Page 1 of 20

Gradina cu minuni din Muntii Buzaului. Manastirea Poiana Marului.

In partea muntoasa a Buzaului, la curbura Carpatilor, acolo unde drumurile se transforma in poteci,
exista un loc cu o iradiere mistica greu de asezat in tipare obisnuite: Manastirea Poiana Marului.
Ctitorita de Cuviosul Vasile, unul d... Gradina cu minuni din Muntii Buzaului Manastirea Poiana
Marului In partea muntoasa a Buzaului, la curbura Carpatilor, acolo unde drumurile se transforma in
poteci, exista un loc cu o iradiere mistica greu de asezat in tipare obisnuite: Manastirea Poiana
Marului. Ctitorita de Cuviosul Vasile, unul din cei mai puternici duhovnici ai monahismului
romanesc, practicant asiduu al rugaciunii inimii, pe care a aprins-o si in Muntele Athos, unde a
ajuns intr-un pelerinaj, catedrala de lemn ascunsa in padurile neumblate ale Bisocii isi pastreaza si
azi, nestinsa, forta spirituala. Tot mai multi credinciosi iau drumul greu si ascuns al muntelui pentru
a se inchina la icoana taiata cu sabia a Maicii Domnului si la Crucea de piatra sub care se afla
osemintele cuviosului rugator. Un staret plin de har, parintele Macarie, i-a redat locului viata si
continuitatea Cuviosul Vasile Carpatinul I se spune Rugatorul Carpatilor, iar manastirii sale de la
Poiana Marului: Athosul romanesc. In unele carti se pomeneste ca manastirea a fost infiintata de
calugari rusi, dar adevarul e altul. Cuviosul Vasile venise din Harkov, unde erau multi romani si unde
Petru cel Mare ii primise pe pribegii moldoveni ai lui Cantemir, dimpreuna cu potop de preoti si
monahi. Cuviosul Vasile s-a nascut intr-o astfel de familie de moldoveni, in 1692, tocmai la Poltava.
Tanjind dupa tara lui de suflet, se va intoarce acasa, va bate muntii Buzaului in rugaciune si
pustnicie, dupa o lunga si intensa perioada athonita, unde a uimit obstile calugaresti din Sfantul
Munte prin trairea sa deosebit de aspra, dar si prin cultura fara cusur. Era mare, gigantic in tot ce
facea - in manastirile ridicate cu mana lui (Dalhauiti, Ciolanu, Carnu, Barbu sau Traisteni), dar si in
puhoaiele de pustnici aflati sub ascultarea si adanca lui povata filocalica. Nu a lasat in urma carti
sau inscrisuri. A lasat doar mari duhovnici si sfinti traitori care, la randul lor, au reincrestinat Bulgaria
si Rusia, Serbia si Ucraina. Nu i-a placut sa se faleasca si nici sceptru arhieresc nu a avut. Numele lui
nu figureaza nici in cronici si nici in Sinaxar, dar toata lumea ortodoxiei il cunoaste. Acum cativa ani,
episcopul grec Kalistos a venit special de la Athos ca sa vada manastirea Cuviosului. Primul gest pe
care l-a facut, intrand in Poiana Marului, a fost sa ingenuncheze si sa sarute pamantul. Apoi, i-a
rugat pe insotitorii sai sa-l lase singur. S-a plimbat nevazut cateva ceasuri prin paduricea din
spatele bisericii, rememorand pasii Cuviosului, in vibratiile intense ale rugaciunii statornicite de el,
rugaciunea inimii. La sfarsit, a luat cu sine in Grecia cateva macese purpurii si o creanga de sanger,
ca niciodata sa nu uite pamantul romanesc si smerenia fara egal a Marelui Vasile. Calatoria La
Manastirea Poiana Marului nu se ajunge usor. Drumuri de tara, transformate adesea in drumuri
forestiere, par mai degraba s-ascunda locul decat sa-l dezvaluie. De pe Valea Bascelor spre Bisoca,
invartejita pe peretii uriasului amfiteatru montan, format de curbura Carpatilor, calea catre Poiana
Marului inainteaza cu mari ezitari si rascruci. In pustietatea plina de nostalgice paduri de mesteacan
si bizare biserici albastre din lemn, nu vezi nici un indicator, nici un localnic ratacit. E vremea coasei
si doar Dumnezeu si gandul cel bun te poarta spre manastire. E o proba a staruintei si a rabdarii.
 Page 2 of 20

Nu oricui ii este dat sa ajunga. E chiar porunca si legamantul Cuviosului Vasile, poate cel mai mare
isihast din ortodoxia romana, ctitor de numeroase manastiri si biserici in Muntii Buzaului si ai
Vrancei, cel de-al doilea Athos, cum erau numite in urma cu sute de ani. In sihastria lui nu se intra
decat intr-un fel anume - cu credinta si cu sfiala. Turistii si curiosii de ocazie ratacesc drumul.
Nimeresc in alta parte. Din inaltul cerului, Marele Vasile isi apara in felul sau ograda si locul de
inchinaciune. Cu un gest nevazut, dar puternic, te opreste in dreptul portii si te cerceteaza. Nici un
pas in plus nu e posibil fara incuviintarea lui. Simti acest lucru, real si fara inchipuire, cum l-am
simtit si noi, cand obositi si derutati de lungimea drumului am coborat din masina, cautand pe
cineva sa ne desluseasca locul. Eram in fata unei raspantii. Urma o alta. De jur imprejur, frunzisul
padurii acoperea totul ca niste pleoape vegetale grele de somn. O clipa ne-am crezut pierduti si
rataciti, cand undeva, in stanga, in inima desisului, am zarit lemnul turlei avantate spre cer.
Inexplicabil cumva, oprisem chiar langa manastire. Ajunsesem unde voise Cuviosul: la casa lui. "De
ce ai blestemat si ai suduit?" Prima impresie e si cea mai puternica. E liniste la Poiana Marului - o
liniste grea, pastoasa, materiala, ce acopera ca un imens clopot transparent totul: casutele taranesti
ale calugarilor, ograda inverzita, florile, palcul razletit de meri si pruni, micul cimitir. Manastirea are
doua randuri de porti si nici un gard. Padurea si trunchiurile groase de fag ridica de la sine hotarul
despartitor, imaginand un prelung coridor vegetal, prin care abia patrunde matasea alburie a
luminii de vara. Alt sir de mesteceni si fagi da ocol chiliilor si curtii imense, in mijlocul careia se
ridica o veche si superba catedrala de lemn, ce mai pastreaza inca pe braul de sub acoperis chipuri
de sfinti si apostoli, chipuri aproape sterse, implinind parca ziceri din Pateric si Filocalie, despre
smerenie si veghe neintrerupta. In curte e lume multa - localnici sau oameni veniti din celalalt capat
al tarii, de la Arad sau Sibiu. Sfiosi si tacuti, asteapta sa intre la parintele Macarie, sa stea la spovada,
sa ceara un sfat. Asteapta ca la medic - fiecare cu gandul si ingrijorarea sa. Parintele Macarie e un
duhovnic puternic, cu faptele tesute-n povesti. Vazator cu duhul si postitor, e al doilea ctitor al
manastirii, pe care a reinviat-o din paragina in care fusese impinsa de comunisti. In dreptul chiliei,
oamenii vorbesc. Cineva din Vintila Voda a venit cu merinde pentru manastire, dar parintele l-a
intors din drum, certandu-l: "De ce ai blestemat si ai suduit cand ai iesit din casa? La manastirea
Cuviosului Vasile se vine curat". Omul a ramas fara grai. Nu numai ca parintele il vazuse
duhovniceste blestemand in poarta casei, dar ii spusese si zilele in care incalcase randuiala postului.
Un alt barbat din Lopatari, intrand in chilie, l-a vazut pe parintele lacrimand. Cu blandete, acesta i-a
zis: "De ce ai venit la mine si nu esti cu sotia ta? A cazut din pod si acum trage sa moara, fara ca
cineva sa-i aprinda o lumanare la capatai". Speriat, omul s-a intors intr-un suflet acasa, gasind
curtea plina de vecini. Sotia lui deja murise. Batran, cu barba ninsa si rasfirata de vant, parintele
Macarie apare in pridvorul ingust si saracacios, binecuvantand credinciosii. Unii il privesc cu
admiratie, altii cu sfiala si putina teama, stiind ca parintele citeste gandul fiecaruia, ca de multe ori
nici nu te lasa sa deschizi gura, spunandu-ti el necazul si stramtoarea ce te-au adus la manastire.
Numarandu-si parca vorbele, parintele mai mult asculta. Are privirea rugatorului necontenit, pe
 Page 3 of 20

care nu-l poti tulbura si nici surprinde cu vreun gand ascuns, ispititor. Apropiindu-ne de el si
cerandu-i "sa ne dea cuvant de intelepciune", parintele va cumpani o clipa, rostind: "Bine este sa
vorbim despre Dumnezeu, dar si mai bine e sa vorbim cu El". Rabdator, cu mainile ascunse parca in
pliurile rasei cernite, ofteaza si ia aminte la ce i se spune, dar focul albastru al ochilor sai cauta
departe, la sihastria din Muntii Monteorului, acolo unde a primit porunca in vis sa ridice o noua
manastire. De trei ori i-a aparut visul si ingerul Domnului care ii cerea sa binecuvanteze pamantul.
Smerindu-se, parintele nu a vrut, refuzand de fiecare data. In a treia noapte nu a mai fost chip sa
dea inapoi. Glasul a cazut peste el ca un tunet: "Sa faci manastire pe Monteoru. Taci, tu esti temelia!
Nu-i zice Manastirea Monteoru, ci Mantuirii, cu hramul Schimbarea la Fata". Parintele a dat
ascultare si metocul din munte e-aproape inaltat. Maica Domnului taiata pe frunte Cei veniti pentru
prima oara la Poiana Marului afla cu uimire despre faptele Marelui Vasile, dar si despre icoana
facatoare de minuni din biserica mica, o icoana a Maicii Domnului, taiata pe frunte cu sabia de
catre un turc, cu picurii de sange imprimati si astazi pe panza. In curte, oamenii vorbesc cum s-au
vindecat (petrecand noaptea la icoana): un copil bolnav de epilepsie, un batran cu piciorul schilodit
de caruta, o femeie indracita pe care rudele abia reuseau sa o stapaneasca, in niste legaturi groase
de piele. Parintele Macarie nu tine socoteala vindecarilor, ba chiar face un pas inapoi, auzind toate
acestea. Stie si el cat de important e locul - sa calci pe urmele Cuviosului, sa-ti pleci genunchii chiar
in causul sapat in piatra de genunchii lui de sfant, de rugator fara incetare. "Cand am venit prima
oara la Poiana Marului, nu am putut sa trec de poarta", isi aminteste parintele. "Simteam ca mi se
taie picioarele de emotie, dar si de teama. Prea inalta era treapta. Sprijinit de un copac, ma
gandeam cum poate statura mea marunta sa stea alaturi de un urias, de un sfant ca Vasile
Carpatinul. Ma simteam nevrednic de staretie si atunci am mers la parintele Cleopa. Era bolnav si
stramtorat de multime. M-a primit insa de indata in chilia lui si, apropiindu-se de mine, nu m-a
imbratisat, cum facea cu alti calugari, ci s-a aplecat si mi-a sarutat mana, spunand: "Am vrut sa vad
pe cine a ales Cuviosul Vasile staret la manastirea lui". Am ramas ca o stana de piatra si mi-a trebuit
ceva timp sa-mi revin. Apoi gandurile s-au limpezit de la sine. Puteam, prin urmare, sa pornesc la
drum cu toata ravna. Il aveam alaturi pe Marele Vasile. Aveam ajutorul si vrerea lui." Ca in orice
manastire vestita, la Poiana Marului vin tot felul de oameni. Unii asteapta sa le spui ceea ce vor ei
sa auda, ba chiar se supara daca ii contrazici. Altii, disperati si haituiti sufleteste, vin sa ceara ultimul
ajutor, agatandu-se ca inecatii de o farama de speranta. Cazand usor pe ganduri, parintele isi
aminteste de o copila ramasa insarcinata, fara a fi casatorita. Plangea fara incetare si repeta intruna:
"Decat sa ajung de rasul satului, mai bine ma arunc de pe stanca, in apa Bascai". Fara sa o certe,
parintele a tinut-o trei zile langa el, punand-o sa posteasca si sa faca neintrerupt Acatistul
Cuviosului Vasile. Nici nu s-a implinit bine canonul dat, ca o ruda a fetei a venit la manastire,
anuntand-o sa se pregateasca de nunta. Parintii baiatului aflasera intamplarea si acum voiau sa
indrepte toata greseala. O alta femeie, inginera la Bucuresti, voia sa se omoare, avand (fara vina) o
mare lipsa in gestiune. Rugandu-se trei zile la icoana, femeia a plecat acasa. Va reveni dupa un
 Page 4 of 20

