Basm de Geo Bogza

Pe vremea cnd Dumnezeu i Sfntul Petru umblau pe pmnt sub chipul unor monegi grbovi sprijinii n toiag i cu sandale rupte, se ntmpla s bat pe la uile oamenilor la cderea nopii iar de multe ori erau izgonii. Odat i-a prins noaptea pe cmp i odat cu ea o ploaie care le-a udat vemintele i i-a umplut de noroi. i tot rtcind ei, numai ntr-un trziu au ajuns la marginea unui sat, abia au ndrznit s bat cu toiagul n prima poart. Cinii mari s-au repezit s-i sfie, dar numaidect s-a auzit un glas brbtesc, ntrebnd cine bate. i au rspuns: - Oameni buni! Atunci omul, potolind cinii, i-a poftit n cas unde nevasta i copiii abia se treziser din somn. El a nceput s dea porunci, dar cu blndee. - Mario, ia mai pune nite vreascuri pe foc! Tudore, d fuga la fntn dup o doni cu ap proaspt! Ileano, ia vezi tu de o oal cu lapte! i le-au dat s se spele i s se tearg cu tergare albe i i -au osptat i i-au pus s doarm ntr-o odaie care mirosea a gutui i busuioc. A doua zi diminea, iar le-au dat s se spele, i-au osptat, le-au pus i n traist nite mere cum nu mai vzuser i le-au urat drum bun. Cum au ieit din sat, Sfntul Petru a nceput s se roage la Dumnezeu.: - Doamne, f ceva pentru oamenii acetia, c tare ne-au primit frumos! - Ce-ai vrea s fac, Sfinte Petre, c ai vzut c nu erau nevoiai. - F ceva, f s-i vad mcar o dat sufletul. - S-i vad sufletul, spui, Sfinte Petre? - Da, Doamne, s-i poat vedea sufletul, aa cum vedem noi plopul acela, de acolo. - Bine, Sfinte Petre, a spus Dumnezeu, privind gnditor satul din vale. Iar dup o vreme, din neamul acela de oameni s -a nscut Mihai Eminescu.