Barocul Barocul, ca i curent artistic, s-a manifestat in cultura european intre anii 15501750,perioada de apogeu fiind intre 1600-1700.

Este considerat o perioad de criz a culturii,caracterizat prin rafinamentul i predilecia pentru extravagan. Spre deosebire de perioada anterioar, Renaterea, in care predomina bucuria i idealismul, barocul aduce sentimentul, tragicului. O prima etimologie a cuvantului baroc se poate face pornind de la cuvantul baroco,un cuvant artificial, care in Evul Mediu, descria un silogism. O a doua etimologie are la baza cuvantul spaniol baruecco sau cuvantul portughez barocco, ambele indicand o varietate de perla imperfecta, avand o form intre sfera i oval. Termenul portughez trimite spre o perla cu forme asimetrice i ape impure. In Dicionarul artelor frumoase din 1797 teoreticianul Italia Milizia definete barocul drept un superlativ al bizarului, un exces al ridicolului. Bizarul apare ca o consecin a excesului, a suprasaturaiei, ca o explozie a formelor mari in detaliu care nu permit armonizarea prilor cu intregul. In muzic, barocul aduce armonie confuz, incrcat cu modulaii i disonane, o intonaie dificil i constrangtoare, iar in literatur este vzut ca o nuan a bizarului. El este rafinament i abuz i totodat ridicolul impins la exces. Fr indoial c la un moment dat Borromini, in arhitectur, Bernini, in sculptur, Pietro da Cortona, in pictur i Cavalerul Marino, in poezie, au fost considerai "ciuma gustului", "cium" care a atins un mare numr de artiti. De abia mai tarziu, Barocul desemneaz un obiect cizelat cu mult finee si accepiune care va patrunde in terminologia literara. Barocul a fost nu numai un stil, a fost cultur integral, intr-un anume context istoric, cu o viziune specifica a lumii, o anume traire si anumite atitudini in faa vieii i a morii. La inceputul secolului al XX-lea termenul de baroc era practic necunoscut i aproape inexistent in studiile de critic i istorie literar. Dac noiunea este recent, nu mai puin recent este din punct de vedere filologic, termenul care o desemneaz. Pentru majoritatea cercettorilor conceptul de baroc e un instrument care ne ajut s sesizm puncte de cotitur. Prima distincie care merit atenie e aceea dintre folosirea cuvantului ca termen denumind un fenomen ce se repet in intreaga istorie i folosirea lui pentru a desemna un fenomen situat precis in timp: primul e barocul tipologic, iar al doilea barocul istoric. Criteriile barocului istoric literar au fost stabilite mai intai de Heinrich Wolfflin: arta pictural, adancime form deschis, unitate i obscuritate, toate acestea in opoziie cu principiile artei renascentiste: arta liniar, suprafa, form inchis, pluralitate, claritate. Wolfflin este primul care a observat , desfurarea pe vertical a spiritului baroc, impulsul su ascensional, nelimitat. Dup Ciornescu, criteriile pe care le propune Wolfflin sunt prea strans legate de materia artei pentru a le putea gsi un corespondent literar indiscutabil. El propune ca soluie revenirea la metoda clasic: analiza stilistic.

