Relieful fluvial

Spre deosebire de torenti, care desfasoara o eroziune impresionanta, dar de scurt timp si pe spatii foarte restranse, raurile si fluviile au cursuri permanente ce merg de sub varfurile muntilor sau dealurilor pana la mare sau ocean. Pe aceste drumuri, ele desfasoara o eroziune permanenta prin care creeaza vaile, largi uneori de cativa km si adanci de pana la cateva sute de metri. Pe vai sunt transportate catre mare si ocean, o data cu apa, materiale erodate de pe suprafata uscatului. Relieful fluvial reprezinta relieful creat prin actiunea complexa de eroziune (regresiva, laterala si in adancime), transport si de depunere de catre rauri si fluvii.

Albia
Prin albie se intelege suprafata ocupata permanent sau temporar de apa unui organism fluviatil, in cadrul careia se exercita procese de eroziune, transport si acumulare. Albia propriu-zisa, cunoscuta si sub numele de albie minora, reprezinta partea ocupata de apa raului in timpul nivelelor medii si de etiaj. In profil transversal se pot deosebi : malurile care o despart de albia majora ; talvegul (canalul de etiaj) ocupat permanent de apa. Canalul de etiaj reprezinta linia care uneste cele mai joase puncte dintr-o albie si ocupa o latime foarte redusa in cadrul albiei propriu-zise, in care se incorporeaza organic ; pe el se retrage raul la apele sale cele mai mici. Pe fundul canalului se gasesc o serie de praguri si adancituri, care iau nastere si sunt mentinute datorita vartejelor cu axa de rotatie orizontala, ce se formeaza in stratele apelor de fund. In cadrul lui se canalizeaza cei mai puternici curenti de apa, cu viteza cea mai mare. Relieful albiei este format dintr-o alternanta de aluviuni de diferite grosimi, dispuse in bancuri sau dune de diferite forme, care se afla intr-o miscare periodica. Deplasarea se face cu precadere la viituri. Materialele aluvionare au de obicei o constitutie heterogena atat din punct de vedere petrografic cat si granulometric. Analizate pe distante mari se observa o descrestere a diametrului aluviunilor in josul raului, de la bolovani mari in regiunile muntoase, pana la nisipuri si maluri fine in zonele de campie. Afluentii aduc de obicei aluviuni mai grosiere decat ale colectorului. Cand raul aluvioneaza abundent pot lua nastere bancuri emerse, denumite insule, ostroave sau crivine. Ca specific evolutiv albia minora se dezvolta prin meandrare sau deplasari unilaterale, creand un pat foarte larg, pe care-l foloseste numai la inundatii albia majora.

Meandrele
Meandrele sunt deplasari ale albiei minore, spre dreapta sau spre stanga, sub forma de bucle mai mult sau mai putin regulate. Deci, meandrele nu sunt forme de acumulare, ci din contra, de eroziune (laterala cu precadere) si de transport. In zonele unde domina acumularea, raul nu meandreaza, ci duce la despletiri. Deci nu orice cot al raului constituie un meandru. Ele se intalnesc de obicei grupate dar pot fi si izolate. Cele mai tipice se dezvolta in sectoarele cu profil de echilibru. Numele provine de la raul Meandras din Turcia.

Lunca

Este o albie creata prin meandrare Raul ajuns la un profil de echilibru se adanceste foarte incet sau de loc, eroziunea laterala devenind preponderenta. Deplasarea orizontala a albiei, formarea de meandre, largirea si deplasarea lor duc la calibrarea patului de meandre, respectiv la formarea unei albii majore. Albia majora este inteleasa mai mult ca o notiune hidrologica si anume aceea portiune a vaii care este afectata de apa curgatoare numai la viituri; i se mai spune si zona sau campia inundabila, iar in romaneste exista si termenul de lunca. Ultima notiune este mai complexa, cuprinzand si portiuni neinundabile care se gasesc, ca pozitie in albia majora. Astfel de microforme neinundabile sunt : popinele sau gradistele (martori din terase sau din interfluviu), conurile de dejectie si trenele (glacisuri). Lunca este deci o albie mai complexa, care apare in timpul profilului de echilibru ca o materializare a acestuia.

