Capitolul 2 EFICIENTA CHELTUIELILOR PUBLICE 2.1. Abordarea teoretica a eficientei cheltuielilor publice 2.1.1.

Semnificatia eficientei cheltuielilor publice In conditiile in care nevoile publice reclama bunuri publice de valori ridicate, in continua crestere si diversificare, pe de o parte, iar resursele financiare ale statului nu sporesc la fel de rapid, se creeaza un decalaj in ritm, care conducela o stare pemanenta de insuficientaa resurselor necesare. Acest fenomen se petrece in timp ce, in mod constient, guvernul procedeaza la trierea si ierarhizarea nevoilor sociale si, respective, la dimensionarea cheltuielilor publice, in functie de mai multe criterii: prioritate, oportunitate, eficienta si eficacitate a cheltuielilor publice, calitate a serviciilor publice, nivelul standardelor internationale. Conceptele utilizate in literature de specialitate si in practica pentru evaluarea nivelului cheltuielilor publice repartizate pe obiective si actiuni, in conditii optime, sunt: eficienta, eficacitatea si economicitatea. Acestea se exprima sub forma unor indicatori calculati pe seama compararii efectelor cu eforturile, in diferite ipostaze. Eficienta este redata prin raportul dintre efectele obtinute si eforturile (financiare) corespunzatoare. Eficacitatea este redata de raportul dintre efectele obtinute si cele prevazute. Economicitatea compara raportul dintre eficacitate si gradul de realizare a rezultatelor prevazute. Eficienta cheltuielilor publice ocupa din ce in ce mai mult locul principal intre criteriile de selectare a alternativelor proiectelor de dimensionare a volumului acestora in vederea cuprinderii lor in legile bugetare anuale sau in bugetele program multianuale, prin care cheltuielile se adopta ca sarcini maxime. Aprecierea eficientei cheltuielilor publice este de competenta factorilor de decizie politica si ai celor executive, de coordonare a procesului de utilizare a fondurilor allocate. Pe parcursul acestui process pot fi gasite solutii de minimizare a costurilor, a investitiilor sau a cheltuielilor curente privind obtinerea si distribuirea in conditii optime. In aplicarea metodelor de evaluare a indicatorilor inscrisi in bugetul annual, ca si a celor cuprinsi in programe avand un orizont de timp mediu sau lung, cel mai important obiectiv de atins trebuie sa fie eficienta utilizarii resurselor, exprimata in minimizarea posibila a cheltuielilor. In acest fel, metodele aplicate pot influenta in mod real decizia financiara a administratiei publice la care se adauga si puterea de amendament a Parlamentului. Acest aspect releva echilibrul intre puterea legislative si cea executive. Interventiile ulterioare cu ocazia rectificarii legii bugetare, pe baza unor ajustari in cursul unui exercitiu, trebuie sa se apropie si mai mult de criteriul eficientei sau al eficacitatii cheltuielilor. Eficienta cheltuielilor se realizeaza in cele mai bune conditii, de optim social, atunci cand:

este posibila alegerea alternativei celei mai putin costisitoare, in raport cu rezultatul final al serviciului public, pentru care se doreste cresterea cantitativa a serviciului public; modernizarea, din punctul de vedere al producerii serviciului public, in vederea maximizarii utilitatii la consummator, data de satisfactia performantelor; maximizarea utilitatii la consumator, comportand si latura economica (cel mai mic pret si cel mai mic cost in utilizare); puterea de previziune in cadrul unui orizont in timp stabil.