timp, spunand: "Parinte, au scapat copiii mei. Acum au din nou mama". Totul se rezolvase. O noua
ancheta stabilise ca paguba nu era reala. Lipseau doar niste acte, care, pana la urma, s-au gasit. De
cand e la Poiana Marului, parintele a vazut multe. Chiar si asa, pentru el mai important decat orice
vindecare sau alt miracol este faptul ca fiecare om pleaca din manastire schimbat sufleteste,
marturisind, fara nici o umbra de ascunzis: "Parinte, locul acesta mi-a dat aripi. Mi-a dat nadejdea si
increderea in Dumnezeu". Nu e putin lucru. Nadejdea e totul. Dumnezeu are grija sa dea cu
preaplin de masura celui care cere. La Poiana Marului se intampla si astazi lucruri minunate.
Conteaza credinta omului, dar si locul. La Poiana Marului, rugaciunea Marelui Vasile e deosebit de
puternica. O simti iluminata si grabnica, precum fulgerul unei nopti de vara. Vom avea un nou sfant
in calendar: Vasile Carpatinul Cand se preumbla prin curte, mergand la paraclis sau la biserica cea
mare, parintele Macarie paseste cu multa luare-aminte, de parca Sfantul Vasile l-ar privi,
cantarindu-l cu privirea lui atintita si severa din tinda bisericii sau din livada coplesita de roada abia
parguita a merelor. Cuviosul isi apara chilia si locul lui de insingurare. Vegheaza, coborand din
tainita cerului printre flori si oameni, ca nimic din pravila statornicita de el sa nu se schimbe. In zece
ani de cand e staret, parintele Macarie a refacut manastirea ruinata de comunisti. Nu s-a atins insa
de nimic. A indreptat doar, a reparat acoperisuri si strane, a dat haine noi de var casei lui Vlahuta
sau celei in care a petrecut surghiunit Bolliac. Poate in asta si sta parte din forta manastirii: in
statornicia neschimbarii, in continuitate. Cuviosul Vasile s-a mutat la Domnul in 1767. Avea 75 de
ani si, smerit, nu a vrut sa i se stie locul de ingropaciune. Abia in urma cu niste ani, a ingaduit
oamenilor sa i se afle locul. Intr-o noapte din Postul Pastelui, fostele maicute ale manastirii (intre
timp, mutate in alta parte), iesind de la Miezonoptica si priveghi au zarit in dreptul unei cruci de
piatra cum tasnesc flacari si scanteieri nefiresti. Intamplator sau nu, crucea era infipta langa zidul
bisericii, chiar in dreptul altarului, al Sfintei Sfintelor. Sa fie acolo moastele Cuviosului? Ocolind locul
cu grija, parintele face metanie adanca, dar nu spune nimanui pentru ce. Pe de o parte, se bucura
de numarul tot mai mare al credinciosilor. Pe de alta, se teme ca vestea va aduce puhoi de pelerini,
si astfel manastirea va pierde bunul cel mai de pret: linistea si tihna convorbirii cu cele ceresti.
Lacrimeaza parintele cu un ochi si cu altul rade, tot el recunoscand ca, daca e dezlegare de la
Cuviosul , vrerea oamenilor e ca o carpa lepadata la fata lui Dumnezeu. Vremea asteptarii se pare
ca a trecut. E timpul recunoasterii depline. Nu intamplator, la toamna, Sinodul va purcede la
canonizarea Marelui Vasile. Vom avea un nou sfant in calendar. In inimi, buzoienii il purtau de mult.
* In bisericuta de iarna, pe tampla de la intrare, chipul Cuviosului Vasile sta refugiat discret, intr-o
icoana pictata dupa singura marturie a epocii: putin la trup, ca orice postitor, maini subtiri si
descarnate, fata osoasa si prelunga, niste ochi de jar, in care se amesteca bunatate si uimire, liniste
isihasta si asprime. Din lemnul netezit in foita de aur, Cuviosul mangaie pacatosul si cearta pacatul,
intr-o asteptare nelumeasca, iesita deja din ornicul stramt al veacurilor ce au trecut. Se spune ca
romanii nu au dat multi sfinti. Il ignoram insa pe cel mai mare, pe chiar Vasile Carpatinul, cel care a
reinviat isihasmul si rugaciunea inimii in Sfantul Munte; cel care a fost duhovnic si invatator
 Page 5 of 20

priceput tanarului (pe atunci) Paisie Velicicovschi, punandu-se temelie monahismului romanesc si
oferindu-i pravila athonita, meditatia si tehnicile de golire a mintii - primii pasi spre darul rugaciunii
neintrerupte, a comuniunii depline cu Dumnezeu. Parintele Macarie povesteste toate acestea cu o
boare de lacrimi in ochi. O mie de ani de-ar trai, nu ar fi de ajuns sa multumeasca Cerului pentru
darul si ingaduinta de a trai, dimpreuna cu cei trei calugarasi ai manastirii, in casa si in asternuturile
de rugaciune ale Cuviosului Vasile. Cu capul usor plecat si numarandu-si parca pasii, parintele
Macarie se departeaza, nu inainte de a ne binecuvanta si a ne spune: "Va las cu Sfantul Vasile si cu
dragostea lui Hristos. Cu ei alaturi, sa nu ne temem de nimic". In fata chiliei parintelui nu mai este
nimeni. Linistea coboara din nou peste Poiana Marului, ca un imens clopot transparent. E ora
rugaciunii, ora intalnirii cu Dumnezeu. Sorin Preda

Manastirea Poiana Marului

Manastirea Poiana Marului este o veche manastire ortodoxa aflata in comuna Bisoca, judetul Buzau. Din
localitatea Ramnicu Sarat se porneste spre nord-vest, pana in localitatea Buda, de unde se pleaca spre
localitatea Jitia, de aici si pana la manastire mai avand de parcurs doar trei kilometri. Din orasul Buzau
se pleaca spre localitatea Sapoca-Vintila Voda, iar din aceasta, spre localitatea Bisoca, de aici si pana la
manastire mai avand de parcurs alti sapte kilometri.
Manastirea Poiana Marului a fost ctitorita in anul 1730, prin osteneala Sfantului Cuvios Vasile, venit
aici din Manastirea Dalhauti. Biserica cea veche a manastirii are drept hram "Duminica Tuturor
Sfintilor", biserica cea noua are drept hram "Nasterea Maicii Domnului", iar paraclisul este inchinat
"Sfantului Ilie Tesviteanul".
Manastirea Poiana Marului - scurt istoric
Manastirea Poiana Marului a fost intemeiata in anul 1730, de catre Sfantul Cuvios Vasile de la Poiana
Marului. Obstea monahala aduna pe atunci multi calugari iubitori de osteneala si de rugaciune.
Biserica de lemn a manastirii, precum si chiliile acesteia, au pierit intr-un incendiu, in anul 1771, acestea
fiind refacute, mai apoi, intre anii 1780-1784. O alta biserica, tot din lemn, a fost construita intre anii
1810-1812, prin osteneala Cuviosului Teodosie al II-lea, staretul de atunci al manastirii. Un incendiu
izbucnit in iarna anului 1879 distruge staretia, trapeza si o parte din chilii. 
Viata monahala a continuat in aceasta manastire retrasa pana in anul 1893, cand aceasta a fost desfiintata
de autoritati. Manastirea din Poiana Marului a fost redeschisa abia in anul 1938, in aceasta fiind asezata
o obste de maici. In anul 1956, cele doua biserici de lemn ale manastirii au fost renovate pe cheltuiala
Comisiei Monumentelor Istorice.
Incepand cu anul 1959, odata cu aplicarea Decretului 410, in obstea Manastirii Poiana Marului a mai
ramas decat un singur vietuitor. Abia dupa anul 1990, retrasa manastire din Poiana Marului redevine
manastire de calugari, precum a fost inca dintru inceput.
Biserica veche a manastirii este construita in forma de cruce, din barne de stejar imbinate cu scandura.
Biserica are un pridvor deschis, sustinut de sase stalpi de lemn uniti sus, prin arcade semicirculare. In
 Page 6 of 20

