Sunteți pe pagina 1din 81

NORMATIV PENTRU PROIECTAREA ŞI EXECUTAREA INSTALAŢIILOR

DE ÎNCĂLZIRE CENTRALĂ

Indicativ: I 13 - 02
Înlocuieşte: I 13 - 94

Cuprins

1. OBIECT. DOMENIU DE APLICARE

1.1. Prevederile din prezentul normativ se aplică la proiectarea şi executarea instalaţiilor de încălzire
centrală din clădiri, a reţelelor termice şi a surselor termice (centrale termice, puncte termice) aferente
acestora, a instalaţiilor de preparare a apei calde de consum, folosind global, în continuare, denumirea
convenţională “instalaţii de încălzire centrală”.

1.2. Domeniul de aplicare al normativului este cel privind:

• instalaţii din clădiri noi ;


• instalaţii din clădiri existente, la care se introduc, se modernizează sau se transformă instalaţiile
după criterii funcţionale, de siguranţă, ecologice, economic - energetice şi - eventual - altele
specifice.

1.3. Prevederile normativului care se referă la probleme de siguranţă, ecologice, la cele care pot pune în
pericol viaţa oamenilor sau pot afecta construcţii sau alte valori materiale, precum şi cele referitoare la
asigurarea cerinţelor de calitate specificate la art.2.1. au caracter de obligativitate.
1.4. În conţinutul normativului se găsesc şi prevederi care nu se referă strict la instalaţiile de încălzire
centrală, cum ar fi cele privind elementele constructive ale clădirilor, siguranţa la foc, intercondiţionări cu
alte categorii de instalaţii etc.
Respectivele prevederi fac trimiteri la alte prescripţii tehnice; ele nu se substituie acestora şi nu au
prioritate faţă de acestea. Prevederile menţionate sunt incluse în fiecare capitol, în corelare cu
problemele de încălzire centrală, specifice capitolului respectiv.
Aceste prevederi trebuie să stea în atenţia celorlalţi specialişti (arhitecţi, constructori, instalatori din alte
categorii de instalaţii, tehnologi) cu care colaborează specialiştii în instalaţii de încălzire centrală.
1.5. În sensul menţionat anterior, la proiectarea şi excutarea instalaţiilor de încălzire centrală se vor
respecta - de asemenea - prevederile corespunzătoare cuprinse în:

• Normele generale de protecţie a muncii ;


• Normele generale de prevenire şi stingere a incendiilor;
• Prescripţiile tehnice ISCIR ;
• Normativul pentru proiectarea şi executarea sistemelor de alimentare cu gaze naturale - I 6 ;
• Normativul privind proiectarea şi executarea instalaţiilor sanitare - I 9 ;
• Normativul privind proiectarea şi executarea instalaţiilor de ventilare şi climatizare - I 5 ;
• Normativul privind proiectarea şi executarea instalaţiilor electrice cu tensiuni până la 1000 V.c.a.
şi 1500 V.c.c. - I 7 ;
• Normativele privitoare la protecţia termică a clădirilor C 107/1, 2, 3, 4, 5 ;
• Normativul pentru protecţia antiseismică a construcţiilor de locuinţe, social - culturale,
agrozootehnice şi industriale - P100;
• Normativul de siguranţă la foc a construcţiilor - P118 ;
• Alte prescripţii cuprinse în Anexa I.

1.6. Nu fac obiectul prezentului normative :


• centralele termice echipate cu cazane de apă fierbinte având puterea unitată peste 6 MW şi cele
echipate cu cazane de abur la presiunea peste 8 bar sau având capacitatea termică peste 6 t/h;
• depozitele exterioare şi instalaţiile de transport pentru combustibil solid, aferente centralelor
termice ;
• reţelele de termoficare cu apă fierbinte sau abur şi punctele termice urbane .

1.7. Normativul nu cuprinde prevederi specifice privind:

• instalaţiile de încălzire din sere, adăposturi pentru animale, sau spaţii deschise ;
• instalaţiile de încălzire din clădiri cu întreruperi de utilizare repetate cu o durată mai mare de 48
ore şi din construcţii cu caracter special (de ex.: adăposturi) ;
• instalaţii de încălzire cu aer cald (partea de prescripţii caracteristică instalaţiilor de ventilare) ;
• instalaţiile cu caracter special, pentru procese tehnologice ;
• sisteme sau elemente de instalaţii care fac obiectul unei cercetări sau expertimentări .

1.8. Prezentul normativ conţine listele reglementărilor tehnice (Anexa I) şi ale standardelor (Anexa II) utile
la proiectarea şi executarea instalaţiilor de încălzire centrală.
În conţinutul normativului se utilizează terminologia de specialitate conform STAS 4369 “Instalaţii de
încălzire şi ventilare. Terminologie”.
[top]

2. CONDIŢII GENERALE DE PROIECTARE ŞI EXECUŢIE


2.1. Proiectarea şi executarea instalaţiilor de încălzire centrală se face cu scopul ca acestea să
corespundă calitativ cel puţin nivelurilor minime de peformnţă, referitoare la cerinţele definite de Legea
nr.10/1995 privind calitatea în construcţii:

• rezistenţă şi stabilite ;
• siguranţă în exploatare ;
• siguranţă la foc ;
• igiena, sănătatea oamenilor, refacerea şi protecţia mediulu i
• izolarea termică, hidrofugă şi economia de energie ;
• protecţia împotriva zgomotului.

Nivelurile minime de performanţă referitoare la aceste cerinţe sunt prevederi obligatorii din prezentul
normativ şi din reglementările tehnice în vigoare.
2.2 Alegerea soluţiilor se va face după criterii tehnice şi economice, ţinând seama de necesităţile
specifice şi de posibilităţile de realizare.
În analizele privind economicitatea unei soluţii, inclusiv oportunitatea unei modernizări sau transformări,
se vor lua în considerare toate aspectele legate de costul investiţiei şi al exploatării.
Pentru încălzirea clădirilor se recomandă soluţia de încălzire centrală, ţinând seama de cerinţele pe care
aceasta le poate satisface (art.2.1.), de avantajele soluţiei şi de criteriile economice menţionate anterior.
Utilizarea încălzirii centrale este obligatorie atunci când este impusă de condiţiile tehnologice ale
producţiei industriale, de cele de depozitare sau de condiţii de siguranţă la foc.
Proiectarea şi executarea lucrărilor de instalaţii de încălzire centrală
2.3. Proiectarea lucrărilor de instalaţii de încălzire centrala se recomandă să fie realizată de către
societăţi (agenţi economici) care au certificare profesională din partea organismelor abilitate.
2.4. Instalaţiile de încălzire centrală se realizează numai pe bază de proiect.
Proiectul se elaborează de către proiectanţi autorizaţi, cu competenţe în domeniu.
Autorizarea (certificarea) proiectanţilor se face pe baza unor regulamente specifice aprobate de către
MLPTL.
Proiectul se verifică de către verificatori de proiecte atestaţi MLPTL. Referatul de verificare al proiectului
se întocmeşte conform Anexei 3 şi face parte integrantă din proiect.
2.5. Proiectul instalaţiei de încălzire centrală se va întocmi pe faze de proiectare. Fazele de proiectare şi
conţinutul acestora, în conformitate cu legile şi reglementările tehnice în vigoare şi cu specificul lucrărilor
de instalaţii de încălzire, sunt următoarele:
2.5.1. Studiul de fezabilitate
La baza studiului de fezabilitate stă tema de proiectare întocmită de către beneficiar.
Studiul de fezabilitate se realizează pentru obiecte de investiţii pentru instalaţii de încălzire centrală
(centrale termice, reţele termice etc.) şi are rolul de a stabili indicatorii tehnico-economici şi soluţiile
principale ale lucrării.
Este obligatorie obţinerea tuturor avizelor şi acordurilor necesare realizării lucrării.
Acestea sunt, în principal, următoarele:

• certificatul de urbanism ;
• avizele pentru asigurarea cu utilităţi (apă-canal, gaze, energie electrică etc.) ;
• acordul pentru necesarul de energie şi combustibili ;
• acordul de mediu, pentru instalarea centralelor termice cu puterea de peste 70 kW.

În situaţiile în care este necesară o fundamentare deosebită a necesităţii şi oportunităţii realizării


obiectivului de investiţie se întocmeşte un studiu de prefezabilitate, ca fază premergătoare studiului de
fezabilitate.
2.5.2. Proiectul tehnic
Proiectul tehnic se elaborează pe baza studiului de fezabilitate aprobat sau pe baza temei de proiectare
întocmite de către beneficiar, în cazul în care nu se face studiu de fezabilitate.
Proiectul tehnic pentru instalaţii de încălzire centrală trebuie să conţină următoarele documentaţii:
a) Părţile scrise :

• Borderou ;
• Foaie cu responsabilităţi (lista de semnături) ;
• Memoriu tehnic ;
• Breviarul de calcul ;
• Caietele de sarcini ;
• Listele cu cantităţi de lucrări (antemăsurători) ;
• Listele cu cantităţi de echipamente, inclusiv dotările ;
• Specificaţiile tehnice ;
• Graficul de realizare a lucrărilor .

b) Părţile desenate :

• Schemele funcţionale (schema centralei termice, schema coloanelor etc.) ;


• Planurile instalaţiei, cu amplasarea corpurilor de încălzire şi a echipamentului principal; trasee de
distribuţie ;
• Planul reţelelor termice .

2.5.3. Detaliile de execuţie


Detaliile de execuţie se elaborează pe baza proiectului tehnic avizat de beneficiar, după stabilirea
executantului şi a furnizorilor (producătorilor) echipamentelor şi materialelor de instalaţii în urma licitaţiei
de execuţie.
Detaliile de execuţie trebuie să cuprindă toate elementele necesare pentru buna execuţie a instalaţiei,
detaliind informaţiile furnizate prin proiectul tehnic.
Detaliile de execuţie pentru instalaţii de încălzire centrală trebuie să conţină următoarele documentaţii:
a) Părţile scrise :

• Borderou ;
• Foaie cu responsabilităţi (lista de semnături) ;
• Memoriu tehnic ;
• Instrucţiuni de exploatare şi de reglare ;
• Graficul cu fazele determinante pentru controlul calităţii execuţiei;
• Graficul de realizare a lucrărilor .

b) Părţile desenate :

• Schemele funcţionale ;
• Planurile instalaţiei ;
• Planul şi profilul longitudinal al reţelelor termice ;
• Secţiuni şi detalii de montaj .
• Detalii de execuţie pentru elementele instalaţiei (distribuitor, colector, butelie de egalizare a
presiunilor, suporţi, pozarea aparaturii de măsură şi control etc.)

2.6. Proiectul de execuţie al instalaţiei de încălzire centrală (proiectul tehnic, detaliile de execuţie,
dispoziţiile de şantier) va fi cuprins în Cartea tehnică a construcţiei, deţinută de proprietar.
2.7. Începerea executării oricăror lucrări de instalaţii de încălzire centrală este permisă numai după ce
executantul a primit:

• proiectul instalaţiei, la fazele Proiect ethnic. Detalii de execuţie şi, verificat de către verificatori
tehnici MLPTL ;
• avizele şi acordurile necesare ;
• autorizaţia de construire .

Este obligatoriu de înştiinţat, înainte de începerea lucrărilor, Inspecţia de stat în construcţii, conform
reglementărilor legale.
2.8. Executarea lucrărilor de instalaţii de încălzire centrală poate fi realizată numai de către societăţi
(agenţi economici) care au primit certificarea profesională din partea organismelor abilitate de MLPTL şi
agreerea tehnică din partea beneficiarului sau distribuitorului de energie termică, după caz.
2.9. Executarea instalaţiilor de încălzire centrală se realizează cu materiale şi echipamente omologate şi
agrementate, însoţite de certificate de calitate şi care corespund prevederilor din proiect.
2.10. Se va asigura controlul execuţiei lucrărilor de încălzire centrală pe şantier de către beneficiar
(investitor) şi executant prin persoane specializate şi atestate: diriginţi de şantier atestaţi MLPTL,
responsabili cu execuţia lucrărilor atestaţi MLPTL şi, după caz, autorizaţi CQ şi consultanţi tehnici -
experţi.
Competenţele instalatorilor autorizaţi pentru proiectarea şi executarea lucrărilor de încălzire
centrală
În funcţie de domeniul de activitate şi de destinaţia lucrărilor, competenţele instalatorilor autorizaţi sunt:
2.11. Gradul I. Proiectarea, executarea şi exploatarea tuturor lucrărilor de instalaţii de încălzire centrală
2.12. Gradul II. Proiectarea, executarea şi exploatarea lucrărilor de instalaţii de încălzire centrală aferente
clădirilor (instalaţii interioare de încălzire)
2.13. Gradul III. Executarea şi exploatarea lucrărilor de instalaţii de încălzire centrală.
Autorizarea instalatorilor
2.14. Autorizarea instalatorilor de încălzire centrală se face pe bază de examen de către comisii numite
de MLPTL.
Membrii Comisiei de autorizare sunt specialişti propuşi de:

• MLPTL ;
• Inspecţia de Stat în Construcţii ;
• AIIR (Asociaţia Inginerilor de Instalaţii din România) ;
• ANPPGCL - Comitetul Naţional al Producătorilor şi Distribuitorilor de Energie Termică din
România ;
• Institutele de învăţământ superior cu profil de instalaţii din ţară .
2.15. Actele necesare pentru înscriere la examen sunt:

• Cerere tip ;
• Memoriu de activitate tehnică ;
• Copie după actele de studii şi pregătire profesională ;
• Două fotografii tip legitimaţie .

2.16. Actele pentru înscriere la examen se depun la Comisia de autorizare.


2.17. Condiţiile de studii şi practică în proiectare sau execuţie de lucrări de instalaţii de încălzire centrală,
ce trebuie dovedite cu acte pentru înscrierea la examenul de autorizare, sunt:
Gradul I - Ingineri din domeniul instalaţiilor pentru construcţii care au lucrat efectiv în proiectare sau
execuţie de instalaţii de încălzire centrală 6 ani sau ca instalator autorizat gradul II tip de 3 ani.
Gradul II - Ingineri şi subingineri din domeniul instalaţiilor pentru construcţii care au lucrat efectiv în
proiectare sau execuţie instalaţii de încălzire centrală 4 ani sau ca instalator autorizat gradul III timp de 2
ani.
Gradul III - Ingineri, subingineri, tehnicieni, maiştri şi lucrători calificaţi din domeniile: instalaţii pentru
construcţii, mecanică şi energetică care au lucrat efectiv la instalaţii de încălzire centrală un timp de cel
puţin:

• 2 ani pentru ingineri şi subingineri de instalaţii ;


• 3 ani pentru ingineri şi subingineri mecanici sau energetici ;
• 4 ani pentru tehnicieni, maiştri şi lucrători calificaţi .

