Raportul juridic

1. Noiunea de raport juridic. 2. Subiectele raportului juridic. 3. Coninutul raportului juridic. 4. Obiectul raportului juridic. 5. Faptele juridice.

1. Noiunea de raport juridic.

Normele juridice despre care am vorbit n cursurile anterioare se realizeaz n via prin raporturi juridice. Premisele fundamentale ale apariiei raportului juridic sunt: existena normei juridice, subiectele de drept i faptele juridice. Orice raport juridic nseamn n acelai timp o conexiune ntre planul general i impersonal al normei juridice i planul concret al realitii n care prile sunt determinate i au anumite drepturi i obligaii bine individualizate. Trsturile definitorii ale raportului juridic sunt urmtoarele: (1) Raportul juridic este un raport social, stabilindu-se de fiecare dat ntre oameni. Este de esena dreptului alteritatea, existena altei persoane. Omul nu poate tri dect n relaie cu ali oameni. Aceste relaii sunt foarte diverse: de la simplul contact la relaii care au la baz trsturi sau interese comune, nevoi de schimb i mai departe la cele menite s asigure conservarea i dezvoltarea sa ca fiin uman. Relaiile se pot stabili ntre persoane individuale sau ntre subieci colectivi. Din punct de vedere al obiectului putem distinge relaii sociale care vizeaz valori economice sau extraeconomice; dup plasarea n spaiu avem relaii sociale interne, private sau publice (n cadrul unui stat) i relaii internaionale nglobnd relaii private sau publice care depesc frontierele unui stat. Aceste relaii multiple care constituie realitatea social sunt reglementate de reguli morale, de reguli de convieuire social, dar i de reguli de drept ce cuprind norme de constrngere. (2)Raportul juridic este un raport de voin. Caracterul voliional al raportului juridic este dat de faptul c aici intervine att voina statal exprimat n normele juridice, ct i voina subiecilor participani la raportul juridic. Dublul caracter voliional poate fi caracterizat prin aspecte concordante sau de confruntare, simetrie sau asimetrie, n funcie de ramura de drept i de situaia concret. (3)Istoricitatea este o alt trstur a raportului juridic, fizionomia sa fiind puternic marcat de istoria societii, variabilitatea elementelor constitutive putndu-se constata cu uurin de la o etap la alta, de la o ar la alta. Prile constitutive ale raportului juridic sunt obiective i subiective n sensul c noiunea de raport juridic evoc ideea c acesta nu poate exista ca atare dect n msura n care relaia social este reglementat de ctre drept; totodat, raportul juridic este vizat ca o relaie de la persoan la persoan. (4)Raportul juridic are un caracter normativ. Aceasta nseamn c aprecierea nu are ca obiect ceea ce exist, ci cum trebuie s fie o activitate. n virtutea acestei normativiti, un debitor (n exemplul n care A i mprumut lui B o sum de bani cu obligaia s-o napoieze ntr-o zi anume, ziua scadenei; debitorul face ru dac nu mprumut suma la timp) trebuie s napoieze suma de bani la scaden. n cazul invocat, aprecierea normativ

este un comandament, un ordin, adic debitorul este supus ordinului de a plti suma de bani. Acest ordin care se d n numele ideii de justiie implic ideea de obligaiune, pentru c atunci cnd spunem c cineva nu trebuie s fac o fapt c ar fi nedreapt, prin aceasta nelegem c are o obligaiune. Dar ideea de obligaiune consacr implicit o valoare. Aceasta nseamn c datornicul trebuie s plteasc la scaden suma de bani cuvenit. Suntem n faa a dou interese: datornicul are tot interesul s nu plteasc, iar creditorul are tot interesul s ncaseze suma. Ideea de obligaiune subordoneaz un interes altuia, declarnd c unul are o valoare mai mare dect altul, c interesul datornicului trebuie s cedeze n faa interesului creditorului. Ca o consecin, creditorul are dreptul s-i urmreasc datornicul. Prin urmare, ntre drept i obligaiune exist o corelaie absolut. Oriunde exist un drept, nelegem c trebuie s existe i o obligaiune, i invers. Totodat, aceasta nseamn c exist o norm general pe baza creia se stabilesc drepturile i obligaiile ntre pri, iar acestea sunt asigurate la nevoie prin intervenia sanciunii juridice. Putem conchide c raportul juridic este un raport social, concret istoric, voliional, reglementat de norma juridic, n cadrul creia participanii se manifest ca titulari de drepturi i obligaii prin exercitarea crora se realizeaz finalitatea normei juridice.

