Sunteți pe pagina 1din 3

Ai clauze abuzive in contractul de credit?

Ce trebui sa faci pentru a le elimina


Clientii bancilor care au clauze abuzive in contractele de credit le pot denunta pentru a obtine astfel eliminarea lor, odata cu intrarea in vigoare din 1 octombrie a unor noi reglementari legale. Procedura este fragmentata deoarece presupune ca initial clauzele sa fie reclamate la ANPC, institutie care ulterior trebuie sa ceara in instanta eliminarea lor. In cazul in care instanta va constata existenta clauzelor abuzive in contract, va obliga banca sa modifice toate contractele in curs de executare, precum si sa elimine clauzele abuzive din contractele preformulate. AvocatNet.ro va prezinta in materialul urmator ce procedura trebuie sa urmati pentru a denunta clauzele abuzive din contractul de credit.
In cazul in care clientul unei banci apreciaza ca prevederile contractului incheiat cu institutia de credit au caracter abuziv acesta se poate adresa fie Autoritatii Nationale pentru Protectia Consumatorilor (ANPC), fie direct instantei de judecata, a declarat pentru AvocatNet.ro avocatul Daniela Gavrila. Marele avantaj pentru consumator este ca in prezent, in cazul in care autoritatea va constata utilizarea unor contracte de adeziune care contin clauze abuzive, acesta va putea sesiza instanta de judecata pentru a solicita obligarea profesionistului (in speta a bancii) sa modifice contractele aflate in curs de executare. In cazul in care instanta va constata existenta clauzelor abuzive in contract, va obliga profesionistul sa modifice toate contractele de adeziune in curs de executare, precum si sa elimine clauzele abuzive din contractele preformulate, destinate a fi utilizate in cadrul activitatii profesionale, a subliniat avocatul, care recent a castigat definitiv in instanta un asemenea proces. Legea nr. 193/2000 stabileste ca, in situatia in care ANPC sau asociatiile pentru protectia consumatorilor vor constata utilizarea unor clauze abuzive, vor sesiza tribunalul de domiciliu sau dupa caz, sediul profesionistului, solicitand obligarea acestuia sa modifice contractele aflate in curs de executare, prin eliminarea clauzelor abuzive. La cererea de chemare in judecata, acestea trebuie sa anexeze procesul-verbal pe care l-au intocmit si in care au consemnat depistarea clauzelor abuzive. Important! Nu doar ANPC se poate sesiza din oficiu, ci si alte asociatii pentru protectia consumatorilor, insa potrivit legislatiei in vigoare, acestea trebuie sa aiba calitatea de persoana juridica - organizatii neguvernamentale, care, fara a urmari realizarea de profit pentru membrii lor, au ca unic scop apararea drepturilor si intereselor legitime ale membrilor sau ale consumatorilor in general. Mai mult, aceste asociatii trebuie sa aiba cel putin 3.000 de membri la nivel national si filiale in cel putin 10 judete si de asemenea sa fi desfasurat, la nivel judetean si local, o activitate in domeniul protectiei consumatorilor pe o perioada de cel putin trei ani.

Cum pot clientii sa denunte clauzele abuzive din contractele de credit?


Clientul care considera ca are clauze abuzive in contractul de credit pe care l-a incheiat cu o banca poate denunta aceste clauze, insa trebuie sa parcurga cateva etape. In primul rand, clientul poate adresa ANPC o sesizare prin care sa indice eventual acele clauze pe care le considera abuzive, ne-a explicat Daniela Gavrila.