exterior, fatadele bisericii prezinta un brau inconjurator sculptat, deasupra caruia se afla mai multe
icoane pictate pe lemn. 
Cele cinci turle cu sase laturi sunt asezate pe toata suprafata bisericii: una deasupra Sfantului Altar, una
deasupra naosului, una deasupra pronaosului si cate una deasupra fiecarei strani. Turlele sunt acoperite
cu "solzi de tabla", iar biserica este invelita cu sindrila.
Biserica cea veche a fost pictata in ulei, direct pe lemn, in trei registre. Tributara stilului neo-bizantin,
pictura se aseamana insa si cu stilul rusesc, familiar Sfantului Cuvios Vasile. La randul sau, paraclisul
monahal, construit in anul 1991, a fost pictat de catre arhidiaconul Gabriel Sibiescu.
Biserica din cimitir a fost construita tot din lemn, in forma de nava, fara abside; aceasta are o singura
turla joasa, asezara pe pronaos, fiind acoperita in intregime cu sindrila. La o distanta de patruzeci de
metri de biserica cea veche se inalta turnul clopotnita. Acest turn din lemn, care adaposteste clopotele, a
fost construit in anul 1935, de catre episcopul Ghenadie Niculescu.
In anul 1991, cand a fost construit paraclisul, obstea s-a nevoit si cu ridicarea unei case arhieresti. Tot
acum s-a renovat si cladirea care adaposteste trapeza si camera pentru oaspeti. Pe langa cele amintite
mai sus, in curtea manastirii se mai afla si alte trei cladiri, zidite din lemn si caramida, alocate nevoilor
gospodaresti ale obstii.
In prima jumatate a secolului al XVIII-lea, manastirea din Poiana Marului a constituit unul dintre cele
mai importante centre monahale si culturale ale tarii. Sfantul ieroschimonah Vasile, mare organizator al
monahismului romanesc si indrumator de seama in rugaciunea isihasta, praznuit de Biserica Ortodoxa in
ziua de 25 aprilie, a fost primul staret al acestei manastiri.
 In anul 1840, in aceasta manastire a fost izolat poetul Cezar Boliac. Aici se odihnea adesea poetul
Alexandru Vlahuta, precum si Barbu Delavrancea. In lucrarea numita "Romania Pitoreasca", marele
Vlahuta descrie frumusetea acestor locuri, zicand: "Din codrii Gavanelor iesim pe-ntinsoare de plaiuri,
spre rasarit, pe sub "Gropile de aur" din Muntele Bisoca - Abrudul Buzaului -, lasam in urma sate,
imprastiate pe vai, si locuri cu ostroave plutitoare si izvoare sarate ce-astern, pe unde trec, carari de
zapada, si dupa vreo trei ceasuri de umblat tot pe locuri invalurate si pe sub franturi de dealuri
descoperite, cotim la stanga si dam de mareata spintecatura a Ramnicului. Valea se deschide ca o carte,
pe malurile-i revarsate, de-o uimitoare inaltime, se-nfig gospodarii, casute rare, fanete-ngradite cu
leaturi, fasioare de livezi prinse pe clinuri inguste, gata parca sa porneasca si sa curga toate in rapa. Aici,
la capatul Bisocii, e Schitul Poiana Marului, ascuns in mijlocul padurii ce-mbraca pana jos malul drept
al Ramnicului."

Manastirea Brazi
Manastirea Brazi este o manastire ortodoxa cu obste de maici din Vrancea. Aceasta se afla la
aproximativ un kilometru sud-vest de orasul Panciu, sub Dealul Neicului, pe malul drept al micului
parau Haulita. In preajma asezamantului monahal, se afla satele Crucea de Sus, Crucea de Jos, Straoane
si Muncelu, atestate documentar, inca din secolele XV-XVI, ca sate razesesti, in timp ce alte localitati,
precum Neicu, Satu Nou si Panciu, sunt mentionate in documente abia din veacul al XVIII-lea.
Manastirea Brazi - scurt istoric Traditia locala, nesprijinita insa pe documente istorice, spune ca, inca din
vremea Sfantului Voievod Stefan cel Mare (1457-1504), aici, era un schit sihastresc in care vietuia
 Page 7 of 20

pustnicul Gheorghe. Dar cel mai sigur, probat de documente, este faptul ca inceputul acestui sfant lacas
se poate plasa in secolul al XVII-lea. Manastirea Brazi - Vrancea Manastirea Brazi dateaza din timpul
Sfantului Stefan cel Mare, legenda legata de aceasta ascunzand o poveste interesanta si plina de mister.
Se spune ca intr-o zi Sfantul Stefan, inconjurat de un grup de sfetnici, a pornit sa-si viziteze podgoriile
din zona Vrancei. Printre ei se afla insa si un sfetnic ranit, care a fost lasat in grija pustnicului Gheorghe,
cunoscut drept un tamaduitor al acelor meleaguri. La intoarcere, domnitorul isi gaseste omul sanatos si,
drept multumire, ii promite binefacatorului ca va ridica o biserica, Schitul Brazi, despre care se spune ca
poarta hramul Sfantul Mare Mucenic Gheorghe. Manastirea Brazi - Vrancea Pe la mijlocul acestui veac,
doi calugari pustnici, Sava si Teofilact, au intemeiat, la Brazi, primul lacas: o bisericuta subterana, care
se pastreaza pana astazi, si un bordei pentru adapost si loc de odihna. In a doua jumatate a veacului al
XVII-lea, in Schitul Brazi, s-a asezat fostul mitropolit Teodosie al II-lea al Moldovei. Venerabilul ierarh,
nascut probabil pe aceste meleaguri, fusese mai intai frate in asezamantul calugaresc de langa Panciu,
apoi tuns in monahism la Manastirea Bogdana, din tinutul Bacaului, avea sa ajunga egumen. Manastirea
Brazi - Vrancea Ales, in anul 1670, episcop al Radautilor, iar in 1672 episcop al Romanului, Teodosie
va fi randuit, in anul 1674, in scaunul de mitropolit al Moldovei, cu sprijinul domnitorului Dumitrascu
Cantacuzino care spera ca noul arhipastor de la Iasi sa-i fie sprijin in multimea de abuzuri si faradelegi
pe care le planuia si pe care, in mare parte, le-a si pus in practica, bazandu-se pe ostile turcesti si tataresti
aduse de el in tara spre a-i apara tronul si a-i fi de ajutor in jafurile prin care a saracit tara si poporul.
Manastirea Brazi - Vrancea Dupa anul 1676 biserica a fost refacuta pe partea de mosie a fostului
mitropolit Teodosie al II-lea cu cheltuiala sa, egumen fiind atunci Zaharia, bun prieten si poate ruda cu
mitropolitul. Egumenul Zaharia a cumparat la 1 octombrie 1681 sase pogoane de teren in valea luncii.
Prin diatele sale (prima din 14 octombrie 1691) Teodosie a lasat averea si mosiile sale Schitului Brazi.
Manastirea Brazi - Vrancea Negasind in Mitropolitul Teodosie un sprijinitor al faptelor sale urate
inaintea lui Dumnezeu si a oamenilor, ci, dimpotriva, lovindu-se de criticile arhipastorului Moldovei,
Dumitrascu Voda Cantacuzino, in 1675, l-a inlaturat pe acesta din scaunul de mitropolit si l-a surghiunit
in Manastirea Sfantul Sava din Iasi, inlocuindu-l cu marele carturar, Sfantul Mitropolit Dosoftei -
autorul Psaltirii in versuri (1673). Manastirea Brazi - Vrancea Eliberat din surghiun, Mitropolitul
Teodosie s-a retras la schitul tineretii sale, Schitul Brazi. Aici fiind, el a adunat cele necesare pentru a
repara si inzestra Schitul Brazi si pentru a ctitori si alte asezaminte monahale in acele locuri: Trotusanu,
Musinoaele si Scanteia, primele existand si astazi, iar al treilea desfiintat si disparut in prima jumatate a
secolului al XIX-lea. Manastirea Brazi - Vrancea In anul 1694, o ceata de tatari pradalnici, ajunsa la
portile Panciului si calauzita anume de un localnic din satul Neicu spre schit, l-a prins pe vrednicul
mitropolit pentru a-l jefui. Cerandu-i odoarele sfinte, din argint, pregatite pentru chinoviile abia ctitorite
de el, dar refuzand sa le dea paganilor, acestia i-au taiat capul; era toamna, in preajma praznicului
Inaltarii Sfintei Cruci (14 septembrie). Trupul Sfantului Mucenic Teodosie de la Brazi a fost
inmormantat in Schitul Brazi, de catre calugarii de acolo. Manastirea Brazi - Vrancea Manastirea Brazi -
Vrancea In anul 1807, ieroschimonahul Dimitrie din Manastirea Bogdana devine egumen al Schitului
Brazi. Evlavios, harnic si cinstitor al inaintasului sau - Mitropolitul Mucenic Teodosie de la Brazi -,
egumenul Dimitrie a ridicat din nou asezamantul monahal aproape din temelie, intrucat fusese distrus in
urma unui incendiu. Manastirea Brazi - Vrancea Pana in 1815, el a construit, la Schitul Brazi, mai multe
chilii, anexe gospodaresti si zidul imprejmuitor al schitului. Biserica din lemn, facuta de Mitropolitul
 Page 8 of 20

