1

Planul
Introducere - Biografie
Cuprins
1.Teoria ideilor
2.Teoria cunoaterii
3. Psihologia Platonic
4. Etica Platonic
5.Filosofia politic.
ncheiere - Importana istoric a concepiei filosofice a lui Platon.




















2

Viata si opera lui Platon
Biografie
Platon (427-347 i.e.n.). Numele adevarat a lui Platon este Aristokeles. A
fost numit Platon datotita chipului sau viguros. Descendent dintr-o familie nobila
dupa mama inrudit cu Solon si dupa tata din neamul regesc al codrizilor . Platon
primeste o educatie aleasa. In tinerete s-a ocupat de poezie si pictura. La virsta de
20 de ani, venind sa participe la un concurs de poezie l-a intilnit si l-a ascultat pe
Socrate. Puternic impresionat de intelepciunea acestuia, el se dezice pentru
totdeuna de poezie si devine elevul lui Socrate si nu l-a mai parasit pina la moartea
acestuia in anul 399. Zguduit adinc de moartea iubitului sau invitator, Platon
pleaca intr-un sir de calatorii.
Platon se refugiaza o vreme la Megara, unde se bucura de prezenta lui
Euclid, un alt elev al mentorului sau. A intreprins, apoi, mai multe calatorii la
Siracuza, in Sicilia, in vederea aplicarii acolo a reformelor politice propuse de catre
el, prin asa numite constitutii.
Convingerea l-a insotit toata viata, a fost aceea ca actiunea politica, respectiv
deciziile politice drepte, pot fi bazate numai pe o cunoastere profunda, adica pe
filosofia autentica. Din aceasta perspectiva trebuie interpretata maxima sa politica:
ori filosofii ar trebui sa fie regi, ori regii sa devina filosofi.
Prima mare calatorie in agara Greciei Mici, intreprinsa in mod cert, este
realizata de catre Platon la virsta de 40 de ani in Italia de Sud (Sicilia), numita in
acea vreme Grecia Mare. Cu acest prilej i-a cunoscut direct pe unii pitagoreici,
precum Archytas din Taren, care preda aici. La curtea din Seracuza a tiranului
Dionysos cel Batrin l-a cunoscut si pe Dio, cumnatul acestuia, pe care a incercat
sa-l cistige pentru ideile sale de forma politica. De acest episod al vietii lui Platon
se leaga una dintre putinile traditii indoielnicie referitoare la biografia sa: se spune
ca Dionysos cel Batrin l-a vindut pe Platon ca sclav in Egina, deoarece ii considera
suparatoare prezenta in Siracuza. Prietinii ar fi fost aceea care l-ar fi cumparat si
eliberat din sclavie, dar acest lucru nu a putut sa impedice ca dezamagirea lui
3

Platon sa fie foarte mare. Multi comentatori ai biografiei sale considera ca, desi
exista multe indoieli legate de veridicitatea acestei intimplari, ea ar pute axplica,
totusi hotarirea lui Platon de a se retrage din politica si de a deschide o scoala
filosofica in Atena, celebra Academiei.
Numele scolii sale a provenit de la piata dedicata lui Heros Akademus,
aflata in apropiere. Organizarea scolii se aseamana oarecum cu cea a societatilor
pitagoreice, fiind bazata pe principiul irarhiei. Activitatea sa in cadrul academiei nu
a insemnat insa pentru Platon, o retragere definitiva din politica. Se pare ca unul
dintre obiectivele cele mai importante ale scolii sale, care va functiona aproape
1000 de ani, a fost acela de a contribui la pregatirea politica a celor care urmau sa
poarte raspunderea treburilor publice. Se spune ca pe frontonul Academiei erau
trecute cuvintele: Cine nu e geometru nu poate intra aici. Nici acest lucru nu
poate fi certificat in mod absolut; este sigur, insa, ca matematica (geometria) a
jucat un rol deosebit atit in structurarea planurilor de studii in Academie, cit si-n
fundamentarea teoriei metafizice a lui Platon. Academia lui Platon va functiona
pina in anul 529 e.n., cind Imparatul Iustinian a emis ordinul de inchidere, nu atit
din motive ideologice, cit se pare din dorinta de a-si insusi averea considerabila a
acestui asezamint cultural. Momentul inchiderii scolii este considerat a reprezenta
linia de separare clara intre platonismul pagin si cel crestin .
Platon intreprinde o a doua mare calatorie in Sicilia la virsta de peste 60 de ani, in
timpul domniei lui Dionysos cel Tinar, urmasul celui Batrin. Actualul tiran parea
sa fie extrem de interesat de filosofie si de introducerea unor reforme politice in
statul sau. Probabil ca Platon a fost deosebit atras de perspectiva de a putea pune in
practica teoria sa despre constitutia unui stat ideal. Dar si de aceasta data, deci s-a
dedicat cu toata fiinta acestui proiect, actiunea sa este sortita esecului, intrucit
Platon este suspectat ca pregateste o rasturnare a puterii. Platon intreprinde ultima
calatorie in Italia de sud peste 4 ani. Esecul definitiv al proiectului sau de a pune in
practica teoria sa despre stat il determina sa se dedice pina la moarte doar treburilor
din cadrul Academiei. Platon s-a stins din viata in anul 347, la virsta de 80 de ani.
4


