Respectul pentru copiii nostri! Fara violenta!

Scris de Anda Leu (Joi, 07 Martie 2013 17:18)

Voteaza:

1 2 3 4 5

(1 vot) Motto:"Nimic nu este mai detestabil decat respectul bazat pe teama."(Albert Camus ) Respecta ca sa fii respectat! Ce este respectul, despre care multi vorbesc doar ca despre o notiune teoretica fara a o putea pune in practica? Foate multi parinti se plang de faptul ca micutii nu se poarta respectuos, politicos si civilizat cu ei, ca, adesea, li se adreseaza folosind invective, vorbesc rastit, tipa, bat din picior, se enerveaza cand nu li se face pe plac, arunca si distrug lucrurile din jur, ameninta, insulta, intervin in discutii nepoftiti. Toate aceste atitudini, sunt imitate de copii chiar de la adultii din jurul lor, fie ca e vorba de parinti, fiede educatori.

O definitie a respectului
Conform DEX, respect = atitudine sau sentiment de stima,de consideratie sau de pretuire deosebita fata de cineva sau ceva. Mai inseamna a le respecta nevoile: copilul are nevoie sa fie tratat cu respect pentru siguranta si sanatatea lui, pentru hrana, odihna, joaca, intimitatea, igiena lui, pentru sentimentele si nevoile sale emotionale, opiniile si dorintele sale, pentru integritatea lui fizica si psihica. Satisfacerea nevoilor fizice ale copilului este nu doar o dovada de iubire, ci si de respect fata de el. Prea mic pentru a-si purta singur de grija si lipsit de mijloace, copilul depinde de parintele sau. Neglijarea copilului, ignorarea nevoilor lui este mai mult decat o lipsa de respect fata de el, este o incalcare a drepturilor lui. Sunt insa parinti ce satisfac cu brio nevoile materiale ale copiilor dar, din lipsa de timp dedicate carierei sunt straini nevoilor emotionale. Si mai tarziu, cand copilul manifesta tulburari de comportament tocmai ca rezultat al acestei neglijente a parintelui, parintele este de-a dreptul revoltat si ii reproseaza ca i-a oferit totul pe tava si ce rasplata primeste?!

Iubirea si respectul
Iubirea si respectul nu sunt totuna, dar fuzioneaza de minune. Cum facem asta? Suntem mereu atenti la ceea ce ne comunica micutul: limbajul verbal sau non-verbal. Sa luam in serios tot ce vine de la el. Nu trebuie subestimat pe motiv ca el este mic si nu

stie sau nu vede sau nu simte. Tratati orice vine din partea lui cu foarte multa seriozitate, precum ati trata o situatie la serviciu. Le ascultam nevoile. Este o diferenta intre a auzi si a asculta. Asculta tot ce spune si ce nu spune. Observa tot ce face si ce nu face si pune-ti intrebari. Ofera-i experienta ta, sfaturile tale, dar si libertatea si spatiul de a incerca si de a avea propriile experiente. Le aratam incredere si nu ne aratam dezamagiti la prima greseala. Oricine invata din greseli si ei trebuie doar sa persevereze. Au propria personalitate care este diferita de a ta. Tiparul tau de functionare poate fi diferit de tiparul lui de functionare. Nu il incorseta, dar mai ales nu il limita. Ii incurajam sa incerce lucruri noi, sa aiba curaj sa isi sustina propriile idei chiar daca nu sunt in armonie cu ale noastre. Cine stie, poate vei afla ca are idei chiar mai bune decat ale tale... Mi-a fost dat ca de multe ori cand luam foc ca a facut ceva ce eu consideram gresit sau nelalocul lui si o certam pe fetita sa ajung sa fiu de acord cu ea. Imi expunea conjunctura si intelegeam ca a fost o reactie a ei indreptatita pentru un anumit comportament, excluzand violenta sau limbajul trivial. In orice situatie in care o critic, se revolta si pe moment imi pare obraznica, dar imi dau seama ca nu este. O deranjeaza tonul meu, imi dau seama ca la fel de irascibil as reactiona si eu daca seful meu ar veni cu un ton rastit sa imi spuna sa fac ceva. As prefera blandete, un te rog , ceva care sa ma faca sa ma simt utila si respectata. Le dam dreptul sa aleaga. Nu ii privati de el! Nu luati decizii in locul lor- discutati, va consultati, ii sfatuiti, va spuneti punctul de vedere argumentat si apoi lasati-i pe ei sa decida, sa isi asume responsabilitatea. Asa am procedat si cu privire la activatile de weekend. Merge la inot de ceva timp si ii place. Apoimi-a zis ca ar vrea la dansuri. Am mai avut o tentativa acum ceva timp cand am dus-o din initiativa mea si s-a lasat cu plans. Si am zis De ce nu?!; acum mergem si la dansuri si desi mie personal mi se pare o topaiala, ea este foarte incantata de fetitele cu care interactioneaza, de faptul ca la fiecare sedinta au cate un test de atentie si dovedeste ca poate sa fie prima. Si am testat aceste lucruri. Am stimulat-o, de exemplu, sa fie creativa. Am simtit ca poate, dar nu vrea sa isi piarda timpul mesterind. Si m-am oferit sa fiu asistenta ei, sa o ajut la ceea ce nu stie. Si prima data am decupat eu, a doua oara a vrut ea sa imi arate ca poate; prima data am desenat eu, apoi ea singurica mi-a adus floricele facute de manutele ei; si acum deja e un obicei sa ne petrecem ore bune, sa ne sfatuim ca de la egal la egal cum sa facem ce sa facem. Si deja o las pe ea sa fie sefa de echipa si se simte cea mai

importanta. Ne place sau nu, copilul ne observa si ne imita. Pentru el, parintii sunt primele si cele mai importante modele din viata lui. Si justific aceasta printr-un desen pe care fetita mea la 6 ani l-a facut. Nu am parere avizata de psiholog, dar este evident dupa cum a aranjat pesonajele familiei, ca mama este modelul fetei si tatal, al baiatului. Pana si detaliile vestimentare fizice se aseamana, doar dimensiunile difera. Se spune ca suntem alesi de copii. Nu tuturor ne este dat sa fim parinti. Si cred ca este o onoare sa te auzi strigata mami; la randul nostru, trebuie sa le dovedim in multiple feluri cum ii iubim si ii respectam in acelasi timp.