Terasele
O serie de cauze, cum ar fi ridicarile scoartei terestre, coborarea nivelului oceanic sau schimbarile climatice pot scoate raul din profilul de echilibru, obligandu-l ca pe distante mai mari sau mai mici sa se adanceasca puternic in interiorul luncii. Aceasta din urma va deveni tot mai neinundabila, ramanand cu timpul total suspendata fata de noua albie si capatand forma de treapta. Fosta lunca s-a transformat in terasa. Terasa se compune din doua elemente principale: podul si fruntea. Podul are aspect general plat si este rest al albiei majore. Fruntea reprezinta planul inclinat care face racordul intre pod si albia majora recenta sau cu podul altei terase inferioare. In afara de aceste elemente principale, la o terasa se mai gasesc si doua linii caracteristice: muchia terasei, linia care face unirea dintre pod si frunte si tatana, linia prin care podul se leaga cu forma imediat superioara. Din punct de vedere structural podul terasei este format dintr-un pat de roci in loc, retezat aproape orizontal; urmeaza un strat de aluviuni care contine mult pietris si care in mod obisnuit poarta numele de pietris de terasa; deasupra se separa un orizont de argila fina aluviala. Afara de aceste orizonturi specifice, peste podul de terasa si in mod special la tatana, se suprapun ulterior materialele provenite de pe panta, coluvii sau conuri de dejectie; peste acest complex se afla solul actual. In anumite regiuni stratul aluvial, mai suporta si orizonturi de soluri fosile, alternand cu loessuri. Alteori terasa poate fi lipsita complet de patura aluviala si atunci ea se numeste terasa in roca, spre deosebire de prima care este o terasa in aluviuni, sau aluviala. Un caz special il formeaza terasele sculptate in aluviuni sau aluvionare.

Relieful litoral
Litoralul este o zon ngust, la contactul dintre mare i uscat. El poate fi subdivizat in trei fii: terase i faleze vechi, litoralul propriu-zis, i platforma continental.

Litoralul propriu-zis este o fie de uscat pe care apa mrii poate nainta sau retrage i pe care se face simit aciunea de modelare a valurilor. Limea sa poate atinge pn la 15 km, iar denivelrile pn la 20 m. Se mai folosete uneori i noiunea de rm. Agentul principal al modelrii este apa mrii, prin forme specifice de micare. Agentul principal al modelrii este apa mrii, prin forme specifice de micare. Valurile reprezint principala form de micare a apelor marine (n condiii normale este de civa metri). n zona de rm, valurile se manifest prin trei procese: izbire sau abraziune (efectele sunt deosebit de nsemnate la rmurile nalte unde determin slbirea i smulgerea bucilor de roc, crearea de scobituri la baza falezelor marmite i n final retragerea falezelor i extinderea platformei litorale); transport (deplaseaz spre largul mrii materiale dislocate, de la nisip la blocuri cu mrimi diferite, n funcie de puterea valurilor de exemplu, la Alger un bloc de 100 t a fost proiectat la o distan de 8 m de rm; acumularea (depune materialele dislocate, sub form de bancuri de nisip).

n afara valurilor provocate de vnt, numite i valuri de oscilaie, mai au importan i valurile de translaie, solitare, provocate de cutremure, alunecri i erupii submarine sau de prbuirea unor blocuri masive de ghea. Acestea se propag pe distane mari, cu viteze de mai multe sute de km/h, au nlimi de 25-30 m, lungimi de cteva sute de metri i provoac dezastre la atingerea rmului. Aciunea valurilor depinde de adncimea apei i de forma rmului; ea este deosebit de intens la rmurile nalte cu ape adnci i redus la cele joase, cu plaje.

Cureni
Curenii litorali sunt deplasri ale maselor de ap marin (oceanic) determinate de vnturile regulate, de diferenele de nivel, temperatur, salinitate, maree. Traseul lor este influenat de: micarea de rotaie a Pmntului (apariia forei Coriolis), fora de frecare (determin scderea vitezei o dat cu adncimea), configuraia bazinelor oceanice i morfologia reliefului submarin.

Curenii de valuri pot fi:

cureni de deriv litoral, determinai de valurile cu direcie oblic fa de rm i care merg paralel cu acesta; cureni de ntoarcere pe la fund i cureni de ntoarcere pe la suprafa.