2 .Subiectele raportului juridic.

Numai oamenii pot fi subiecte ale raportului juridic fie ca persoane fizice (deci individual), fie ca subiecte colective de drept. Persoana fizic trebuie s aib capacitate juridic. Aceasta desemneaz aptitudinea general i abstract a persoanei de a avea drepturi i obligaii n cadrul raportului juridic. Capacitatea juridic e reglementat de normele juridice n cadrul fiecrei ramuri de drept. Putem deci distinge o capacitate juridic civil, penal, administrativ etc. Capacitatea juridic este general (nu vizeaz un anumit domeniu) i special (se refer la un anumit domeniu, ramur, instituie etc.). O capacitate juridic special au de regul organizaiile, deoarece ele sunt create pentru un anumit scop, ea fiind tocmai competena instituiei. n general, capacitatea juridic este unic. n dreptul civil, distingem: capacitatea juridic de folosin i capacitatea juridic de exerciiu. Capacitatea de folosin se definete drept capacitate de folosin de a avea drepturi i obligaii, acestea ncepnd de la naterea persoanei i ncetnd o dat cu moartea acesteia. Drepturile copilului sunt recunoscute din momentul concepiei sale, ns numai dac se nate viu. Capacitatea de exerciiu este capacitatea persoanei de a-i exercita drepturile i de a-i asuma obligaiile, svrind personal acte juridice. Capacitatea deplin de exerciiu ncepe de la data cnd persoana devine major. Minorul care a mplinit vrsta de 14 ani are capacitate de exerciiu restrns, prezumndu-se c el nu are nici suficient experien de via i nici suficient discernmnt. Nu are capacitate de exerciiu: a) minorul care nu a mplinit 14 ani, b) persoana pus sub interdicie.

Prin urmare, capacitatea juridic deplin de exerciiu implic ncheierea unor acte juridice n nume propriu. Astfel, un minor poate fi proprietar al unui bun, dar nu l poate nstrina prin acte proprii. Subiecte colective de drept sunt diversele organizaii: societi comerciale, ministere, parlament, dar i statul. n dreptul civil, subiectul colectiv este definit sub forma persoanei juridice, care presupune o serie de condiii speciale referitoare la organizare, conducere, patrimoniu, rspundere, firm etc. Trebuie precizat c exist numeroase subiecte colective de drept care nu sunt persoane juridice, de exemplu instanele judectoreti, diverse asociaii etc.

