Tema: Directiile de baza ale perfectionarii artistice a mediului urban arhitectural

1. Tendintile moderne de asimilare a mediului urban 2. Umanizarea si democratizarea mediului oraselor 3. Largirea posibilitatilor artistice prin combinarea concentrarei spatiale si repartizarea elementelor structurale 4. Marirea expresivitatii aspectului pe contul imbogatirei lui cu continut-idiologic artistic 5. Problemelor de perspectiva a imbunatirilor performatelor arhitectural expresive a mediului arhitectural urban 6. Principiul sistematic si de scop urbanistic spre organizarea aspect artistica a mediului arhitectual spatial al orasului. 7. Obtinerea integritatii mediului arhitectual spatial ca o sistema ASPECT-ARTISTICA 8. Conceptia aspect artistica a orasului.

Tema: Conceptiile de baza a organizarii mediului arhitectural in stiinta contemporana.Practica scolilor de arhitectura. 1. Arhitectii si oamenii de stiinta sustin parerea generala ca mediul arhitectural se organizeaza dua principiul autoreglarii mediu se asociaza cu esenta echilibrata a naturii si nu suporta actiunile rapide de reconstructie ale omului. 2. Mediu se propune ca o sfera utilitar-organizatorica a activitatii de consumator a arhitecturii, prin acest mod se determina esenta omului si a rolului de consumator pasiv al bunurilor publice obstesti) material culturale 3. Largind limitile necesitatilor constatate ale consumatorului si posibilitatile arhitecturii de a le satisface se concentrage atentia spre valoare cerintelor spirituale ale omului. Conceptia artistica putea crea mediul conformlegilor artistice, in care nu se poate nimic nici de adaugat nici de omis si omul se simte doar ca spectator. 4. Mai productiva este conceptia in corespundere cu care legile organizarei mediul se cerceteaza integral tinind cont de proprietatea existenta a omului de a aprecia imprejurarea nu doar ca fiind in exteriorul esentei material spatiale dar si care se FORMEAZA IN PROCESUL ACTIVITATII LUI, sisteme de legaturi estetice reciproce dintre elemente. Aceasta sistema el nu numai o asimileaza dar singur o contrueste - Legitatile de apreciere artistico- estetica a mediului urban

In anii 60-70 se simtea criza arhitecturii moderne care a afectat toate tarile capitaliste. Odata cu aparitia cartii lu Kevin Linch Aspectul Orasului in care se expunea schimbarile reale posibile ceva bine definit in lumea nesigura a aprecierilor profesionale.

Criza arhitecturii contemporane, sa inceput de la reexaminarea tuturor ideilor de baza care erau propuse de constructivism si functionalism. Ideile lui Linch se parea ca corespund cu antitezele functionalismului, propunand in acelasi rand modificari positive bine determinate. In centrul criticii antifunctionaliste, erau trasaturile mecanice, amorfe a acelei lumi la care sperau pionerii arhitecturii modern. Caracteristici care li-au adus urmasii lor pana la neomenia complete, pe cand Linch se bazeaza prin ideile sale pe bunatati umane simple si neclintite, pe claritatea si unicalitatea senzatiilor care le simtim. Functionalismul construia programele sale urbanistice ignorand complexitatea spatiu- timp si dinamismul organismelor urbane, visand la o perfectiune nemiscata, care sa fie create odata si pentru totdeauna, la fel ca pe o foaie curata de hartie. Dar Linch pe larg si multilateral a cercetat timpul ca o a patra dimensiune a vietii structurilor urbane. Orasul dupa conceptia sa, exista in continua dezvoltare, in integritatea vechiului si noului. Metodele arhitecturii contemporane presupuneau impartirea orasului pe elemente, alienate In sisteme ierarhice superior severe si simple, tot ceea ce nu se putea define conform logicii clare, era exclus. Modelele ideale ale oraselor propuse de functionalisti deveneau racordarea aproape mecanica a sistemelor de axe solemne a ansmablurilor clasiciste si zonarii pur rationaliste, prestigiului si utilitarismului ca: orasul raza de soare a lui Le Corbusier. Linch invers propunea sa intelegem si sa constatam orasele in intreaga complicitate a realitatilor sale. Arhitectura contemporana care a propus lozinca: Urbanismul problema cheie, a ajuns la consolidarea activitatii asupra unui edificiu opera de arhitectura. Pentru Linch, are insemnatate doar mediul in integritatea lui, cu toate legaturile din sale. El propune, nu programe pretentioase, dar atingerea scopurilor mici, care sunt asigurate de posibilitatile actuale si care aduc un rezultat imediat. Conceptia lui Linch sa dovedit asemanatoare si cu semiologia orasului prefata la analiza structurii urbane dupa tehnici si principia propuse de semiotica. Unul din entuziastii acestui current, francezul Roland Bart in 1970 scria ca Linch: mai aproape ca toti a redat problema semanticii urbane, deoarece el apreciaza orasul, intruchipare de aspect definite prin conceptia lui. Ideea de a ne intoarce cu fata spre mediu, de a corecta calitatile senzoriale propuse de el, putea da o influenta penntru solutiile orientarii profesionale.

