Cand au aparut diavolii?

Lucifer, fiind inger de lumina si capetenia celei de a doua trepte ingeresti, in loc sa progreseze in sfintenie, s-a mandrit, voind sa fie asemenea cu Dumnezeu (Isaia 14, 14). Dumnezeu l-a blestemat, i-a luat harul Duhului Sfant si astfel s-a transformat in diavol (Luca 10,18). Impreuna cu el au cazut si ingerii care i-au urmat lui, (diavolii) care sunt supusi Satanei (Efes. 6,12). Domnul nostru Iisus Hristos ne arata caderea ingerilor: "Am vazut pe satana, cazand ca un fulger din Cer ..." (Luca 10,18). Sfantul Apostol Pavel scrie ca ingerii razvratiti au fost aspru pedepsiti de Dumnezeu si trimisi in Iad, pana in ziua in care vor fi judecati pentru pacatele lor. Iar Sf. Apostol Petru ne spune: "Dumnezeu, n-a crutat pe ingerii care au pacatuit, ci legandu-i cu legaturile intunericului in Iad, i-a dat sa fie paziti, pana la judecata" (2 Ptr. 2,4). Sfantul Apostol Iuda ne spune ca razvratirea acestor ingeri care nu au vrut sa ramana in starea lor, ci au dorit sa fie in locul lui Dumnezeu, a fost pedepsita astfel: "pe ingerii care nu siau pazit vrednicia, ci au parasit locasul lor, i-a pus la pastrare, in intuneric, in lanturile vesnice, spre ziua judecatii celei mari" (Iuda 6). Diavolii au insusirile ingerilor, cu diferenta ca, desi au fost creati de Dumnezeu buni si sfinti, ei n-au ramas in starea lor de sfintenie si bunatate, ci au cazut fara de intoarcere, in intunericul mandriei si vicleniei. Asadar, intaiul vinovat de pacat si intemeietor al rautatilor este diavolul: "... pentru ca, de la inceput diavolul pacatuieste" (1 Ioan 3,8). El a pacatuit, nu pentru ca asa i-ar fi fost firea, sau ca ar fi primit inclinatia spre pacat, pentru ca in acest caz, vina ar fi cazut pe Dumnezeu. Dimpotriva, fiind creat de Dumnezeu bun, el insusi, prin propria vointa, s-a facut diavol, adica clevetitor, vrajmas, mincinos si defaimator. Sfantul prooroc Iezechiel spune: "... tu erai pecetea desavarsirii, deplinatatea ihtelepciunii si cununa frumusetii. Tu te-ai aflat in Eden, in gradina lui Dumnezeu"; "fost-ai fara prihana in caile tale, din ziua facerii tale si pana s-a incuibat in tine nelegiuirea" (Iezec. 28,15). Decisiv, raul nu ti-a fost dat tie din afara, ci tu insuti l-ai zamislit. Sfantul Antonie cel Mare ne invata scopul principal al lucrarii diavolesti pe pamant: "Diavolii se numesc asa, nu pentru ca asa s-au facut sau pentru ca Dumnezeu i-ar fi facut rai, ci pentru ca au cazut din intelepciunea cereasca, (mandrindu-se). De atunci ne ispitesc mereu, incercand sa impiedice urcarea noastra la Cer, locul de unde au cazut ei". Oamenii, avand trup si suflet, pot sa treaca de la placerea trupeasca la cea sufleteasca. Diavolii insa sunt lipsiti de aceasta posibilitate, pentru ca in ei binele firesc a fost nimicit prin caderea si pierderea harului dumnezeiesc: La oameni, binele este amestecat cu raul, dar la demoni, precumpaneste si actioneaza numai raul.

Pacatul lor cel mai mare este ura neinfricata fata de Dumnezeu. Ei au transformat ascultarea fata de Dumnezeu, fireasca tuturor fapturilor, intr-o impotrivire si intr-o vrajba neincetata. De aceea, caderea lor este fara de intoarcere. Ei isi gasesc placerea in tot felul de pacate, se complac mereu in rele, trecand de la un pacat la altul. Neputand savarsi pacate trupesti, ei pacatuiesc cu imaginatia si cu simturile. Si-au obisnuit esenta lor cu viciile firesti ale carnii. Aceste vicii sunt dezvoltate la ei, mai mult decat la oameni. Demonii nu pot face nimic rau Creatorului, Care fiind Dumnezeu Atotputernic, este inaccesibil oricaror influente de afara, din partea fapturilor. De aceea, demonii si-au indreptat toata rautatea lor, impotriva oamenilor, care sunt chipul lui Dumnezeu, creatura mainilor Sale. Demonii, stiind ca Dumnezeu isi iubeste faptura sa, cauta sa dauneze cat mai mult obiectului iubirii Sale. Duhurile necurate, avand in sine principiul tuturor relelor, cauta sa-i atraga pe oameni, sa-i faca robii lor, pentru a-i duce la pierzarea vesnica razbunandu-se astfel, impotriva lui Dumnezeu. Diavolul este duhul cel rau care desparte pe om de Dumnezeu si inspira ura, perfidie si minciuna intre oameni. Ispititor (Matei 4,3), stapanitor al acestei lumi (Ioan 12,31; 14,30; 16, 11). In Vechiul Testament, diavolul este duhul rautatii, de a carui fiinta tine insasi pacatul, zavistia si minciuna. Pentru ca El, de la inceput a fost ucigator de oameni si nu a stat intru adevar, pentru ca nu este adevar intru el. "Cand graieste minciuna, graieste dintru ale sale, caci este mincinos si tata al minciunii" (Ioan 8,44). Sfintii Parinti ai Bisericii Ortodoxe spun ca locul diavolilor cazuti din ceata a doua ingereasca se va completa cu sfinti, preoti si calugari, dupa care lumea se va sfarsi, datorita pacatelor oamenilor. Libertatea vrajmasilor nostri depinde de sufletele omenesti care se mantuiesc si, de aceea, ii ataca pe oameni asa de tare, ca sa traga cat mai multe suflete in Iad. Daca sufletul omului, dupa moartea trupului, ajunge in Rai, diavolul care l-a ispitit, va fi trimis la Satana in iad, deoarece nu si-a indeplinit misiunea incredintata. Daca sufletul omului ajunge in Iad, diavolul care l-a ispitit va fi trimis de satana la alt om, ca sa-l ispiteasca. O alta cauza pentru care diavolul lupta asa de tare pe oameni este si dorinta de razbunare impotriva lui Dumnezeu, Care i-a blestemat si acest lucru il poate realiza, prin osandirea cat mai multor suflete in Iad. Fragment din "Razboiul crestinilor cu diavolii"