BAZELE CONTABILITĂŢII – Seminar 7 1

Dubla înregistrare a elementelor poziţiei financiare şi performanţelor întreprinderii

Necesitatea contului.
Dubla înregistrare a elementelor poziţiei financiare şi performanţelor întreprinderii este o consecinţă a dublei
reprezentări a acestora şi ea este realizată cu ajutorul contului şi ea presupune că orice operaţiune care afectează
resursele controlate de întreprindere să fie reflectată prin intermediul a cel puţin două conturi.

Legătura dintre dubla înregistrare cu dubla reprezentare este dată de legătura dintre bilanţ şi cont: ambele reflectă
existenţele de elemente ale poziţiei financiare şi performanţelor întreprinderii, adică conturile preiau existenţele din
bilanţ, reflectă modificările determinate de operaţiunile economice realizate şi apoi transmit în bilanţ existenţele în
urma acestor modificări. D (Debit) „Simbol şi denumire cont” C (Credit)
SId (Sold iniţial debitor) SAU SIc (Sold iniţial creditor)
Elementele contului (N11) S11 S21 (N21)
a) Denumirea contului; (N12) S12 S22 (N22)
b) Explicaţia sumei înregistrată în ... ... ... ...
cont; (Numărul operaţiunii) (Numărul operaţiunii)
c) Debitul şi creditul contului; (Sume debitoare) (Sume creditoare)
d) Rulajele contului; Rd (Rulaj debitor) Rc (Rulaj creditor)
e) Totalul sumelor contului; TSd (Total sume debitoare) TSc (Total sume creditoare)
f) Soldul contului. SFd (Sold final debitor) SAU SFc (Sold final creditor)

Regulile de funcţionare a conturilor

Regula de funcţionare a conturilor de activ
Conturile de activ încep să funcţioneze prin a se debita şi se debitează cu sumele reprezentând existenţele iniţiale de
active precum şi cu cele reprezentând creşterile de active generate de operaţiunile economice respectiv se
creditează cu sumele reprezentând descreşterile de active generate de operaţiunile economice. Soldul conturilor de
activ poate fi numai debitor şi reflectă existenţele de active la un moment dat.
Conturile de cheltuieli funcţionează (ca principiu) după regula conturilor de activ. Astfel:
În cursul lunii calendaristice conturile de cheltuieli se debitează cu sumele reprezentând creşterile de cheltuieli
generate de operaţiunile economice şi se creditează cu sumele reprezentând eventualele descreşteri de cheltuieli din
luna respectivă. Soldul contului reflectă mărimea cheltuielilor existente la un moment dat.
La sfârşitul lunii soldul curent al conturilor de cheltuieli este încorporat în rezultatul exerciţiului – întotdeauna prin
creditarea conturilor de cheltuieli cu suma corespunzătoare – şi datorită acestui fapt conturile de cheltuieli nu
prezintă solduri finale (şi implicit nici solduri iniţiale).

Regula de funcţionare a conturilor de pasiv

Conturile de pasiv încep să funcţioneze prin a se credita şi se creditează cu sumele reprezentând existenţele iniţiale
de pasive precum şi cu cele reprezentând creşterile de pasive generate de operaţiunile economice respectiv se
debitează cu sumele reprezentând descreşterile de pasive generate de operaţiunile economice. Soldul conturilor de
pasiv poate fi numai creditor şi reflectă existenţele de pasive la un moment dat.
Conturile de venituri funcţionează (ca principiu) după regula conturilor de pasiv. Astfel:
În cursul lunii calendaristice conturile de venituri se creditează cu sumele reprezentând creşterile de venituri
generate de operaţiunile economice şi se debitează cu sumele reprezentând eventualele descreşteri de venituri din
luna respectivă. Soldul contului reflectă mărimea veniturilor existente la un moment dat.
La sfârşitul lunii soldul curent al conturilor de venituri este încorporat în rezultatul exerciţiului – întotdeauna prin
debitarea conturilor de venituri cu suma corespunzătoare – şi datorită acestui fapt conturile de venituri nu prezintă
solduri finale (şi implicit nici solduri iniţiale).