Opera lui Platon
Cea mai importanta parte a operei sale o reprezinta celebrele dialoguri,
lucrari in care abordarea unei anumite probleme filosofice se realizeaza, de regula,
prin dialogul dintre Socrate (ca personaj central) si diversi cetateni atenieni.
Dialogurile sale sunt adevarate capodopere filosofico - literare, neintrecute prin
frumusetea si profunzimea lor. Personajul principal al tuturor dialogurilor este
Socrate. Opera lui Platon reprezinta astfel un elogiu adus invatatorului iubit,
condamnat pe nedrept si a carui memoriei vrea s-o reabiliteze.
Platon a imbinat doctrinele lui Heraclit, Socrate si Pitagoricienilor. Filosofia
lui Platon nu este o suma a ideilor de pana atunci, nu este o sinteza a marilor
filosofi pentru ca Platon n-a fost egiptean, iar filosofia lui nu poate fi explicata
numai prin traditie. De ce Platon a optat pentru forma de dialog ? Exista 2 motive.
Platon era un mare admirator al dramei si a nascut in dialog o forma
dramatica de expunere si pedagogica a filosofiei sale.
El a vazut in dialog posibilitatea de a ajunge la adevar pentru ca unul aduce
niste argumente iar celalalt le rastoarna.
Pentru a facilita studierea operei platonice, cercetatorii impart dialogurile in
trei categorii, conform perioadelor de evolutiei sufleteasca a filosofului: dialogurile
scrise in tinerete, numite socratice, deoarece unele dintre ele au fos scrise,
probabil, inca in timpul vietii lui Socrate, dialoguri de maturitate si, in sfirsit
dialoguri de batrinete.
1. Dialoguri de tinerete
Hipias minor- despre minciuna
Albiciade despre natura omului
Apararea lui Socrate la noi in tara Apolofia lui Socrate
Euthipyron despre evlavie
5

Lisis despre prietenie
Menon despre virtute
2. Dialoguri de maturitate
Symposion - banchetul
Phaidon despre suflet
Phaidros despre dragoste
Republica statul
3. Dialoguri de batrinete
Parmenides
Timaios
Legile
Sofistul
Exista si lucrari care nu - au caracter de dialog, ca Apararea lui Socrate sau
ca cele treisprezece scrisori, din rindul carora doar cea de-a saptea este considerata
autentica. Ca si in cazul multor altor filosofi antici (Pitagora, Aristotel), se pare, ca
alaturi de opera scrisa a lui Platon, exista si o importanta, parte a gindirii sale care
a fost cunoscuta doar de catre discipolii sai. Aceasta parte ne- cunoscuta (sau
incomplet) a gindirii platoniciene este constituita atit din interventiile filosofului la
cursul Academiei, cit si, se pare, din ideile care l-au apropiat pe Platon, la virsta a
treia, tot mai mult de mistica pitagoreica. In deja amintita scrisoare a saptea exista
urmatorul mesaj: Nu exista nici o lucrare a mea despre aceasta tematica, nici nu
va exista, pentru ca ea nu poate fi comunicata prin cuvinte, ca alte invataturi ...
Aristotel, care vorbeste nu numai o data de invataturile nescrise ale lui Platon, a
sustinut ideea ca, spre sfirsitul vietii sale, Platon ar fi imbratisat teoria numerelor
de la pitagoreici, ceea ce a dus la o asimilare a ideilor (platonice) cu numerele
(pitagoreice). Unele parti ale gindirii sale pot fi reconstituite pe baza notelor unor
discipoli: este cazul, de pilda, al prelegerii lui Platon: Despre bine, care ne arata
o posibila directie uramata de gindirea lui Platon, in afara de cea din dialoguri.

6

Platon este continuatorul si desavirsitorul conceptii socratice. Impresionat de
descoperirea lui Socrate, Platon o generalizeaza si o reinterpreteaza. El
aprofundeaza conceptul (notiunea) socratic si il transforma in idee. Tot ce exista
are un corespondent conceptual. Astfel de notiuni generale ale celor ce exista
aievea, scrie Aristotel, el le-a numit Idei, spunind ca lucrurile stau in afara
accestora si isi capata denumirea dupa ele. Astfel se contituie teoria Ideilor a lui
Platon conform careia conceptele, notiunile generale capata o existenta de sine
statatoare,, independenta de cea a lucrurilor. Ideea este, deci, conceptul
ontologizat.
Din cele relatate mai sus observam ca Platon depaseste cu mult pe Socrate.
Daca pentru Socrate ideile sunt notiuni, concepte (adica rezultat al activitatii
intelectuale), apoi pentru Platon ideile sunt insasi existenta in toata plenitudinea ei
(lucrurile din lume isi au in ea temeiul sau). Noi avem ideea fumosului ca notiune
fiindca obiectul ei, ca frumosul in sine este o esenta absoluta. Aceste idei sunt
existenta autentica. Numai acele idei pot fi cunoscute de catre ratiune, deoarece
totul in afara de ele se desface intr-o continua schimbare si poate produce doar o
perceptie.








