Popa Tanda este o nuvelă realistă scrisă de Ioan Slavici și publicată întâi în revista

Convorbiri literare în 1875 și apoi în volumul Novele din popor în 1881. Această
nuvelă urmărește destinul unui preot transilvănean ce reușește să schimbe în bine
viața unei comunități prin puterea propriului exemplu pozitiv.

Sumar

La început oamenii nu ascultau sfaturile preotului, apoi preotul a inceput sa colinde

satul. Timp de un an Popa a dat doar învățături prin sat, iar apoi s-a pus pe
batjocorit; pe oricine vedea pe drum începea să-l ocărască. Oamenii îl ocoleau din
cauza aceasta, și aveau în gând să meargă la protopop, iar mai apoi la episcop. În
zadar, căci episcopul era un om milostiv și ținea cu Popa Tanda.

Părintele se uita prinprejurul casei și al bisericii și era nemulțumit de ce vedea, așa

că s-a pus pe gospodărit. În câțiva ani el avea casa văruită, ferestrele întregi,
acoperișul trainic și biserica îngrijită. Oamenii treceau și spuneau: "Popa e omul
dracului!". Iar ambiția omului de a vrea mai mult l-a făcut să înainteze în
gospodărie, și așa a făcut. Peste ceva vreme popa are nepoți, animale în jurul casei,
și un sat mai harnic. Acum oamenii trec pe drum și spun "Ține-l, Doamne, la mulți
ani, că este omul lui Dumnezeu!".

Personaje

Personajul principal al acestei nuvele este Părintele Trandafir, mai târziu poreclit
Popa Tanda.

Alte personaje: Cozonac (Clopotarul, mai târziu sluga preotului), Marcu, Mitru,
Preoteasa, copiii popii ( Ileana, Maria și băiatul), romul etc.

La început oamenii nu ascultau sfaturile preotului, apoi preotul a inceput sa colinde

satul. Timp de un an Popa a dat doar învățături prin sat, iar apoi s-a pus pe
batjocorit; pe oricine vedea pe drum începea să-l ocărască. Oamenii îl ocoleau din
cauza aceasta, și aveau în gând să meargă la protopop, iar mai apoi la episcop. În
zadar, căci episcopul era un om milostiv și ținea cu Popa Tanda.

Părintele se uita prinprejurul casei și al bisericii și era nemulțumit de ce vedea, așa

că s-a pus pe gospodărit. În câțiva ani el avea casa văruită, ferestrele întregi,
acoperișul trainic și biserica îngrijită. Oamenii treceau și spuneau: "Popa e omul
dracului!". Iar ambiția omului de a vrea mai mult l-a făcut să înainteze în
gospodărie, și așa a făcut. Peste ceva vreme popa are nepoți, animale în jurul casei,
și un sat mai harnic. Acum oamenii trec pe drum și spun "Ține-l, Doamne, la mulți
ani, că este omul lui Dumnezeu!".

Personaje

Personajul principal al acestei nuvele este Părintele Trandafir, mai târziu poreclit
Popa Tanda.

Alte personaje: Cozonac (Clopotarul, mai târziu sluga preotului), Marcu, Mitru,
Preoteasa, copiii popii ( Ileana, Maria și băiatul), romul etc.

Expozitiunea

Situaţia iniţială îi face cunoştinţă cititorului cu personajele și locul acţiunii. Aflăm

astfel că părintele Trandafir este fiul dascălului Pintilie din Butucani. El este preot
în acelaşi sat. Autorul face o sumară prezentare a personajului, care ,,vorbea drept
şi cumpănit, ca şi când ar fi citit din carte”. Totodată, era un bun gospodar, priceput
și strângător: ,,strânge, drege şi culege, ca să aibă pentru sine şi pentru alţii“.
Singurul defect al preotului este felul prea direct şi prea deschis de a le spune
oamenilor părerea lui despre ei. Acest lucru îi supără pe mulţi dintre săteni.

Intriga

Nemulţumiţi de această comportare a preotului, sătenii au intervenit la protopop

pentru a-l muta din Butucani pe părintele Trandafir. Protopopul ăl mută pe
părintele Trandafir în satul Sărăceni, aşezat pe Valea Seaca.