Tema: Dominante, accente fon. Tipurile de baza, schemele ale combinatiilor spatiale, a formelor dominante si accentelor. Dominante componentele ierarhice superioare ale interiorului urban care se deosebesc contrastant fata de imprejurare prin majoritatea parametrilor (dimensiune, forma, culoare, functie, amplasament etc.). dominantele detin sarcina prinsipalain mediul interiorulu urban. Accente parti ale compozitiei sau elemente care se evidentiaza dintre celelalte detalii pe contul unei solutionari deosebite a unelor caracteristici: functionale, artistice, conceptuale, stilistice etc. puterea accentelor in comparative cu dominantele, este suficienta doar pentru o formare unei parti a spatiului urban, iar disparitia lor poate adduce la degradarea partiala a interiorului urban (orienterilor). Fon masa de baza a suprafetelor care formeaza spatial architectural care creeaza o inchipuire medie despre volumele sale, colorit, materiale, functie. Suborodnarea si legaturile reciproce se evidentiaza prin faptul ca dominanta are o forma static, in acelasi timp toate celelalte parti supuse ei, au o forma dinamica, adica o oarecare dependenta fata de amplasarea dominantei. TIpurile de baza, schemele ale combinatiilor spatiale a formelor dominante si accentelor: 1. Structura de adancime (piata Sf. Petru, Roma); 2. Compozitie frontala (piata del Campo, Siena); 3. Structura centrica (piata Van Dom, Paris).

Tabel.

1. Dominanta 2. Axe compozitionale principale si secundare Axele spatiale fixeaza conventional unul sau altul principiu de raportare dintre volume si spatiu. Axele spatiale definesc directia de dezvoltare a sptiilor interiorului urban. Axele volumetrice unesc conventional centrele de greutate (volumele) si descriu caracterul de organizare a maselor volumetrice. Caracteristica estetica a structurii urbane. Expresivitatea structurii urbane. Poezia structurii urbane. Structura urbana in literatura, proiect si natura. Odata cu dezvoltarea psihologiei fiziologice si experimentale in sec. 19, intrebarile privind aprecierea estetica a arhitecturii au inceput sa fie rezolvate prin metodele esteticii experimentale. Au avut loc incercari de a definni, explica perceperea de catre om a diferitor forme elementare (linii, figuri, volume), influenta formei ca atare au incercat sa o demonstreze psihologii si esteticii sec.19 (G. Fehner, V. Ghelmgolt, V. Vundt). Tot odata in fiziologia perceperii prevedeau un continut obiectiv al calitatii estetice al formelor obiectelor. Estetica formelor lui Fehner si-a pus ca scop sa gaseasca conditiile obiective ale frumosului: carei stari fizice ii corespunde frumosul si carei, uratul. In experimentele sale, Fehner a incercat sa dmeonstreze ca formele abstracte, liniile, realtiile spatiale ontin in sine calitati estetice. Asa, de exemplu, el a demonstrat experimental ca omul este predispus spre anumite proportii geometrice. Aceasta la adus pe invatat la conceptia despre actiunea estetica asupra fiziologiei umane. In acelasi timp el era de accord ca insemnatatea estetica a asociatiilor care apar la om in timpul sesizarii obiectelor aparte. Pe exemplele actionarii muzicii asupra omului un renumit fiziolog, Ghelmgolt, a ajuns la concluzii apropiate de conceptiile lui Fehner. El de asemenea era de accord dar nu le socotea vesnice momentele fiziologice a actionarii estetice a sunetelor. El scria: Sistema gamelor, tonurilor si organizarea lor armonioasa se bazeaza nu numai pe legile neschimbate ale naturii, dar sunt partial si rezultatul principiilor estetice care sunt supuse schimbarii in legatura cu dezvoltarea neintrerupta a umanitatii. Intemeietorul psihologiei experimentale, de Vundt, a constatat ca simtul placerii apare cand noi il primim de la perceperea liniilor dupa care ochiului ii este mai comod sa le priveasca, de exemplu: verticale si orizontale, cand muschiul uman care roteshte ochiul ii este necesar sa consume energie minima. Linia curba si intrerupta brusc ne provoaca o impresie neplacuta, deoarece muschiul ochiului din cauza ca trebuie sa isi schimbe directia, simte senzatii dureroase. Dar prin organizarea intr-un anumit fel a liniilor plastice, ochiul ca si cum se pregateste de schimbari si aceasta aduce simtul placerii. Din aceiasi cauza formele drepte sunt percepute de ochi mai repede decat cele inclinate. Practica aprecierii, determina in acest mod actiunea nemjlocita a formei si creaza la om asociatii obisnuite. Fiziologii rusi ai sec.19, V.I.Veliamovici si L.E.Obolenskii, faceau legatura intre simtul frumosului cu actiunea fiziologica de folos a obiectului. Astfel, Veniamovici spunea ca contrastul fenomenelor este de folos pentru organismul uman, proportional cu puterea contrastului creste folosul lui; si asa cum puterea contrastului este proportionala, de asemenea si cu frumosul, aceasta inseamna ca folosul contrastului este proportional cu frumosul si invers. Astazi ne este clar ca doar prin metodele numai a fiziologiei, este imposibil de rezolvat problemele esentiale a aprecierii estetice. Dar lucrarile fiziologilor din timpul acela au jucat un rol pozitiv, deoarece au creat o baza materiala determinata a problemei discutate, ei au incercat sa schimbe principiile mistice a fenomenului frumosului prin proprietatea natural-stiintifica, sa dea o lamurire clara materialista chiar si la asa notiuni cum sunt fenomenele frumosului. Veliamovici pleda impotriva misticii in estetica, incercand sa prezinte o lamurire psihofiziologica a placerii estetice. Dar lucrarile lui aveau un caracter vulgar, materialist, deoarece notiunea de frumusete el o obtinea nemijlocit din termenul folos. Filozofia pozitivista a acelor timpuri, in legatura cu dezvoltarea rapida a stiintelor, credea ca taina activitatii artistice si perceperii se poate de expilicat prin metode, folosite de stiintele reale. La inceputil sec.20 atentia gandirii artistice a fost indreptata spre problema partii materiale a operei de arta si in cazul dat a arhitecturii. Lucrarile principale a acestei probleme se contin in creatia membrilor stiintei artistice analitice: A. Ghildebrand, G. Veliflin, P.Francli.