7

Teoria ideilor este esenta si punctul culminant al filosofiei platonice. Ce
reprezinta aceasta teorie a ideilor si cum ajunge Platon la formularea ei? Platon n-a
expus in nici un dialog al sau, intr-un mod sistematic teoria sa despre idei. O
pregatire epistemologica a acestei teorii o gasim in dialogul Tectet. Ca si
Socrate, Platon sustine ca simturile ne dau doar cunostinte relative. Adevarul poate
fi cunoscur doar cu ratiunea. Daca simturile ne aduc cunoasterea lumii
neschimbatoare a ideilor. Aceasta este doar punctul de pornire. In genere, in
dialogurile din prima perioada, teoria ideilor lipseste sau, cel mult, e abia sugerata
uneori. Preocuparile lui Platon se indreapta, continuind linia lui Socrate, spre
domeniul valorilor etico-estetice. Scopul sau principal este respingerea
relativismului axiologic al sofistilor. Platon avea sa curete valorile de orice
relativitate si sa le acorde statutul unor existente in sine, independente. Teoria
ideilor apre, deci din nevoia asigurarii ontologice a valorilor si se manifesta initial
ca o ontologie a valorilor. Nu fara rezerva si ezitari ea va deveni apoi o ontologie
generala.
Un rol important in elaborarea teoriei Ideilor a revenit sugestiilor
matematicii, asa cum le-a interpretat platon. Conform invataturii lui Platon,
existenta se scindeaza in doua lumi radical deosebite: lumea Ideilor, accesibila
numai inteligentei si numita de aceea lume inteligibila, drept urmare, lumea
sensibila. Ideile sunt, potrivit acestei ontologii, existente reale, desi nesensibile.
Realitatea, pentru Platon, nu se identifica cu materialitate. Desi nu sunt materiale,
Ideile sunt reale, ba chiar sunt mai reale, in plan ontologic, decit lucrurile.
Transcendenta lor in raport cu lucrurile este o teza esentiala a platonismului. Ideile
alcatuiesc un domeniu ontologic deosebit de cel al lucrurilor individuale. Pentru a
le caracteriza, Platon utilizeaza conceptia eleata: Ideile sunt unice, imobile,
imuabile, eterne, absolute, izolate unele de altele. Pentru descrierea lumii
lucrurilor, el intrebuinteaza termenii teoriei devenirii: lucrurile sunt schimbatoare,
ele apar si dispar, sunt in continua miscare si transformare si patrunse de
contradictii.

8

Potrivit celebrei alegorii a pesterii din partea a VII-a a dialogului
Republica, lucrurile sunt umbre palide, inconstiente ale Ideilor, care sunt
adevarata realitate. Ideile mereu exista si nu devin nicicind, iar lucrurile sunt mereu
in devenire, dar nu exista niciodata. Ceea ce ramine mereu cu sine identic poate fi
cunoscut numai prin gindire, iar ceea ce mereu se schimba, fara a fi o existenta
adevarata, prin intermediul simturilor. Cea dintii (ideea) este prototipul, cea de pe
urma (lumea lucrurilor) numai copia lor.
Astfel, teza principala a invataturii platonice consta in afirmarea unei lumi a
ideilor care consta in afirmarea realitatii unei lumi a ideilor care contine esentele,
modelele tuturor lucrurilor. In mitul cavernei din dialogul Republica Platon
descrie cum trebuie inteleasa aceasta lume a ideilor. Oamenii sunt comparati de el
cu niste prizonieri, legati intr-o pestera. Ei nu pot privi inapoi si nu vad lumina
Soarelui care lumineaza din spate. In fata lor ei vad doar umbrele obiectelor si
propria lor umbra, proiectate pe peretii pesterii. Pestera este lumea sensibila,
prizonierii sunt oamenii. Simturile ne creaza iluzia ca umbrele, pe care le vedem,
sunt unica lume reala. Noi vedem doar lucrurile sensibile, care sunt doar niste
umbre ale prototipului etern. Pe calea perceperii noi nu vom ajunge niciodata la
cunoasterea lumii inteligibile a esentelor metafizice ale lucrurilor. Zadarnic vom
privi, de exemplu, lucrurile frumoase sau faptele virtuase, daca nu ne vom adinci
pina la cunoasterea ideii de frumos in sine sau a ideii metafizice de dreptate.
Omului ii vine foarte greu sa se desprinda de cunoasterea superficiala a lucrurilor
ca umbre si sa se adinceasca pina la cunasterea esentelor. Smuls cu forta din
pestera si adus la lumina Soarelui, prizonierul nu este in stare sa vada nimic:
lumina il orbeste. Pentru a fi in stare sa cunoasca esentele, prizonierul trebuie mai
intii sa-si obisnuiasca ochii, sa vada lumina. O data ce a cazut lumina, insa, el nu
mai doreste sa se intoarca in pestera. El stie deja ca realitatea adevarata nu este cea
a umbrelor, a sensibilului, dar aceea care o cunoastem prin inteligenta.
Omul ajunge la cunoasterea ideilor prin mai multe trepte. Prima treapta,
scrie el in dialogul Republica este opinia. Treapta a doua este cunoasterea logica
ori notionala, superioara primei. Pentru a cunoaste esentele trebui sa trecem si
9

