VITAMINE

Vitaminele sunt compusi organici esentiali, necesari in cantitati minime, provin din mediul exterior si au rol functional in procesele metabolice. Mult timp inainte ca vitaminele sa fie descoperite, cunoscute sub acest nume, s-a observat ca anumite alimente sunt necesare in alimentatie pentru pastrarea sanatatii. Egiptenii antici stiau ca bolnavii de nictalopie trebuiau tratati cu ficat pentru a se vindeca, acum se stie ca aceasta boala era determinata de lipsa de vitamina A. Termenul de scorbut a aparut in evul mediu la navigatori desi era cunoscut din antichitate si tratamentul empiric al acestuia era utilizarea in hrana de citrice, plante verzi, conifere. De altfel in 1747 chirurgul scotian James Lind recomanda ca tratament specific fructele citrice pentru vindecarea scorbutului, o boala mortala in care nu se formeaza suficient colagen si simptomatologia este caracterizata prin o slaba vindecare a ranilor, sangerarea gingiilor si puternice dureri. In 1753 Lind publica cartea Tratarea scorbutului. Recomandarea sa de utilizare a lamiilor si sucului de lamaie pentru a preveni aparitia scorbutului la marinari a fost adoptata in regulamentele Marinei Regale Britanice. Totusi aceasta descoperire nu a fost acceptata si utilizata, chiar de cercetatori cunoscuti in acea vreme. De exemplu participantii la expeditia Marinei Regale pe continentul Arctic din secolul 19, credeau ca scorbutul poate fi prevenit printr-o buna igiena pe bordul vaselor, exercitii regulate si mentinerea moralei echipajului mai degraba decat prin o dieta cu alimente proaspete, asa ca expeditiile Marinei au fost dotate cu toate necesitatile unei societati sofisticate cum ar fi cearceafuri de matase, condimente, alimente si bauturi scumpe si aproape nimic care sa previna scorbutul. Ca rezultat in aceste expeditii participantii s-au imbolnavit de scorbut si alte boli de deficienta. In perioada cand Robert Falcon Scott a facut cele 2 expeditii in Antarctica la inceputul secolului 20, predomina teoria medicala conform careia scorbutul era cauzat de alimentele conservate in cutii metalice. In 1881, chirurgul rus Nikolai Lunin a alimentat soareci cu un amestec artificial de componenti cunoscuti la acea vreme ca ar constitui laptele si anume proteine,

grasimi, carbohidrati si sare. Acestia au murit, in timp ce soareci alimentati cu lapte real s-au dezvoltat normal. El a ajuns astfel la concluzia ca un aliment natural ca laptele trebuie sa contina pe langa componenti majoritari cunoscuti si mici cantitati de substante necunoscute insa esentiale pentru viata. Concluzia sa, insa, a fost respinsa de alti cercetatori care nu au putut reproduce rezultatele sale. Diferenta a fost ca Lunin a utilizat zaharul de masa in timp ce ceilalti cercetatori au utilizat lactoza care inca continea urme de vitamina B. In 1905 William Fletcher a descoperit ca folosind orez nedecorticat in loc de cel corticat se previne boala beriberi, determinata de lipsa de vitamina B1. In anul urmator (1906) Frederick Hopkins a postulat ca alimentele contin factori auxiliari, pe langa componentele principale, care sunt necesari corpului uman. Biochimistul polonez Casimir Funk a izolat complexe de micronutrienti solubili in apa, a caror bioactivitate a fost identificata in 1912 de Fletcher si care a propus pentru ele numele de Vitamine. Vita in latina inseamna viata iar, sufixul amine a fost propus deoarece in acea perioada se credea ca toti acesti compusi sunt amine adica contin azot. Foarte curand acestea au fost identificate cu factorii auxiliari specificati de Hopkins si desi se stia ca nu toti sunt amine, termenul de vitamine era deja larg utilizat si a ramas ca nume ce inglobeaza toate vitaminele. In 1920, dupa descoperirea vitaminei C, care nu este o amina, Jack Cecil Drummond a propus ca litera finala e sa fie eliminata pentru a se minimaliza referinta la amine si astfel de atunci a ramas termenul vitamin pentru factorii esentiali. In ordinea cronologica a descoperirii lor, vitaminele au fost numite prin literele alfabetului. De asemenea sunt utilizate si denumiri care arata rolul fiziologic (antirahitica, antianemica..) sau un compromis intre denumirea chimica si cea fiziologica (tocoferoli, axeroftol). In cadrul aceleiasi clase, vitaminele se denumesc cu ajutorul indicilor, de exemplu vitamina B1, B2 etc. Desi comisiile de nomenclatura biochimica au stabilit reguli logice pentru denumirea vitaminelor pe baza structurii lor chimice, in practica persista nume stabilite la descoperirea, descrierea lor.