In vastul studiu pe care il consacr analizei stilistice a barocului, Ciornescu descoper, rand pe rand, trsturile, calitile, defectele unui stil care sintetizeaz o forma mentis specific: sensibilitatea crepuscular a instabilitii. Atributele, notele fundamentale pe care le dezvolt literatura vremii sunt subordonate principiului su dualist, antinomic, spectacular, alctuit din antiteze, combinaii i efecte ironice, adesea burleti. Toate deriv dintr-un conflict universal, al unui veac apocaliptic, martor al marilor transformri socioeconomicopolitice in strans interdependen cu intrezririle noilor lumi artistice, cu prefigurrile estetice, cu descoperirea unor noi modele i arhetipuri, cu resuscitarea unei matrici spirituale inedite, punct de cotitur pentru formaia spiritual a scriitorului. Barocul descoper drama vieii, tragedia existenei, pe care o exprim sincer, plenar, uneori sumbru. Echilibrul anterior, viziunea senin a veacurilor care au precedat apariia barocului se surp brusc: lumea alunec pe o pant abrupt, fr posibilitatea recatigrii imediate a stabilitii. Acestea sunt i cauzele care au dus la apariia unui program estetic, a unui crez artistic, penduland permanent intre aparen i materialitate, idealitate i realitate, abstract i concret, ludic i grav, antagonismul baroc fiind el insui oscilant, exersand dialectica extremelor i echilibrul antagonismelor. De aici i marea vocaie a instabilitii i vieii fugitive in decoruri heracliteene, caleidoscopice, adevrate procesiuni ale iluziilor i aparenelor. Literatura e plin de toposurile i clieele instabilitii: umbra, norul, vantul, de obsesia timpului care nu mai poate fi oprit, de caducitatea vieii, de inelciunea pcatelor, de prbuirile terestre, de lumina unei lumi proteice, mereu schimbtoare. Senzaia c totul a scpat de sub control, c moartea se afl in proximitatea oricrei clipe de fericire, c prpastia cderii in gol se deschide in locurile cele mai neateptate, formeaz axa central a creaiei baroce. Poetica barocului are o singur mare tem: moartea. Thanatos e leitmotivul creaiilor unui stil care nu mai face de mult arta pentru art. O dat cu barocul arta scap din exilul maniheist impus de retoricele i artele poetice ale veacurilor precedente. Scrisul devine acum o necesitate organic, visceral. Relaia scriitor-text nu mai e una de detaare, de neangajare. Raportul autor-oper se crispeaz, tensiunea instaurat intre termenii raportului cptand intensiti majore, cu conotaii realiste, dure. Viaa incepe s fie observat cu mai mult luciditate, mult mai critic i mai sceptic. Nesigurana, constanta veacului despre care vorbim ii las amprenta asupra tuturor creaiilor i produciilor literare. Barocul exprim sentimentul universal al contradiciilor vieii, polaritatea, conflictul tendinelor antagonice, divergente, creator de contraste, opoziii i oscilaii continui. Formula, propus mai ales de filosofia german a stilului, admis i de estetica modern, prezint avantajul integrrii barocului marilor compartimente spirituale, tradiionale i in acelai timp al legitimrii strii permanente de criz, tensiune i ambiguitate care definete barocul la toate nivelele. Caracterul su dramatic, patetic i nelinitit, n-ar mai reprezentat in felul acesta o anomalie, o excepie, o calitate negativ, ci un aspect caracteristic al vieii, trit sub regimul contradiciei interioare, latente, al echilibrului etern stabil. Acest specific baroc al pendulrii i antitezei spirituale acute determinat dup toate indiciile, exacerbarea tensiunii interioare pan la paroxism, dinamismul impulsiv, tendina structural spre contrast i dezagregare. Barocul ne rezerv intotdeauna surprize, modificri subite de regim, dilatri i desfurri inprevizibile, printr-o subminare latent a organizrii unitii i sintezei artistice. Aceasta totui exist, cci in
2

