de tip Y

în lungime în lăţime
20
 CURS 1

În scopul economisirii planşelor de desen preimprimate,

se admite utilizarea planşelor tip X în lăţime şi a celor tip Y în
lungime. În aceste cazuri, zona de identificare a indicatorului
trebuie să fie situată în colţul superior dreapta al câmpului
desenului şi dispusă astfel încât datele care figurează în
indicator să poată fi citite de un observator plasat în dreapta
desenului.

Planşă tip X Planşă de tip Y

în lungime în lăţime
21
 CURS 1

Indicatorul trebuie alcătuit din unul sau mai multe dreptunghiuri

alăturate, acestea putând fi la rândul lor subdivizate în rubrici în care sunt
prezentate informaţiile specifice, conform SR EN ISO 7200:2004.
7200:2004
Pentru a obţine o dispunere uniformă, informaţiile necesare trebuie
grupate în mai multe zone dreptunghiulare, alăturate, astfel: zona de
identificare, care poate fi realizată în trei variante şi una sau mai multe zone de
informaţii suplimentare, care pot fi amplasate fie deasupra, fie la stânga zonei
de identificare.
Zona de identificare,
identificare amplasată în unghiul inferior dreapta al desenului,
trasată cu aceeaşi linie ca şi linia chenarului, adică cu grosimea minimă de
0,5 mm,
mm are o lungime maximă de 170 mm şi cuprinde:
(a)- numărul de înregistrare sau de identificare a desenului;
(b)- denumirea desenului;
(c)- numele proprietarului legal al desenului.

22
 CURS 1
Zonele de informaţii suplimentare cuprind:
informaţiile indicative,
indicative care se referă la:
simbolul care indică metoda de proiectare;
scara principală a desenului;
unitatea pentru exprimarea dimensiunilor liniare dacă este o altă unitate
decât mm;
sunt obligatorii numai în cazul în care reprezentarea nu poate fi înţeleasă
fără ele.

informaţiile tehnice,
tehnice care se referă la:
metoda de indicare a stării suprafeţelor;
metoda de indicare a toleranţelor geometrice;
valorile toleranţelor generale;
informaţiile administrative,
administrative care se referă la:
formatul planşei de desen;
data primei ediţii a desenului;
indicele aferent unei revizuiri, data şi descrierea succintă a revizuirii;
23
alte informaţii de ordin administrativ.
 CURS 1

În SR EN ISO 7200:2004 se precizează că agenţii

economici îşi pot întocmi şi indicatoare proprii, de firmă, pe baza
unor principii generale convenite internaţional.

Indicatorul se utilizează în toate domeniile tehnice

(mecanic, electric, construcţii), în scopul de a uşura schimbul de
documente şi de a asigura coerenţa acestora.

Desenele realizate pe mai multe planşe şi identificate prin

acelaşi număr de desen se numerotează cu numere succesive.
Pe fiecare planşă trebuie indicat numărul total de planşe şi
numărul planşei respective. De exemplu: Planşa nr. n/p, n/p unde
n reprezintă numărul planşei, iar p numărul total de planşe.

Pentru toate planşele, cu excepţia primei, se poate folosi

un indicator prescurtat, conţinând numai zona de identificare.24
CURS 1

25
 CURS 1

2.8. UNGHIURI DE DECUPARE

Unghiurile de decupare (9), amplasate în cele patru
colţuri ale formatului finit,
finit se utilizează în scopul facilitării
operaţiei de decupare. Aceste unghiuri de decupare pot fi
reprezentate prin triunghiuri dreptunghice isoscele,
isoscele laturile
corespunzătoare unghiului drept având dimensiunea de
aproximativ 10 mm.
mm Dacă aceste triunghiuri creează dificultăţi la
anumite maşini automate de decupare, unghiurile pot fi
reprezentate simplificat prin linii scurte,
scurte cu grosimea de 2 mm,
mm
executate în fiecare colţ.

26
 CURS 1

OBSERVAŢIE
În toate cazurile,
cazurile planşele de desen preimprimate,
trebuie să se prezinte următoarele elemente:
chenar ce delimitează câmpul desenului;
repere de centrare;
indicator.

