CURSUL r.

13
SEMIOLOGIA APARATULUI RENAL
Anamneza în patologia renală
Simptomele suferinţelor renale
Examenul fizic al aparatului renal
Explorarea paraclinică a ap. reno-urinar
 SEMIOLOGIA APARATULUI RENAL
Anamneza în patologia renală
VÂRSTA
→în copilărie şi adolescenţă→GNAD poststreptoc., SN “pur”, bolile
congenitale
→ până la 50 de ani→ litiaza renală
→la vârstnici→cancerul renal, cancerul de prostată şi infecţiile urinare
ascendente
SEXUL
→B tineri→frecvente bolile glomerulare acute, precum şi infecţiile urinare
joase întreţinute de o uretrită sau o prostatită cronică
→Femeii → indiferent de vârstă→ domină PN sau cistita
ANTECEDENTELE HC
→Contagiozitatea intrafamiliara streptococică sau bacilară, cu rol deosebit
în apariţia GN sau a tuberculozei renale
→ ereditatea patologică renală care apare în cadrul:
- polichistozei renale
- nefropatiei tubulare (sindromul Toni-Debre-Fanconi)
- diabetul insipid
- malformaţii renale

CONDIŢII DE VIAŢĂ ŞI MUNCĂ

→ frigul şi umezeala→GNA
→ efortul fizic, munca la tem.↑→favorizeaza apariţia litiazei urinare (la oţelari)
→ alimentaţia bogată în proteine, în special carnea de vânat→ litiaza urica
→ alimentaţia exclusiv vegetariana favorizează litiaza oxalică

ANTECEDENTELE PERSONALE
→ toxice exogene→Pb, P, Hg, Cr, Au
→ toxice endogene: stările de acidoză, disgravidia
→ toxice medicamentoase: tuberculostatice, fenacetina, antibioticele
aminoglicozidice (gentamicina, kanamicina)
→ toxice alimentare: ciuperci
De asemenea, există o strânsă corelaţie cu:
→ boli metabolice şi de sistem: diabet zaharat, gută, colagenoze
→ boli infecţioase şi parazitare: infecţii streptococice, tbc, malaria, sifilisul
→ boli cardiovasculare: HTA, ateroscleroza
→ boli digestive: constipaţia, afecţiuni hepatice cronice
boli respiratorii:bpn, tbc
→ boli ale căilor urinare: cistite, calculi vezicali, adenom de prostată.

DEBUTUL în bolile renale poate fi:

→ acut: GNA, litiază renală, infarctul renal, PNA şi cistita
→ lent, cronic: tbc renală, malformaţii renale, cancer renal
→ inaparent:
- manifestări clinice necaracteristice: astenie, transpiraţii, cefalee →
apare în cancerul renal, malformaţii
Simptomele suferinţelor renale
1. Simptome generale
2. Simptome din partea altor aparate
3. Simptome locale

1. Simptome generale
→ nespecifice, şi anume:
- astenie fizică progresivă
- febră, frisoane
- transpiraţii

2. Simptome din partea altor aparate

*Respiratorii - bronşite repetate, dispnee Küssmaul sau Cheyne Stokes,
halenă amoniacală, pn. şi pleurezie uremică
* Cardiovasculare - HTA, aritmii, pericar. uremică, miocardita uremică
* Digestive: - inapetenţă, anorexie, greţuri, vărsături, diaree/constipaţie,
HDS
* Neuropsihice: - astenie, cefalee, convulsii tonico-clonice, delir, comă
uremică
3. Simptome locale
**Durerea
→ cel mai frecvent simptom din patologia renală
După localizare poate fi:
→ lombară
→ hipogastrică
→ uretrală
1. Durerea lombară
→ poate fi uni sau bilaterală
→ intensitatea de la jenă dureroasă→ durere violentă
→ caracter constant sau colicativ
→ poate fi:
-bilaterală→GNC, PNC, tbc renală
-unilaterală intensă:
→ continuă→infarctul renal, pionefroză, flegmon perinefritic
→ colicativă→colica renală, care apare prin migrarea, pe ureter,
de calculi (litiaza renală), cheaguri de sânge (hematurii masive), fragmente
tumorale (neoplasm renal) sau cazeum (TBC renal)
 Caracteristicile colicii renale (nefretice)
→ debut brusc după efort fizic, trepidaţii, consum excesiv de lichide (apă,
suc)
→ sediu lombar cu iradiere anterioară pe traiectul ureterului, în flanc,
fosa iliacă, hipogastru şi organe genitale externe
→ intensitate mare, greu de suportat, violentă, motiv pentru care bolnavul
este agitat, anxios, căutând o poziţie antalgică - “colică agitată”
→ durata colicii→câteva min.→ ore
→ se asociază cu:
- tulburări de micţiune: polachiurie, disurie, tenesme vezicale
- tulburări de diureză: oligurie→anurie reflexă
- modificări ale urinii: hematurie
- fenom. reflexe asociate:
*cardiovasculare →bradicardie, hipotensiune sau
*digestive →greţuri, vărsături, meteorism, ileus dinamic