dincolo de cunoasterea logica ori nationala, superoara primei. Pentru a cunoaste
esentele trebuie sa trecem si dincolo de cunoasterea logica. Treapta a treia este
cunoasterea intuitiva, care ne aduce la cunoasterea ideilor. Platon numeste aceasta
intuitie reamintire. Reamintirea aici nu trebuie confundata cu memoria obisnuita.
Ea este inutila lumii inteligibile. Pentru a explica sensul acestei reamintiri, Platon
recurge la mitul, conform caruia sufletul omului a intuit ideile in stare de
preexistenta, intr-o alta lume, intr-o alta viata pe care el a trait-o deja. La venirea
lui in lumea aceasta si intrarea sa in corp, sufletul a uitat iarasi aceste idei.
Reamintirea lor este trezita in clipa in care omul priveste obiectele din aceasta
lume, ce au asemanare cu Ideile, intuite in starea de preexistenta.
La contemplarea ideilor, filosofii pot ajunge numai in masura in care ei se
pot descatusa de corpul lor. Corpul este o mare piedica pentru suflet, tinindu-l in
lumea simturilor si a aparentelor, el ii frineaza tendinta catre stiinta si virtute, catre
binele si frumosul etern. Anume de aceea in dialogul Phaidon, Socrate nu spera
sa ajunga la cunostinta desavirsita decit atunci cind sufletul se va elibera definitiv
de corp. Sufletul a existat totdeuna, el este nemuritor. Aceasta si face posibila
Intuitia Ideilor prin reminiscenta. Sufletul a cunoscut deja aceste idei intr-o alta
viata, de aceea esenta lui este eterna. Inchis in corp ca intr-o cetate el isi pastreaza
totusi esenta sa pura. Sufletul este simplu, el nu se mai poate descompune si de
aceea este nemuritor. Corpul, dimpotriva, este compus si supus pieririi. Scopul
filosofului este de a purifica sufletul de viciile impuse de corp si de a-l reintoarce la
esenta sa originala.
Ideile sunt nu numai temeiul obiectelor lumii, dar si scopul catre care se
indreapta sufletul omului. Numai filosofii reusesc sa se elibereze din priezonieratul
lumii sensibile si sa se ridice la intuitia divinului, a ideilor eterne. In clipa in care
sufletul nostru priveste o forma frumoasa, spun Platon, in el se trezeste reamintirea
frumosului original, pe care l-a intuit cindva. In sufletul nostru se trezeste atunci o
nastolgie de neinvins dupa acel prototip etern. Aceasta nostalgie ne mina cu o
putere demonica indemnindu-ne sa realizam in lumea aceasta o copie a prototipului
etern. Aceasta nostalgie a sufletului nostru dupa lumea vesnica a prototipurilor
10

eterne, dupa Bine, Frumos si adevar este exprimata de Platon prin notiunea de
Eros. In dialogurile Phaidon si Sympozion, Platon defineste Erosul ca
nazuinta ce misca sufletul filosofului spre lumea Ideilor, intuite cindva intr-o alta
lume. Erosul este forta care il determina pe om sa tinda spre lumea Ideilor. Fara de
el lumea senzoriala si lumea Ideilor ar fi sortite sa stea una in fata alteia, izolate si
fara nici o sansa de a mai fi cumva legate. Intre cele doua lumi exista doar o
directie de miscare: de la obiecte spre idei. Sub impresia lucrurilor si datorita
Erosului omul presimte ca undeva este o lume eterna a ideilor si este cuprins de o
nostalgie dupa aceasta lume. Daca n-ar fi Erosul intre cele doua lumi nu ar fi nici o
miscare. Erosul ii ofera omului sansa de a cunoaste lumea eterna a ideilor.
Platon considera ca sufletul omului este rupt din lumea ideilor si de aceea
este de origine divina. Si daca un corp material este atras in jos, apoi sufletul,
datorita Erosului, este atras in sus. Totul in lume tinde sa ocupe un loc conform
naturii sale. De aceea sufletul este atras de lumea divinului. El este impins spre
aceasta lume de forta Erosului. Erosul face ca sufletul sa se simta in lumea
lucrurilor doar un oaspete temporar, patria caruia este lume Ideilor.
Prin persoana lui Socrate in dialogul Symposion, Platon explica cum
intelege el acest Eros. Daca interlocuitorii lui Socrate intelegeau Erosul ca pe un
Dumnezeu fericit si frumos, apoi Socrate spune ca Erosul este nazuinta si nostalgia
dupa Bine, Frumos si Adevar. Cine este deja in posesia adevarului perfect, al
Frumosului si al Binelui, cum sunt, de exemplu, zeii, acela nu cunoaste aceasta
nazuinta caci se nazuieste doar spre ceea ca cineva nu are. Erosul nu este nici
frumos, nici rau, nici bun. El nu este nici zeu nici om, dar este ceva de mijloc -; un
demon. El este ceva intre muritor si nemuritor, intre intelepciune si lipsa de ratiune
si de aceea este mereu animat de o anumita tendinta. Erosul este iubirea
prototipului etern al Binelui, Frumosului si Adevarului, nostalgia si nazuinta spre
ele si nicidecum posesia lor. Erosul este simbolul eficientei si al vesnicii cautari.
Un eros care ar poseda totul este o contradictie. Iubirea platonica trebuie inteleasa
deci ca setea sufletului nostru dupa tot ce este divin. Nazuinta spre nemurire. Ideile
sunt scopul catre care tind toate lucrurile. Ele sunt cauza tuturor transformarilor din
11