Coroborarea acestor aspecte implica minimizarea costurilor proiectelor obiectivelor de finantat, ceea ce permite costuir sociale minime (fiscalitate mai redusa, renuntari cat mai putine la indeplinirea altor obiective, deficit bugetar minim si altele); preturi accesibile platite de consumatori (daca asemenea preturi se aplica in regimul de producere si distribuire a bunurilor publice); cresterea calitatii consumului de bunuri publice si, deci, a satisfactiei consumatorilor public etc. Toate acestea conduc la maximizarea bunastarii sociale. Caracterul limitat al resurselor financiare publice face ca problema utilizarii acestora sa fie cruciala. Cheltuielile publice implica limitarea ariei actiunii pietei si substituirea metodelor non-piata ale alocarii. Exista, de aceea, abordari ale eficientei relevand impartirea activitatii economice intre sfera pietei libere si aceea a statului. Eficienta poate fi privita ca valoare economica. Ea nu este insa singura valoare, dar este singura care poate fi neglijata la o crestere a costului exprimata in termeni atat ai bunastarii economice, cat si ai abilitatii in atingerea obiectivelor sociale. Problemele eficientei au o importanta legatura in abordarea lor, dupa cum urmeaza: 1. Impartirea activitatii economice intre selectoarele piata si non-piata; 2. Impartirea sectorului pietei intre mecanismele specifice sectorului public si celui privat; 3. Operarea sectorului public non-piata, atat in privinta alocarii resurselor intre utilizatorii competitori, cat si a nivelului inputurilor, in ordinea atingerii unor obiective date. Exista doua dimensiuni ale eficientei economice care sunt utilizate separate, dar interconditionat: A. Eficienta alocativa a resurselor; B. X-eficienta resurselor A.Eficienta alocativa a resurselor In general,cercetarea eficientei alocarii resurselor este o tema sistematica, in lucrarile de specialitate, in care conceptul optimalitatii al lui Pareto joaca rolul central. Astfel, o alocare e resurselor este descrisa ca fiind corespunzatoare optimuluilui Pareto, daca nici o alta nu poate fi facuta mai bine, fara sa-i faca rau ultimei persoane consumatoare. Economia bunastarii paretiene trateaza propuneri referitoare la dorinta alocarii alternative a resurselor. Astfel, ele si bazeaza, in mod necesar, pe judecti de valoare.

Este important de explicat aceste judecati, datorita faptului ca s-a dezvoltat o tendinta nefericita, mai ales in literature de specialitate, prin afirmarea ca: a) criteriul lui Pareto se bazeaza pe motive obiective, sau ca b) judecatile de baza sunt in general acceptabile, necontroversate sau necunoscute. Explicand judecatile de valoare, care sunt mai puternice decat pot parea la prima vedere, devine mai usor de evaluat semnificatia criteriului lui Pareto. Exista patru judecati de valoare, si anume: 1. Preocuparea pentru bunastarea tuturor indivizilor din societate, luati in mod separate, mai curand decat a unei entitati numita societate sau stat sau a unui grup social sau a unei clase sociale; 2. Unii factori neeconomici afectand bunastarea indivilor pot fi ignorati; s-a crezut ca alocarea resurselor economice poate fi separate de factorii sociali, psihologi si politici, cu conditia ca ei sa nu poata avea efect restrictiv direct asupra schimbului pe piata; 3. O trebuinta individuala trebuie sa fie considerata cea mai buna judecata a bunastarii sale proprii: cu alte cuvinte, exista un consumator complet si suveranitatea producatorului; 4. Daca o anumita schimbare in alocarea resurselor sporeste bunastarea la o ultima persoana, fara sa o reduca, la alta persoana, atunci schimbarea trebuie considerate ca avand drept efect final cresterea bunastarii sociale. Optimalitatea lui Pareto poate fi conceptualizata in trei subprobleme: - eficienta schimbului; - eficienta tehnica; - omniprezenta eficienta a lui Pareto. Eficienta schimbului se refera la asigurarea ca un anumit grup al bunurilor de consum este alocat intre indivizi intr-o asemenea masura, incat sa devina imposibile unele realocari viitoare ale bunurilor care ar urmari sa faca o persoana mai bogata, fara ca alta persoana sa devina mai saraca. Eficienta schimbului cere ca rata marginala a substitutieiintre doua bunuri sa fie egala pentru toti consumatorii. Eficienta tehnica vizeaza combinarea optimala a factorilor de productie. Rata marginala a substitutiei intre doi factori trebuie sa fie egala pentru toatebunurile produse. Eficienta omniprezenta a lui Pareto este atinsa atunci cand rata marginala a transformarii factorilor este egala cu rata marginala comuna a substitutiei. Intr-un asemenea punct al eficientei omniprezente a lui Pareto, nici o realocare a bunurilor sau factorilor nu poate face o persoana mai bogata, fara sa faca simultan pe o alta mai saraca. Exista o unica alocare a resurselor, si anume aceea a optimului lui Pareto. In schimb, exista o infinitate de asemenea puncte, fiecare corespunzand diferitelor distributii ale bunastarii, in afara optimului: care dintre aceste puncte sunt atinse depinde in mod critic de factorul inzestrarilor care furnizeaza punctual de plecare pentru schimbul pietei. Pentru o economie de piata, atingerea optimalitatii lui Pareto presupune urmatoarele conditii: - sa existe o informare perfecta; - toti indivizii sa doreasca sa-si maximizeze utilitatea lor; - sa nu existe nici o externalitate;