3. Coninutul raportului juridic

Coninutul raportului juridic este format din drepturile i obligaiile subiecilor ntre care se desfoar o relaie social. Drepturile i obligaiile sunt prevzute de norma juridic. O distincie trebuie fcut ntre dreptul obiectiv ca ansamblu de norme i dreptul subiectiv ca posibilitate. n cadrul raportului juridic, dreptul subiectiv apare ca o posibilitate conferit de norma juridic titularului dreptului (persoan fizic sau subiect colectiv de drept) de a pretinde subiectului pasiv s fac sau s nu fac ceva, realizarea acestei posibiliti fiind garantat de fora de constrngere statal la care poate recurge titularul dreptului, n caz de nevoie. Drepturile subiective se clasific n trei mari categorii: a) drepturi fundamentale (drept la via, demnitate, libertate etc.), b) drepturi care decurg din inseria individului n viaa social (dreptul la nume, la domiciliu etc.), c) drepturi care deriv din nsi voina indivizilor (ex. dreptul de a ncheia contracte). A. Dup gradul de opozabilitate distingem: a) drepturi absolute (dreptul la via), b) drepturi relative (dreptul cumprtorului de a primi bunul este opozabil fa de vnztor, cruia i-a achitat preul bunului). B. Dup coninutul lor distingem: a) drepturi patrimoniale i b) drepturi nepatrimoniale. La rndul lor, drepturile patrimoniale sunt: drepturi reale i drepturi de crean. Dreptul real este acel drept patrimonial n virtutea cruia titularul su i poate exercita prerogativele asupra unui bun fr concursul altcuiva. Dreptul de crean este acel drept patrimonial n temeiul cruia subiectul activ, numit creditor, poate pretinde subiectului pasiv, numit debitor, s dea sau s fac sau s nu fac ceva, creditorul neputndu-si realiza dreptul fr concursul debitorului; drepturile nepatrimoniale sunt: a) drepturi care privesc existena i integritatea persoanei, b) drepturi care privesc identificarea persoanei, c) drepturi care decurg din creaia intelectual. Obligaia juridic, ca terminologie, are o semnificaie multipl. Astfel, n dreptul civil se distinge: a) un sens larg care configureaz raportul juridic de obligaie; b) un sens restrns pentru a desemna obligaia subiectului pasiv i c) sensul de nscris constatator. Ca element corelativ al raportului juridic, obligaia juridic poate fi definit ca ndatorire a subiectului pasiv al unui raport juridic, pretins de subiectul activ, de a da, de a face, sau de a nu face ceva, conduit care poate fi impus, dup caz, prin fora coercitiv a statului.

Remarcnd fora explicativ a conceptului de obligaie n teoria dreptului, dar i specificul acestui concept n cadrul problematicii raportului juridic, M. Djuvara arta c ideea de obligaie ne poate ajuta s construim tot dreptul. Astfel, considernd cazul simplu, A are obligaia s ntoarc suma pe care o datoreaz lui B, aceasta nseamn c exist cel puin dou persoane libere i c exist i un obiect al obligaiei. Aceasta mai nseamn c persoanele intr n contact ntre ele i c activitatea uneia are ca limit obligaia sa i activitatea celeilalte are iari o limit, dreptul celei dinti. De aici putem trage concluzia c o caracteristic definitorie a coninutului raportului juridic o reprezint faptul c drepturile i obligaiile nu sunt rupte unele de altele, ele se suprapun i se coordoneaz reciproc; mai mult, ceea ce poate pretinde subiectul activ este exact ceea ce constituie ndatorirea subiectului pasiv. Deci, drepturile i obligaiile n cadrul raportului juridic sunt corelative. Astfel, n cazul vnzrii-cumprrii, vnztorul are dreptul de a primi preul dac d bunul vndut, iar cumprtorul are obligaia de a plti preul dac cumpr bunul respectiv i invers, cumprtorul are dreptul de a primi bunul dac a achitat preul, iar vnztorul are obligaia de a da bunul dac a primit preul. n ceea ce privete fundamentele psiho-sociale ale dreptului subiectiv i ale obligaiei juridice i n ceea ce privete natura i coninutul corelaiei dintre ele, n literatura juridic s-au emis diverse puncte de vedere. S-a considerat astfel c la baza dreptului subiectiv st voina individual (Zittelman), interesul legalmente protejat (von Ihering) sau att voina individual ct i interesul (Jelinek), cea din urm opinie fiind considerat de majoritatea autorilor mai adecvat explicrii realitii. S-a impus de asemenea opinia care subliniaz importana ambelor componente ale relaiei att a dreptului subiectiv, ct i a obligaiei juridice, ignorarea primei componente conducnd la legislaii fasciste, totalitariste, iar a celei de a doua spre voluntarism social. Ansamblul drepturilor i obligaiilor pe care le are ceteanul conform legilor n vigoare formeaz statutul juridic al persoanei.

4. Obiectul raportului juridic

Conduita uman ce se realizeaz de ctre subiecii raportului juridic ca urmare a exercitrii drepturilor i ndeplinirii obligaiilor constituie obiectul raportului juridic. Acesta este rezultatul realizrii drepturilor i obligaiilor, cu care nu se confund.

