Sunteți pe pagina 1din 2

Conservatorismul in Europa

Conservatorismul este una din cele trei ideologii politice semnificative in Occidentul ultimilor doua veacuri, alaturi de liberalism si socialism. Conservatorismul nu are principii sau, daca are, acestea sunt perfecte tautologii. Cel mai faimos dicton conservator, acela al vicecontelui Falkland spune ca: atunci cand nu este necesar sa schimbi nimic, este necesar sa nu schimbi nimic. Dictonul conservator nu interzice schimbarea in sine, ci numai schimbarea inutila si inoportuna adica acea modificare impusa nu de realitatea sociala, ci de proiectele unei imaginatii necontrolate. Termenul de conservator, in sens politic, a aparut mai intai in Franta, sub Restauratie. In 1818 Chateaubriand chiar editeaza un ziar cu numele de Le Conservateur. In Anglia termenul de conservative party apare mai intai intr-un articol al lui J.W. Termenul de conservator are pentru cei mai multi un sens denigrator. O denigrare promovata deopotriva de liberalismul si democratia triumfatoare si de ideologiile de stanga si extrema stanga, care au impus experiente politice,economice, sociale si culturale. Termenul de conservatorism a servit ca antiteza a progresului si a devenit mai mult sau mai putin o insulta. In lumea academica folosirea termenului nu a fost cu mult mai putin confuza decat in vocabularul politic. Cele mai reusite analize ale conservatorismului, in sens constructive, vin din cultura germana si britanica. Conservatorismul a avut cele mai bune conditii de manifestare in Marea Britanie. Aici dezvoltarea istorica a fost fara o ruptura semnificativa din 1608. N-a fost bulversata de revolutii, de chestiunea dinastica. Conservatorismul britanic se incadreaza intr-un regim stabilit, caruia ii apara caracterul aristocratic. In Anglia este ignorat anticlericalismul, atat de important in Franta. Conservatorismul e mai putin radical si intransigent, mai mult pragmatic si foarte capabil sa se adapteze. In Europa conservatorismul s-a acomodat cel mai bine in mediul britanic. E de altfel, un curent nascut in Europa, dintr-o experienta istorica singulara. El a cunoscut o raspandire si in America, dar mai mult in secolul al XX-lea, sub forma unui neoconservatorism. Experienta revolutiei americane este alta decat a revolutiei franceze. De aceea sunt cercetatori care considera conservatorismul american exclusive un neoconservatorism dezvoltat de o realitate proprie. Ca si liberalismul, conservatorismul isi are si el radacinile in revolutia franceza. Este reactia sociala, politica, intelectuala la acest remarcabil eveniment. Revolutia a creat conditiile sociale si politice care au determinat aparitia conservatorismului. Elementele esentiale ale conservatorismului sunt precizate inca de Edmund Burke. Contrarevolutia este primul dintre ele. Burke face un adevarat rechizitoriu rupturii provocate lantului de istorie de catre revolutia franceza. O revolutie pe care o vede complet deosebita de cea engleza din 1688. Cea din urma substituise o monarhie alteia sin u instaurase o alta suveranitate, ci noi reguli in raportul de putere dintre popor si rege. In numele unei dezvoltari istorice naturale, Burke si gandirea conservatoire din orice timp condamnau revolutia, considerate exclusive ca o rupture. Continuandu-l pe Burke, aceeasi idee va fi sustinuta de cele mai importante contributii contrarevolutionare franceze: Teoria puterii politice si religioase din 1796, a lui de Bonald si Consideratii asupra Frantei, din 1779, a lui de Maistre. Lui Burke, de Maistre si de Bonald li se adauga Charles Mauras, care contribuie essential la mentinerea curentului conservator in Franta, unde la sfarsitul secolului al XIX-lea era pe cale de a se stinge, redus fiind la apararea unor institutii tutelare: armata, biserica, proprietatea. Maurras pledeaza pentru o monarhie traditionala, considerand ca Franta a fost mare cat a fost monarhie, condamna democratia si parlamentarismul, si leaga temele fundamentale ale conservatorismului de nationalism. Cei patru ganditori conservatori importanti au conturat ideile principale ale conservatorismului politic. Potrivit conservatorismului, omul era limitat , apt doar de fapte concrete, particulare. Pretentia unei ratiuni moderne in numele careia ar actiona omul provine dintr-un orgoliu nemasurat. Intelepciunea indeamna la modestie, la supunere in fata providentei si in fata experientei aduse de secolele precedente. Puterea este exterioara individului. Democratia nu e constienta de acest adevar, isi distruge propria sa autoritate care ii permitea stapanirea pasiunilor si nu poate asigura principiul de legitimitate din moment ce nu e independenta de

vointele umane. Conservatorismul reproseaza atat liberalismului, cat si social-democratiei, marile doctrine politice ale modernitatii(doctrine care au radacini comune in proiectul rationalist al iluminismului), ca pledeaza pentru asezarea vietii comunitare pe bazele aranjamentelor rationale deliberate institutii, structuri de organizare, reglementari normative, juridice, politice sau morale- deduse din abstractii intelectualiste: principii, idealuri, teorii. Adevarata fundatie a societatii sunt insa formele de viata, de sensibilitate si atitudine fixate prin traditie, care sustin consensul public necesar oricarui aranjament deliberat; acolo unde aceasta fundatie lipseste, toate aranjamentele rationale, impuse voluntary, toate ideile sau valorile promovate deliberat esueaza, reducandu -se la simple forme fara fond. De aceea conservatorismul isi concentreaza efortul nu asupra constructiei unor modele ideale de aranjament social rational, a c onceperii de norme, reguli, principii, idealuri care sa guverneze existenta sociala ci asupra obiectivului pragmatic al dezvoltarii si optimizarii formelor de viata materiala sau spirituala. Politicianul conservator nu are nevoie nici de principii calauzitoare, nici de proiecte optimale de organizare sociala si nici de rezervoare de solutii la probleme; el se conduce dupa convingerea ca nu exista solutii de-a gata, prefabricate, la probleme ale comunitatii omenesti, nici principii universale de rezolvare a acestora. Principiile rationale propuse de liberalism sau de alte doctrine politice au, din perpectiva conservatoire, valabilitate limitata si locala.