Teotokologie I. 1. Primele erezii cu privire la Maica Domnului.

Raportul lor cu ereziile hristologice: - din punct de vedere istoric,stabilirea dogmelor au avut ca prima cauza aparitia ereziilor. - primele erezii hristologice, care aveau sa contestea pe rand, fie firea divina a Mantuitorului, fie pe cea umana si unirea ipostatica a celor doua firi, aveau sa atace indirect si invatatura inca neformulata despre Maica Domnului. a) Erezii hristologice care negau firea dumnezeiasca a lui Hristos: total, prin Cerint si Ebion (sec. I), Carpocrat, Teodot si Artemon (sec. II), Pavel de Samosata (sec. III); partial, prin Arie si Macedonie (sec. IV) contestau in mod indirect primul din cele doua atribute, cel de Nascatoare de Dumnezeu. au fost combatute de Tertulian, Irineu, Ipolit, Sfantul Atanasie cel Mare, Sfantul Vasile cel Mare; aduc o mare atingerii calitatii de Fecioara Nascatoare de Dumnezeu, ereziile sustinute de Cerint, Ebion, Carpocrat si gnosticii iudaizanti, care sustin nasterea Mantuitorului pe cale naturala din Iosif si Maria. b) Ereziile hristologice care negau firea umana a lui Hristos: dochetismul, care sustinea existenta doar a unui trup aparent al Mantuitorului; maniheismul, care sustinea existenta unui trup spiritual sau ceresc, pe care nu l-a luat Mantuitorul de la Fecioara Maria ci a trecut numai cu el prin Sanul Fecioarei; c) Ereziile hristologice din sec. IV-IX, care au dus la fixarea definitiva a dogmelor hristologice dar si a celor cu privire la Nascatoarea de Dumnezeu si Pururea Fecioara Maria: nestorianismul, contesta in mod direct calitatea de Nascatoare de Dumnezeu, separand cele doua firi ale Mantuitorului, in Hristos omul si Logosul divin, Iisus devenind numai purtator de Dumnezeu, nu adevarat Dumnezeu-om. Sfanta Fecioara devenea automat antropotokos, pierzandu-si calitatea de teotokos. Erezia nestoriana a fost combatuta mai intai de Sfantul Chiril al Alexandriei si mai apoi prin Sinodul 3 ecumenic, de la Efes (431). Formularea dogmatica suna in felul urmator: "Unul si Acelasi si din veci este Fiul Tatalui si Fiul Fecioarei Maria, nascut la plinirea vremii dupa trup; de aceea pe buna dreptate o numim Nascatoare de Dumnezeu." monofizitismul, initiat de Eutihie, sec. V si aparut ca reactie contra nestorianismului, uneste cele doua firi ale Mantuitorului, pana le confunda, afirmand ca firea dumnezeiasca o abdoarbe pe cea omeneasca. Reprezinta o atingere si la adresa Maicii Domnului, intrucat inceteaza si maternitatea divina a Maicii Domnului, dar si indraznirea ei de maica catre fiul zamislit in pantecele ei. Din monofizitism au derivat si monotelismul (care afirma o singura vointa, cea dumnezeiasca in Mantuitorul Hristos) si monoergismul (care afirma o singura lucrare)

 adoptianismul, care sustinea ca Iisus Hristos, dupa omenitatea sa nu este Fiu propriu al Tatalui ci numai fiu adoptiv, dupa har. Aduce atingerii atributelor Fecioarei, reducand-o la simpla Nascatoare de om. iconoclasmul, care desi este considerata de multi o erezie referitoare la cult, ea reprezinta de fapt o reinviere a monofizitismului, deoarece se neaga persistenta trupului omenesc in Persoana Fiului lui Dumnezeu. Expunerea ereziilor hristologice in paralel cu cele teotokologice, ne ajuta sa formulam relatia de interdependenta dintre cele doua categorii de erezii. Ereziile si persecutiile asupra dreptei credinte, reprezinta dupa Sfantul Iustin Martirul si Filosoful, dar si pentru Eusebiu de Cezareea, atacuri ale demonilor. Asadar, actiunea potrivnica a acestora, nu trebuie minimalizata. Totodata nu trebuie trecut cu vederea meritul evanghelic al crestinismului de restaurare a conditiei femeii dar si de promovare a egalitatii dintre oameni.

