Sunteți pe pagina 1din 10

Povestea Porcului de Ion Creanga

Povestea Porcului de Ion Creanga Cica era odata o baba si un mosneag: mosneagul de-o suta de ani, si baba de noua zeci; si amundoi batrnii acestia erau albi ca iarna si posomorti ca vremea cea rea din pricina ca nu aveau copii. Si, Doamne! tare mai erau doriti sa aiba macar u nul, caci, ct era ziulica si noaptea de mare, sedeau singurei ca cucul si le tiui a urechile, de urt ce le era. Si apoi, pe lnga toate aceste, nici vreo scofala mar e nu era de dnsii: un bordeiu ca vai de el, niste toale rupte, asternute, pe lait i, si atta era tot. Ba, de la o vreme ncoace, urtul i mnca si mai tare, caci tipenie de om nu li deschidea usa; parca erau bolnavi de ciuma, sarmanii! n una din zile, baba ofta din greu si zise mosneagului: - Doamne, mosnege, Doamne! De cnd sntem noi, nca nu ne-a zis nime tata si mama! Oar e nu-i pacat de Dumnezeu ca mai traim noi pe lumea asta? Caci la casa fara de co pii nu cred ca mai este vrun Doamne-ajuta! - Apoi, da, mai baba, ce putem noi face naintea lui Dumnezeu? - Asa este, mosnege, vad bine; dar, pana la una, la alta, stii ce-am gndit eu ast a-noapte? - Stiu, mai baba, daca mi-i spune. - Ia mne dimineata, cum s-a amiji de ziua, sa te scoli si sa apuci ncotro-i vedc c u ochii; si ce ti-a iesi nainte ntai si-ntai, dar a fi om, da serpe, da , n sfrsit, ori ce alta jivina a fi, pune-o n traista si o ada acasa; vom creste-o si noi cum vom putc, si acela sa fie copilul nostru. Mosneagul, satul si el de-atta singuratate si dorit sa aiba copii, se scoala a do ua zi des-dimineata, si ic transta n bat si face cum i-a zis baba Porneste el si se duce tot nainte pe niste ponoare, pana ce da peste un bulhac. Si numai iaca ca v ede n bulhac o scroafa cu doisprezece purcei, care sedeau tologiti n glod si se pa leau la soare. Scroafa, cum vede pe mosneag ca vine asupra ei, ndata ncepe a groha i, o rupe la fuga, si purceii dupa dnsa. Numai unul, care era mai ogrjit, mai rapa nos si mai rapciugos, neputnd iesi din glod, ramase pe loc. Mosneagul degraba l prinde, l baga n traista, asa plin de glod si de alte podoabe c um era, si porneste cu dnsul spre casa. - Slava tie, Doamne! zise mosneagul, ca pot sa duc si babei mele o mngiere! Mai st iu eu? Poate ori Dumnezeu, ori dracul i-a dat n gnd ieri noapte de una ca asta. Si cum ajunge-acasa, zice: - Iaca, mai, babusca, ce odor ti-am adus eu! Numai sa-ti traiasca! Un baiet ochi os, sprincenat si frumusel de nu se mai poate. ti samana tie, rupta bucatica! Acum pune de lautoare si grijeste-l cum stii tu ca se grijesc baietii; ca, dupa cum vezi, i cam colbait, mititelul! - Mosnege, mosnege! zise baba, nu rde, ca si acesta-i faptura lui Dumnezeu, ca si noi Ba poate si mai nevinovat, sarmanul!

Apoi, sprintena ca o copila, face degraba lesie, pregateste de scaldatoare si, f iindca stia bine treaba mositului, la purcelul, l scalda, l trage frumusel cu untu ra din opait pe la toate ncheieturile, l strnge de nas si-l sumuta, ca sa nu se dio ache odorul. Apoi l peaptana si-l grijeste asa de bine, ca peste cteva zile l scoat e din boala; si cu tarte, cu cojite, purcelul ncepe a se nfiripa si a creste vaznd c u ochii, de-ti era mai mare dragul sa te uiti la el. Iara baba nu stia ce sa mai faca de bucurie ca are un baiet asa de chipes, de hazliu, de gras si nvalit ca u n pepene. Sa-i fi zis toata lumea ca-i urt si obraznic, ea tinea una si buna, ca baiet ca baietul ei, nu mai este altul! Numai de-un lucru era baba cu inima jign ita: ca nu putea sa le zica tata si mama. ntr-una din zile, mosneagul voieste a merge la trg sa mai cumpere cte ceva. - Mosnege, zise baba, nu uita sa aduci si niste roscove pentru ist baiet, ca tar e-a fi dorit, mititelul!

