2012

ing. masterant Alex Sihlanic

CIMENT

Tipuri de ciment: ciment Portland (tip I) ciment Portland compozit (tip II) ciment de furnal (tip III) ciment puzzolanic (tip IV)

ciment compozit (tip V)

Componentele principale ale nucleului de ciment in proportie de 95 100% confera acestuia proprietatile dorite. Astfel avem urmatoarele componente principale: - clincherul Portlend obtinut prin arderea unor materii prime (marmura, argile, etc.) la 1450C. - zgura granulata de furnal - puzzolane naturale si artificiale materiale de origine vulcanica sau roci sedimentare - cenusa de termocentrala - sisturi calcaroase, calcare, praf de silice - filere

Componenta principala primara este clincherul Portland restul fiind introduse procentual:

80 94% clincher - 6 20% componente principale \ trei clase de rez. ale cimentului 32,5,

42,5, 52,5 65 79% clincher - 21 35% componente principale /

AGREGATE

La executarea elementelor i construciilor din beton i beton armat cu densitate aparent normal (2100 - 2500 kg/mc), se folosesc agregate cu densitate normal (1201-2000 kg/mc) provenite din sfrmarea natural.

APA

Apa de amestecare utilizat la prepararea betoanelor poate s provin din reeaua public sau din alt surs, dar n acest ultim caz trebuie s ndeplineasc condiiile tehnice prevzute n STAS 790/84.

ADITIVI

Aditivii sunt produse chimice care se adaug n beton n cantiti mai mici sau egale cu 5% substan uscat fa de masa cimentului n scopul mbuntirii / modificrii proprietilor betonului.

Tipuri de aditivi:

- aditivi reductori de ap; - aditivi interes reductori de ap; - aditivi plastifiani; - aditivi superplastifiani; - aditivi acceleratori de priz; - aditivi ntrzietori de priz; - aditivi acceleratori de ntrire; - aditivi antrenori de aer; - aditivi anti-nghe; - aditivi impermeabilizatori; - aditivi inhibitori de coroziune.

n stadiul de proiectare a elementului sau structurii de rezisten trebuie s se in seama de criterii semnificative pentru alegerea tipului i clasei de rezisten a betoanelor utilizate:

o o o

- rezistena caracteristic necesar betonului; - viteza de dezvoltare a rezistenei; - condiii de execuie i tehnologie adoptat;

- condiii de serviciu i expunere a structurii (de ex. mediu agresiv, nghe-dezghe cu sau fr ageni chimici, etc.) adica Cerinte de Durabilitate.

Cauzele care produc deteriorarea constructiilor din beton armat sunt:

exploatarea necorespunzatoare a structurilor (suprasarcinile, impactul, oboseala); procesele fizice (fisurarea betonului, inghetul, agentii dejivranti, eroziunea); procesele chimice (atacul acizilor, sulfatilor si alcaliilor); procesele biologice; coroziunea armaturii. Masurile care trebuie luate impotriva deteriorarii premature a structurilor de beton se refera la aspectele de proiectare, proceselor de executie, conditiilor de exploatare . Astfel trebuie stabilit destinatia structurii, durata de viata anticipata si conditiile de mediu.

Clase de Expunere (conform SR EN 206-1 si CP 012/12007):

Pentru ca o structura sa-si atinga durata de viata, trebuie stabilite actiunile aferente mediului inconjurator si agresivitatea acestora astfel s-au definit sase clase de expunere cu cel mult patru trepte de expunere in cadrul fiecarei clase.

Clasa de expunere XO se refera la elemente de beton simplu care nu sunt expuse la nici un fel de atac al mediului inconjurator, mediu uscat; Clasa de expunere XC (coroziunea datorita carbonatarii); Clasa de expunere XD (coroziunea indusa de cloruri din sare); Clasa de expunere XS (coroxiune datorata clorurilor din apa de mare sau briza de aer de mare); Clasa de expunere XF (inghet cu sau fara actiunea materialelor pentru combaterea poleiului) Clasa de expunere XA (atacuri chimice). Desi in EC2 sunt trecute doar sase clase de expunere, in unele tari exista inca o clasa de expunere suplimentara care se refera la uzura betonului: Clasa de expunere XM (abraziune mecanica).

- dupa cum se observa, un element de beton se poate incadra simultan in mai multe clase de expinere, astfel se va alege varianta cea mai defavorabila,

Cerintele ca betonul sa reziste la actiunea mediului inconjurator sunt date in termeni de valori limita pentru compozitia si proprietatile stabilite ale betonului; Clasele de rezistenta minime au fost determinate plecand de la relatiile existente intre raportul A/C si clasa de rezistenta a betonului fabricat cu ciment apartinand clasei de rezistenta 32,5.

In domeniul Ingineriei Geotehnice amprenta se pune pe determinarea si clasificarea pamanturilor din punct de vedere al agresivitatii chimice a acestuia precum si a apei subterane asupra betonulu si metalelor incorporate in beton. Astfel se preleveaza probe de extras apos si probe de apa subterana din care se determina prin incercari de laborator , concentratii a urmatoarelor: Concentratia de ioni de hidrogen (pH); Continut in CO2 liber, saruri de amoniu (NH4), sulfati (SO4), magneziu, carbonati (HCO3), oxizi alcalini (OH); Duritate temporara; Continut total de saruri. Valorile limita pentru clasele de expunere corespunzatoare la atacul chimic al solurilor naturale si a apelor subterane au fost prezentate anterior.

Acestea se efectueaza si pentru estimarea concentratiei de saruri din elementele de constructie, in principal din zidarie. Sarurile solubile existente in zidarie se formeaza functie de acumularile rezultate din reactia de neutralizare dintre un acid si un compus solid. Rezulta astfel saruri ale unui metaloid si restul acid. Acest rest acid, anionul, constituie baza pentru determinarea proprietatilor sarurilor solubile. In functie de acidul care a constituit baza de formare a sarurilor daunatoare zidariei, acestea pot fi clasificate in:

Cloruri saruri ale acidului clorhidric; Sulfati saruri ale acidului sulfuric; Nitrati saruri ale acidului azotic, azotati.