Vitamina E Vitamina E este un termen generic care se aplica unui grup de compusi organici formati din diferiti fenoli

metilati cunoscuti sub numele general de tocoferoli si tocotrieoli. In 1922 Herbert McLean Evans arata ca pe langa vitaminele B si C exista o vitamina necunoscuta care determina fertilitatea la cobai daca acestia sunt alimentati si cu germeni de grau. Abia peste cativa ani (1936) acest compus cu formula C29H50O2 si proprietati de alcool a fost izolat din germeni de grau. Tinand cont de proprietatile compusului izolat, Evans ii da numele de tocoferol, vitamine de reproducere sau antisterilitate, din greaca tokos = nastere, ferro = a purta si sufixul ol semnificand alcool. Ulterior, in 1938 a fost elucidata si structura -tocoferolului (Fernholz). Tocoferolii si tocotrienolii sunt formati dintr-o structura aromatica (benzopiran sau croman) la care sunt atasate grupari metilice si hidroxil si o catena laterala saturata la tocoferoli si nesaturata la tocotrienoli. In general, sunt recunoscute, in grupul ce defineste vitamina E, opt forme de baza: patru tocoferoli (-, -, - si -) si patru tocotrienoli (-, -, - si -).

-tocoferol: R1=R2=R3= CH3 -tocotrienol: R1=R2=R3= CH3 -tocoferol : R1= R3= CH3, R2= H -tocotrienol: R1= R3= CH3, R2= H -tocoferol: R1=R2= CH3, R3= H -tocotrienol: R1=R2= CH3, R3= H -tocoferol: R1=R2=R3= H -tocotrienol: R1=R2=R3= H

Dintre toti tocoferolii si tocotrienolii, -tocoferolul este compusul cu cea mai mare biodisponibilitate si cel mai important pentru procesele metabolice, din acest motiv este cel mai studiat si a fost realizat sintetic pentru a fi utilizat ca supliment alimentar.

-tocoferol

-tocotrienol

Functia biologica Absorbtia vitaminelor E are loc in intestinul subtire prin simpla difuzie. Apoi vitaminele sunt transportate pe cale limfatica in sange si complexate cu lipoproteinele din sange, organe si tesuturi. In celulele organelor si tesuturilor tocoferolii se concentreaza in membrane. Cea mai mare cantitate de tocoferoli se depoziteaza in organism in tesutul adipos, ficat si muschi. Tocoferoliii care nu au fost absorbiti sunt eliminati prin fecale, iar produsii metabolizati prin urina. Tocoferolii controleaza reactiile producatoare de radicali liberi din celulele vii inhiband oxidarea peroxidica a lipidelor nesaturate din membrane, contribuind astfel la protectia organismului fata de boli cum sunt cancerul sau cardiovasculare. Tocoferolii sunt antioxidanti biologici care asigura stabilitatea membranelor celulare. Refacerea formei active se realizeaza prin reducerea altor antioxidanti cum sunt acidul ascorbic, retinolul sau ubiquinolul. In ultimul timp a fost confirmata stransa relatie dintre tocoferoli si seleniu in controlul oxidarii peroxidice deoarece seleniul actioneaza ca si cofactor pentru glutation peroxidaza care inactiveaza hidroperoxizii lipidici.

De asemenea vitamina E poate bloca formarea nitrozaminelor care sunt cancerigene si se formeaza in stomac din nitriti ce pot fi prezenti in alimente si apa. Tocoferolii cresc activitatea biologica a vitaminei A prin protejarea lanturilor nesaturate ale acestei vitamine fata de oxidarea peroxidica. Probabil tocoferolii sunt implicati si in alte procese metabolice care asteapta sa fie descoperite. Cele mai bogate surse de vitamina E sunt: uleiul din germeni de grau, uleiul de floarea soarelui, uleiul de migdale, alune, nuci, arahide, uleiul de masline, porumb, asparagus, ovaz, castane, cocos, tomate, morcovi si lapte de capra. O Unitate Internationala de vitamina E este definita in diferite moduri: este biologic echivalenta cu circa 0,667 miligrame de -tocoferol, sau 1mg a unui amestec de cantitati moleculare egale a celor 8 stereoizomeri sau 1 UI de amestec racemic este egala cu 0,45 mg de -tocoferol. Deficienta de vitamina E Deficienta de vitamina E este foarte rara si apare in special la persoane care sufera de boli ce impiedica absorbtia lipidelor si nutrientilor solubili in lipide. Deficienta de vitamina E determina probleme neurologice datorita slabei transmisii nervoase. Aceasta duce la probleme de sanatate cum sunt: moartea embrionilor la femeile insarcinate, distrofii musculare, anemii, necroza hepatica, encefalomalacie, cerebelomalacie, etc. Toxicitatea vitaminei E Megadoze de vitamina E pot conduce la cresterea riscului de sangerare. De altfel a fost observat ca excesul de vitamina E care depaseste doze de 150 unitati per zi, creste riscul de imbolnavire