- Bine, mai baba. Dar n gndul sau: Da mnca-l-ar brnca sa-l mannce, surla, ca mult ma m i nadusi cu dnsul. De-am avc pne si sare pentru noi, da nu sa-l mai ndop si pe dnsul c u bunatati Cnd m-as potrivi eu babei la toate cele, apoi as lua cmpii! n sfrsit, mosneagul se duce la trg, trguieste el ce are de trguit, si, cnd vine acasa, baba l ntreaba, ca totdeauna: - Ei, mosnege, ce mai stii de pe la trg? - Ce sa stiu, mai baba? Ia, nu prea bune vesti: mparatul vrea sa-si marite fata. - Si asta-i veste rea, mosnege? - D-apoi ngaduieste putin, mai baba, ca nu-i numa atta ca, de ce-am auzit eu, mi s -a suit parul n vrful capului. Si cnd ti-oiu spune pana la sfrsit, cred ca ti s-a ncrn cena si tie carnea pe tine. - Da de ce, mosnege? Vai de mine!

- D-apoi, iaca de ce, mai baba, asculta: mparatul a dat de stire, prin crainicii sai, n toata lumea ca oricine s-a afla sa-i faca, de la casa aceluia si pana la c urtile mparatesti, un pod de aur pardosit cu petre scumpe si fel de fel de copaci , pe de-o parte si pe de alta, si n copaci sa cnte tot felul de paseri, care nu se mai afla pe lumea asta, aceluia i da fata; ba cica-i mai da si jumatate din mparat ia lui. Iara cine s-a bizui sa vie ca s-o ceara de nevasta si n-a izbuti sa faca podul, asa cum ti-am spus, aceluia pe loc i taie capul. Si cica pana acum o mult ime de feciori de crai si de mparati, cine mai stie de pe unde, au venit, si nici unul din ei n-a facut vreo isprava; si mparatul, dupa cum s-a hotart, pe toti i-a taiat, fara crutare, de li plnge lumea de mila. Apoi, mai baba, ce zici? bune ve sti sunt aceste? Ba si mparatul cica s-a bolnavit de suparare! - Of! mosnege, of! boala mparatilor e ca sanatatea noastra! Numai despre fetii de mparat, ce mi-ai spus, mi se rupe inima din mine, ca mare jale si alean or fi ma i ducnd mamele lor pentru dnsii! Mai bine ca al nostru nu poate vorbi si nu-l duce capul, ca pe altii la attea iznoave. - Bune-s si acestea, mai baba; da buna ar fi si aceea cnd ar avc cineva un fecior care sa faca podul si sa ieie pe fata mparatului, ca stiu c-ar ncaleca pe nevoie s i, Doamne! mare slava ar mai dobndi n lume! Cnd vorbeau batrnii, purcelul sedea n culcus, ntr-un cotlon sub vatra, cu rtul n sus, si uitndu-se tinta n ochii lor, asculta ce spun ei si numai pufnea din cnd n cnd. Si cum se sfatuiau batrnii, ei nde ei, despre aceastea, numai iaca se aude sub vatra:

"Tata si mama! eu l fac." Baba atunci a ametit de bucurie, mosneagul nsa, gndind c a-i Uciga-l crucea, s-a spariet si, uimit, se uita prin bordeiu n toate partile, sa vada de unde a iesit acel glas; dar, nevaznd pe nime, si-a mai venit n sine. nsa godacul iar a strigat: - Tata, nu te nfricosa, ca eu sunt! Ci trezeste pe mama si du-te la mparatul de-i spune ca eu i fac podul. Mosneagul atunci zice ngaimat: - D-apoi ai sa-l poti face, dragul tatei? - Despre asta n-aibi grija, tata, ca esti cu mine. Numai du-te si vesteste mparat ul ce-am spus eu! Baba, atunci, venindu-si n sine, saruta baietul si-i zise: - Dragul mamei, drag! Nu-ti pune viata n primejdie, si pe noi sa ne lasi, tocmai acum, straini, cu inima arsa si fara nici un sprijin! - Nu te ngriji, mamuca, de feliu; ca traind si nemurind ai sa vezi cine sunt eu. Atunci mosneagul, nemaiavnd ce zice, si peaptana barba frumos, ic toiagul batrnetel or n mna, apoi iese din casa si porneste spre mparatie, si cum ajunge n trg, se duce cu peptul deschis drept la palatul mparatului. Un strajer, cum vede pe mosneag ca sta pe-acolo, l ntreaba: - Da' ce vrei, mosule? - Ia, am treaba cu mparatul; feciorul meu se prinde ca i-a face podul. Strajerul, stiind porunca, nu mai lungeste vorba, ci ic mosneagul si-l duce naint ea mparatului. mparatul, vaznd pe mosneag, l ntreaba: - Ce voiesti de la mine, mosule? - Sa traiti multi ani cu bine, luminate si preaputernice mparate! Fecioru-meu, au zind ca aveti fata de maritat, m-a trimis, din partea lui, ca sa aduc la cunosti nta mariei-voastre ca el, cica, poate sa va faca podul. - Daca poate sa-l faca, faca-l, mosnege; si atunci fata si jumatate din mparatia mea ale lui sa fie. Iara de nu, atunci poate-i fi auzit ce-au patit altii, mai de vita dect dnsul !? Daca te prinzi asa, apoi mergi de-ti ada feciorul ncoace. Iara de nu, cauta-ti de drum si nu umbla cu gargaunii n cap. Mosneagul, auzind aceste chiar din gura mparatului, se pleaca pana la pamnt; apoi iese si porneste spre casa, ca sa-si aduca feciorul. Si, cum ajunge acasa, spune fecioru-sau ce a zis mparatul. Purcelul atunci, plin de bucurie, ncepe a zburda p rin bordeiu, da un ropot pe sub laiti, mai rastoarna cteva oale cu rtul si zice: - Haidem, tatuca, sa ma vada mparatul! Baba, atunci, ncepe a boci si a zice: - Sa vede ca eu nu mai am parte n lumea asta de nimica! Pana acum m-am chinuit de l-am crescut si l-am scos din toata nevoia, si acum parca vad c-am sa ramn fara d e dnsul! Si, tot bocind ea, o apuca lesin de suparare. Iar mosneagul, de cuvnt; pune cusma pe cap, o ndeasa pe urechi, si ic toiagul n mna, iese din casa si zice:

- Hai cu tata, baiete, s-aducem nora mne-ta. Purcelul, atunci, de bucurie, mai da un ropot pe sub laiti, apoi se ic dupa mosn eag si, ct colc, mergea n urma lui, grohaind si musluind pe jos, cum e treaba porc ului. Abic ajung ei la portile palatului mparatesc, si strajerii, cum l vad, ncep a se uita unul la altul si a bufni de rs. - Da' ce-i acesta, mosule? zise unul din ei. - D-apoi acesta mi-e feciorul, care se prinde c-a face podul mparatului. - Doamne, mosule, Doamne! multa minte ti mai trebuie! zise un strajer batrn; se ve de ca ti-ai urt zilele! - Apoi da, ce-i scris omului n frunte-i pus, si tot de-o moarte are sa moara cine va. - D-ta, mosule, cum vedem noi, cauti pricina ziua-miaza-mare, cu lumnare, zisera strajerii. - D-apoi asta nu va priveste de d-voastra; ia, mai bine paziti-va gura si dati d e stire mparatului c-am venit noi, raspunse mosneagul. Strajerii, atunci, se uita lung unul la altul si strng si ei din umere, apoi unul din ei vesteste mparatului despre venirea noilor petitori, mosneagul cu purcelul sau! Atunci mparatul i chema naintea sa. Mosneagul, cum intra, se pleaca pana la p amnt si sta la usa, smerit. Iara purcelul calca nainte pe covoare, grohaind, si nce pe a muslui prin casa. Atunci mparatul, vaznd asa mare obraznicie, pe de-o parte i-a venit a rde, iara pe de alta se tulbura grozav si zise: - Da' bine, mosule, cnd ai venit n cela rnd, parca erai n toata mintea; dar acum und e te visezi, de umbli cu porci dupa tine? Si cine te-a pus la cale sa ma iei toc mai pe mine n bataie de joc? - Fereasca Dumnezeu! naltate mparate, sa cuget eu, om batrn, la una ca asta! D-apoi , sa avem iertare luminarea-voastra, ca acesta mi-i flacaul, despre care v-am sp us mai daunazi ca m-a tramis la maria-voastra, daca va mai aduceti aminte. - Si el are sa-mi faca podul? - D-apoi asa nadajduim n Dumnezeu, ca chiar el, maria-ta! - Hai! ie-ti porcul de-aici si iesi afara! Si daca pana mne dimineata n-a fi podu l gata, mosnege, are sa-ti steie capul unde-ti stau talpele. ntelesu-m-ai? - Milostiv este Cel-de-sus, maria-voastra! Iara daca s-a ntmpla, - sa nu banuiti, puternice mparate! - dupa dorinta luminarii-voastre, apoi atunci sa ne trimiteti copila acasa. Si zicnd aceste, se pleaca dupa obiceiu, si ic purcelul, iese si porneste spre cas a, urmat de ctiva ostasi, n paza carora l-a dat mparatul pana a doua zi, ca sa vada ce poate fi una ca asta. Caci multa vorba, mult rs si mare nedumerire se mai fac use la palat si n toate partile despre o astfel de batjocura nemaipomenita. Si, catra sara, ajungnd mosneagul si cu purcelul acasa, pe baba o si apuca un tre mur, de spaima, si ncepe a se vaicara si a zice:

