Atenagora Atenianul Solie in favoarea crestinilor

In aceasta scrisoare pe care Atenagora Atenianul o adreseaza imparatilor Marcu Aureliu Antoninul si Lucius Vernus Commodus se exprima strigatul de disperare al crestinilor intrucat acestia erau persecutati si batjocoriti si isi cereau drepturile ca si ceilalti oameni, care se inchinau la idoli. Problema acestor imparati persecutori era chiar religia pe care persecutatii o aveau, intrucat aceasta religie propovaduia egalitatea, pacea, iubirea si in special viata morala curata. Cu acestea paganismul nu prea era de acord. Aceasta a si fost principala cauza a persecutiilor impotriva crestinilor: incompatibilitatea invataturii crestine cu ideologia pagana. In prima parte a acestei scrisori Atenagora le prezinta imparatilor cum fiecare dintre popoarele lumii au unul sau mai multi dumnezei carora li se inchina. Tot el, le atrage atentia imparatilor ca ei prin legea lor au dat voie popoarelor sa aiba un dumnezeu si atunci, in acest caz, crestinilor de ce li s-ar opri acest lucru? intrucat tot ei ii obliga cumva pe oameni sa aiba o zeitate careia sa se inchine, deci omul nu poate sa nu aiba un dumnezeu (crestinii crezand intr-Un Dumnezeu spiritual erau acuzati de pagani ca sunt atei pentru ca un Dumnezeu spiritual, aparent e incognoscibil). Mai departe Atenagora le vorbeste detaliat imparatilor despre credinta crestina si despre cum aceasta e prigonita fara temei. Afirmand in acest sens ca acestia (crestinii) sunt prigoniti si persecutati doar pentru simplul fapt ca se numesc crestini. Atenagora le demonstreaza imparatilor cum sunt acuzati crestinii ca sunt atei si ca fac incest sau ca se ucid frate pe frate pentru ospete destrabalate, fara motiv, in schimb crestinii fiind oameni ai pacii si ai adevarului, care se fereau de asemenea pacate si indura cu tarie toate jignirile pe care ceilalti le aduc lor. Mai departe, Atenagora, odata cu combaterea celor 3 acuze care se aduc crestinilor reteaza din start si invatatura acestor imparati conform carora ei se inchinau la idoli creati de om, enumerandu-i pe toti aceia care au sculptat cu maiestria lor idoli: Dedal, Teodor, Smilis, Telekles sau Tektaios. Combatand acuza conform careia crestinii fac incest sau isi omoara fratii pentru ospete destrabalate, Atenagora le arata imparatilor cum chiar zeii lor fac lucrurile de care sunt acuzati crestinii. Zeus, marele zeu s-a impreunat cu fiica sa, dar si cu mama sa si a luat-o de nevasta chiar pe sora sa. In acest caz, se intreaba Atenagora, cum pot fi invinuiti crestinii cand acestia se feresc uneori chiar de casatorie doar ca sa primeasca rasplata de la Imparatul Slavei, dar se feresc si de gandul care duce la desfranare, darmite de desfranarea insasi. Apoi, referitor la uciderea fiilor, Atenagora le prezinta imparatilor cum crestinii se feresc de asemena lucruri si de spectacolele mult indragite de imparati in care sunt omorati oameni numai pentru deliciul imparatilor. Crestinii se feresc sa manance din carnea de om, motivul fiind invierea trupurilor. Cum poti sa mananci din acel trup cand sti ca el va invia din morti, se intreaba Atenagora. Dar se mai intraba retoric: cum poti sa mananci din acel trup fara ca sa-l fi ucis mai intai pe om; de aici rezultand clar ca pentru a manca din carnea de om trebuie sa omori om, dar crestinii se fereau de ucidere. In final, pentru a-i sensibiliza cumva pe acesti doi imparati, Atenagora ii incredinteaza ca toata stapanirea este de la Dumnezeu si ca crestinii se roaga mereu pentru stapanitori (adica pentru ei). O solutie pentru rezolvarea acestor conflicte ar fi sa-i fereasca pe ei (pe crestini) de prigoniri si sa traiasca in pace unii cu altii pentru ca crestinii se roage mereu pentru toti si sunt pururea cu mintea alipita de Dumnezeu.