→ este afebrilă→când se însoţeşte de temperatură se pune problema

unei infecţii, TBC renal, tumoră renală
→ cedează la aplicarea de căldură, antispastice, antialgice (uneori
opiacee)
2. Durerea hipogastrică
→ de tip distensie vezicală:
-senzaţie de tensiune dureroasă hipogastrică
-dispare după evacuarea urinii (micţiune sau sondă)
-este mai intensă în timpul şi la sfârşitul micţiunii.
-este produsă de retenţia de urină.
→ de tip tenesm vezical:
- durere intensă
- este asociată cu senzaţia imperioasă de micţiune, dar urmată
de eliminarea câtorva picături
- apare în cistita acută, neoplasm vezical
→ de tip prostatic:
- este difuză→cedează după micţiune sau defecaţie
- se însoţeşte de polachiurie, disurie
- apare în prostatite, adenom de prostată
3. Durerea uretrală
→ apare în timpul micţiunii
→ se asociază cu usturimi sau arsuri pe canalul uretral şi scurgeri
uretrale
→ apare în uretrite acute

Tulburările de micţiune
→ anomaliile apărute în frecvenţa şi ritmul emisiei de urină
→ N→ un adult elimină→3-5 micţiuni/zi→V de 250-300 ml/micţiune→V
total de 1-1,2 l/zi
Polachiuria
→ reprezintă ↑ numărului de micţiuni, fără modificarea diurezei
fiziologice
→ apare în:
→ infecţiile urinare
→ litiaza şi tumorile vezicale
→ sarcină→prin compresia uterului gravid pe vezică
→ în afecţiunile prostatice
Disuria
→ dificultatea apărută în eliminarea urinii
→ jet urinar subţire sau întrerupt, cu final prelungit+senzaţia de micţiune
incompletă
→ poate fi:
- iniţială – stricturi uretrale, adenom de prostată
- terminală – afecţiuni vezicale→ cistite, calculi, tumori
- totală (completă) – boli neurologice→ tabes, mielite.
Retenţie de urină
→ imposibilitatea eliminării de urină, care se acumulează în vezică
→ poate fi:
- completă sau incompletă
- acută sau cronică
retenţia incompletă:
▪ apare în afecţiuni ce determină obstacol subvezical (adenom de
prostată)
retenţia completă de urină :
→cronică→b. urinează prin “prea plin”
→ acută→glob vezical
Cauzele pot fi:
→ neurologice – lez. cerebrale, medulare
→ reflexe – postoperator, după naşteri
→ traumatice – prin cheaguri, rupturi uretrale, hematom perineal
→ obstructive – calculi uretrali, stricturi uretrale, adenom de
prostată
Retenţia de urină→urgenţă urologică
→ trebuie diferenţiată de anurie→lipsa urinei din vezică
Diagnosticul se pune pe:
→anamneză
→ durere mare suprapubiană
→ palparea vezicii urinare în regiunea hipogastrică
→ sondajul vezical→duce la evacuarea unei cantităţi mari de urină
Micţiunea dureroasă (vezi şi disuria)
→ este durerea sau usturimea la urinat
→ produsă de aceleaşi afecţiuni ce provoacă şi disuria
Incontinenţa de urină
→ emisia involuntară şi incompletă a urinii
→ cauzele pot fi:
→ urologice→adenom de prostată, vezică scleroasă, TBC, cistite
cronice
→ ginecologice la multipare, în ruptura veche de perine
→ neurologice→AVC leziuni medulare
La copii pierderea involuntară de urină în cursul nopţii →enurezis
→traduce:
- distonie neurovegetativă
- diabet zaharat juvenile
- malformaţii ale ap. urinar
- epilepsie
- deficienţe educaţionale
Nicturia