5. Faptele juridice.
ntre regulile de drept i faptele sociale exist relaii complexe. Dreptul se nate din fapte i se aplic acestora. Se instituie astfel un du-te-vino ntre drept i fapte, faptele avnd vocaia de a fi reglementate prin drept, iar dreptul este destinat prin definiie s reglementeze faptele. Un fapt nu produce efecte n drept prin calitile sale intrinseci. Trebuie ca o norm juridic s i atribuie o anumit semnificaie la care ataeaz consecine juridice. Faptul prim este aciunea uman la care se ataeaz efecte n drept care pot fi cutate n mod deliberat, dorite sau dimpotriv, suportate fr a fi dorite. Deci prin fapte juridice nelegem acele mprejurri care potrivit normelor juridice atrag dup sine apariia, modificarea sau stingerea de raporturi juridice i provoac prin aceasta anumite consecine juridice (ex. ncheierea unei cstorii, naterea unui copil etc.). Aciunile umane pot fi licite (cnd respect normele juridice) sau ilicite (cnd le ncalc).

Raportul juridic - Raporturile Juridice(de drept)

Definitie: Raportul Juridic este o relatie sociala reglementata de norma juridica in cadrul careia participantii apar ca titulari de drepturi si de obligatiuni reciproce prin exercitarea carora se realizeaza scopul normei juridice. Conduita umana, manifesta prin actiunile sau inactiunile unei persoane fata de alte persoane fizice sau juridice, se numeste relatie sociala sau raport social. Cele mai importante relatii sociale sint reglementate de normele juridice. Deci raportul juridic este o relatie sociala regle mentata de norma juridica. In acelasi timp, normele juridice se realizeaza in viata numai prin raporturi juridice, ceea ce nu inseamna ca in mod necesar actiunea unei norme juridice creeaza un raport juridic. De exemplu, norma juridica intre stat si o persoana concreta pina cind ultima nu a incalcat interdictia data. Pri urmare, permisele aparitiei raportului juridic sint: existenta normei juridice,subiectele de drept si faptele juridice. Intelegerea notiunii raportului juridic iplica abordarea trasaturilor sale esentiale. Raportul juridic este un raport social , deoarece se poate forma numai intre oameni, fie in mod individual, ca persoane fizice, fie organizatii in diverse grupuri, colective, denumite persoane juridice, fie in persoana statului reprezentat prin organele sale. Raporturile juridice sint legate indisolubil de viati si activitatea oamenilorin societate. Numai oamenii prin vointa lor pot transforma conditiile prevazute de norma juri in cadrul carora apar drepturi si obligatii. Nu este posibila formarea unor raporturi juridice intre oameni si lucruri sau numai intre lucruri. Chiar si in cazul in care se vorbeste despre raportul dintre oameni si bunuri, de exemplu, dintre proprietar si bunurile ce ii apartin, trebuie to relatiile dintre oameni cu referire la bunuri, adica trebuie stabilite drepturile si obligatiunile proprietarului si ale celorlalti membri ai societatii in privinta buurilor proprietarului. 28149vbt73vyg1l Raportul juridic este un raport volitional , deoarece apare datorita vointei oamenilor exprimate prin norma de drept, in baza careia simpla relatie sociala s-a transformat in raport juridic. Norma juridica reglementeaza o relatie dintre doua presoane, in carev una se bucura de un drept juridic. Iar cealalta are o obliagatie corelativa si invers. Obiectul raportului juridic este scopul materializat in actiuni sau in lucruri. Astfel, cel care are nevoie de un bun (de exemplu, de un costum ) incheie un contract de cumparare-vinzare in vederea obtinerii lui, cel care vrea sa-si construiasca o casa incheie un contract de antrepriza pentru efectuarea lucrarilor, cel care doreste sa-si realizezedreptul electoral se prezintala sectorul electoral, exprimindu-si vointa. Continutul raportului juridic este fomat din drepturile si obligatiunile corelative ce revin subiectelor participante. Intre aceste drepturi si obligatii exista, dupa cum s-a mentionat, o strinsa corelatie, ele conditionindu-se by149v8273vyyg reciproc, astfel incit fiecarui drept ii corespunde o obligatie si invers. Drepturile si obligatiile leaga intre ele subiectele raportului juridic si formeaza continutul acestuia. Subiectele raportului juridic, adica participantiila el, pot finumai oamenii, ca persoane fizice, fie organizati in diverse colective ca persoane juridice, fie statul, reprezentat prin organele sale. Pentru a forma un raport juridic sint necesare cel putin 2 persoane, numite subiecte ale raportului juridic sint necesare, carora le revin drepturile si obligatiunile aparute la nasterea raportului de drept. In cadrul aceluiasi raport juridic, unele subiecte sint titulare de drepturi, altele de obligatiuni sau fiecare si de drepturi , si de obligatii. De exemplu, intr-un raport juridic de drept financiar statul obliga destinatarii legiila plata impozitelor, iar acestia au obligatia sa le plateasca. Persoana fizica subiect de drept este omul prvit in individualitatea sa, caruia legea ii recunoaste calitatea de subiect de drepturi si obligatiuniin raporturile juridice. Potrivit legislatiei, orice persoana fizica e dotata cu capacitatea de folosinta si capacitatea de exercitiu a drepturilor si obligatiunilor prevazute in ea.

