CRITERIILE DE CONVERGENTA Pentru a se garanta faptul ca numai statele care au atins stabilitatea monetara pot participa la euro, Tratatul

de la Maastricht prevedea ca intrarea n etapa a III-a a UEM sa poata fi facuta numai de state ale caror economii si politici economice vor converge n mod considerabil si durabil. Din acest punct de vedere se pot distinge convergenta reala si convergenta nominala. Convergenta reala desemneaza apropierea nivelurilor de viata n materie de venit si productivitate n cadrul unei zone sau atenuarea diferentelor structurale care influenteaza competitivitatea tarii. Conform Tratatului de la Maastricht, convergenta reala ar desemna procesul de lunga durata al reducerii disparitatilor ntre nivelurile de viata, care constituie un obiectiv fundamental al Comunitatii, facnd trimitere la nivelurile de dezvoltare economica si sociala. Pe termen lung, nivelul PIB-urilor pe cap de locuitor n tarile membre ale Uniunii s-au apropiat sensibil, tarile mai putin dezvoltate nregistrnd o crestere mai rapida dect cele bogate. Totusi, contributia specifica a procesului de integrare europeana la aceasta convergenta e departe de a fi evidenta: n cea mai mare parte a cazurilor, de fapt, apropierea nivelurilor de trai a fost mai pronuntata nainte de aderare dect dupa. La fel, evolutiile recente par sa indice ca o convergenta nominala fortata e nsotita de o ncetinire generala a cresterii, care nu favorizeaza recuperarea de catre tarile mai putin dezvoltate, chiar daca o crestere considerabila a transferurilor cu titlu de fonduri structurale a putut avea efecte benefice. Convergenta nominala priveste evolutia variabilelor de costuri si preturi si a determinantilor lor profunzi (rata dobnzilor, cursul de schimb, deficitul bugetar, datoria publica). Criteriile nscrise n tratatul de la Maastricht, vizeaza convergenta nominala a tarilor UE, aceasta convergenta urmnd a fi apreciata pentru fiecare tara de Consiliul European nainte de a se trece la etapa a treia a UEM: 1. Realizarea unui grad ridicat de stabilitate a preturilor; inflatia (evaluata pe baza evolutiei preturilor bunurilor de consum) atinsa ntr-un stat membru, ntr-o perioada de un an naintea examinarii situatiei sale, sa nu depaseasca cu mai mult de 1,5% pe aceea a celor trei tari membre care vor avea cele mai bune rezultate n materie de stabilitate a preturilor; 2. Caracterul suportabil al situatiei finantelor publice; respectarea acestui criteriu este apreciata pornind de la doua valori de referinta; deficitul public prevazut sau efectiv nu trebuie sa fie mai mare de 3% din PIB al respectivei tari si datoria publica sa nu fie mai mare de 60% din acelasi indicator; 3. Respectarea marjelor normale de fluctuatie prevazute prin mecanismul ratelor de schimb al SME cel putin timp de doi ani, fara devalorizarea monedei n raport cu aceea a unui alt stat membru; 4. Caracterul durabil al convergentei atinse de catre respectiva tara membra n conditiile participarii sale la mecanismul cursurilor de schimb ale SME, reflectate prin nivelurile ratei dobnzii pe termen lung; n practica, o tara este considerata ca ndeplineste acest criteriu atunci cnd n anul precedent examinarii situatiei sale, rata nominala a dobnzii pe termen lung nu depaseste cu mai mult de 2% media ratelor dobnzii din cele trei tari membre cu cele mai bune rezultate n materie de stabilitate a preturilor. Consiliul European ntrunit la Amsterdam n iunie 1997 a convenit nu numai asupra noului tratat dar si cu privire la Pactul de stabilitate ce a urmarit sa schimbe hotarrea statelor UE de a opta pentru deficite bugetare excesive n cadrul UEM. Astfel, au fost aduse precizari privind definirea deficitelor excesive si privind eventualele sanctiuni pentru statele care depasesc valorile de referinta de 3% din PIB pentru deficitul bugetar si de 60% din PIB pentru datoria publica. Un deficit de peste 3% din PIB era n mod normal considerat ca fiind excesiv; totusi erau prevazute doua posibilitati n care statele s-ar afla n fata unor circumstante exceptionale si temporare: - daca depasirea rezulta dintr-o circumstanta neobisnuita independenta de vointa statului membru vizat - n acest caz, depasirea valorii de referinta este considerata ca temporara, daca previziunile bugetare stabilite de Comisie indica o scadere a deficitului sub valoarea de referinta atunci cnd circumstanta neobisnuita sau recesiunea grava vor fi disparut; - daca depasirea este consecutiva unei recesiuni grave adica, n principiu, o scaderea anuala a PIB de 2% sau mai mult. Apoi, Consiliu European trebuia sa decida cu o majoritate calificata a tuturor membrilor sai (inclusiv nemembrii Uniunii monetare si statul n cauza), daca un deficit de peste 3% din PIB este excesiv. Ca urmare a observatiilor prezentate de statul vizat, Consiliul putea judeca daca un recul inferior valorii de 2% constituia totusi o recesiune grava. Statele membre se angajau n principiu sa nu invoce aceasta ultima posibilitate daca ele au suferit un recul de mai putin de 0,75% din PIB.