DIALOG PESTE TIMP:

VELÁZQUEZ VS. PICASSO

STUDIU DE CAZ: „LAS MENINAS”

SIMONA CHIS

IOANA SPIRIDON (CIOCOIU)

MASTER IAFC, ANUL I

IDEI PRINCIPALE

• Problema reprezentării și a auto-reprezentării

• Raportul dintre vizibil și invizibil într-o operă de artă, imaginea vizibilă a gândului
• Un nou tip de discurs artistic
• Tipul de experiență estetică alegorică
• Diferența dintre asemănare și similitudine, faptul că cercetarea științifică asupra celor doi termeni este relativ nouă și implică o dimensiune cognitivă
• Penetrarea discursului în formă și imagine, imaginea ia locul cuvântului
• Conceptul de meta-pictură
• Conceptul de pictură negativă
DIEGO VELÁZQUEZ
LAS MENINAS (1656)
ULEI PE PÂNZĂ, 318 X 276 CM
• Titlul inițial: Portretul împărătesei cu doamnele ei și un pitic, păstrat până în 1734,

• după incendiul din Ajunul Craciunul a fost intitulată Familia Regelui Filip al IV- lea, ulterior Tablou de Familie ( El cuadro de
la Familla) și abia în 1843 a apărut pentru prima dată numele de Las Meninas (cuvânt portughez- meu nino- baiatul meu).

• Pictată în ultimul deceniu al vieții sale, cinci ani după întoarcerea sa din Italia și nașterea prințesei Margarita. Este un moment
de apogeu social pentru Velazquez, deopotrivă pictor de curte (pintor de cámara) şi administrator al colecţiei regale
(aposentador mayor del palacio).
• Lucrarea a fost dezbătută teoretic de Michel Folcault (primul capitol din Cuvintele și obiectele), Antonio Palomino, Daniel
Arasse
• Narațiunea: infanta Margareta a coborât împreună cu însoțitoarele ei să își vadă părinții, în timp ce aceștia erau pictați de artist.
Dialogul ascuns pe care Velazquez îl poartă cu Filip al IV-lea transmite o legătură intimă dintre cei doi bărbați, care se
cunoșteau în acel moment de mai bine de 40 de ani.
• Portret de grup extravagant: 11 personaje plus mastiful care stă întins pe podea, urmând o ordine compozițională ondulată de la
stânga la dreapta, din punctul de vedere al spectatorului și a reflexiei vibrante din oglinda regelui și a reginei.

• Îl vedem pe Velasquez pictând o pânză ascunsă vederii noastre, în centru se află Prințesa Margarita, flancată pe ambele părți de
cele două slujitoare: Maria Augustina Sarmiento, stânga, și Isabel de Velasco, dreapta, un pitic, Maribarbola, un mic bufon,
Nicolasito Pertusato, care dă cu piciorul în câinele somnoros. În spatele lor, într-un plan mai întunecat o vedem pe tutorele
Marcela de Ulloa și încă un tutore neidentificat al doamnelor. În cele din urmă în partea din spate a încăperii, care este și
atelierul lui Velazquez, îl vedem pe Jose Nieto, șeful de tapiserie al reginei iluminat din spate.

