Sunteți pe pagina 1din 1

Interesant articolul Dumneavoastra.

Din pacate nu am momentan timpul disponibil pentru a alcatui un raspuns cu adevarat demn de valoarea articolului, dar ma voi rezuma la cateva idei de baza si, eventual, voi reveni mai tarziu cu imbunatatiri. Ati surprins bine echivocul din formularea lui Evola, in privinta dualitatii civilizatiilor (desi un autor de valoare, are cateva puncte destul de indoielnice in anumite privinte), totusi consider ca fortati putin lucrurile atunci cand spuneti ca mai avem pana intram in timpurile de final. In primul rand, folosind strict exemplul castelor hinduse, hudra apartin vestului, iar vaishya sudului. In orice caz, nu trebuie sa fortam prea tare aceste corespondente. Dar, principala mea obiectie la teza Dumneavoastra este ca noi, in prezent, am trai intr-o civilizatie de tip vaishya. Mie mi se pare ca tot ce a mai ramas dintr-o astfel de civilizatie este invelisul exterior, esenta sa fiind, deja, contaminata de catre shudra. Este suficient doar sa vedem ca nu mai traim intr-o lume in care domneste disciplina agonisirii sau etica muncii. Banul nu mai este dorit decat pentru ca (inca) este singurul mijloc care asigura accesul neingradit la placerile cele mai imediate si mai grosiere. Pentru omul de astazi nu cladirea unei averi de durata, care sa fie lasata mostenire peste generatii conteaza, ci acumularea imediata a unei avutii pentru risipirea ei la fel de imediata pe cele mai banale si mai iluzorii placeri. Civilizatia de tip vaishya, (sau oligarhia, daca folosim terminologia lui Platon) inca asigura un minim de disciplina (pentru un scop iluzoriu, insa exista), pe cand ceea ce vedem azi in lume este ceva complet diferit- o lume ajunsa complet sub domnia impulsului, al bunului plac conceput pe termenul cel mai scurt cu putinta. Un astfel de tip uman este, zic eu, un exemplu graitor pentru ceea ce se numeste sclav- inlantuit de o multitudine de patimi, servant docil al oricarei sugestii sau imboldire patimasa care se iveste si care-i acapareaza constiinta. Pe de alta parte, daca privim putin spre sectorul de divertisment, vedem in arta si filosofia (ghilimele) postomodernista, absenta aproape completa a idealurilor ce au impulsionat vechea civilizatie burgheza. Avem aici exact tendintele pe care le vedem in viata de zi cu zi: absenta oricarui criteriu estetic sau tehnic, amalgamare de stiluri , incoerenta cultivata in mod intentionat si, in cazurile cele mai extreme, o completa lipsa de orice semnificatie, alta decat asa a simtit brusc artistul. Peste toate acestea exista o fascinatie morbida cu explorarea celor mai tenebroase camari ale psihicului uman si abandonarea completa, fara rezistenta, in mainile lucrurilor iesite de aici. Ceea ce cred eu ca traim astazi este faza terminala a domniei omului democratic. Omul oligarhic, cu disciplina agonisirii, a murit deja, iar omul democratic este in plina afirmare. Numai ca eu zic ca suntem, deja, in pragul afirmarii omului tiranic, chintesenta tuturor tendintelor inferioare ale omului. Platon, in Republica, descrie o perioada intermediara de haos care marcheaza trecerea de la democratie la tiranie. Ma gandesc ca deja se intrevad fazele incipiente ale acestui haos, care preced afirmarea unei astfel de tiranii. Semnele prevestitoare ale viitorului regim, in opinia mea, sunt vocile tot mai numeroase care incep sa se ridice impotriva haosului cauzat de democratie si sa sustina ideea de elite luminate, care sa ne scoata din aceasta mocirla. Mitul tehnocratului prinde tot mai multa vigoare in discursul mediatic, iar un regim al unei tiranii tehnocratice inumane cred ca se potriveste ideii Dumneavoastra de cea mai cumplita robie. Evident, nu are cum sa fie atat de simplu. Un astfel de regim va veni si cu ceva extrem de ademenitor, seducator chiar, din moment ce va insela de va fi cu putinta, si pe cei alesi. (Sa fie oare regimul nazist o prefigurare a unei astfel de dezvoltari?). In mod clar, o astfel de viziune este inca departe de infaptuirea efectiva. Dar, prin globalizare si prin proeminenta entitatilor supra-statale, terenul de actiune este deja pregatit. Iar daca Dumnezeu a scurtat acele vremuri, nu putem stii deloc daca nu cumva evenimentele vor capata o asemenea viteza incat trecerea despre care vorbeam mai sus sa se infaptuiasca mult mai rapid decat am fi tentati sa credem. Indiferent care este adevarul, Dumnezeu sa ne ajuta sa ne mentinem mintea si inima lucide si veghetoare.