Didactica domeniului Curs 4

Gândirea critică: modele explicative.

Formarea gândirii critice a elevilor.
Validitatea științifică a unei teorii psihologice
Introducere

• Termenul psihologic de „gândire critică” (GC) este învăluit de o anumită

ambiguitate, cauzată de interferenţele semantice cu „critica”, aşa cum
este înţeleasă în termeni uzuali, comuni.
• De obicei, a fi (deci, şi a gândi) critic înseamnă, în limbajul obişnuit, a nu
fi de acord cu opinia unei persoane sau a unui grup, a nu te conforma
sau a te opune unor reguli, norme. Criticismul, ca atitudine intelectuală,
este asimilat, în simţul comun, exigenţei exagerate, opoziţiei principiale,
cinismului verbal şi atitudinal, chiar nihilismului. Persoanele critice sunt
percepute ca nemulţumite, pretenţioase, „acide”, iar critica este adesea
înţeleasă ca o moralizare, condamnare, devalorizare, a unui
comportament, persoane etc.
• Prin urmare, gândirea critică din simţul comun evidenţiază doar o parte
(negativă!) a sensului psihologic al termenului.
Introducere

• Originile GC le regăsim la sceptici, ca şi la raţionalişti, de pildă la

Descartes, cu celebrul său Dubito, ergo cogito! Cogito, ergo sum!, sau,
mergând mai departe, chiar în Sfânta Scriptură, cu la fel de celebra
îndoială a Apostolului Toma.

• În aceeaşi sferă semantică a GC regăsim reflexivitatea şi, în termeni mai

simpli, înţelepciunea, ca şi temporizarea acţiunii în beneficiul unei
reflecţii mai îndelungate şi mai profunde.
 Introducere
• Aşadar, pare că esenţa gândirii critice ar fi îndoiala, punerea sub semnul
întrebării a unor certitudini, însoţită de dorinţa de a face apel la raţiune şi
argumente, la demonstraţie obiectivă.

• Este o caracteristică a spiritului ştiinţific să se caute dovezi, evidenţe, probe

palpabile care să demonstreze existenţa şi / sau variaţia unui fenomen;
altminteri, construcţia ştiinţifică poate fi pusă la îndoială.

• Istoria ştiinţei însăşi este presărată cu un lung şir de îndoieli, chestionări,

interogări şi, pe de altă parte, de răspunsuri sau rezolvări, mai mult sau mai
puţin parţiale sau provizorii.

• Relativismul epistemologic, de pildă, admite existenţa mai multor

„adevăruri”, a adevărurilor alternative, complementare, contextuale.

• Putem afirma că GC este o componentă indispensabilă a spiritului ştiinţific

autentic.
Ipostaze ale gândirii critice

• GC poate fi privită în triplă ipostază: ca abilitate de gândire, ca

investigaţie şi ca proces.

1. ca abilitate de gândire, GC se situează la un nivel intermediar al

abilităţilor de gândire: la un prim nivel, de bază, se află operaţiile
cunoscute ale gândirii (analiza, sinteza, comparaţia etc.); urmează
strategiile gândirii: formarea conceptelor, rezolvarea de probleme,
luarea deciziilor, gândirea creatoare, gândirea critică; la ultimul şi cel
mai înalt nivel se află abilităţile metacognitive, care permit controlul şi
coordonarea abilităţilor de bază şi a strategiilor cognitive.
Aşadar, în clasificarea de mai sus, gândirea critică este văzută ca o
strategie de gândire ce apelează la mai multe operaţii coordonate ale
gândirii
Ipostaze ale gândirii critice

• 2. ca investigaţie, gândirea critică este o cercetare pentru explorarea

unei situaţii, unui fenomen, unei întrebări sau unei probleme, cu scopul
de a formula o ipoteză, sau o concluzie care să reunească toate
informaţiile disponibile şi să fie demonstrabilă într-o manieră
convingătoare).
• Aşadar, gândirea critică poate fi înţeleasă drept o investigaţie care să
conducă la o concluzie justificată.

• 3. ca proces, GC parcurge o succesiune de etape: apariţia problemei –

punerea în acţiune a atitudinilor şi capacităţilor necesare – rezolvarea
problemei; GC se pare că se caracterizează şi de o dezvoltare în stadii,
începând cu certitudini absolute, trecând prin îndoială şi sfârşind cu
înțelegerea faptului că anumite explicații sunt mai bune, mai valide sau
mai consistente decât altele.
Gândirea critică în acţiune

A gândi critic implică:

formularea unor păreri proprii, personale, eventual originale, referitoare

la o problemă;
dezbaterea responsabilă a ideilor şi soluţiilor propuse de fiecare individ,
în mod individual sau într-o activitate de grup;
alegerea raţională, argumentată a unei soluţii optime dintre mai multe
posibile;
rezolvarea de probleme într-un timp acceptabil şi cu o eficienţă
convenabilă.
Gândirea critică în acţiune

„Gânditorul critic”, eficient, se mai caracterizează prin următoarele:

manifestă deschidere faţă de situaţiile problematice şi tolerează

ambiguitatea;
 recurge la autocritică, ia în consideraţie posibilităţi diferite şi caută
probe, coroborând aspecte contrarii ale unei situaţii;
reflectează, deliberează şi cercetează în amănunt, când este necesar;
acordă valoare raţionalităţii şi are încredere în eficacitatea gândirii;
îşi defineşte scopurile în mod aprofundat si le poate revizui la nevoie;
aduce dovezi ce pun sub semnul întrebării alegerile celor mai mulţi
indivizi
Gândirea critică în acţiune

• Ca strategie cognitivă, deci ca structură de operaţii, GC poate fi exersată,

până devine automatizată.