Persoana juridica, ca subiect de drept, este orice organizatie, intreprindere, institutie, asociatie sau organ de stat care dispune de un patrimoniu distinct, poate dobindi in numele propriu dreptri si sa-si asume obligatii, sa aparain justitie ca reclamantsau pirit. dica in raporturi juridice , in cadrul carora apar drepturi si obligatii. Nu este posibila formarea unor raporturi juridice intre oameni si lucruri sau numai intre lucruri. Chiar si in cazul in care se vorbeste despre raportul dintre oameni si bunuri, de exemplu, dintre proprietar si bunurile ce ii apartin, trebuie to relatiile dintre oameni cu referire la bunuri, adica trebuie stabilite drepturile si obligatiunile proprietarului si ale celorlalti membri ai societatii in privinta buurilor proprietarului. Raportul juridic este un raport volitional , deoarece apare datorita vointei oamenilor exprimate prin norma de drept, in baza careia simpla relatie sociala s-a transformat in raport juridic. Norma juridica reglementeaza o relatie dintre doua presoane, in carev una se bucura de un drept juridic. Iar cealalta are o obliagatie corelativa si invers. Obiectul raportului juridic este scopul materializat in actiuni sau in lucruri. Astfel, cel care are nevoie de un bun (de exemplu, de un costum ) incheie un contract de cumparare-vinzare in vederea obtinerii lui, cel care vrea sa-si construiasca o casa incheie un contract de antrepriza pentru efectuarea lucrarilor, cel care doreste sa-si realizezedreptul electoral se prezintala sectorul electoral, exprimindu-si vointa. Continutul raportului juridic este fomat din drepturile si obligatiunile corelative ce revin subiectelor participante. Intre aceste drepturi si obligatii exista, dupa cum s-a mentionat, o strinsa corelatie, ele conditionindu-se by149v8273vyyg reciproc, astfel incit fiecarui drept ii corespunde o obligatie si invers. Drepturile si obligatiile leaga intre ele subiectele raportului juridic si formeaza continutul acestuia. Subiectele raportului juridic, adica participantiila el, pot finumai oamenii, ca persoane fizice, fie organizati in diverse colective ca persoane juridice, fie statul, reprezentat prin organele sale. Pentru a forma un raport juridic sint necesare cel putin 2 persoane, numite subiecte ale raportului juridic sint necesare, carora le revin drepturile si obligatiunile aparute la nasterea raportului de drept. In cadrul aceluiasi raport juridic, unele subiecte sint titulare de drepturi, altele de obligatiuni sau fiecare si de drepturi , si de obligatii. De exemplu, intr-un raport juridic de drept financiar statul obliga destinatarii legiila plata impozitelor, iar acestia au obligatia sa le plateasca. Persoana fizica subiect de drept este omul prvit in individualitatea sa, caruia legea ii recunoaste calitatea de subiect de drepturi si obligatiuniin raporturile juridice. Potrivit legislatiei, orice persoana fizica e dotata cu capacitatea de folosinta si capacitatea de exercitiu a drepturilor si obligatiunilor prevazute in ea. Persoana juridica, ca subiect de drept, este orice organizatie, intreprindere, institutie, asociatie sau organ de stat care dispune de un patrimoniu distinct, poate dobindi in numele propriu dreptri si sa-si asume obligatii, sa aparain justitie ca reclamant sau pirit.