Titular curs: Lect. univ. dr. Sorin Achim 1

Asistenţi: Drd. Beattrice Vladu, Asist. univ. drd. Victor Müller www.econ.ubbcluj.ro/vmuller
 BAZELE CONTABILITĂŢII – Seminar 7 2

Aplicaţie practică de aplicare a regulilor de funcţionare a conturilor şi de prezentare a elementelor contului

O întreprindere are următoarea situaţie la începutul unei luni calendaristice (extras):
• materiale consumabile 40.000 lei – sold iniţial debitor al contului „Materiale consumabile” deoarece acesta
este un cont de activ;
• datorii faţă de furnizori 70.000 lei – sold iniţial creditor al contului „Furnizori” deoarece acesta este un cont de pasiv;
• creanţe faţă de clienţi 30.000 lei – sold iniţial debitor al contului „Clienţi” deoarece acesta este un cont de
activ;
• disponibil în cont la bancă 120.000 lei – sold iniţial debitor al contului „Conturi curente la bănci” deoarece
acesta este un cont de activ.
• Capital social subscris vărsat 120.000 lei – sold iniţial creditor al contului „Capital subscris vărsat” deoarece
acesta este un cont de pasiv
În cursul lunii întreprinderea realizează următoarele operaţiuni economice:
1. Se achiziţionează de la furnizori materiale consumabile la cost de achiziţie de 120.000 lei.
2. Se achită datorii faţă de furnizori în sumă de 100.000 lei.
3. Se dau în consum materiale consumabile în valoare de 150.000 lei.
4. Se execută pentru un client o lucrare de reparaţii la tariful de 190.000 lei.
5. Se încasează jumătate din contravaloarea lucrării de reparaţii executate.
6. La sfârşitul lunii se închide contul de venituri utilizat în cursul lunii.
7. La sfârşitul lunii se închide contul de cheltuieli utilizat în cursul lunii.

Aşa cum se poate observa din aplicaţia practică anterioară, modificările reprezentate de o operaţiune economică au fost
reflectate concomitent în debitul unui cont respectiv în creditul altui cont. Legătura creată între cele două conturi poartă
denumirea de corespondenţa conturilor.

Pentru redactarea corespondenţei conturilor contabilitatea utilizează formula contabilă care are următoarele componente:
a) contul sau conturile corespondente debitoare (care se debitează) care sunt trecute în partea stângă a semnului „=”;
b) contul sau conturile corespondente creditoare (care se creditează) care sunt trecute în partea dreaptă a semnului „=”;
c) semnul „=” care reprezintă egalitatea dintre sumele înscrise în conturile corespondente;
d) suma sau sumele cu care se debitează respectiv creditează conturile corespondente.
Modul de redactare propriu-zisă a formulei contabile diferă în funcţie de documentul pe care se scrie respectiv în
funcţie de reglementările sau cutumele existente în fiecare sistem contabil, dar varianta cea mai utilizată de autorii lucrărilor de
specialitate este următoarea:

„Cont X” = „Cont Y” Suma

Dacă la elementele formulei contabile mai sunt adăugate elementele de mai jos:
• data la care a avut loc operaţiunea economică înregistrată prin formula contabilă respectivă;
• documentul/documentele justificative care au stat la baza înregistrării în contabilitate;
• explicaţia descriptivă a operaţiunii economice realizate,
se obţine articolul contabil.

Planul de conturi (cuprinde 8 clase de conturi)

Analiza contabilă
Analiza contabilă este utilizată pentru stabilirea formulei contabile în cazul operaţiunilor economice care trebuie înregistrate în
contabilitate. Analiza contabilă porneşte de la cercetarea documentelor justificative în care sunt consemnate operaţiunile
economice şi se încheie la stabilirea formulei contabile aferente parcurgând următoarele etape strict succesive:
1. Stabilirea naturii operaţiunii economice
2. Stabilirea influenţelor operaţiunii economice asupra poziţiei financiare şi/sau performanţelor într.
3. Stabilirea conturilor corespondente
4. Aplicarea regulilor de funcţionare a conturilor
5. Întocmirea formulei contabile

Titular curs: Lect. univ. dr. Sorin Achim 2

Asistenţi: Drd. Beattrice Vladu, Asist. univ. drd. Victor Müller www.econ.ubbcluj.ro/vmuller