Teodosie si pastrata inca la vremea aceea, a mutat-o mai la deal de Brazi, intre vii, dandu-i un hram nou
- "Taierea capului Sfantului Ioan Botezatorul" - si facand aici un schit pentru maici batrane si bolnave,
construindu-le chilii, clopotnita si alte anexe necesare, toate pe temelii de piatra. Acesta este Schitul
Sfantul Ioan - Panciu de astazi, cu biserica noua zidita din temelii. Manastirea Brazi - Vrancea La 11
aprilie 1834, egumenul Dimitrie incepe o noua biserica la Brazi, cu hramul Sfantul Mare Mucenic
Gheorghe, ridicata in 70 de zile, odata cu partea de apus a platformei intregului complex, ca sa nu
alunece terenul, zidul intaritor pastrandu-se si astazi. Noua biserica din zid (a patra cronologic), ipostaza
a Bisericii Sfantul Gheorghe, a fost zugravita de N. Teodorescu intre anii 1837-1838. In timp ce se
construia, la 6 iunie 1835, Schitul Brazi a fost vizitat de domnul Mihai Grigore Sturza (1834-1839).
Biserica a fost sfintita cu binecuvantarea episcopului de Roman la 5 februarie 1836. Manastirea Brazi -
Vrancea In anul 1836 aici s-au mai construit patru chilii, o casa pentru musafiri - arhondaric, cu etaj si
cerdacuri. Schitul fost impodobit cu toate cele trebuincioase atat inauntru cat si afara, cu vii si livezi si
astfel, Dimitrie fu considerat al treilea ctitor, dupa Teodosie de la Brazi. Manastirea Brazi - Vrancea
Paraclisul subteran din piatra, construit sub clopotnita, cu hramul "Invierea Domnului" starnea
curiozitatea vizitatorilor. Catapeteasma din lemn era sculptata, zugravita si poleita de Ion zugravul. Pe
peretele paraclisului erau portretele lui Sava, Teofilact si Dimitrie. Din paraclis se putea iesi pe un
"gang" si se ajungea in valea paraului Susita, la 1,5 kilometri. Acest culoar secret fusese construit in
vremuri de persecutie. Manastirea Brazi - Vrancea Cutremurul foarte puternic din anul 1838 a lovit greu
si Schitul Brazi, de refacerea lui ocupandu-se acelasi harnic egumen, care a reparat si paraclisul
subteran, ctitorie a schimnicilor Sava si Teofilact, pictandu-l si facandu-i strane, iar langa paraclis, a
amenajat cateva chilii, tot subterane, pentru refugiul si adapostirea calugarilor in timpuri grele.
Manastirea Brazi - Vrancea La 15 august 1842, staretul Dimitrie moare, in varsta de 66 ani (din care 46
de monahism si 35 ani petrecuti la Brazi). Paharnicul Serban Bontas a sigilat cu pecetea lui
ascunzatoarea din paraclisul de la subsol unde era mormanul cel nou al lui Teodosie, multe odoare,
12.139 lei de argint si aur si o banita cu parale marunte. Au fost toate desigilate si incredintate noului
staret Teofilact cu catagrafie. Manastirea Brazi - Vrancea Dupa moartea staretului Dimitrie, Schitul
Brazi intra intr-o faza de treptata decadere, culminand cu secularizarea lui Cuza din 1864. Dupa
secularizarea averilor manastiresti situatia se agraveaza, schitul se desfiinteaza, ramanand numai 10
vietuitori. Ca acestia sa nu fie muritori de foame li s-a dat in 1867 ceva teren si livada in jurul schitului.
Manastirea Brazi - Vrancea La Manastirea Brazi, disciplina monahala a inceput sa scada, cu urmari in
comportari necuviincioase si instabilitatea staretilor. Intre anii 1842-1882 s-au perindat la conducerea
Manastirii Brazi zece stareti, asa ca incepe degradarea cladirilor. La 9 noiembrie 1856, staretul Irodion
(numit la 19 mai 1854) raporta ca desi se facusera devize de reconstruire si restaurare, nu s-a realizat
nimic, iar peste alti doi ani (1858) arata ca biserica, chiliile, un arhondaric si un hambar erau dezvelite,
clopotnita era cazuta de 5 ani. Manastirea Brazi - Vrancea In 1883 protosinghelul Irodion Ciocarlan a
ridicat in curtea schitului o cruce de piatra care avea textul: "Odihneste trupul parintelui ieroshimonah
Dimitrie care a facut aceasta monastire Brazi si a adormit la anul 1843." Crucea a disparut dupa anul
1950. Manastirea Brazi - Vrancea Manastirea Brazi - Vrancea In anul 1890, biserica asezamantului
monahal, cu hramul Sfantul Mare Mucenic Gheorghe, a fost reparata de ieromonahul Irinarh Borsescu si
tot acesta, in locul vechii biserici din lemn a Mitropolitului Teodosie, ruinata complet, a ridicat, la
Schitul Sfantul Ioan, o biserica noua, de zid, tarnosita in 1894. Manastirea Brazi - Vrancea Razboiul din
 Page 9 of 20

1916-1918 face ca populatia din zona sa fuga si odata cu aceasta calugarii si calugaritele de la Brazi.
Nemtii ocupa schitul doi ani si in acest timp tot ce-a fost lemn a ars. Abia in 1919 schitul a fost redeschis
si primii stareti ieromonahul Glicherie Tibireac cu protosinghelul Evghenie Branzescu, ajutati de
epitropul Adolf Capatana si familia Filip au intreprins primele reparatii. Manastirea Brazi - Vrancea
Manastirea Brazi - Vrancea Preotul Teodor Antohi, parohul Bisericii Sfantul Nicolae - Selari (nascut in
satul Neicu), a ridicat la Sfantul Ioan (pe locul unde a fost mormantul mamei sale calugarita aici) o
frumoasa biserica (sub zidul din stanga al intrarii in biserica s-a si inmormantat ca ctitor) tarnosita abia
in 1936. Dar a venit cutremurul din 10 noiembrie 1940 care a facut ca biserica sa se prabuseasca la fel si
cea a schitului Brazi, chiliile si temelia podului de Haulita. Manastirea Brazi - Vrancea Cele doua
schituri au avut mult de suferit din partea nemtilor intre anii 1916-1918 ai Primului Razboi Mondial. Ele
s-au refacut si chiar au prosperat dupa anul 1918, dar cutremurul din anul 1940 le-a ruinat bisericile din
temelie. La Schitul Brazi, lacasul de cult si chiliile daramate de cutremur au fost reparate de noul staret -
ieromonahul Teodosie Filimon. Manastirea Brazi - Vrancea Odata cu plecarea lui Teodosie Filimon la
Cernica, calugarii au fost mutati din schitul Brazi si au fost aduse in locul lor calugarite. In anul 1949
schitul devine cu destinatie pentru maici si are ca duhovnic pe ieroschimonahul Clement Cucu, fost
duhovnic al Manastirii Sihastru, dornic sa reinvie schitul din ruina, reconstruindu-l cu mijloace proprii
asa cum il informase mai inainte prin mai multe scrisori pe preotul Gr. Popescu. Sub indrumarea si prin
ravna protosinghelului Clement Cucu, este rezidit intregul asezamant monahal. Manastirea Brazi -
Vrancea Manastirea Brazi - Vrancea - <a href='/acatiste/67120-acatistul-sfantului-teodosie-de-la-brazi'
_fcksavedurl='/acatiste/67120-acatistul-sfantului-teodosie-de-la-brazi' title='Acatistul Sfantului Teodosie
de la Brazi' class='linking auto'>Sfantul Teodosie de la Brazi</a> Anul 1959 a dus la desfiintarea
Schitului Brazi de catre fostul regim, dupa care, in anul 1980, unii locuitori de la marginea Panciului au
distrus pana-n temelie tot asezamantul manastirii, insusindu-si abuziv materialele de constructie. In locul
schitului, ramasesera un maidan de moloz si multi maracini. Manastirea Brazi - Vrancea - Sfantul
Teodosie de la Brazi In ziua de 9 septembrie 1990, in prezenta maicilor Iustina Angheluta si Pavelina
Cafagiu, care au revenit la aceste ruine si s-au asezat in "beciul" subteran, unde vietuisera si se rugasera,
in secolul al XVII-lea, primii ctitori ai lacasului, schimnicii Sava si Teofilact, Preasfintitul Parinte
Episcop Epifanie al Buzaului si Vrancei a savarsit slujba de resfintire a locului pe care cele doua
calugarite curajoase hotarasera sa refaca, din nimic, Manastirea Brazi de altadata. Manastirea Brazi -
Vrancea - Sfantul Teodosie de la Brazi In primi 5 ani dupa 1990 s-au construit doua corpuri de bloc
perpendicular unul pe altul pentru chilii, staretie, trapeza, bucatarie, un frumos paraclis lipit de cladirea
chiliilor si in care se intra in pridvorul lui direct din veranda larga a cladirii chiliilor. Toate cladirile sunt
din zid, acoperite cu tabla galvanizata. In anul 1996 s-a inceput constructia unei biserici mari din zid.
Paraclisul a fost sfintit la 25 aprilie 1995. Manastirea Brazi - Vrancea - Sfantul Teodosie de la Brazi
Pisania paraclisului spune astfel: "Acest paraclis, cu hramul Nasterea Maicii Domnului, de la Manastirea
Brazi, s-a zidit din temelie in anii 1993-1994, iar chiliile din jurul lui in anii 1991-1994, prin straduinta
maicilor Justina Angheluta, stareta manastirii, si Paulinei Caifegiu, contabila manastirii, impreuna cu
cateva surori, cu ajutorul dat de bunii credinciosi din imprejurimi si alte localitati ale tarii. In cursul
anilor 1990-1991, cele doua maici au locuit intr-un bordei cu pamant." Manastirea Brazi - Vrancea -
Sfantul Teodosie de la Brazi Pictura paraclisului s-a executat de catre pictorul preot Petre Brasoveanu
(Sfantul Altar) si a diaconului Sibiescu Gabriel (naosul si pronaosul), intre anii 1994-1995. Aceasta
 Page 10 of 20

pictura a fost platita de familia Fanica Panciu din orasul Panciu, care au contribuit si la alte lucrari din
manastire. Culorile au fost donate de o familie din Elvetia. Manastirea Brazi - Vrancea - Sfantul
Teodosie de la Brazi Paraclisul are spatiul repartizat in Altar, naos si pronaos. Altarul este luminat in
fata de doua ferestre mari, naosul luminat de cate o fereastra pe flecare parte. Pronaosul nu are ferestre.
Catapeteasma este din lemn, cu o sculptura foarte frumoasa, de asemenea stranele. Are o turla mare
deschisa pe naos, in forma octogonala, acoperita cu tabla in solzi; in interior turla are forma circulara.
Pardoseala este de scandura si acoperisul din tabla galvanizata. Cu rugaciuni si cu mari stradanii, cele
doua maici si ucenicele care, treptat, s-au adunat in jurul lor, au reusit sa ridice Manastirea Brazi, asa
cum este ea in prezent, cu sprijinul Episcopiei Buzaului si Vrancei, si sub indrumarea permanenta a
Preasfintitului Parinte Epifanie, care a poposit in manastire de nenumarate ori. Manastirea Brazi -
Vrancea - Sfantul Teodosie de la Brazi Cea dintai stareta, maica stavrofora Iustina Angheluta, s-a stins
din viata in 2003, dupa 13 ani de staretie foarte rodnica. Acesteia i-a urmat cea care fusese econoama
manastirii pana atunci, Maica stavrofora Pavelina Cafagiu, cu aceeasi rabdare si cu impliniri insemnate.
In anul 2003, ca urmare a initiativei si interventiilor repetate ale Preasfintitului Parinte Episcop Epifanie,
Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane a aprobat canonizarea Sfantului Ierarh Mucenic Teodosie
de la Manastirea Brazi, dimpreuna cu cea a Sfantului Cuvios Vasile de la Manastirea Poiana Marului.
Manastirea Brazi - Vrancea - Sfantul Teodosie de la Brazi Proclamarea solemna a canonizarii lor a avut
loc in ziua de 5 octombrie 2003, printr-o slujba oficiata in incinta asezamantului monahal de la
Manastirea Brazi, la care au luat parte 20 de ierarhi, membri ai Sfantului Sinod, sub conducerea
fericitului intru adormire patriarhul Teoctist. Manastirea Brazi - Vrancea - Sfantul Teodosie de la Brazi
De atunci, moastele Sfantului Ierarh Mucenic Teodosie de la Brazi, redescoperite in anul 2000, in
vechiul paraclis subteran de la Manastirea Brazi, se afla asezate spre inchinare in noul paraclis zidit
deasupra celui vechi din initiativa maicilor si sub indrumarea intaistatatorului Eparhiei Buzaului si
Vrancei, Preasfintitul Parinte Episcop Epifanie. Pictura in fresca din interiorul si exteriorul noului
paraclis a fost platita de Preasfintitul Parinte Epifanie din salariul personal. Manastirea Brazi - in
literatura si cultura romaneasca Manastirea Brazi are un anumit loc al ei si in vastul taram al literaturii
bisericesti si cel al literaturii romane. Aici, preotul Gala Galaction - Grigore Pisculescu, scriitor si
profesor universitar, si preotul Vasile Radu - si el profesor universitar la Facultatea Teologie Ortodoxa
din Bucuresti - au tradus in romaneste "Sfanta Scriptura", in linistea si pacea de la Schitul Brazi, dinainte
de 1940. Manastirea Brazi - Vrancea - Sfantul Teodosie de la Brazi Manastirea Brazi - Vrancea - Sfantul
Teodosie de la Brazi Manastirea Brazi a fost o vatra de cultura, de traire si spiritualitate romaneasca.
Monahul Antipa, nascut prin anul 1816, care dorea sa mearga pentru a se desavarsi la Sfantul Munte
Athos, a reusit sa ia indrumare si dezlegare duhovniceasca numai la ieroschimonahul staret Dimitrie de
la Brazi care dispunea de un ascetism superior si o excelenta experienta duhovniceasca. Manastirea
Brazi - Vrancea - Sfantul Teodosie de la Brazi Nu lipsit de importanta este si faptul ca, langa biserica
veche a Schitului Brazi, care nu se mai pastreaza, a fost inmormantat, la dorinta lui, in anul 1925,
scriitorul Ioan Slavici, care-si traise ultimii ani din viata la Panciu, in casa fiicei sale, unde si-a compus o
parte din "Amintiri" si a scris unele dintre nuvelele si romanele sale: "Cel din urma armas" si "Din pacat
in pacat". Dupa 1960, in urma desfiintarii asezamantului monahal, ramasitele pamantesti ale scriitorului
Ioan Slavici au fost stramutate in cimitirul orasului Panciu. Manastirea Brazi - Vrancea - Sfantul
Teodosie de la Brazi Inca din 1822 monahul Timoftei invata carte iarna si sarbatorile pe monahii din
 Page 11 of 20

