PUTEREA POLITICA Puterea politica reprezinta un atribut esential al sistemului politic de care depinde n mare masura functionarea ntregului

angrenaj social. Tocmai de aceea, elucidarea raporturilor de putere si a mecanismelor sale capata o importanta deosebita. 3.2 Puterea politica. Concept, trasaturi, functii si forme de manifestare Puterea politica constituie un subs istem al puterii sociale cu rol determinant n reglarea si functionarea vietii sociale, ea reprezentnd capacitatea unor grupuri de oameni de a-si impune vointa n organizarea si conducerea de ansamblu a societatii.Puterea politica are anumite trasaturi care o indivizualizeaza fata de alte forme de putere din societate, precum: > se manifesta la nivelul cel mai general al societatii, asigurnd organizarea si conducerea ei la nivel global; > prin forta de care dispune, detine capacitatea de a coordona celelalte forme ale puterii, pe care le slujeste, n scopul asigurarii concertarii acestora spre o conducere unitara cu caracter suveran; > se exercita, de regula, pe baza unei legislatii asigurate prin constitutie si alte legi; > se manifesta n mod organizat, prin intermediul unor institutii politice(stat, partide etc.).Asadar, puterea politica asigura organizarea societatii n ansamblul sau, constituind elementul integrator, liantul principal de legatura a tuturor structurilor sociale, ducnd la o conducere unitara a societatii. Manifestndu- se n mod organizat, n sfera puterii politice intra: > puterea suverana a statului, prin capacitatea sa de a organiza si conduce societatea n interesul comunitatii umane respective si de a o reprezenta n raporturile cu alte comunitati. De aceea, statul, cu principalele sale structuri (legislativa, executiva, judecatoreasca), reprezinta pivotul puterii politice; > partidele si alte organizatii politice care, prin elaborarea unor optiuni de organizare si conducere a societatii, pot sa asigure exercitarea guvernarii n stat; > mijloacele de informare care, prin capacitatea lor de influentare, au un mare rol n adoptarea unor atitudini si impunerea unor pozitii n conducerea societatii. Pentru ndeplinirea rolului sau, puterea are mai multe functii: > functia programatica, decizionala care consta n elaborarea unor programe, a liniilor directoare n care elementul esential l constituie decizia, n conformitate cu care trebuie sa se actioneze. Decizia, asa cum noteaza Burdeau, "angajeaza colectivitatile ntr-un mod ireversibil, trasndu- le sarcini a caror realizare le afecteaza n ntregime"1).Prin efectul lor, deciziile conditioneaza succesul daca sunt corespunzatoare, dar pot sa conduca si la insucces daca blocheaza evolutia. Prin pozitia centrala a grupului conducator n mecanismul puterii, deciziile politice devin obligatorii pentru societate, ele lund de regula forma legilor, decretelor, hotarrilor. Cu ct programul de actiune, deciziile luate concorda cu cerintele generale ale progresului, cu att mai mult puterea cstiga n credibilitate si autoritate; > functia organizatorica consta n capacitatea puterii de a stabili formele organizatorice cele mai adecvate si de a mobiliza grupurile sociale asupra carora si exercita puterea pe ntru a actiona n conformitate cu programul adoptat; > functia ideologica, de educare a oamenilor n spiritul valorilor ce decurg din programul stabilit si prin care se ncearca obtinerea adeziunii indivizilor la decizia adoptata; > functia coercitiva, de constrngere prin diferite mijloace, fie pentru a determina pe oameni sa actioneze n conformitate cu cele adoptate, fie de reprimare a mpotrivirii celor ce se opun; > functia de control, de urmarire a modului n care linia stabilita este respectata si a masurilor ce se impun, n conformitate cu legea; > pregatirea de specialisti care sa se ocupe n exclusivitate de organizarea vietii sociale n conformitate cu vointa puterii