UNIVERSITATEA DE STAT LUCIAN BLAGA FACULTATEA DE DREPT SIMION BRNUIU

REFERAT LA DISCIPLINA: DREPT CONSTITUIONAL I INSTITUII POLITICE

Student anul I: MOROIANU ANA-MARIA

MIERCUREA CIUC

2013
Cuprins

Capitolul I: Introducere

Capitolul II: Originea instituiei Ombudsman

Capitolul III: Raportul dintre institutia Avocatul Poporului si puterile statului.

1.Raportul dintre legislativ si institutia Avocatul Poporului.

2.Raportul dintre executiv si institutia Avocatul Poporului.

3.Raportul dintre autoritatea judecatoreasca si institutia Avocatul Poporului. Curtea Constitutionala.

Capitolul I

Drepturile fundamentale - acele drepturi care primesc o consacrare i o protecie constituional i internaional (Loius Favoreu). - acele drepturi subiective ale cetenilor, eseniale pentru viaa, libertatea i demnitatea acestora, indispensabile pentru libera dezvoltare a personalitii umane, drepturi stabilite prin Constituie i garantate prin Constituie i legi (Ioan Muraru, Simina Tnsescu). Din cele dou definiii ale drepturilor fundamentale, redate mai sus, reiese necesitatea ca aceste drepturi s fie protejate i garantate. Garaniile constituionale ale drepturilor i libertilor fundametale ale persoanei pot fi de dou feluri: garanii de fond i garanii instituionale. Drepturile fundamentale sunt garantate instituional prin intermediul justiiei constituionale, autoritii judectoreti i prin instituia Avocatul Poporului. Capitolul II
Originile instituiei Ombudsman

Instituia Ombudsmanului a fost nfiinat n Suedia, n anul 1809, de ctre Parlament care a introdus n noua Constituie Biroul Ombudsmanului Parlamentar, ca instrument care s poat permite Parlamentului s exercite un anumit control asupra exerciiului puterii de ctre executiv, prin monitorizarea modului n care autoritile publice respect legile. Dar aceast idee nu era nou n 1809. Monarhul absolut Karl al XII-lea a creat n anul 1713 Biroul Ombudsmanului Suprem al Majestii Sale. n perioada respectiv, Karl al XII-lea era n Turcia (ntr-o zon aflat pe teritoriul Basarabiei de astzi) de aproape 13 ani, iar n absena sa administraia a devenit neglijent. Ca urmare, el a reglementat Ombudsmanul Suprem ca fiind reprezentantul su suprem n Suedia. Sarcina acestuia era de a se asigura c judectorii

(mai trziu i funcionarii publici n general), acionau cu respectarea legilor n vigoare i i desfurau activitatea n mod corespunztor n alte privine. Dac Ombudsmanul aprecia c acetia nu i ndeplineau sarcinile n mod corespunztor, era abilitat s iniieze procedurile legale mpotriva lor pentru abatere de la sarcinile lor. n anul 1719, Ombudsmanul Suprem a devenit Cancelarul Justiiei. Acest birou nc mai exist i n prezent, Cancelarul Justiiei acionnd ca Ombudsman guvernamental. n anul 1766, Parlamentul a ales pentru prima data Cancelarul Justiiei, dar din 1772 numirea Cancelarului Justiiei a redevenit o prerogativ regal. Potrivit Constituiei din 1809, puterea statului a fost mprit ntre rege i Parlament. Regele numea Cancelarul Justiiei (cu alte cuvinte, acesta era Ombudsmanul regal), n timp ce Parlamentul numea Ombudsmanul Parlamentar. Principalul scop pentru care a fost nfiinat a fost pentru a apra drepturile cetenilor prin stabilirea unei agenii de supervizare complet independent de executiv. Ca i Cancelarul Justiiei, sarcina Ombudsmanului era de a supraveghea aplicarea legilor de ctre judectori i funcionarii publici. Astfel, Constituia din 1809 prevedea ca Parlamentul s numeasc n funcia de Ombudsman Parlamentar o persoan cunoscut pentru competena sa judiciar i pentru probitatea sa exemplar. Prin urmare, rolul su era de a veghea asupra proteciei drepturilor cetenilor. De exemplu, printre atribuiile Ombudsmanului Parlamentar se aflau ncurajarea aplicrii uniforme a legislaiei i clarificare a obscuritilor legislative. Activitatea sa se desfura mai ales sub forma de inspecii i anchete. Plngerile au jucat un rol relativ nesemnificativ n perioada de nceput. n primul secol de existen al Ombudsmanului Parlamentar, numrul total de plngeri a fost de aproximativ 8000. Instituia Ombudsman n lume Urmtorul Ombudsman Parlamentar a fost nfiinat n Finlanda, prin Constituia din 1919. Ideea a atras atenia n afara Scandinaviei, dup reglementarea Biroului Ombudsman n Danemarca, n anul 1954. n ultimii 30 de ani, aceast instituie s-a rspndit n ntreaga lume, astfel nct n prezent exist aproximativ 120 de instituii de tip ombudsman. Instituia Avocatul Poporului Constituantul romn a optat pentru denumirea Avocatul Poporului, o instituie de tip ombudsman cu competen general, care are drept scop aprarea drepturilor i libertilor persoanelor fizice n raporturile acestora cu autoritile publice.