Ghildebrand vorbeste despre relativitatea actiunii formei, contand pe faptul ca doar in comparatie cu ceva, forma produce unele sau altele senzatii. O grupare simpla poate sa atribuie continutului relativ pretios in actiunea lor cu accente deosebit de diferite marimile formei in realitate raman aceleasi si se schimba doar forma actiunii. O sa fie accentul care influenteaza asa sau altfel, depinde de situatia generala generala si este la fel ca in situatia data, ceva sau de neschimbat, sau supus schimbarilo. De exemplu: un turn ce se inalta in aer, deasupra cladirilor ne creaza impresia ca este zvelt, dar el devine deodata mai mic daca noi amplasam alaturi o teava subtire a unei uzini. Pictorul amplaseaza forma esentiala in diverse situatii care ii redau accente noi. De aici reiese o concluzie foarte importanta despre legatura interioara si dependenta intre caracterul cladirii si mediul inconjurator: opera de arta intodeauna este gandita ca fiind o partea a ceva grandios, o latura a unei situatii. El accentueaza ca doar legatura intre forma arhitecturala cu ceva exterior, existenta ei in situatii determinate ii redau formei o actiune, artistica estetica. Dar el evidentiaza si calitatile de neschimbat a formei care actioneaza. Astfel perceperea orizontalei si verticalei are un caracter stabil. G. Veliflin a propus 5 perechi de esente in raport cu desenul, pictura, sculptura si arhitectura, si aprecierea in comparatie a arhitecturii clasice cu barocul si roccoul, sunt bazate pe calitatile vizual percepute al capodoperelor. Referitor la arhitectura aceste concluzii oglindesc calitatile obiective a formei arhitecturale si care apar in timpul sesizarii, perceperii de catre un subiect: liniaritatea si pitorescul, inchiderea si deschiderea, suprafatietatea si adancietatea, pluritate si unicalitate, claritatea si neclaritatea stari ale formei arhitecturale. Prima parte (renasterea) se caracterizeaza prin faptul ca spectatorul primeste un aspect arhitectural integru, avand un numar minim de puncte de vedere, aducand ca exemplu Tempietto de Bramante, Franc ne arata ca din fiecare punct de vedere se formeaza un aspect arhitectural integru, in interior de asemenea, cu o singura privire se poate de observat intregul ansamblu, iar imaginile noi care apar odata cu miscarea spectatorului completeaza, lamuresc primele senzatii dar nu aduc nimic nou. In a doua parte (barocul), claritatea obiectelor si intelegerea lor vizuala putin sunt mai slabe. Fiecare fatada nu ne satisface pe noi mai mult, din cauza ca celelalte fatade nu poot fi presupuse dintr-un punct, cel mai principal de vedere. Arhitectura partii a doua este cu multe aspecte. A treia parte (rococoul) se deosebeste de a doua prin faptul ca se mareshte numarul de imagini pana la limita si este antipodul primei parti. Multiplele aspecte ajung aici pana la senzatia de ceva fara de sfarshit, de nesecat. A patra parte (clasicismul) incepe de la intoarcerea hotarata spre integritate dar o ajungere la prima faza totusi nu este, deoarece ramane influenta partii a doua si a treia. In acest caz, aprecierea vizuala a operei arhitecturale este definita de P.Franc, prin intermediul unui aspect integru sau multiple aspecte. In anii 1920-1940 estetica experimentala a lui P.S.Vagotskii a devenit baza teoriei artistice. El propunea ca la analiza actiunii psihologice a operei de arta, de luat ca baza nu autorul si spectatorul, dar insasi opera de arta. Este corect ca forma ca atare nu este obiectul psihologiei si psihica ca atare in ea nu este, dar un sir intreg de stiinte stau in fata necesitatii de creare a obiectului de cercetarea a lor cu ajutorul metodelor alaturate, deci analitice. De aceia psihologul este nevoit sa se indrepte anume spre argumentarea materiala spre opera de arta. In acelasi timp, orice opera de arta se analizeaza ca o sistema de afectiuni, organizate constient pentru a ajunge la reactia estetica. Totodata, analizand structura afectiunii, noi reconstituim structura reactiei. Directia generala a aceste metode poate fi exprimata prin formularea data: de la forma operei de arta prin intermediul analizei functionale a elementelor si structurii ei, spre reconstituirea reactiei estetice si spre crearea legitatilor generale. ****************************************** Tema: Integritatea solutiei arhitectural spatiale Integritatea-una din notiunele centrale a teoriei arhitecturii care se bazeaza pe inchipuirea despre obiect asemenea unei sisteme orgaanicevii unde fiecare element exprima calitatile sau o parte din calitatile integritatii , existenta si dezvoltarea integrului, iar deformarea lui duce spre o degradare serioasa sau chiar spre distrugerea intregului sistem.

