Sunteți pe pagina 1din 3

Impozitarea Exclusiva a Consumului si Suportul Social Echitabil

Introducere
Organizatia Americans for Fair Taxation (www.fairtax.org) promoveaza un sistem simplu care va revolutiona finantarea statului si protectia sociala. Acest sistem contine doua idei: 1. Impozitarea exclusiva a consumului presupune inlocuirea impozitelor directe (pe profit, salarii, etc.) cu un impozit unic pe consum (un TVA simplificat), calculat astfel incat veniturile statului sa ramana aceleasi. 2. Suportul social echitabil consta in acordarea de catre stat a unei sume lunare (egala cu 10% din consumul pe cap de locuitor) tuturor cetatenilor. Cu alte cuvinte sistemul presupune, pe de-o parte, impozitarea celor care cheltuie (consuma) nu a celor care castiga (produc), iar pe de alta, ca statul sa asigure un prag minim al consumului pentru toti membrii societatii.

Argumentele impozitarii exclusive a consumului


1. Impozitarea venitului nu se justifica. Intr-o economie de piata, venitul masoara cat de util este individul societatii iar consumul masoara cat de utila este societatea individului. Nu este just sa ai de platit impozit atunci cand esti folositor societatii dar este perfect justificat sa ai de platit impozit atunci cand societatea iti este folositoare tie. 2. Impozitele directe discrimineaza impotriva producatorilor autohtoni. Impozitele directe majoreaza numai pretul produselor autohtone (nu si cel al produselor straine), dezavantajand producatorii autohtoni in competitita lor cu cei straini. Impozitul pe consum nu discrimineaza pentru ca fie se aplica atat produselor romanesti cat si celor straine fie nici unora nici altora. 3. Romania devine cel mai fertil mediu de afaceri (dpdv fiscal). Nici macar paradisurile fiscale nu permit la ora actuala desfasurarea unei activitati economice productive pe propriul teritoriu fara sa o impoziteze. Firmele se vor putea concentra exclusiv pe rostul lor economic fara sa mai

piarda timp si resurse cu minimizarea impozitului pe profit. 4. Impozitul pe consum e simplu si elimina din birocratie. Pentru a calcula impozitul pe profit este necesar un expert contabil, dar pentru a calcula impozitul pe consum e suficienta o simpla inmultire. Firmele care vand altor firme nu vor avea de-a face cu taxele in nici un fel, iar cele care vand consumatorului vor vira statului un procent din vanzari. 5. Evaziunea fiscala devine usor detectabila. Profitul poate fi ascuns "off-shore" dar consumatorului nu-i poti vinde pe ascuns (dimpotriva, iti trebuie reclama si vad comercial). Deasemeni evitarea impozitului pe consum implica un risc mare pentru un beneficiu mic.

Argumentele suportului social echitabil


1. Sistemul propus este echitabil. Sistemul propus este echitabil deoarece asigura acelasi prag minim al nivelului de trai pentru toti cetatenii, fara discriminare. Astfel societatea se asigura ca nimeni nu este lipsit de minimul necesar supravietuirii. 2. Sistemul este cat se poate de simplu. Suportul social echitabil elimina necesitatea analizarii situatiei fiecarui cetatean. Complexitatea se rezuma la plata unui cec lunar tuturor cetatenilor. 3. Nu descurajeaza munca. Daca cetatenii primesc ajutor social numai atunci cand au probleme financiare vor fi intr-o oarecare masura stimulati sa nu le rezolve (deoarece rezolvarea problemelor ar atrage dupa sine pierderea ajutorului social). 4. Progresivitatea impozitelor directe oricum n-ajuta pe cine trebuie. De protectia sociala implicita a impozitelor progresive se bucura mai mult cei cu venituri medii decat cei cu venituri mici. Spre exemplu cei fara nici un venit nu primesc nimic.

Observatii importante
Aceste doua observatii arata amploarea si profunzimea impactului economic si

politic al sistemului.
1. Aplicarea acestor idei va declansa o reactie in lant.

Eliminarea impozitelor directe mareste brusc competitivitatea economica iar aceasta crestere a competitivitatii forteaza si celelalte tari sa adopte sistemul. Intr-o economie globala (in care capitalurile migreaza cu usurinta) presiunea economica pentru adoptarea sistemului va fi de nestavilit.
2. Impozitele directe fac ca optiunea politica de stanga sa nu fie

competitiva (deci viabila) dpdv economic. Social-democratia necesita venituri mari la buget, deci impozite mai mari, deci o povara mai grea in spinarea economiei. Aceasta povara submineaza abilitatea tarii de a concura cu succes intr-o economie globala. Prin urmare capitalurile emigreaza, PIB-ul scade, impozitele cresc si, prin urmare, deficitul de competitivitate se agraveaza.

Concluzie
Cele doua idei propuse sunt simple, usor de aplicat si se completeaza reciproc. Impozitarea exclusiva a consumului va spori brusc competitivitatea economiei (eliminand discriminarea impotriva producatorilor autohtoni si imbunatatind mediul de afaceri) si va simplifica colectarea impozitelor si prevenirea evaziunii. Suportul social echitabil sporeste coeziunea sociala, atenueaza stresul in societate (sporind calitatea vietii) si, pe termen lung, ar putea tempera eventuale excese economice nesustenabile dpdv ecologic. Impreuna ideile demonstreaza ca socialismul si economia de piata sunt teoretic compatibile. Implicatiile sunt dramatice deoarece sistemul ar permite unei tari de stanga sa fie tot atat de competitiva dpdv economic ca una de dreapta. Oricare ar fi optiunea politica a unei natiuni (de dreapta sau de stanga), cele doua idei reprezinta sistemul ideal pentru realizarea ei.

Pentru lamuriri, sugestii, incurajari, reclamatii contactati-l pe Silviu Iulian Alb (iulian_s_alb@yahoo.com). Acest document va fi disponibil pe internet la adresa www.sistemul-ideal.org.

S-ar putea să vă placă și