Instituia Avocatul Poporului a fost una dintre structurile instituionale noi, create prin Constituia din 1991, alturi de Curtea Constituional, avnd drept scop aprarea drepturilor i libertilor persoanelor fizice n raporturile acestora cu autoritile administraiei publice. A fost nfiinat prin Legea nr. 35/1997 privind organizarea i funcionarea instituiei Avocatul Poporului.

Capitolul III Raportul dintre instituia Avocatul Poporului i puterile statului. Prin nsi menirea sa, instituia Avocatul Poporului se afla in stranse raporturi cu celelealte institutii ale statului si, in egala masura, si cu structurile societatii civile. Natura acestor raporturi variaza in functie de activitatea desfasurata de respective institutie sau structura, putand fi de colaborare, de sprijin efectiv, de control sau doar de informare. De altfel chiar reusita institutiei depinde in buna masura de acceptarea sa de catre populatie, de gradul sau de integritate in cultura politica a tarii. Pentru a defini pozitia sa in ansamblul structurilor statale. Legea organica prevede ca Avocatul Poporului este independent fata de orice autoritate publica . Independenta sa fata de organismele publice care cad sub incidenta preocuparilor sale si acesul liber al cetateanului la serviciile oferite publicului sunt trasturi specifice in general Ombudsman-ului7 , ca si faptul ca el nu se poate substitui autoritatilor publice controlate atunci cand isi exercita atribuiile. De aceea Avocatul poporului poate emite doar recomandari si rapoarte, iar nu decizii susceptibile de a fi investite cu for juridical obligatorie 1. Raportul dintre legislativ si institutia Avocatul Poporului: Din punct de vedere organic fiind o institutie de sorginte parlamentara, intre Avocatul Poporului si Parlament exista raporturi privilegiate, in nici un moment nepunandu-se problema subordonarii.

Legarea ,,nasterii Avocatului Poporului de Parlamenta a parut drept firesc in conditile in care ea este o institutie a statului destinata sa controleze administratia publica prin mijloace necontencioase: institutia nu putea depinde in formarea sa nici de autoritatea executive si nici de cea judecatoreasca Avand in vedere configuratia initiala a institutiei, precum si efectele juridice ale activitatii sale, Avocatul Poporului apare totusi ca o forma specializata de control indirect pe care Parlamentul o exercita asupra activitatii autoritatilor executive si administrative8 . In urma celor expuse mai sus putem trage concluzia ca raporturile Avocatului Poporului cu Parlamentul se caracterizeaza prin prin urmatoarele aspecte : Parlamentul are dreptul de a numi conducatorul institutiei Avocatul Poporului; Senatul si Birolurile Permanente ale Camerei Deputatilor au dreptul de a numi adjunctii Avocatului poporului; Parlamentul are dreptul de a vota legea organica a institutiei; Birolurile permanente ale Camerei Deputatilor si Senatului au dreptul de a aproba Regulamentul de organizare si functionare a institutiei; Parlamentul are dreptul de a asculta si a se pronunta asupra rapoartelor Avocatului Poporului.

2. Raportul dintre executiv si institutia Avocatul Poporului. Menirea generala pentru care a fost create institutia Avocatul Poporului este aceea de imbunatatirii a activitatii administratiei publice. Principalul sau scop imediat este insa acela de a pune fata in fata administratia publica cu cetatenii care se considera lezati in drepturile lor de autoritati care ar trebui sa ii serveasca si nu sa le produca prejudicii. Iar aceasta activitate de mediere se realizeaza in concret nu prin ,, solutionarea unor raporturi sociala9, ci prin sesizarea altor organe ce ar putea oferi astfel de solutii. Prin instituirea Avocatului Poporului s-a inceracat o sporire a garantiilor juridice conferite drepturilor si libertatilor cetatenestisi, totdeauna, protectie mai active a acestor drepturi din partea statului.