2.18. Promovarea examenului pentru obţinerea autorizaţiei se face pe baza cunoştiinţelor teoretice şi
practice din domeniul instalaţiilor de încălzire centrală, în limita gradului solicitat, privind:

• Reglementările tehnice pentru instalaţiile de încălzire centrală ;


• Normele tehnice de execuţie şi tehnologia de montaj ;
• Normele tehnice de exploatare ;
• Normele privind protecţia, siguranţa şi igiena muncii ;
• Normele P.S.I.

2.19. În mod excepţional, comisia de autorizare va acorda autorizaţia de instalator de încălzire centrală
gradul I, fără susţinere de examen, experţilor tehnici şi verificatorilor de proiecte atestaţi MLPTL, la
cererea acestora.
[top]

3. NECESARUL DE CǍLDURǍ PENTRU ÎNCǍLZIRE


Determinarea necesarului de căldură
3.1. Necesarul de căldură de calcul pentru încălzirea încăperilor se calculează conform SR1907 şi se
corectează în funcţie de rezultatul bilanţului termic al încăperilor. In bilanţ se ţine seama de degajările de
căldură rezultate din procesul tehnologic, de aporturile permanente de căldură ale încăperilor învecinate,
de necesarul de căldură pentru încălzirea aerului proaspăt pentru ventilare.
3.2. Pentru încăperi cu suprafaţa peste 100 mp sau înălţimi peste 5 m, necesarul de căldură se
calculează separat pentru zonele cu degajări de căldură şi pentru cele fără degajări, în vederea
repartizării judicioase a aparatelor de încălzire.
3.3. Se recomandă recuperarea căldurii evacuate şi utilizarea ei ca sursă secundară de căldură, pe baza
unor analize de bilanţ şi tehnico-economice. In acest sens, se indică utilizarea căldurii evacuate de la
surse tehnologice, de la procese de combustie, din aerul viciat eliminat prin sisteme de ventilare, din apa
de răcire industrială etc.
3.4. Căldura recuperată şi utilizată ca sursă secundară pentru prepararea unui agent termic nu se ia în
considerare la întocmirea bilanţului termic al încăperii respective, ci la întocmirea bilanţului sursei de
căldură a instalaţiei de încălzire.
3.5. Se recomandă îmbunătăţirea protecţiei termice a clădirilor încălzite central, respectiv a
caracteristicilor lor termotehnice, cu precădere prin mărirea rezistenţei termice a elementelor perimetrale
opace şi vitrate şi prin reducerea infiltraţiilor de aer exterior. Prin acestea se obţine:

• realizarea unei capacităţi termice raţionale a sursei şi instalaţiilor de încălzire din clădiri ;
• creşterea confortului termic ;
• protecţia sporită a mediului ambiant prin reducerea poluării ;
• economie de energie ;
• reducerea chetuielilor de investiţii şi de exploatare pentru instalaţia de încălzire .

Pentru clădirile existente oportunitatea reabilitării lor se stabileşte conform prevederilor art. 2.2. alin.1 şi 2.
Prevederi referitoare la elementele constructive ale clădirilor încălzite central
3.6. Pentru realizarea unor soluţii constructive ale clădirilor cu încălzire centrală (noi sau care se
reabilitează) care să determine un necesar de căldură raţional pentru încălzire, se recomandă luarea
următoarelor măsuri:

• prevederea, prin proiect, a unor suprafeţe exterioare minime ale clădirilor, în raport cu volumul lor
;
• adoptarea, pentru elementele perimetrale opace şi vitrate, a unor rezistenţetermice minime
normate în conformitate cu STAS 6472/3 şi Normativul C 107/1, cu respectarea, în acelaşi timp,
a cerinţelor impuse de procesul tehnologic sau funcţional specific clădiri ;
• adoptarea unor măsuri constructive conjugate de volumetrie şi izolare termică a clădirii care să
conducă la încadrarea în valorile normate maxime ale coeficienţilor globali de izolare termică, în
conformitate cu Normativele C 107/1 şi C 107/2 ;
• evitarea, prin proiect, a amplasării adiacente a încăperilor cu diferenţe mari de temperatură şi, în
special, a încăperilor încălzite lângă cele reci sau frigorifice ;
• la stabilirea gradului de vitrare (raportul între suprafeţele vitrate şi suprafaţa totală) al pereţilor şi
acoperişurilor clădirilor industriale se urmăreşte atât asigurarea nivelului de iluminare naturală
normată, cât şi reducerea consumului de energie pentru încălzire şi pentru iluminatul artificial pe
ansamblul clădirii; este indicat ca soluţia să fie deteminată printr-un calcul de optimizare a
chetuielilor de investiţii şi exploatare, pentru construcţii şi instalaţii termice şi electrice ;
• utilizarea tâmplăriei exterioare cu elemente etanşe la aer şi având o valoare ridicată a rezistenţei
termice globale; în lipsa acestora se pot lua măsuri echivalente privind garnituri de etanşare,
ferestre fixe, numărul de rânduri de geamuri etc.;
• în cazul folosirii pereţilor complet vitraţi (la clădiri social-culturale, comerciale) se prevede
realizarea lor numai cu elemente etanşe la aer şi având o valoare ridicată a rezistenţei termice ;
• stabilirea, prin proiect, a unui număr cât mai redus de porţi, uşi exterioare şi goluri tehnologice în
elementele exterioare ale clădirilor industriale şi similare; porţile tehnologice se prevăd şi cu uşi
de dimensiuni corespunzătoare circulaţiei oamenilor ;
• prevederea de sasuri sau perdele elastice la uşile şi porţile exterioare; la fel, perdele elastice la
golurile tehnologice din elementele exterioare ale clădirilor;
• prevederea perdelelor de aer la uşile exterioare ale clădirilor, cu o frecvenţă mare de deschidere ;
• prevederea dispozitivelor de închidere automată la uşile exterioare de la intrările clădirilor de
locuit şi social - culturale.

[top]

4. ALEGEREA SISTEMULUI DE ÎNCĂLZIRE


4.1. Alegerea sistemului de încălzire într-un spaţiu încălzit - o clădire sau un grup de încăperi cu utilizare
similară - se face, în principal, funcţie de destinaţia spaţiului respectiv.
4.2. Principalele sisteme de încălzire centrală, recomandate pentru un domeniu mai larg de utilizare, sunt
cele folosind apa caldă sau fierbinte ca agent termic, iar pentru cedarea căldurii în încăperi: încălzirea cu
corpuri de încălzire, cu aer cald sau prin radiaţie.
4.3. Cu caracter orientativ, pentru diferite grupe de clădiri şi încăperi civile sau industriale se indică în
tabelul 4.1. sistemele de încălzire centrală recomandate.
Acestea se referă la încăperile principale semnificative ale clădirilor respective; în celelalte încăperi se pot
folosi alte sisteme corespunzătoare unor activităţi similare cuprinse în alte grupe.
4.4. Se pot folosi şi alte sisteme şi soluţii având un domeniu mai restrâns de utilizare, ca:

• încălzirea cu arderea unui combustibil lichid sau gazos în aparatul de încălzire (corp de încălzire,
agregat pentru aer cald, suprafaţă radiantă) ;
• încălzirea electrică folosind energie electrică în locul unui agent agent termic în sistemele de
încălzire cu corpuri de încălzire, cu aer cald sau suprafeţe radiante; în acest scop se va obţine
avizul energetic necesar ;
• încălzirea de apartament, la care sursa de căldură şi instalaţia de încălzire a unui număr redus de
încăperi (ex.un apartament) se află în interiorul acestuia ;
• încălzirea solară, folosind energia solară combinată cu un alt sistem de încălzire, într-o clădire
având o arhitectură specifică ;
• încălzirea cu utilizarea pompelor de căldură, folosind căldura recuperată.

La alegerea sistemului de încălzire trebuie avută în vedere şi necesitatea climatizării în regim de vară,
situaţie în care sistemul de alimentare poate prelua în sezonul rece, total sau parţial, necesarul de
căldură pentru încălzire.
4.5. Pentru încăperile industriale cu procese tehnologice care impun încălzirea centrală generală şi în
care numărul muncitorilor conduce la o densitate de un muncitor la mai puţin de 50 mp, dar cu o repartiţie
neomogenă, se poate adopta un sistem de încălzire zonală.
4.6. În clădirile industriale neîncălzite în care revin mai mult de 50 mp pentru un muncitor, se pot
prevedea puncte calde sau sisteme locale pentru încălzire temporară a muncitorilor, de preferinţă în
anexele comune mai multor spaţii de producţie.
Alegerea agentului termic în instalaţiile interioare
4.7. Principalii agenţi termici recomandaţi pentru încălzirea clădirilor sunt apa caldă şi apa fierbinte; se
poate folosi şi aburul în situaţiile prevăzute la art. 4.11.
4.8. Apa caldă se foloseşte la o temperatură maximă de 95 oC, în condiţii nominale de temperatură
exterioară.
Temperatura apei se alege în funcţie de destinaţia spaţiului încălzit şi de sistemul de încălzire folosit. Se
are în vedere că reducerea valorii limită a temperaturii conduce la sporirea confortului, dar şi a costului
instalaţiei.
Se folosesc valori mai reduse ale temperaturii pentru unele clădiri cu caracter medical şi la creşe-
grădiniţe (80...85o C), precum şi pentru cele folosind sistemul de încălzire prin radiaţie cu suprafeţe
radiante (sub 60 oC).
Pentru situaţiile în care instalaţia se află într-o zonă folosind apa caldă la 95 oC - cazul modernizării unor
instalaţii sau a unor completări în ansamblu existente - se poate adopta şi o valoare mai redusă a
temperaturii nominale a apei, dacă nu se influenţează negativ asupra instalaţiilor existente care folosesc
apa caldă la 95 oC.
4.9. Apa fiebinte se foloseşte la o temperatură maximă de 150 0C, în condiţii nominale de temperatură
exterioară.
Temperatura apei fierbinţi se alege în funcţie de destinaţia spaţiului încălzit, de sistemul de încălzire şi de
caracteristicile echipamentului de încălzire.
În cazul când apare mai avantajos, se poate folosi în instalaţia interioară o valoare a temperaturii
nominale mai redusă decât cea din reţeaua de transport şi distribuţie a căldurii.
4.10. Ecartul nominal de temperatură în instalaţiile de încălzire se alege pe baza criteriilor funcţionale şi
economice ale întregului ansamblu de producere, transport-distribuţie şi utilizare a căldurii.
Pentru instalaţiile de încălzire cu apă caldă, având temperatura nominală pe conducta de ducere 80...95
0
C se recomandă un ecart nominal de temperatură de 20 0C.
În instalaţiile interioare de încălzire cu apă fierbinte, ecartul de temperatură se alege în funcţie de
caracteristicile echipamentului folosit pentru încălzire. Acesta poate diferi de valoarea folosită pentru
reţeaua de transport şi distribuţie a căldurii, prevăzând pentru instalaţia interioară de încălzire valori mai
reduse ale ecartului de temperatură.
4.11. Folosirea ca agent termic a aburului (cu presiune maximă 8 bar) pentru încălzirea unor spaţii de
producţie, se poate face în cazul existenţei unei reţele de abur necesar în procesul tehnologic şi a lipsei
unei surse şi reţele de apă caldă sau fierbinte a cărei realizare ar fi neeconomică.
Aprecierea asupra economicităţii realizării sursei şi reţelei de apă se va face ţinând seama şi de
dezavantajele economice în exploatare ale utilizării aburului (pierderi de căldură în gospodăria
condensatului, uzura rapidă a conductelor).
Se recomandă a se limita utilizarea aburului la :

• încălzirea clădirilor cu volum până la 500 mc, fără degajări de praf, amplasate izolat în incinte
industriale ;
• instalaţiile de încălzire cu aer cald, cu condiţia asigurării unei posibilităţi de reglare a debitului de
căldură furnizat de aparat ;
• încălzirea unor locuri de muncă izolate în hale mari de producţie (de ex: încălzire zonală, puncte
calde pentru încălzirea muncitorilor conform art.4.5. şi 4.6.) ;
• încălzirea unor încăperi în clădiri cu caracter medical, social, comercial etc., în care aburul se
utilizează pentru nevoi tehnologice (ex.: bucătării, spălătorii etc.).

4.12. Parametrii de temperatură ai agentului termic se vor corela cu temperaturile maxime admise de
normele sanitare pentru suprafeţele corpurilor de încălzire, în raport cu destinaţia clădirilor şi încăperilor.
Parametrii apei calde folosite în instalaţia de încălzire prin radiaţie vor fi aleşi în condiţiile arătate la
art.17.12.
4.13. Agenţii termici şi parametrii nominali ai acestora din instalaţiile de încălzire ale încăperilor din
categoria A şi B pericol de incendiu şi din categoria C cu praf combustibil se vor alege astfel încât
temperaturile maxime ale suprafeţei componentelor instalaţiilor de încălzire să fie cu cel puţin 100C mai
mici decât temepraturile de aprindere, explozie, detonare, mocnire sau apariţie a produselor toxice (STAS
6877/9 - “Echipamente electrice pentru atmosferă explozivă. Determinarea temperaturii de aprindere a
gazelor şi vaporilor”).
4.14. Temperatura maximă a agentului termic va trebui să fie cel mult egală cu temperaturile admisibile
indicate de producător pentru componentele instalaţiei de încălzire.
Încălzirea de gardă
4.15. În clădiri şi în încăperi folosite cu intermitenţă, în care - în perioadele de nefolosire - este necesară
menţinerea unei temperaturi pozitive, se prevăd instalaţii de încălzire de gardă.
4.16. Încălzirea de gardă se prevede în cazurile în care temperatura minimă este cerută de necesităţi
tehnologice (utilaje, materiale etc.), dar nu poate fi asigurată prin căldura acumulată sau degajată de
utilaje şi de elementele construcţiei (corelată eventual cu mărirea rezistenţei termice a elementelor de
închidere a spaţiului respectiv).
Pentru protecţia împotriva îngheţului a instalaţiilor de orice fel, se poate folosi încălzirea de gardă, dacă
beneficiarul va aprecia că este mai economică decât luarea altor măsuri, ca:

• golirea instalaţiilor ;
• prevederea unor conducte însoţitoare ;
• încălzirea locală ;
• utilizarea altor sisteme .