• Lumina care vine din dreapta tabloului și care învăluie prințesa, creează o senzație magică a realității. Această lumină care
inundă scena, pe lângă faptul că scoate în evidență personajele, face vizibilă imaginea regelui, proiectată în oglinda din spatele
încăperii, face din imaginea cuplului regal subiectul absolut al tabloului și „ne oferă această vrajă a dublului pe care o refuzau
atât tablourile din planul îndepărtat, cât şi lumina din planul apropiat cu pânza ironică”.
• Această reflectare în oglindă stârnește practic încă de la sfârșitul secolului XVII-lea interpretarea narațiunii
• Folcault constată că „tabloul (oglinda) ... este singurul care funcţionează aşa cum trebuie şi care scoate la iveală ceea ce trebuie
să arate”, invizibilul făcându-se astfel vizbil.
• Oglinda este menită să facă din cuplul regal, scopul acestui tablou, fiind sursa lui, din momentul în care bănuim că Velazquez
urma să-i picteze și destinația lui, din moment ce toate figurile pictate au privirea întoarsă spre ei.
• Velazquez s-a pictat in acest tablou = unii istorici de artă consideră lucrarea o modalitate prin care acesta a vrut să își arate
importanța la curtea regelui. După doi ani de la terminarea acestei lucrari, pictorul intervine asupra lucrării, aplicandușsi pe
piept Ordinul Legiunii de Onoarea, Crucea Santiago.
• A) teoria politică, care întruchipează speranțele de supraviețuire a dinastiei, având-o pe prințesa Margarita în prim plan, acolo
unde axele transversale și frontale se întâlnesc, fiind primul copil al Regelui Filip cu cea de-a doua soție, care era și nepoata lui,
Mariana de Austria; B) teoria care alegorizează triumful picturii.
• au fost identificate cele două mari pânze de pe fundalul compoziției, una fiind atribuită lui Rubens și cealaltă lui Jacob Jordans,
înfățișând două scene mitologice din Metamorfozele lui Ovidiu

• Folcault admite faptul că pictorul se reprezintă într-o ipostază gânditoare, stîâd cu pensula și fixând un punct invizibil, pe care
noi, spectatorii putem să îl identificam ca fiind noi înșine.

• Aclamată și apreciată de o varietate de personalități: Anton Raphael Mengs, filozoful Gaspar Melchor de Jovellanos, dar și de
pictorul Goya, care a creat o gravură a lucrării.

• abia dupa ce este expus la Prado, la sfârșitul secolului XIX, vedem o explozie de replici ale lucrării și Velazquez începe să aibă
o recunoaștere internațională pe măsură: Manet îl numește „pictor al pictorilor”, iar în secolul XX, Picasso produce o întreagă
serie pe acesta tema si impreuna cu Dali ii aduc un omagiu direct, colegului lor spaniol.
PABLO PICASSO
THE MAIDS OF HONOR (LAS MENINAS, AFTER VELÁZQUEZ)
ULEI PE PÂNZĂ, 194 X 260 CM
MUZEUL PABLO PICASSO, BARCELONA
ISTORIC

1957 – Pablo Picasso realizează o serie de 58 lucrări inspirate de lucrarea lui Diego Velázquez. Este anul când
Pablo Picasso devine director onorific al Muzeului Național del Prado, dar și anul în care se implică activ în
campania „ Amnistie pentru Spania”, care milita pentru eliberarea prizonierilor republicani, încă aflați închisoare la
18 ani după terminarea Războiului Civil din Spania

• Seria cuprinde 45 de interpretări ale lucrării „Las Meninas ”, 9 lucrări constituind subseria Porumbeilor, 3
peisaje și un portret al lui Jacqueline

• Toate lucrările au fost realizate între 16 august 1957 (data primei schițe pentru Las Meninas) și 30 decembrie
1957 (data ultimei picturi tributare lui Velázquez)
 Prima schiță reprezentând proiectul Las Meninas

• Prima oară Picasso interacționează cu lucrarea lui Velázquez în timpul adolescenței