Vitamina K Vitamina K a fost descoperita in 1929 si studiata ulterior de catre Henrik Dam (danez) si Edward Adelbert Doisy (american) care pentru studiile lor privind structura si

chimia acestei vitamine au primit in 1943 premiul Nobel. Denumirea sa provine din denumirea germana Koagulations Vitamin care arata, ca acest grup de vitamine, lipofilice si hidrofobice, sunt necesare pentru modificarea post-translationala a unor proteine, implicate in principal in coagularea sangelui. Din punct de vedere chimic aceste vitamine sunt derivati ai 1,4naftochinonei. Se cunosc 5 vitamine K. Vitaminele K1 (filochinona sau fitomenadiona) si K2 (menachinona) sunt naturale in timp ce vitaminele K3, K4 si K5 au fost obtinute prin sinteze. Vitamina K1 este larg raspandita in legume spanac, varza, urzici, mazare, tomate, gulii, conopida, broccoli, varza de Brussels, pastarnac dar si in fructe avocado, fragi, macese, kiwi. De asemenea uleiurile vegetale contin vitamina K, in special cel de soia. Vitamina K2 este produsa in mod normal de bacteriile din intestine. Toate vitaminele K au substituite la C-3 al naftochinonei o grupare metilica si la C-2 o catena laterala. Diferenta intre ele este data de diferentele in catena laterala.

Vitamina K1 - filochinona

Vitamina K2 - menachinona

Dupa cum se vede in formula de mai sus, catena laterala a vitaminei K1 este derivata din fitol in timp ce la vitamina K2 catena laterala este formata dintr-un numar variabil de resturi izoprenoidice. Functia biologica Vitamina K este implicata in carboxilarea unor resturi de glutamat din proteine, pentru a forma gama-carboxilglutamati (abreviat Gla-resturi). Aceste resturi modificate sunt situate uneori in domenii specifice din proteine numite domenii-Gla. Aceste domenii sunt implicate in principal la legarea calciului si sunt esentiale pentru activitatea acestor proteine. Pana acum au fost descoperite 14 proteine umane care au domenii-Gla si care ocupa pozitii cheie in trei procese fiziologice:

Coagularea sangelui (protrombina-factor II, factor VII, factor IX, factor X, proteina C, proteina S si proteina Z); Metabolismul oaselor: osteocalcina denumita si proteina Gla a oaselor (BGP), si proteina Gla matrice (MGP); Biologia vasculara. De asemenea au un rol important in procesele de fosforilare oxidativa. La plante joaca un rol important in procesele de fosforilare, oxido-reducere si in respiratia tisulara. Cantitatea zilnica necesara pentru adulti ste de 70 140 g/zi. Deficienta de vitamina K Deficienta de vitamina K este extrem de rara deoarece necesarul este asigurat printr-o dieta zilnica obisnuita. Deficienta poate aparea la adulti, in cazul in care intestinele sunt deteriorate si nu pot absorbi moleculele sau datorita scaderii productiei de catre flora normala care a fost afectata de utilizarea indelungata de antibiotice. Risc crescut de deficienta prezinta nou nascutii, persoanele care au probleme cu ficatul (alcoolici), fibroza cistica, boli intestinale, operatii abdominale recente, bulimicii, cei care iau anti-coagulante. Printre medicamentele care pot fi asociate cu deficienta de vitamina K putem enumera salicilatii, barbituricele, cefamandolele. Simptome care arata deficienta de viatmina K sunt anemiile, sangerarea gingiilor, sangerare din nas si la femeii excesiva sangerare menstruala. Toxicitatea vitaminei K Desi sunt posibile reactii alergice, nu se cunosc pana acum fenomene de toxicitate asociate cu doze inalte de vitamine K naturale. Totusi se pare ca vitamina K3 (sintetica) s-a dovedit a fi toxica peste anumite nivele determinand reactii alergice, anemie hemolitica si citotoxicitatea celulelor ficatului. Vitamina F

