CĂSĂTORIA

PLAN:

1. Generalităţi
2. Condiţiile de formă ale căsătorie
3. Condiţiile de fond ale căsătoriei
4. Efectele căsătoriei
1. Generalităţi

Căsătoria romană se realiza, la origine, prin trecerea femeii sub

puterea bărbatului. Ca şi alte creaţii ale dreptului roman, căsătoria a
apărut ca un reflex al spiritului individualist, generat de proprietatea
privată.

În epoca veche se practica, în exclusivitate, căsătoria cu manus,

caracterizată prin căderea femeii în puterea bărbatului. La sfârşitul
republicii, în condiţiile dezvoltării economiei de schimb, structurile
sociale, inclusiv familia romană, şi-au transformat fizionomia. Astfel,
căsătoria cu manus, apărută în condiţiile Romei primitive, a căzut
treptat în desuetudine, locul său fiind luat de căsătoria fără manus.
În căsătoria fără manus, femeia nu mai cădea sub puterea bărbatului,
ci rămânea sub puterea lui pater familias de origine.
2. Condiţiile de formă ale căsătoriei

Căsătoria cu manus se realiza în trei forme:

confarreatio usus coemptio

era o forma de căsătorie rezervată patricienilor şi presupune

prezenţa viitorilor soţi, a lui pontifex maximus, a flaminului lui Jupiter,
precum şi a zece martori. În acest cadru se oferea lui Jupiter o pâine
specială (farreus panis) cu scopul de a atrage favoarea zeului suprem
asupra viitorilor soţi. Plebeii nu aveau acces la confarreatio, aşa că
trăiau în uniuni nelegitime.
2. Condiţiile de formă ale căsătoriei

Căsătoria cu manus se realiza în trei forme:

confarreatio usus coemptio

În scopul de a permite şi plebeilor să dobândească puterea asupra

femeii s-a creat căsătoria numită usus. Usus consta din coabitarea
vreme de un an a viitorilor soţi, după care femeia cădea sub puterea
bărbatului.
2. Condiţiile de formă ale căsătoriei

Căsătoria cu manus se realiza în trei forme:

confarreatio usus coemptio

a apărut mai târziu, pentru ocrotirea inconvenienţelor decurgând din

confarreatio şi usus. Coemptio se realiza printr-o autovânzare fictivă
a viitoarei soţii către viitorul soţ. Această formă de căsătorie este o
aplicaţiune a mancipaţiunii fiduciare, ca procedeu de creare a puterii
asupra unei persoane.

Căsătoria fără manus se forma prin instalarea femeii în casa bărbatului

(deductio mulieris în domum mariti ). Cu această ocazie se organiza o
petrecere.
3. Condiţiile de fond ale căsătoriei

Condiţiile de fond ale căsătoriei sânt:

connubium consimţământul vârsta

În
se
ns
ge
ne
În

ra
s

l
en
ss

desemna aptitudinea unei persoane de a se

ub

căsători conform lui ius civile.

iec
tiv

desemna aptitudinea a două persoane

determinate de a se căsători între ele.
3. Condiţiile de fond ale căsătoriei

Condiţiile de fond ale căsătoriei sânt:

connubium consimţământul vârsta

În epoca veche se cerea consimţământul viitorilor soţi numai dacă,

erau persoane sui iuris. Pentru femeie se cerea consimţământul
tutorelui. Dacă viitorii soţi se aflau sub puterea părintească, era
suficient consimţământul celor doi şefi de familie. În epoca clasică
se cerea consimţământul viitorilor soţi, chiar dacă erau
persoane alieni iuris.
3. Condiţiile de fond ale căsătoriei

Condiţiile de fond ale căsătoriei sânt:

connubium consimţământul vârsta

Vârsta necesară pentru căsătorie a fost fixată,

la 12 ani pentru fete şi la 14 ani pentru băieţi.
4. Efectele căsătoriei

La căsătoria cu manus soţia cădea sub puterea bărbatului, fiind

Considerată o fiică a acestuia. Bunurile dotale intrau în proprietatea
bărbatului, căci femeia măritată nu avea bunuri proprii. Faţă de copiii
ei, femeia era socotită ca o soră (loco sororis). Ea devenea agnată
cu agnaţii bărbatului şi drept urmare, venea la moştenire în această
familie, dar înceta să fie agnată cu familia de origine faţă de care pierdea
drepturile succesorale. Femeia rămânea cognată cu membrii familiei de
origine dar, în epoca veche, cognaţiunea nu producea efecte juridice.

La căsătoria fără manus femeia rămânea sub puterea tatălui ei, aşa
încât, din punct de vedere civil, era considerată străină atât faţă de
bărbat, cât şi faţă de copii. Ea nu avea drepturi succesorale în noua
familie, dar venea la moştenire în familia de origine. Cu timpul, prin
reforme pretoriene şi imperiale, mama şi copiii au fost chemaţi
reciproc la succesiune în calitate de cognaţi.
 BIBLIOGRAFIE:

1. Vl. Hanga, Drept privat roman, Bucureşti, 1978, p.19;

2. S. G. Longinescu, Elemente de drept roman, Partea

generală, vol. I, 1929, p. 89 - 91;

3. A.D. Xenopol, Istoria românilor din Dacia Traiană, vol. I,

p. 163 – 300;

4. C. St. Tomulescu, Drept privat roman, Bucureşti, 1958,

p. 854;