- sa existe o perfecta competitie intre cumparatori si intre vanzatori; - toti producatorii sa-si maximizeze profitul. Nerespectarea fiecareia dintre aceste conditii reprezinta ipotezele considerate ca puncte de plecare in dezvoltarea teoriei esecului pietei. Pentru obtinerea optimului social, eficienta alocativa necesita ca preturile sa fie egale totdeauna cu costurile marginale. B.X-eficienta resurselor Fiind formulate conditiile necesare pentru eficienta alocativa, presupunerea maximizarii profitului garanteaza ca firmele pot produce rezultate cu costuri minime. In teoria economica s-a argumentat ca bunastarea, ca efect al proastei alocari directe a resurselor provenite din distorsiuni, asemenea monopolului, se obtine cu un cost foarte mic comparativ cu costurile determinate de mai multe inputuri absolute necesare pantru producerea unui anumit nivel al outputurilor. Se foloseste termenul x-ineficienta pentru descrierea unor asemenea pierderi. Gradul de x-ineficienta este definit ca fiind: diferenta dintre eficacitatea maximala a utilizarii intrarilor si utilizarea actuala. Realizarea eficientei alocative necesita ca toate x-ineficientele sa fie eliminate. In timp ce in economie s-au facut frecvent presupuneri asupra x-ineficientei, concentrandu-se atentia asupra problemelor alocarii optime, s-a argumentat ca x-ineficienta este omniprezenta. 2.1.2. Esecul pietei si externalitatile 2.1.2.1. Definitii si relatii privind esecul pietei si externalitatile Esecul pietei desemneaza situatiile cand functionarea libera a pietelor conduce la o alocare ineficienta a resurselor, generand fie interventia corectoare a statului, fie crearea unei piete a drepturilor individuale care sa completeze deficitul de piata. Cele mai cunoscute sutuatii de esec al pietei sunt: monopolul, externalitatile, bunurile de folosinta comuna, bunurile publice. Externalitatile reprezinta forma de esec al pietei care consta in nereflectarea corespunzatoare la nivelul pretului pietei a unora dintre costurile sau beneficiile asociate productiei sau consumului. In cazul externalitatilor, productia sau consumul unui bun de catre un agent economic modifica functia de productie sau functia de utilitate a unui alt agent economic sau a mai multora. Atunci cand externalitatile au efecte asupra tertilor si este nevoie de o utilizare suplimentara de resurse pentru a suporta costurile externe sau a evalua beneficiile, atunci este vorba de o alocare ineficienta de resurse. Specialistii recunosc faptul ca piata nu a luat in calcul toate costurile si beneficiile aferente productiei si consumului si denumesc acest fenomen esecul pietei. Externalitatile apar si se manifesta atunci cand costurile si beneficiile sociale difera de cele private. Ele conduc la o stare de ineficienta economica, daca costul marginal social al productie nu este egal cu pretul pietei. Costul social reprezinta toate costurile suportate de membrii unei comunitati in urma organizarii unei anumite activitati. Costul privat reprezinta costurile suportate de agentii implicati in mod direct intr-o anumita activitate.

