Holocaust, este un termen utilizat in general pentru a descrie uciderea a aprox. 6.000.

000 de evrei, de toate varstele,marea lor majoritate din Europa in timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial,ca parte din solutia finala a problemei evreiestiprogramul de exterminare a evreilor,planuit si executat de regimul national-socialist din Germania, cindus de Adolf Hitler. Marturia autorului Marcu Rozen in calitate de suprravietuitor al Holocaustului din Transnistria. La 22 iunie 1941,izbucneste razboiul care a adus un nou val de persecutii.Amenintarile,teroarea,teama capatau zi de zi forme din ce in ce mai diabolice. In orasul Dorohoi sosesc mii de evrei evacuati de pe cuprinsul intregului judet,din Darabani,Saveni,Mihaileni,Radauti-Prut si din localitatile rurale astfel incat populatia evreiasca a orasului se dubleaza.La inceputul lunii noiembrie populatia evreiasca din Dorohoi este anuntata ca urmeaza a fii evacuata din Transnistria.Deportarea a inceput pr 7nov.1941.Mii de evrei inghesuiti in vagoane de marfa , fiecare cu bagajele pe care le putea cara , pornesc spre calea pribegiei.Familia autorului compusa din 5 persoane au plecat in data de 12 nov. 1941 astfel a inceput drumului infernului spre holocaust.Transportul in vagoane in conditiile unei ierni timpurii si reci a fost un adevarat calvar.Acestia au ajuns dupa doua zile la Atachi,pe malul Nistrului langa un pod complet distrus.Au fost dati joc din vagoane si apoi,in grupuri am traversat Nistrul cu un Bac.Dincolo de Nistru era orasul Moghilev,aici au fost cazati intr-un lagar de unde urmau sa plece mai departe pe meleagurile indepartate ale Transnistriei. Obositi infometati au pornit a 2-a zi in coloana pe jos,pe un drum care pentru cei mai multi avea sa fie fara intoarcere. Iarna anului 1941-1942 a fost deosebit de grea.Frigul foametea,bolile de tot felul si in primul rand, epidemia de tifos exantematic au cuprins intreaga comunitate a evreilor din ghetou care lipsiti de orice ajutor au fost aruncati in bratele deznadejdii.Moartea isi arata fata hada si capata forme si dimensiuni amenintatoare.Locuiau intr-o camera neincalzita in total cca 15 prs.Dormeau pe jos pe niste paie stranse din piata imbracati cu aceleasi haine.Foamea frigul si bolile au inceput sa faca victime in randul rudelor autorului.prima s-a prapadit bunica.Cand a murit, in mana ei inghetata n-a gasit decat o coaja de cartof uscata pe care nu a mai avut putere sa o manance.La numai o luna de zile dupa moartea bunicii intr-o noapte geroasa de februarie s-a stins din viata si mama avand doar 38 ani. Marcu Rozen impreuna cu fratele si tatal sau care facea eforturi disperate ca sa le aduca din cand in cand cateva mici resturi de mancare ca sa poata supravietui. La sosirea primaverii tatal autorului s-a imbolnavit si cu febra mare cazu intr-un somn adanc.In aceasta situatie,cei doi au fost luati de o matusa,Dora Peretz si ea in grea suferinta si cu doi copii In vara anului 1942 situatia autorului si a fratelui mai mic,devenise dramatic.Pentru a nu murii de foame mergeau la cersit sau strangeau resturi menajere printer care si coji de cartofi. La inceputul lunii septembrie fratele mai mic s-a imbolnavit si a murit, la varsta de ani.Astfel a disparut si ultimul membru al familiei. Ramas singur, a avut norocul ca la sfarsitul toamnei anului 1942 datorita ajutoarelor primite de la evreii din tara , Comunitatea Evreilor din Sargorot a organizat un orfelinat in care m-au primit si pe mine(Marcu Rozen)

In orfelinat au fost adunati cam 100 de orfani proveniti din Basarabia,Bucovina Dorohoi,ramasi pe drumuri si fara speranta.Acolo,datorita grijii unor conducatori si educatori inimosi si priceputi am fost redati vietii.In orfelinat si-a facut primii prieteni din deportare,copii cu care impartea acelasi sentiment de suferinta si speranta.Uneori cand se uita intr-un mic carnetel de amintiri,ramas din orfelinat,isi aduce aminte de cei alaturi de care a convietuit mai bine de un an si faceau planuri de viitor. Marcu Rozen Nu stiu unde sunt , cati mai sunt in viata sau daca unii din cei care traiesc isi mai aduc aminte de mine In toamna anului 1943,cand frontal se apropria de Transnistria,guvernul Antonescu a acceptat repatrierea evreilor din Dorohoi. In ziua de 23 dec. 1943 un tren aducand mai putin de jumate dintre cei deportati ,sosea in gata Dorohoi.In gara,lume multa , evrei si neevrei,au venit sa ii intampine pe supravietuitori.Imbratisari ,strigate de durere si jale, amestecate cu manifestari de bucurie si speranta. Eu Marcu Rozen ,am coborat in mijlocul acestui tumult si o clipa m-am oprit si am privit cu lacrimi in ochi,la locul de unde,cu peste doi ani in urma,am plecat cinci si acum m-am intors singur. Aceasta este ,pe scurt,copilaria mea nefericita din anii grei ai celui de-al doilea razboi mondial. Citez:..tuturo celor care sunt de o varsta cu mine,fosti deportati in Transnistria,regimul Antoescian din Romania le-a furat cea mai frumoasa perioada din viata fiecarui om:copilaria.Si nu numai.