- Vai de mine, mosnege! da' ce foc mi-ai adus la casa? Mie ostasi mi trebuiesc? - nca mai ai gura sa ntrebi?! acestea-s faptele tale; m-am luat dupa capul tau cel sec si m-am dus pe coclauri sa-ti aduc copii de suflet. Si acum, iaca n ce chich ion am ntrat! Ca n-am adus eu ostasii, ci ei m-au adus pe mine. Si capului meu se vede ca pana mne dimineata i-a fost scris sa mai steie unde sta! Purcelul nsa umbla musluind prin casa dupa mncare si nici grija n-avea despre ncurc ala ce facuse. Mosnegii s-au ciondanit ct s-au mai ciondanit si, ct erau ei de ngri jiti, despre ziua au adormit. Iara purcelul atunci s-a suit binisor pe laita, a spart o fereastra de bardahan si, suflnd o data din nari, s-au facut ca doua sulu ri de foc, de la bordeiul mosneagului, care acum nu mai era bordeiu, si pana la palatul mparatului. Si podul, cu toate cel poruncite, era acum gata. Iara bordeiu l mosneagului se prefacuse ntr-un palat mult mai stralucitor dect al mparatului! Si , deodata, baba si mosneagul se trezesc mbracati n porfira mparateasca, si toate bu natatile de pe lume erau acum n palaturile lor. Iara purcelul zburda si se tologe a numai pe covoare, n toate partile. Tot n acea vreme, si la mparatie strasnica zvoana s-a facut, si nsusi mparatul cu sf etnicii sai, vaznd aceasta mare minune, grozav s-au spariet, si temndu-se mparatul sa nu i se ntmple ceva de rau, a facut sfat si a gasit cu cale sa deie fata dupa f eciorul mosneagului si de ndata a si trimis-o. Caci si mparatul, ct era de mparat, l e daduse acum toate pe una, si nici macar aceea nu era buna: frica! Nunta n-a mai facut, caci cu cine era s-o faca? Fata mparatului, cum a ajuns la c asa mirelui, i-au placut palaturile si socrii. Iar cnd a dat cu ochii de mire, pe loc a ncremenit, dar mai pe urma, strngnd ea din umere, a zis n inima sa: "Daca asa au vrut cu mine parintii si Dumnezeu, apoi asa sa ramie . Si s-a apucat d e gospodarie. Purcelul toata ziua musluia prin casa, dupa obiceiul sau, iar noaptea, la culcar e, lepada pelea cea de porc si ramnea un fecior de mparat foarte frumos! Si n-a tr ecut mult, si nevasta lui s-a deprins cu dnsul, de nu-i mai era acum asa de urt ca dintai. La vro saptamna, doua, tnara mparateasa, cuprinsa de dor, s-a dus sa-si mai vada pa rintii; iara pe barbat l-a lasat acasa, caci nu-i da mna sa iasa cu dnsul. Parinti i cum au vazut-o, s-au bucurat cu bucurie mare, si, ntrebnd-o despre gospodarie si barbat, ea a spus tot ce stia. Atunci mparatul a nceput s-o sfatuiasca, zicnd: - Draga tatei! Sa nu cumva sa te mpinga pacatul sa-i faci vrun neajuns, ca sa nu patesti cumva vreo nenorocire! Caci, dupa cum vad eu, omul acesta, sau ce-a fi e l, are mare putere. Si trebuie sa fie ceva nenteles de mintea noastra, de vreme c e au facut lucruri peste puterea omeneasca! Dupa aceasta au iesit amundoua mparatesele n gradina ca sa se primble. Si aici, ma ma sfatui pe fata cu totul de alt fel: - Draga mamei, ce fel de viata ai sa mai duci tu daca nu poti iesi n lume cu barb atul tau? Eu te sfatuiesc asa: sa potrivesti totdeauna sa fie foc zdravan n soba si cnd a adormi barbatu-tau, sa ieie pelea cea de porc si s-o dai n foc, ca sa ard a, si atunci ai sa te mntui de dnsa! - Ca bine zici, mama! iaca, mie nu mi-a venit n cap una ca asta. Si cum s-a ntors mparateasa cea tnara sara acasa, a poruncit sa-i faca un foc bun n soba. Si, cnd dormea barbatu-sau mai bine, ea a luat pelea cea de porc, de unde o punea el, si a dat-o pe foc! Atuncii perii de pe dnsa au nceput a pri si pielea a s fri, prefacndu-se n cioric ars si apoi n scrum; si s-a facut n casa o duhoare asa de g