Fragmentul orasului apare in fata observatorului in integru, daca el corespunde urmatoarele cerinte: limitarii, legaturilor si copactivitatii sale. Toate luate inpreuna formeaza o integritate armonioasa. Armonie o calitate care uneste actiunele reciproce ale diferitor inpresii in opera arhitecturala perfecta- se realizeaza in cazul corespunderii urmatoareluo 5 notiuni ale mediului arhitectural integru: 1 repetarea calitatile integrului in partile sale (includerea unui indiciu al integrului:culorii, formei cunoscute, detailor-i toate elementele principale); 2 subordonarea reciproca a partilor in intregime determinarea elementelor principale, scundare si adaugatore care organizeaza structura. 3 dimensionarea reciproca a partilor in integru- se bazeaza pe compararea sirurilor metrice si ritmice care divizeaza elementele integrului. 4 echilibrul partilor integrului d la simetria totala pina la solutii dinamice. 5 toate aceste principii se sintetizeaza in unul- ptrincipiul unicalitatii organizarii vizuale a mediului arhitectural- care include rpetarea drept combinarea integrului dupa indecele de baza, subordonarea drept integritatea relatiilor, echilibrul ca o modalitate de a echilibra doua parti opuse.

Detalizarea solutiilor arhitectural, spatiale. Sceheme Notiunea despre nivelul detalizarii arhitecturale. Se evidentiaza trei aspecte de detalizare ale formei conform gradului de micsorare a insemnatatii sale in contextul aspectului formei arhitecturale:

Schema ierarhiei (subordonarii) particularitatilor plastice in spatiul urban. A consecutivitatea traditionala: a) Constructii volumetrice b) Detalii arhitecturale c) Factura B consecutivitatea legata de orientarea atentiei: d) Asupra volului arhitectural e) Aprecierea primului plan f) Perceperea elementelor de utilaj si informationale. C in dependenta de amplasearea observatorului: g) acoperirea obiectului de baza, cu elementele primului plan, la indepartarea de el. h) Concentrarea atentiei asupra detaliilor in timpul apropierii de ele (efectul de perspectiva) Semne conventionale:
1

- fragamentele tabloului percepute activ

2

- detalii neesentiale care ne scapa din vedere Metoda analizei mediului arhitectural aspectului orasului dupa Kevin Linch. Accese, hotare, raioane, noduri, orientire. Citate ca si operele de arhitectura, orasul prezinta prin sine o constructie in spatiu dar in scara gigantica care este perceputa pe parcursul unei durate mari de timp. Orasul nu este numai un obiect perceput, dar esteinca si un produs al activitatii umane. In timpul analizei aspectului orasului, mediului arhitectural, el poate fi clasificat conform urmatoarelor componente: unicalitate, sttructura si insemnatate Descrierea insemnatatii formei arhitecturale dupa K.Linch:

