Asteptand chemare ta....

Vino, pentru ca setea asta de a te iubi imi face bine

Vino, pentru ca timpul se scurge si ne va desparti....

Am ramas ca alta data, fara cuvinte, asa cum as ramane si daca ti-as mai
auzi glasul. Ca atunci cand stau si ma intreb cat de mult imi doresc sa fiu
cu tine. Si cred ca am gasit cateva raspunsuri: atat de mult incat as
renunta la iubirea ta pentru mine, si m-as multumi cu un zambet, cu
bratele tale care sa imi tina cald; atat de mult incat as renunta la tot, fara
sa ma gandesc si as porni in cautarea ta; atat de mult incat as renunta
chiar si la tine, daca tu ai putea fi fericit doar cu ea.

....atat de mult incat te astept, mai mult, mai puternic, mai intens,
sperand ca vei raspunde chemarii inimii mele, chemarii unui suflet mut de
tristetea trecutului, plans de lacrimile de dor si neputinta, renascut din
setea de speranta.

Poate totusi sunt eu cea care isi doreste prea mult, eu cea care astept
eternitatea intr-o clipa, vesnicia unui cuvant, o dragoste nascuta din
nebunia a doua inimi, si crescuta din speranta ce le-a unit. Eu- cea care
imi doresc sa ma trezesc in bratele tale si sa adorm ascultandu-ti bataile
inimii, eu- cea care te-as astepta un infinit, daca as sti ca acolo vei fi tu,
zambind, cu inima deschisa, pentru a-mi darui dragostea eterna. Eu –cea
care viseaza noapte de noapte un vis frumos, un vis in care tu ma iubesti.

Poate eu imi doresc totul , chiar si ceea ce nu pot avea si ar trebui sa ma

multumesc cu mai putin. Dar cat trebuie sa mai astept? Cat sa ma rezist
fara sa aud vocea ta spunandu-mi, chemandu-ma?