I. 2. Erorile mariologice ale teologiei catolice, din Evul Mediu pana in secolul al XX-lea - In Biserica crestina nedivizata, Maica Domnului s-a bucurat de aceeasi cinstire, atat in Rasarit, cat si in Apus. - Dupa 1054, toate diferentele deja aparute in cultul romano-catolic se vor dezvolta, capatand caracter de dogme in Apus. - Infloreste teologia scolastica in Apus, astfel ca Tertulian si Fericitul Augustin concep o maniera juridica de interpretare a mantuirii, care va culmina cu teoria satisfactiei la Canterbury (Iisus Hristos ofera satisfactie majestatii Tatalui prin moartea Sa pe cruce, primind ca rasplata gratia divina,fara restaurarea naturii omenesti insa). - In firea umana nu are loc o restaurare, o indumnezeire si deci nici asupra firii umane nu au loc schimbari majore, aceasta deoarece teologii romano-catolici considera ca natura omeneasca a lui Adam nu fusese stirbita de pacat-nu necesita o restaurare. - In plan teotokologic, acest fapt are ca urmare o lipsa a revarsarii harului divin in persoana Maicii Domnului. - La romano-catolici curatirea de pacatul stramosesc a Fecioarei a avut loc la zamislirea sa si nu la Intrupare, dupa cum sustin credinciosii ortodocsi. - Prin introducerea conceptului de gratie creata, se desparte planul necreat al lui Dumnezeu, mijlocitor prin harul divin (la ortodocsi), de spatiul creat, asupra caruia intervine gratia (la romano-catolici). - Aceasta reprezinta o urmare a agresiunii lui Varlaam de Calabria si Akindin, asupra invataturilor palamite, prin faptul ca ei sustineau imposibilitatea comunicarii intre creat si necreat. - Scolastica medievala catolica poate fi socotita un quasi-nestorianism deoarece neaga posibilitatea comunicarii insusirilor, din moment ce firea omeneasca nu se poate deschide celei divine. - Totodata se neaga lucrarea pnevmatica a Duhului Sfant in lume, aceasta fiind inlocuita cu gratia divina. Aceasta separatie a lucrarii Duhului Sfant de lucrarea lui Hristos, este sustinuta si de inovatia Filioque.

- Si din punct de vedere teotokologic, gratia divina cunoaste implicatii grave, deoarece o separa tot mai mult pe Nascatoarea de Dumnezeu de Hristos, uniti in teologia ortodoxa prin harul divin necreat. - Influentati de gandirea scolastica aristotelica romano-catolicii secularizeaza si autonomizeaza umanul inaintea divinului, pierzandu-se caracterul hristocentric, divino-uman, in favoarea unuia antropocentric-fapt vadit si de cultul exagerat adus Maicii Domnului in Biserica Catolica. - Toate cele de mai sus s-au concretizat in dogmele mariologice si cea a infailibiltatii si primatului papal, aparute in sec. al XIX-lea si al XX-lea. - Catolicii au ajuns la crearea unei paralele intre Maica Domnului si Fiul Tatalui, care se concretizeaza mai ales in dogma "Neprihanitei zamisliri" (1854, conceperea si nasterea fara pacatul stramosesc) si in cea a "Inaltarii cu trupul la cer a Maicii Domnului (1950). - Viziunea exagerata a teologiei catolice plaseaza astfel pe Maica Domnului langa Sfanta Treime, ca o a patra persoana divina. Sfantul Ioan Damaschin afirma cu referire la o astfel de cinstire ca Fecioara Maria nu este cinstita ca si cum ea ar fi Dumnezeu ci ca Maica a Dumnezeului celui intrupat.

I. 2. a) Dogma "Neprihanitei zamisliri" - Stabilirea acestei dogme de catre romano-catolici, nu a avut la origine vreo erezie teotokologica sau mariologica, ci la baza ei a stat intentia pregatirii terenului dogmei infailibilitatii papale. - Catolicii sustin ca Fecioara Maria nu a mostenit pacatul stramosesc, fapt care ar avea 3 consecinte: 1. Separarea Maicii Domnului de Hristos, pentru ca nu El este Cel care o curateste de pacatul stramosesc; 2. Separarea Maicii Domnului de intreg neamul omenesc, iesind de sub legea adamica a transmiterii pacatului originar. 3. Daca ea ar primi curatia in acest fel, atunci nu se mai explica efortul personal (mergerea la templu si starea de cumintenie si de curatenie) de a se pregati pentru a deveni "vas ales" al Intruparii Domnului. - Toate acestea ar presupune un act de selectie divina, in care se ignora vointa umana. - Aceasta nastere fara de pacat contrazice revelatia divina conform careia toti oamenii se nasc cu pacatul stramosesc. - Intalnim in aceasta dogma puternice elemente de predestinare a Fecioarei Maria, mutandu-se accentul de pe actul curatitor al Intruparii pe actul alegerii predestinate a Sfintei Fecioare. - In teologia ortodoxa, punctul culminant al alegerii Sfintei Fecioare este reprezentat de evenimentul Buneivestiri, si de acceptul Sfintei Fecioare de a-L primi pe Hristos, ceea ce contrazice starea de pasivitate promovata de romano-catolici. Numai in felul acesta Fecioara devine lucratoare impreuna cu Hristos, la iconomia mantuitoare. - Daca Fecioara nu ar fi dobandit curatirea pacatului stramosesc la Intrupare, ci la zamislirea ei, atunci prin ea ar fi venit mantuirea oamenilor, asa cum prin Adam si Eva a intrat in lume pacatul.