→ ↑diurezei nocturne → că 2/3 din urină se elimină în cursul zilei
→ mecanis. fiziopat. → ↑fluxului plasmatic şi a filtrării glomerulare în
clinostatism şi dominanţa tonusului vagal
Cauze
→ IRC în stadiul poliuric
→ staza renală→ICD
→ cauze neurologice şi psihice
Micţiune întreruptă
→ oprire bruscă a jetului urinar înainte de sfârşitul micţiunii
Cauze:
→ stricturi uretrale
→ litiază vezicală
Tenesmele vezicale
→ micţiuni imperioase, dureroase, insuficiente
Apar în:
→ cistite
→ afecţiuni ale uretrei posterioare
Tulburările de diureză
→ modificarea patologică a cantităţii normale de urină eliminată pe 24 de
ore (1-1.2 l/zi).
Poliuria
→ reprezintă ↑ diurezei zilnice peste 2 l
→ mecanisme:
• aport excesiv de lichide, emoţii, stress, stări febrile, crize dureroase
• ↓reabsorbţiei la nivel tubular→ dz, diuretice
•↓ activităţii hormonului antidiuretic →diabet insipid
→ după evoluţia în timp poate fi:
• pasageră
– în convalescenţa bolilor febrile
- după tahicardie
- după colici
• permanentă
- boli renale cronice
- diabet zaharat sau diabet insipid.
→ după densitatea urinară poate fi:
• poliurie cu densitate↑ (hiperstenurică) – dz, GNA, SN → densit. urinară
este 1030-1050
• poliuria hipostenurică cu densitate urinară<1015–în IRC cu 50% din
nefroni funcţionali
 • poliuria izostenurică cu densitate urinară 1010-1011 (egală cu a plasmei)-
apare în IRC cu sub 33% din nefroni funcţionali
• poliuria subizostenurică – cu densitate urinară 1001-1005 – apare în
diabetul insipid, în IRA în faza poliurică.

Oliguria
→ defineşte ↓ diurezei<800ml (500-800 ml)
Anuria
→ ↓ diurezei sub 100 ml
Aceste două simptome însoţesc de obicei tabloul clinic al IRA şi al
acutizărilor din stadiul final al IRC
*Cauzele pot fi:
→ prerenale
→aport scăzut de lichide
→scăderea debitului sanguin renal
→pierderihidroelectrolitice→transpiraţii, diaree, vărsături
→ renale
→ nefropatii glomerulare, interstiţiale tubulare sau vasculare
→ intoxicaţii cu metale grele, insecticide, ciuperci
→ postrenale – calculi obstructivi, tumori obstructive, neoplasme genitale
Examenul fizic al aparatului renal
INSPECŢIA GENERALĂ.
**Faciesul uremic:
→ infiltrat, palid, pielea pătată→ depunerea de urocrom
→ edeme palpebrale, mai ales dimineaţa
**Tegumentele
→ palid teroase
→ leziuni de grataj datorate pruritului uremic
**Edemele renale
→ albe, moi, pufoase, cu temperatura cutanată normală,
nedureroase
→ localizat iniţial la pleoape, faţă, au tendinţa la generalizare,
situaţie în care se instalează anasarca cu revărsate lichidiene seroase
→ascită, hidrotorax, hidropericard
**Unghiile
→ albe, plate, opace, păr friabil, moale, îşi pierde strălucirea şi
culoarea
INSPECTIA LOCALA
→bombarea uni sau bilaterală, la nivelul lombelor sau flancurilor →
rinichi polichistic, tumoră renală, hidronefroză.
→modificarea culorii şi temperaturii tegumentelor regiunii lombare ce
devin roşii, calde, împăstate→ flegmon perinefretic
→bombarea în hipogastru→ glob vezical, carcinom de prostată
→ examenul organelor genitale externe poate evidenţia:
- prezenţa unui varicocel sau tumori testiculare
- inflamaţia meatului urinar