Maree
Mareele reprezint oscilaii ale nivelului apei mrii, cauzate de aciunea simultan, combinat a forelor de atracie ale Pmntului, Lunii i Soarelui i a forei centrifuge datorata rotaiei Pmntului. Mareele se concretizeaz in creteri ale nivelului oceanelor i mrilor (naintare peste uscat) flux, respectiv n coborri i retrageri de pe uscat ale apelor reflux. Creterile de nivel oscileaz ntre civa cm i 3-4 m, ns topografia litoralului poate favoriza amplitudini mult mai mari (n Golful Fundy - Canada 19,6 m; n Golful Arabiei 13 m; n golful Mezen 12 m) La flux se produc acumulri sub form de bancuri submerse. La reflux nivelul apei coboar, eroziunea devine predominant, antrennd spre larg aluviunile aduse de ruri, dar i pe cele aflate pe platforma litoral. La rmurile unde mareele sunt foarte puternice, gurile de vrsare ale fluviilor sunt mult lrgite prin eroziune. Aceasta se realizeaz att la flux ct i la reflux. Forma rezultat deplnie a gurii de vrsare poart numele de estuar (Tamisa, Sena, Elba, Sf. Laureniu).

Estuarele i deltele[modificare | modificare surs]

Estuarele i deltele reprezint forme de vrsare ale fluviilor n mare. Estuarele reprezint guri de vrsare sub form de plnie, ale fluviilor ce debueaz n mri cu flux i reflux puternic, capabile s transporte n larg aluviunile crate de fluviu. Fluxul nainteaz uneori adnc n interiorul continentelor (1700 km la Amazon, 500 km la Sf. Laureniu, 200 km la Rio de la Plata, 144 km la Sena). Ptrunderea apelor srate marine determin ridicarea nivelului apelor fluviului, curentul fluviatil este diminuat i se produce o decantare a sedimentelor n suspensie. La reflux aciunea mrii i a rului se nsumeaz, formnd un puternic curent de descrcare, care nltur materialele depuse n timpul fluxului. Deltele sunt forme de relief de acumulare, formate la gurile de vrsare ale marilor fluvii; sunt alctuite dintr-un ansamblu de grinduri, canale, lacuri. Trstura cea mai important o reprezint naintarea uscatului n mare. Apariia i naintarea deltei este legat de mbinarea mai multor condiii: 1. volum mare de materiale, ce nu pot fi ndeprtate de cureni; 2. lipsa sau slaba aciune a mareelor; 3. adncimea redus a mrii n zona respectiv.

Relieful eolian
Relieful deerturilor este un relief climatic. n deerturi, lipsa vegetatiei i a solurilor face ca agenii morfogenetici s intre n contact direct cu roca i ca urmare s se creeze un relief specific. Pot fi denumite aride i semiaride acele regiuni cu precipitaii foarte reduse (sub 200 mm anual), dar suficiente pentru meninerea unor sisteme de ruri capabile s transporte temporar sfrmturile produse prin dezagregare, dar insuficiente pentru a permite dezvoltarea unei cuverturi vegetale care s protejeze solurile contra eroziunii agenilor subaerieni.

Caracterul climatic
Caracterul climatic este legat de regimul precipitaiilor, la care se adaug temperatura i vntul, ce contribuie prin intermediul evaporaiei la stabilirea unui bilan hidric deficitar. Clima specifica este arid.

Precipitaiile
Precipitaiile au o medie anual de 200 mm; se ntlnesc uneori medii de 500-700 mm, dar evaporaia potenial puternic (n Sahara 400 mm anual) menine caracterul de ariditate. Precipitaiile din aceste regiuni se caracterizeaz printr-o mare neregularitate: repartiia neuniform pe luni, diferene mari de la an la an cnd cad mai ales sub forma de averse. n Sahara s-au nregistrat perioade de 18 luni fr nici o pictur de ploaie; n pustiul Atacama s-au semnalat 10-20 de ani fr precipitaii.

Temperatura
Temperatura aerului prezint puternice oscilaii de la zi la noapte, nregistrndu -se amplitudini medii de peste 25C la umbr i 40-50C la soare. n Sahara n timpul zilei la suprafaa nisipului s -au nregistrat temperaturi de 72C care au cobort n timpul nopii la 0C sau chiar sub 0C.