Este normal deci ca raporturile pe care Avocatul Poporului le are cu executivul sa fie mai degraba definite ca raporturi de control si colaborare10, fara ca prin aceasta sa existe posibilitatea unor imixturi reciproce in activitate.Aceasta institutie a fost create tocmai pentru a stopa abuzurile administratiei publice in raport cu cetatenii, ea insa nu se poate substitui autoritatii controlate, ci are doar posibilitatea de a ii solicita acesteia, cu autoritatea specifica unei institutii statale sin u doar de pe pozitia unui simplu cetatean, sa isi manifeste in mod concret, complet si in cadrul termenelor stabilite de lege atributiile care ii revin. De asemenea Avocatul Poporului nu poate aplica sanctiuni.Practic , sanctiunile sunt aplicate tot de autoritatile din sistemul organelor administratiei publice. Tocmai de aceea, raporturile Avocatului Poporului cu autoritatile executive si administartive11 sunt de natura complexa, in nici un caz de subordonare. Avocatul Poporului nu poate amenda functionarii sau autoritatile, nu poate dispune revocarea functionarilor, nu ii poate actiona in judecata. Deci am putea caracteriza raporturile Avocatului poporului cu executivul si autoritatile administratiei publice Avocatul Poporului are dreptul de a solicitaacestora masuri ce se cuvin pentru apararea drepturilor si libertatilor persoanelor fizice. Avocatul Poporului are dreptul de a reclama autoritatilor ierarhic superioare lipsa de reactie a celor somatic sa ia masuri necesare. 3. Raportul dintre autoritatea judecatoreasca si institutia Avocatul Poporului. Curtea Constitutionala: Daca fata de Parlament si autoritatile executive si administrative, cu care raporturile sale sunt unele speciale si complexe aceasta independenta se manifesta atat la nivel organic cat si functional, fata de autoritatea judecatoreasca, ce beneficiaza ea insusi de un statut de toata independenta, pozitia Avocatului Poporului este una de autonomie totala . Avocatul Poporului nu dispune de mijloacele obisnuite ale unui aparator in instanta, insa dispune de o putere mult mai mare, aceea de a sensibiliza autoritatile ierarhice superioare din

sistemul administratiei publice, Parlamentul si opinia publica cu privire la eventualele fenomene ilegale ce s-ar petrece in interiorul uneia din puterile statului. Ori de cate ori Avocatul poporului este sesizat cu privire la o ilegalitate aflata pe rolul instantelor judecatoresti rolul sau se reduce la acela de antena de retransmisie a deciziei organuluijudecatoresc. Paralelismele care se poate stabili cu institutia contenciosului administrative sau cu unele proceduri de arbitraj nu fac decat sa sublinieze distanta intre doua structuri care au acelasi scop, protectia drepturilor si libertatilor cetatenesti se realizeaza prin mijloace net diferite: -una prin acte juridice obligatorii si executori,la nevoie cu concursul fortei e constrangere a statului. -cealalta prin acte juridice cu caracter de recomandar, dar a caror eficienta rezulta din forta sanctiunilor morale. Raporturile Avocatului Poporului cu Curtea Constitutionala sunt cu totul specifice , asa cum rezulta din prezenta implicare a acestuia in controlul de constitutionalitatea. Atributiile Avocatului Poporului scot in evidenta raporturile pe care aceasta institutie le are cu Curtea Constitutionala si anume: -avocatul poporului formuleaza puncte de vedere la cererea Curtii Constitutionale -poate sesiza curtea Constitutionala cu privire la neconstitutionalitatii legilor, inainte de promulgarea acestora -poate sesiza direct Curtea Constitutionala cu exceptie de neconstitutionalitate a legilor si ordonantelor. Mai mult art. 146 lit a) din Constitutie prevede ca Curtea Constitutionala are printre atributii si pe aceea de a se pronunta asupra constitutionalitati legilor, inainte de promulgare acestora la sesizarea Presedintelui Romaniei , a unuia dintre presedintii celor doua Camere , a Guvernului, a Inaltei Curti de Casatie si Justitie a Avocatului poporului, a unui numar de cel

putin 50 de deputati sau cel putin 25 de senatori, precum si din oficiu, asupra initiativelor de revizuire a Constitutiei Avand in vedere cele expuse putem spune ca raportul dintre institutia Avocatul poporului si Curtea Constitutionala este unul de colaborare ca si in cazul celorlalte institutii ale statului si nu un raport de subordonare. Raportul dintre institutiei Avocatul Poporului si Curtea Constitutionala priveste doar d aspectul legat de controlul constitutionalitatii legilor.