• Conceptul acestei serii pornește de la o discuție între Picasso și Jaime Sabartés, căruia îi mărturisește că: „Dacă cineva ar dori să facă o copie
după Las Meninas, fără intenții ascunse, la un moment dat, dacă acel cineva ar fi eu..atunci eu m-aș întreba ce s-ar întâmpla dacă aș pune un
personaj mai la dreapta sau mai la stânga. Apoi ar trebui să modific raportul de lumini-umbre în funcție de cum am plasat personajul și, ar
rezulta o copie teribilă după Las Meninas, pentru un pictor tradițional, dar ar fi Las Meninas pur ale mele”.
• Întreaga serie a fost donată municipalității orașului Barcelona, în 1968, în memoria prietenului și secretarului său Jaime Sabartés
• Las Meninas ocupă un loc aparte în creația lui Picasso și datorită faptului că în timpul punerii în scenă a piesei de balet cu acelați nume,
Picasso a cunoscut-o pe prima sa soție, Olga Khokhlova
• Seria se leagă și de fraza-manifest rostită de Picasso în 1940, când a ieșit din peștera Lascaux: „(n.a. Noi, omenirea) nu am inventat nimic”.
• Tatăl lui Picasso l-a încurajat și a accentuat studiul asupra capodoperelor picturii spaniole din Epoca de Aur, prin reproducere, pentru ca fiul
său să ajungă să lucreze în aceeași manieră ca maeștrii spanioli
• Alte lucrări care evidențiază meta-pictura lui Picasso și dialogul non-verbal inițiat peste secole, de acesta, cu Diego Velázquez, sunt: Schiță
pentru Calabazas (Picasso)/ El bufon Calabazas (Velázquez); Philip IV (P)/ Felipe IV (V); Jacqueline as an Equestrian (P)/ Isabel de Borbon a
caballo (V)
• “Niciodată nu pictez un tablou ca o operă de artă. Este mereu o căutare. Și, în căutarea mea, le numerotez. Le numerotez și le
datez”, spunea Picasso în articolul pentru Vogue, 1956
• Cea mai elaborată din cele 58 de variante este chiar prima, ceea ce demontează ideea conform căreia ele ar fi schițe preparatorii, în
o ordine cronologică
• Cele 58 de variante nu reprezintă doar variații ale unei ideii, ci și variații de posibilități: griurile treptat cedează locul culorilor,
liniile se transformă în figuri geometrice complexe, iar personajele sunt surprinse și solitar pentru a evidenția anumite stări de spirit
• Schița inițială nu este considerată parte integrantă a seriei, fiind realizată la o distanță considerabilă de timp, dar, cu siguranță, a
avut rolul său la desăvârșirea ideii artistice mature de mai târziu
• Subseria de nouă lucrări cu porumbei, la prima vedere, par să nu aibă nicio legătură cu seria Las Meninas. La o analiză mai
detaliată, s-a evidențiat faptul că poziția porumbeilor în spațiu poate fi comparată cu poziția infantei și a însoțitoarelor sale, cu
nenumăratele posibilități privind plasarea lor în spațiu, dar și cu perspectiva de adâncime din tabloul inițial
• Seria nu se închide cu o capodoperă, așa cum probabil publicul ar aștepta, ci cu un portret feminin surpins realizând o reverență,
gestul simbolizând încheierea sau gestul de “la revedere” al artistului către public
VARIAȚII TIMP DE PRIMELE 3 SĂPTĂMÂNI