lume. Ramine de explicat cum ideile nemiscate, neschimbatoare pot fi cauza
transformarilor. Aceasta ar putea fi inteles numai privind Ideile ca fiind cauza -
scop.
Teoria Ideilor si a participarii, elaborata in dialogurile de maturitate, este
supusa unei ample revizuiri autocritice in dialogurile de batrinete. Platon paraseste
forma initiala rigida a teoriei si incepe a o corecta incepind cu dialogul
Parmenide. Acest dialog contine o ampla critica a teoriei Ideilor, intreprinsa de
insusi Platon. El dezvaluie slabiciunile teoriei Ideilor si a participarii, formuleaza
argumente in potriva lor, dar fara a se dezice de ele. Dialogul Parmanide
marcheaza astfel momentul unei adevarate crize in evolutia gindirii platoniciene.
Filosoful nu da inapoi in fata terbilei necesitatii de a-si reconstrui teoria. A renunta
insa la ea i se pare inadmisibil, dificultatile ce s-ar crea, dca am nega teoria ideilor,
ar fi mai mari decit cele de care ne izbim acceptind-o.
Critica teoriei Ideilor a inceput deci, inca in timpul vietii lui Platon, dar a
fost pe deplin elaborata mai tirziu de catre Aristotel. Cu toate neajunsurile ei teoria
Ideilor a ridicat in fata gindirii filosofice problemele de mare insemnatate. Cea mai
de seama dintre acestea este problema universalului atit sub aspectul gnesoelogic.
Platon a observat ca stiinta este cunoasterea universalului este o conditie
indispensabila a posibilitatii stiintei. Dar universalul si esenta presupun stabilitate,
permanenta, identitate cu sine, care nu pot sa se afle in lumea lucrurilor vesnic
schimbatoare. Din aceea Platon va presupune ca universalul exista intr-o lume
transcendenta radical deosebita de cea a lucrurilor. Teoria Ideilor este solutia
idealizata a unei probleme reale si de importanta majorapentru cunoasterea
stiintifica. Rezolvarea acestei probleme va fi data partial de aristotel. Dar inainte de
a fi rezolvata ea trebuie pusa in mod explicit. Iar meritul lui Palton este de a o fi
pus.




12

Teoria cunoasterii. In domeniul gnosiologiei Platon, ca si in teoria Ideilor,
este continuatorul liniei lui Socrate. Aceasta pornise de la ideea ca adevarul se afla
in stare latenta in mintea omului. Menirea filosofiei si a filosofului este de a trezi si
de a aduce la viata acest adevar. Cum se explica insa prezenta virtuala a adevarului
in sufletul omenesc? La aceasta intrebare Platon raspunde pornind de la ontologia
Ideilor. Pina a veni pe pamint si a fi incorporat, sufletul exista in lumea Ideilor
pure, unde contempla Binele, Frumosul, Dreptatea si celelalte Idei. In inchisoarea
sa trupeasca el pastreaza in stare latenta amintirea celeilalte lumi. Iar atunci cind
prin intermediul simturilor, vine in contact cu lucrurile, acestea trezesc in el
amintirea Ideilor corespunzatoare. Intilnind lucrurile frumoase, in suflet se trezeste
amintirea Frumosului, intilnind fapte drepte, se trezeste in el amintitrea Dreptatii
eterne. Astfel faptul cercetarii si al invatarii nu este decit o reamintire.
Cunoasterea ca reamintire se realizeaza dupa Platon, in mai multe trepte,
corespunzatoare profunzimii ei si in ultima instanta nivelelor ontologice. Cea dintii
este opinia sau parerea. Ea este modalitate de cunoastere pe care o ingaduie lumea
sensibila. Adevarul opiniei este intotdeuna numai probabil, el este mereu nesigur si
de aceea opinia este interioara stiintei.
Modalitatea a doua de cunoastere este stiinta. Ea se deosebeste de opinie
prin adevarul si certitudinea ei. Aceasta cunoastere are la rindul ei doua forme. Cea
dintii este cunoasterea discursiva, intemeiata pe rationament, propriei matematicii
si celorlalte stiinte deductive. Este procedeul de cunoastere pe care Platon il
numeste prin ipoteze si care a influentat propria sa filosofie. Ideile apar pentru
Palaton drept ipoteze necesare in vederea explicarii lucrurilor, raportul dintre ele si
lucrul fiind apoi elaborat in teoria participarii. Importanta acestui tip de cunoastere
si a stiintelor care il utilizeaza, si in primul rind al matematicii, este des subliniata
in dialoguri. Platon considera studiul matematicii ca o procedeutica indispensabila
pentru studiul filosofiei. La intrarea in Academie erau, se spune, gravate cuvintele:
Nimeni sa nu intre aici, daca nu a studiat geometria. A doua modalitate de
intelectia pura, care este o cunoastere directa a universalului. Forma superioara a
stiintei intelectuale care sesizeaza nemijlocit esente si care este strins legata de
13

dialectica, modalitate cognitiva proprie filosofiei.





























14

Psihologia Platonica. Platon considera sufletul ca avind o origine divina si ca
numai in urma unei vini (vezi Phaidros) sau ca urmare a unei legi universale
(Timaios), acesta s-a coborit intr-un trup muritor, de care abia moartea il elibereaza
iarasi, pentru ca apoi sa primeasca o rasplata pentru faptele sale.
Sufletul are o pozitie de mijloc intre cele doua lumi: el este de origine
divina, inrudit cu ideile eterne, dar de aceea, el insusi nu este o Idee ci se poate
doar ridica la intuitia ideilor. Corpul reprezinta o piedica serioasa pentru divinitatea
sufletului deoarece el se lasa mereu in mrejele micimilor vietii a poftelor si
pasiunilor ceea ce face ca si sufletul sa-si intunice reamintirea Existentei vesnice si
ademenit de mii de placeri mediocre si inferioare, sa-si uite mereu originea lui
inalta si menirea lui adevarata. O salvare din aceasta stare este posibila doar in
clipa in care se trezeste nostalgia dupa vesnic, dupa originea lui adevarata si ars de
dogoarea Erosului, reuseste sa se elibereze din lumea senzorialului, si sa ia
orientarea spre lumea Existentei adevarate. Hotaritor pentru suflet este numai
momentul acestei intoarceri, in aceste clipe el se indumnezeieste. Drumul spre
aceasta cunoastere este dialectica: A cunoaste frumosul, Binele, Dreptatea inseana
pentru Platon ca si pentru Socrate, a deveni bun, frumos si drept. Si in acest chip a
te apropia cit mai mult de divin.
In Phaidros Platon compara sufletul cu o caleasca trasa de doi cai, ce sunt
condusi de un vizitiu. Unul dintre cai este de origine Divina si de aceea el urmeaza
bucuros indemnurile vizitiului spre lumea Ideilor. Al doilea cal este, dimpotriva, de
origine vulgara; el este inrudit cu colbul pamintului si de aceea a plecat spre lumea
senzoriala ceea ce face ca vizitiul sa-l sileasca cu forta sa ia calea in sus. Vizitiul
este Nusul, ratiunea.
Astfel, sufletul se compune din trei facultati sau puteri: Ratiunea (vizitiul),
vointa, curajul; calul cel bun si calul cel rau (poftele -; partea cea mai rea a
sufletului. Astfel sufletul are trei facultati: 1) de a gindi (ratiunea, ce se afla in cap);
2) facultatea afectelor si a sentimentelor, care se gasec in piept si 3) facultatea
poftelor ce se afla in pintece).
Caracterul oamenilor depinde de acea facultatea a sufletului care domina in
15