Vitaminele sunt factori esentiali absolut necesari tuturor speciilor inclusiv vegetale si microorganismelor. Ele sunt mai mult sau mai putin exogene in functie de specii sau chiar in cadrul aceleiasi specii. Biosinteza vitaminelor si necesarul de aport extern este astfel specifica pentru fiecare specie si vitamina in parte. Dezvoltarea unui organism necesita, conform constructiei genetice, anumite vitamine si minerale la momentul potrivit si la locul potrivit. Daca acesti factori lipsesc sau sunt in exces apar serioase deficiente de dezvoltare. Cand organismul este adult, este nevoie ca acesti factori sa fie asimilate in cantitatile cerute pentru pastrarea unei sanatati si activitati fizice sau mentale corespunzatoare. Pentru om, deficientele vitaminice pot fi primare sau secundare. Deficientele primare se datoreaza unei alimentatii necorespunzatoare, saraca in vitamine. Deficientele secundare se datoreaza fumatului, consumul excesiv de alcool sau utilizarea unei medicamentatii care interfera cu absorbtia unor vitamine din alimente. De exemplu utilizarea indelungata de antibiotice distruge flora microbiana intestinala raspunzatoare de productia de vitamina K. Se pare, conform WHO, ca deficienta de vitamina A este una dintre cele mai serioase probleme in lume in prezent. Diferite deficiente vitaminice se intlnesc astazi mai ales in tarile slab dezvoltate. Pe de alta parte un consum crescut necontrolat de vitamine conduce la hipervitaminoze, insotite de dereglari ale sanatatii. De exemplu, foarte multa lume foloseste cantitati mari de vitamina C pentru prevenirea sau tratarea racelilor dar cantitati excesive de vitamina C pot conduce la diaree sau formarea de pietre la rinichi. De aceea cel mai bine este ca sursa de vitamine sa fie preponderent din alimentatie si utilizarea pastilelor de vitamine sa se utilizeze doar sub recomandarea medicului. Vitaminele se clasifica in liposolubile si hidrosolubile (Osborne, Mendel, 1915) in functie de solubilitatea lor in lipide si solventi organici si respectiv in apa si solventi polari. De altfel aceasta solubilitate se coreleaza si cu unele caracteristici fiziologice. De exemplu la om, vitaminele liposolubile se absorb in tractul digestiv dupa tipul absorbtiei lipidelor (necesita prezenta bilei, emulsionarea etc.), iar cele hidrosolubile prin mecanisme specifice, diferite. Vitaminele liposolubile sunt: vitaminele A, D, E, K si F.

Vitaminele hidrosolubile sunt: grupul vitaminelor B (B1, B2=G, B3=PP, B5, B6, B7=H, B9=M, B12) si C.

VITAMINELE LIPOSOLUBILE Vitamina A Vitamina A, o vitamina liposolubila, exista in cateva structuri chimice inrudide cum sunt forma alcoolica (retinol), forma aldehidica (retinal), forma de acid (acid retinoic) si forma alcoolica dehidratata (dehidroretinol). Cea mai importanta si raspandita forma este cea de retinol. Structura de baza a vitaminelor A, consta dintr-un ciclu -iononic la un capat al unei catene laterale formata din 9 atomi de carbon si o grupare polara la celalalt capat. Aceasta structura contine 5 duble legaturi si 5 radicali metil si este esentiala pentru activitatea vitaminei A. In alimentele de origine animala forma de vitamina A este un ester, cel mai adesea retinil-palmitat, care este hidrolizat la retinol in intestinul subtire. Precursorii vitaminei A din plante sunt -, - si -carotenoizii. Dintre acestia cel mai activ este -carotenul care este oxidat in intestin la dubla legatura centrala prin intermediul caroten-dehidrogenazei:

Se formeaza doua molecule active de retinal. Prin scindarea - si -carotenoizilor se obtine doar cate o molecula de vitamina A. Sistemul conjugat de duble legaturi alternative din lantul polienic este responsabil de culoarea retionidelor de la galben la portocaliu si rosu. Descoperirea vitaminei A isi are originea in 1906 cand s-a aratat ca pentru pastrarea sanatatii vitelor este necesara in hrana acestora prezenta unor factori esentiali. Prin 1917 unul din acesti factori a fost descoperit simultan de catre Elmer McCollum (Universitatea Wisconsin-Madison), Lafayette Mendel si Thomas Osborne (Universitatea Yale). Deoarece tocmai fusese descoperit factorul B solubil in apa cercetatorii au dat factorului nou descoperit factor A liposolubil (vitamina A). Prima vitamina A sintetizata a fost obtinuta in 1947 de catre doi chimisti olandezi David Adriaan van Dorp si Jozef Ferdinand Arens. Vitamina A se gaseste in multe alimente. Printre cele mai bogate surse animale de viatmina A putem numi: oua, ficat, unt, lapte si pesti ca ton, sardine sau heringi. Dintre sursele vegetale bogate in viatmina A se numara legumele si fructele verdeinchis, portocalii si galbene cum sunt spanacul, morcovii si portocalele. Cerealele sunt surse sarace de vitamina A. Absorbtia vitaminei A din vegetale este mai scazuta decat din surse animale si mai mica decat cantitatea de vitamina gasita prin analize in diferitele alimente. In plus conversia carotenului la retinol, variaza de la o persoana la alta, iar biodisponibilitatea carotenului variaza cu alimentele. Multi ani pentru a se compara carotenoidele alimentare cu o cantitate specifica de retinol se utiliza unitatea internationala (IU) care era egala cu 0,3 g de retinol, 0,6 g -caroten sau 1,2 g alte carotenoide provitamine A. Ulterior a fost introdusa unitatea numita Activitate Retinol Echivalent (RAE) care se foloseste si in prezent. Un g RAE corespunde la 1 g retinol, 1,2 g -caroten in ulei, 12 g -caroten alimentar sau 24 g alte caroenoide dietare provitamine-A. Absorbtia si asimilarea de provitamine depinde in mare masura de lipidele ingerate o data cu acestea. De aceea cele mai noi cercetari arata ca fructele si legumele nu sunt foarte convenabile pentru asimilarea de vitamina A. Acest lucru este foarte 5

important pentru vegetarieni si tarile unde carnea este putin disponibila. In aceste cazuri nictalopia este o boala foarte frecventa (tulburare de adaptare a vederii la intuneric). Vitamina A joaca un rol important intr-o varietate de functii in corpul uman: vedere, transcriptia genetica, functie imuna, dezvoltare embrionara si reproductie, metabolismul osos, hematopoeza, sanatatea pielii, reduce riscul de cancer si boli de inima, activitate antioxidanta. De exemplu in procesul de vedere, vitamina A este o componenta importanta a structurii partii senzitive a ochilor. In interiorul ochiului uman si la animalele vertebrate se gasesc celule fotoreceptoare bastonase, implicate in vederea crepusculara, nocturna, a culorilor alb si negru si conuri implicate in vederea diurna si diferentierea culorilor. In aceste bastonase se gaseste o substanta fotosensibila, rodopsina formata din 11-cisretinal legat de opsina. In conuri se afla iodopsina formata din retinol si iodopsina. La intrarea luminii in ochi, 11-cis-retinalul se izomerizeaza in forma trans. Toate formele trans-retinal se disociaza de opsina (proteina). Aceasta izomerizare induce un semnal nervos prin nervul optic la centrul vizual din creier . Dupa incheierea acestui ciclu, toate formele trans sunt convertite inapoi in formele 11-cis-retinal printr-o serie de reactii enzimatice si legarea finala a acestora de opsina pentru a forma rodopsina. Forma de acid retinoic a vitaminei A participa la transcriptia genetica. Vitamina A este importanta in reglarea dezvoltarii a diferite tesuturi cum sunt pielea si tesuturile interioare ale sistemelor respiratorii, intestinale si urinare. Astfel vitamina A participa la mentinerea sanatatii pielii, desi inca nu se stie exact mecanisul de actiune, retinoidele sunt pe larg folosite pentru tratamentul a diferite boli de piele. Deficienta de vitamina A Deficienta de vitamina A afecteaza milioane de copii din lumea intreaga. Cea mai mare prevalenta a deficientei de vitamina A este in Asia de sud-est si Africa. Efectele deficientei de vitamina A sunt: nictalopia, xeroftalmia (orbul gainilor), conjuctivite, keratomalacia (distrugerea corneii) urmata de orbirea totala, scaderea imunitatii,

hipokeratoza, scuamarea pielii, afectarea captuselii sistemelor respiratorii si urinare urmata de infectia acestora, deficiente dentare. Alimentarea cu cantitati adecvate de vitamina A este deosebit de importanta in perioada de graviditate si alaptare pentru copil deoarece lipsa de vitamina A nu poate fi compensata postnatal.