rozava nct barbatul pe loc s-a trezit nspaimntat, a sarit drept n picioare si s-a uit at cu jale n soba. Si, cnd a vazut aceasta mare nenorocire, a lacrimat, zicnd: - Alei! femeie nepriceputa! Ce-ai facut? De te-a nvatat cineva, rau ti-a priit, i ara de-ai facut-o din capul tau, rau cap ai avut! Atunci ea deodata s-a vazut ncinsa peste mijloc cu un cerc zdravan de fer. Iara b arbatu-sau i-a zis: - Cnd voiu pune eu mna mea cea dreapta pe mijlocul tau, atunci sa plesneasca cercu l acesta, si numai atunci sa se nasca pruncul din tine, pentru ca ai ascultat de sfaturile altora, de ai nenorocit si cazaturile ieste de batrni, m-ai nenorocit si pe mine si pe tine deodata! Si daca vei avea cndva nevoie de mine, atunci sa s tii ca ma cheama Fat-Frumos si sa ma cauti la Manastirea-de-Tamie. Cum a sfrsit de zis aceste, deodata s-a strnit un vnt naprasnic, si venind un vrtej n fricosat, a ridicat pe ginerele mparatului n sus si s-a facut nevazut. Atunci podu l cel minunat ndata s-a stricat si s-a mistuit, de nu se stie ce s-a facut. Iara palatul n care sedeau mosnegii si cu nora, cu toate bogatiile si podoabele din el , s-a schimbat iarasi n saracaciosul bordeiu al mosneagului, de mai nainte. Atunc i batrnii, vaznd asta mare nenorocire si pe nora lor n asa hal, au nceput a o mustra , cu lacrimile n ochi, si a-i zice cu asprime sa se duca unde stie, ca ei n-au cu ce s-o tie. Ea, vazndu-se acum asa de nenorocita si horopsita, ce sa faca si ncotro s-apuce? S a se duca la parinti? Se temea de asprimea tata-sau si de sugubata defaimare a o amenilor; sa ramie pe loc? Nu avea cele trebuitoare si-i era lehamite de mustrari le socrilor. n sfrsit, s-a hotart a se duce n toata lumea, sa-si caute barbatul. Si hotarndu-se astfel, a zis Doamne-ajuta! si a pornit ncotro a vazut cu ochii. Si a mers ea, a mers tot nainte, prin pustiuri, un an de zile, pana ce a ajuns ntr-un l oc salbatic si cu totul necunoscut. Si aici, vaznd o casuta tupilata si acoperita cu muschiu, care marturisea despre vechimea ei, a batut la poarta. Atunci se au de dinlauntru un glas de femeie batrna, zicnd: - Cine-i acolo? - Eu sunt, un drumet ratacit. - De esti om bun, aproape de chilioara mea; iara de esti om rau, departe de pe l ocurile aceste, ca am o catea cu dinti de otel, si, de i-oiu da drumul, te face mii si farme! - Om bun, maicuta! Atunci i se deschide poarta si drumeata ntra nlauntru. - Da ce vnt te-a adus si cum ai putut razbate prin aceste locuri, femeie, hai? Ca pasere maiastra nu vine pe aici, necum om pamntean. Atunci drumeata a oftat din greu si a zis: - Ia, pacatele mele m-au adus, maicuta. Caut Manastirea-de-Tamie si nu stiu n care parte a lumei se afla! - Se vede ca tot mai ai oleaca de noroc de ai nimerit tocmai la mine. Eu snt sfnta Mercuri, de-i fi auzit de numele meu. - De nume am auzit, maicuta, dar ca te afli n lumea asta, nici prin cap nu mi-a t recut vreodata.