4.17. Prevederea încălzirii de gardă este obligatorie în spaţiile dotate cu instalaţii speciale de stingerea
incendiilor de tip “apă - apă”.
4.18. Încălzirea de gardă poate fi realizată şi prin folosirea uneia din soluţiile:

• utilizarea instalaţiei de încălzire normală, cu reducerea temepraturii agentului termic;


• utilizarea unei părţi din instalaţia de încălzire normală;
• utilizarea unei instalaţii speciale de încălzire, folosind aceeaşi sursă şi - eventual - o parte din
reţeaua de distribuţie a instalaţiei normale.
Alegerea variantei se face după criterii economice şi funcţionale, de asigurare a unei exploatări uşoare şi
sigure.
Tabel 4.1.
SISTEME RECOMANDATE DE ÎNCǍLZIRE CENTRALǍ A CLǍDIRILOR

Nr. Grupa SISTEMUL


crt.
Agent termic Aparate de încălzir

1. Clădiri de locuit Apă caldă Corpuri de încălzire


Hoteluri, sanatorii cu regim hotelier
Amenajări turistice: vile, moteluri, hanuri
Cămine: studenţeşti, muncitoreşti, de bătâni,pentru
persoane cu handicap, aşezăminte de ocrotire
Internate şcolare, cazărmi
Policlinici, dispensare, cabinete mediale
Farmacii, laboratoare medicale

2. Spitale, sanatorii cu regim de spitalizare Apă caldă Corpuri de încălzi


Maternităţi, preventorii Suprafeţe radian
Creşe, grădiniţe, cămine de copii temperatură

3. Clădiri administrative Apă caldă Corpuri de încălzi


Unităţi de cercetare şi proiectare sau convectoradiat
Clădiri comerciale - bancare
Instituţii judiciare Apă caldă sau apă fierbinte Agregate pentru ae
Scoli, licee, facultăţi
Săli de gimnastică

4. Teatre, case de cultură, cămine culturale Apă caldă Corpuri de încălzi


Cluburi, săli de festivităţi, săli de şedinţe convectoradiator s
Săli expoziţionale şi muzeistice
Biblioteci, arhive Apă caldă sau apă fierbinte Agregate pentru
Cinematiografe Agregate de climat
Săli de sport
Clădiri de cult

5. Magazine înglobate în clădiri cu specific diferit Apă caldă Corpuri de încălzi


Complexe sau hale comerciale independente convectoradiator s
Restaurante, cantine, bufete
Apă caldă sau fierbinte Agregate pentru
Agregate de climat

6. Băi publice, săli duşuri comune Apă caldă Corpuri de încălzi


Bazine de înot, piscine convectoradiator
Spălătorii mecanice Suprafeţe radian
temperatură

Apă caldă sau fierbinte Agregate pentru ae


7. Incăperi de producţie în care nu se degajă praf, gaze Apă fierbinte Agregate pentru
sau vapori Corpuri de î
convectoradiator
Panouri radiante

Apă caldă (1) Corpuri de încălzi


convectoradiator,
Agregate pentru ae

8. Încăperi de producţie în care procesele tehnologice Apă fierbinte Agregate pentru


degajă praf, gaze sau vapori neexplozibili, Panouri radiante Panouri
incombustibili Corpuri de î
convectoradiator (2

9. Încăperi de producţie în care procesele tehnologice Apă caldă sau apă fierbinte Agregate pentru ae
degajă praf, gaze sau vapori inflamabili, combustibili
sau toxici (3)

10. Locuri de muncă sau zone de muncă izolate în clădiri Apă fierbinte Agregate pentru
neîncălzite (4) Panouri radiante

11. Grupuri de încăperi social-administrative înglobate în Apă fierbinte Corpuri de î


clădiri de producţie : convectoradiator
a) grupuri de încăperi în perimetrul spaţiilor de Agregate penru ae
producţie (birouri de secţii pentru maiştrii, vestiare,
grupuri sanitare) Apă caldă (1) Corpuri de încălzi
b) grupuri de încăperi înglobate în corpuri anexe, convectoradiator s
adiacente clădirilor de producţie (laboratoare, birouri
de proiectare, birouri administrative, vestiare, grupuri
sanitare)
NOTA: Se poate folosi ca agent termic şi aburul, în condiţiile prevăzute la art. 4.11., utilizând agregate de
aer cald şi corpuri de încălzire.
[top]

5. INSTALATII INTERIOARE DE INCALZIRE CENTRALA


Distribuţia agentului termic
5.1. Alegerea schemei de distribuţie se face astfel încât să se asigure:

• alimentarea aparatelor de încălzire ;


• funcţionarea concomitentă a acestora, dar şi posibilitatea funcţionării parţiale a instalaţiei ;
• stabilitatea hidraulică a instalaţiei, la variaţii de debit ;
• posibilitatea reglării instalaţiei, la schimbarea condiţiilor nominale;
• posibilitatea măsurării consumului de căldură .

5.2. Alimentarea aparatelor de încălzire se face - de preferinţă - pe ramuri, care grupează aparate de
aceeaşi categorie (corpuri de încălzire, agregate pentru aer cald, suprafeţe radiante), având curbe
caracteristice de variaţie a cedării de căldură cât mai apropiate şi care au acelaşi program de activitate.
Se recomandă ca ramurile să fie racordate în paralel, plecând de la un punct comun de distribuţie.
5.3. Instalaţia interioară de încălzire se concepe pentru a asigura programul real de încălzire al
consumatorilor. Pentru un program de încălzire diferenţiat se pot prevedea ramuri de distribuţie diferite şi
se dă posibilitatea scoaterii din funcţiune a unor părţi ale instalaţiei cu ajutorul armăturilor de închidere;
comanda acestora poate fi programată.
Se prevăd armături de închidere şi pentru a realiza sectorizarea instalaţiei şi a limita - astfel - zona de
influenţă a unor avarii, precum şi alte situaţii menţionate la art.5.17.
5.4. Echilibrarea hidraulică a instalaţiei este necesară pentru realizarea în condiţii nominale a alimentării
tuturor aparatelor de încălzire. Se realizează prin:

• alegerea traseelor conductelor ;


• dimensionarea conductelor ;
• introducerea unor rezistenţe hidraulice locale: diafragme, organe de reglare (regulatoare de
presiune etc.) ;
• utilizarea pompelor pentru suplimentarea presiunii .

5.5. Instalaţia de încălzire se reglează atunci când condiţiile de funcţionare diferă faţă de cele nominale;
de asemenea, când unul din parametrii de bază (de ex.: temperatura) variază faţă de valoarea prevăzută
nominal sau de valoarea programată.
Se folosesc, în acest scop, organe de reglare pentru întreaga instalaţie, pentru părţi din instalaţie sau
local, la consumatorii de căldură.
5.6. Se prevede automatizarea reglării mai ales când operaţiunile de reglare sunt foarte frecvente sau
când necesită o supraveghere multiplă. Astfel se automatizează reglarea debitului şi temperaturii
agentului termic în funcţie de temperatura aerului exterior şi interior, precum şi de cea a agentului termic
(a se vedea art.16.15...16.21.).
5.7. Măsurarea consumului de căldură se poate face la sursă şi la consumatorul de căldură (a se vedea
art.16.23….16.25).
În instalaţiile interioare de încălzire, contorizarea se poate face la toate tipurile de clădiri civile şi
industriale. Este necesară corelarea între soluţia de contorizare şi schema de distribuţie folosită.
În clădirile de locuit etajate, în care, pentru instalaţia de încălzire centrală se foloseşte o schemă de
distribuţie cu coloane verticale, măsurarea căldurii se poate face pe clădire (sau o parte din clădire).
Pentru clădirile de locuit parter şi etajate cu instalaţia de încălzire având distribuţie individuală pe
apartament (art. 5.11) se poate face şi contorizarea căldurii pe apartament. In acest caz, dacă prepararea
apei calde de consum se face local (art. 5.12.) consumul înregistrat include şi căldura necesară preparării
sale.
5.8. Schema generală de distribuţie orizontală (inelară sau arborescentă), verticală (inferioară sau
superioară), cu una sau două conducte, se alege astfel încât să satisfacă condiţiile necesare.
5.9. În instalaţiile de încălzire centrală din clădiri cu mai multe etaje se ţine seama de efectul gravitaţional
corelat cu soluţia de amplasare a distribuţiei orizontale: inferioară, superioară, mixtă (art.17.21).
5.10. În cazul clădirilor înalte în care se impune distribuţia pe zone soluţia de amplasare a conductelor
orizontale de distribuţie - în subsol sau în etaj tehnic - se determină printr-o analiză tehnică şi economică,
luând în considerare toate instalaţiile şi construcţiile aferente. În cazul amplasării conductelor de
distribuţie în etaj tehnic, se prevăd măsurile corespunzătoare evitării inundării etajelor de sub cel tehnic.
Montarea distribuţiei pentru zona superioară sub plafonul unui etaj curent, se poate face cu condiţia ca
soluţia să nu afecteze funcţionalitatea etajului respectiv, să se ia măsurile corespunzătoare pentru
evitarea inundării acestuia în caz de avarii, să se asigure accesul normal la elementele instalaţiei şi să se
poată semnaliza lipsa de etanşeitate a conductelor.
5.11. În clădirile de locuit multietajate, în care se urmăreşte o independenţă cât mai mare a
consumatorilor, se poate folosi o schemă de încălzire de apartament, cu distribuţie individuală orizontală,
mono sau bitubulară, folosind o sursă comună de căldură pentru întreaga clădire.
Alimentarea tuturor apartamentelor din clădire se face - în acest caz -de la una sau mai multe coloane
principale verticale bitubulare, montate în spaţii comune (de ex. casa scării) şi racordate la sursa comună
de căldură.
5.12. Prepararea apei calde de consum, folosind agentul termic al instalaţiei de încălzire ca agent primar
se poate face: central, zonal (de ex.în fiecare tronson al clădirii de locuit) sau local. Ultima variantă se
recomandă a fi folosită mai ales în cazul încălzirii de apartament.
La alegerea variantei stau criteriile funcţional şi economic, ţinând seama şi de corelarea necesară între
soluţiile instalaţiilor de încălzire şi sanitare.
Alegerea regimului de presiune
5.13. In instalaţiile cu agent termic apă caldă se asigură presiunea statică, necesară menţinerii instalaţiei
pline cu apă, cu ajutorul vaselor de expansiune de tip:

• deschis, care asigură presiunea gravitaţională prin amplasarea la cota necesară ;


• închis, care asigură presiunea prin comprimarea unei perne de gaz (aer) la presiunea necesară.

La instalaţiile cu agent termic apă fierbinte, se include şi valoarea presiunii necesare împiedicării
vaporizării apei la temperatura nominală; presiunea se asigură în sursa de căldură.
5.14. Presiunea dinamică necesară circulaţiei apei se asigură cu ajutorul pompelor de circulaţie.
Presiunea totală, necesară atât menţinerii instalaţiei pline cu apă, cât şi circulaţiei apei, se realizează prin
alegerea adecvată a poziţiei de legare a vaselor de expansiune şi a pompelor de circulaţie la instalaţia de
încălzire, astfel încât să se asigure în orice punct al instalaţiei de încălzire valoarea necesară a presiunii
totale.
Presiunea maximă nu trebuie să depăşească valoarea presiunii admisibile în orice element component al
instalaţiei. Se consideră că cele mai vulnerabile componente sunt corpurile de încălzire de la partea
inferioară a instalaţiei.
5.15. Pompele de circulaţie se pot prevedea :

• la sursă - pentru asigurarea presiunii în centrală sau punctul termic ;


• în punctul de distribuţie - pe fiecare din ramurile grupând consumatori cu condiţii similare ;
• la consumatori - pentru asigurarea presiunii necesară local.

Amplasarea pompelor se poate face :

• la pardoseală, prin intermediul unor postamente ;


• pe conducte: liniar sau în coturi.

Pentru evitarea întreruperilor în alimentarea cu agent termic se pot prevedea pompe de rezervă. In cazul
în care rezultă ca necesară pompă de rezervă şi amplasarea pompei se face pe conductă se recomandă
folosirea pompelor gemene.
5.16. Asigurarea unei independenţe a ramurilor în ceea ce priveşte presiunea dinamică (faţă de
posibilitatea unei influenţe a variaţiei de presiune din amonte) se obţine prin egalizarea presiunii între
conductele principale de ducere şi de întoarcere în punctul de racordare şi prin creerea presiunii
necesare pe fiecare ramură, cu ajutorul unei pompe proprii de circulaţie.
În instalaţia de încălzire centrală cu distribuţie individuală de apartament (a se vedea art. 5.11) se poate
asigura această independenţă prin prevederea pe fiecare ramură de apartament a unui vas de egalizare
a presiunilor şi a unei pompe proprii de circulaţie.
Armături de închidere, reglare, golire şi dezaerisire
5.17. Instalaţiile interioare de încălzire se prevăd cu armături de închidere :

• pe conductele principale şi pe ramurile de distribuţie ;


• pe conductele de alimentare a aparatelor de încălzire, pentru izolarea acestora ;
• pentru izolarea aparatelor care necesită controale frecvente (contoare, filtre) ;
• pe ramurile alimentând consumatori cu program diferenţiat ;
• pentru sectorizarea instalaţiei ;
• pentru izolarea unor circuite restrânse, cu posibilităţi frecvente de avarie, de exemplu la baza
coloanelor.

Armăturile de închidere se montează în locuri accesibile.


5.18. La toate eleementele instalaţiei de încălzire unde pot apare variaţii ale debitelor de exploatare se
prevăd armături de reglare. Se recomandă automatizarea reglării în situaţiile menţionate la art.5.6.
vPentru instalaţii de încălzire cu corpuri de încălzire se recomandă:

• în clădirile de locuit şi alte clădiri civile, după gradul de utilizare al reglării: robinete de dublu
reglaj, cu reglaj prestabilit sau termostate, la fiecare corp de încălzire ;
• în clădirile industriale: robinete de reglare la un grup de corpuri de încălzire situate în aceeaşi
încăpere, pe o ramură comună.