manastire sau din alte manastiri, precum si pe copiii din zona. incaperea destinata invataturii de carte
aflata in estul Bisericii Sfantul Gheorghe, a devenit scoala de cantareti si dascali si a durat pana in 1894
cand scoala a fost demolata fiind grav avariata de un puternic cutremur. La Manastirea Brazi, egumenul
Dimitrie a intemeiat o scoala de cantari bisericesti pentru calugarii si fratii din schit, iar mai tarziu a
functionat aici o scoala monahala, pana in anul 1959.

A fost sfințită biserica „Sfântul Ierarh Mucenic Teodosie de la Mănăstirea Brazi” din Buzău mai
31, 2020 Biserica Parohiei „Sfântul Ierarh Mucenic Teodosie de la Mănăstirea Brazi” din municipiul
Buzău a fost sfințită duminică, 31 mai 2020. Slujba de târnosire a lăcașului de cult a fost oficiată de
Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, în prezența a numeroși credincioși
din întregul oraș. În continuare, Înaltpreasfinția Sa, împreună cu un sobor de preoți și diaconi, a săvârșit
Sfânta Liturghie în altarul de vară al parohiei. În cuvântul de învățătură, Arhipăstorul Buzăului și
Vrancei a explicat de ce Duminica a 7-a după Paști este închinată Sfinților Părinți de la Sinodul I
Ecumenic, întrunit la Niceea, în anul 325, la inițiativa și sub președinția împăratului Constantin cel
Mare, canonizat mai târziu de Biserica creștină și trecut în rândul sfinților. „Tocmai își făcuse apariția o
erezie foarte periculoasă pentru unitatea Bisericii lui Hristos, profesată de un preot din Alexandria
Egiptului, pe nume Arie, care începuse să-i învețe pe oameni cum că Fiul lui Dumnezeu nu este egal cu
Tatăl și, în consecință, Acesta n-a existat din veșnicie, așa cum învățau episcopii dreptcredincioși, încă
de la întemeierea Bisericii. Accepta nașterea Fiului din Tatăl, dar nu din veșnicie, ci în timp. Plecând de
la raționamentul logicii omenești că nașterea cuiva presupune preexistența celui din care se naște, Arie
susținea că «a fost o vreme când Fiul nu a existat». De aici învățătura sa greșită, potrivit căreia
Dumnezeu adevărat era numai Tatăl, în timp ce Fiul era doar o creatură a Sa, desigur, cea mai perfectă
din câte există în cer și pe pământ. Erezia lui Arie se arăta a fi foarte periculoasă, deoarece punea sub
semnul întrebării lucrarea de izbăvire a neamului omenesc de sub stăpânirea morții, pe care a împlinit-o
Fiul lui Dumnezeu pe pământ, prin Întruparea, Răstignirea, Învierea și Înălțarea Sa la ceruri. Dacă
Hristos nu ar fi fost și Dumnezeu adevărat, ci doar Om, nu ar fi putut să împărtășească oamenilor viața
veșnică. […] De aceea s-au adunat Sfinții Părinți la Niceea, răspunzând chemării împăratului Constantin
cel Mare: pentru a combate erezia ariană și a formula învățătura de credință mântuitoare. Atunci au fost
redactate primele șapte articole din Simbolul de credință sau Crezul, pe care îl mărturisim în fiecare
duminică la Sfânta Liturghie”, a spus Chiriarhul locului. De asemenea, Arhiepiscopul Ciprian a vorbit
despre fragmentul evanghelic duminical (Ioan 17, 1-13), care ne înfățișează Rugăciunea arhierească a lui
Iisus. „După Cina cea de Taină din Sfânta și Marea zi Joi, înainte de Sfintele Sale Pătimiri, Mântuitorul
Hristos le-a adresat ucenicilor ultimele Sale învățături, pe care le-am putea considera un testament
spiritual, încredințat celor mai apropiați prieteni ai Săi, înainte de a-Și da viața pentru mântuirea
oamenilor. Încheindu-Și discursul, la un moment dat, Domnul Hristos, ridicându-Și ochii spre cer, I-a
adresat Părintelui ceresc o rugăciune specială, numită «arhierească», în care-Și arată grija față de
Biserica pe care urma să o întemeieze, în chip nevăzut, prin Jertfa de pe Crucea Golgotei, apoi, în chip
văzut, prin trimiterea Duhului Sfânt, în ziua Cincizecimii, asupra Sfinților Săi Ucenici și Apostoli, când
avea să se constituie prima comunitate de credincioși, uniți prin aceeași credință în Dumnezeu-
Preasfânta Treime. S-a rugat Tatălui ceresc, spunând: «Părinte, a venit ceasul! Preaslăvește pe Fiul Tău,
 Page 12 of 20

ca și Fiul să Te preaslăvească, precum I-ai dat stăpânire peste tot trupul, ca să dea viață veșnică tuturor
acelora pe care Tu i-ai dat Lui» (Ioan 17, 1-2), iar viața veșnică înseamnă să-L cunoști și să-L recunoști
pe Dumnezeu Cel adevărat, prin Iisus Hristos, Fiul Său Cel Unul-Născut (cf. Ioan 17, 3), și cu ajutorul
Duhului Sfânt, Care lucrează în Biserica Lui, până la sfârșitul veacurilor. Cu alte cuvinte, viața veșnică
este viața de comuniune cu Dumnezeu, care se dobândește prin rugăciune smerită, prin ascultare față de
Biserică, prin săvârșirea faptelor iubirii creștine și prin împărtășirea cât mai deasă cu Trupul și Sângele
Mântuitorului Hristos, la Sfânta Liturghie”, a subliniat Ierarhul. Întâistătătorul Eparhiei Buzăului și
Vrancei a mai arătat că tema Evangheliei din această duminică are legătură cu ceea ce s-a întâmplat în
istoria Bisericii creștine de-a lungul veacurilor, dar și cu ceea ce se întâmplă astăzi cu toate popoarele
creștine, marcate de fenomenul secularizării. „Vrăjmașul diavol – care, în limba greacă, este numit
«diavolos», adică dezbinătorul prin excelență –, nu se bucură de unitate, de dreptate și adevăr, de pace și
de armonie; de aceea, face tot ce îi stă în putință ca să-i ademenească pe credincioși să se încreadă mai
mult în mintea lor limitată, așa cum o făcuse Arie, și să respingă învățăturile cele sănătoase și adevărate,
pe care Hristos le-a împărtășit Apostolilor, iar aceștia ni le-au transmis atât prin viu grai, cât și în scris,
prin intermediul Sfintei Scripturi a Noului Testament. Prin învățăturile greșite pe care le presupunea,
erezia ariană – ca, de altfel, toate ereziile și schismele apărute de-a lungul timpului – punea în pericol
însăși mântuirea omului, deoarece, dacă acesta ar crede că Iisus Hristos a fost doar Om, nu și Dumnezeu
adevărat, atunci nu s-ar mântui în veci. Prin urmare, dobândirea vieții veșnice nu este posibilă decât prin
împărtășirea dreptei credințe și mărturisirea acesteia, care înseamnă să accepți și să-ți asumi tot ceea ce
te-a învățat Fiul lui Dumnezeu întrupat, răstignit, înviat și înălțat la ceruri”, a afirmat Înaltpreasfințitul
Părinte Ciprian. În cadrul Sfintei Liturghii, tânărul Gabriel Mîndruță – absolvent de Teologie Pastorală,
a fost hirotonit în treapta de diacon pe seama Parohiei „Sfântul Ierarh Mucenic Teodosie de la
Mănăstirea Brazi” din Buzău, Protoieria Buzău II. Pentru eforturile depuse la construirea lăcașului de
închinare, preotul paroh Ioan Mîndruță a primit rangul onorific de iconom. Biserica „Sfântul Ierarh
Mucenic Teodosie de la Mănăstirea Brazi” a fost ridicată din temelie între anii 2013-2020, prin strădania
părintelui paroh și a dreptcredincioșilor creștini, cu sprijinul Primăriei municipiului Buzău, al
Secretariatului de Stat pentru Culte și al unor oameni de bine. Sfântul lăcaș a fost împodobit cu o
catapeteasmă sculptată în lemn de stejar, cu icoane pictate, precum și cu obiectele de cult necesare
slujirii liturgice, iar în apropierea bisericii a fost construită o casă praznicală, compusă din bucătărie, sală
de mese și bibliotecă parohială.
La umbra Sfantului Vasile Carpatinul Sub codrii Vrancei, la Manastirea Dalhauti .
O vezi de departe, suita pe culmea unui deal. De oriunde ai veni, de la Jaristea sau Focsani, turla si
cupola bisericii Dalhauti rasar, stralucitoare in soare, din stransoarea verde a padurii. E o padure
seculara, deasa si greu de trecut, o rezervatie naturala ce mai pastreaza, miraculos, tufani enormi si
frasini de necuprins, specii de tisa si cedru...
Codrul cu sihastri
O vezi de departe, suita pe culmea unui deal. De oriunde ai veni, de la Jaristea sau Focsani, turla si
cupola bisericii Dalhauti rasar, stralucitoare in soare, din stransoarea verde a padurii. E o padure
seculara, deasa si greu de trecut, o rezervatie naturala ce mai pastreaza, miraculos, tufani enormi si
frasini de necuprins, specii de tisa si cedru, plante si ierburi de mult disparute prin alte parti. La
Dalhauti, totul pare iesit cumva din timp: copacii batrani de sute de ani, ruinele primei biserici datate de
 Page 13 of 20