Venitul social reprezinta toate veniturile de pe urma carora beneficiaza membrii unei societati in urma organizarii unei anumite activitati. Venitul privat reprezinta veniturile obtinute de agentii implicati in mod direct in organizarea unei activitati. Externalitatile pot genera esecul pietei daca mecanismul preturilor nu tine cont de costurile totale sociale si de beneficiile toatale sociale ale productiei si consumului. Costurile/beneficiile sociale cuprind toate costurile/beneficiile de productie necesare obtinerii unui anumit bun, inclusive costurile/beneficiile externe, adica: Costuri (beneficii) sociale = Costuri (beneficii) private + Externalitati Externalitatile pot, de asemenea, contribui la redistribuirea venitului real in economie. Criterii de clasificare a externalitatilor: 1) In functie de tipurile de agenti economici care produc/suporta efectele: - externalitati de la producator la producator - externalitati de la producator la consumator - externalitati de la consumator la consumator - externalitati de la consumator la producator 2) In functie de impact: - externalitati cu impact pozitiv sau economii externe - externalitati cu impact negative sau dezeconomii externe 3) Dupa felul efectului: - externalitati de productie, atunci cand posibilitatile de productie ale unei intreprinderi influenteaza alegerile unei alte intreprinderi sau cele ale unui consumator - extermalitati de consum, atunci cand consumatorul influenteaza direct productia sau consumul altui agent economic. Reunire criteriilor grupeaza exrernalitatile in: Economii externe de productie. Apar cand de anumite actiuni ale intreprinderii beneficiaza alti agenti fara ca acestia sa plateasca pentru avantajele procurate. Economii externe de consum. Apar atunci cand de deciziile unui consumator profita alti agenti economici fara ca el sa primeasca o compensatie baneasca. Dezeconomiile externe de productie. Apar daca deciziile anumitor intreprinderi au impact negativ asupra altor agenti fara sa existe o compensatie financiara pentru acestia din urma. Dezeconomiile externe de consum. Apar atunci cand consumatorii, prin consumul lor, influenteaza negativ alti agenti. Dupa efectul pe care il au asupra tertilor, externalitatile pot fi: Externalitati positive, care corespund unor activitati ce aduc beneficii pentru terte parti. De exemplu, in cazul externalitatilor positive de consum, beneficiul social este mai mare decat beneficial privat, cuprinzand pe langa acesta si beneficial extern. Externalitati negative, care survin unor activitati de productie sau de consum ce genereaza costuri pentru terti. Acestea reprezinta efectele

generate de activitati ale caror costuri pivate sunt mai reduse decat costurile sociale, acestea din urma suportand si costurile puse in sarcina unei terte parti. 2.1.2.2. Esecul pietei si externalitatile Economia bunastarii paretiene a diminuat sever importanta generala a pietei libere ca un alocator eficient al resurselor, concluzia formulata fiind ca sectorul public este ineficient si irational. Aceasta afirmatie nu este valabila, deoarece modelele neglijeaza abordarea esecului pietei. Exista doua tipuri ale interdependentei in interiorul unor sisteme de piata: 1) Interdependenta comunicata prin procesul insusi al pietei. Optiunile unei gospodine asupra pachetului de consum si factorul ofertei influenteaza optiunile intalnite de alte gospodine, prin efectele asupra preturilor relative. Acesta este semnalul penuriilor de resurse, care este functia centrala a preturilor. 2) Ideea-cheie despre externalitati este cea a interdependentei necomercializate: efectele prin utilitate si functiile productiei se manifesta direct si nu prin mecanismul pietei. Poluarea mediului este un exemplu al externalitatilor negative(nedorite). S-a argumentat adesea ca sanatatea, locuintele si educatia genereaza beneficii externe celor trei parti. In loc de o reglementare a fixarii pretului la egalitate cu costul marginal, reglementarea revizuita care asigura nivelul optimal social al iesirilor este cea a beneficiului social marginal cu costul social marginal. Totusi, in practica, masurarea beneficiilor sociale si a costurilor sociale prezinta serioase probleme metodologice si empirice. 2.2. Analiza cost-beneficiu metoda de evaluare a cheltuielilor publice pe baza criteriului eficientei 2.2.1. Analiza cost-beneficiu o alternative a metodelor moderne de analiza a eficientei cheltuielilor publice Metoda de evaluare a eforturilor si a efectelor directe si indirecte ale proiectelor de obiective publice sunt diferite. Cele care se utilizeaza in mod frecvent sunt: - analiza costuri-avantaje, cunoscuta pe larg in literatura sub denumirea de analiza cost-beneficiu; - analiza cost-eficacitate, bazata pe un sens mai larg decat cel economic, atribuit avantajelor; - metode multicriteriale. Analiza cost-beneticiu. In aceasta metoda, beneficiul reprezinta, de fapt, avantajul obtinut pe seama furnizarii serviciului public, pentru care s-au elaborate variantele de proiect. In cadrul metodei se apeleaza la raportul cost/beneficiu, al carui nivel optim este folosit ca un criteriu de exprimare a eficacitatii deciziilor publice. In cadrul unui program actualizat.