Pentru accesul de control şi intervenţie se prevăd spaţiile necesare în zonele de ampalsare a armăturilor
de reglare.
5.19. Pe circuitele de conducte a căror echilibrare hidraulică nu poate fi realizată numai prin alegerea
traseelor şi prin dimensionarea conductelor, se folosesc măsurile indicate la art.5.4. referitoare la
echilibrarea hidraulică a instalaţiei.
Pentru verificarea echilibrării hidraulice a circuitelor instalaţiei interioare se prevăd, fie armături
specializate pentru determinarea presiunilor din instalaţie, fie peerechi de prize de presiune (racorduri din
ţeavă Dn 15, prevăzute cu armături de închidere) în punctele în care această măsură este considerată
strictă necesară (de ex. la baza coloanelor principale de la capătul ramurilor de distribuţie, pe circuite cu
regim hidraulic variabil etc.).
5.20. Pentru golirea apei din instalaţiile de încălzire se prevăd armături de golire în punctele cele mai
joase ale părţilor de instalaţii separate prin armături de închidere.
De asemenea, se prevăd armături de golire la aparatele schimbătoare de căldură pentru prepararea
aerului cald sau a apei calde de consum.
5.21. În instalaţiile funcţionând cu agent termic apă, se prevăd posibilităţi de evacuare a aerului, locale
sau centrale.
Evacuarea locală a aerului se face cu armături de dezaerisire, de preferinţă automate, ampalsate în
punctele în care aerul se poate colecta.
Evacuarea centrală a aerului necesită conducte speciale de dezaerisire şi, eventual, vase de colectare a
aerului. Pentru un grup, separat prin armături de închidere şi golire se prevede un sistem propriu de
dezaerisire.
Instalaţiile de încălzire cu radiatoare din tablă de oţel nu vor fi utilizate armături de dezaerisire automată.
Prevederi specifice instalaţiilor cu abur
5.22. La corpurile de încălzire şi agregatele de aer cald funcţionând cu abur se prevăd separatoare de
condensat individuale. Se pot folosi separatoare de condensat comune pentru un grup de consumatori
mici, utilizând abur cu aceeaşi presiune şi având acelaşi program de funcţionare.
5.23. Pe conductele instalaţiei interioare de distribuţie a aburului se face separarea condensatului la
punctele de evacuare (purjare) prevăzute la ruperi de pantă şi la capătul ramurilor.
Aerisirea pe conductele de condensat se face prin separatoare de condensat sau prin dispozitive
speciale de dezaerisire.
5.24. Se folosesc pentru separarea condensatului de abur, după caz, oale, aparate sau sifoane de
condensat.
Oalele de condensat se prevăd la consumatori de căldură ce folosesc debite mari de abur (în special
schimbătoare de căldură) sau în cazul aburului de medie presiune.
Aparatele de condesat se folosesc în special la corpuri de încălzire.
Sifoanele de condensat se folosesc mai ales la separarea condensatului pe conductele de abur de joasă
presiune, având presiuni sub 0,3 bar.
Traseele conductelor în interiorul clădirilor
5.25. Traseele conductelor termice interioare se aleg astfel încât să asigure:

• alimentarea tuturor consumatorilor ;


• accesul la conducte, aparate şi armături în timpul exploatării ;
• lungimi minime de reţea ;
• autocompensarea dilatărilor ;
• reducerea numărului de goluri la trecerea prin elementele structurale ;
• respectarea prevederilor art.16.5 referitor la distanţele minime normate dintre conductele
instalaţiei de încălzire şi elementele de construcţii, executate din materiale combustible .
5.26. La alegerea traseelor conductelor se evită trecerea acestora prin:

• pereţii şi planşeele încăperilor cu pericol de explozie ;


• încăperi cu medii agresive ;
• încăperi în care se depozitează mărfuri sau obiecte de valoare, degradabile în contact cu apa ;
• încăperi care, datorită trecerii conductelor, îşi diminuează valoarea estetică ;
• încăperi neîncălzite.

În caz că trecerea prin aceste categorii de încăperi nu poate fi evitată, se iau măsuri corespunzătoare
(piese speciale de trecere, canale sau tuburi de protecţie, izolări etc.)
5.27. În clădirile civile conductele se pot monta aparent sau mascat, după opţiunea bneficiarului.
În încăperile în care conductele se montează aparent neizolate, se iau măsuri pentru evitarea pericolului
de arsuri prin atingere directă.
Pentru porţiunile în care conductele se montează mascat se recomandă prevederea unor măsuri prin
care să se poată semnala eventuala lipsă de etanşeitate a conductelor şi poziţionarea unei avarii (de
ex.uşi de control pe ghene şi puncte de scurgere a apei).
În mediile agresive sau cu pericol de explozie se interzice montarea mascată a conductelor.
În încăperile care reclamă condiţii igienice sau de confort deosebite (de ex.teatre, cinematografe mari,
săli de operaţie etc.) pozarea mascată se poate face cu elemente uşoare, demontabile.
Conductele se pot monta în ghene, alcătuite conform reglementărilor de siguranţă la foc, iar mascarea se
poate face cu elemente uşoare, demontabile, fără a afecta elementele structurale ale clădirilor.
5.28. În cazul utilizării unor scheme sau sisteme la care se amplasează conductele sub pardoseală
(încălzite cu distribuţie orizontală de apartament, încălzire prin radiaţie) se recomandă prevederea unor
măsuri prin care să se poată controla etanşeitatea instalaţiei. Utilizarea acestor soluţii este condiţionată
de folosirea unor materiale (conducte, fitinguri) cu fiabilitate ridicată şi cu posibilităţi de înlocuire (de
ex.conducte de material plastic de tip “ţeavă în ţeavă”).
Măsurile similare se recomandă şi pentru instalaţiile montate la plafon (de ex. încălzire prin radiaţie).
5.29. Conductele distribuţiei orizontale din clădirile civile se amplasează în subsolul general şi în subsolul
sau nivelul tehnic.
Pentru conductele principale sau de distribuţie ale clădirilor civile fără subsol şi fără pod se pot prevedea
canale circulabile.
În cazul folosirii schemei de distribuţie superioară, conductele se pot monta în podul clădirilor, cu luarea
măsurilor de termoizolarea a lor.
5.30. În clădiri industriale conductele se montează - de regulă - aparent, la înălţimi convenabile. Porţiunile
de reţea pentru care condiţiile locale impun amplasarea lor sub nivelul pardoselii se pozează în canale
vizitabile.
5.31. Se evită pozarea conductelor instalaţiilor de încălzire cu apă, cu funcţionare intermitentă (inclusiv a
celor de dezaerisire), în spaţii a căror temperatură poate scădea sub 0 oC. Dacă evitarea nu este posibilă,
se vor lua măsuri speciale de protecţie împotriva îngheţului.
5.32. Se recomandă evitarea amplasarii conductelor sau a altor componente ale instalaţiei în zone de
circulaţie sau locuri în care ar putea fi expuse unor eventuale acţiuni mecanice exterioare.
Măsuri de protecţie globală (construcţii şi instalaţii)
5.33. Trecerea conductelor prin elemente de construcţii (pereţi şi planşee) care au rol de protecţie la foc,
antifoc sau rezistente la explozie, precum şi utilizarea canalelor şi ghenelor în care se montează
conductele se va face - obligatoriu - conform reglementărilor de siguranţă la foc.
5.34. La trecerea conductelor prin pereţi şi planşee se va ţine seama atât de reglementările de siguranţă
la foc, cât şi de necesitatea mişcării libere a conductelor datorită dilatării (a se vedea şi cap.14). In acest
scop se vor folosi obligatoriu detalii omologate asigurând condiţiile globale funcţionale şi de siguranţă la
foc, inclusiv în cazul unei acţiuni seismice.
5.35. Prin încăperile de categorie A şi B de pericol de incendiu, precum şi prin cele de categoria C cu praf
combustibil, nu este permisă trecerea cu conducte de încălzire care alimentează încălzirea altor încăperi,
decât cele ale încăperii respective.
Agenţii termici şi parametrii acestora vor fi aleşi conform prevederilor art. 4.13, iar traseele conductelor
vor fi stabilite în raport cu temperatura de aprindere a substanţelor din încăperi, astfel încât să nu
provoace explozia, aprinderea, detonarea, mocnirea sau apariţia produselor toxice.
5.36. Este interzisă pozarea conductelor pentru lichide combustibile sau de abur cu presiunea mai mare
de 1 bar în casa scărilor, pe căile de evacuare în caz de incendiu şi în staţiile pompelor de incendiu.
Conductele de abur cu presiunea mai mare de 1 bar pozate în exteriorul clădirilor, pe pereţii acestora, vor
fi montate la o distanţă de cel puţin 5 m, măsurată în planul peretelui, de limitele uşilor de evacuare sau
de axul scărilor de evacuare în caz de incendiu. In cazul în care distanţa prescrisă nu poate fi asigurată,
se vor lua măsuri de ecranare a conductelor de abur în zona uşilor de evacuare sau a scărilor de salvare,
prin elemente incombustibile cu o rezistenţă la foc de minimum 15 min.
5.37. Se interzice trecerea conductelor de încălzire (inclusiv a celor de dezaerisire) prin :

• canale care vehiculează praf, vapori sau gaze combustibile ;


• canale şi ghene în care se pot acumula substanţe care prezintă pericol de incendiu sau explozie ;
• încăperi de depozitare a substanţelor generatoare de reacţii periculoase în contact cu apa ;
• încăperi speciale pentru echipament electric (tablouri de distribuţie, baterii de condensatoare sau
acumulatoare, transformatoare, redresoare, motoare de ascensoare); fac excepţie conductele
instalaţiilor de încălzire ale încăperilor respective ;
• casa ascensoarelor ;
• coşuri şi canale de fum (cu excepţia instalaţiilor pentru recuperarea căldurii gazelor de ardere).

5.38. Ansamblulul instalaţiei de încălzire trebuie să i se asigure stabilitatea şi rezistenţa mecanică


necesară preluării eforturilor portante şi celor date de dilatarea instalaţiei, precum şi de acţiuni seismice.
Elementele de rezistenţă ale construcţiei trebuie să aibă capacitatea preluării acestor eforturi. In situaţia
în care elementele de rezistenţă sunt existente se va avea în vedere, la alegerea traseului instalaţiei, ca
eforturile transmise prin instalaţia de încălzire să nu afecteze capacitatea de rezistenţă a elementelor de
construcţii.
Pentru susţinerea elementelor de instalaţie (în special a conductelor) se recomandă folosirea detaliilor tip
de instalaţii.
5.39. Se interzice executarea în elementele structurii de rezistenţă a şliţurilor orizontale şi verticale,
precum şi a golurilor, dacă acestea nu au fost prevăzuite în proiectul structurii de rezistenţă.
Sliţurile orizontale şi verticale, precum şi golurile pentru montarea sau trecerea conductelor se vor stabili
de comun acord cu proiectantul structurii de rezistenţă.
5.40. În localităţile cu distribuţie de gaze naturale, pentru conductele de încălzire montate direct în sol sau
în canale de protecţie, se vor lua măsuri de etanşare a acestora la intrarea sau ieşirea din subsolul
clădirilor, pentru a se împiedica pătrunderea în clădiri a gazelor naturale infiltrate în solul înconjurător.
De asemenea, în aceste situaţii se vor etanşa toate trecerile instalaţiei de încălzire prin planşeul de sub
parter, precum şi eventualele planşee intermediare, aflate sub cota solului, pentru evitarea pătrunderii
gazelor în interiorul clădirilor.
Pentru soluţiile de etanşare se recomandă utilizarea detaliilor specifice de instalaţii.
La intrarea sau ieşirea din clădire a conductelor de încălzire montate direct în sol sau în canale de
protecţie, dacă între acestea şi conducta de gaze este o dferenţă mai mică de 5 m, se vor prevedea
răsuflători, pe traseul conductelor de încălzire (conform prevederilor din Normativul I6).
[top]