politice, ndeosebi n exercitarea guvernarii. Deoarece puterea se exercita ntr-un cadru organizat, prin intermediul unor institutii, organizatii, functiile puterii sunt exercitate ntr- un mod specific, de fiecare organism n parte. Si, ca atare, le vom ntlni, ntr- o forma sau alta, la institutiile politice, ndeosebi la stat.Puterea politica se exercita prin diferite mijloace politice, economice, ideologice, juridice, militare etc., aflate ntr- o strnsa interdependenta.n corelatie cu puterea politica se afla puterea civila, respectiv capacitatea acesteia ca, prin mijloace de care dis pune (organizatii, mijloace de informare, opinia publica), sa impuna puterii politice ndeplinirea misiunii ce i-a fost ncredintata, de a sluji societatea. Prin modul n care actioneaza n societate, puterea politica se prezinta sub forma democratica sau dictatoriala.Puterea democratica exista atunci cnd aceasta se constituie ca un rezultat al consultarii si

consimtamntului cetatenilor si ale carei decizii concorda cu aspiratiile si interesele de progres ale societatii.Puterea dictatoriala (sau alie nata) este aceea care nu emana de la popor, aparnd ca o forta straina si ostila si care nu tine cont de optiunile politice ale cetatenilor. Puterea dictatoriala foloseste mijloace de represiune, ngradind accesul la actul decizional al membrilor societatii, a caror vointa este ignorata si anihilata prin mijloace coercitive.n epoca contemporana puterea dictatoriala si dovedeste tot mai mult incapacitatea de a se mentine, de a-si ndeplini functia publica de conducere a societatii, fiind nevoita, sub presiunea maselor, sa cedeze tot mai mult puterii democratice. Puterea dictatoriala recurge la mitul politic, adica la promovarea unor mistificari ale realitatii sociale, la anomie, n care normele de convietuire sociala nu se mai respecta, conducnd la o sit uatie confuza si de degradare sociala. Valorile politice pe care se sprijina puterea dictatoriala devin tot mai anacronice, ducnd la degradarea si nlaturarea ei. Ca forma spirituala de alienare a puterii, mitul politic probeaza faptul ca valorile politice pe care se sprijina puterea au devenit anacronice, iar ideologia "trebuie" sa recurga la mistificari pentru a bloca ntelegerea incompatibilitatii ntre valorile puterii devenite mituri si aspiratiile grupurilor sociale cele mai largi. n mod cert, justificarea structurilor si practicilor puterii alienate constituie functia fundamentala a oricarui mit politic.n ceea ce priveste violenta, ca ipostaza fundamentala de manifestare a puterii alienate, aceasta semnifica o asemenea reducere a resurselor de care dispune puterea politica nct ea este "obligata" sa recurga consecvent la constrngerea psihologica si fizica pentru a obtine o anumita supunere si pentru a mentine stabilitatea. n realitate, violenta constituie instrumentul care ameninta stabilitatea sociala, anticipnd nceputul sfrsitului.Notiunea de anomie exprima absenta sau nesocotirea normelor n cadrul unei societati, a unor colectivitati, starea unei societati dereglate, farmitate. n lucrarea "Social Theory and Social Structure", R. Mert on face deosebirea ntre anomia simpla, pe care o identifica cu starea de confuzie si anomia acuta, care duce, n cele din urma, la "dezintegrarea valorilor si sistemelor".Constituind o problema centrala a sistemului politic, puterea politica are capacitatea de a asigura ordinea, progresul social, bunastarea cetatenilor, acest lucru fiind nsa conditionat de caracterul democratic al elementelor cu care opereaza. 