* Rugaciunile nu au nevoie de aprobarea Bisericii

Sihastrul din Valea Caselor

Povestea sihastrului din Valea Caselor ar putea

incepe asa. Au fost odata, patru frati orfani de
mama: trei baieti si o fata. Trei dintre ei erau muti
din nastere. Singurul care nu avea “limba
legata†era Nutu Pop. Acesta a trait 78 de ani ca
un mucenic sihastru, la izvoarele Vaii Caselor, intr-
un varf de movila, dedicandu-si viata rugaciunii.

Localnicii din Barsana spun ca Nutu Pop era

analfabet, numai ca in urma unui vis (in care se
facea ca a invatat buchiile) a ajuns carturar. Si-a
scris intreaga viata intr-un caiet, aflat azi in posesia
parohiei greco catolice din comuna. 
Nutu Pop a mai visat ca trebuie sa faca o capela
sus, pe deal, in locul denumit azi â€La Tiliutaâ€
(chilie). Prima constructie era din lemn captusit cu
lut, cu un turnulet de o schioapa. A inaltat-o chiar
in capul movilei. Apoi a ridicat o a doua capela,
mult mai mare, pe locul careia se ridica azi biserica
de lemn a viitoarei manastiri catolice. Pentru sine,
a cladit din carton asfaltat si placi fibrolemnoase o
coliba cu turn, alcatuita din doua incaperi
minuscule. “Casa†sihastrului era lipsita de
orice accesoriu al civilizatiei. 
In anii comunismului, Nutu a fost singurul monah
neautorizat (â€dizidentâ€, pustnic, spuneti-i cum
vreti) din toata Tara Maramuresului. Desi nu a fost
niciodata acceptat de Biserica, si-a castigat
respectul satului caruia i-a dedicat rugaciunile. A
trait si murit singur, la â€Tiliutaâ€. Mormantul sau
se afla in varful dealului, intre capela mica si
biserica, in fata casutei acum pustie.

A trait 
din rugaciuni

Am urcat inspre acel loc, intr-o dupa amiaza

fierbinte. Ajuns sus, am fost intampinat de un om
mititel care gajaia incoerent. Este singurul
supravietuitor dintre fratii Pop, zis Mutu’, care
traieste pe vale, mai jos de lacasul religios, din
mila vecinilor crestini. El ne-a aratat, cu gesturi
largi, lucrarile de pe deal. Biserica din stejar, mica
si bine proportionata, este aproape gata. 
Mesterul care-i finiseaza interiorul, Iulian Cora si
soata sa au inceput sa povesteasca molcom cele
ce urmeaza. Dupa ce “Popenii†au ramas
orfani, unul dintre frati a murit putin mai departe de
â€Tiliutaâ€, fiind ucis de un bolovan cazut dintr-o
rapa. Pe atunci Nutu Pop â€umbla in boteâ€, fiind
paralizat de la brau in jos. Intr-o noapte insa,
visand ca a intrat lupul intre oi, a sarit din pat (!), si
de atunci a abandonat carjele, umbland normal. 
Pustnicul traia din rugaciuni si manca rar. Cand
cobora la boldul din sat (imbracat in straie albe,
toata viata a umblat asa), isi cumpara doar
bomboane de menta. Din acele drajeuri verzi,
facea generos parte si copiilor.

Puterea credintei

In timpul lui Ceausescu, prin anii ‘70, cineva i-a

adus in dar un casetofon si cateva casete cu
imnuri religioase. Nu mult dupa, niste becisnici de
ucraineni din Poienile de sub Munte i-au furat
casetofonul. Pop Nutu, adanc mahnit, s-a rugat ca
sa-si primeasca indarat cadoul. Urmarea a fost ca
unul dintre â€rusi†s-a spanzurat, altul a paralizat
si ultimul a innebunit. Femeia celui paralizat i-a
adus pustnicului casetofonul, iar acesta s-a rugat
pentru barbatul pacatos si, minune!, hotul si-a
revenit. 
In urma cu trei ani, pe locul in care a haladuit
straniul sihastru, a inceput ridicarea unei biserici ce
va deveni lacas de calugari. Stiopei Vasile, un
localnic, a donat o casa veche, din lemnul careia s-
a inceput constructia. Apoi, un olandez generos a
oferit banii necesari. 
Pe movila â€Tiliutei†se afla si astazi casuta
neatinsa a pustnicului. De o saracie cumplita, casa
va fi amenajata ca un mic muzeu. Tot acolo se afla
si o troita incropita tot de Nutu Pop pe un
postament rudimentar din bolovani, ce aduce cu
un arhaic altar canaanit. Oamenii vailor vin uneori
sa se roage aici, insa turistii coboara din autocare
in fata manastirii Barsana, moderna si cu
“suseaua” proaspat asfaltata, sa nu fie prea
mare deranju’. Nici un strain nu urca cei cinci
kilometri de vale pana la ”Tiliuta” de la
izvorul Vaii Caselor. Pentru ca nu stiu de existenta
locului in care a trait pustnicul. Si pentru ca nimeni
nu le spune. Ghizii au prins lehamite de potecute
prafuite.

Teofil Ivanciuc