6. ÎNCǍLZIREA CU CORPURI DE ÎNCǎLZIRE


Domeniul de utilizare
6.1. Sistemul de încălzire centrală cu corpuri de încălzire se prevede, în general, în clădiri cu încăperi de
dimensiuni şi înălţimi reduse, care nu necesită instalaţii de ventilare mecanică sau instalaţii de încălzire
cu aer cald.
6.2. În încăperi cu dimensiuni şi înălţimi mari (hala de producţie, spaţii comerciale etc.), încălzirea cu
corpuri de încălzire se foloseşte în paralel cu încălzirea cu aer cald în cazurile în care este necesară
compensarea efectului de radiaţie negativă al suprafeţelor de închidere reci atunci când locurile de
muncă sau activitate sunt în apropierea acestora. Dimensionarea corpurilor de încălzire se efectuează în
conformitate cu “Ghidul pentru proiectarea instalaţiilor de încălzire perimetrală la clădiri” - GP 060.
Încălzirea cu corpuri de încălzire, în paralel cu încălzirea cu aer cald, se poate face şi în alte situaţii în
care soluţia este justificată tehnic şi economic.
Alegerea tipului de corp de încălzire
6.3. În aceeaşi instalaţie de încălzire centrală se recomandă utilizarea unor corpuri de încălzire cu curbe
caracteristice de variaţie a cedării de căldură, cât mai apropiate.
Se dă preferinţă corpurilor de încălzire cu un indice ridicat de încărcare termică al metalului, pentru durata
de viaţă (W/kg) x ani durată de viaţă.
6.4. În încăperi în care există pericolul de lovire (ateliere, depozite, căi de circulaţie etc.) se prevăd
corpuri de încălzire cu rezistenţă mecanică corespunzătoare.
De asemenea, la alegerea corpului de încălzire se are în vedere ca acesta să fie rezistent la acţiunea
corozivă a mediului în care se montează; radiatoarele din tablă de oţel nu se vor monta în medii corozive.
La folosirea apei fierbinţi ca agent termic, corpul de încălzire trebuie să reziste la presiunea
corespunzătoare temperaturii de vaporizare a apei fierbinţi.
În încăperi cu medii încărcate cu pulberi, praf, scame, vapori sau suspensii organice, se prevăd corpuri
de încălzire uşor de curăţat şi cu forme care nu favorizează depunerea prafului sau suspensiilor; în acest
caz se evită folosirea corpurilor de încălzire cu convecţie puternică.
În încăperi cu degajări de pulberi, praf combustibil nu se admite folosirea corpurilor de încălzire cu
aripioare, cu convecţie liberă.
În încăperile cu pericol de explozie, corpurile de încălzire trebuie să aibă temperatura superificială sub
limita de siguranţă prescrisă la art.4.13. sau de alte reglementări în vigoare.
6.5. Pentru încălzirea perimetrală a încăperilor în care există locuri fixe de muncă sau activitate în
apropierea suprafeţelor vitrate exterioare, (a se vedea art.6.2.) se preferă corpuri de încălzire capabile a
realiza temperaturi superficiale cât mai ridicate şi care cedează căldura preponderent prin radiaţie; în
aceste cazuri se utilizează corpuri de încălzire cu un număr redus de rânduri de coloane verticale sau cu
o singură placă radiantă.
Pentru combaterea infiltraţiilor de aer rece, corpurile de încălzire vor avea, pe cât posibil, lungimea egală
cu cea a ferestrelor, adoptându-se corpuri de încălzire cu înălţime redusă.
6.6. În grupuri sanitare sau alte încăperi, cu spaţii restrânse, se pot folosi - cu acceptul beneficiarului -
registre verticale cu un număr redus de ţevi.
Amplasarea corpurilor de încălzire
6.7. Corpurile de încălzire se amplasează astfel încât să se asigure funcţionarea lor cu eficienţă termică
maximă şi să se coreleze cu elementele construcţiei, cu mobilierul sau utilajele de producţie şi cu
celelalte instalaţii aferente clădirilor; se va asigura circulaţia persoanelor şi accesul la hidranţii de
incendiu. Este necesar ca soluţiile de ansamblu să satisfacă cerinţele funcţionale, estetice şi economice.
6.8. Corpurile de încălzire se amplasează corelat cu componentele instalaţiilor electrice potrivit
prevederilor din “Normativul privind proiectarea şi executarea instalaţiilor electrice la consumatori, cu
tensiuni până la 1000 V curent alternativ şi 1500 V curent continuu” - I 7, cu privire la prevenirea
accidentelor prin electrocutare.
6.9. Pentru obţinerea unei eficienţe termice maxime se recomandă amplasarea corpurilor de încălzire la
partea inferioară a încăperilor, în vecinătatea suprafeţelor reci. Corpurile de încălzire care cedează
căldura în special prin convecţie se montează în dreptul parapetului ferestrelor sau, dacă nu este posibil,
în imediata apropiere a acestuia.
6.10. Realizarea nişelor pentru montarea corpurilor de încălzire este permisă cu acordul proiectantului de
rezistenţă.
La nişele din pereţii exteriori, se recomandă ca rezistenţa termică a peretelui din spatele corpurilor de
încălzire, să fie cel puţin egală cu cea din câmpul normal al pereţilor respectivi; pentru creşterea eficienţei
se poate prevedea o placă sau folie reflectorizantă, pe perete, în spatele corpurilor de încălzire.
6.11. În casele scărilor, corpurile de încălzire se amplasează, de regulă, la parter. Dacă nu este suficient
pentru acoperirea necesarului de căldură, se prevăd corpuri de încălzire şi la nivelurile imediat
superioare.
6.12. Pe căile de evacuare în caz de incendiu (coridoare, scări), amplasarea corpurilor de încălzire se va
face cu respectarea reglementărilor de siguranţă la foc.
Mascarea corpurilor de încălzire
6.13. Mascarea corpurilor de încălzire se prevede :

• la folosirea agenţilor termici cu parametri ridicaţi, în scopul evitării pericolului de arsură prin
atingere directă ;
• în încăperi destinate copiilor preşcolari (în creşe, grădiniţe, cămine) ;
• în încăperi cu cerinţe estetice speciale ;
• în alte situaţii, la cererea beneficiarului.

6.14. Tipurile de măşti trebuie să asigure circulaţia nestânjenită a aerului, reducerea minimă a debitului
de căldură al corpului de încălzire, realizarea cerinţelor estetice locale, demontarea lor şi curăţirea uşoară
a corpului de încălzire.
Racordarea la instalaţie a corpurilor de încălzire
6.15. Corpurile de încălzire se racordează la instalaţie astfel încât circulaţia agentului termic să se facă,
de regulă, de sus în jos.
In cazul când se folosesc alte scheme de racordare a corpurile de încălzire, se ţine seama de influenţa
respectivă asupra temperaturii medii a corpurilor de încălzire, specifică tipului de corp şi dimensiunilor
sale.
6.16. La folosirea schemei de distribuţie cu coloane verticale, legăturile corpurilor de încălzire se prevăd,
regulă, pe aceeaşi parte, dacă - prin construcţia corpurilor - nu sunt prevăzute pe părţi opuse; dacă
circulaţia agentului termic se face de sus în jos, corpurile de încălzire cu lungime mai mare de 1,20 m se
racordează în diagonală.
Pentru legarea corpurilor de încălzire la coloane se recomandă distanţele minime între corp şi coloană,
prevăzute la art.14.7 şi în tabelul 14.3 pentru a se asigura compensarea dilatărilor. In cazul când nu se
pot respecta aceste distanţe, se prevede racrodarea corpului de încălzire la capătul opus coloanei.
În cazul altor scheme de distribuţie (ex. distribuţie individuală monotub orizontală în pardoseală), legarea
corpurilor de încălzire se face conform instrucţiunilor tehnice ale furnizorului elementelor de racordare
folosite.
[top]

7. ÎNCǍLZIREA CU AER CALD


Domeniul de utilizare
7.1. Se adoptă sistemul de încălzire cu aer cald în încăperi din clădiri civile şi industriale, atunci când :

• se prevede ventilarea mecanică a încăperilor pentru satisfacerea condiţiilor de confort sau


funcţionale ale acestora ;
• condiţiile funcţionale şi dimensiunile încăperilor nu permit folosirea eficientă a altor sisteme de
încălzire, mai ales în zona centrală (de ex.: săli de spectacole, săli de sport, încăperi mari de
producţie fără nocivităţi); ( a se vedea şi tabelul 4.1.) ;
• încăperile sunt folosite intermitent pe o durată scurtă (de ex: săli de adunări, clădiri de cultură) ;
• sistemul cu corpuri de încălzire nu poate asigura singur necesarul de căldură.

7.2. Încălzirea cu aer cald se foloseşte în paralel cu încălzirea cu corpuri de încălzire sau cu panouri
(benzi) radiante atunci când soluţia este necesară pentru satisfacerea condiţiilor de confort termic în
zonele perimetrale, cu pereţi exteriori (de ex: în încăperi cu locuri fixe de muncă sau activitate în
apropierea suprafeţelor vitrate exterioare - a se vedea art.5.2.).
Alegerea sistemului de încălzire cu aer cald
7.3. În cazul în care adoptarea încălzirii cu aer cald rezultă din necesitatea ventilării, soluţia de realizare a
încălzirii este cea determinată de cerinţele ventilării şi se stabileşte conform prevederilor “Normativului
privind proiectarea şi executarea instalaţiilor de ventilare şi climatizare” indicativ I 5.
7.4. Este necesar ca încălzirea cu aer cald să asigure încadrarea valorilor vitezei şi temperaturii aerului în
limitele de confort termic, în cazul clădirilor civile sau cele prescrise de “Normele generale de protecţia
muncii”, în cazul clădirilor industriale. Limitele se referă atât la refulare cât şi la oricare punct de circulaţie
a aerului în zona de lucru a încăperii. Temperatura şi viteza aerului se corelează la refulare cu debitele de
căldură şi de aer.
7.5. Debitul de căldură furnizat de instalaţia de încălzire cu aer cald se determină pe baza bilanţului
termic al pierderilor, degajărilor şi aporturilor de căldură ale spaţiului de încălzit, ţinând seama - dacă este
cazul - şi de debitul de căldură furnizat de corpurile de încălzire montate în spaţiul respectiv.
În cazul spaţiilor prevăzute cu ventilare mecanică, la stabilirea necesarului total de căldură pentru
încălzire şi ventilare se va ţine seama şi de căldura necesară pentru încălzirea aerului de ventilare până
la temperatura încăperii respective.
7.6. La determinarea debitului de aer cald al instalaţiei de încălzire şi ventilare se ţine seama de :

• debitul de căldură necesar încăperii - furnizat astfel încât să nu se depăşească limitele de


temperatură admise ale aerului (a se vedea art. 7.4. şi 7.13.) ;
• debitul de aer necesar pentru ventilarea încăperii.

7.7. În cazul în care debitul de aer necesar ventilării generale este prea mic pentru a asigura acoperirea
necesarului de căldură al încăperii în limitele admise pentru temperatura de refulare sau nu asigură o
repartiţie corespunzătoare a temperaturii aerului în zona de lucru, se ia una din următoarele măsuri:

• utilizarea aerului recirculat ;


• mărirea debitului de aer proaspăt (în cazuri în care nu este admisă recircularea aerului).

Recircularea aerului se adoptă numai cu respectarea prevederilor “Normelor generale de protecţie a


muncii” şi ale “Normativului pentru proiectarea şi executarea instalaţiilor de ventilare şi climatizare”
indicativ I 5, privitoare la calitatea necesară a aerului din încăperi.
7.8. La determinarea debitului de aer al instalaţiei de încălzire - când nu este necesară şi ventilarea - se
urmăreşte reducerea debitului de aer vehiculat, fără a se coborî sub limita minimă necesară asigurării
unei distribuţii satisfăcătoare a aerului în încăpere.
7.9. Amplasarea în plan a gurilor de refulare se face astfel încât jeturile de aer să acopere cât mai
omogen spaţiul încălzit.
Inălţimea şi viteza de refulare a jeturilor de refulare se aleg astfel încât în zona de lucru să se asigure
parametrii prevăzuţi (a se vedea art. 7.4.).
7.10. Este necesar ca repartizarea debitelor de aer cald să fie uniformă în toate zonele de producţie sau
ale încăperii.
Se exceptează de la această prevedere cazurile în care instalaţia de aer cald este combinată cu
ventilarea şi are funcţia de diluţie a nocivităţilor distribuite neuniform, când distribuţia debitelor de aer se
face în funcţie de cantitatea şi calitatea nocivităţilor degajate în diferite zone ale spaţiului respectiv.
7.11. În instalaţiile de încălzire cu aer cald combinate cu ventilarea, în care este necesară repartizarea
neuniformă a debitelor de aer cald sau a căldurii, se pot utiliza, în acest scop, agregate pentru aer cald
suplimentare şi independente de instalaţia de ventilare sau baterii de încălzire secundare, montate pe
reţeaua de distribuţie a aerului.
7.12. La alegerea vitezei de refulare a aerului cald în hală, se ţine sema de vitezele admise în zona de
lucru (a se vedea art.7.4.)
Bătaia jeturilor de aer cald ale gurilor de refulare se corelează cu caracteristicile constructive ale halei
astfel încât să se satisfacă prescripţiile art.7.10.
7.13. La stabilirea temperaturii de refulare a aerului din instalaţiile de încălzire cu aer cald se ţine seama
de următoarele :

• temperatura maximă va corespunde prevederilor din “Normele generale de protecţie a muncii” ;


• temperatura minimă se aleg astfel încât, la pătrunderea jetului în zona de lucru, temperatura
acestuia să depăşească temperatura ambiantă cu valoarea impusă de viteza aerului în zona
respectivă; îndeplinirea prevederilor la temperatura minimă va fi verificată şi în condiţiile perioadei
de tranziţie a încălzirii.

7.14. În clădirele care adăpostesc încăperi sau secţii cu programe diferite de funcţionare se prevăd
sisteme separate de încălzire cu aer cald, pe zonele cu acelaşi program de funcţionare.
7.15. În construcţiile prevăzute cu elementele automate de protecţie şi stingere a incendiilor cu fuzibile,
instalaţia de încălzire cu aer cald va trebui să fie realizată astfel (temperatura, viteza şi direcţia de
deplasare a aerului cald) încât să se evite posibilitatea intrării greşite în funcţiune a instalaţiilor P.S.I.
7.16. La instalaţiile de încălzire cu aer cald care funcţionează exclusiv cu aer exterior şi care nu sunt
utilizate continuu timp de 24 ore, se recomandă a se prevedea prize de aer recirculat, pentru amorsarea
încălzirii în regim de recirculare, înainte de începerea activităţii normale de producţie.
Soluţii de încălzire cu aer cald
7.17. Soluţia de încălzire cu aer cald preparat centralizat şi distribuit prin canale se utilizează mai ales în
cazul în care se prevede ventilarea mecanică generală cu canale de distribuţie şi guri de refulare, în
conformitate cu prevederil din “Normativul pentru proiectarea şi executarea instalaţiilor de ventilare şi
climatizare” - I 5.
7.18. Parametrii de debit şi temperatură se stabilesc centralizat pentru întreaga instalaţie, reglarea fiind
automatizată.
La alegerea, amplasarea şi dimensionarea gurilor de refulare se asigură condiţiile privind omogenitatea
distribuţiei aerului şi parametrii jetului de aer refulat (a se vedea art. 7.9. şi 7.12.).
7.19. La determinarea capacităţii bateriilor de încălzire ale sistemelor de încălzire cu aer cald preparat
centralizat se iau în considerare şi pierderile de căldură ale aerului pe canalele de distribuţie. Pentru
reducerea acestor pierderi se analizează oportunitatea izolării termice a canalelor.
7.20. Izolarea termică a canalelor se prevede, în caz de necessitate şi pentru:

• împiedicarea condensării vaporilor de apă pe pereţii canalelor ;


• limitarea propagării incendiului prin intermediul canalelor către materiale combustibile aflate în
apropierea lor.

7.21. Se pot folosi şi variante ale sistemului de încălzire cu aer cald şi distribuţie prin canale, la care
prepararea centralizată a aerului se face la o temperatură mai ridicată a aerului decât cea de refulare,
astfel :

• soluţia de distribuţie prin canale a unui debit mai redus de aer la temperatură mai ridicată şi apoi
la locul de utilizare, folosind aparate de inducţie, se refulează în încăpere un amestec de aer
transportat şi recirculat ;
• soluţia cu două canale de aer - cald şi rece - care prin amestc trimit prin gura de refulare aerul la
temperatura necesară; are posibilitatea unei reglări automate locale.