Acizii grasi esentiali AGE (EFA) nu pot fi in nici un fel sintetizati de organismul uman si trebuie obtinuti prin dieta. Acest termen se refera doar la acizii grasi implicati in procese biologice nu si la cei care joaca doar rol de sursa energetica. Exista doua familii de acizi grasi esentiali: -3 (sau n-3) si -6 (sau n-6). Acestia nu pot fi sintetizati de organismul uman dar acesta poate converti un omega-3 in alt omega-3 dar nu poate converti un omega-3 in omega-6 sau acizi grasi saturati. Datorita proprietatilor lor, dupa ce au fost descoperiti ca fiind esentiali, acestia au fost desemnati, in 1923, ca fiind vitamina F. In 1930 s-a considerat ca sunt mai bine inclusi la lipide decat la vitamine. Totusi AGE, sunt si astazi considerati in grup ca vitamina F. Fiind acizi grasi vitaminele F au structura chimica a acizilor grasi. Deoarece au lungimi diferite ultima pozitie este notata cu ultima litera a alfabetului grecesc. Proprietatile fiziologice ale acizilor grasi nesaturati, depind de pozitia primei duble legaturi fata de capatul non carboxilat, pozitie care se noteaza prin -n. Deci -3 semnifica faptul ca prima dubla legatura se afla la cea de-a treia legatura caboncarbon de la capatul CH3 () al lantului alifatic. De asemenea se noteaza si numarul de duble legaturi precum si numarul total de atomi de carbon. De exemplu pentru acidul stearidonic se noteaza: -3/18:4 sau 18:4/-3 sau 18:4/n-3 ceea ce arata ca este vorba de un lant cu 18 atomi de carbon cu 4 duble legaturi si prima dubla legatura de la capatul CH3 se afla in pozitia 3. Deci formula structurala a acestui acid este:

Cu rosu sunt notati in mod conventional atomii de carbon importanti din punct de vedere fiziologic si cu albastru conventia din punct de vedere chimic. Unele din cele mai bogate surse de vitamina F sunt: pestele, crustaceele, lintea, u;eiul de soia, uleiul de rapita, semintele de mac, semintele de floarea soarelui, nucile, legumele frunzoase etc.

Functia biologica Vitaminele F sunt absorbite din intestinal subtire. In tesuturi acestea sunt folosite pentru producerea unor lipide importante care fac parte din biomembrane si prezinta o activitate de reglare metabolica. Vitamina F actioneaza pentru mentinerea rezervei de vitamina A si faciliteaza activitatea vitaminei A in tesuturi. De asemenea reduce continutul colesterolului in sange si joaca un important rol in viata si moartea celulelor cardiace. O serie de aspecte privind functia biologica a vitaminelor F este inca destul de neclara. Se presupune de exemplu ca sunt implicate in producerea de prostaglandine care controleaza metabolismul. Deficienta de vitamina F Acizii grasi esentiali sunt implicati in numeroase procese metabolice si nu exista dovezi ale deficientelor de acizi grasi sau de balanta dezechilibrata privind acizii grasi esentiali, dar lipsa lor poate fi cauza a diferite boli inclusiv osteoporoza si determina simptome ca pierderea parului, eczeme, probleme la rinichi, inima si ficat. De asemenea pot aparea tulburari de comportament , sistemul imun este mai putin eficient crescand susceptibilitatea la infectii, glandele lacrimogene devin uscate, pot creste tensiunea arteriala si nivelul de colesterol in sange si in plus se pot forma mult mai usor cheaguri in sange. Corpul uman, mai ales in cazul vegetarienilor, poate converti acidul -linolenic in acid eicosanpentanoic si apoi in acid docosanhexanoic, ce fac parte dintre acizii grasi esentiali. Aceasta conversie necesita insa multa activitate metabolica ceea ce face ca sursele animale sa fie mult mai convenabile decat cele vegetale. Toxicitatea vitaminei F Toxicitatea vitaminei F nu a fost determinata. Se pare ca aceasta nu este o problema dar este bine ca inainte de a se lua suplimente de vitamina F sa fie consultat medicul

VITAMINE HIDROSOLUBILE
7

Vitaminele hidrosolubile sunt furnizate organismelor prin alimentatie sau sintetizate de catre bacteriile intestinale. Din punct de vedere structural, sunt foarte diferite si prezinta activitate biologica care se aseamana cu cea prezentata de coenzime in procesele metabolice.