Vntu
Vnturile nu prezint valori mai ridicate dect n alte regiuni, dar importana lor n regiunile aride capt o valoare mai mare prin consecinele asupra creterii gradului de uscciune (mrirea evaporaiei) i prin aciunea lor morfogenetic (spulberarea solurilor i nisipurilor lipsite de un covor vegetal protector, formarea dunelor).

Vegetaia
Vegetaia este srac, adaptat la condiiile climatice aride. Speciile tipice de plante sunt:spinul cmilei, saxaulul, srica, gipsria, pelinul negru, mimozele, salcmul, curmalul.

Solul
Absena solurilor este dictat de lipsa unui covor vegetal, iroire i vnt, care nltur materialele rezultate prin dezagregarea rocilor. Aciunea slab a proceselor chimice i biochimice explic de asemenea ritmul lent sau absena proceselor de solificare. Solurile specifice sunt cenuii de deert.

Hidrografia
Hidrografic, regiunile aride i semiaride se caracterizeaz prin intermitena cursurilor de ap i prin lipsa unei reele hidrografice organizate. Singurele cursuri de ap sunt uedurile. Acestea funcioneaz n umai n timpul averselor violente, cnd prezint o und de viitur foarte puternic. n cele mai multe cazuri, apele uedului se pierd n propriile aluviuni sau se evapor nainte s se verse ntr-un lac interior. Aceast hidrografie, fr un nivel de baz local precis, se numete areic; apele care se vars ntr -un lac interior se numesc endoreice (bazinul lacului Aral); n mod excepional exist i ape cu scurgere la mare (exoreice), care au izvoarele n zone foarte umede, cum ar fi Nilul.

Clasificare
n funcie de gradul de ariditate sunt trei tipuri principale de deerturi: semiaride, aride i hiperaride.

Deerturi semiaride[
Se caracterizeaz printr-o cantitate anual de 200-300 mm precipitaii, care cad n anotimpul umed sub form de averse violente, dar i sub form de ploi lente de mai mare durat; nu prezint rezerve subterane de ap i nici scurgeri permanente autohtone. Vegetaia sporadic i discontinu de tufiuri spinoase este legat de anotimpul mai umed i de ploile ntmpltoare, dup care dispar.

Deerturi aride
Prezint precipitaii medii anuale sub 200 mm; ploile cad sporadic sub form de averse scurte i violente. Nu exist un anotimp mai umed, ci numai zile umede, n timpul ploilor. Vegetaia a disprut complet sau este localizat discontinuu n lungul uedurilor. Regimul termic este foarte diferit de la o regiune la alta, de unde necesitatea submpririi lor n dou tipuri: deerturi calde ( Sahara, Kalahari, Arabia, Australia) cu temperaturi medii anuale de 15-20C i deerturi reci (Gobi, Tibet, Groenlanda, Islanda, Pamir, Anzi). n care temperaturile medii anuale sunt cuprinse ntre -10 i +5C, iar precipitaiile cad mai ales sub form de zpad

Deerturi hiperaride
Sunt mult mai rare, ele apropiindu-se de limita maxim a ariditii. Ploile sunt att de rare nct trec ani sau zeci de ani pn cnd se nregistreaz o avers de civa mm. n deerturile continentale ( Death Valley) se nregistreaz contraste termice diurne foarte mari, n schimb n deerturile litorale ( Atacama) amplitudinile termice sunt reduse. Vegetaia este efemer (dureaz doar cteva zile dup cderea unei ploi).

Relieful glaciar montan si de calota

Ghetarii, ca factor modelator al suprafetei terestre, isi imprima si astazi, ca si in trecutul geologic, amprenta in trasaturile si formele reliefului din regiunile reci ale Globului. Ghetarii situati in zonele marilor latitudini, ajungand pana la nivelul bazinelor oceanice si marine, constituie in ansamblul lor ghetarii de calota sau continentali. Masele de gheata cantonate pe varfurile muntilor inalti formeaza ghetarii montani. Cele doua calote de gheata polare, ale Groenlandei si Anctarticii, insumeaza 97% din volumul ghetii de pe Glob. Rezulta ca numai 3% din aceasta masa revine ghetarilor montani.

