Asigurari si protectie sociala curs 2

Politici sociale la nivelul UE Coeziunea economica si sociala

Initial, fondatorii UE au adoptat o colaborare functionala, favorizand o integrare economica sectoriala. S-a considerat ca rezolvarea problemelor economice va atrage si progrese in plan social. Politicile sociale au ramas in domeniul de competenta ale fiecarui stat. In 1996, Comisia Europeana elaboreaza primul raport asupra coeziunii economice si sociale. In acest raport se foloseste conceptul cheie de economie sociala de piata. Era, de fapt, o consacrare a situatiei existente in cele mai multe dintre statele membre , unde statul intervenea puternic , atat in placul protectiei sociale , cat si in cel al reglementarilor, orientate in principal in directiile: pentru a corecta imperfectiunile pietei pentru a perfectiona procedurile de dialog social ( guvern-sindicate- patronate) In raport s-a argumentat necesitatea de a ragandi conexiunea la nivel europeana dintre economic si social: manifestarea principiului liberei circulatii, care trebuie asigurat in special pentru forta de munca; introducerea monedei unice proceduri de restructurare a industriilor traditionale si necesitatea politicilor unitare privind reconversia fortei de munca din domeniul respectiv; intensificarea concurentei la nivel global si necesitatea unei politici de crestere a competitivitatii produselor si industriilor europene; diferentele economico-sociale dinstre statele membre , in special dupa extinderea in Europa; Toate studiile efectuate identificau drept caracteristica de baza a spatiului european eterogenitatea in 3 directii: 1. somaj 2. costul fortei de munca 3. mecanismele si procedurile de protectie sociala Se identifica 2 tipuri de decalaje: a. intre N si S continentului b. intre V si E Procedurile de specializare a economiei nationale , care insoteste fenomenul integrarii, demonstreaza faptul ca pentru anumite tari ( cele cu nivel relativ redus de dezvoltare), sansa de a-si vedea mentinute sectoarele industriale o reprezinta costul redus al fortei de munca. Diferentele de dezvoltare fac sa se cristalizeze 2 alternative: 1. mai putin social la nivelul societatii- implicarea relativ redusa a forurilor europene ( Comisia Europeana , Consiliul European, Parlamentul European) in controlarea unui model european de protectie sociala; 2. mai mult social- pentru a atenua discrepantele ce se manifesta in tarile din E si S Contraargumente: 1. prima varianta duce la concurenta neloiala intre state, manifestata prin dumping social si

fiscal. In scopul atragerii companiilor din tarile dezvoltate , cele mai putin dezvoltate mentin un nivel redus al costului salarial si reduc presiunea fiscala asupra capitalului. In acest mod isi vor fragiliza sistemele de protectie sociala si cele fiscale ceea ce duce la deficite bugetare cornice . Ca reactie la acest tip de concurenta neloiala, in 1997 a fost elaborat un cod de buna conduita in materie fiscala , prin care statele membre erau invitate sa nu introduca masuri preferentiale in domeniul fiscalitatii. 2. A doua varianta ar putea conduce la o coordonare a politicilor salariale la nivel euopean in scopul reducerii treptate a decalajelor la nivelul costului fortei de munca. Aceasta varianta este criticata considerata nociva in primul rand pentru tarile mai putin dezvoltate. O crestere a costurilor salariale in aceste tari duce la restrangerea activitatii firmelor de pe teritoriul statelor respective (dezindustrializare). Exemple: experienta reunificarii Germaniei, cand, fara a se lua in calcul diferenta de productivitate dintre Germania de V si cea de E, s-a favorizat o convergenta accelerata a salariilor si a sitemelor de protectie sociala, care s-a soldat cu manifestarea dezindustrializarii si cresterea somajului pentru zona Euro, in ciuda transferurilor bugetare masive din V spre E. In mod traditional, s-a considerat la nivelul Europei ca solutia pentru reducerea discrepantelor de dezvoltare o reprezinta politica de dezvoltare regionala. Se urmaresc simultan: - reducerea decalajelor intre regiunile economice - reducerea decalajelor intre economiiile nationale, in scopul consolidarii integrarii europene. In materie de dezvoltare regionala, s-au stabilit o serie de intrumente, insa actiunile care vizeaza intarirea coeziunii economice si sociale sunt impuse prin Tratatul de la Maastrich. Instrumentele financiare ale coeziunii economice si sociale Comunitatea economica europeana dispune de 4 fonduri cu finalitate structurala si interventiile proprii ale comisiei europene sub forma programelor de inititativa comunitara. Tratatul de la Maastrich este unul dintre cei trei piloni ale UE , alaturi de piata unica si uniunea economica si monetara. Fondul European de Dezvoltare Economica si Regionala (FEDER): creat in 1975 pivot al politicilor comunitare, regionale contribuie la sustinerea investitiilor productive, a studiilor, a experimentelor pilot, orientate catre crearea / modernizarea infrastructurii si spre dezvoltarea / reconversia zonelor defavorizate din punct de vedere economic si social. Fondul Social Euopean (FSE): creat prin Tratatul de la Roma reformat in 1988, atunci cand i s-a atribuit rolul principal in finantarea masurilor care sa conduca la limitarea somajului de lunga durata si la sprijinirea insertiei tinerilor. Dupa 1993, i s-a adaugat misiunea de a contribui la adaptarea salariatilor la mutatiile intervenite in plan industrial si a evolutiei sistemul de productiei sub impactul noilor tehnologii. Fondul European de Orientare si Garantie Agricola (FEOGA): creat in 1962 obiectiv: intarirea si consolidarea , reorganizarea structurelor agricole. Instrumentul financiar de Orientare a Pescuitului: grupeaza sustinerile financiare, orientate spre modernizarea sectorului pescuitului regrupeaza o serie de instrumente financiare automatizate

Programele de initiativa comunitara sunt actiuni tematice, propuse de comisie, carora le rezerva surse de finantare din bugetul fondurilor structurale.