caz contrar opera de art baroc de orice tip ar iei de sub regimul creaiei. Dar ea are nevoie, pentru a fi ineleas, de o mare receptivitate pentru forma deschis i coeziunea estetic latent. Universul baroc pune in lumin o reea de teme i motive de larg circulaie, cu o frecven deosebit in operele scriitorilor din diferite ri. Aceast prezen conduce cercettorul literar la concluzia c numai o similaritate programatic i o sincronizare artistic determinat de sensibilitatea timpului au putut produce opiunea pentru acel corpus specific de teme i motive. Raportul dintre comportamentul scriitorilor i universul tematic reprezint spaiul intelectual-afectiv in care se configureaz viziunea lor despre lume, ineleas ca o stare de spirit hipersensibil la impulsurile unui mediu foarte larg i eterogen. Barocul are zonele sale extreme, deschise percepiei realului, cotidianului dar i misterului, visului, iluziei care comunic cu dimensiunile diferite ale imaginarului, ale mentalului, gsind sentimente noi, viziuni noi, suferine i bucurii pe care nimeni nu le mai trise pan atunci. Privind spre real, sensibilitatea scriitorului descoper o lume ru alctuit, imprit in categorii sociale ce nedreptesc demnitatea uman, descoper neconcordane intre valoarea individual a omului i comunitatea din care face parte. Examinat din acest unghi de vedere destinul omului apare capricios, sinuos, situat sub impulsul unor fore mai puternice decat cele de care dispune omul. Cunoaterea, prin erudiiile timpului, ii pune intrebri din ce in ce mai dese despre menirea sufletului i a trupului. Chiar dac se tie c trupul va fi recuperat i recompus in vederea realizrii justiiei finale, citatul din Ecclesiast intrete convingerea caducitii trupului. Observarea vieii, analiza realului, a cotidianului, a spaiului istoric in care se moare uor la varsta tinereii, conduce omul la concluzii pesimiste, sceptice. Dac pan atunci credina ii oferea entuziasmul unei viziuni linititoare, irenice, care arta reperele unei viei cumini i senine, compensaia unei justiii divine finale, acum omul veacului baroc este zdruncinat de uurina cu care moartea ii face loc printre oameni de repetatele i obositoarele rzboaie provocatoare de suferine i boal, de lipsa securitii care pana atunci fusese stalpul de susinere al unei viei linitite. El se simte ca o fiin, prizonier a unei viei trectoare, a unui corp perisabil, ameninat de degradare. Doctrinele teologice i superstiiile sporesc dimensiunile tragice ale raportului dintre individ, societate, divinitate ca i opoziia destin existenial - destin social. Nici progresele realizate in diferite domenii ale tiinei, afirmate lent, nu au fost in msur s aduc vreo consolare fiinei umane. Sentimentul timpului venic i al spaiului infinit, abia intuite sau inelese de omul timpului, au lsat urme profunde in contiina atat de delicat a sensibilitii baroce. Renaterea percepuse lumea ca oper divin, o creaie cu un caracter sacru. In baroc nu se mai remarc unitatea sau armonia, ci dimpotriv o diversitate care atinge haoticul, o dezordine guvernat de intamplare. Formele existente ptrunser perfect la inceputul creaiei. Barocul este sensibil fa de inconstana i inconsistena acestor forme. Ne arat schimbri ale formelor - metamorfoze - deformri - anamorfoze aberaii ale formelor - montri groteti proliferarea formelor - fiine proteiforme, ca i Proteus, care era un simbol al epocii, evanescena lor ( obiecte fr forme ca apa, norii, focul, vantul). De altfel in baroc formele erau mai puin importante decat materia. Barocul vede in materie fora prim generatoare, elementul stabil i comun tuturor celor
3

existente, oricare ar fi transformrile lor. Explicaia supranatural a creaiei face loc unei explicaii pozitiviste; Dumnezeu, indeprtat i ascuns, nu mai intervine intr-o lume abandonat existenei sale fizice. Toate cele existente sunt puse pe acelai nivel ontologic. Pentru unii aceasta semnific o stare de decrepitudine. Soarele este o planet ca toate celelalte, are pete sau este impur, luna inceteaz s mai fie o sfer imaculat, epifanie a puritii, pentru a deveni o sfer mcinat, expresie a corupiei materiale. Cat despre regiunea terestr, aceasta se infund in materialitatea sa. Pmantul este supus disoluiei, iar acest proces pare s se accelereze i s-i ating scopul. Oamenii au sentimentul c lumea e btran i c stingerea sa e aproape. Guillaume Bude ii dezvluia astfel aceste idei sumbre : "Cat despre mine, inclin mai degrab s cred c ultima zi deja a inceput s se lase i c lumea e in declin, c e veche i lipsit de sens, c indic, prezice i anun cderea i sfaritul apropiat." Totui, acest limbaj pare reinut in raport cu delirul eshatologic al celor care ii imaginau teribile catastrofe planetare, apocalipse inspimanttoare i crude Judeci de Apoi. Preoii le anunau din amvon, scriitorii i le imaginau, toat lumea era obsedat de acest lucru. Imaginea lumii rsturnate care apare in imaginarul baroc, descrie in raport cu apocalipsele, o bulversare aproape beningn. Figureaz aici imaginea eteroclitic a realitii, incoerena cotidianului, nechibzuina curent. Tatl este pedepsit, (situaie tragic la Agrippa D'Aubigne, burlesc la Cyrano de Bergerac), ineleptul este sau pare s fie nebun, inelepii sunt guvernai de nebuni, animalele pot fi stpane ale omului sau mai inteligente decat acetia, petele zboar, pasrea inoat. Susul i josul, rezonabilul i smintitul ii schimb poziia i se confund. Nu realul se schimb, ci ierarhiile, ordinea sa. Este o lupt impotriva tradiiei i a obinuinei. Aceste situaii puteau cauza in afara surprizei, un sentiment de instabilitate i dereglare. Textele cauzau o transgresie miraculoas a legilor; normalitatea i legalitatea deveneau mai ample. Ideea lumii rsturante exist inc din Antichitate i ii pstreaz toat importana in perioada barocului, dup care se stinge. De amintit sunt serbrile populare i carnavalurile de la unele curi, unde sracii i nebunii deveneau regi pentru o zi. Se pare c atat apocalipsa, cat i lumea rsturnat inseamn o revolt impotriva lumii vechi i visul de a o reconstrui. De altfel, scriitorii epocii ii imaginau lumi, acum nscandu-se utopia. Sentimentele fa de lume erau complexe i ambivalente: dispre, indeprtare, oroare. Pe de alt parte, atracia fa de lume era puternic i neputand fi reprimat, era trit ca tentaie i pcat. Caracteristicile barocului era coexistena acestor sentimente contrare i paroxismul fiecruia dintre ele. Nu regsim numai tradiionala devalorizare a lumii, descris ca o vale a lacrimilor, pmant al putreziciunii i al intunericului, ba mai mult oamenii epocii suportau aceste nefericiri ca pe o ostilitate vis-a-vis de ei. Ei se simt inghiii de spaiu, inecai in lipsa de msur, cum o mrturisesc printre altele monumentele epocii, mai ales bisericile, ale cror boli te impresioneaz prin inlimea lor enorm. Trecerea de la lumea inchis la Universul infinit nu provoac decat ameeal i angoas. Lumea a fost considerat dintotdeauna o inchisoare, iar aceast convingere devine mai puternic i mai dureroas, dat fiind c acum "inchisoarea" este mai ampl datorit descoperirii imensitii globului pmantesc. In aceast lume te puteai rtci, ca intr-un labirint, negsind drumul spre ieire. Labirintul nu provoac numai nelinite, ci i o atracie secret, cci altfel, cum s explicm c se plantau multe labirinturi vegetale.
4

Imagine frecvent in baroc i chiar i in manierism, labirintul trdeaz sentimente ambigue fa de lume, respingerea i atracia, condamnarea cretin a capcanelor i a meandrelor precum i tentaia irepresibil pe care incepe s-l exercite. Exist de asemenea o alt imagine frecvent i anume aceea a lumii ca teatru. In acest mod barocul vrea s sublinieze faptul c realitatea nu are mai mult substan decat un decor, c viaa nu are mai mult durabilitate i autenticitate decat un rol, c oamenii nu au esen, ci doar aparen, ca i actorii, care sunt ceea ce sunt pentru puin timp, prsind scena lumii pe care ali actori vor veni s joace. Teatrul era domeniul efemerului i al iluziei. Teatrul are in baroc o dezvoltare fr precedent astfel cum am putea explica deviza de pe frontispiciul teatrului Globus din Londra. Chiar i in Imperiul Otoman, un poet precum Baki vede in teatrul de umbre o metafor a vieii efemere. Tocmai de aceea natura este resimit ca fiind asasin, deoarece ea era rspunztoare de faptul c omul poposea atat de puin pe pmant. Cu toate acestea barocul e sensibil la farmecul lumii, iar acesta era imbogit prin inventivitate i artificiu. Renaterea considerase omul ca fiind msura tuturor lucrurilor, centrul i beneficiarul