ei: insetati dupa stiinta, vanitosi, iubitori de cistig. Aceasta tipologie la Platon are
valabilitate si pentru determinare a caracterelor popoarelor. La sciti si traci
domneste vointa, de aici simtul onoarei la ei. Egiptenii si fenicienii sunt iubitori de
cistig, iar grecii de stiinta.


























16

Etica Platonica. In conceptia sa etica Platon dezvolta idei socratice. El spune
ca cine cunoaste Binele este de asemenea bun si face binele. Nimeni nu face
nedreptatea de buna voie, ci din nestiinta. De asemenea, ca si Socrate, Platon
impartaseste convingerea ca a suferi din pricina nedreptatii este de o mie de ori mai
bine decit a faptui o singura nedreptate. Etica palatonica este fundamentata tot pe
metafizica ideilor, dupa cum si aceasta metafizica isi avea originea in nazuinta
etica a filosofului.
In Gorgias Platon spune ca pentru viata omului sunt posibile doar doua
idealuri: unul dupa care scopul ultim al existentei omului este placerea si altul dupa
care Binele este scopul suprem al vietii. Intre acestea nu exista un drum de mijloc:
omul trebuie sa se hotarasca, ori pentru unul, ori pentru altul. Iata de ce accentuiaza
Platon ideea socratica potrivit careia a face o nedreptate este in toate imprejurarile,
de o mie de ori mai rau, decit a suferi o nedreptate. De aceea acela, care savirseste
o nedreptate este in toate imprejurarile nefericit. Fericit nu este decat acela care
este in posesia Dreptatii si a Binelui.
Dar ce este Binele ? In Gorias Platon afirma ca bun este omul care se afla in
posesia virtutii. Dupa parerea lui exista o singura virtute: stiinta despre Bine.
In Menon si Phaidon Platon face deosebire intre o virtute adevarata si
alta cotidiana. Aceasta deosebire descopera si mai pregnant dualismul intre cele
doua lumi, intre care se petrece marea drama a sufletului uman. Lumea cu placerile
ei si corpul cu necesitatile lui sunt o piedica in calea sufletului si de aceea trebuie
invinse. Sufletul are numai o nazuinta -; de a se elibera de corp si de lumea
senzoriala pentru a se intoarce in patria lui nevazuta. Pornind de aici Platon
dispretuieste virtutea cotidiana: placerea aici se schimba pentru placere, durerea
pentru durere, teama pentru teama, de parca ar fi monede. Virtutea cotidiana
considera cistig doar bunurile pamintului.
Dimpotriva, Platon apreciaza inalt doar virtutea filosofica, care se
fundamenteaza pe cunoasterea Ideilor eterne. Omul trebuie sa aiba grija in primul
rand de suflet si apoi de corp. Pentru filosof bunurile pamintului n-au nici o
valoare: nici banii, nici puterea politica, nici onoarea. Din aceasta cauza filosoful
17

nu este capabil sa se aranjeze in comoditatea lumii acesteia a colbului. El se
comporta asemenea unui orb din cauza ca ochii lui sunt indreptati spre lumea
netrecatoare a Ideilor. De aceea in dialogul Tectet Platon spune ca a fi bun
inseamna a fi filosof si a fi filosof inseamna a elibera sufletul de corp prin cea mai
mare stapinire de sine (astfel in suflet se stabilesc ordinea si masura).
Platon spune etica in legatura cu psihologia prin aceea ca afirma ca celor
trei facultati psihice le corespund trei virtuti. Fiecare facultate duce, daca este
corect educata, la o virtute cardinala: gindirea la intelepciune (sofia), vointa la
vitejie (andreea) si pofta la cumpatare (dophrosine). Cea mai inalta dintre acestea
este intelepciunea, care trebuie sa le dirijeze pe celelalte doua. Prin intelepciune se
infaptuieste dreptatea. De aceea cea mai inalta virtute e dreptatea. Menirea
inselepciunii, vitejiei si a cumpatarii este de a face posibila dreptatea. Asa am putea
face urmatoarea schema:

