• Totodată, operaţiile componente ale gândirii critice sunt, într-o anumită

măsură, disponibile conştiinţei (metacogniţiei), sunt deci analizabile şi se
pot afla, parţial şi ocazional, sub controlul conştient al individului.

• Din acest motiv, putem afirma că, în înţelesul de strategie de gândire,

GC devine educabilă. Din acest punct, devine de interes pentru
teoreticienii din ştiinţele educaţiei, ca şi pentru cadrele didactice.
Temă

• Scrieți, pe o pagină 2 exerciţii/sarcini/aplicaţii

didactice ce vizează dezvoltarea gândirii critice la
elevi.
Despre validitatea științifică a unei teorii

• Validitatea științifică a unei teorii psihologice

Psihologia validată științific reprezintă acele concepte și

teorii psihologice care dispun de suport experimental, astfel
încât sunt demne de încredere pentru a fi folosite în practica
psihologică, în educație, în alte domenii de interes social.

• Pentru a fi validată științific, o teorie psihologică (inclusiv

teoriile referitoare la educație, de exemplu teoriile învățării)
trebuie să îndeplinească o serie de criterii:
 Despre validitatea științifică a unei teorii

1. Verificabilitatea

Un concept psihologic (sau o teorie) este validat științific dacă s-a

verificat în cercetări alternative, în principiu independente.

O teorie trebuie să fie supusă procesului de peer-review și să se

bazeze pe date empirice.
Despre validitatea științifică a unei teorii

2. Empirismul sistematic, care presupune, pentru o teorie, o

serie de pasi:

•1. Observarea realității prin prisma unei teorii

•2. Generarea unei ipoteze de lucru
•3. Testarea ipotezei de lucru
•4. Integrarea răspunsului din perspectiva teoriei de start.

Empirismul sistematic mai presupune: evitarea sofismelor,

evitarea credințelor individuale, a argumentului apelului la
autoritate.
 Despre validitatea științifică a unei teorii

3. Studiul problemelor rezolvabile

•Acesta presupune diferențierea dintre operaționalism și

esențialism.

•De exemplu, probleme precum: care este sensul vieții, care este
esența moralității etc. nu sunt probleme rezolvabile direct.
•Ele trebuie operaționalizate.

•Inteligența nu este explorabilă direct, ci trebuie operaționalizata

(prin teste).
 Despre validitatea științifică a unei teorii

4. Consistenţa internă și congruența cu teoriile anterioare

În principiu o teorie psihologică consistentă intern este
noncontradictorie, adică propozițiile care o descriu/dezvoltă nu
sunt contradictorii.
În principiu, o teorie trebuie să se conecteze cu alte teorii și să se
integreze într-o paradigmă științifică.

5. Economicitatea conceptelor
Orice teorie poate fi apreciată din punct de vedere al numărului de
concepte la care se recurge în explicaţie (în dezvoltarea teoriei).
Economicitatea înseamnă folosirea unui număr cât mai mic de
concepte pentru explicaţie și evitarea abuzului de limbaj tehnic.
Despre validitatea științifică a unei teorii

6. Scepticism și căutarea explicațiilor alternative

Trebuie să ne îndoim de rezultatele pe care le obținem sau pe

care ni le prezintă alții.

Cum ne îndoim? Punând întrebări ca:

Există studii care să contrazică teoria?

Ce teorii alternative valabile ar putea conduce la acest
rezultat?
Despre validitatea științifică a unei teorii

• Caracteristicile teoriilor pseudoștiințifice:

• A) Indicatori ai metodei:
• 1. Absenta posibilității de falsificabilitate (aceasta inseamna, dupa K.
Popper, căutarea de date care să falsifice teoria)
• 2. Inversarea demersului de validare științifică (se solicită altora să
strângă dovezi împotriva teoriei, în loc ca acela ce o propune să caute
dovezi în sprijinul ei)
• 3. Biasul de confirmare si absența revizuirilor: se caută doar date
care susțin teoria; teoria nu e revizuita mult timp.
• 4. Accentul pe opinii și cazuri particulare.
• 5. Extinderea fără temei a concluziilor.
Despre validitatea științifică a unei teorii

• 6. Sprijin pentru holism: daca o teorie se infirma, realitatea e mult

mai complexa, nu teoria e invalidă
• 7. Sofismul ad antiquitatem: apelul la înțelepciunea vechilor
civilizații.
• 8. Asertiunile generale sau exagerate (horoscopul), sau interpretari
animiste, grafologia, frenologia etc.
• 9. Abuzul de limbaj tehnic, specializat.
• 10. Ideea superiorității adepților.

• adaptare după Florin Alin Sava, Psihologia validata stiintific, Ed.

Polirom, Iasi, 2013)
 Temă
• Maximum două pagini în care să enunțați și să prezentați
sintetic un concept sau o teorie din domeniul psihologiei.

• În analiza/prezentarea conceptului sau teoriei veți indica cât

mai multe dintre caracteristicile de validitate satisface
(criteriile 1-6) și, totodată, cât mai multe dintre
caracteristicile teoriilor pseudoștiințifice pe care le
întrunește (1-10).

• La sfârșit veți decide (numărând sau, de preferat, ponderând

caracteristicile) dacă teoria ar trebui considerată științifică
sau neștiințifică.