1. Accese sunt comunicatiile dea lungul carora observatorul poate sa se deplaseze (strazi, trotuare, canale, magistrali), 2. Hotare - elemente linerare care nu sunt folosite drept accese. Acestea sunt hotarele intre 2 stari (depresiuni, canale, marginile raioanelor locative, parcurilor. 3. Raioane - partile orasului integre confrom insemnatatii sale in care observatorul intra ca si cum din interior 4. Noduri - locuri strategice, puntele orasului, focarele spre care si de la care se misca observatorul, acestea sunt locurile de concentrare ale (strazilor, functiilor, particularitatilor 5. Orientire (stea evreiasca: semn) elemente sub forma unui punct, care se afla in afara in comparatie cu observatorul, el nu intra in imprejurarea lor K. Linch s-a nascut in 1918 la Chicago, al doilea oras conform insemnatatii sale economice din SUA. Iata ce povesteste Linch despre sine: mama mea iubea arta si muzica, in deosebi pictura (mai tarziu eu am aflat ca ea se ocupa cu pictura inainte de a se casatori). Spre finisarea cursului scolar eu deacum stiam ca doresc sa proiectez orase, dar deloc nu imi imaginam nu imi imaginam cum sa infaptuiesc acest lucru. Sfatuit de cineva, Linch a fost inmatriculat la Facultatea de Arhitectura a universitatii din Yeli. A abandonat-o dezamagindu-se din cauza teologiei arhitecturale. In 1938 cand Linch a venit la F.L.Wright in tovarasia lui Teili Zin, se aflau in edificiile stilului pustiului in apropiere de orasul Phoenix, din statul Arizona. Linch povestea: ca incepator eu aproape nu indeplineam sarcini arhitecturale, profesionale. Eu ajutam in timpul culegerii roadei, ma ocupam de cele mai simple lucrari din tamplarie, ma invatam sa construiesczidaria din piatra, lucram in bucatarie. Dar eu analizam arhitectura exceptionala si oamenii care o creau, ma inconjurau pe mine. Wright era un mare vorbaret, un om uimitor pe cat de geniu, pe atat si un mare egoist. Linch a petrecut in Teili Zin un an si jumatate si a plecat atunci cand a simtit ca personalitatea lu Wright, care era impotriva oricaror idei, in afara de conceptiile sale incepea sa il incomodeze. Dar acest fragment mic de timp a devenit hotarator, decisiv. Anume contactul cu Wright, a determinat baza profunda a umanismului, din conceptiile lui Linch, prin Wright a trecut firul catre vechile traditii ale romantismului american, cu tonalitatea sa deosebita, democratica. De la Wright a deprins maiestria de a intelege sufletul locului, simtul integritatii, organicii, sistemelor, mediilor inconjuratoare, legaturilor sale cu modul de viata. Dupa Teili Zin, Linch a fost inmatriculat la Institutul Politehnic cu scopul sa primeasca o pregatire inginereasca, dar a fost preocupat mai mult de biologie. Analizand splendoarea complicata a orasului, Linch se straduia sa-l structureze, definind elementele principale, sprijinandu-se pe care omul ca si cum construieste carcasa aspectului mediilor urbane in care decurge viata sa. Au fost propuse cinci tipuri ale elementelor de baza: accese, hotare, raioane, noduri, orientire; din care se organizau scheme care ajutau sa fie vizibila baza structurala a aprecierii chiar si in cele mai sofisticate sisteme, controversate sau aparent amorfe. In cartea Aspectul orasului, sunt descrise metodele de analiza comode atat pentru cercetarea si aprecierea orasului in cazul alegerii strategiei de perfectionare a sa pe calea reconstructiei, la fel si pentru aprecierea interioara a modelelor intermediare, in procesul de proiectare. Prin metoda lui Linch au fost analizate: Boston , Jersey City, Los Angeles orase americane foarte caracteristice, putin asemanatoare prin structurile sale urbane care sunt obisnuite pe celelalte continente. Un merit clar a acestei metode este universalitatea sa, posibilitatea de a fi intrebuintata pentru tipurile de diferite medii urbane si pentru landshaftul din afara orasului. Pentru majoritatea oamenilor accesele sunt elementele primordiale, cu toate ca insemnatatea lor variaza pe larg, in dependenta de nivelul cunoasterii orasului. Cel care cunoaste binne orasul, in mare masura se conduce de orientire locale si mai putin pe raioane si accese. Specificul caracteristicilor spatiale accentuiaza aspectul unor accese determinate: cele mai largi si cele mai inguste strazi, eident ca vor atrage atentia. Particularitatile deosebite ale fatadei stradale deasmenea au o mare importanta pentru identificarea acesului. Detaliile spatiilor verzi deasemenea au un rol nesemnificativ, dar o aglomeratie de arbori de acum este in stare sa mareasca definitiv aspectul accesului. Accesele se caracterizeaza prin identificare si continuitate 2 calitati cele mai importante. Dar accesele se caracterizeaza nu numai prin identificare si continuitate, ele mai au proprietatea de a directiona.

