Industriile culturale in lumea moderna

(Introducere in Sistemul Mass Media)

 Orice bun de consum aparut recent se adreseaza initial unei elite. Apoi,ajunge sa fie produs in serie si cumparat in cantitati mari. SUA: in 1948, numai 1,5 milioane de familii aveau televizor; in 1960 numarul urcase la 45 de milioane (90% din familiile americane). Morala: Decat sa vinzi putin si scump, mai bine vinzi mult si ieftin. Aceasta logica a cuprins la inceputul secolului XX si sfera bunurilor culturale=> sistemul industriilor culturale.

 Sintagma industrie culturala a fost propusa in 1947 de Theodor Adorno si Max Horkheimer (Scoala de la Frankfurt). Pentru Adorno si Horkheimer, industrializarea culturii este un proces ce altereaza cultura, adica modul individual,impredictibil si atipic de creare a unor bunuri simbolice unice, irepetabile, non-mercantile. Industria culturala simplifica, in fapt, cultura majora (capodoperele) pentru a o face accesibila maselor semieducate. Sunt privilegiate: divertismentul, consumul facil, evaziunea in imaginar, dorinta permanenta de schimbare a unor bunuri culturale perisabile cu altele asemenea. Scoala de la Frankfurt considera industria culturala o forma prin care clasele bogate manipulau, limitau si rastalmaceau formele de gandire critica sau contestatara.

 In logica industriei culturale, produsele culturale nu mai sunt judecate dupa principii estetice, ci prin prisma valorii lor comerciale. Scoala de la Frankfurt: consumatorii devin alienati, drogati cu o cultura-surogat care ii face sa uite orice pornire revolutionara si sa considere dominatia claselor bogate ca pe o realitate de netagaduit.

 Anii 70: cercetatorii reiau problematica industriei culturale, pe care nu o mai privesc insa din perspectiva dura a Scolii de la Frankfurt. Se foloseste pluralul: industrii culturale. Din noile perspective, industriile culturale se refera la organizatiile particulare si de stat care au ca obiectiv productia, sponzorizarea, expunerea si distributia de bunuri si servicii culturale (P. Brooker) Productia culturala se individualizeaza prin faptul ca este supusa principiilor comerciale, iar munca este organizata conform sistemului capitalist al dublei separari dintre producator si produsul sau si dintre sarcinile de creatie si cele de executie (G. Tremblay)

Clasificarea produselor industriilor culturale:

Editarea de marfuri culturale (carti, discuri, casete video); Productia de flux (radio si TV) Productia de informatie scrisa (ziare si reviste) Productia de programe informatice Productia de spectacole publice si transmiterea lor catre mass media. Se observa existenta a doua mari categorii: modelul EDITORIAL (marfa culturala pe suport fix) si cel al FLUXULUI (valuri succesive si continue de programe)

Modelul editorial
Modelul editorial e bazat pe o logica editoriala: reproducerea unei opere unice inre-un numar oarecare de dublicate (P. Flichy) Produsele editoriale pot fi stocate in arhive si au o durata de viata mult mai mare. Produsele editoriale pot fi reproduse de mai multe ori si plasate pe diferite piete. Produsele editoriale mobilizeaza publicuri mai putin numeroase, atrag mai putina publicitate si se valorizeaza prin vanzarea la bucata.

Modelul editorial vs. modelul fluxului (apud G. Tremblay)

Modelul editorial Modelul fluxului
- Continut fixat durabil pe un - Continut efemer suport - Produse care pot fi stocate - Produse care dispar in momentul difuzarii si consumului - Continut discontinuu - Continut continuu - Dublicate fabricate in serie (programe) - Prototipuri difuzate si difuzate treptat instantaneu - Finantare directa (prin - Finantare indirecta (prin camparare) veniturile din reclame)