Relieful glaciatiunii montane

Specificul si dinamica ghetarilor montani Ghetarii montani apar in general pe suprafete restranse, ajungand pana in regiunile ecuatoriale, unde stau instalati pe cele mai semete varfuri; sunt izolati in partile superioare ale diferitelor masive muntoase si ocupa cuvetele suspendate, obarsiile unor bazine hidrografice ori platouri inalte si valurite. Acolo unde temperatura medie anuala este sub 0C, exista posibilitatea formarii ghetarilor; aceasta este limita zapezilor persistente. Limita zapezilor persistente prezinta variatii de la ecuator spre poli. In regiunile ecuatoriale aceasta limita se afla la cca 5000 m, iar in zonele temperate ea coboara la 3000 m. Dar limita atinge valorile altimetrice cele mai inalte nu in zona ecuatoriala, ci in regiunile subtropicale, deoarece aici predomina miscarile descendente ale aerului, care se afla departe de starea de saturatie cu vapori de apa. La oscilarea limitei contribuie si alti factori, ca de ex gradul de izolare catre interiorul continentului. Astfel in partea de est a Tibetului si in Anzii Americii de Sud limita zapezilor persistente se ridica la 6.300-6.500 m. Cat priveste expunerea versantilor in raport cu curentii de aer umed, acest fapt apare bine ilustrat in Himalaya. Versantul lor sudic, condensand umiditatea musonului oceanic de vara, prezinta limita zapezii persistente la inaltimea de cca 4.900 m, in timp ce pe versantul nordic, orientat catre zona pustiurilor interioare ale Asiei limita se afla la app. 5.600m. Miscarea si extinderea ghetarilor montani se afla in stransa dependenta cu raporturile care se stabilesc, datorita conditiilor climatice, intre procesul de acumulare si deci de crestere a masei de gheata si cel de topire sau ablatie, care determina echilibrul glaciar. In functie de modul in care se realizeaza sau nu acest echilibru, un ghetar creste sau descreste in dimensiuni, inainteaza sau se retrage. Din acest punct de vedere un ghetar se poate diviza in doua mari sectoare, unul de acumulare, situat in partea dinspre amonte si altul de ablatie, care se afla spre avale. Limita inferioara a sectorului de acumulare coincide cu limita zapezilor persistente, fiind oarecum stabila, in timp ce limita superioara a sectorului de ablatie poate oscila mai sus sau mai jos, in functie ce conditiile locale. Exista trei cauze principale care conditioneaza topirea ghetarilor montani: radiatiile solare directe, caldura cauzata prin convectia aerului si siroirea pe masa de gheata. Orice ghetar montan, se afla in conditiile unui schimb continuu de materie: reducerea lui datorita topirii, pe de o parte si inmagazinarea de noi cantitati de precipitatii solide, pe de alta parte. Sub acest aspect, la nivelul limitei zapezilor persistente se tinde la un echilibru mobil intre acumulare si topire. Deasupra limitei zapezilor persistente, volumul acumularii creste, datorita maririi cantitatii de precipiatatii solide si a temperaturilor coborate; crescand volumul, ghetarul se deplaseaza pe panta. In acest fel, o parte din masa ghetii patrunde sub limita zapezilor persistente, avand forma unei limbi. Aici topirea precumpaneste fata de acumulare. Capatul dinainte al limbii ghetarului se termina mai mult sau mai putin abrupt, sub forma unei frunti. Alaturi de actiunea de transport si acumulare, comune si ghetarilor de calota, eroziunea (exaratie) reprezinta un proces deosebit de important pentru modelarea reliefului de catre ghetarii din regiunile de munte. Intensitatea eroziunii creste o data cu grosimea masei