RAPORTUL JURIDIC

Raporturile juridice sunt inainte de toate raporturi sociale, in care oameni intra in vederea indestularii trebuintelor lor variate, raporturi de cooperare si coexistenta. Premisele raportului juridic Pentru existenta si desfasurarea unui raport juridic este nevoie de prezenta unor conditii si anume: - norma juridica - subiectele de drept - premise generale sau abstracte - faptele juridice - premisa speciala sau concreta Normele de drept - definesc domeniul comportarii posibile sau datorate in cadrul unor raporturi sociale asupra carora statul are interesul sa actioneze intr-un anumit fel. Ele reprezinta premisa fundamentala a nasterii unui raport juridic. Fara norma juridica nu putem vorbi de raport juridic. Norma de drept defineste capacitatea subiectelor de drept si stabileste, de asemenea, categoriile de fapte juridice, ca si efectele lor. Norma juridica isi gaseste in raportul de drept, principalul sau mijloc de realizare. Realizarea dreptului prin intermediul raporturilor juridice implica o manifestare explicita a vointei unor subiecti determinati, in scopul valorificarii prerogativelor legale. Pentru acest motiv se considera ca realizarea normelor de drept prin intermediul raporturilor juridice prezinta latura dinamica a reglementarii juridice. Caracterul tipic, general, impersonal, al normei de drept se particularizeaza, se individualizeaza, capata forma concreta, in cadrul raporturilor juridice. Relatia juridica implica o serie de idei rationale, cum ar fi: persoana (subiecte), obligatie, act juridic, fapt juridic, etc. Raportul juridic presupune contractul intre subiecte, a caror actiune (reglata de norma juridica) are o limita; dreptul si obligatia corelativa. Pentru acest motiv, in analiza conceptului raportului juridic, va trebui sa distingem acceptiunea sa de fond raportul juridic, privit ca o forma de realizare. Definitia raportului juridic. Va trebui sa tina seama, fireste, de exigentele oricarei definitii sa retina genul proxim si diferenta specifica. Genul proxim al raportului juridic il constituie relatia sociala. Nefiind un simplu homofaber (fiinta producatoare) ci un homo sapiens (fiinta cugetatoare), omul isi gandeste viitorul si isi defineste existenta in functie de un proiect. Ca participant la relatiile sociale, el este fauritor de istorie si poarta din plin raspunderea pentru actele sale. Ceea ce separa raportul juridic de toate celelalte raporturi sociale il constituie faptul ca aceasta legatura sociala este reglementata de o norma specifica, norma de drept - si este susceptibila a fi aparata pe cale statala, prin constrangere. Fata de aceste imprejurari, putem defini raportul juridic ca acea legatura sociala reglementata de norma juridica, continand un sistem de interactiune reciproca intre participanti determinati, legatura ce este susceptibila a fi aparata pe calea coercitiunii statale. Trasaturile caracteristice ale raportului juridic 1. Raportul juridic este un raport social Raportul juridic se stabileste intotdeauna intre oameni fie intre parteneri persoane fizice, fie intre acestea si organele statului, sau doar intre organele statului. Ca raport social, raport dintre oameni, raportul juridic se alatura (coexista) cu ansamblul raporturilor socialeeconomice, politice, etc. Relatiile dintre oameni pot sa apara ca relatii fata de anumite obiecte, dar continutul real al acestora este tocmai raportul social. In afara relatiilor de proprietate oamenii intra in nenumarate alte relatii sociale reglementate de norme juridice. Societatea insasi este un produs al interactiunii oamenilor, un sistem de relatii aflat in permanenta dezvoltare. Raportul individ-societate este in mod necesar un raport activ. In acest cadru, raporturile dintre societate, privita ca intreg si individ parcurg un drum caracterizat printr-o continua amplificare a complexitatii lor. Orice proces de evolutie, adaptare sau integrare in societate are loc intr-un cadru organizat, normat reglementat. In acest context, rolul normei de drept in orientarea conduitei umane si ca factor de socializare este deosebit de insemnat. Omul nu actioneaza niciodata ca un sistem izolat, el actioneaza intr-un sistem de relatii, intr-o ambianta sociala