Toxicitatea vitaminei A Excesul de vitamina A este mult mai perisculos decat cel de vitamina C sau B. Acesta poate condce la greata, stari de voma, ameteli, iritabilitate, anorexie, vedere tulbure, dureri muschiulare si abdominale, slabiciune, somnolenta si stare mentala alterata. In cazurile cronice, pierderea parului, uscarea membranelor, febra, insomnia, oboseala, pierderea de greutate, fracturi ale oaselor, anemia, diarea sunt simptomele vizibile ale intoxicarii pe langa simptome mai putin vizibile. Ingestia cronica de superdoze de vitamina A produce sindromul pseudotumoare cerebrala asociata cu cresterea presiunii intracraniana. S-a observat ca in special in tarile dezvoltate circa 75 % din populatie consuma mai multa vitamina A decat este necesar. Acest fenomen a condus la cresterea starilor de osteoporoza si fracturi de sold. De asemenea efectul toxic al excesului de vitamina A a fost observat si in dezvoltarea neadecvata a fetusilor. Vitamina D Vitaminele D sunt un grup de substante care deriva din steroli. Se gasesc in natura atat in stare libera cat si sub forma de provitamine. Dupa structura lor se cunosc mai multe vitamine D, numerotate de la 1 la 7 si dintre care predominante sunt vitamina D2 sau ergocalciferol si vitamina D3 sau colecalciferol. Impreuna aceste doua vitamine sunt cunoscute ca si calciferol.

Vitamina D2 ergocalciferol

Vitamina D3 colecalciferol

Din punct de vedere chimic vitaminele D sunt steroizi in care o legatura din ciclul sterolic este rupta. Diferenta dintre vitaminele D2 si D3 este in lanturile lor laterale. Lantul lateral al vitaminei D2 contine in plus fata de vitamina D3 o dubla legatura intre atomii de carbon 22 si 23 si o grupare metil la carbon 24. Vitamina D2 deriva din ergosterol si este produsa de nevertebrate, fungi si plante sub radiatiilor ultraviolete dar nu este produsa de vertebrate. Se cunoaste foarte putin despre rolul biologic al acestei vitamine la nevertebrate. Deoarece ergosterolul poate absorbi in mod eficient radiatiile uv care pot afecta ADN-ul, ARN-ul si proteinele, a fost sugerat ca ergosterolul serveste ca un sistem de evaluare a radiatiilor solare in vederea protejarii organismelor de radiatiile uv distrugatoare. Vitamina D3 provine din 7-dehidrosterol in piele sub influenta radiatiilor luminii uv la lungimi de unda intre 270 300 nm, sinteza pe piele avand loc intre 295 297 nm. Aceste radiatii au loc zilnic la tropice, zilnic din primavara pana toamna in zonele temperate si practic niciodata in cercurile polare. Cantitati suficiente de vitamina D3 se realizeaza in piele dupa numai 10 -15 minute de expunere la soare de cel putin 2 ori pe saptamana a fetei, bratelor sau spatelui. La o expunere mai lunga la soare, se realizeaza un echilibru la nivelul pielii si vitamina se degradeaza la fel de repede cum este generata. Pe langa expunerea la soare este necesar in multe cazuri ca vitamina D sa fe obtinuta prin dieta, mai ales pentru persoanele cu posibilitati limitate de expunere la soare,

pentru oameni in varsta si oamenii cu pielea inchisa astfel incat sa se mentina o concentratie adecvata de vitamina D in sange. Sursa alimentara majora de vitamina D este reprezentata, ca si in cazul vitaminei A, de surse de origine animala cum sunt: uleiul de peste, pesti (hering, pestele pisica, somon, mackerel, sardine, ton, cod, tipar), ou intreg sau ficat de animale. Vitamina D este cuantificata ca Uniati Internationale (IU). O Unitate Internationala este egala cu 0,025 g de colecalciferol si este egala cu o Unitate Standard Britanica sau 1,3 unitati ale AOAC USA (Asociatia Oficiala a Chimistilor Analisti). Functia biologica. Vitamina D joaca un rol esential in metabolismul calciului si fosforului la animale. In mod particular, vitamina D3, colecalciferolul, este necesara pentru absorbtia calciului din tractul gastro-intestinal si pentru calcifierea tesutului osos in dezvoltare. Inainte de a-si desfasura aceste functii metabolice, colecalciferolul este convertit in ficat la hidroxicalciferol (25-HCC) care apoi este convertit in rinichi in forma fiziologic activa 1,25-dihidroxicalciferol (1,25- DHCC). Aceasta este forma sub care actioneaza in tesuturile tinta si este responsabila pentru sinteza proteinei care leaga calciul in celulele epiteliale intestinale.