de gheata si cu micsorarea pantelor. Procesul de eroziune glaciara este intensificat de contributia materialelor morenice (blocuri uriase, bolovani, pietrisuri de diferite dimensiuni), care se afla incorporate pe marginile si la fundul ghetarului. Prin intermediul acestora, ghetarul scrijeleaza peretii si patul vaii. Aceasta eroziune bruta este dublata de un proces de slefuire, determinat de gheata curata sau amestecata cu particule fine de roca, avand o granulometrie asemanatoare nisipului si care constituie faina de ghetar. Ghetarul desfasoara o puternice eroziune laterala, cat si o eroziune in sens longitudinal. Roca versantilor, afectata de inghet, prezinta fisuri mari, care inlesnesc ghetarului sa smulga mai usor blocuri de roca; eroziunea laterala largeste mult profilul transversal al vailor glaciare. Eroziunea in profil longitudinal, se deosebeste de aceea a apelor curgatoare prin faptul ca gheata actioneaza mai slab acolo unde panta este mai mare. Cand panta este mai mica, sau cand ghetarul intalneste contrapante si praguri forta lui de eroziune devine maxima. Masa de gheata, ajungand deasupra pragului se fisureaza si se fragmenteaza in blocuri, care se vor suda intre ele mai jos pe panta si apasand puternic intensifica eroziunea. In acest fel, pragurile din cadrul vailor glaciare sunt mai putin supuse eroziunii. Acest mod de a eroda, al ghetarului, in excavatiile din fata contrapantelor se numeste subsapare si creeaza profile longitudinale in trepte, compuse din praguri si bazinete sau excavatii de subsapare. Eroziunea glaciara are o intensitate diferentiata in functie de sectoarele sau partile componente ale ghetarului. Eroziunea cea mai puternica se manifesta in cadrul vailor, unde masele de gheata curg, preseaza, smulg si tarasc cantitati mari de roca. In perimetrul circurilor, eroziunea este mai redusa, ea exercitandu-se nu atat prin deplasarea ghetii, cat mai ales datorita imensei presiuni cauzata de grosimea foarte mare.

Relieful petrografic
Complexul reliefului petrografic este constituit din totalitatea formelor de relief a cror genez, evoluie i aspect exterior sunt condiionate predominant de natura rocilor pe care acestea se dezvolt. Influena rocilor asupra reliefului se evideniaz prin proprietile lor fizice i chimice (duritate, permeabilitate, solubilitate), n raport cu eroziunea.

Relieful granitic
Acest tip de relief apare pe granite dar i pe alte roci care se comport asemntor fa de agenii modelatori, cum sunt: granulitele, dioritele, sienitele i unele isturi cristaline. Granitul rmne ns roca specific pe care se modeleaz formele tipice ale acestui relief. Fiind o roc eruptiv de adncime, holocristalin, granitul este dur dac nu prezint fisuri, i compact. Datorita rigiditii sale, masa granitului se fisureaz n timpul micrilor tectonice, cnd este supus la presiuni mari. Dei este impermeabil ca roc, din cauza reelei de fisuri, capt un anumit grad de permeabilitate. Din cauza eterogenitii mineralogice (cuar, feldspat i mic), granitul este supus mai uor dezagregrii i alterrii. Cnd este supus amplitudinilor termice importante (rciri i nclziri brute i repetate) se dezagreg. Granitul n schimb rezist foarte mult la aciunea de eroziune exercitat de apele curgtoare. Alturi de aciunea climei, o importan deosebit o prezint n evoluia morfologiei granitice, altitudinea reliefului. Relieful granitic tipic, se dezvolt n special n regiunile cu altitudini joase, unde ntlnim predominant forme mamelonare, din care rsar (mai ales n regiunile cu clim tropical) accidente de teren reprezentate prin blocuri, ngrmdiri haotice de bolovani, cpni de zahr. La altitudini mari se detaeaz unele aspecte distincte, constituind relieful granitic de muni nali. Acesta se nscrie prin forme piramidale, creste zimate, coloane uriae, blocuri ascuite. n privina rspndirii, relieful granitic este cunoscut bine n Europa: Munii Jura, Masivul Central Francez, Munii Vosgi, Munii Pdurea Neagr. n Romnia este parial ntlnit n Munii Apuseni, n zonele granitice din Carpaii Meridionali i Orientali, n care predomin distrugerea rocilor ca rezultat al gelivaiei, i un alt gen specific zonei hercinice a Dobrogei, care reprezint un relief peneplenizat.