3.3 Autoritatea politica - concept, trasaturi n exercitarea rolului sau n cadrul societatii, puterea politica utilizeaza o serie de mijloace economice, sociale, politice, ideologice, folosind fie metoda convingerii, fie pe cea de constrngere pentru a-si impune propria vointa.Capacitatea puterii de a- si impune vointa sa n societate printr-o diversitate de mijloace, pentru a-i asigura stabilitatea si functionalitatea, constituie autoritatea politica. Autoritatea politica este o ipostaza a puterii politice reprezentnd modalitatea concreta de manifestare a puterii.Forta puterii politice este cu att mai mare cu ct autoritatea politica se realizeaza, mai ales, prin convingere, prin adeziunea maselor la activitatea puterii politice. Asadar, adevarata autoritate politica este aceea prin care puterea se impune preponderent prin convingere. Cea mai simpla definitie a autoritatii politice ar putea fi capacitatea puterii de a obtine ascultare fara constrngere. Concludent n aceasta directie este faptul ca nsusi cuvntul de "autoritate" provine de la latinescul "auctoritas" - forta de convingere, desemnnd capacitatea unor persoane, grupuri de persoane sau institutii de a obtine, n virtutea unor calitati sau mputerniciri, respect si ascultare fata de actiunile promovate. Stabilitatea societatii este legata n mod direct de forta puterii ca autoritate politica. n vorbirea curenta, cnd ne referim la putere politica avem, de fapt, n vedere autoritatile politice, ntruct autoritatea politica este modul concret de manifestare a puterii, un alter ego al acesteia.Cu alte cuvinte, autoritatea politica este ipostaza puterii cnd se bazeaza pe forta argumentelor, si nu pe argumentul fortei. De fapt, orice putere politica, atunci cnd are ca suport numai forta, si pierde treptat autoritatea, ceea ce marcheaza momentul declinului, realitate care duce inevitabil, mai devreme sau mai trziu, la pieirea sa. Indiferent de contextul n care se exercita, sensul central al autoritatii este acela de a fi un fenomen politic, o ipostaza a puterii. "Puterea", afirma R. Bierstedt, "este cea care confera autoritate unui ordin, dar o putere autorizata, institutionalizata"2). Autoritatea politica, fiind un drept recunoscut puterii, este expresia unor relatii sociale si se distinge de celelalte forme de autoritate prin modalitatile sale de constituire, cauzele apa ritiei, functia speciala si aria de manifestare - societatea globala. O trasatura caracteristica a autoritatii o reprezinta prezenta acesteia n cadrul oricarei organizari sociale, inclusiv al celei politice. Dupa cum observa Petre Andrei n lucrarea "Sociologia generala", elementul fundamental care serveste drept reglator al relatiilor dintre indivizi este o autoritate cu forme si aspecte foarte diferite, dupa gradul de dezvoltare a societatii.Aprofundnd relatia de autoritate politica, P. Andrei considera ca aceasta are o mare influenta asupra oamenilor si un mare rol n organizarea sociala. "Autoritatea politica - scrie el - indiferent daca este o persoana sau sunt mai multe, are

cteva caracteristici care o deosebesc de cea religioasa si prin care ea si poate ndeplini rolul sau. Autoritatea politica, n primul rnd, are putere de constrngere exterioara, recurgnd chiar la mijloace brutale si putnd neglija cu totul conceptiile si vointa proprie a unui individ atunci cnd sunt n joc interesele tuturor "3). Asadar, autoritatea politica, pe lnga puterea de convingere care trebuie sa fie determinanta, are si putere de constrngere ndreptata mpotriva actelor antisociale si antinationale.Experienta arata ca autoritatea politica nu este nelimitata. Ea se schimba daca vine n conflict cu vointa majoritatii, pentru ca autoritatea care nabusa personalitatea omului nu poate duce dect la declin, mai ales, spiritual, moral si deci nu poate fi de durata. Astfel, autoritatea politica apare ca vointa grupurilor sociale aflate la conducere, vointa extinsa la scara societatii globale, fiind prezentata ca "vointa a tuturor", deci legitima. Prin urmare, autoritatea politica se refera la cadrul institutional n care folosirea puterii politice este organizata si legit ima. 3.4 Legitimitatea politica - concept si forme de