Desfăşurarea acţiunii
Stabilit aici, preotul a constatat sărăcia foarte mare a aşezării, dar şi lenea grozavă
a oamenilor, care nu se oboseau să schimbe situaţia. Casele erau dărăpănate,
garduri nu existau, biserica era o clădire ciudată, mai mult o îngrămădire de
trunchiuri putrezite şi de lemne, prin care sufla vântul şi băteau ploile. Niciun preot
nu stătuse acolo mai mult de trei zile. Părintele Trandafir era şi el afectat de sărăcia
oamenilor, căci buna rănduiala cere ca: ,,popa face treaba satului, iar satul să
îngrijască de traista popii“. De aceea, el îşi propune să schimbe aceasta stare de
lucruri şi le predică oamenilor în biserică despre binefacerile muncii. Oamenii l-au
ascultat, l-au aprobat, dar în scurt timp au renuntat să mai participe la slujbe.
Văzând aceasta, părintele a adoptat altă tactică: a început să meargă pe la casele
oamenilor, sfătuindu-i cu vorba bună ce si cum să facă, însă tot fără rezultat. Fără a
renunța preotul a recurs la ironie, apoi la batjocură şi la ocară, însă tot degeaba.
Din cauza comportamentului său oamenii i-au pus porecla ,,popa Tanda”, adică
cineva care pierde vremea.

Vremea a trecut şi el a ajuns la disperare, căci zestrea preotesei se terminase și

preotul nu știa de unde să găsească bani pentru a întreține familia.

Împins de nevoi, părintele se apucă de treabă: repară pereţii casei, apoi acoperişul,
făcu gardul, cultivă gradina. Din împletitul nuielelor scoate un câştig bun, stârnind
mirarea sătenilor, care îi spuneau ,,omul dracului”.

Punctul culminant

Munca a dat în scurt timp roade. Casa preotului era curată şi îngrijită, grădina plină
de legume, de zarzavat şi de porumb. Reuşise să-şi cumpere cai şi trăsură.
Sărbătoarea Rusaliilor a venit cu veselie şi daruri pentru toată familia, acum
mulţumiţă si fericită.

Deznodământul

Încet-încet oamenii din sat au început să urmeze exemplul preotului Trandafir și au

reconstruit satul. Timpul a trecut, iar călătorul care trece pe acele meleaguri rămâne
uimit de înfăţisarea prosperă a satului, cu case mari şi grădini pline de pomi.
Biserica cea nouă are un turn sclipitor, iar preotul locuieşte de asemenea într-o casă
mare, nouă si arătoasă. Trei generaţii trăiesc acum în ea, în armonie și bună
înțelegere: bătrânul preot Trandafir cu preoteasa, fiica lor, Măriuca, cu soţul ei,
Costea, preotul cel tânăr. Copiii lor sunt încântarea bunicilor.

Acum, oamenii satului sunt mândri de preotul cel bătrân, care a rămas ,,tot verde,
vesel şi harnic“ şi pe care-l binecuvânteaza cu orice prilej: ,,Ține-l Doamne, la
mulţi ani, că este omul lui Dumnezeu“.

Text prelucrat (rezumat) de Chirteș Gabriela împreună cu echipa de filmare

ANIALMG după textul original cu titlul Popa Tanda de Ioan Slavici

Popa Tanda

Popa Tanda de Ion Slavici – prezentare generala

/Caracterizari personaje /Eseuri /Popa Tanda de Ion Slavici – prezentare generala

Caracterizari personaje/ Eseuri

a.) Definirea speciei

Nuvela ( termenul provine din fr. nouvelle, it. novella – “noutate, nuvela “)

se poate defini incepand cu secolele al XIV- lea si al XV- lea, ca naratiune in proza,
uneori si in proza – de ex. Nuvele in proza a lui La Fontaine -,cu un singur fir epic,
urmarind un conflict unic, concentrat; prsonajele, nu prea numeroase, sunt
caracterizate succint, in functie de contributia lor la desfasurarea actiunii.

b.) Caracterizarea nuvelei

Nuvela prezinta de cele mai multe ori :

– fapte verosimile;

– un singur conflict;

– intriga riguros construita;

– tendinta spre obiectivare;

– accentul pus mai mult pe definirea personajului.

Nuvela Popa Tanda, scrisa in 1873 dar publicata abia in 1875 in revista
“Convorbiri literare “, este inclusa in volumul de debut ediorial “Novele din popor
“, aparut in 1881. Popa Tanda face parte din categoria nuvelelor inspirate din
lumea satului ardelenesc, cu deznodamant fericit ( ex. La crucea din sat, Gura
satului, Scormon ). I. Slavici reconstiutie veridic, realist universul rural, printr-o
tehnica de sorginte dickensiana, aceea a aglomerarii detaliilor semnificative. Prin
nuvelele sale, I.Slavici pune bazele asa – numitului “realism poporan “.