Hotarele elemente liniare, care nu sunt apreciate drept accese, deobicei este marginea dintre suprafetele de 2 tipuri diferite, care actioneaza drept delimitarea pe orizontala. Raioanele deobicei terenurile mari oraseneti, care au un caracter de integritate, in care se poate imaginar de intrat. Noduri sunt punctele strategice (focare) in interiorul carora de regula se poate de intrat. De exemplu - intersectia acceselor sau locurile de concentrare a carorva calitati deosebite. Orientire orientirele exterioare, punctele determinate reprezinta elemente materiale, dimensiunile carora variaza pe larg si au o forma geometrica clara. Cei care cunosc bine orasul, prefera sa se foloseasca de sistemul de orientire, adica sa aprecieze mai degraba unicalitatea si specificul, decat generalizator si neschimbat. Deoarece intrebuintarea orientirelor presupune determinare aunui element din multitudinea care ne inconjoara, caracteristica cheie a elementelor de acest tip este unicalitatea, adica prezenta unei proprietati unicale si usor meorate in contextul general urban. Orientirele sunt mai repede definite si apreciate drept semnificative, daca au o forma clara si daca ele sunt accentuat contrastante fata de fon, si daca loclaizarea spatiala le ofera un amplasament deosebit. Factorul decisiv este contrastul dintre figura si fon. Forma in structura urbana. Expresivitatea si rolul Sa analizam obiectul aprecierii arhitectura (forma arhitecturala) din punct de vedere al actionarii ei fizice artistice. Forma arhitecturala actioneaza asupra noastra ca un fenomen natural cae nu depinde de calitatile ei artistice . In acel aspect in care noi cercetam influenta: climei, conditiilor sonore si coloristice este posibil de cercetat si influenta formei urbane. Liniile, suprafetele, volumele detin o expresivitate deosebita care formeaza limbajul emotional al actiunii. Astfel directia orizontala simbolizeaza: linistea, trainicia, greutatea, directia verticala: cresterea, dezvotarea, actiunea; liniile curbe; miscarea, dinamica . Forma arhitecturala este nu alt ceva, decit o formare a continutulu. Se poate de considerat ca forma arhitecturala orice combinarea dintre volume si spatii, spatiile care nu au un continut expresiv al conceptiei, care sunt lipsie de o idee artistica. Dar atunci si continutul acestei forme arhitecturale o sa se afle in sfera pur fizica, acustica si dinamica dar nu creaza un aspect artistic. Altfel vorbind o asemenea forma nu poate fi numita forma arhitectural artistica. Forma artistica poseda un continut artistic dar din ce este compusa forma arhitecturala artistica? Baza formei arhitecturale artistice este spatiul organizat. Actiunea artistica in arhitectura reese nu atit din formele cit din relatiile dintre forme. Din ritmul general al maselor si spatiului scarei si proportiilor . Forma arhitecturala artistica este spatiul organizat dupa urmatoarele principii : sirul metric si ritmic, relatii de proportii etc. Dupa pareara lui A. Gabricevskii, constructia formei arhitecturale este determinata de 3 principii : Spatul interior Spatiul exterior Membrana care le limiteaza Actiunea artistica apare la observator odata c aprecierea formelor arhitecturale. Exista 2 scari: Scara exterioara care determina silueta generala a cladirii si relatia ei in raport cu cele lalte cladiri. Scara interioara care regleaza relatiile dintre diferite parti ale cladirii ( divizari arhitecturale ale fatadei). Foarte des ambele scari nu au o legatura directa si uneori chiar se contrazic, dar exista o masura a scarei care regleaza aprecierea scarei aritecturale- insasi omul si proportiile sale (standartele ergonometrice). Din compararea zilnica cu corpul sau in constiinta noastra se formeaza careva norme obisnuite, care ne ajuta sa ne orientam in dimensiuni si distante. Forma arhitecturala artistica este in stare sa exprime urmatoarele calitati: greutatea, usurinta; dinamica, statica; stabila, nestabila ; deschiderea, inchiderea ; claritatea, neclaritatea; armonie, nearmonie. Apreciera arhitecturii este un fenomen care include in sine diferite niveluri: de la aprecierea calitatilor fizice a arhitecturii, pana la sesizarea aspectului ei artistic, deoarece arhitectura este si mediul materialpentru trai al omului. In acelasi timp, toate tipurile de arta , aprecierea ei are multe tangente cu aprecierea diferitelor tipuri de arta.