- Vezi? Tot de noroc sa se plnga omul! Apoi sfnta Mercuri a strigat o data cu glas puternic, si pe loc s-au adunat toate jivinile din mparatia ei; si, ntrebndu-le despre Manastirea-de-Tamie, au raspuns to ate deodata ca nici n-au auzit macar pomenindu-se de numele ei. Sfnta Mercuri, au zind aceste, s-a aratat cu mare parere de rau, dar, neavnd nici o putere, a dat d rumetei un corn de prescura si un paharut de vin, ca sa-i fie pentru hrana la dr um; si i-a mai dat nca o furca de aur, care torcea singura, si i-a zis cu binisor ul: Pastreaz-o, ca ti-a prinde bine la nevoie . Apoi a ndreptat-o la sora-sa cea mai mare, la sfnta Vineri. Si drumeata, pornind, a mers iar un an de zile prin locuri salbatice si necunosc ute, pana ce cu mare greu ajunse la sfnta Vineri. Si aici i s-a ntmplat ca si la sfn ta Mercuri; numai ca sfnta Vineri i-a mai dat si ea un corn cu prescura, un pahar ut de vin si o vrtelnita de aur care depana singura; si a ndreptat-o si ea cu mult a bunatate si blndeta la sara-sa cea mai mare, la sfnta Duminica. Si de aici drume ata, pornind chiar n acea zi, a mers iarasi un an de zile prin niste pustietati s i mai grozave dect cele de pana aici. Si fiind nsarcinata pe al treile an, cu mare greutate a putut sa ajunga si pana la sfnta Duminica. Si sfnta Duminica a primito cu aceeasi rnduiala si tot asa de bine ca si surorile sale. Si, facndu-i-se mila de aceasta nenorocita si struncinata fiinta, a strigat si sfnta Duminica o data, ct a putut, si ndata s-au adunat toate vietatile: cele din ape, cele de pe uscat si cele zburatoare. Si atunci ea le-a ntrebat cu tot dinadinsul daca stie vreuna din ele n care parte a lumei se afla Manastirea-de-Tamie. Si toate au raspuns, ca dintr-o singura gura, ca nu li s-au ntmplat sa auda macar vorbindu-se vreodata des pre aceasta. Atunci sfnta Duminica a oftat din adncul inimei, s-a uitat galis la n enorocita drumeata si i-a zis: - Se vede ca vrun blastam a lui Dumnezeu, sau altaceva, asa trebuie sa fie, de n u ai parte de ceea ce cauti, fiica mea! Ca aici este capatul unei lumi necunoscu te nca si de mine, si orict ai voi tu si oricare altul sa mai mearga nainte de aici , este cu neputinta. Si atunci, numai iaca un ciocrlan schiop se vede viind, ct ce putea: si, sovlc, sovl c, sovlc! Se nfatiseaza naintea sfintei Duminici. Atunci ea l ntreaba si pe acesta: - Tu, ciocrlane, nu cumva stii unde se afla Manastirea-de-Tamie? - Da cum sa nu stiu, stapna? Ca doar pe-acolo m-a purtat dorul, de mi-am frnt picio rul. - Daca-i asa, apoi acum ndata ic pe aceasta femeie, du-o numaidect acolo, cum i sti tu, si povatuieste-o cum a fi mai bine. Atunci ciocrlanul, oftnd, a raspuns cu smerenie: - Ma supun cu toata inima la slujba mariei-voastre, stapna, desi este foarte cu a nevoie de mers pana acolo. Apoi sfnta Duminica a dat si ea drumetei un corn de prescura si un paharut de vin , ca sa-i fie pentru hrana pana la Manastirea-de-Tamie; si i-a mai dat o tipsie m are de aur si o closca tot de aur, batuta cu petre scumpe, si cu puii tot de aur , ca sa-i prinda bine la nevoie; si apoi a dat-o pe sama ciocrlanului, care ndata a si pornit sovlcaind. Si cnd ciocrlanul pe jos, cnd drumeata pe sus, cnd ea pe jos, cnd el pe sus. Si cnd biata drumeata nu mai putea nici pe sus, nici pe jos, atunci ndata ciocrlanul o pua pe aripioarele sale si o ducea. Si tot asa mergnd ei nca un an de zile, cu mare greutate si cu zdruncen, au trecut peste nenumarate tari si mari, si prin codri si pustietati asa de ngrozitoare, n care fojgaiau balauri, asp ide veninoase, vasiliscul cel cu ochi farmacatori, vidre cte cu douazeci si patru de capete si alta multime nenumarata de gnganii si jiganii nspaimntatoare, care st