Dreptatea
nelepciunea vitejia cumptarea
18







Filosofia politica ocupa un loc foarte important in creatia lui Platon. Una
din trasaturile caracteristice principale ale conceptiei social - politice a merelui
ginditor este legatura lui strinsa cu invatatura sa etica. Statul este pentru el asemeni
omului, iar omul asemeni statului. De aceea omul pote fi perfect din punct de
vedere moral doar intr-un stat bine organizat. Si invers numai niste cetateni cu
adevarat culti, bine educati si virtuosi se pot asocia, formind un stat, in care
domneste ordinea si legea. Scopul statului este de a crea conditii pentru realizarea
dreptatii.
Platon porneste de la ideea ca statul este un individ de proportii mari, un om
mare. De aceea actiunile adaugatoare ale cetatenilor, indiferent de postul ocupat si
rangul social, aduc prejudicii statului si fiecarui cetatean in parte. Virtutiile sociale
si cele individuale se conditioneaza reciproc. Oamenii totdeauna isi merita
societatea in care traieste, fie ea buna sau rea. Statul este intotdeuna asa cum sunt
cetatenii lui.
Convingerea sa,care l-a insotit toata viata, a fost aceea ca actiunea politica,
respectiv deciziile politice drepte, pot fi bazate numai pe o cunoastere profunda,
adica pe filosofia autentica. Din aceasta perspectiva trebuie interpretata maxima sa
politica: Ori filosofii ar trebui sa fie regi, ori regii sa devina filosofi. Filosofia
politica ocupa un loc foarte important in creatia lui Platon. Una din trasaturile
caracteristice principale ale conceptiei social - politice a marelui ginditor este
legatura lui strinsa cu invatatura sa etica.
Filosofia politica a lui Platon porneste, deci, de la ideea ca natura morala a
omului, dreptatea si virtutea se pot realiza numai in mijlocul unui popor organizat
in stat. Acesta il deschide sa descrie cum ar trebui organizat satul, pentru ca sa se
19

realizeze dreptatea perfecta. Teoria statului bine organizat sau a satului ideal
trebuie sa tina cont, pe de o parte, alcatuirea sufletului omenesc, iar pe de alta
parte, de activitatile de care are absoluta nevoie societatea. Invatatura lui Platon
despre stat se bazeaza in mare masura pe teoria sufletului. Dupa cum stim, Platon
considera ca sufletul uman se compune din trei parti: ratiunea, pasiunea generala
(afectiunea) si dorinta. Lor le corespund cele trei virtuti cardinale: intelepciunea,
curajul si compatarea. Cea de a patra virtute cardinala - dreptatea. Organizarea
statala trebuie sa corespunda celor trei parti ale sufletului omenesc. Pe de alta
parte, societatea are nevoie de trei activitati principale: conducerea statului si
elaborarea legilor, apararea lui de dusmani din afara si mentinerea ordinii interne si
in cele din urma de asigurarea bunurilor materiale. Potrivit acestor criterii, statul
bine organizat va fi format din trei calse de cetateni: intelepti sau filosofi, care au
rolul de a conduce statul si de a elabora legile, strategii, care au in grija apararea
statului si agricultorii si mestesugarii, care produc bunurile materiale.
Fiecare cetatean trebuie sa-si indeplineasca doar datoria ce corespunde
pozitiei sale anumite. Numai atunci omul va da societatii ceea ce are mai bun de
dat. Nu oricine este capabil sa participe la elaborarea legilor si conducerea statului.
Si daca cineva care nu are asemenea capacitati, ar incerca sa conduca statul sau sa
elaboreze legi, atunci in stat se va instaura haosul, iar oamenii vor fi nefericiti. De
aceea filosofia, intelepciunea si puterea politica trebuie sa fie mereu impreuna.
Numai filosofii, barbati cu adevarat intelepti trebuie sa se afle la cirma statului si
prima lor datorie este de a-i inlatura pe aventurierii de toata mina, setosi de putere
cu scopul de a o folosi pentru imbogatirea personala.
In dialogul Republica, Platon descrie cum trebuie organizata viata in stat
pentru aparatorii si conducatorii cetatii sa nu fie ispititi de uzurparea puterii. Prima
cerinta este de a nu lua proprietatea privata pentru aceste doua clase. Clasei
inferioare a agricultorilor si mestesurarilor nu i se interzice nici proprietatea
individuala, nici familia. Aceasta e normal deoarece aceasta clasa nu prezinta
importanta politica. Au importanta in acest sens doar cele doua clase superioare:
clasa conducatorilor si cea a gardienilor. De necesitatile vitale ale acestor doua
20

calse are grija statul. In acest caz proprietatea pentru ei devine inutila. Ei traiesc si
se hranesc in comun, de aceea nu pot sa traiasca nici mai bine nici mai rau, nici
altfel decit traiesc pentru ca sa-i intereseze bogatia.
Pentru a exclude protejarea de catre casele conducatoare a copiilor lor,
Platon recomanda educatia in comun a copiilor. Dupa ce se nasc, copiii sunt
predati in crese comune, unde toate mamele hranesc fara deosebire toti nou-
nascuti. Dupa nastere, orice legatura personala dintre mama si copil se intrerupe.
Astfel copiii se deprin cu gindul ca toti barbatii si toate femeile le sunt parintii, iar
acestea ii recunosc pe toti copiii, de care au grija, ca fiind copiii lor. Educati in
comun si lipsiti de orice legatura personala, copiii se supun mai bine vietii
disciplinate in cetate. Ei nu cunosc alta familie si alti parinti decit cetatea. Platon
opteaza pentru lichidarea familiei.
Pentru mentinerea ordinii si a unitatii satului, cea mai mare importanta o
are infaptuirea departatii. Pentru a proceda cu dreptate, oamenii trebuie sa stie ce
este dreptatea. Anume de aceea Platon este foarte mult preocupat de problema
dreptatii. Dreptaea, spun Platon, consta in aceea ca fiecare isi face datoria spre
binele comunitatii. A-si face datoria este sensul dreptatii. Ea consta in aceea ca
fiecare sa fie asezat la locul potrivit. Diviziunea municii trebuie sa corespunda cu
inclinatiile oamenilor. Fiecare este bun la locul potrivit si nimeni nu este de prisos.
Iata ce insemna dreptatea. Foarte important e ca inainte de a deveni maturii copiii
sa stie despre faptul, ca deseori in vita invinge raul si domina nedreptatea. Chiar si
operele de arta trebuie scrise in asa fel, ca ele sa indemne sufletul spre virtute si
bine. De aceea poetii, chiar cei mai talentati, dar care nu respecta aceste cerinte
pedagogice, trebuie izgoniti din cetate. O sursa a raului in stat, din cele mai
daunatoare, este imparatia cetatenolor lui in partide, care se denumesc intre ele.
Membrii partidelor se incadreaza in lupta politica doar pentru a acapara puterea si
de a o trensforma in sursa de dobindire a avrerii. Prin aceasta ei se aseamana cu
tilharii si merita a fi pedepsiti.
Cind in societate nu se atrage atentia la formarea barbatilor superiori,
conducatorilor bine pregatiti, ea intra in faza sa de declin. Atunci in mod inevitabil
21