Obiectul de apreciere (forma arhitectrala actioneaza asupra omului: cu forma fizica (spatii, linii, volume); cu forma artistica (spatiul organizat); aspect artistic (exprimarea unui simt anumit sau concept). Ladovskii determina urmatoarele calitati materiale ale formei arhitecturale: 1. Geometrice relatiile partilor, fetelor, muchiilor, laturilor, unghiuri, caracterul suprafetelor. 2. Fizice densitatea, greutatea, masa. 3. Fizico mecanice dinamica, statica 4. Logice expresivitatea suprafetei ca atare s volumul care o limiteaza. In dependenta de expresivitatea, marimei si cantitatii se poate de vorbit despre : a) Putere si slabiciune b) Maretie si josnicie c) Limitare si infinit Spatiul si structuri urbane. Tipurile de structuri urbane spatiale Structura spatial-urbana este spatiul comunicativ, format de-a lungul timpului. Spatiile urbane inchise pot fi clasificate in 2 tipuri: statice si dinamice. Vizual statice ele sunt percepute atunci cand volumul arhitectural care se afla perpendicular sau aproape perpendicular fata de axa vizuala. Calitatea statica o preia si spatiul din interior. Daca volumul arhitectural care limiteaza spatiul se afla sub un unghi (in afara de 90grade) fata de axa vizuala, atunci spatiul inchis primeste calitatea dinamica, adica spatiul, ca si cum se prelungeste in directia cotirii cladirii aflate in fata, pe care observatorul o vede nu frontal, ci in perspectiva. Un asemenea tip de spatiu se poate de observat chiar si avand unghiuri nesemnificative ale cotiturilor strazilor. Solutionarea structurala a spatiului se executa din punct de vedere al dimensionarii absolute, a legitatilor de organizare si apreciere. Clasificarea propusa evidentiaza urmatoarele tipuri de spatii: 1. Spatiul neintrerupt al strazilor dintre membrane; 2. Spatiul strazilor cu curtile care au legatura cu ele 3. Cladirile de tip tronson si spatiile dintre ele cu acelasi volum 4. Spatii cu predominarea corpurilor plastice 5. Spatii limitate de sistematizarea liniara care formeaza membrana 6. Spatii din constructii amplasate liniar si cladirile plastice amplasate aparte 7. Fragmente de sistematizare tip bloc si liniara si edificii amplasate separat. 8. Spatiul intre liniile dintre membrane si corpuri 9. Macro structura cu reteaua de accese in spatiul interior. Analiza propusa si clasificarea elementelor primordiale ale structurii spatiale si denumirea lor formala depind de momente neconcrete si schematice. Spatiile urbane se clasifica in 2 tipuri: spatii urbane deschise si inchise. La randul sau, spatiile urbane inchise sunt: statice (1)si dinamice(2).

Tema: Zonele de actiune ale caracteristicilor ale spatiilor urban asupra spectatorului(partea teoretica). Aprecierea mediului arhitectural spatial al orasului se deosebeste pe perceperea cladirei sinestatatoare sau chiar de catre un raion orasenesc: simturile de la mediu inconjurator se formeaza la om in rezultatul aprecierei sirului de aspecte (consecutivitatea cadrelor vizuale) ale spectatorului care se formeaza in spatiu si timp .