Conditia de a nu se respinge un proiect este: cost/beneficiu = minim sau, invers, beneficiu/cost = maxim. Analiza cost eficacitate. Dupa elaborarea prealabila a unui indicator de eficacitate, aceasta analiza se aplica in absenta unei evaluari monetare a avantajelor. In anumite ipoteze clar formalizate, in care obiectivul este unic, va fi ales programul cel mai putin costisitor. Sfera de aplicare a acestei metode este aceea a cheltuielilor social-culturale: invatamant, sanatate, asistenta sociala etc. Metodele multicriteriale. In ipoteza in care exista pluralitatea criteriilor si imposibilitatea de a le sintetiza intr-un indicator unic, decizia va fi elucidate prin metode multicriteriale. Proiectele independente sunt astfel appreciate in raport cu fiecare din criterile retinute, ceea ce antreneaza mai multe clasamente ale proiectelor, fiind dificila stabilirea unui clasament general. Diferite metode permit degajarea unei solutii empirice, care tine cont de aceste criterii diferitesi este, astfel, utilizabila de catre decidentul politic. 2.2.2 Conceptele si instrumentele de lucru ale analizei cost beneficiu Orice proiect al unei investitii necesita o analiza atenta, indifferent daca investitia se face in sectorul public sau in cel privat. O analiza a proiectului de investitii trebuie sa se bazeze pe faptul ca unele costuri pot fi experimentate in viitor. Sa presupunem ca un proiect de investitii aduce un castig din productie in fiecare an al vietii lui. Daca investitia este facuta de o firma private, aceste castiguri ar putea fi considerate ca niste venituri adunate ca rezultat al investitiei. In sectorul public, beneficiile sunt probabil mai largi. Sa presupunem ca exista estimari ale valorilor banesti ale beneficiilor sociale (B 1, B2, ,Bn) pentru a fi experimentate in fiecare n ani, pe durata de viata a proiectului. Este posibil sa adaugam aceste sume chiar daca ele sunt experimentate la diferite perioade. Beneficiile obtinute in fiecare an pot fi convertite in valorile prezente si apoi adaugate. Valoare prezenta a acestor castiguri este:

In care: VP = valoarea prezenta a proiectului; r = rata de actualizare. Analizele cash-flow-ului actualizat al investitiei sunt bine cunoscute in afacerile economice. Ele sunt cerute pentru faptul ca incasarile si costurile care decurg din investitii vor aparea la diferite perioade. Costurile proiectelor sunt impartite intre costuri de capital, respectiv costuri de investitii (I), care trebuie sa fie incluse intr-un proiect nou in perioada prezenta si costurile curente (C1, C2, ,C3), care vor fi realizate pe parcursul realizarii proiectului. Pe aceasta cale, un proiect al capitalului va genera un flux de beneficii nete. In timpul perioadei de viata a proiectului, beneficiile nete anuale (B-C) trebuie sa fie actualizate, pentru a evalua valoarea prezenta neta (VPN) a proiectului.