CADRU DIN LUCRAREA FINALĂ

• Am ales pentru analiza noastră comparativă, primul tablou și cel mai mare, cel mai elaborat și cel mai fidel din Serie, imaginii lucrării lui
Velázquez
• Picasso păstrează nu doar numărul personajelor din tabloul tributar, dar și poziția lor în spațiul compozițional, cât și funcțiile lor sociale
sugerate plastic
• Picasso utilizează o paletă cromatică fragmentată între alb, negru și gri pentru a crea senzația de perspectivă, spațialitate și volum pentru
personajele sale
• Velázquez este reprezentat sub dimensiuni augmentate față de tabloul său (ca un fel de omagiu), alătură de două palete de artist, nu doar
una, dar ca și în tabloul inițial, privitorului nu îi este dezvăluit ce anume pictează
• Lumina din lucrarea lui Picasso este mult mai deschisă, în timp ce în lucrarea lui Velázquez domină mai mult o atmosferă semi-obscură
• Câinele lui Velázquez este înlocuit de câinele lui Picasso, Lumb, care ocupă aceeași poziție
• Picasso păstrează în toate variantele care se axează pe scena inițială simbolul oglinzii, care devine o punte, o ușă către altă lume
• În manieră cubistă, în oglinda lui Picasso distingem un personaj schițat minimal, care poate fi interpretat ca o reprezentare alegorică a
privitorului, care astfel devine un personaj în sine
• O altă interpretare poate fi aceea conform căreia personajul schițat în oglindă poate fi însuși artistul Picasso, care astfel se insinuează subtil
în propria creație
• Din acest punct de vedere , al auto-inserției în propria creație, oglinda lui Picasso poate fi considerată și un element biografic, care are
capacitatea de a transforma invizibilul în vizibil, sau ceea ce este absent în o figură prezentă. De exemplu, este logic că își privea lucrarea
pe măsură ce o picta, dar prin inserția oglinzii ne putem imagina acest lucru
• Auto-inserția în propria creație sugerează și ideea că artistul este conștient de propriia conștiință și existență
• O altă semnificație a oglinzii provine din faptul că în imaginea lui Velázquez, în oglindă erau reflectați regele și regina Spaniei, ca simbol
al Puterii și al reprezentării Divinității pe Pământ. Ori, prin această inedită conversie, Picasso atribuie artistului rolul de mesager al
Divinității, de purtăror al Puterii cognitive și de reprezentant al Invizibilului, transformându-l, transfigurându-l pe acesta din urmă și
făcându-l prezent/ vizibil prin puterea imaginii
• Picasso nu urmărește o multiplicare mimetică a imaginii inițiale, ci o transformă, căutând reprezentarea propriei conștiințe și jucând un
dublu rol: pictor și spectator
• Prin repetarea temei și prin dedicarea unor secțiuni separate personajelor din tabloul-cadru, Picasso inițiază un nou tip de discurs artistic,
în care problematica reprezentării puriste este abolită și înlocuită cu cea a reprezentării dihotomice reflectiv / reflexiv
ASEMĂNĂRI (CEEA CE ESTE VIZIBIL) ÎNTRE LAS MENINAS/ PICASSO ȘI LAS
MENINAS/ VELÁZQUEZ

• Ambii artiști s-au născut în regiunea Andaluziei

• Au ales să poarte numele de familiei al mamei, contrar tradițiilor spaniole
• Copilăria și adolescența și-o petrec în medii sociale cosmopolite
• Vizitează Italia pentru aprofundarea studiilor vizuale
• S-au bucurat de recunoaștere publică încă din timpul vieții
• Transpunerea interlocutorului vizual ca personaj activ al scenei, prin orientarea directă a privirii
personajelor
• Dimensiunea spațială a scenei, perspectivă în adâncime
• Preocupări față de filosofie și față de o dimensiune cognitivă a existenței
• Jocul scenografic între culori, umbre și plasarea personajelor
Bibliografie

• Awret, Uziel, Las Meninas and the Search for Self-Representation, în Journal of Consciousness Studies, 15, Nr. 9, 2008

• Alpers, Svetlana, Interpretation without Representation or The Viewing of Las Meninas, in Representations, Nr. 1, 1983

• Arasse, Daniel, Nu vedeti nimic, Ed. Art, București, 2022

• Șerban, Oana, Portraying the unrepresentable: “the methodical eye” of the early modern meta-painting. “Las
Meninas” , from Velazquez to Picasso , în Analele Universității București, Vol. LXII, no. 2, 2013
• Foucalt, Michel, Cuvintele și lucrurile, Ed. Rao, București, 2008

• Palomino, Antonio, Lives of the eminent spanish painters and sculpures, Ed Cambrige University Press, 1987

• http://www.bcn.cat/museupicasso/en/collection/mpb70-433.html, site-ul Muzeului Picasso din Barcelona