creaiei. Ea preamrea frumuseea corpului i perfeciunea inteligenei umane. Se pare c dimpotriv, Barocul a fost antiumanist i in acest sens ar trebui s golim termenul de orice conotaie negativ i s inelegem prin el o atitudine metafizic care, preocupat de sensul existenei, de condiia uman, de libertate in raport cu orice fenomen care neag sau o limiteaz - provoac un sentiment tragic al vieii. Antropocentrismul dinainte apare acum ca o iluzie sau ca o naivitate. Dorind mai mult ca inainte s se bucure de via, omul e mai obsedat ca niciodat de existena sa fizic. El se aaz pe acelai nivel ontologic ca i alte creaturi, avand acelai caracter trector, fiind create din aceeai materie. Inc din Antichitate se pune in valoare stabilitatea i statornicia, numai c acum se accentueaz nulitatea lumii i a omului. In loc s pun accentul, cum se fcea in mod tradiional pe ceea ce apropie omul de esen, (asemnarea cu Creatorul, nemurirea sufletului, viaa de dincolo) se insist tot mai mult pe ceea ce arat o indeprtare iremediabil. Astfel corpul e prezent mai mult ca niciodat, dar nu intr-o imobilitate statuar, ci una oribil, visceral. Omul baroc dovedete o fascinaie dezgusttoare pentru anatomii. El ne vorbete despre muchii si, tendoanele i viscerele sale, de scheletul i carnea sa, cu un patetism violent. Comportamentul personajului i omului baroc este ostentativ, capabil s produc ocuri i surprize. Traumatismele declanate asupra altora se pot intoarce asupra lui insui, i astfel despre personajele literaturii baroce se poate spune c au voluptatea cruzimii. Ele sunt sadice i masochiste, atat in ipostaza de ageni ai rului cat i in aceea de victime. Marmura neagr, o specie de agate, obsidianul marcasitul abanosul, argintul vechi (innegrit), unele stofe bunoar pluul negru, primesc i reflexe luminoase, lucori palide, care, absorbite de suprafeele lor netede, le fac s strluceasc. Acest efect al intunericul descompus in nuane slab luminate e foarte cunoscut in pictura baroc. Perla relev adesea caracterul depresiv al unei asemenea strluciri. Pentru interpretarea acesteia ar trebui s ne referim atat la melancolie cat i la simbolul lunar, deoarece ambii termeni evoc negrul i intunericul. Perla pe un camp pictural intunecat are adesea la Rembrandt puterea unui ochi hipnotic cu efecte aproape malefice ca i luna pe un cer negru. La Vermeer vedem perla strlucind demonic pe negru, difuzand misterios pe un fundal parc de nori nocturni.

Mircea Eliade stabilete o conexiune strans intre motivul scoicii i acela al perlei, ambele avandu-i originea in acelai primordial mediu reproductiv al apei. De aceea, in art tratarea cochiliei atrage totodat i o vast proliferare a motivului ei. In baroc se face apel i la materia direct a acestei matrice a perlei. Este vorba despre substana sidefului care evoc prin irizri palide, lunare, geneza apei. Printre strlucirile baroce, destinate s ia ochii i s izbeasc receptivitatea omului decepionat de via, se numr i strlucirea morii. Exist un adevrat gust n ecrofil. Se va dezvolta un gust excesiv pentru funerarii. Niciodat n-au fost mai cultivate catafalcurile, draperiile de doliu, sarcofagiile spectaculoase, criptele bogate, mausoleele cu proporii de gigantice, temple ale morii. Se pare totui c aceast obsesie provoca prin ricoeu, setea de a se bucura intens de puinul timp acordat vieii. Obsesia morii, insoit de frenezie vital, nu are nimic in comun cu bucuria de a tri, rensctoare, echilibrat i senin, paroxistic. Cameleon i Proteu sunt dou imagini ale omului frecvent intalnite in baroc. Pico Della Mirandola, ganditor al Renaterii, le utiliza i el numai c acesta le ddea o semnificaie pozitiv. Imaginea cameleonului ilustreaz libertatea druit omului de a se transforma i de a se construi dup propria voin. Pentru omul baroc, aceast imagine demonstreaz nestatornicia i inconsistena unei fiine care nu are esen proprie, ci doar existen determinat de hazard, mediu i circumstane. Pe de o parte eul se individualizeaz mai mult. Omul este gandit mai puin ca un membru al comunitii sau al esenei universale, ci mai mult in sine insui i