ateau cu gurile cascate, numai si numai sa-i nghita; despre a caror lacomie, vicl enie si rautate nu-i cu putinta sa povesteasca limba omeneasca. Si, n sfrsit, dupa atta amar de truda si primejdii, cu mare ce au izbutit sa ajunga la gura unei pesteri. Aici calatoarea s-a suit iarasi pe aripile ciocrlanului, d in care abia mai putea flfi, si el si-a dat drumul cu dnsa pe o alta lume, unde era un raiu, si nu altaceva! - Iaca Manastirea-de-Tamie! zise ciocrlanul. Aici se afla Fat-Frumos, pe care l cau ti tu de-att amar de vreme. Nu cumva ti-i cunoscut ceva pe aici? Atunci ea, desi i fugeau ochii de attea straluciri, se uita mai cu bagare de sama si ndata cunoaste podul cel minunat din ceea lume si palatul n care traise ea cu F at-Frumos asa de putin, si ndata i se umplura ochii de lacrimi de bucurie. - Mai stai! si nu te bucura asa degraba, ca nca esti nemernica pe aceste locuri s i tot n-ai scapat de primejdii, zise ciocrlanul. i arata apoi o fntna, unde trebuia sa se duca trei zile de-a rndul; i spune cu cine a re sa se ntlneasca si ce sa vorbeasca; o povatuieste ce sa faca, rnd pe rnd, cu furc a, cu vrtelnita, cu tipsia si cu closca cu puii de aur, daruite ei de cele trei s urori: sfnta Mercuri, sfnta Vineri si sfnta Duminica. Apoi, lundu-si ziua buna de la calatoarea ncredintata lui, iute se ntoarna napoi, zb urnd nencetat de frica sa nu-i mai rupa cineva si celalalt picior. Iara nemernica drumeata, lacrimnd, l petrecea cu ochii n zbor, mergnd spre fntna ce-i aratase el. Si cum ajunge la fntna, scoate mai ntai furca, de unde o avea strnsa, si apoi se pun e jos sa se odihneasca.. Nu trece mult, si, viind o slujnica sa ieie apa, cum ve de o femeie necunoscuta si furca cea minunata torcnd singura fire de aur, de mii de ori mai subtiri dect parul din cap, fuga la stapna-sa si-i da de veste! Stapna acestei slujnice era viespea care nalbise pe dracul, ngrijitoarea de la pala tul lui Fat-Frumos, o vrajitoare strasnica, care nchega apa si care stia toate dr acariile de pe lume. Dar numai un lucru nu stia hrca: gndul omului. Talpa-iadului, cum aude despre aceasta minunatie, trimite slujnica degraba, sa-i cheme femeia cea straina la palat, si, cum vine, o ntreaba: - Am auzit ca ai o furca de aur care toarce singura. Nu ti-e de vnzare, si ct mi-i cere pe dnsa, femeie, hai? - Ia, sa ma lasi sa stau ntr-o noapte n odaia unde doarme mparatul. - De ce nu? Da furca ncoace si rami aici pana la noapte, cnd s-a nturna mparatul de l a vnatoare. Atunci drumeata da furca si ramne. Stirba-baba-cloanta, stiind ca mparatul are obi ceiu a bea n toata sara o cupa de lapte dulce, i-a pregatit acum una ca sa doarma dus pana a doua zi dimineata. Si cum a venit mparatul de la vnatoare si s-a pus n asternut, hrca i-a si trimis laptele; si cum l-a baut mparatul, pe loc a adormit c a mort. Atunci Talpa-iadului a chemat pe necunoscuta drumeata n odaia mparatului, dupa cum avusese tocmala, si a lasat-o acolo, zicndu-i ncetisor: - Sezi aici pana despre ziua, ca am sa vin atunci tot eu sa te iau. Hrca, nu doar ca soptea si umbla catinel ca sa n-o auda mparatul, ci avea grija sa n-o auda, din odaia de alaturea, un credincios al mparatului, care n toate zilele umbla cu dnsul la vnat. Si cum s-a departat baboiul de acolo, nenorocita drumeata a ngenuncheat lnga patul

sotului ei si a nceput a plnge cu amar si a zice: - Fat-Frumos! Fat-Frumos! ntinde mna ta cea dreapta peste mijlocul meu, ca sa ples neasca cercul ist afurisit si sa se nasca pruncul tau! Si, sarmana, s-a chinuit asa pana despre ziua, dar n zadar, caci mparatul parca er a dus pe ceea lume! Despre ziua, Talpoiul a venit posomorta, a scos pe necunoscut a de acolo si i-a zis cu ciuda sa iasa din ograda si sa mearga unde stie. Si nen orocita, iesind cu nepus n masa si necajita ca vai de ea, s-a dus iarasi la fntna s i a scos acum vrtelnita. Si viind iarasi slujnica la apa si vaznd si aceasta mare minune, fuga la stapna-sa si-i spune ca femeia ceea de ieri are acum o vrtelnita d e aur, care deapana singura si care-i mult mai minunata dect furca ce i-a dat. At unci pohoata de baba o cheama iarasi la dnsa prin slujnica, pune mna si pe vrtelnit a, tot cu acelasi viclesug, si a doua zi des-dimineata o scoate iarasi din odaia mparatului si din ograda. nsa n aceasta noapte, credinciosul mparatului, simtind ce s-a petrecut si facndu-i-s e mila de nenorocita straina, s-a pus n gnd sa descopere viclesugul babei. Si cum s-a sculat mparatul si s-a pornit la vnatoare, credinciosul i-a spus cu de-amanunt ul ce se petrecuse n odaia lui n cele doua nopti din urma. Si mparatul, cum a auzit aceste, pe loc a tresarit, de parca i-a dat inima dintr-nsul. Apoi a plecat ochi i n jos si a nceput a lacrima. Si pe cnd din ochii lui Fat-Frumos se scurgeau siroa ie de lacrimi, la fntna stiuta, urgisita si zbuciumata lui sotie scosese acum pe t ipsie si closca cu puii de aur, cea mai de pe urma a ei nadejde! Si cum sta ea n preajma fntnei, numai ce iaca pe slujnica stiuta iarasi o aduce Dumnezeu la fntna, s i cnd mai vede si aceasta mare minunatie, nici mai asteapta sa ieie apa, ci fuga la stapna-sa si-i spune: - Doamne, stapna, Doamne! Ce-am vazut eu! Femeia ceea are acum o tipsie de aur si o closca de aur, cu puii tot de aur, asa de frumosi, de-ti fug ochii pe dnsii! Babornita, cum aude aceasta, pe loc trimite s-o cheme, zicnd n gndul sau: Dupa ce umbla ea nu se mannca . Si cum vine straina, hoanghina pune mna si pe tablaua cea de aur si pe closca de aur cu puii de aur, tot cu acelasi viclesug.