7.22. Asigurarea omogenităţii încălzirii cu aer cald şi împiedicarea stratificării termice la partea superioară
a încăperilor, în special a celor înalte - se realizează prin soluţii ca: introducerea aerului în zona de lucru
cu jeturi verticale de sus în jos, cât mai aproape de pardoseală, folosirea unor aparate speciale pentru
destratificare etc.
7.23. Încălzirea aerului se poate asigura şi prin instalaţia de climatizare din unele încăperi cu cerinţe
deosebite funcţionale din clădiri civile şi industriale. Aerul este tratat centralizat sau local pentru a se
asigura temperatura şi umiditatea necesară.
7.24. Încălzirea cu aer cald a spaţiilor care nu necesită ventilarea se realizează, de preferinţă, prin
prepararea locală a aerului cald şi fără tubulatură - de exemplu: agregatele de aer cald sau aeroterme.
Prepararea aerului se face local, în aparat, folosind un agent termic distribuit din centrala termică. Soluţia
este recomandtă în special, în încăperile de producţie, cu dimensiuni mici şi mijlocii, ţinând seama şi de
faptul că agregatele de aer pot folosi mărimi diferite ale gurii de refulare, iar aerotermele au guri cu
dimensiuni fixe din construcţie.
7.25. În lipsa unui agent termic sau în situaţii în care soluţia rezultă avantajoasă, pentru încălzirea cu aer
cald a încăperilor se pot folosi generatoare cu aer cald, echipamente la care încălzirea aerului se face
prin arderea unui combustibil lichid sau gazos.
Utilizarea generatorului de aer cald pentru încălzirea încăperilor se face cu luarea tuturor măsurilor
necesare de siguranţă la foc şi siguranţă în exploatare: generatoare cu focar etanş, la care circuitul
aerului de încălzire este separat de circuitul aer de ardere - gaze arse, instalaţii de semnalizare -
automatizare pentru funcţionarea în siguranţă (menţinerea concentraţiilor de noxe din încăpere în limitele
admise, controlul alimentării cu combustibil, detecţia scăpărilor de gaze etc.).
7.26. În încăperile cu suprafaţa sub 100 mp şi având cerinţe de climatizare (birouri, magazine etc.),
încălzirea se poate asigura prin intermediul agregatelor locale de climatizare, folosind un agent termic
sau energie electrică.
7.27. Utilizarea agregatelor pentru aer cald şi a aerotermelor nu este admisă la încăperi în care nivelul
limită de zgomot este depăşit de cel produs de funcţionarea agregatelor.
În încăperi cu degajări de pulberi, praf, gaze sau vapori combustibili sau explozivi, precum şi în cele cu
degajări mari de umiditate este admisă numai utilizarea agregatelor pentru aer cald de construcţie
specială.
7.28. La amplasarea prizelor de aer exterior se ţine seama de prevederile “Normativului pentru
proiectarea şi execuţia instalaţiilor de ventilare şi climatizare”, I 5, urmărindu-se ca tubulatura dintre
prizele de aer şi agregat să fie cât mai scurtă, cu cât mai puţine piese speciale.
7.29. Soluţia de încălzire cu aer cald utilizând jeturi de aer limitate spaţial, având bătaie mare, se poate
folosi în hale industriale lungi şi înalte, fără degajări importante de căldură, pulberi, praf, vapori şi gaze
toxice şi fără obstacole tehnologice.
Se urmăreşte cuplarea mai multor guri de refulare la un singur agregat ventilator - baterie.
Pentru realizarea soluţiei se folosesc indicaţiile din “Instrucţiuni tehnice pentru proiectarea instalaţiilor de
încălzire a halelor industriale cu jeturi de aer limitate spaţial” - I 26.
7.30. La uşile şi porţile exterioare ale încăperilor care adăpotesc procese sau activităţi care nu permit
coborârea sensibilă a temperaturii interioare sau necesită un tampon termic la intrarea persoanelor, se
prevăd perdele de aer cald în conformitate cu “Normativul pentru proiectarea şi execuţia instalaţiilor de
ventilare şi climatizare” - I 5, urmărindu-se reducerea necesarului de căldură al acestora (de ex.: prin
utilizarea aerului cald din zona superioară a încăperilor).
7.31. În instalaţiile de încălzire cu aer cald combinate cu ventilare se urmăreşte recuperea în cea mai
mare măsură a căldurii conţinute în aerul viciat evacuat şi folosirea căldurii pentru încălzirea aerului
introdus.
[top]

8. ÎNCĂLZIREA PRIN RADIAŢIE


Domeniu de utilizare
8.1. Sistemul de încălzire prin radiaţie se utilizează :

• în clădiri civile, în încăperi cu cerinţe deosebite igienice şi de confort, precum şi pentru asigurarea
unei încălziri uniforme ;
• în hale industriale cu spaţii mari şi fără necesităţi de ventilare, pentru asigurarea unei distribuţii
omogene a încălzirii ;
• în încăperi de producţie industrială, pentru a realiza o încălzire zonală (art. 4.5), puncte calde (art.
4.6) sau încălzire perimetrală (art. 6.2 şi 7.2) ;
• în spaţii deschise şi semideschise.

Alegerea sistemului de încălzire prin radiaţie


8.2. Încălzirea prin radiaţie a clădirilor civile se realizează, de regulă, cu suprafeţe radiante din elemente
de încălzire (obişnuit ţevi) aflate la tavan, pardoseală sau pereţi. Acestea se maschează cu elemente de
acoperire sau se înglobează în elementele de construcţie.
În încăperile industriale se folosesc panouri radiante aparente.
8.3. Încălzirea prin radiaţie cu suprafeţe radiante nu se aplică încăperilor folosite cu program intermitent,
mai ales dacă durata de folosinţă este scurtă (până la câteva ore) sau când clădirea este supusă la
variaţii termice mari (inerţie termică mică, însorire etc.).
Înglobarea elementelor de încălzire în elementele structurii de rezistenţă ale clădirilor se poate face
numai cu acordul proiectantului structurii de rezistenţă.
8.4. Încălzirea prin radiaţie cu suprafeţe radiante la tavan (radiaţie de tavan) se aplică în cazul încăperilor
cu cerinţe igienice deosebite care reclamă evitarea posibilităţii de transport al prafului prin convencţie (de
ex.: saloane de bolnavi cu cerinţe igienice speciale, săli de operaţie) şi în încăperi în care cerinţele de
mobilare sau de ordin estetic impun eliminarea corpurilor de încălzire montate lângă perţi (de ex.: muzee,
expoziţii etc.).
8.5. Încălzirea prin radiaţie cu suprafeţe radiante la pardoseală (radiaţie de pardoseală) se foloseşte în
cazul încăperilor cu necesar redus de căldură, lipsite aproape total de mobilier sau în care temperatura
mai ridicată a pardoselii este cerută de modul de utilizare a încăperii (de ex.: băi publice, piscine etc.).
8.6. Încălzirea prin radiaţie cu suprafeţe radiante în pereţi se utilizează ca sistem complementar al
încălzirii prin radiaţie de tavan sau de pardoseală (prin care nu se poate acoperi necesarul de căldură al
încăperii), sau când este necesară ridicarea temperaturii superficiale a pereţilor.
8.7. Încălzirea prin panouri sau benzi radiante se foloseşte în cazul încăperilor spaţioase şi cu înălţime
mare, în încăperi de producţie în care nu este admisă deplasarea particulelor solide din aer, precum şi
pentru încălzirea perimetrală a spaţiilor de producţie în locul unor corpuri de încălzire, dacă soluţia se
dovedeşte mai eficientă funcţional şi economic.
8.8. Încălzirea prin radiaţie la temperaturi înalte folosind radianţi electrici sau cu gaze, se poate prevedea
pentru spaţii deschise (terase, peroane, intrări în clădiri) sau chiar în spaţii închise, atunci când nu se
poate utiliza un agent termic şi dacă folosirea soluţiei în aceste spaţii este admisă de reglementări de
siguranţă la foc.
La radianţii cu gaze se iau măsuri de automatizare pentru prevenirea incendiilor şi pentru menţinerea
concentraţiilor de noxe în limitele admise.
Amplasarea suprafeţelor de încălzire; reţeaua de distribuţie
8.9. În încăperile industriale, amplasarea panourilor (benzilor) radiante se face în strictă corelare cu
cerinţele tehnologice, pentru a nu prova ecranarea parţială a panourilor (benzilor) şi nici restricţii
tehnologice (de ex.: în transportul suspendat).
8.10. La amplasarea suprafeţelor radiante se va urmări combaterea efectelor de radiaţie negativă a
ferestrelor şi pereţilor exteriori asupra schimbului de căldură al ocupanţilor, prin montarea suprafeţelor
radiante către periferia încăperii.
8.11. În încăperile prevăzute cu elemente automate de protecţia şi stingere a incendiilor cu fuzibile,
amplasarea suprafeţelor radiante va trebui realizată astfel încât să se evite posibilitatea intrării greşite în
funcţiune a instalaţiilor P.S.I.
8.12. Se recomandă ca circulaţia agentului purtător de căldură în elementele încălzitoare să se facă de la
peretele exterior spre centrul încăperii.
8.13. Organele de reglare vor fi prevăzute pentru fiecare element încălzitor, în cazul încăperilor mici, sau
pentru grupuri de elemente încălzitoare, în încăperile mari şi se vor monta la o înălţime uşor accesibilă.
8.14. Se va urmǎri ca, prin mǎrimea elementelor încǎzitoare şi prin înserierea acestora sǎ se realizeze
echilibarea hidraulicǎ a circuitelor, respective, prelucrarea aceluiaşi ecart de temperaturǎ între ducere şi
întoarcere.
[top]

9. CENTRALE TERMICE
Agenţii termici produşi în centralele termice
9.1 Alegerea agenţilor termici produşi în centralele temice şi a parametrilor acestora se face ţinându-se
seama de economicitatea întregului sistem alcătuit din: sursa de căldură, reţelele termice şi instalaţiile
interioare.
9.2. Se recomandă producerea a cel mult 2 agenţi termici şi prevederea posibilităţii de a fi folosiţi la
diverşi parametri nominali de temperatură, adaptaţi la necesităţile instalaţiilor consumatoare de căldură (a
se vedea art. 4.7.-4.10).
9.3. Capacitatea centralei termice se determină pe baza cronogramei consumurilor de căldură, alcătuită
astfel încât să satisfacă toate necesităţile de căldură, în condiţii nominale. Se recomandă aplatizarea
vârfurilor de consum, folosind - eventual - acumularea apei calde de consum.
Amplasarea centralelor termice
9.4. În ansamblurile clădirilor de locuit alimentate centralizat cu căldură, amplasarea centralelor termice
se face în conformitate cu prevederile studiului de alimentare cu căldură din cadrul planului Urbanistic
sau al Studiului de fezabilitate, analizând şi posibilitatea de cooperare cu surse de căldură existente în
zonă.
În cazul folosirii combustibilului lichid sau gazos se urmăreşte amplasarea centralelor termice cât mai
aproape de centrul de greutate al consumatorilor, ţinând seama de condiţiile locale: ecologice (direcţia
vânturilor dominante, poziţia coşurilor de fum faţă de clădirile din zonă), configuraţia terenului,
posibilitatea extinderilor viitoare.
Centralele termice funcţionând cu combustibil solid se amplasează în afara zonelor de locuit, ţinând
seama de dificultăţile create de transportul combustibilului, zgurii şi cenuşii, precum şi de pericolul de
poluare; fac excepţie centralele termice folosind combustibil solid, echipate cu cazane având capacitatea
sub 70 kW, pentru care condiţiile de amplasare sunt aceleaşi ca şi pentru cele folosind combustibil lichid
sau gazos.
La amplasarea centralelor termice care au în componenţă şi agregate pentru producerea combinată a
energiei termice şi electrice (de exemplu, agregate de cogenerare cu motor termic) vor fi avute în vedere
şi condiţiile şi soluţiile tehnice pe care sistemul energetic le impune pentru preluarea energiei electrice, în
conformitate cu reglementările legale.
9.5. În ansamblurile de clădiri de locuit, centralele termice se prevăd, de regulă, în clădiri independente
sau alipite unora din clădirile alimentate.
în cazul alimentării locale cu căldură centralele termice se pot amplasa înglobate în interiorul unei clădiri.
La amplasarea centralelor termice în interiorul clădirii deservite vor fi respectate prevederile “Ghidului de
proiectare, execuţie şi exploatare a centralelor termice mici” - GP 051.
Alipirea sau înglobarea într-o clădire a centralei termice se face fără a afecta buna funcţionalitate a clădirii
şi structura de rezistenţă a acesteia.
9.6. Amplasarea centrelor termice folosind gazul natural drept combustibl se va face, obligatoriu, cu
respectarea prevederilor din “Normativul pentru proiectarea şi executarea sistemelor de alimentare cu
gaze naturale” - I6.
Amplasarea centralelor termice folosind gazul petrolier lichefiat (GPL) drept combustibil se va face,
obligatoriu, cu respectarea prevederilor din “Normativul pentru proiectarea şi executarea sistemelor de
alimentare cu gaze petroliere lichefiate (GPL) - I 31.
9.7. La amplasarea centralelor termice se va ţine seama, obligatoriu, de prescripţiile tehnice ISCIR şi de
reglementările de siguranţă la foc.
9.8. Centralele termice se grupează, ori de câte ori este posibil, cu alte gospodării, ca: staţii de hidrofor,
staţii de pompare, posturi trafo, centrale de aer comprimat.
9.9. Centralele termice înglobate în clădiri, în mod oblgiatoriu, nu se amplasează :

• în şi sub încăperi din categoria A sau B de pericol de incendiu, nici alipite acestora ;
• în şi sub săli aglomerate şi căi de evacuare ale sălilor aglomerate, sub scene şi sub încăperi cu
aglomerări de persoane;
• în încăperile de zi şi dormitoarele colectivităţilor pentru copii de vârstă preşcolară, precum şi sub
acestea în cazul în care se utilizează gazele naturale sau gazele petroliere lichefiate (GPL) drept
combustibil ;
• în şi sub săli de clase, laboratoare sau săli de gimnastică din clădiri pentru învăţământul
elementar şi mediu ;
• în clădiri de spitale sau cu caracter spitalicesc, sub saloane de bolnavi sau sub săli de operaţii ;
• la subsolul clădirilor, în cazul în care se foloseşte drept combustibil gazul petrolier lichefiat
(GPL) ;
• în interiorul clădirilor înalte (peste 28 m), exceptând porţiunile care nu ating această înălţime; se
exceptează de la această prevedere centralele termice de apartament ;
• în spaţii cu risc mare de incendiu din clădiri civile, definite conform Normativului P 118.