la 1464 sau povestea icoanei facatoare de minuni a Maicii Domnului, cea taiata cu iataganul de catre
turci. Inaintand adanc in inima padurii, te lasi cuprins de salbaticia locului, de vibratia mistica a
pamantului pe care calci, si nu ramai surprins cand maica Irina, ghidul manastirii, iti spune ca pe
vremuri, toate poienile si rapele Dalhautilor erau intesate de sihastri; ca in manastire vietuiau candva
peste 400 de calugari, oameni aspri si postitori, retrasi in adapostul si tacerea imensitatii vegetale, ce se
intindea pana la Focsani, cale de 15 kilometri. Singurul drum spre manastire era o poteca subtire, batuta
doar de capriori si pelerini rataciti.
In timp ce maica Irina povesteste si ne arata infrigurata vestigii si cotloane risipite de pustnici, umbra
Sfantului Vasile de la Poiana Marului, zis si Carpatinul, se lasa usor, peste dealuri si chilii. Din toate
manastirile prin care a trecut, Dalhauti este adevaratul sau metoc de suflet. Aici a venit pentru prima
oara din Rusia, iluminat de o sfanta vedenie. Aici s-a preotit, inainte de a pleca la Poiana Marului, si tot
aici s-a adancit in taina insingurarii si a rugaciunii inimii, timp de 20 de ani. Va trece poate multa vreme,
pana sa intelegem cat de important a fost, pentru noi si pentru intreaga spiritualitate ortodoxa, Vasile
Carpatinul, calugarul rus care l-a calugarit si l-a indrumat si pe marele Paisie Velicicovschi, cel care a
uimit intreg Athosul cu invatatura sa despre "rugaciunea neintrerupta", pentru a reveni apoi in marginea
de sud a Moldovei, ridicand mari si teribile manastiri: Ciolanu, Poiana Marului, Gavanu, Valea Neagra,
Rogoz, Trestieni.
Umbra Sfantului Vasile Carpatinul
In urma cu doi ani, Vasile, marele slujitor al lui Dumnezeu, venit peste Prut sa-si caute loc de rugaciune
in Moldova, a fost canonizat, dar nu la Poiana Marului, unde s-a savarsit din viata, ci la Dalhauti - acolo
unde a avut primele iluminari si bucurii spirituale, acolo unde a infiintat dupa 1700, adevarata viata
monahala romaneasca, deopotriva cu o mica Academie teologica in aer liber, la care veneau mari
duhovnici si sihastri romani (Agafton, Rafael si Onufrie de la Vorona), iar Sfantul Paisie de la Neamt
era intampinat, cum zic cronicile, "de parintii dalhauteni, de pe buzele carora curgeau siroind ca
lacrimile, dragoste si miere duhovniceasca".
Anufiana, cea taiata cu sabia
Neatinsa vreodata de mana omului, padurea se pravale parca peste manastire. Urmele Sfantului stau
ascunse in adanc. Tresari, gandindu-te ca trunchiurile falnice de stejari sunt de pe vremea lui. Tresari
atunci cand maica Irina iti spune ca, oriunde ai sapa in padure, dai peste caramizi si resturi de barne,
ramase de la chiliile pustnicilor solitari, pentru ca apoi sa-ti arate niste ciudate uscatorii de peste, groapa
inverzita si plina de stuf a unui lac de mult secat si, alaturi, "biserica in ruine" - o adunatura de ziduri
zdrelite si pline de mucegai, ca un martor trist a tot ce a fost candva si nu va mai fi niciodata. Deasupra,
pe o ridicatura de deal, stau alte doua biserici - cea veche, zisa "Dintre morminte", si cea noua, care, in
modestia peretilor ei de lemn, ascunde marea comoara a manastirii: icoana facatoare de minuni a Maicii
Domnului taiata cu iataganul. Invitandu-ne in paraclis, maica Irina ne-o ia inainte, se opreste in dreptul
icoanei, se inchina adanc la ea si o priveste parca tremurand, vorbeste in soapta si ne explica, mangaind
alene cu degetele ei alungite, urma de iatagan de pe fruntea Fecioarei - o dara adanca, taiata de o lama de
otel, din care a curs sange si, miraculos, peste ani, s-a acoperit de la sine, vindecandu-se ca orice rana
omeneasca.
Spusa si repovestita in fel si chip, legenda icoanei de la Dalhauti e o succesiune de intamplari uimitoare,
pe care poti sa le cuprinzi doar intr-o clipa de imaginatie fierbinte, fara sa le adaugi nimic. I se mai
 Page 14 of 20

spune si "Anufiana", de la Anufie, calugarul ratacitor, care, ajungand la Constantinopole, a primit de la

Patriarhul Macarie darul cel mai de pret - o icoana pictata chiar de Apostolul Luca, infatisand-o pe
Maica Domnului cea aducatoare de ploaie si alte alinari lumesti. Ca intr-un dans doar de ea stiut, maica
Irina isi potriveste pasii, se apropie de icoana si ne arata lemnul de cedru, impanat cu panza de Damasc
si glet tocmit dupa o reteta orientala - cu miere, var, aloe, smirna si tamaie. Darul vorbirii pe care il are
maica da contur povestii, te prinde ca un vartej si te poarta alaturi de Anufie, cu imensa lui comoara
ascunsa la piept, strecurandu-se spre Dunare, pana ce cade in mana unor turci, care il supun la mari
cazne, dar se si ingrozesc atunci cand, lovind cu iataganul, din fruntea Maicii tasnesc stropi mari si
purpurii de sange. Speriati de moarte, ienicerii arunca icoana in valurile marii ca sa scape de pedeapsa
ei, iar pe Anufie il dau pe mana unui calau, care, fiind rob roman, il face scapat si-i plateste calauza
pentru a-l trece muntii Macedoniei spre Valahia, nu inainte ca acesta, stand intristat pe malul marii, sa
vada cum se apropie de tarm chiar icoana pierduta, plutind miraculos pe valuri, cu doua lumini ingeresti
protectoare, de-o parte si de alta a ramei.
Diavolul din rascruce
Despre minunile savarsite la icoana, maica Irina vorbeste cu teama si fereala. E o icoana aparte, careia
nu-i place fala desarta - colierele scumpe atarnate la gat (obicei athonit) sau cuvintele
exagerate de lauda. De cele mai multe ori, refuza sa fie fotografiata, asa cum refuza sa fie mutata de la
locul ei, ingreunandu-se peste fire, daca cel ce se apropie de ea nu se afla in post curat si rugaciune. Fara
nici o explicatie si fara legatura cu momentul zilei, uneori se innegureaza la chip, incat nu-i mai zaresti
nici o trasatura; alteori, fata i se lumineaza dumnezeieste, dezvaluind o piele catifelata si curata de
femeie tanara si neprihanita. Vindeca demonizati si paralitici, dar isi ia darul inapoi daca cei insanatositi
uita sa multumeasca lui Cristos si sa faca la randul lor milostenie. Vorbeste aievea cu cei singuri si
parasiti, dar le pune stavila nevazuta chiar in pragul bisericii celor nesinceri, veniti cu ganduri necurate.
"Icoana are viata ei", zice maica. "Are ochi si vointa. Vede cugetul omului asezat in fata ei, se intristeaza
de mila sau ramane neschimbata, dupa credinta si pocainta fiecaruia. Prin viu grai, am pomenit de la
maica cea batrana, Emilia Focsa, sa nu vorbim prea mult despre minunile icoanei. Chiar savarsite sub
privirea noastra, sa le uitam pe data, daca se poate. De aceea, ele nu au fost scrise nicaieri, dar asta nu
inseamna ca nu au fost. Fara numar, minunile exista si astazi, cea mai minunata dintre ele fiind refacerea
obstii dupa 20 de ani de pustiire si, mai ales, faptul ca biserica cea veche nu s-a clintit nici un milimetru
din fundatia ei, desi, in jur, pamantul aluneca si se muta mereu, dupa fiecare ploaie. Aflate sub ascultare,
noi ne punem lacat gurii, dar pe oameni nu-i poti opri. Cu ochii lor au vazut minunile, ultima din ele
petrecandu-se cu ani in urma, cand taranii din Faraoanele au suit icoana intr-o caruta pentru procesiunea
de seceta si, la o rascruce, le-a aparut diavolul in carne si oase. Caii s-au speriat, caruta s-a rasturnat, dar
nimeni nu a fost vatamat nici cu o zgarietura. Acum, la locul acestei minuni sta ridicata o cruce verde,
cioplita dintr-un singur copac, de catre taranii care au scapat cu viata. Icoana Maicii Domnului
"Anufiana" pastreaza smerita tacerea, dar faptele ei vorbesc, intarind pe toti deopotriva - sfinti sau
pacatosi".
Maica Irina
Tanara si fragila ca un lastar abia pus in pamant, maica Irina ne poarta prin toate secretele manastirii de
altadata, ducandu-ne la locul unde se presupune ca s-ar afla trupul neputrezit al unui episcop sau
aratandu-ne adanciturile cavernoase din jurul "Bisericii in ruine" - semnele cautatorilor de comori, care
 Page 15 of 20