Aceasta reprezinta diferenta dintre suma actualizata a fluxurilor castigurilor si costurile initiale ale proiectului, conform formulei:

In care: VPN = valoarea prezenta neta a proiectului; I0 = capitalul initial; B C = castigurile obtinute in fiecare din cei n ani ai proiectului. Valoarea prezenta neta a unei investitii poate fi rescrisa:

Proiectele investitiei pot fi ierarhizate in functie de valoarea neta prezenta a acestora. Vor fi luate in considerare nuami acele proiecte pentru care VPN > 0. Cele mai bune proiecte vor fi acelea care au VPN-ul cel mai ridicat, adica VPN = maxim. Dintre alternative, proiectele pot fi ierarhizate si in concordanta cu rata interna a rentabilitatii fiecarui proiect, respectiv valoarea lui r care face fluxul beneficiilor nete actualizate egal cu costul initial al capitalului. Aceste proiecte care ar conduce la o valoare prezenta neta ridicata, vor inregistra, de asemenea, o rata tipica ridicata de rentabilitate. Totusi, exista motive pentru a prefer o alta forma de ierarhizare. In general, este preferabil sa se ierarhizeze proiectele in functie de valoarea prezenta neta, decat dupa ratele de rentabilitate, peentru urmatoarele motive: In primul rand, nu poate fi o solutie unica a ratei interne de rentabilitate. Pentru un proiect particular, mai mult decat o rata de actualizare, poate reduce un flux al castigurilor viitoare la 0. In al doilea rand, la proectele care se exclud reciproc, rata interna a rentabilitatii poate conduce la selectarea proiectelor care nu pot fi alese dupa criteriul valorii nete prezente. 2.2.3. Analiza cost-beneficiu (ACB) si externalitatile Una dintre caracteristicile distinct ale ACB este faptul ca se refera in principal la costurile si beneficiile sociale decat la cele private. In aceasta privinta se recunoaste existenta externaliatilor. Se stie ca un efect external este prezent atunci cand activitatea unui operator economic afecteaza bunastarea altuia si cand aceasta independenta nu este inclusa in mecanismul pretului sau in altele. De exemplu, pentru studiul cost-beneficiu al unui proiect pentru o linie noua de metrou, beneficiile reducerii aglomerarii pe strazile localitatii considerate au fost adaugate veniturilor liniei, in scopul de a stabili o masura a beneficiilor sociale ale liniei. De asemenea, in proiectarea unui nou aeroport, costul zgomotului avionului este luat direct in calculul proiectului. Este posibil sa se faca o distinctie intre beneficii si costuri directe si indirecte, si intre beneficii si costuri tangibile si intangibile in cadrul a doua delimitari, si anume: beneficii si costuri reale (cu

cuantificari fizice); beneficii si costuri pecuniare (extrimare valorica). In figura 2.1. se prezinta schematic aceasta grupare. Beneficii si costuri

Reale

si

Pecuniare

Directe si indirecte

Directe si indirecte

Tangibile

Intangibile

Tangibile

Intangibile

Fig. 2.1. Clasificarea costurilor si beneficiilor din punct de vedere al externalitatilor Astfel, R.A. Musgrave descrie beneficiile direct tangibile ale unui proiect de irigatie in termenii cresterii rezultatelor proiectului in actiunea fermei pe piata, in timp ce beneficiile indirect intangibile pot fi reducerea eroziunii solului in apropierea dealurilor sau conservarea vizibilitatii zonelor de agrement. Costurile directe ale schemei de irigatii pot fi costurile conductelor, in timp ce corturile indirect intangibile pot include distrugerea animalelor salbatice. In proiectele de sanatate, beneficiile direct tangibile ale investitiilor in examinarea medicala pot fi economisirea costurilor medicale ale tratamentului, in timp ce un beneficiu direct intangibil ar trebui sa fie imbunatatirea stilului de viata al persoanelor considerate. Similar, in programele de invatamant, beneficial direct tangibil poate fi cresterea castigurilor viitoare ale studentilor si beneficiile indirect intangibile ar trebui sa fie o reducere a costurilor crimei sau aparitia unui electorat mai informat. 2.2.4. Analiza cost-beneficiu pe baza consumatorului Exista un numar limitat al surselor de informative pentru evaluarea anticipata a beneficiului: piata, indivizii si evaluarile individuale. Este posibil sa se apeleze la piata, daca exista una considerata satisfacatoare. Totusi, pietele bine definite in legatura cu toate beneficiile proiectelor sectorului public sunt deseori absente. Cu toate acestea, nu se poate spune ca, adesea, informatiile ajustate ale pietei nu au un rol semnificativ de jucat. Trebuie explicat, insa, ca ajustarea este necesara datorita esecului pietei.