Functii suplimentare care au fost asociate cu 1,25-DHCC includ: conversia in oase a fosforului organic la fosfor anorganic, resorbtia fosfatului si aminoacizilor din tubulii renali, mentinerea nivelului de calciu in sange, depunerea si oxidarea citratului in oase. In absenta vitaminei K sau in prezenta unor medicamente care interfera cu metabolismul vitaminei K, vitamina D poate ajuta la calcifierea tesutului moale. Inhiba secretia hormonului paratiroidian de catre glanda paratiroida. Influenteaza sistemul imun prin sustinerea fagocitozei, activitatii anti-tumorale si functiilor imunomodulatorii. Contribuie la prevenirea bolilor cardiovasculare. Deficienta de vitamina D Deficienta de vitamina D poate fi rezultatul a unui numar de factori cum sunt lipsa expunerii la soare, dereglari in procesul de absorbtie din tractul gastrointestinal, factori care tulbura procesul de transformare a vitaminei D in forma activa in ficat

10

sau rinichi, deficiente corporale ca de exemplu culoarea pielii sau obezitatea. Foarte rar apare din cauza unor boli ereditare. Deficienta de vitamina D conduce la diferite boli, deregleri de dezvoltare cum sunt: Rahitismul o boala a copilariei caracterizata prin impiedicarea cresterii si deformarea oaselor lungi. Rolul dietei in prevenirea rahitismului a fost determinat de catre Edward Mellanby intre 1918 -1920 si Elmer McCollum care a aratat in 1921, ca anumite substante gasite in unele grasimi pot preveni aceasta boala. Inainte de aceste descoperiri rahitismul a fost o problema publica major. Prin fortifierea laptelui cu vitamina D, din 1930 numarul de cazuri de rahitism a scazut foarte mult. Osteomalacia o boala ce se manifesta prin subtierea oaselor si este caracterizata prin fragilitatea oaselor si slabirea muschilor de langa oase. Apare exclusiv la adulti. Osteoproza o stare caracterizata prin reducrea densitatii minerale a oaselor si cresterea fragilitatii oaselor. Deficienta de vitamina D poate fi de asemenea legata de cresterea susceptibilitatii fata de unele boli cronice cum sunt: hipertensiunea, tuberculoza, cancer, scleroza multipla, dureri cronice, dereglari sezoniere, cardiopatii ischemice, peridontoza, probleme cognitive ca pierderi de memorie sau confuzii, cateva boli autoimune ca diabetul de tip 1 si exista asocieri intre nivelul scazut de vitamina D si boala lui Parkinson. Toxicitatea vitaminei D Vitamina D depozitata in organism ca 25-hidroxicolecalciferol are un larg volum de distributie si o perioada de injumatatire de 20 29 zile. In mod obisnuit sinteza vitaminei D este foarte bine reglata si s-a presupus ca toxicitatea vitaminei D apare numai daca se iau doze excesive. La indivizi sanatosi nivelul de vitamina D in sange este in mod normal intre 32 si 70 ng/mL, cantitati de 15 ori mai mari apar in cazuri de toxicitate. Doza zilnica exacta care nu afecteaza individul nu se stie cu precizie dar de exemplu se considera ca doze de 250 g/zi la adulti sanatosi este

11

adecvata si o doza de 2500 g/zi poate produce toxicitate in cateva luni. La copii doza optima este de 25 g/zi si concentratii de 1000 g/zi produc toxicitate in interiorul unei perioade de 1 si 4 luni. Supradoza de vitamina D conduce la hipercalcemie, cresterea tensiunii arteriale, anorexie, ameteli, stari de voma, poliurie, polidipsie (sete crescuta), slabiciune, nervozitate, prurit, insuficienta renala, etc. Expunerea la soare timp indelungat nu cauzeaza in mod obisnuit toxicitate cu vitamina D deoarece expunerea la raze uv timp de 20 de minute bronzeaza individul si se ajunge la echilibru astfel incat orice vitamina D este produsa este degradata cu aceiasi viteza. Maximum de productie cu expunerea intrgului corp la soare este de 250 g/zi.

12