la conducere vine clasa gardienilor, care folosesc forta si curajul pentru acapararea
puterii. Aceasta este prima treapta a decaderii. Nu intelepciunea, ci vitejia devine
principiul organizator al cetatii. Telul ei devine cinstea, bunul cel mai depret, la
care poate aspira vitejia. Un asemenea tip de stat, in care domina militarii, se
numeste timocratie sau timarhie. Elementul gresit al unei astfel de cetati nu este,
bineinteles, vitejia, cere trebuie sa existe si in cetatea cea adevarata, ci in locul
nepotrivit pe care il ocupa ea in cetate, dilocind puterea nous-ului. Cetatenii incep
sa se orienteze unilateral catre acte razboinice, devenind setosi de avere.
Atunci se produce cel de al doile declin, mai rau decit primul. Caci atunci
cind si clasa pazitoare va degenera astfel, singurul ei mobil, in locul vietii, va
deveni avutia materiala. Atunci in intreaga societate va incepe domnia moralei
celei de a treia clase, in care stapinesc interesele particulare si pasiunile.











22






Importanta istorica a conceptiei filosofice a lui platon .
Grandioasa constructie platonica a avut o inraurire incalculabila, mijlocita si
nemijlocita, asupra viitorimii. Fara Platon n-ar fi exista Aristotel daca n-ar fi
existat Platon, n-ar fi existat nici Plotin si neoplatonismul, iar fara neoplatenism si
aristotenism dogmele crestine nu s-ar fi putut intocmi si n-am fi avut filosofia
scolastica, care, oricum a pregatit filosofia moderna. De asemenea, platonismul a
fost cea dintii doctrina din antichitate care, in vremea Renasterii, a adus un suflu
nou filosofic in pustiul scolasticii in decadenta; in sfirsit, pina astazi, cind se
vorbeste de o reinviere a lui Platon, platonismul a ramas temelia idealismului
indeopste.
In secolul XIX Platon este cel mai mare nume a filosofiei. Se considera ca
platonismul este o prelungire a institutiilor anterioare este o creatie neintrerupta si
dramatica. Majoritatea scrierilor se prezinta sub forma unor dialoguri, un gen
literar care a crescut din metoda Maieutica a lui Socrate.
Este cel dintai filosof de la care ne-au ramas scrieri complete: 35 de scrieri si
13 scrisori ( dintre care doar una, a 7-a, se pare ca este autentica). El a impus forma
Dialogurilor, in care problemele filosofice sunt abordate prin dialogul dintre
Socrate si diversi cetateni atenieni. Dar platonismul prezinta mari primejdii si chiar
scaderi filosofice, caci adesea el inlocuieste explicarea exacta, stiintifoca a
lucrurilor cu speculatii fantastice si chiar cu mituri poetice ce pot inalta sufletul,
insa, in schimb, nu dau decit o lamurire infinita si inselatoare, care nu rezista nici
experientii, nici criticii.
23

In concluzie Platon cu filosofia sa reprezinta un moment extrem de important net
superior fata de filosofiile anterioare. Prin filosofia lui se dovedeste capacitatea de
abstractizare si posibilitatea omului de a gandi universal, de a exprima concepte si
idei, se degaja indemnul ca omul trebuie sa aspire catre o lume a realitatii supreme.
A ramas indemnul pentru posteritate de a se ridica prin contemplarea sufletului, la
contemplarea ideilor externe, ca omul sa-si indrepte conduita sa pe calea
intelepciunii. Prin aceste indemnuri filosofia lui platon este actuala, nedogmatica
prin faptul ca el singur revine la ce a sustinut inainte.
Platon a fost o natura "olimpiana-apolinica", un prototip al frumusetii morale, al
masurii si al armoniei. Si "vraja personalitatii lui consta tocmai in aceasta inaltare
solemna spre ceea ce este mai inalt si mai nobil pentru gindirea si vointa ome-
neasca".


















24







Bibliografie
Vasile Musca ,, Introducere n filosofia lui Platon ,, Editura Polirom, Bucureti
2002.
Vasile Musca, Alexander Baumgarten ,, Filosofia politic a lui Platon , Editura
Polirom, Bucureti 2006.
Platon ,, Dialoguri traducator Cezar Papa Costea , Bucureti 2010.