PALPAREA
→ se face cu bolnavul în decubit dorsal, lateral sau în ortostatism
→ în mod normal rinichii nu se palpează decât la persoanele slabe şi
atunci polul inferior al rinichiului drept
→ rinichiul devine palpabil când:
- este ptozat
- este mărit de volum →hidronefroză, rinichi polichistic
- în tumorile renale
Se folosesc trei metode de palpare a rinichilor:
→ Manevra GUYON- prin balotare- este o manevră
bimanuală, la care o mână se aplică în regiunea lombară
cu degetele orientate în unghiul costovertebral, iar cealaltă
mână se aplică pe abdomen în regiunea flancului, astfel
încât între cele două mâini se poate simţi polul inferior al
rinichiului ca o formaţiune ovalară cu consistenţă
parenchimatoasă
→ Manevra ISRAEL- la fel ca metoda GUYON, cu
bolnavul plasat în decubit lateral drept sau stâng cu
gambele flectate.
→ Manevra GLENARD - este o manevră monomanuală
folosită la persoanele subponderale. Policele se plasează
anterior iar celelalte patru degete în regiunea lombară.
Tot prin palpare se pot explora şi punctele dureroase reno-
ureterale:
• anterioare
→ punctul ureteral superior- aflat la intersecţia orizontalei prin
ombilic cu marginea externă a drepţilor abdominali
→ punctul ureteral mijlociu- situat la treimea externă a liniei ce
uneşte cele două creste iliace
→ punctul ureteral inferior- corespunde ureterului terminal şi se
palpează prin tuşeu rectal sau/şi vaginal.
• posterioare
→ costovertebral → este situat în unghiul format de coasta a XII-a
cu coloana vertebrală
→ costomuscular- este situat la intersecţia coastei a XII-a cu masa
musculară lombară
PERCUTIA
→ manevra GIORDANO- se execută prin lovirea uşoară a zonelor
lombare cu marginea cubitală a mâinii
→ este pozitivă în litiaza renală, pielonefrită acută, abces
perirenal, infarct renal
ASCULTAŢIA