pentru sine. El se topete mai puin intr-un suflet colectiv, fiind preocupat, mai degrab de corpul su. El pune in valoare plcerile terestre, satisfaciile intime incepand s se team c totul e pierdut pentru el. De aceea omul baroc se gandete la destinul su personal unic i diferit de al tuturor celorlalte persoane. Pe de alt parte, are obsesia de a deveni un altul in sensul propriu al termenului, prin nebunie sau vraj, printr-o metamorfoz subit, sau prin dragoste. In personajul baroc coexist mai multe euri, care nu exist in simultaneitate, ci in succesiune: " Pe stomacul gol m simt altul decat dup mas ; dac sntatea imi priete i frumoasa diminea e clar, luminoas, iat-m un om desvirit; dac am o bttur care-mi apas degetul mare, iat-m posomorat, dar plcut i inaccesibil". Se poate reine faptul c schimbarea era total, i noul eu nu-i amintete de cel vechi. Nici un conflict interior i nici un regret, acolo unde nu exist unitatea fiinei i nici o durat. Acest om fcut din vant, cum spunea Montaigne, cunoate mai departe o problem de identificare, decat de identitate. Vrea s tie ce-a devenit, nu ce-a fost. Identitatea, care presupune o continuitate a trecutului in prezent, este aici vaporoas i precar. Nu triete decat clipa ca i Don Juan care este un mit al acestei perioade. Ca i el muli practicau acest inconstan, care compensa lipsa esenei, prin multitudinea aparenei. Desigur eul, care se schimb fr voie i nu se mai recunoate, incearc un sentiment de incertitudine i angoas. Personajul baroc nu poate fi pre-fixat, aa cum se intampl cu personajul clasic. Traseul su de existen este lipsit de puncte sigure de reper. Starea aceasta confer omului din literatura baroc, sentimentul micrii intr-un univers labirintic, in care zonele timpului i spaiului real nu mai pot fi delimitate de cele ale imaginarului.

Nesigur de sine, suspicios fa de alii, manat de indoieli in faa providenei, omul baroc se ascunde, se preface, se deghizeaz. El triete sub adpostul mtii, se dedublez, evit expunerea, identificatoare la lumin pe care eroul clasic o caut cu tenacitate. Scara social i etica este mobil, favorizand cderile i ascensiunile precipitate. In toate aceste ipostaze, deghizarea, schimbarea de nume, replierea intr-o stare social diferit de cea real, reprezint un arsenal literar bogat la care face apel, atat romanul, cat i teatrul baroc. Evident c retragerea sub masc este adeseori conjugat cu demascarea. Schimbarea eu-lui era trit cu fatalitate i uitare de sine de ctre un individ care se lsa dus i integrat in marele Tot. Atat din punct de vedere al noii filosofii naturale, ca i din punct de vedere al credinei mistice, se poate spune c uitarea de sine constituie o inelepciune. Barocul, prin conotaiile sale fundamentale, desemneaz un stil specific, o epoc specific. Barocul istoric incadrat intre anumite limite temporale a fost nominalizat cu cateva secole in urm. Trecerea de la un sens negativ al acestui concept spre o alt inelegere mai aproape de realitatea recunoaterii valorii culturale reprezint o lupt care a inregistrat secole bune de discuii i polemici, reveniri i interpretri. Istoria termenului ce desemneaz epoca delimitat istoric reprezint o adevrat aventur a spiritului uman. Barocul descoper drama i genurile neregulate, libere, mixte, de tip tragicomedia. Barocul grav, spiritualizat, continu i amplific literatura religioas de apologii, profeii i viziuni, cel popular, literatura de colportaj, de gust democratic. BIBLIOGRAFIE 1. Alberes, R-M, Istoria romanului modern, Editura pentru Literatura Universal, Bucureti,1968 2. Clinescu, George, Clinescu, Matei, Clasicism, baroc, romantism, Editura Dacia, Cluj, 1971 3. Ciornescu, Al., Barocul sau descoperirea dramei, Editura Dacia, Cluj, 1980 4. Istrate, Ion, Barocul literar romanesc, Editura Minerva, Bucureti, 1982 5. Moneagu, Bogdan, Barocul Bizantin, realiti istorice i culturale, Xenopoliana, Buletinul Fundaiei Academice A.D. Xenopol, Iai, 2002, Nr. 10, pag. 5 6. Papu, Edgard, Barocul ca tip de existen, Editura Minerva, Bucureti, 1977 7. Tapie, Victor-Lucien, Barocul, Editura tiinific, Bucureti, 1969