Nuvela este, potrivit lui Pompiliu Marcea, o ilustrare a ideii morale ca “omul
sfinteste locul “, ca “viata merita sa fie traita prin placerile firesti pe care le ofera “.

c.) Titlul nuvelei

Titlul nuvelei este constituit din substantivul “popa “si substantivul propriu “Tanda
“, porecla data preotului randafir de satenii din Saraceni, un derivat regresiv de la
verbul “a tandali “.

d.) Structura compozitionala

Nuvela are o structura clasica, prezentand toate momentele specifice subiectului.

1.)Incipitul nuvelei, in care se contureaza si expozitiunea, este unul pregatitor, de

tip captatio benevolentiae. In acest prim moment, I.Slavici isi prezinta direct
protagonistul, infatisandu-I atat unele insusiri ( “correct, drept, aspru, intrand in
conflict cu satenii si cu protopopul ), cat si originea ( ” este unul din cei 2 copii ai
dascalului Pintilie din Butucani “). Tot acum este fixata coordonata spatiala – satul
Saraceni, asezat in Valea Seaca, un sat cu nume predestinat, in care casele arata
jalnic, curtile nu au garduri, biserica sta sa cada, iar pamanturile se paraginisera.
Preotul constata de la inceput saracia lucie a oamenilor si, implicit, a satului, dar se
hotaraste sa ramana in localitate si sa-I schimbe pe sateni. Aceasta hotarare
constituie si 2.) intriga actiunii, cauza care declanseaza desfasurra intamplarilor
ulterioare.

3.)Desfasurarea actiunii cuprinde un lant de evenimente ce ilustreaza ideea de

reminiscenta confucianista potrivit careia orice individ are datoria morala de a
tinde spre perfectiune individuala.

Pentru a face din din saraceni oameni harnici, parintele Trandafir incpe cu predica,
impresionandu-I, dar fara efecte in plan practic, continua cu sfatul, cu batjocura si
cu ocara, dar totul este zadarnic. Mai mult de atat, satenii, deranjati de insistentele
preotului vor sa scape de el, dar episcopul ii da dreptate lui Trandafir si nu-l muta
in alt sat.

Dezamagit de lipsa de reactie a saracenilor, preotul procedeaza in mod mai

practice, oferind exemplul personal. Mai intai isi repara casa, isi imprejmuieste
curtea cu gard, face cateva straturi pe care cultiva zarzavaturi, apoi seamana
porumb pe langa gard, folosindu-se de un plug, un cal si 2 boi imprumutati de la 2
sateni. Incepe sa-si gospodareasca terenurile de la marginea satului si, din zestrea
sotiei, isi cumpara un car si 2 cai, cu care, ajutat de clopotar, isi lucreaza
pamanturile. Parintele Trandafir se apuca de impletit lese, din care mai si vinde,
reusind sa-I antreneze la aceasta munca si pe unii dintre sateni. Aceasta este o
dovada ca treburile se misca si incercarile lui Trandafir incep sa-si arate roadele.

4.)Situatia dificila este depasita, actiunea atingand astfel cota ei maxima, punctual
culminant.Asa se explica faptul ca partea a treia a nuvelei ne infatiseaza parca un
alt spatiu, un alt décor decat cel de la inceput, o imagine rasturnata a satului
Saraceni, devenit de nerecunoscut. Din departare s zaresc o biserica frumoasa,
gradinile intesate cu pomi, scoala, primaria si casele instarite si curate ale satului.

5.)Deznodamanul il aduce in prim plan pe acelasi preot Trandafir care, desi trecuse
prin nenumarate intamplari, este la fel ca la inceput “verde, vesel si harnic “.
Timpul nu l-a iertat insa nici pe el, parul si barba carunte tradandu-I varsta. El a
devenit bunic, ii rasfata pe nepoti si traieste la batranete satisfactia ca a reusit sa-I
schimbe pe saraceni .

-TIPOLOGIA-

Lumea aparte a nuvelei Popa Tanda a lui I.Slavici este creionata si prin intermediul
personajelor, care o populeaza si o reprezinta. Astfel, exista un personaj principal,
un personaj eponim, cel a carui porecla da titlul nuvelei, preotul Trandafir – popa
Tanda, personaje secundare – satenii ( personaj colectiv ), preoteasa, clopotarul
Cozonac, Marcu Florii Cucului, Mitru Catanas – sau episodice – Mariuca, Ileana,
Trandafirica, Costel, familia preotului.

Protagonistul nuvelei este preotul Trandafir, present in toate momenteler actiunii si

infatisat in evolutia sa. Fiind unul dintre cei 2 copii ai dascalului Pintilie, Trandafir
devine preot, isi intemeiaza o familie in care la un moment dat se aflau “3 copii
mici, al patrula de lapte “si isi profeseaza meseria aproape 2 ani la Butucani, satul
natal. In urma unor dispute cu enoriasii, este mutat in Saraceni, un sat care-si
merita numele, avand in vedere aspectul lui si starea materiala a locuitorilor.