Dar mparatul, cnd a venit n asta-sara de la vnat si cnd i s-a adus laptele, a zis n gn ul sau: Acest lapte nu se mai bc, si cum a zis, l-a si aruncat pe furis, undeva, si pe lo c s-a facut ca doarme dus. Dupa ce hrca s-a ncredintat ca mparatul doarme, bizuindu-se ea si acum n puterea bau turei sale, a adus iarasi pe strana n odaia lui, tot cu aceeasi rnduiala ca si n nop tile trecute; si, lasnd-o acolo, s-a departat! Atunci zbuciumata drumeata, caznd i arasi n genunchi lnga patul sotului ei, se neca n lacrimi, spuind iarasi cuvintele a ceste: - Fat-Frumos! Fat-Frumos! Fie-ti mila de doua suflete nevinovate, care se chinui esc de patru ani cu osnda cea mai cumplita! Si ntinde mna ta cea dreapta peste mijl ocul meu, sa plesneasca cercul si sa se nasca pruncul tau, ca nu mai pot duce ac easta nesuferita sarcina! Si cnd a sfrsit de zis aceste, Fat-Frumos a ntins mna, ca prin somn, si, cnd s-a atin s de mijlocul ei, dang! a plesnit cercul, si ea ndata a nascut pruncul, fara a si mti ctus de putin durerile facerii. Dupa aceasta mparateasa povesteste sotului sau cte a patimit ea de cnd s-a facut el nevazut.

Atunci, mparatul chiar n puterea noptii, se scoala, ridica toata curtea n picioare si, porunceste sa-i aduca pe hrca de baba naintea sa, dimpreuna cu toate odoarele luate cu viclesug de la mparateasa lui. Apoi mai porunceste sa-i aduca o iapa sir eapa si un sac plin cu nuci, si sa lege si sacul cu nucele si pe hrca de coada ie pei, si sa-i deie drumul. Si asa s-a facut. Si cnd a nceput iapa a fugi, unde pica nuca, pica si din Talpa-iadului bucatica, si cnd a picat sacul, i-a picat si hrce i capul. Hrca aceasta de baba era scroafa cu purceii din bulhacul peste care v-am spus ca daduse mosneagul, crescatorul lui Fat-Frumos. Ea, prin dracariile ei, prefacuse atunci pe stapnu-sau, Fat-Frumos, n purcelul ogrjit, rapciugos si rapanos, cu chip sa-l poata face mai pe urma ca sa ieie vreo fata de-a ei, din cele unsprezece ce avea si care fugisera dupa dnsa din bulhac. Iarca dar pentru ce Fat-Frumos a ped epsit-o asa de grozav. Iara pe credincios cu mari daruri l-au daruit mparatul si m parateasa, si pe lnga dnsii l-au tinut pana la sfrsitul vietei lui. Acum aduceti-va aminte, oameni buni, ca Fat-Frumos nu facuse nunta cnd s-a nsurat. Dar acum a facut si nunta si cumatria totodata, cum nu s-a mai pomenit si nici nu cred ca s-a mai pomeni una ca aceasta undeva. Si numai ct a gndit Fat-Frumos, s i ndata au si fost de fata parintii mparatesei lui si crescatorii sai, baba si mos neagul, mbracati iarasi n porfira mparateasca, pe care i-au pus n capul mesei. Si sa adunat lumea de pe lume la aceasta mare si bogata nunta, si a tinut veselia tr ei zile si trei nopti, si mai tine si astazi daca nu cumva s-a sfrsit.

SFRSIT

S-ar putea să vă placă și