→→ascultarea arterelor renale poziţionând stetoscopul fie în

regiunea lombară, fie paraombilical bilateral
→ se pot decela sufluri sistolice datorate unor stenoze sau
anevrisme de arteră renală.
Explorarea paraclinică a ap. reno-urinar
Examenul urinii
Examenul macroscopic
Aspect→N→ urina este limpede, transparentă
→ poate fi:
- tulbure: cu puroi, sânge, albumină, săruri
- lăptoasă, opalescentă în caz de lipurie
Culoare - normal culoarea urinii este gălbuie, dar mai poate fi:
- roşie→la roşu închis în hematurie, mioglobinurie
- brună în melanurie, alcaptonurie
- portocalie-roşcată după medicamente: furazolidon, nitrofurantoin
- cărămizie- după sinerdol
- deschisă, ca “apa”- în poliurie
- galben închis- oligurie, stări febrile, deshidratare
Miros - obişnuit este fad, dar poate fi:
- amoniacal şi fetid- în infecţii
- acetonic- diabetul zaharat
- miros de hidrogen sulfurat: după consumul de hrean,
Examenul fizico-chimic
→ pH-ul urinar- normal este 5,8-7,4
→ este mai acid după un regim carnat şi uşor alcalin la vegetarieni
→ urini puternic acide apar în :
- stările febrile
- deshidratări
- acidoză diabetică
- insuficienţă renală
- tuberculoză renală
→ urina devine alcalină:
- după vărsături abundente
- diaree
- infecţii cu germeni Gram negativi
Densitatea urinară
→ N=1015-1028 fiind influenţată de ingestia de săruri, lichide, efort fizic şi vârstă
→ se măsoară cu ajutorul urodensimetrului
→ dacă urina conţine substanţe osmotic active se scade o unitate pentru fiecare
2,5 g de glucoză şi 3,2 g de proteine
→ sub 1015 - hipostenurie
→ 1010 - izostenurie
→ 1005-1010 – subizostenurie
Componente normale
- ureea urinară 20-30 g/24 ore
- creatinina urinară 1-2 g/24 ore
- acidul uric 0,5-1 g/24 ore
- urobilinogen 2-4 mg/24 ore
- Na+ urinar 130-260 mEq/24 ore
- K+ urinar 40-80 mEq/24 ore
Componente anormale
**Proteinuria
Definiţie
→ Reprezintă trecerea albuminelor sau globulinelor din plasma sanguină
în urină
→ Proteiuria fiziologică este apreciată între 25-100 mg/24 ore.
Clasificare
După cantitatea de proteine pierdute, proteinuria poate fi:
→ proteinurie uşoară- 0,5-0,9 g/24 ore → apare în nefropatii
interstiţiale, nefropatii tubulare nefroangioscleroza hipertensivă
 → proteinurie moderată- 1-3 g/24 ore; apare în
glomerulonefritele acute şi cronice
→ proteinurie masivă- peste 3,5 g/24 ore; apare în sindromul
nefrotic
După mecanismul de producere pot fi:
→ Proteinurii fiziologice – tranzitorii - apar în: stări febrile,
aport scăzut de lichide, efort, după ortostatism prelungit
→ Proteinurii patologice – persistente - se datoresc în
principal:
- creşterii permeabilităţii capilare glomerulare
(proteinuria glomerulară)
- defecte în reabsorbţia tubulară (proteinuria
tubulară)
- apariţia unor proteine anormale (proteinuria
Bence-Jones).
Proteinuria glomerulară se caracterizează prin prezenţa
predominantă de albumine, la care se adaugă, în procente variabile,
globulinele.
Proteinuria poate fi:
**selectivă
→ dacă albuminele reprezintă 80% din cantitatea totală
→ apare când există leziuni glomerulare minime
**neselectivă
→ dacă apar fracţiuni globulinice cu greutate moleculară mare,
inclusiv imunoglobuline iar procentul albuminelor scade
→ apare când există leziuni glomerulare severe sau leziuni
tubulare
Proteinuria tubulară
→ este proteinurie moderată 1-3 g/24 ore, conţine cantităţi mici de
albumine (10-20%)apare în nefropatiile tubulointerstiţiale.
Paraproteinuria
→ constă în eliminarea de proteine anormale, cum ar fi proteinuria
Bence-Jones din mielomul multiplu.
→ este formată din proteine cu greutate moleculară mică.
→ Proteinuria însoţită de hematurie trădează originea sa
glomerulară →in această situaţie, hematiile sunt dismorfice sau apar
şi cilindri eritrocitari
→ Proteinuria însoţită de hematurie, dar cu păstrarea morfologiei
normale a eritrocitelor → este cauzată de leziuni ale tractului
urinar.

Glicozuria
→ Glucoza este filtrată glomerular şi reabsorbită tubular (tub
proximal)
→ Glicozuria sau prezenţa glucozei în urină este totdeauna
patologică pentru că în mod normal ea este reabsorbită integral în
tubul contort proximal
Cauze:
→ glicozuria trecătoare - după consum excesiv de glucoză, stress,
sarcină, infarct miocardic, după foame
→ glicozuria permanentă:
→ diabetul zaharat - cantitatea de glucoză filtrată în
condiţiile hiperglicemiei depăşeşte capacitatea tubulară de
transport
→ diabetul renal - se produce alterarea capacităţii
tubulare de transport, determinând apariţia unei glicozurii cu
nivelul glicemiei normal.