data. Desfasurarea relatiilor sociale reglementate de normele juridice in conformitate cu prevederile acestora da nastere unei ordini sociale specifice - ordinea juridica - parte componenta a ordinii sociale. Imbracand haina juridica, raportul social isi compune o figura aparte, se bucura de un tratament special, dobandeste chiar o calitate specifica, urmare a legaturii de un fel deosebit ce mentine alaturi participantii. 2. Raportul juridic este un raport de suprastructura Intrand in compozitia suprastructurii juridice raporturile de drept suporta influenta tuturor raporturilor sociale (materiale si ideologice). Relatiile de proprietate formeaza axul in jurul caruia graviteaza toate reglementarile juridice. Ca nucleu al ordinii sociale, dreptul este implicat si in derularea relatiilor de interes hotarator pentru o buna desfasurare a raporturilor sociale. In acest cadru dreptul reglementeaza raporturile politice hotaratoare (raporturi apartinand domeniului conducerii sociale), raporturi din sfera vietii familiale, culturale, raporturile care privesc apararea sociala, etc. Totodata, ca raporturi de suprastructura, raporturile juridice se pot manifesta intr-un grad de independenta relativa fata de raporturile materiale, putand fiinta si ca o creatie a normei de drept. Din momentul aparitiei statului si dreptului, multe categorii de relatii sociale pot sa existe numai ca raporturi juridice, cum sunt spre exemplu raporturile juridice procesuale. Raportul juridic, ca raport de suprastructura, ne apare in multe cazuri ca o forma a raporturilor materiale, in individualitatea sa el se prezinta totdeauna insa ca o unitate a unui continut specific si a unei forme caracteristice. 3. Raportul juridic este un raport volitional Fiind un raport intre oameni, raportul juridic este un raport de vointa. Ca raport cu caracter volitional, raportul juridic este terenul pe care se intalnesc doua vointe: - vointa statala, exprimata in norma de drept, care consacra drepturile si obligatiile participantilor si - vointa subiectelor. In acest sens se vorbeste despre dublul caracter volitional al raportului juridic. Intalnirea celor doua vointe ia aspectului unei colaborari, unei desfasurari armonioase, in marea majoritate a cazurilor. Ea poate aparea insasi ca o confruntare de vointe, in conditiile in care subiectii nu-si subordoneaza vointa si actiunile individuale fata de conduita prescrisa in continutul perceptiv al normelor de drept. Fiind unul dintre modurile esentiale de realizare a normei de drept, raportul juridic ca sediu al intalnirii vointei statului cu vointa subiectilor raporturilor sociale, este imaginea vie a veracitatii normei de drept, a corespondentei sau necorespondentei acesteia, cu cerintele reale ale vietii, cu interesele si idealurile participantilor la relatiile sociale. Corelatia dintre vointa generala si cea individuala in stabilirea drepturilor si obligatiilor reciproce ale subiectelor prezinta nuante diferite in raport cu ramura de drept. Fie ca este vorba de normele cu caracter permisiv, care dau posibilitatea subiectelor sa-si aleaga conduita, fie ca este vorba de norme imperative, care obliga la o anumita conduita, impletirea vointei generale de stat cu cea individuala a participantilor la viata sociala, reprezinta o cale importanta prin intermediul careia se pune in miscare mecanismul influentarii prin norma juridica a conduitei umane. In acest fel, raportul juridic ne apare, mai intai, ca un rezultat al reglementarii prin norma de drept a relatiilor sociale, in care drepturile si obligatiile participantilor sunt consacrate prin vointa statului, iar, mai apoi, ca o relatie in care se exprima si vointa participantilor, care sunt purtatori ai acestor drepturi si obligatii juridice. In procesul determinarii drepturilor si obligatiilor actioneaza reciproc vointa generala a statului si vointa individuala a subiectelor. 4. Raportul juridic este un raport valoric In raporturile juridice isi gasesc concretizarea valorile esentiale ale societatii. Ca produs al gandirii si practicii comune a oamenilor, aceste valori sunt sanctionate si li se acorda putere normativa de catre constiinta sociala, prin intermediul statului si a normelor instituite de acesta. Pe calea normativitatii juridice statul incurajeaza, promoveaza si apara aceste valori. Valorile se afirma si traiesc nu in afara societatii, ci dimpotriva, in dinamismul circulatiei lor in societate. Desfasurarea vietii sociale in conformitate cu normele de drept (ordinea de drept) constituie un mijloc important de realizare a acestor valori. Purtatoare de valoare sunt faptele cuiva in masura in care, coroborate cu ale altuia si/sau conforme unor norme de drept, dau nastere unor raporturi sau situatii reale. Valorile juridice sunt urmarite in continutul unor raporturi de drept in scopul asigurarii acelui cadru legal de viata