sperau sa gaseasca macar o parte din tezaurul lui Matei Basarab, retras, candva, in manastire de teama
turcilor. Parca ghicind ce anume ne intereseaza, maica vorbeste intr-un fel aparte, cu eleganta si precizia
unui om scolit, si aproape ca nu ne mira sa aflam ca, in urma cu ceva ani, a terminat o facultate de
jurnalism, ca a lucrat la un important cotidian din Bucuresti, pana intr-o zi cand, satula de stresul si
mizeriile inerente unei redactii, si-a vandut casa si toate bunurile, luand calea manastirii, calea aspra si
grea a lui Dumnezeu.
Daca o intrebi cum a ajuns la Dalhauti, surade inocent si sincer. Se vede limpede ca nici ea nu stie, ca
totul s-a petrecut ca de la sine, ca intr-un desen de copil, cand urma creionului colorat urmeaza conturul
lin al unei flori deja existente pe hartie. "Parasind Bucurestiul, singurul meu gand era sa plec in nord,
undeva intr-o padure. Am incercat la Predeal, apoi in Bucovina. Mergeam din manastire in manastire,
fara o tinta anume. Imi cautam locul si ma rugam mereu sa mi se dea semn, pana intr-o zi, cand o sora
m-a gasit in fata icoanei de la Namaiesti. S-a uitat un timp la mine, dupa care m-a tras deoparte si mi-a
spus, fara nici o explicatie, sa ma duc la Dalhauti. Asa am ajuns in gara din Focsani, singura si usor
nedumerita, ducand cu mine un mic geamantan si o sumedenie de intrebari. Spre surprinderea mea,
raspunsul a venit din senin, grabnic ca o ploaie de vara. Pentru ca pierdusem autobuzul spre manastire,
am vrut sa intru in biserica de peste drum, sa stau un timp, sa ma rog, sa-mi adun gandurile. Nu a fost
chip. Biserica era inchisa, preotul si enoriasii sai pregatindu-se sa plece in procesiune la Dalhauti, alaturi
de maica stareta Andreea, care mi-a facut semn de departe, cerandu-mi sa o insotesc, de parca ne-am fi
cunoscut de-o viata. Luata pe sus ca intr-un vartej, m-am trezit la Dalhauti, in fata icoanei Maicii
Domnului, unde am tresarit si am facut tulburata un pas inapoi. Nu numai ca semana izbitor cu icoana
miraculoasa de la Namaiesti, dar in clipa aceea, mi-am dat seama ca "Anufiana" mai facuse o minune, ca
de fapt, imi iesise in cale, ma intampinase duios inca de la gara, purtandu-ma spre manastire, cu mana ei
puternica si nevazuta."
Maica Irina nu regreta nimic din toate cate le-a lasat in spate. Nu vorbeste de rau sminteala din lumea
presei si nici nu se tulbura amintindu-si de slabiciuni si pacate. La Dalhauti si-a gasit lucrul cel mai de
pret - linistea chiliei si mierea dulce si aurie a rugaciunii. Are varsta lui Cristos, 33 de ani, si simte ca s-a
inteleptit. "Credeam ca viata avea ceva cu mine, ca nu meritam necazurile si nedreptatile pe care le
traiam", marturiseste maica. "De fapt, eram in mare si grea ratacire. Nu-mi vedeam slabiciunile si nici
nu stiam sa lupt cu ele. Ma legasem sufleteste de niste desertaciuni (bani, succese, distractii, barfe si
mici rautati), fara sa inteleg ca scopul vietii e chiar viata, Mantuirea. Mi-a placut sa scriu, orice si despre
oricine, sa alerg dupa stiri si sa nu-mi pese de parerea celor din jur, pana mi-am dat seama cat de
important este cuvantul, ce forta teribila se ascunde in el. Cuvantul e fapta si nu o simpla alaturare de
litere. Cu o vorba poti sa ucizi un om sau poti sa-l salvezi de la moarte. Scrisul e o mare incercare. Tot
timpul esti in primejdie. Mergi pe un fir intre doua prapastii. Am renuntat de mult. Acum, prefer sa
rescriu in minte acatistele si Psaltirea. Lupta cu gandurile si cuvantul continua, dar altfel. Cu totul
altfel."

Umbra Sfantului Vasile Carpatinul Reporterul si calauza sa

La Dalhauti se lasa usor intunericul si clopotele bat tanguitor a vecernie. Maica Irina tresare si, simtind
chemarea, ne paraseste, cerandu-si iertare. E timpul sa plecam. In spate, pe o culme de deal, manastirea
ramane asa cum am gasit-o prima oara, acoperita de lumina, rasarind din verdele intunecos al padurii. E
 Page 16 of 20

o padure seculara, deasa si greu de trecut. De undeva de sus, umbra Sfantului Vasile coboara peste
dealuri si chilii ca o binecuvantare, sporind si mai mult tihna si misterul

Manastirea Dalhauti
Este unul dintre cele mai vechi asezaminte monahale ale Ortodoxiei romanesti, se afla la o distanta de
aproximativ 20 de kilometri mai spre vest de municipiul Focsani si la numai 4 kilometri departare de
satul Dalhauti, fiind asezata intr-o zona premontana, in mijlocul padurilor de fag si de stejar.
Satul Dalhauti este situat in zona de contact a Campiei Romane cu Subcarpatii Vrancei. La Manastirea
Dalhauti se ajunge pe urmatorul traseu: Focsani - Gugesti - Carligele - Dalhauti. Vechi documente
pastrate la Arhivele Nationale din Bucuresti dau marturie despre existenta acestui sat in anul 1615. Se
poate, asadar, ca acest sat sa fi existat inca inainte de aceasta data.
Manastirea Dalhauti - scurt istoric
Despre intemeierea Manastirii Dalhauti si despre ctitorii ei cei dintai nu s-au pastrat documente,
singurele informatii bazandu-se, de cele mai multe ori, pe traditie. Aceasta manastire nu face parte din
categoria asezamintelor monahale intemeiate de domnitori sau de mari dregatori, precum Manastirea
Putna a Sfantului Stefan cel Mare (1457-1504), Manastirea Cozia a lui Mircea cel Batran (1386-1418),
Manastirea Tismana si Manastirea Vodita ale Sfantului Cuvios Nicodim (1406) si altele, insa, chiar daca
numele ctitorului a ramas necunoscut, facand anumite conexiuni, se poate deduce ca vechimea acestei
smerite asezari calugaresti poate egala pe cea a manastirilor ctitorite de voievozii mai sus pomeniti.
Manastirea Dalhauti este cunoscuta in tara mai ales prin Icoana facatoare de minuni a Maicii Domnului
si prin faptul ca, aici a vietuit, vreme de 20 de ani, Sfantul Cuvios Vasile de la Poiana Marului, pomenit
in Biserica noastra la 25 aprilie - mare duhovnic si inegalabil indrumator spre rostirea rugaciunii inimii:
„Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine, pacatosul!"
In aceasta manastire se gasesc trei biserici - monumente istorice si de arhitectura. Biserica Izvorul
Tamaduirii, constructie din zid in forma de nava, cu contraforti, fara turla, este varuita atat in interior
peste zugraveala de la inceput, cat si la exterior. Nu are nici o inscriptie din care sa se cunoasca anul si
ctitorul. Pe usa este scris, totusi, 1828, acesta fiind, probabil, anul in care sfanta biserica a fost refacuta.
In timpul Primului Razboi Mondial (1914-1918), Biserica Izvorul Tamaduirii a fost transformata de
ocupantii germani in puscarie pentru prizonierii rusi. Atunci a fost distrusa catapeteasma, care a fost
apoi refacuta in anul 1929 de staretul manastirii din acea vreme. A fost restaurata, in intregime, intre anii
1992-1995.
Pe acelasi platou, la numai cativa metri de Biserica Izvorul Tamaduirii, se afla Biserica Sfintii
Arhangheli Mihail si Gavriil, care dateaza din anul 1625, potrivit pisaniei. Acest sfant lacas este singurul
monument din Muntenia la care se intalneste varianta cu pronaos. Construita din lemn cu o singura turla
pe naos, biserica este pictata in interior de mesteri zugravi anonimi, iar catapeteasma sculptata in lemn si
poleita cu foita de aur.
Pisania acesteia are urmatorul continut: "Aceasta Sfanta si Dumnezeiasca Biserica s-au facut din temelie
in zilele Sfintiei Sale parintelui Teoclit, la anul 1810, iar acum in zilele Sfintiei Sale staretul Dionisie s-
au mai innoit si s-au mai impodobit cu catapeteasma sapata si poleita, cum si altarul si tinda si slonul s-
 Page 17 of 20

au zugravit dupa cum se vede, in zilele Mariei Sale Grigore Dimitrie Ghica Voievod si a Preasfintiei
Sale Kirio Kir Kesarie Episcopul Buzaului de la 1827, iulie 20."
Dincolo de lacul ce se afla, odinioara, in spatele celor doua lacasuri mai sus amintite, spre miazanoapte,
intr-o poiana, se gaseste a treia biserica a acestei manastiri, cu hramul Sfintii imparati Constantin si
Elena - astazi, ruinata din cauza cutremurelor. Biserica a fost ridicata intre anii 1840-1850, de catre
Smaranda Perieteanu si Constantin Angelescu, in timpul arhimandritului Benedict, staret la Manastirea
Poiana Marului (judetul Buzau) si care raspundea si de Schitul Dalhauti.
Dupa altii, aceasta sfanta biserica ar fi fost construita de staretul Benedict, prin anul 1855. Biserica a fost
construita din caramida, cu planul in forma de cruce, cu trei turle amplasate pe pronaos, naos si Sfantul
Altar, asezate pe aceeasi linie si avand aceeasi marime. Zidurile erau lipsite de pictura si acoperite cu
var. Catapeteasma pictata pe lemn de brad se pastreaza in muzeul manastirii.
Manastirea Dalhauti - arhitectura bisericutei de lemn
Arhitectura bisericii din lemn Sfintii Arhangheli Mihail si Gavriil, folosita pentru slujbe, este construita
in forma de cruce pe fundatie de piatra. Naosul este despartit de pronaos prin doi stalpi de lemn care
sustin o arcada tot din lemn. Are un pridvor din lemn, inchis, putin spatios. Nu este pictat si n-are
icoane, este luminat de o fereastra mare pe stanga si alta mai mica in partea superioara asezata orizontal.
De afara se intra in pridvor pe o usa de lemn in doua canaturi, iar din pridvor in pronaos pe o usa masiva
tot din lemn. In naos si pronaos lumina patrunde prin cate o fereastra mare pe fiecare parte a peretilor,
iar in Altar printr-o fereastra mare in fata si o ferestruica pe stanga. Catapeteasma inalta pana la bolta
este din lemn sculptat. Turla voluminoasa din lemn pe naos, este in forma hexagonala si luminata de 3
ferestre inguste si inalte.
Este si a doua turla pe pronaos, infundata si foarte mica. Turlele sunt acoperite cu tabla inclusiv pe fetele
laterale. Biserica este acoperita cu sindrila. Pardoseala este de scantura. Stranele cantaretilor, atat cea din
stanga cat si cea de pe dreapta, sunt sculptate, in naos se afla trei icoane mari cu Maica Domnului
incadrate cu rame din argint aurit. Una dintre aceste icoane este facatoare de minuni. Icoana facatoare de
minuni a Maicii Domnului este podoaba cea mai de pret a Manastirii Dalhauti, in sens duhovnicesc
inchipuind prezenta si lucrarea reala a Preacuratei Fecioare Maria in obstea manastirii, in imprejurimile
ei si in viata dreptmaritorilor crestini.
In exterior peretii sunt captusiti cu scandura vopsita in culoare ocru. Pictura este foarte veche, cu
inscriptii chirilice, aplicata direct pe scandura. De retinut ca manastirea aflata acum in organizare,
restaurare si consolidare (1995) se afla intr-o rezervatie naturala cu copaci seculari, iar in curtea ei este
ocrotita floarea numita brandusa.
Istoria acestei Sfinte Icoane (dupa traditie, fiind una dintre cele sapte icoane zugravite de Sfantul
Evanghelist Luca) este greu de stabilit. Se spune ca staretul acestei sihastrii, Anufie monahul, mergand
in pelerinaj la Locurile Sfinte, a primit de la episcopul Ierusalimului o Icoana a Maicii Domnului pentru
a o aduce in Tara Romaneasca.
La intoarcere, Anufie monahul, apropiindu-se de Constantinopol, a fost prins de turci, care l-au pradat,
batjocorind Icoana prin lovirea cu iataganul in chipul Pruncului Iisus si al Maicii Domnului, dupa care
au aruncat-o in podul unui grajd de cai. Noaptea insa, grajdul a inceput a vui, caii s-au omorat intre ei,
iar ingrijitorii care s-au incumetat sa intre la animale au fost omorati. Desi condamnat la moarte, Anufie
 Page 18 of 20

a reusit sa scape cu viata, fiind salvat de un ienicer valah. Se intoarce in tara trist ca a pierdut Sfanta
Icoana, iar mahnirea sa sporeste primind vestea ca turcii ii omorasera si parintii.

