Sunt! Asta e singurul lucru de care sunt sigur... Dar unde sunt?

Caci in jurul meu e doar intuneric infinit, nici macar nu reuse sc sa ma vad...In fata, in spate, in sus, in jos e bezna totala... Dar unde e corpul meu, si realizez ca tot ceea ce credeam k sunt a disparut fa ra urma...nu am corp si mi se face frica... mai trec cateva momente si incerc sa ma calmez... Nu se poate, doar nu am murit, nu imi aduc aminte cum am ajuns aici, si daca a m murit, totusi exist, e singurul lucru bun in aceasta situatie.. Incerc sa ma deplasez si plutesc odata cu intetia, dar incotro? Oriunde ma duc si ma uit e aceeasi bezna infinita. Nu vad nimic, nu aud nimic, nu miros nimic, singurul lucru de care sunt capabil este sa simt...Si imi este frica, ma calmez , imi este frica si incerc sa ma calmez din nou si controlul meu asupra emotiilo r este minim. E ca si cum as fi in mare si fiecare val ma uda din cap pana in pi cioare dar nu cu apa, ci cu o frica si o singuratate nemarginite. Incerc sa tip din rasputeri, dar ceva ma tine, si am o durere puternica, si or icat ma straduiesc nu reusesc sa scot nici un sunet. Ma cuprinde o groaza si inc erc sa strabat oceanul de intuneric dar oricat de repede as merge e ca si cum as sta pe loc caci in jur, bezna e peste tot aceeasi. Durerea si neputinta ma fac sa renunt si simt cum ma destram si parca ma sting incet incet..sa devin una cu intunericul.. Dar o senzatie ca un fulger ma strabate si ma aduna la un loc, devin din nou c onstient si tip.. - Vreau sa traieeeessc! Nu am sa mor niciodata si ma incordez sa ma adun la un loc... Odata cu tipatul meu parca in jur am vazut o multime de luminite mici, gri, k o ploaie uscata cu fiecare picatura moarta, care a disparut odata cu tipatul meu .. Nu apuc sa imi dau seama ce a fost caci in fata mea a mai ramas una, alba, vie k un soare la foarte mare indepartare, k o stelutza pe cerul intunecat. Ma uit la ea si simt cum o speranta se aprinde in sufletul meu, e unica mea scapare din acest abis dimensional in care ma aflu.. Ma indrept spre ea fara nici o ezitare ... se apropie, se mareste, e ca o usa, o spartura in acest intuneric...si odata cu apropierea, speranta mea creste si simt ca traiesc.. Ajung in fatza ei si ma opresc, e un tunel... e luminat puternic si intru in e l.. Instantaneu imi aduc aminte cine sunt, si parca in fata ochilor mi se derule aza toata viata mea cu cele mai importante momente si fericite si triste si o va d toata pana intr-un punc, unde se opreste si parca se produce o ruptura in sufl etul meu.. Si vad incet si clar... Sunt plin de sange, intins pe jos cu un cutit in mana. Ma simt groaznic de par ca am ucis pe cineva, ma uit agale in jurul meu dar nu e nimeni, pe jos sunt imp rastiate numai pastile intr-o balta de sange... imi dau seama ca am o rana la ga t. Un sentiment de groaza si regret ma copleseste si un plans adanc ma inunda. Ce am facut? M-am sinucis! Am renuntat la tot si m-am condamnat la singuratatea infinita din abis... si s ufar... Oh Doamne! Numai tu poti intelege prin ce trec.. Si nu termin de zis, ca imaginea ingrozitoare cu mine dispare si in locul ei a pare iar acea lumina din tunelul care pare sa se termine chiar in fatza mea si a ud o voce puternica care parca imi strabate toata fiinta.. - Mai ai o sansa! Foloseste-o intelept, incearca sa iti salvezi sufletul si sa iti ierti greseala. Cum vei trai de acum in inainte ?! Pretuieste-ti viatza ca e singura certitudine pe care o ai! Si pasesc in acea lumina orbitoare din capatul tunelului si ma trezesc in spat ele pleoapelor inchise... Deschid ochii si ma vad, sunt nevatamat cu pastilele in mana gata se le iau... De data asta le las jos... o fericire si un sentiment de recunostinta ma cupri nde.. Ma indrept spre usa, o deschid si soarele imi bate in fata si ma incalzest

e, afara totul e verde si aud pasarile cantand si copii jucandu-se cu veselie in departare... Ma opresc si ma intreb... Oare ce voi face cu viata mea?! Pasesc afara si plec fara sa imi mai amintesc vreodata prin ce am trecut... THE END!