manifestare Strns legata de putere si, respectiv, de autoritate politica exista legitimitatea politica. Cuvntul legitimitate provine din latinescul "legiti- mus - conform cu legea". Legitimitatea polit ica reprezinta capacitatea puterii de a se revindeca de la ceva, de la un anumit fapt care so justifice. Ea constituie un principiu conform caruia un sistem de guvernamnt, puterea politica, se exercita pe baza unui anumit drept conferit, de regula, de guvernanti, pe baza unor ntelegeri legiferate. Constituind recunoasterea de catre cetateni a unui drept de guvernare al puterii politice, legitimitatea politica confera puterii autoritatea politica. O putere cu ct este mai legitima, cu att autoritatea ei politica este mai mare.Constituind o ntelegere ntre conducatori si condusi, legitimitatea politica, ca si puterea politica, are un caracter istoric. Din acest punct de vedere, istoria nregistreaza doua forme de manifestare a legitimitatii: legitimitate divina si legitimitate civila. Ideea legitimitatii divine a puterii politice o ntlnim nca din antichitate, cnd puterea monarhului era considerata divina. Aceasta situatie se mentine si n perioada medievala a monarhiilor absolutiste si, chiar mai trziu, n perioada monarhiilor constitutionale sau a altor forme de guvernamnt, cnd, cel putin n parte, puterea este considerata de esenta divina. Desi puterea politica se legitima prin natura divina a monarhului, fara consultarea maselor, cel putin n perioadele sclavagista si feudala, aceasta avea temei datorita faptului ca, pentru asigurarea organizarii societatii, se impunea existenta unei puteri politice care, n acele conditii ale nivelului limitat de cunoastere, pentru a exista si functiona, conducatorul statului trebuia sa aiba o legitimitate.Legitimitatea civila a puterii politice poate fi considerata forma superioara de legitimitate, pentru ca are la baza acordul si vointa cetatenilor, n legatura cu exercitarea puterii.Legitimitatea civila a puterii politice include doua conditii de baza: pe de o parte, formularea unor obiective n dezvoltarea societatii, n concordanta cu cerintele progresului istoric, iar pe de alta parte, prin obtinerea acordului cetatenilor n exercitarea puterii n realizarea scopurilor propuse. De regula, legitimitatea civila a puterii se realizeaza prin alegeri libere pe baza de vot cu caracter universal, direct si secret, prin referendum, sondaj de opinie si alte modalitati.Legitimitatea puterii trebuie sa se realiz eze n permanenta prin actiuni, care sa probeze valoarea ei data de consensul dintre aceasta si cetateni.Prin consens se exprima o stare de consimtamnt general, fie cu privire la o anumita problema importanta, fie n legatura cu ntregul ansamblu privind organizarea si conducerea societatii.Consimtamntul puterii politice se poate realiza (ntr- o anumita problema) si prin unanimitate de pareri, fie si numai prin supunerea la vot, n timp ce consensul se realizeaza printr- un acord scris sau tacit, care poate sa nsemne si anumite compromisuri. Consensul reflecta existenta unei virtuale unanimitati de opinii n legatura cu modul de actiune al puterii, de regula, n problemele fundamentale si care se refera la ceea ce-i uneste pe oameni, si nu la ce i deosebeste.Consensul politic se poate realiza pe o scara mai larga ntre mai multe organisme politice asupra unor probleme fundamentale ale vietii politice din cadrul unui stat. Se poate conchide ca prin consens politic desemnam vointa subiectilor politici de a asigura functionarea globala a societatii, pe baza unor decizii inspirate nu de ceea ce i deosebeste, ci de ceea ce i uneste. n acest fel, realizarea consensului politic devine o proba de maturitate si de cultura politica, de responsabilitate civica majora.Strns legate de legitimitatea politica sunt notiunile de forta politica si, respectiv, influenta politica.