Relieful dezvoltat pe gresii si conglomerate

Ambele roci au masa alctuit din elemente sau particule cimentate. Gresiile sunt formate din granule de nisip, care prezint o compoziie granulometric relativ omogen; se distribuie n strate cu grosimi i duriti variabile. Conglomeratele formeaz un ansamblu cimentat alctuit din particule de dimensiuni diferite, n special din pietriuri sau galei, iar alteori din blocuri. n funcie de natura cimentului exist gresii calcaroase, silicioase, argiloase, glauconitice. Tipul de ciment poate imprima gresiei un grad mai mare sau mai mic de impermeabilitate. De exemplu, gradul cel mai ridicat de impermeabilitate l prezint gresia silicioas, materialul constituent determinndu-i masivitatea. n Romnia, morfologia axat pe gresii este specific zonei fliului cretacic i paleogen (gresiile de Kliwa i Tarcu). Tot n zona fliului, conglomeratele se nscriu prin forme semee i o morfologie pseudocarstic. Un relief specific se ntlnete n Ceahlu, Ciuca, Bucegi.

Relieful argilos

Argilele rezult prin cimentarea sau consolidarea pelitelor, adic a unui material cu granulaie foarte fin, mai mici de 2. Exist mai multe argile, n funcie de constituia lor mineralogic. Cele mai srace n silice formeaz caolinitul, iar cele mai bogate n silice poart denumirea de montmorillonite. ntre ele exista un tip intermediar numit illit. Argila n stare uscat este foarte avid de ap. Cnd este saturat cu ap devine impermeabil, iar prin gonflare i mrete volumul, devine plastic i alunec pe pant. Deci, nmagazinarea unei cantiti de ap sau pierderea ei prin evaporare determin importante variaii de volum. La un grad foarte ridicat de mbibare cu ap, argila capt caracter semifluid. La uscare accentuat, argila poate ajunge pn la stricarea coeziunii particulelor componente, fiind uor pulverizat de vnt. Condiiile climatice i imprim n mod difereniat amprenta. Astfel n climatele temperate sunt prezente ravenele, ogaele, torenii i multe tipuri de alunecri. n climatul subpolar, modelarea argilelor se face predominant prin procesul de solifluxiune. n Romnia morfologia dezvoltat pe argile este prezent n numeroase uniti cum sunt: Podiul Sucevei, Podiul Central Moldove nesc, Cmpia Moldovei, Colinele Tutovei, Cmpia Transilvaniei i Podiul Trnavelor, zona montan a fliului, zona subcarpatic.

Relieful nisipos
Nisipul este o roc detritic, necimentat, marea mobilitate i permeabilitate fiind proprietile ei specific e. Nisipurile predominant cuarifere au o mare mobilitate, pe cnd cele care conin minerale diverse, pot forma un fel de liant (nisipuri micacee, feldspatice). n ultimul caz, ele pot fi modela te de iroire, alunecri superficiale. Dac nisipul nu conine liant el este afectat de creeping sau spulberat de vnt. Apele din precipitaiile atmosferice se infiltreaz repede n masa nisipurilor, ptrunznd pn la stratele de roci impermeabile. De aceea modelarea reliefului se face ntr-o msur mic prin intermediul apelor curgtoare. Aspectele cele mai variate i tipice ale reliefului nisipos se ntlnesc n regiunile cu climat arid i semiarid, i n special n cadrul regiunilor deertice, care ofer cele mai favorabile condiii pentru dezvoltarea acestei morfologii. A doua categorie de regiuni cu relief nisipos o constituie zonele de rmuri marine i lacustre, n lungul crora se dezvolt o plaj. Urmeaz cmpiile acumulative, vile largi ale maril or ruri, ct i unele zone unde nisipurile au fost scoase la zi de eroziunea apelor curgtoare. n Romnia cele mai frecvente orizonturi de nisipuri apar n Oltenia, Cmpia Vestic, lunca Dunrii, litoralul Mrii Negre.

Relieful dezvoltat pe loess

Loessul constituie o roc detritic, alctuit din particule foarte fine, cu dimensiuni de ordinul zecimilor i sutimilor de milimetru, prezentndu-se n stare uscat sub aspectul unei roci prfoase, uor cimentat, cu structur afnat. Datorit culorii sale brun-roscat-galbuie, loessul a primit denumirea i de pmnt galben. Termenul de loess sau lss este german (lse), n traducere explicativ nsemnnd material sfrmicios i afnat, care se desface uor. Mineralogic este alctuit din cuar, argil, calcar. n masa lui se afla goluri verticale denumite cornevine, considerate urme ale rdcinilor plantelor ierboase .

Proiect la geografie Relieful

Stoica Raluca Clasa a IX-a D