Pentru caracteristica detaliata a unui element din acest flux o sa fie corect sa intrebuintam notiunea de cadrul vizual iar pentru tot sirul in intregime consecutivitatea cadrlor vizuale . In istoria arhitecturii sunt cunoscute pe larg compozitiile formate in trecut in care tabloul arhitectural are rolul principal. In aceste cazuri continutul aspectului arhitectural artistic este format dintrun rind de tablouri urbane diferite care se deosebesc prin : anumite schimbari, periodicitatea si una sau alta dezvoltare. Organizarea principiului de diversitate ale tablourilor arhitecturale este un scop foarte principal pentru arhitectura contemporana. Aprecierea mediului arhitectural urban necesita o analiza a conditiilor caracteristice pentru fragmentul dat al orasului. Conditia de apreciere a unui cadru vizual sau analizei statice se numeste zona de apreciere (actiune). In calitatea conditiilor de baza ale aprecierei in miscare este posibil de analizat intinerarul si timpul de apreciere in miscare . Zona de apreciere (de actiune) Distanta pina la obiectul analizat are o foarte mare importanta asupra tabloului arhitectural. In dependenta de distanta noi vedem obiectele sub diferite ungiuri vizuale opservind sau detaliile obiectul in intregime ori obiectul in imprejurarea sa (panorama). 1. Atunci cind inaltimea fatadei este egala cu distanta pina la obiectul apreciat noi vedem partea de sus a cladirei sub un unghi de 45grade, in acest caz si atunci cind cladirea este mai inalta decit acest unghi , noi primim senzatii de un spatiu inchis. 2. Atunci cind inaltimea fatadei este egala cu jumatate din distanta pina la obiectul analizat , noi vedem partea de sus un unghi de 30 grade limita de sus a cimpului vizual . In acelasi timp acest punct este hotarul partii de jos pentru crearea senzatiei de spatiu inchis. 3. Atunci cind latura fatadei este egal cu 3 din inaltimea cladirei, noi opservam obiectul sub un unghi de 18%. In acest caz inca se mai simte masivitate volumuli asupra omului. 4. Atunci cind distanta de 4 ori depaseste inaltimea fatadei , unghiul vizual este de 11grade, spatiul complet pierde aprecierea de spatiu inchis. 5. Daca distanta este egala cu 5h unghiul vizual este 5grade opservatorul vede cladirea sub forma de silueta . Din informatia data reese ca conturul planelor volumelor care delimiteaza acest spatiu nu are un rol foarte important in timpul aprecierei ca spatiu inchis, atunci cind distanta opservatorului pina la obiectul analizat si unghiurile corespunzatoare verticale si orizontale determina simtul de spatiu inchis si deschis. Tema: Tipologia urbana a formelor mediului orasenesc . Mediul urban drept obiect al creatiei arhitecturale . Fenomenele naturale rar pot fi motivul transformarilor , asezamintelor omenesti dar necatind la aceasta uneori din cauza incendiilor mari, inundatiilor, cutremurilor este necesitatea de a reconstrui totul din nou, transformarea oraselor prezinta prin sine un factor omenesc si se indeplineste reesind din motivele corespunzatoare umane. O data cu orasele mari (megapolise) civilizatia creaza neegalitatea si divizarea pe paturi sociale, producearea obiectelor de lux, razboi cu regret si comertul extern. Ce este forma in structura urbana si cum se creeaza? 3 doctrine teoretice incearca sa carcaterizeze orasul drept un fenomen specific spatial. 1. Teoria planificarei vorbeste despre necesitatea explicarei si demonstrarei care se refera catre caile de dezvoltare a orasului in perspectiva , din cauza ca asemenea solutii includ o gama mare de puteri economice si politice, intrebarile de baza ale acestei doctrine cu mult depasesc limitele constructiilor si demulte ori sunt create in alte sfere. De aici apare si denumirea mai des intrebuintata teoria luarei deciziilor. 2. Teoria functionala intra masura mai mare se ocupa anume de oras din cauza ca incearca sa explice de unde apare forma in structura urbana si cum ea functioneaza, aceasta latura teoretica este foarte puternica, necatind la faptul ca ea nu este atit de energica ca si teoria luarei deciziilor, si ea intodeauna atragea atentia asupra sa . 3. Teoria normativa cerceteaza legaturile de baza care pot fi analizate in general reesind din bunurile omenesti si formele oraselor . Problema generala consta in faptul ca sa intelegem este creata forma urbana. Doar din corpuri fizice amorfe sau si din organizme vii in acctiunea carora sunt implicati oamenii, structurile sociale, sistemele economice si ecologice.

Reesind din principiul ca forma localitatilor omenesti este organizarea spatiala a acctiunilor umane produselor si informatiei semnelor fizice ale imprejurarei care sunt importante in procesul de dezvoltare a oamenilor: spatiile inchise, sprafetele acceselor, medii, obiecte. Iata citeva conditii propuse de teoria normativa: 1. Baza constructiei teoretice este actiunea cu scop a oamenilor impreuna cu impresiile si aspectele care se formeaza la ei. 2. Forma asezamintelor omenesti trebue sa fie considerata drept un obiect de cercetare, in cazul dezicerei de conceptiile eclectice a acestui obiect care au fost create in diferite sfere stiintifice . 3. Teoria trebue sa infaptuiasca legatura dintre bogatiile generale care nu sau schimbat dealungul timpului, cu insasi forma urbana si actiunile ei practice . 4. Teoria trebue sa fie multipla si sa indestuleze conflictele dintre interese, luind in considerare si interesele acelor care nu au participat nemijlocit sau care inca nu au fost numiti drept consumatori. 5. Teoria trebue sa lucreze in comparatie cu alte diferite culturi reesind din diferite metode de formare a procesului luarei deciziilor ( centralizarea mijloacelor mari si mici, stabilitatea bunurilor, potentialul material, un ritm al schimbarilor rapid sau lent inalt sau jos ) . 6. Teoria trebuie sa fie conventional simpla, cunostintele care o formeaza trebuie sa fie distribuite in asa mod ca noi sa le putem folosi luind decizii in privinta intrebarilor personale, in cazurile cind nu avem timp deajuns si informatia necompleta. 7. Teoria trebuie sa asigure posibilitatea aprecierei calitatei situatiei si proceselor cu legaturile sale reciproce in timpul scimbarei acestor calitati, in intervale determinate de dimp. 8. Avind sarcina principala aprecierea formelor urbane existente, conceptiile teoretice trebuie sa dea veata noilor posibilitati de creare a formelor urbane .