A doua sursa a evaluarii sunt indivizii. Ei pot fi intrebati direct prin chestionare bine concepute sau contexte experimentale pentru a furniza informatiile necesare evaluarii. A treia varianta de abordare, preferata de economisti, este aceea de a deduce din optiunile actuale limitele evaluarilor individuale. Trebuie subliniat ca, din moment ce ACB este mai preocupata de costurile si de beneficiile sociale, decat de maximizarea profitului privat, exista cerinte speciale pentru evaluare. Obiectivul analizei este obtinerea unui surplus social estimativ, impreuna cu proiectul determinarii valorii reale. De aceea, un punct de pornire natural, care respecta judecatile de valoare paretiene, este de a cere unui numar cat mai mare de indivizi sa fie pregatiti si sa plateasca proiectul. Folosind exemplul dat de Musgrave, sa presupunem, in continuare, un proiect pentru modernizarea unei sosele pe o anumita distanta. Sa mai presupunem ca pe acest drum se va introduce o scurtatura care va permite automobilistilor parcurgerea distantei in doar 30 de minute, fata de o ora cat dura parcurgerea drumului inainte de imbunatatire si ca valoarea timpului de calatorie este estimata la 2 dolari/ora. Se pune intrebarea: cat valoreaza imbunatatirea respectiva pentru un individ din comunitate? Un castig ar fi reducerea timpului de calatorie (1 dolar/calatorie). Bineinteles, alte costuri ale calatoriei pot creste, ca de exemplu, consumul de combustibil/km, uzura pneurilor precum si probabilitatea unui accident ca rezultat al cresterii vitezei de deplasare. Sa presupunem ca aceste cospuri variabile ale timpului per calatorie erau de 1,50 dolari, inainte de imbunatatirea drumului, si ca dupa imbunatatire acestea vor creste la 2 dolari. Inainte de imbunatatirea drumului, costurile totale pe o calatorie se compuneau din 2 dolari (costurile date de timp pe calatorie) plus 1,50 dolari (costuri variabile pe calatorie), reprezentand insumate 3.50 dolaro pe calatorie. Dupa imbunatatiri, costul total pe o calatorie va fi de 3 dolari. Beneficiile modernizarii soselei ar putea fi atunci estimate la 0,50 dolari/calatorie. In continuare, sa presupunem ca inainte de imbunatatire sunt un milion de calatorii, iar dupa aceasta, datorita scaderii costului pe calatorie, se asteapta o crestere a numarului de calatorii cu cinci sute de mii. Un mod de estimare a efectului bunastarii a acestor schimbari este de a intreba cati indivizi sunt pregatiti sa plateasca pentru ele. Pentru numarul initial de calatorii scaderea pretului va fi o buna estimare a cresterii bunastarii: 1 milion x 0.50 dolari/calatorie = 500 mii dolari. Pentru traficul aditional, aceasta aproximare nu este satisfacatoare, pentru ca acest trafic aditional nu ar face niciodata aceasta calatorie la vechiul pret de 3,50 dolari. Utilizatorul marginal ar plati un pret imediat sub 3,50 dolari, in timp ce, dupa imbunatatire, el plateste un pret de 3 dolati. Dac luam in considerare curba cererii lineara, atunci beneficiile acestor 500 mii de calatorii sunt: (3,50 doalri 3 dolari) x 500 mii = 125 mii dolari. Beneficiile totale in orice an sunt estimate a fi: 500 mii $ + 125 mii $ = 625 mii $.