- Toata aceasta distantare a lui Dumnezeu de oameni, promovata de teologia romano-catolica, ce caracterizeaza si dogma "Neprihanitei zamisliri", au ca punct comun conceptia despre gratie divina ca element intermediar intre divin si uman. - Aceasta dogma nu poate fi sustinuta nici macar luandu-se in cauza cele 3 cauze ale nasterii fara de pacat a lui Hristos: 1. Zamislirea supranaturala; 2. Enipostazierea firii umane de catre Fiul vesnic al lui Dumnezeu; 3. Misiunea unica de Mantuitor; - Mariologia promovata de aceasta dogma se centreaza pe o conceptie antropocentrica, ridicand in mod voit, artificial si nefiresc, pe Sfanta Fecioara Maria, la egalitate cu Fiul si Dumnezeul sau.

I. 2. b) Dogma "Inaltarii Fecioarei cu trupul la cer" - Exista o relatie interioara intre cele doua dogme, deoarece ambele au tendinta de diminuare a dimensiunii hristocentrice. - Prin aceasta dogma Maica Domnului este scoasa din solidaritatea cu neamul omenesc si cu universul creat. - De asemenea se produce o separatie intre Maica Domnuluii si ceilalti sfinti ai Ortodoxiei, contrazicand credinta conform careia sfintii se afla toti intr-o comuniune. - Desi este un fapt concret ca trupul Fecioarei Maria nu a ramas in Mormantul din Ghetsimani, totusi romano-catolicii aduc o simplificare rationalista acestei invataturi. - De reprosat este ca prin aceste dogme se sugereaza ca mai inainte de Intrupare, Nascatoarea de Dumnezeu ar fi avut o relatie particulara cu Dumnezeu, ocupand un loc privilegiat in iconomia mantuirii. - Se reduce de catre Biserica romano-catolica importanta Fecioarei ca Nascatoare de Dumnezeu, si prin exprimari ca Sfanta Fecioara, afirmandu-se prin dogme ca "imaculata conceptie" faptul ca sfintenia ei ar proveni numai din "predestinarea" ei, distingandu-se astfel nu prin aportul personal adus pregatirii ei pentru primirea Mantuitorului, ci prin alegerea ei din vesnicie pentru acest lucru. - In Biserica ortodoxa a fost pastrata taina cu privire la mutarea Fecioarei la ceruria tocmai pentru a nu se paraleliza aceasta cu Inaltarea la cer a Mantuitorului Hristos. - Biserica Ortodoxa considera ca dupa adormirea ei, sufletul Sfintei Fecioare Maria, a fost primit de catre Hristos in ceruri iar mai apoi a fost ridicat si trupul acesteia si unit cu sufletul in ceruri. - Si Sfantul Andrei Criteanul afirma ca marturiile Sfintilor Apostoli cu privire la mutarea cu trupul la cer a Nascatoarei de Dumnezeu, sunt tacute cu privire la acestea fie din cauza contextului social-cultural al vremii (temerea de a nu se confunda acestea cu faptele zeitatilor paganesti), fie din cauza faptului ca invatatura lor nu a cuprins decat iconomia Cuvantului. - Faptul ca romano-catolicii pun accentul pe inaltarea Fecioarei prin propriile puteri la ceruri, aduc din nou in discutie maniera reductionista si antropocentrista a acestor dogme. - Catolicii confunda lucrurile, afirmand chiar Invierea Fecioarei din morti si Inaltarea sa cu trupul la cer, asemenea Mantuitorului Hristos, aducand in sprijinul lor afirmatia conform careia si sufletele unor morti au inviat odata cu Mantuitorul, dupa Evanghelia de la Matei. Ei scapa din vedere insa faptul ca aceia au murit din nou. - Ortodocsii considera ca taina mutarii cu trupul la ceruri a Fecioarei Maria, reprezinta un act

tainic al proniei divine, pentru a nu se crea confuzii, cu Invierea Mantuitorului din morti, singurul care a biruit moartea. - Trupul Fecioarei din ceruri, transfigurat prin voia Fiului reprezinta o prefigurare a trupurilor oamenilor la Parusie.