UROBILINOGENURIA
→ valori normale 2-4 mg/24 ore
→ creşte în anemiile hemolitice şi bolile hepatocelulare în special
hepatitele acute
BILIRUBINA
→ cea conjugată fiind hidrosolubilă, apare în urină în icterele
colestatice şi hepatocelulare
LIPURIA
→ defineşte prezenţa de lipide în urină
→ apare în sindromul nefrotic
CORPII CETONICI
→ apar în dz dezechilibrat cu cetoacidoză
→ după un post prelungit
→ efort fizic mare
→ după vărsături incoercibile
→ abuz de etanol
C. EXAMENUL MICROSCOPIC AL SEDIMENTULUI URINAR
CELULE EPITELIALE
→ provin din descuamarea fiziologică a epiteliului căilor urinare
→ celule rotunde- origine renală
→ celule poligonale- origine uretrală
→ celule în formă de rachetă- origine vezicală
→ apariţia de celule epiteliale grupate, semnifică un proces
inflamator
LEUCOCITELE
→ cele prezente în urină sunt de obicei granulocite
→ sedimentul normal conţine până la 5 leucocite pe câmpul microscopic,
2000/min la proba Addis-Hamburger sau 20/mmc la proba Stansfild-Webb
→ în condiţii patologice leucocitele apar izolate şi/sau grupate, integre sau
degradate, numărul lor crescând până la piurie
→ apariţia cilindrilor leucocitari atestă originea renală a leucocituriei,
fiind caracteristică proceselor infecţioase interstiţiale sau
tubulointerstiţiale
→ o leucocituriecu uroculturi repetat negative (“leucociturie sterilă”)
pune problema tuberculozei renale
→ leucocitoză cu hematurie în proporţii egale ridică suspiciunea
nefropatiei lupice (“sediment telescopat”)
→ în pielonefrita cronică cu urini hipotone pot apare granulocite ale căror
granulaţii citoplasmatice sunt animate de mişcări browniene, numite celule
Sternheimer-Malbin
HEMATIILE
→ În sedimentul urinar normal hematiile sunt absente, acceptându-se
prezenţa a
- 2 hematii pe câmpul microscopic
-1000/min la proba Addis-Hamburger sau
-10/mmc la proba Stansfield-Webb.
Hematuria
- este eliminarea prin micţiune a unei urini cu sânge provenit din
tractul urinar situat deasupra uretrei anterioare.
Sângerarea din uretra anterioară se numeşte uretroragie.
Hematuria poate fi:
→ microscopică- când se pierd peste 5000 hematii/min prin filtrul renal
→ macroscopică- când se pierd peste 300000 hematii/min.
Pentru a stabili originea hematuriei se face proba celor trei pahare:
pacientul îşi fracţionează aceeaşi micţiune în trei vase
→ hematuria în primul pahar (iniţială) → cauză uretroprostatică
→ hematuria în ultimul pahar (terminală) →cauză vezicală
→ hematuria în toate cele trei pahare (totală) →cauză renal-
parenchimatoasă, bazinetală sau ureterală
Principalele cauze de hematurie sunt:
Cauze renourinare
• renale propriu-zise:
- glomerulonefrita acută şi cronică
- pielonefrita acută şi cronică
- tumori renale,
- tuberculoza renală
- rinichiul polichistic
- litiaza renală
- traumatismele renale
• pieloureterale:
- litiază
- infecţii
- tumori
- traumatisme
• vezicale:
-infecţii
- tumori
- litiază
• uretroprostatice:
- adenom sau carcinom de prostată
- uretrită/prostatită.
Cauze extrarenale
• boli hematologice:
- hemofilie,
- purpură trombocitopenică,
- leucemii
• boli de colagen: lupus eritematos sistemic
• cauze iatrogene: administrarea de anticoagulante, citostatice.
Diagnostic diferenţial
→ hematuria trebuie diferenţiată de modificarea culorii urinii din cauza
unor substanţe cum ar fi:
• urobilină-afecţiuni hepatice
• bilirubină-icter mecanic
• mioglobină-în sindromul de strivire
• hemoglobină: în sindroamele hemolitice, accidentele
posttransfuzionale
• medicamente: rifampicina, aminofenazonă
• alimente: mure, sfeclă roşie.
CILINDRII
→ sunt formaţiuni alcătuite din proteine care precipită în lumenul tubilor
uriniferi şi formează mulaje ale acestora
→ prezenţa cilindrilor în sedimentul urinar atestă existenţa unei boli
renale organice
→ după structură cilindrii pot fi:
*celulari: hematici, leucocitari, epiteliali sau cu celule degenerate
(granuloşi şi ciroşi)
*acelulari: hialini, grăsoşi şi pigmentari
*cilindri hialini - apare în urinile cu proteinurie importantă
*cilindri grăsoşi - apar în sindromul nefrotic în care apare lipurie
*cilindri hematici - apar în afecţiuni glomerulare acute sau cronice
*cilindri leucocitari
- apar în urinile cu leucociturie importantă
- sugerează o infecţie parenchimatoasă
*cilindri granuloşi şi ciroşi - apar în glomerulonefritele cronice şi în
formele avansate de IRC.
CRISTALURIA