9.10. În clădiri civile se recomandă să nu se amplaseze centrale termice, direct, sub sau alături de
încăperi de locuit sau încăperi în care se desfăşoară o activitate sensibilă la zgomot, trepidaţii sau exces
de temperatură. In cazul în care este imposibilă evitarea vecinătăţii cu astfel de încăperi se iau măsurile
prevăzute la art.10.32.
9.11. Montarea cazanelor din instalaţiile de încălzire de apartament se face în încăperi bine aerisite, care
nu sunt folosite drept camere de dormit sau cămări şi care nu prezinte pericol de incendiu. Amplasarea
cazanului se face astfel încât să se asigure acces uşor la cazan, să nu se stânjenească alte activităţi şi
să se respecte cerinţele din cartea tehnică a cazanului.
Probleme specifice ale centralelor termic care deservesc instalaţii de încălzire existente
9.12. Prevederea unei centrale termice pentru alimentarea cu căldură a unor instalaţii de încălzire
existente va fi însoţită, ori de câte ori este posibil de reabilitatea sau modernizarea instalaţiilor interioare
de încălzire; totodată va fi analizată oportunitatea îmbunătăţirii protecţiei termice a clădirii.
9.13. Alimentarea cu căldură de la centrala termică a unor consumatori existenţi se va face cu condiţia
contorizării fiecărui consumator.
9.14. În cazul în care, la racordarea centralei termice la o instalaţie de încălzire existentă, nu este posibilă
reabilitatea sau modernizarea acesteia din urmă, se va face în mod obligatoriu, înainte de racordare,
spălarea cu dezincrustanţi a instalaţiei şi curăţirea interioară a corpurilor de încălzire.
9.15. Cazanele şi echipamentele din centrala termică se protejează împotriva înfundării circuitelor
hidraulice cu depuneri provenind din instalaţiile interioare prin prevederea unor filtre de impurităţi pe
conductele de întoarcere din instalaţiile interioare.
9.16. Dimensionarea pompelor de circulaţie din centrala termică, ce deservesc instalaţii vechi, va fi făcută
pe baza unor măsurători pe circuitele hidraulice ale instalaţei în vederea determinării pierderilor de
sarcină reale în instalaţiile interioare. Cu această ocazie se va face şi reechilibrarea hidraulică a ramurilor
principale de distribuţie ale instalaţiei.
Echiparea cu cazane
9.17. Se recomandă echiparea centralelor termice cu cazane având randament ridicat şi emisii de noxe
reduse. Se are în vedere un randament înalt al instalaţiilor de ardere, recuperarea căldurii din gazele de
ardere - obţinute convectiv şi prin condensarea vaporilor - şi completa automatizare.
Cazanele vor avea randamente globale, la puterea nominală, de minimum :
90 % pentru combustibil gazos (gaze naturale GPL) ;
89 % pentru combustibil lichid (combustibil lichid uşor, motorină etc.);
80 % pentru combustibil solid (cărbune) .
Scăderea randamentului la funcţionarea în sarcină redusă nu poate fi mai mare de 3 %.
Noxele rezultate în urma arderii combustibilului la cazane se limitează, în funcţie de tipul combustibilului,
la următoarele valori maxime de emisie a poluanţilor:
• pentru combustibil gazos (gaze naturale, GPL) :

• monoxid de carbon (CO): 100 mg/m3N ;


• oxizi de sulf (SOx): 35 mg/m3N ;
• oxizi de azot (NOx): 350 mg/m3N ;

• pentru combustibil lichid (combustibil lichid uşor, motorină etc.) :

• pulberi: 50 mg/m3N ;
• monoxid de carbon (CO): 170 mg/m3N ;
• oxizi de sulf (SOx): 1700 mg/m3N ;
• oxizi de azot (NOx): 450 mg/m3N ;

• pentru combustibil solid (cărbune, lemn) :

• pulberi: 100 mg/m3N ;


• monoxid de carbon (CO): 250 mg/m3N ;
• oxizi de sulf (SOx): 2000 mg/m3N ;
• oxizi de azot (Nox): 500 mg/m3N ;

9.18. Instalarea cazanelor se va face în conformitate cu prescripţiile ISCIR :

• C 31, pentru cazane de apă caldă (temperatura sub 115oC) şi abur (presiune sub 0,7 bar) ;
• C 1, pentru cazane de apă fierbinte (temperatura peste 115oC) şi abur (presiune peste 0,7 bar) ;
• C 30, pentru cazane mici de abur (presiune peste 0,7 bar şi capacitate sub 100 l).
9.19. La alegerea numărului de cazane se ţine seama de cronograma consumului de căldură, de raportul
consumurilor în funcţie de perioada de consum (iarnă-vară) sau de natura lor (încălzire, preparare apă
caldă de consum), de posibilităţile de amplasare a echipamentelor în centrala termică, precum şi de
implicaţiile provocate de avarierea unui cazan. Se urmăreşte obţinerea unor indici optimi ai consumului
de combustibil prin exploatarea intensivă a utilajelor şi evitarea funcţionării la sarcinii reduse.
Ca orientare, numărul de cazane funcţie de sarcină termică nominală poate fi :

• un cazan la centrale cu capacitate sub 0,1 MW ;


• două cazane la centrale cu capacităţi între 0,1 MW şi 2 MW ;
• minim trei cazane la centrale cu capacităţi peste 2 MW .

9.20. Cazanele instalate în centrala termică, care prepară un singur fel de agent termic sunt, de regulă,
de acelaşi tip şi mărime. In funcţie de perioada şi natura consumurilor de căldură se pot folosi cazane de
mărimi diferite, de exemplu, pentru prepararea apei calde de consum în perioada de vară.
9.21. La cerinţele beneficiarului sau în funcţie de fiabilitate, gradul de siguranţă în exploatare şi durata de
viaţă a echipamentului se pot prevedea în centrala termică cazane de rezervă.
9.22. În cazul construirii în etape a obiectivelor din zonă, se analizează echiparea centralei termice, la
început, numai pentru obiectivele din primele etape, prevăzându-se posibilităţi de extindere.
9.23. În cazul în care se prevede alimentarea din centrala termică a consumurilor pe zone de presiune,
pentru fiecare zonă se folosesc cazane sau schimbătoare de căldură proprii, echiparea făcându-se
conform prezentului normativ.
9.24. La stabilirea schemei funcţionale a centralei termice se va ţine seama de:

• tipul şi numărul consumatorilor (încălzire, apă caldă de consum, ventilare etc.) ;


• parametrii de temperatură ceruţi de consumatori ;
• puterea termică a centralei şi numărul de cazane ales ;
• caracteristicile tehnice ale echipamentelor ;
• cerinţe de exploatare .

Se urmăreşte adoptarea unor scheme care să asigure deplina siguranţă şi funcţionalitate a centralei
termice şi care să permită acordarea regimului de funcţionare al centralei cu sarcina termică a
consumatorilor (funcţionarea cazanelor “în cascadă”, autonomia circuitelor hidraulice al cazanelor şi al
consumatorilor prin utilizarea “pompelor de sarcină cazan”, “buteliei de egalizare a presiunilor” şi
“pompelor de reţea”, utlizarea robinetelor de amestec, cu 3 căi, pentru reglarea temperaturii agenţilor
termici furnizaţi etc.).
În centrala termică se aleg scheme de legături cât mai simple între cazane şi între acestea şi celelalte
echipamente ale centralei, funcţie şi de posibilităţile de automatizare şi de condiţiile de funcţionare şi
exploatare.
Echiparea centralei termice cu aparatură de măsură, automatizare şi contorizare se face conform
prevederilor din cap.15.
9.25. În vederea protejării cazanelor faţă de şocuri termice şi creării în cazane a regimului necesar la
începutul perioadei de funcţionare, se pot prevedea pompe de recirculaţie a apei la fiecare cazan de apă
caldă. In cazul în care cazanele sunt prevăzute de producător cu pompe proprii se va ţine seama de
aceasta în schema termică a centralei.
9.26. În centralele termice care folosesc combustibil gazos în perioadele cu sarcini termice medii şi
combustibil lichid la vârful de consum, se recomandă folosirea arzătoarelor mixte gaze-păcură
(combustibil lichid uşor), în vederea creării posibilităţii de a trece uşor de la un combustibil la celălalt.
9.27. Pentru centralele termice cu cărbune se recomandă ca, la alegerea tipului de cazan folosit, să se
aibă în vedere următoarele :

• combustibil aprovizionat trebuie să poată fi ars direct fără să mai fie necesară o preparare locală ;
• alimentarea cazanelor cu combustibil şi îndepărtarea cenuşii să se facă mecanizat.
În cazul utilizării drept combustibili a unor resurse locale (lemne, rumeguş, deşeuri agricole etc.) este
necesar ca instalaţia de ardere a cazanelor să fie adaptată corespunzător iar alimentarea cu combustibil
şi evacuarea cenuşii să se facă, pe cât posibil mecanizat.
9.28. La centralele termice de apartament funcţionând pe combustibil gazos sau lichid se recomandă
utilizarea cazanelor cu cameră de ardere închisă şi control automat al arderii.
Asigurarea cazanelor şi a instalaţiei
9.29. Toate instalaţiile de producere a căldurii vor fi asigurate împotriva creşterii presiunii şi temperaturilor
peste limitele admise.
În instalaţiile cu apă caldă (până la 115oC) asigurarea se va realiza potrivit prevederilor STAS 7132 şi
prescripţiilor tehnice C31.
În instalaţiile cu apă fierbinte (peste 115oC) asigurarea se va realiza potrivit prescripţiilor tehnice ISCIR
C1, iar în cele cu abur, cu presiunea peste 0,7 bar, potrivit prescripţiilor tehnice ISCIR C1 sau C30.
9.30. În instalaţiile de încălzire cu apă caldă se recomandă folosirea vaselor de expansiune închise (sub
presiune), datorită posibilităţilor multipe de amplasare a vaselor şi a faptului că nu se încarcă zona
superioară a clădirii. Se va asigura menţinerea în întreaga instalaţie a unei presiuni mai mari decât cea
de saturaţie prin măsurile prevăzute de STAS 7132.
Vasele de expansiune închise vor corespunde prescripţiilor tehnice ISCIR C4.
9.31. În cazul adoptării soluţiei cu vase de expansiune deschise, montate în zona superioară a clădirilor,
se vor lua măsuri corespunzătoare la proiectarea structurii de rezistenţă şi pentru asigurarea împotriva
pericolului de inundare în caz de avarie.
Lungimile - orizontală şi verticală - ale conductei la vasul de expansiune deschis vor corespunde
prevederilor STAS 7132.
Echipamentul pentru circulaţia apei
9.32. Asigurarea presiunii necesare circulaţiei apei se face cu ajutorul pompelor. In centrala termică se
asigură întreaga presiune sau - eventual - numai o parte din aceasta (a se vedea art.4.14 - 4.16).
Pompele folosite trebuie să aibă randament ridicat, fiabilitate mare şi un nivel redus de zgomot şi
trepidaţii.
9.33. In cazul în care regimul debitelor de apă circulaţia este variabil în cursul unei zile sau al anului se
poate prevedea una din următoarele soluţii:

• pompe diferite pentru fiecare regim ;


• un număr diferit de pompe în funcţiune ;
• pompe antrenate cu motoare cu turaţie variabilă.

Pompele se aleg astfel încât acestea să fie folosite optim - pe curba caracteristică a randamentului
pompelor.
La instalaţiile mari se va analiza oportunitatea prevederiii unor pompe de rezervă care, în corelare cu
pompele activ - rămase în funcţiune la avaria unei pompe - să poată satisface diferitele situaţii privind
regimul de funcţionare.
9.34. Pentru circulaţia apei fierbinţi se folosesc pompe specifice, corespunzătoare temperaturii la care
acestea funcţionează.
9.35. Toate pompele se prevăd cu organe de închidere, precum şi cu armături de reţinere pe conductele
de refulare, între armăturile de închidere şi pompe.
9.36. Pe conductele de întoarecere de la instalaţiile interioare, înainte de intrarea în cazane sau
schimbătoare de căldură, se prevăd separatoare de impurităţi. In vederea reducerii numărului de
separatoare se recomandă ca acestea să se monteze pe conducte comune de întoarcere.
Echipamentul pentru prepararea apei calde de consum
9.37. In centrala termică se instalează echipamentul aferent preparării centralizate a apei de consum (a
se vedea art.4.12). Se foloseşte agentul termic produs în centrală ca agent primar.
La alegerea schimbătoarelor de căldură se are în vedere ca acestea să corespundă caracteristicilor
agentului termic şi să aibă un gabarit şi o greutate cât mai reduse. Prevederile din prezentul capitol se
referă numai la agentul termic primar. Partea privind apă caldă de consum se realizează conform
normativului I9.
9.38. Prepararea apei calde de consum pentru ansamblurile de clădiri civile se face, fie cu schimbătoare
de căldură cu acumulare, fie cu schimbătoare de căldură fără acumulare şi rezervoare acumulatoare de
căldură, fie doar cu schimbătoare de căldură fără acumulare. Alegerea soluţiei se face pe baza unei
analize economice şi a condiţiilor de amplasare.
Numărul schimbătoarelor de căldură instalate (cu şi fără acumulare) se alege în funcţie de: regimul de
funcţionare, gradul de asigurare al funcţionării, posibilităţile de întreţinere şi reparaţii etc. Nu sunt
necesare unităţi de rezervă.
9.39. Se aleg, în funcţie de posibilităţi, cazane cu randament ridicat, având înglobată şi partea de
preparare a apei calde de consum sau cazane specializate numai pentru prepararea apei calde de
consum, folosind, dacă este posibil, căldura recuperată din gazele de ardere ale unui cazan obişnuit.
Alimentarea cu apă a cazanelor
9.40. Cazanele care produc apă caldă (temperatura sub 115oC) se alimentează cu apa din instalaţiile de
apă potabilă, cu condiţia respectării art.9.42.
Racordarea se face la conducta de întoarcere a instalaţiei de încălzire prin intermediul unui racord
demontabil prevăzut cu o armătură de reţinere, pentru a împiedica pătrunderea apei din instalaţia de
încălzire în instalaţia din care se face, alimentarea; racordul de umplere se va decupla de la instalaţia de
apă după umplerea instalaţiei de încălzire
Consumul de apă pentru umplerea instalaţiei de încălzire şi “apa de adaos” vor fi contorizate.
9.41. La instalaţiile de încălzire cu apă caldă sau la cele cu cazane de abur cu presiune sub 0,7 bar, se
vor asigura indicii de calitate a apei de alimentare, conform condiţiilor producătorului, prevăzându-se, în
acest scop, instalaţii corespunzătoare de tratare a apei (dedurizare, corecţie PH, degazare).
9.42. Centralele termice amplasate în zone în care duritatea apei este de peste 3,5 mval/l vor fi prevăzute
cu instalaţii de dedurizare pentru apa de alimentare.
9.43. Pentru alimentarea cazanelor de apă fierbinte, având temperatura peste 115o, precum şi a celor de
abur, având presiunea peste 0,7 bar, se vor prevedea instalaţii de tratare a apei. Valoarea indicilor de
calitate a apei şi soluţia de alimentare cu apă a cazanelor vor trebui să fie în conformitate cu prescipţiile
tehnice ISCIR C1, C30, C18.