Personajul este rezultatul combinarii a 2 procedee de caracterizare :

– caracterizarea directa realizata de narator inca din expozitiune. Prezentarea

naratorului omniscient este una obiectiva, I.Slavici relevand deopotriva calitatile
personajului ( “un om bun; a invatat multa carte si canta mai frumos decat chiar
raposatul tatal sau “; este “harnic si grijitor “) cat si defectele ( rigiditatea in
relatiile cu semenii sai ).

Aceste insusiri si defecte sunt infatisate in continuare in opera si indirect, prin

faptele si prin atitudinea acestuia sau prin felul sau de a vorbi. Numit preot in
Saraceni, analizeaza situatia cu luiditate si isi da seama ca trebuie “sa faca din
poporenii sai oameni harnici “.

Cu o energie iesita in comun si cu o uimitoare tenacitate, preotul Trandafir isi

incepe actiunea prin predici care impresioneaza pe ascultatori, dar n-au nici o
consecinta practica. Preotul isi diversifica apoi strategiile : ocara, vorba
muscatoare, ironia. Nu se schimba insa nimic deoarece preotul este perceput de
sateni ca o persoana din afara comunitatii. Trandafir intelege ca singura modalitate
de a-I schimba pe enoriasi este exemplul personal. El adopta modul de influenta
“din aproape in aproape “, determinandu-I pe sateni sa deina receptivi la nou.

Daca atitudinea satenilor fata de preot este oscilanta si evolueaza de la toleranta la

ostilitate si apoi la acceptare si chiar la admiratie, cea a naratorului este constanta.
Preotul Trandafir, tip odiseic, complex, labirintic, imprevizibil. Este un personaj
oglinda ce “exprima permanent conceptia, punctual de vedere al autorului.

-STILUL-

Incepand cu sec. XX si cu formalismul rusesc s-a facut o distinctie clara intre

naratiunea ca povestire ( = fabula, trama, diegesis ) si naratiunea ca discurs ( =
discurs narativ ). Discursul narativ, care exprima viziunea naratorului asupra celor
relatate, presupune abordarea catorva aspecte specifice:a.) spatiul si timpul
naratiunii,b.) modalitatea d construire a textului literar ( = viziunea, punctual de
vedere asupra povestirii).

a.) Spatiul naratiunii sugerat de cele 2 descrieri, de la inceputul si de la sfarsitul

nuvelei prezentate in opozitie, apartine mediului rural, infatisand un décor tipic
satului de munte. Satul, ce aminteste de Brostenii lui I.Creanga, este inchis intre
munti si ascunde case prevazute cu acoperis din paie si fan, cu cuptor, cu prispa
batraneasca. Descrierea initiala sugreaza saracia; in antiteza, finalul nuvelei
dezvaluie imaginea unui sat de nerecunoscut, u gradini indesate de pomi, cu cas
ingrijite, cu biserica si scoala.

Naratiunea nu se desfasoara numai intr-un spatiu, ci si intr-un anumit timp.

Timpul evenimential, timpul naratiunii este oarecum vag sugerat. Este perioada
patrunderii in lumea satului a relatiilor noi, capitaliste, care le ofera satenilor
posibilitatea valorificarii bunurilor materiale. Nucleele ( alcatuite dintr-un lant de
microactiuni – tip ) sunt prezentate prin inlantuire intr- ordine temporala, o ordine
continua si cronologica.

b.) Avand in vedere relatia autor – narrator – personaj, putem spune ca in aceasta
nuvela exista o focalizare zero ( = naratie non- focalizanta ), o naratie cu autor
omniscient. Utilizarea persoanei a -III-a precum si non-identitatea dintre narrator si
personaj sugereaza existenta unui regim narativ heterodiegetic.

Creator al asa numitului “realism poporal “, I.Slavici cultiva permanent oralitatea,

cre reprezinta calitatea stilului unei opere beletristice de a parea vorbit, prin
folosirea unor elemente de limba vorbita. Oralitatea este asigurate de : – placerea
paremiologica, folosirea proverbelor si zicatorilor;

– prezenta masiva a constructiilor exclamative sau interogative care

contin vocative, imperative ori interjectii;

– alternarea vorbirii directe cu vorbirea indirecta sau cu asa numitul stil

indirect liber;

– intrebuintarea unui numar impresionan de regionalsme sau cuvinte si expresii

populare.