Mami, pe cine iubesti mai mult?

Scris de Anda Leu (Mari, 26 Martie 2013 16:24)

Voteaza:

1 2 3 4 5

(1 vot) Motto : Intr-o lume in care totul se clatina, ne trebuie un reazem. Acest reazem, care ne sustine, e caminul nostru si acest camin are nevoie de un suflet, de o inima care sa ne mangaie, sa ne incurajeze. Si aceasta inima nu poate fi decat inima unei femei unei mame. (Balzac )

Pregatirea pentru un fratior

Orice copil singur la parinti isi doreste un frate sau o surioara. Dar in mintea lor nu este decat nevoia de a avea un partener de joaca. Si odata cu venirea pe lume a nounascutului incepe trauma unora din fratii mai mari. Si atunci ce avem de facut? Din proprie experienta, in momentul cand am aflat ca vom avea un nou membru al familiei, am dat vestea plina de emotie si fetitei care a reactionat topaind de fericire: vom avea un surior! Si din acel moment am decis ca este momentul sa incep terapia cu ea. In sensul ca ii citeam despre bebelus cum se formeaza, ii aratam poze, am mers impreuna la ecografie. Am tratat-o ca pe un adult si am tinut cont de orice indicatie a ei. Dupa ce am aflat sexul copilului, am decis intr-o sedinta de familie ce nume va purta. Mare ii era satisfactia cand participa la masa din living la dezbateri privind numele si mai ales ce mai avem de cumparat pentru camera fratiorului. Se lauda la toata lumea ca va fi mai bogata pentru ca va avea un fratior. Asa ii povestisem: toate familiile unde sunt mai multi copii sunt mai fericite. Cu cat este familia mai numeroasa, cu atat fericirea este mai mare. Si a avut emotii mari in ziua cand mami a plecat la spital sa il nasca pe bebitul. Si imediat dupa nastere, cum promisesem, am sunat sa ii spun ca suntem bine si urma sa ne vedem peste 2 zile acasa.

Intalnirea cu noul membru al familiei

Gatita cu cea mai frumoasa rochita pe care o pastram pentru evenimente deci a considerat un eveniment aceasta nastere in existenta ei a venit curioasa si iubitoare sa ne vada. Si lacrimile m-au napadit cand am vazut cu cat drag il privea pe ghemotoc si cum ii vorbea si ii promitea ca va avea grija de el pentru ca ea este mai mare. Si tot ce vorbisem noi inaintea nasterii ea asimilase asa de bine ca isi insusea rolul de surioara cu brio. Ajunsi acasa, am inceput sa ne acomodam unii cu altii. Am implicat-o in tot ce isi dorea sa faca vis--vis de bebelus. Si ii placea sa stea sa il priveasca cum doarme, faceam impreuna baita, scotea hainutele, le asorta cum credea ea ca e frumos, absolut orice lucru

care nu implica vreun risc major.

Mami, pe cine iubesti mai mult? Pe mine sau pe fratiorul meu?

Insa in sufletelul ei, oricat am incercat sa nu simta cumva ca nu mai am tot timpul pentru ea sau ca nu pot mereu cand are ea nevoie de ceva, a resimtit acest lucru . Bunaoara, eram cu ea si citeam o poveste; in aceeasi camera, misuna chiuind bebelusul nostru care si el cere atentie si trebuie supravegheat pentru ca este poznas; si ma mai opream din cand in cand si ii adresam micutului cate o vorba blanda: frumosul meu, iubitul meu, dragul meu, ingerasul meu si alte diminutive. La un moment dat fetita nu se mai poate abtine : Mami, il iubesti mult pe Radu?; eu raspund : La fel de mult ca si pe tine!. Ea imi replica: Deci ne iubesti pe amandoi la fel, doar ca pe el il alinti si eu am si alte responsabilitati cu temele, cu ordinea in camera mea. Culmea este ca o alint si pe ea, dar in contexte diferite si nu tot timpul. Pentru ca avem timpul ocupat cu teme si alte activitati unde primeste si observatii, din cand in cand si cate o pedeapsa, lucruri pe care nu ezita cumva sa le reproseze sub forme delicate nicidecum malitioase . Si tot ea: Pai, mami, nu poti sa ne iubesti la fel! Eu am fost prima , sunt cea mai buna prietena a ta, nu-i asa?. Nu stie cum sa afle daca ea este mai importanta decat el si nu vrea sa contrazica in acelasi timp teoria pe care i-am spus-o cum ca o mama buna imparte egal iubirea la copiii ei si, chiar daca ii cearta, ii iubeste la fel. Crezand ca este convinsa, am incheiat si discutia, si povestea. In urmatorele zile, jucandu-se cu papusile, am auzit cum pusese in joc aceeasi tema: iubirea mamei pentru copii. Precum un adult, era atat de persuasiva atunci cand explica intre papusi tot ce ii spusesem eu ei. Si acum chiar cred si sper ca ea sa simta si sa fie convinsa de dragostea mea. Si asta pentru ca nu cumva pe viitor sa ajunga ca in locul iubirii de frate si sora sa ajunga o competitie pentru dragoste si loc in sufletul parintilor. Si ea imi dovedeste dragostea prin gesturi, vorbe, imbratisari si acum, de cand este mica scolarita, ma surprinde cu felicitari, desene cu mesaje diverse atat cat se pricepe ea sa scrie pentru moment. Ar trebui sa ne gandim mai profund la cum sa le aratam copiilor nostri dragostea. Nu numai prin cadouri materiale si capricii satisfacute, ci mai mult prin experiente argumentate din care ei sa deprinda morala vietii. Si oare multi reusim sa folosim limbajul iubirii (limbajul mangaierii, limbajul cuvintelor de lauda ce le confera siguranta afectiva, limbajul darurilor - sa invete profunzimea gestului in toata iubirea lui, limbajul timpului acordat si limbajul serviciilor)?