Manastirea Dalhauti - Biserica Izvorul Tamaduirii

La scurt timp dupa aceasta, aflandu-se pe malul Marii Negre in cautarea unui loc unde sa-si aline
suferinta, vede in larg o lumina puternica ce parea ca se apropie de tarm. Intorcandu-se a doua zi, fu
uimit sa vada plutind pe apa Icoana facatoare de minuni a Maicii Domnului. Vaslind cu barca pana la
locul acela, a luat Icoana si a adus-o la tarm. A observat ca pe fata Maicii Domnului si a Pruncului Iisus
turcii lovisera cu iataganele, iar marginile zgarieturilor se astupasera ca o rana in carne vie. Se observa si
astazi aceste rani cicatrizate pe chipul Pruncului Iisus si al Maicii Domnului.
Anufie aduce Icoana facatoare de minuni la casa parinteasca, apoi, impreuna cu fratele sau, decide sa
vanda tot ce mai aveau si sa mearga cu nepretuitul odor la Schitul Dalhauti. Aici, cei doi au pus temelia
bisericii cu hramul Izvorul Tamaduirii, construita intre anii 1461-1468.
Manastirea Dalhauti - Biserica Izvorul Tamaduirii
Si astazi, asezata in biserica, Icoana facatoare de minuni a Maicii Domnului este deosebit de frumoasa,
remarcandu-se printre celelalte icoane din tara prin unicitatea ei: Maica Domnului tine Pruncul in partea
dreapta si capul ei este aplecat foarte mult asupra Fiului, cu duiosie, iar chipul Fecioarei Maria revarsa o
lumina dumnezeiasca. Putine sfinte icoane ale Maicii Domnului din tara noastra inspira atata evlavie si
inaltare sufleteasca.
Intre anii 1979-1990, Icoana facatoare de minuni a Maicii Domnului a fost transferata fortat la Muzeul
de la Posada, apoi la Muzeul de Arta din Bucuresti, pierzandu-i-se urma. Cu binecuvantarea
Preasfintitului Parinte Episcop Epifanie al Buzaului si Vrancei si prin straduinta maicii starete de atunci,
Emilia Focsa, Icoana a fost readusa la Manastirea Dalhauti, fiind asezata in sfanta biserica spre bucuria,
mangaierea si ajutorul celor care, cu evlavie si cu dreapta credinta, se inchina inaintea ei.
Sfantul Vasile de la Poiana Marului si nevointa acestuia in Dalhauti
Despre Sfantul Staret Vasile si vietuirea acestuia in Schitul Dalhauti aflam din biografia sa urmatoarele:
Anul nasterii este 1692. Si-a petrecut primii ani ai vietii sale monahale in zona Muntilor Mosenski,
coline aflate la Sud de Kiev, care se afla pe teritoriul Ucrainei. Parasindu-si patria, Vasile monahul vine
in Tara Romaneasca si se stabileste, pentru o scurta perioada de timp, la schitul numit Valea Schiopului,
iar apoi ajunge la Schitul Dalhauti.
Manastirea Dalhauti - Biserica unde a slujit Sfantul Vasile
La sihastria Dalhauti, in anul 1715, devine preot si mai apoi conduce obstea monahala ca egumen pana
in anii 1730-1733, cand se muta, impreuna cu 12 ucenici ai sai, pentru a intemeia Schitul Poiana Marului
din Muntii Buzaului. Despre perioada petrecuta la Dalhauti nu se cunoaste altceva, decat faptul ca, in
jurul cuviosului, se stransesera aproape cincizeci de monahi rusi si romani si ca Staretul Vasile le era
indrumator duhovnicesc, slujbele fiind savarsite in totalitate in limba slavona.
In aceasta situatie in care obstea devenea tot mai numeroasa, schitul fiind prea mic, iar conditiile de
viata isihasta greu de dobandit, staretul se hotaraste sa caute un loc de sihastrie adecvat vietii pustnicesti.
Asadar, isi trimite ucenicii la alte schituri din zona (Traisteni, Carnu), iar el insusi, dupa ce a numit un
egumen pentru fratii care trebuiau sa ramana la Dalhauti, se indreapta, dupa cum am spus, cu
 Page 19 of 20

doisprezece monahi spre Poiana Marului unde va ramane cam treizeci si cinci de ani, pana la mutarea sa
la Domnul, in luna aprilie 1763.
Cuviosul Vasile devine un staret cu renume, ajungand sa aiba sub conducerea sa duhovniceasca
unsprezece asezaminte monahale cu care a fost in contact permanent fie prin vizite periodice, fie prin
scrisorile sale. Incepand din timpul vietii Cuviosului Staret Vasile si mult timp dupa moartea sa,
Schiturile Dalhauti si Poiana Marului erau considerate ca unul singur, ca o singura obste, si nu au fost
rare situatiile in care, pentru anumite perioade de timp, se aflau sub conducerea aceluiasi pastor si
egumen, asa cum intalnim si pe la anii 1850-1855 cand staret la ambele asezaminte monahale era
arhimandritul Benedict.
Regimul comunist ateu, prin decretul 410 din 1959, desfiinteaza Schitul Dalhauti. Incepand cu anul
1990, prin stradania Preasfintitului Parinte Episcop Epifanie, Schitul Dalhauti a fost reinfiintat ca
manastire de calugarite, astazi fiind una dintre cele mai bine organizate asezaminte monahale din
Eparhia Buzaului si Vrancei. in ultima perioada de timp, aici, s-au construit o clopotnita mareata, un
corp nou de chilii si s-a amenajat un muzeu intr-o cladire relativ noua.
Manastirea Dalhauti - Icoana din Muzeu Manastirea Dalhauti - Icoana din Muzeu
In anul 2003, ca urmare a repetatelor si insistentelor interventii ale Preasfintitului Parinte Episcop
Epifanie, pe temeiul vietii curate, al rugaciunii neincetate si al ostenelilor imbogatirii duhovnicesti a
fratilor si calugarilor prin copierea si raspandirea scrierilor Sfintilor Parinti, Cuviosul Vasile a fost
canonizat de Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane, randuindu-i-se pomenirea la data de 25
aprilie. Proclamarea canonizarii sale a avut loc deodata cu cea a Sfantului Ierarh Mucenic Teodosie, in
zilele de 5 si 6 octombrie 2003, la Manastirile Brazi - Panciu si Poiana Marului, cu participarea a
numerosi ierarhi, calugari si preoti, precum si a multor credinciosi.
Aceasta este, pe scurt, istoria de mai bine de 300 de ani a Manastirii Dalhauti, a Icoanei facatoare de
minuni a Maicii Domnului, aflata in acest asezamant monahal, si a vietii Sfantului Cuvios Vasile de la
Manastirea Poiana Marului, care a sfintit aceste locuri impreuna cu ucenicii sai, de-a lungul timpului. De
la reinfiintare si pana in prezent, aceasta manastire a fost condusa de staretele Emanuela Focsa, Andreea
David si actuala stavrofora - Emanuela Enea, toate inscriindu-se cu importante realizari duhovnicesti si
gospodaresti.

Mănăstirea Ciolpani, sub ocrotirea moaştelor Sfântului Emilian de la Durostorum NICOLAE

PINTILIE DOCUMENTAR

Evlavia credincioşilor este sporită de faptul că biserica mare adăposteşte o parte din moaştele Sfântului
Mucenic Emilian, martir creştin din secolul al IV-lea, care a primit cununa sfinţeniei în sudul Dunării,
pe un teritoriu locuit de strămoşii noştri.
În apropierea istoricei mănăstiri Runc, din judeţul Bacău a renăscut o veche vatră monahală românească.
Un loc în care istoria şi actualitatea îşi dau mâna. Istoria, pentru că primul schit de pe aceste locuri a fost
ctitorit în jurul anului 1590, de către suliţaşul Ciolpan. Acesta, la ieşirea din ascultările armatei, s-a
călugărit aici. Bisericuţa ostaşului de la care mănăstirea şi-a luat numele a fost reînnoită de către
 Page 20 of 20

medelnicerul Teodor Canatacuzino. Refăcută din bârne de stejar, pe soclu de piatră de râu, prima
bisericuţă a Ciolpanilor, cu hramul Sfântului Nicolae, se poate vedea şi astăzi, în cimitirul mănăstirii.
De la refacerea familiei Cantcuzino, aşezarea a rămas în voia vitregiilor istoriei. Aflată în apropierea
drumului ce lega ţinutul Bacăului din Ţara de Jos cu Cetatea Neamţului şi cu Suceava, capitala
Moldovei, Mănăstirea Ciolpani a fost devastată de două ori de hoardele tătare, fiind incendiată.
Numeroasele încercări au dus la pustiirea mănăstirii, păstrându-se numai bisericuţa din lemn.
Contemporaneitatea sau actualitatea o găsim la Ciolpani pentru că, după aproape două secole, în anul
1993, mănăstirea a renăscut. Pe pământul donat de un localnic, pe moşia boierului Ciolpan, stareţul
Mănăstirii Runc, Arhimandritul Emilian a ridicat un mic paraclis în cinstea Adormirii Maicii Domnului.
În jurul aşezării s-au strâns câteva suflete doritoare de rugăciune, care au pus temelia unei adevărate
catedrale. O mână de maici, alături de părintele duhovnic, au finalizat în doar şapte ani biserica mare,
sfinţită de către Preasfinţitul Eftimie, Episcopul Romanului, chiar de hramul ocrotitorului – Sfântul
Emilian de la Durostorum, prăznuit anual în ziua de 18 iulie. Evlavia credincioşilor este sporită de faptul
că biserica mare adăposteşte o parte din moaştele Sfântului Mucenic Emilian, martir creştin din secolul
al IV-lea, care a primit cununa sfinţeniei în sudul Dunării, pe un teritoriu locuit de strămoşii noştri.
În prezent, obştea mănăstirii însumează 60 de maici, care se îmbină armonios munca şi rugăciunea.
Mănăstirea Ciolpani deţine ateliere de pictură şi broderie, în care sunt confecţionate icoane, veşminte şi
îmbrăcăminte preoţească.