Următoarele elemente sunt doar facultative:

facultative
repere de orientare;
gradaţia metrică de referinţă;
sistemul de coordonate;
unghiurile de decupare.

Suportul desenului poate fi: transparent;

transparent translucid sau
opac;
opac mat (de preferinţă).
27
 CURS 1

3. ÎMPĂTURIREA DESENELOR

Împăturirea desenelor se realizează conform SR 74:1994.

74:1994

La împăturirea desenelor se va ţine seama ca pe latura

de jos a formatului împăturit să apară indicatorul în întregime, în
poziţie normală de citire. Fâşia de îndosariere va rămâne
neacoperită în partea stângă a desenului împăturit.

Ca regulă generală, la împăturirea desenelor prima

îndoitură se realizează, indiferent de mărimea formatului, în
lungul laturii din stânga indicatorului paralel cu fâşia de
îndosariere.

28
 CURS 1

Împăturirea desenelor se execută ţinând seama de

următoarele reguli:

se îndoaie prima muchie în lungul laturii din stânga

indicatorului, paralel cu fâşia de îndosariere;

se realizează îndoiri alternative,

alternative de la dreapta spre
stânga, obţinând fâşii de lăţime egală cu prima fâşie, lăţimea
indicatorului, se împătureşte întregul desen;

atunci când în partea stângă a formatului rămâne o distanţă

mai mică decât lăţimea a două fâşii, aceasta se înjumătăţeşte;

colţul din stânga sus a desenului se îndoaie în faţă pentru a

se putea îndosaria desenele mai uşor.
29
CURS 1

30
CURS 1

31
 CURS 1

4. SCĂRI NUMERICE (SR EN ISO 5455:1997)

Scara unui desen este raportul dintre dimensiunea liniară
măsurată pe desen şi dimensiunea reală a obiectului reprezentat.
Scara la care se poate realiza un desen poate fi aleasă din şirul
de valori prezentat în Tabelul 4.

Scara se notează prin valoarea raportului în indicator, fără cuvântul

scară,
scară urmată între paranteze de valorile scărilor diferite de cea principală.
Valoarea raportului precedat de cuvântul “scară” se înscrie pe desen
sub notarea proiecţiei executate la scară diferită de cea a proiecţiei principale.
Scările 1:2,5;
1:2,5 1:25 şi 1:250 sunt scări de micşorare foarte des folosite
în construcţii civile şi industriale, construcţii navale însă nu sunt tolerate în
desenul tehnic pentru construcţii de maşini.
maşini
32
 CURS 1

5. TIPURI DE LINII

În SR EN ISO 128-20:2002 liniile utilizate în cadrul

desenului industrial din punct de vedere al grosimii se clasifică în
două clase:

linie groasă,
groasă notată cu b, aleasă din şirul de valori date în
mm: 2,0; 1,4; 1,0; 0,7; 0,5; 0,35; 0,25 şi 0,18,
0,18 ultima valoare se
va evita să fie folosită, pe cât posibil.

linie subţire,
subţire notată cu b1,
b1 având valori cuprinse în
intervalul b/3  b1 b/2.
b/2

33
CURS 1

34
CURS 1

35
 CURS 1

Reguli de reprezentare a liniilor:

Liniile punct şi două puncte încep şi se termină încep şi se
termină întotdeauna prin segmente;
segmente

Schimbarea direcţiei unei linii punct sau linii două puncte

se realizează întotdeauna prin segmente;
segmente

Intersecţia dintre două linii punct sau două puncte, sau

intersecţia dintre o linie punct şi o linie continuă se realizează
tot printr-un segment.
segment

36
 CURS 1

6. SCRIEREA STANDARDIZATĂ
Scrierea în desenul tehnic este reglementată prin SR ISO
3098/1:1993.

Dimensiunea nominală h a scrierii este înălţimea literelor

majuscule şi a cifrelor. Această dimensiune nominală se alege
din şirul de valori (dat în mm): h = 2,5; 3,5; 5; 7; 10; 14; 20.
20

Funcţie de caracterele grafice ale scrierii aceasta poate

fi:

37
CURS 1

38
 CURS 1

Aceste tipuri de scriere pot fi realizate pe reţele de

linii orizontale şi verticale:

reţea completă;

reţea simplificată.

39
CURS 1

40
CURS 1

41