→ reprezintă dovada eliminării prin urină a unor substanţe

organice sau anorganice cristalizabile
→ în mod normal urina conţine săruri de calciu, oxalaţi, fosfaţi, acid
uric şi uraţi
→ prezenţa constantă a unui singur tip şi în cantitate mare este
sugestivă pentru litiaza renală
Examenul bacteriologic al urinii
→ normal urina este sterilă la toate nivelele tractului urinar
→ prelevarea urinii pentru uroculturi se face din mijlocul jetului
urinar, după o toaletă perfectă a organelor genitale
→ infecţie urinară → bacteriuria > 100000 colonii/ml
→ însămânţarea pe diverse medii şi identificarea germenilor se
efectuează antibiograma, pe baza căreia se conduce tratamentul

Examenul sângelui
→ Ureea
-valori normale= 20-40 mg/dl
-↑ureei → hiperazotemie
-poate fi:
-hiperazotemie de cauză renală→ GNC, IRC
-hiperazotemie extrarenală→deshidratări, hemoragii,
intoxicaţii, arsuri
→ Creatinina
-valori normale= 0,6-1,2 mg/dl
→ indică mai exact gradul afectării renale →nu este influenţată de aportul
alimentar sau de diureză
Acidul uric
→ valori normale= 3-5 mg/dl
→ ↑ şi în boli extrarenale→guta, leucemii, septicemii
Ionograma sanguină
pH-ul sanguin
→valori normale= 7,3-7,4
→în afecţiunile renale apare frecvent acidoză
Rezerva alcalină
→IRC sau IRA rezerva alcalină poate fi scăzută→tendinţa la acidoză sau
crescută- starea de alcaloză.
Probe funcţionale renale
Testele de clearance renal → volumul de plasmă total epurată de
substanţa respectivă în unitatea de timp (ml/min).
1.Teste pentru explorarea filtrării glomerulare
→ clearence-ul creatininei - valori normale Clcr.= 120 ml / min
este o substanţă care se elimină prin filtrare glomerulară, fără a fi
resorbită sau excretată tubular
2.Teste pentru fluxul plasmatic renal
→ clearence-ul acidului paraaminohipuric (PAH)
această substanţă la o concentraţie de 10 mg/dl se elimină complet
prin rinichi la un singur pasaj circulator
Cl PAH= 500-700 ml/min.
3) Proba de concentraţie şi diluţie a urinei cercetează mecanismul
tubular al diluţiei şi al concentraţiei urinei
În condiţii patologice, indiferent de aportul sau de pierderile hidro-
elecrolitice densitatea urinei rămâne neschimbată, la valoarea
de 1010 (izostenurie)
Explorări imagistice reno-urinare
Echografia
→ se apreciază mărimea rinichilor, conturul renal, prezenţa de tumori,
chisturi, litiază
Urografia intravenoasă
→se evidenţiază secreţia şi excreţia renală, topografia, forma şi
dimensiunile rinichilor, starea sistemului pieloureteral şi a vezicii urinare

Explorări morfologice
Biopsia renală
→ este o explorare invazivă ce constă în prelevarea de material bioptic
→ puncţia poate fi ghidată echografic sau la computer tomograf.
CT, RMN