Ca avocat, pledand intotdeauna pe cat este posibil pentru solutionarea amiabila a cauzelor inainte de a ajunge in fata instantei, am recomandat notificarea bancii, desi de cele mai multe ori aceasta ramane fara raspuns sau raspunsul va fi unul nesatisfacator pentru client. Dupa ce se incearca rezolvarea amiabila direct cu banca, consumatorul se poate adresa autoritatii in domeniul protectiei consumatorilor, atasand eventual si o copie a contractului pentru a arata clauzele abuzive si a corespondentei cu banca, a precizat sursa citata. Totodata, clientul trebuie sa ofere autoritatii de control cat mai multe date, clare, concise si corecte, pentru a putea usura controlul acesteia. In ceea ce priveste costurile pe care clientul trebuie sa le suporte intr-un proces cu banca, acestea reprezinta doar onorariul avocatului. Taxa judiciara de timbru nu se plateste, pentru ca litigiile privind protectia consumatorilor sunt scutite de aceasta taxa. Potrivit Danielei Gavrila, noua reglementare in materia taxelor de timbru recent intrata in vigoare (n.r. OUG nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, care se aplica din 29 iunie 2013) a pastrat scutirea de la plata taxei de timbru pentru actiunile avand ca obiect protectia drepturilor consumatorilor, atunci cand persoanele fizice si asociatiile pentru protectia consumatorilor au calitatea de reclamant impotriva operatorilor economici care au prejudiciat drepturile legitime ale consumatorilor. Singurul cost care trebuie avut in vedere de catre client este onorariul avocatial, ne-a declarat sursa citata. Referitor la durata intregului proces, aceasta a depins si va depinde si de gradul de incarcare al instantelor judecatoresti, aspect care va trebui luat in calcul de fiecare data, a punctat Daniela Gavrila. Art. 238 din Noul Cod de procedura civila prevede ca, la primul termen de judecata, judecatorul investit cu solutionarea cauzei va estima durata necesara pentru cercetarea procesului, tinand cont de imprejurarile cauzei, astfel, reclamantul consumator va avea o apreciere provizorie a duratei procesului. Avocatul Daniela Gavrila a atras atentia ca numai in cazul in care sesizarea privind constatarea unor clauze abuzive va fi formulata de ANPC sau de asociatiile pentru protectia consumatorilor pot atrage hotarearea instantei de eliminare a clauzelor abuzive din contractele aflate in derulare. Dupa ce vom avea si primele hotarari judecatoresti pornind de la noua reglementare vom putea aprecia si in raport de practica instantelor, a mai spus aceasta.

Clauzele abuzive utilizate frecvent de banci


Clauzele abuzive utilizate frecvent de banci sunt cele care dau dreptul acestora de a interveni in mod unilateral si discretionar in modificarea clauzelor contractuale, in special in modificarea costurilor unui credit acordat, independent de un element obiectiv cum ar fi variatia unui indice de referinta verificabil, ne-a declarat Daniela Gavrila. Desi prevederile legale care interzic aceasta clauza ca fiind abuziva nu sunt de data recenta, bancile au continuat sa practice astfel de clauze contractuale, a continuat sursa citata. In acelasi timp, aceste clauze au un impact semnificativ si prin natura contractului de credit bancar care este un contract de adeziune, clientul neavand posibilitatea negocierii clauzelor contractuale, a subliniat sursa citata. Potrivit Legii nr. 193/2000, orice contract incheiat intre profesionisti si consumatori va cuprinde clauze contractuale clare, fara echivoc, pentru intelegerea carora nu sunt necesare cunostinte de specialitate, fiind interzisa in mod expres stipularea de clauze abuzive in contractele incheiate cu consumatorii . Actul normativ prevede ca o clauza contractuala care nu a fost negociata direct cu consumatorul va fi considerata abuziva daca, prin ea insasi sau impreuna cu alte prevederi din contract, creeaza, in detrimentul consumatorului si contrar cerintelor bunei-credinte, un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor. Mai mult, o clauza contractuala va fi considerata ca nefiind negociata direct cu consumatorul daca aceasta a fost stabilita fara a da posibilitate consumatorului sa influenteze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau conditiile generale de vanzare practicate de comercianti pe piata produsului sau serviciului respectiv.

Victorii recente obtinute de clienti impotriva bancilor


Doi clienti au castigat, recent, procesele intentate bancilor. In primul caz, despre care AvocatNet.ro a scris pe larg aici, Inalta Curte de Casatie si Justitie a decis definitiv si irevocabil ca banca sa reduca la jumatate dobanda perceputa clientului. In cel de al doilea caz, Mihai Baciu a castigat definitiv procesul intentat Piraeus Bank, institutia de credit fiind obligata printr-o hotarare a Tribunalului Bucuresti sa ii restituie clientului dobanda perceputa abuziv, in valoare de 4.000 de franci elvetieni.

S-ar putea să vă placă și