COMPLEXUL DE VITAMINE B Complexul de vitamine B cuprinde o serie de substante cu structura foarte diferita dar cu rol important asupra dezvoltarii organismului. De obicei se gasesc in aceleasi produse vegetale si de aceea au fost luate impreuna ca si complex B. Drojdia de bere este una dintre cle mai bogate surse de complex B. Vitaminele din complexul B sunt: vitamina B1 sau Tiamina, vitamina B2 sau vitamina G sau Riboflavina, vitamina B3 sau vitamina PP sau Niacina, vitamina B5 sau Acidul Pantotenic, vitamina B6 sau Piridoxina, vitamina B7 sau vitamina H sau Biotina, vitamina B9 sau vitamina M sau Acidul Folic si vitamina B12 sau Ciancobalamina. Vitamina B1 sau Tiamina Vitamina B1 cunoscuta si sub numele Tiamina este un compus incolor avand formula chimica C12H17N4OS si contine un ciclu pirimidinic si un ciclu tiazolic. Este insolubila in alcool si se descompune la incalzire. Pentru prima data, tiamina a fost descoperita in Japonia in 1910 cand Umetaro Suzuki a cautat sa afle de ce taratele de grau vindeca bolnavii de beriberi. A dat compusului pe care l-a descoperit numele de acid aberic dar nu i-a determinat compozitia chimica si nici nu a stiut ca este o amina. Acest compus a fost cristalizat pentru prima data de catre Jansen Donath in 1926 numindu-l aneurina dar compozitia sa chimica i-a fost determinata abia in 1935 de catre Robert R. Williams care i-a dat numele de tiamina.

In prezent se stie ca tiamina sau vitamina B1 exista natural ca fosfat derivati: tiamin monofosfat (ThMP), tiamin difosfat (ThDP), tiamin trifosfat (ThTP) si recent a fost descoprita adenin tiamin trifosfat (AThTP). Tiamina se gaseste in mod natural in mazare verde, spanac, ficat, carne de vita, carne de porc, nuci, fistic, soia, boabe intregi de cereale, paine, drojdie si legume. Functia biologica In calitate de vitamina, este necesara in cantitati mici pentru un metabolism normal. Este implicata in coordonarea complexa a ciclului Krebs, care este principala cale de extragere a energiei de catre organism din glucoza, aminoacizi sau grasimi. Este esentiala pentru o crestere si dezvoltare normala si contribuie la mentinerea in bune conditii a functiilor inimii, sistemului nervos si a celui digestiv. Serveste ca si coenzima in caile de sinteza a NADPH si pentozelor (riboza, deoxiriboza) necesare pentru formarea ADN respectiv a ARN. Derivati fosfati ai tiaminei sunt coenzime pentru diferite enzime ca de exemplu piruvat dehidrogenaza, -cetoglutarat dehidrogenaza, transcetolaza si altele. Boli genetice determinate de functionalitatea tiaminei sunt rare dar serioase. Sindromul de Anemie Megaloblastica Tiamin Selectiva (TRMA) cunoscut si ca Sindromul Rogers, este o boala determinata de transportul defectuos al tiaminei. Se manifesta prin anemie megaloblastica, diabet zaharat, surzenie si raspunde la tratament cu diferite doze de tiamina. S-a stabilit ca vinovate sunt mutatii in gena SLC19A2 ce codifica un transportor cu inalta afinitate pentru tiamina. Pacientii cu TRMA nu arata o deficienta sistematica de tiamina ci o repetare a sistemului de transport al tiaminei. Aceasta a condus la descoperirea unui transportor de tiamina secund, SLC19A3. Doza zilnica minima considerata necesara in cele mai multe dintre tari este de 1,4 mg. Studiile insa au aratat ca doze zilnice de 50 mg cresc capacitatile mentale de concentrare, intelegere, buna dispozitie si un timp crescut de reactie la teste. Deficienta de vitamina B1 Fiind solubila in apa, vitamina B1 nu poate fi depozitata in corp, dar o data absorbita se concentreaza in muschi. Alimentatia echilibrata este necesara pentru furnizarea adecvata de vitamina B1.

Deficienta sistematica de tiamina poate conduce la o serie de probleme incluzand neurodegenerarea, slabirea si moartea. Lipsa de tiamina poate fi determinata de malnutritie, alcoolism, si o dieta bogata in tiaminaza (pesti de apa dulce cruzi, crustacee crude, ferigi) si alimente bogate in factori anti-tiaminici: ceai, cafea, etc. Unele dintre cele mai cunoscute boli determinate de deficienta de viatmina B1 sunt beriberi si sindromul Wernicke-Korsakoff, boli adesea comune cu alcoolismul cronic. Diagnoza pentru deficienta de tiamina se poate stabili prin determinarea activitatii transcetolazei in eritrocite sau direct in sange. Se pare ca autismul poate fi tratat cu tiamina. Rezultatele sunt inca discutabile. Toxicitatea vitaminei B1 Singurele cazuri de supradoze de vitamina B1 au fost intalnite doar la utilizarea excesiva de tiamina injectabila. Excesul poate conduce la reactii anafilactice.

10