care sa permita atingerea finalitatilor substantiale ale existentei in societate. 5. Raportul juridic este o categorie istorica Nefiind un simplu raport social in care se exprima doar vointa libera a participantilor la relatiile sociale, ci un raport reglementat de o norma de drept, raportul juridic va purta atat in continutul sau, cat si in forma sa, amprenta vointei sociale care se exprima in norma juridica ce dirijeaza acest raport. Fiecare tip de organizare sociala genereaza raporturi juridice (ca si forme de administratie) proprii. Astfel, in dreptul privat roman, sclavul era trecut in randul bunurilor. Stapanul avea asupra sclavului dreptul de viata si de moarte. El putea fi vandut si ucis, nu avea familie, nu avea avere, nu putea sa apara in justitie. In dreptul feudal, nobilimea nu mai avea drept de viata si de moarte asupra iobagului - dependenta economica -. Dreptul burghez prevede egalitatea tuturor oamenilor, in fata legii, principiul autonomiei de vointa, etc. Observam, deci, ca in orice societate existenta unei vaste retele de raporturi juridice are, la baza un tip aparte de relatii sociale. Tipul raporturilor juridice in decursul istoriei variaza, se schimba si se dezvolta in directa legatura cu evolutia generala a societatii, cu caracteristicile legaturilor pe planul productiei si schimbului de activitati. Deci studiul raporturilor juridice (constitutionale, civile, de munca, administrative) trebuie sa tina seama de existenta acestor trasaturi generale ale raporturilor de drept, sa plece de la ele. SUBIECTELE RAPORTULUI JURIDIC Conceptul de subiect de drept In dreptul modern, omul este singurul in masura sa participe la raportul juridic in calitate de subiect. Aceasta participare nu rezulta insa nicidecum in mod natural, ea este o calitate pe care o acorda statul, fiind detaliat reglementata prin normele de drept. - Art.1001-1002 Cod civil -. Subiecte ale raporturilor juridice nu pot fi decat oamenii - fie individual, fie grupati, in forme organizate. Statul recunoaste oamenilor o asemenea calitate si apara la caz de nevoie prin constrangere, realizarea prerogativelor specifice ale titularilor drepturilor in cadrul diverselor raporturi juridice. Subiectul de drept este un fenomen social real si poarta amprenta tipului formelor de organizare economicosociale, in care oamenii isi duc existenta. De aceea, nu vom putea judeca participarea la raporturile juridice, volumul drepturilor subiective, intinderea capacitatii juridice decat raportandu-ne de fiecare data la structura si continutul acestor forme precum si, in general, la contextul social-istoric in care oamenii participa la viata sociala. B. CAPACITATEA JURIDICA - premisa a calitatii de subiect de drept. Omul este subiect de drept, el participa la raporturile juridice ca titular de drepturi si obligatii. In baza recunoasterii acestei calitati de catre normele de drept. Aceasta aptitudine, recunoscuta de lege omului, de a avea drepturi si obligatii juridice, poarta denumirea de capacitate juridica. Legea fixeaza atat momentul aparitiei capacitatii juridice, cat si intinderea ei, volumul drepturilor si indatoririlor ce pot forma continutul unui raport juridic.