9.44. Pentru alimentarea cu apă a cazanelor de abur de joasă presiune (sub 0,7 bar) se prevăd două
electropompe, dintre care una de rezervă.

Pompele se montează înecat faţă de rezervorul de colectare a condensatului. Diferenţa de nivel dintre
nivelul nominal al apei din rezervor şi axul orizontal al orificiului de aspiraţie al pompelor se alege astfel
încât să se evite fenomenul de vaporizare în conducta de aspiraţie a pompei.

9.45. Pompele de alimentare a cazanelor de abur vor fi prevăzute cu instalaţii de comandă pentru pornire
şi oprire, în funcţie de nivelul apei din cazane sau din rezervorul de condensat, cu condiţia prevederii unui
sistem de semnalizare acustică a atingerii nivelului minim al apei din cazan (sau rezervor).

Instalaţii pentru alimentare cu combustibil

9.46. Alegerea tipului de combustibil pentru centrala termică se face în funcţie de: disponibilitatea
combustibilului, posibilităţile de procurare şi stocare, condiţiile de mediu, gradul de asigurare a
consumatorului, modul de exploatare al centralei termice etc.

În cazul consumatorilor care impun o mare siguranţă în funcţionare şi la care există posibilitatea
întreruperii sau diminuării alimentării cu combustibil (cum ar fi, de exemplu, gazele naturale) se poate
prevederea folosirea a doi combustibili (gaze naturale şi combustibil lichid, combustibil lichid şi GPL),
adoptându-se soluţiile tehnice adecvate (arzătoare mixte, specializarea cazanelor pe tip de combustibil
etc.).

9.47. La proiectarea instalaţiilor de combustibil gazos din centrale termice se va ţine seama de
“Normativul pentru proiectarea şi executarea sistemelor de alimentare cu gaze naturale” I6 şi de
“Normativul pentru proiectarea şi executarea sistemelor de alimentare cu gaze petroliere lichefiate (GPL)
I31.
9.48. Instalaţiile de alimentare cu combustibil a cazanelor se prevăd cu sisteme de siguranţă în vederea
înlăturării pericolului de incendiu şi explozie.

9.49. La instalaţiile de alimentare cu gaze a cazanelor fără supraveghere permanentă se vor prevedea
dispozitive automate de reglare, semnalizare şi control ale arderii, precum şi de închidere a alimentării cu
gaze în cazul întreruperilor de orice natură (alimentare cu gaze, energie electrică) sau a reducerii
presiunii gazelor subvaloarea minimă indicată de producătorul arzătorului.

9.50. Pentru instalaţiile de alimentare cu combustibil lichid a cazanelor fără supraveghere permanentă se
vor prevedea dispozitive automate pentru conducerea arderii şi pentru blocarea admisiei combustibilului,
în caz de întrerupere a curentului electric sau de defectare a motoarelor electrice ale utilajelor care
servesc arderea.

9.51. Arzătoarele automatizate de combustibil gazos sau lichid se prevăd cu dispozitive de protecţie care
să blocheze alimentarea cu combustibil la :

• nerealizarea aprinderii ;
• existenţa flăcării înaintea admisiei combustibilului ;
• stingerea flăcării ;
• presiunea gazului sub limita admisă ;
• întreruperea alimentării cu combustibil lichid ;
• întreruperea alimentării cu energie electrică .

Deblocarea va fi făcută numai manual după înlăturarea defecţiunii.


9.52. În cazul utilizării gazului petrolier lichefiat (GPL) drept combustibil pentru cazane, acestea vor fi
alimentate numai de la depozite exterioare.
Depozitele de GPL care deservesc centralele termice vor fi realizate (soluţii constructive, capacităţi,
distanţe de amplasare) în conformitate cu prevederile Normativului I31.
Este interzisă alimentarea arzătoarelor cazanelor de la butelii individuale mobile de GPL, indiferent de
amplasarea acestora (în exteriorul sau interiorul clădirii).
9.53. În clădirile civile şi industriale se admite depozitarea a maximum 10 mc lichide combustibile
necesare folosirii în centrala termică din clădire (combustibil lichid uşor, motorină, păcură).
Depozitarea se face, obligatoriu, în încăperi separate de restul clădirii prin pereţi şi planşee realizate
conform art.10.25. din prezentul normativ. Se prevăd praguri pentru evitarea împrăştierii lichidelor
revărsate în caz de avarie, asigurarea golirii rapide şi instalaţii de semnalizare şi stingere a incendiului. La
aceste încăperi nu se prevăd dispozitive pentru evacuarea fumului în caz de incendiu şi nici panouri de
deburare (explozie).
9.54. În interiorul sălilor de cazane independente, alipite clădirilor sau înglobate în acestea, se admite
amplasarea unui rezervor de combustibil lichid de consum zilnic, cu capacitate de maximum 2 mc.
Rezervorul de consum zilnic nu se va monta deasupra cazanelor, ci lateral, la o distanţă de cel puţin 2,50
m de injectoare şi nu pe direcţia eventualelor rateuri de gaze sau pe direcţia de evacuare a gazelor de
ardere, la deschiderea clapetelor de explozie.
9.55. Depozitarea în exterior a combustibilului lichid se face atunci când aceasta este posibilă şi când
soluţia se dovedeşte mai economică. Depozitele pot fi supraterane semiîngropate sau îngropate.
Depozitele îngropate, având o capacitate de cel mult 30 mc se pot amplasa fără restricţii de distanţă faţă
de construcţie.
Depozitele având o capacitate de peste 30 mc şi cel mult 200 mc se amplasează la o distanţă de
minimum 15 m de orice construcţie. Distanţa se reduce cu 25 % pentru depozite semiîngropate şi cu 50
% pentru cele îngropate.
9.56. În scopul protecţiei mediului, rezervoarele metalice de combustibil lichid pentru depozite
semiîngropate şi îngropate se vor prevedea, fie cu pereţi dubli, cu instalaţie automată de detecţie a
prezenţei combustibilului în spaţiul dintre pereţi şi montare direct în sol, fie cu pereţi simpli şi montare în
cuvă de beton.
Pentru un grup de rezervoare se prevede o cameră de comandă, în care se montează armăturile de
închidere pe conductele instalaţiei de combustibil şi instalaţiile corespunzătoare de semnalizare, iar
camera va avea o gură de acces.
Cuvele rezervoarelor pentru combustibilii de ardere nu se prevăd cu panouri de deburare şi dispozitive de
evacuare a fumului, accesul asigurându-se printr-o trapă.
9.57. Rezervoarele de combustibil lichid, indiferent de capacitatea lor, se prevăd cu: conducte de
alimentare (dacă alimentarea se face pe sus, aceasta se prelungeşte până la 50 cm de la fundul
rezervorului), conducte de plecare, conducte de recirculare (dacă plecarea se face prin pompare),
conducte de preaplin cu indicatoare de nivel care nu vor fi din sticlă şi cu conducte de aerisire
comunicând direct cu exteriorul şi având la capătul exterior opritoare de flăcări.
9.58. În toate cazurile în care depozitul exterior este sucifient de apropiat şi există diferenţa de nivel
necesară, se prevede şi posibilitatea golirii rapide a rezervorului de consum zilnic în depozitul exterior.
Atât preaplinul cât şi golirea rapidă se conduc la rezervorul de depozitare printr-o conductă comună.
9.59. În situaţia în care construcţia pe care o deserveşte centrala termică este prevăzută cu instalaţii de
semnalizare a incendiului, acestea vor supraveghea şi camerele rezervoarelor de combustibil lichid.
9.60. Pentru alimentarea rezervoarelor, dacă aceasta nu se poate face gravitaţional, se prevăd pompe
electrice sau pompe acţionate cu abur.
În ambele cazuri se montează o pompă de rezervă cu acţionare electrică.
În instalaţiile având capacitatea termică nominală până la 100 kW se poate folosi o pompă de mână.
Pentru staţia de pompare se iau măsurile necesare de protecţie la foc.
9.61. Este interzisă trecerea conductelor de combustibil lichid prin încăperi, canale, ghene, în care
scăpările de lichid combustibil sau de gaze prezintă pericol de incendiu sau explozie, ţinând seama şi de
restricţiile prevăzute la art.5.36. din prezentul normativ.
9.62. În clădirile centralelor termice se admite amplasarea depozitelor de combustibil solid cu o
capacitate de 20 mc. Depozitarea se face, obligatoriu, în încăperi separate de restul construcţiei prin
pereţi şi planşee realizate conform art.10.26 din prezentul normativ.
În sălile de cazane funcţionând cu combustibil solid, cu alimentare manuală a focarelor, se admite
depozitarea a maximum 2 mc combustibil.
9.63. Buncărele cu o capacitate de cel mult 2 mc, pentru fiecare unitate de cazan, pot fi amplasate în
interiorul sălii cazanelor.
Buncărele cu o capacitate mai mare de 2 mc, pentru alimentarea cazanelor, vor fi amplasate într-un
spaţiu separat de sala cazanelor, conform prevederilor art.10.27 din prezentul normativ şi vor avea o
capacitate corespunzătoare consumului pentru un schimb, pentru fiecare unitate de cazan.
Pentru ambele categorii de buncăre, menţionate anterior, construcţia lor se va face cu îndeplinirea,
obligatoriu, a prevederilor art.10.27., luând măsuri de prevenire şi stingere a incendiilor.
9.64. Pentru centralele termice cu cărbune funcţionând în condiţiile prevăzute la art. 9.27. se recomandă
ca alimentarea cazanelor cu combustibil, ca şi îndepărtarea cenuşii să se facă mecanic.
9.65. Depozitarea cenuşii şi zgurii se va face în spaţii exterioare, adăpostite de vânt (eventual cu parapet
incombustibil).
La depozitele de zgură şi cenuşă cu capacitatea peste 50 mc se vor prevedea instalaţii fixe de stingere
cu apă.
La stabilirea măsurilor pentru evacuarea zgurii şi cenuşii se vor respecta şi prescripţiile tehnice ISCIR C1.
Alimentarea cu aer de combustie
9.66. Pentru admisia aerului de combustie se prevăd prize sau ferestre cu ochiuri mobile în pereţii
exteriori ai centralei, de regulă în peretele din spatele cazanelor sau în zonele adiacente acestuia din
pereţii laterali. Dacă aceste soluţii nu pot fi adoptate, prizele se amenajează în peretele frontal sau în
zonele adiacente acestuia din pereţii laterali; în aceste cazuri, aerul de combustie este condus prin
canale de aer până în zona din spatele cazanelor.
În toate situaţiile, aerul se introduce cât mai aproape de tavanul sălii cazanelor pentru a se utiliza
excedentul de căldură din zona superioară şi pentru a se asigura ventilarea întregului spaţiu.
Secţiunea liberă a prizelor de aer pentru combustie se detemină prin calcul, în funcţie de capacitatea
centralei, de felul combustibilului utilizat şi de soluţia de introducere a aerului în focare.
În caz că nu est posibilă asigurarea aerului de combustie prin ventilare naturală (grile de admisie sau
prize cu canale), se prevăd, în acest scop, ventilatoare. Nu se prevăd, pentru acestea, unităţi de rezervă.
9.67. Centrala termică se prevede cu guri de evacuare a aerului viciat a căror suprafaţă liberă este cel
puţin egală cu secţiunea totală a coşurilor de fum.
Evacuarea gazelor de ardere
9.68. Evacuarea gazelor de ardere se face în atmosferă, cu condiţia obligatorie de a se lua măsurile
necesare pentru ca noxele conţinute de gazele de ardere, după pătrunderea în atmosferă şi dispersia lor,
să se încadreze în limitele admise pentru concentraţiile din aer şi de la sol. Incadrarea în limitele admise
se referă atât la noxele evacuate de centrala termică cât şi, separat, la ansamblul format de această
centrală şi alte surse de noxe existente sau previzibile în zonă.
9.69. La centralele termice funcţionând cu combustibil solid se va analiza necesitatea prevederii de
dispozitive de reţinere a cenuşii, pentru a nu se depăşi concentraţia admisibilă de noxe în atmosferă.
9.70. Înălţimea coşului de fum - prin care se evacuează gazele de ardere în atmosferă - se determină
printr-un calcul specific gazodinamic şi de dispersie a gazelor de ardere. În calcul se au în vedere şi :

• necesităţile funcţionale ale cazanelor ;


• conţinutul de noxe al gazelor de ardere ;
• parametrii meteorologici locali (direcţia şi viteza vânturilor dominante, stratificarea termică
verticală etc.) ;
• situaţia clădirilor din zonă (poziţionarea faţă de coş şi vânturile dominante; regimul de înălţime) ;
• caracteristicile altor surse de noxe din zonă.

9.71. Evacuarea gazelor de ardere se face, când este posibil, prin tiraj natural, ţinând seama şi de tipul
de cazan folosit.
9.72. Tirajul forţat se prevede în cazurile în care :

• tipul cazanului impune aceasta ;


• căldura gazelor de ardere a fost parţial recuperată ;
• condiţiile particulare impun coşului o înălţime mai mică decât cea necesară pentru funcţionarea
cu tiraj natural (de ex.: vecinătatea unui aeroport, obligativitatea înglobării coşului de fum într-o
clădire cu înălţime insuficientă, amplasarea într-un ansamblu arhitectonic ce nu permite coşuri
înalte etc.) ;
• înălţimea coşului de fum cu tiraj natural nu este suficientă pentru asigurarea dispersiei noxelor în
atmosferă, necesară încadrării în limitele admise ale concentraţiei de noxe în atmosferă.

9.73. Coşul de fum va depăşi coama acoperişului cu minimum 0,50 m, iar în cazul învelitorilor
combustibile cu minimum 1 m, luându-se şi măsurile de protecţie faţă de elementele combustibile ale
acoperişului.
La terase, coşul de fum va depăşi cu minimum 0,50 m elementele de supraînălţare ale terasei (atic, zid
antifoc), dacă distanţa faţă de elemente este sub 3 m şi cu minimum 1 m, dacă distanţa faţă de acestea
este de peste 3 m.
9.74. În ansamblurile de locuinţe, coşurile de fum ale centralelor termice funcţionând cu combustibil lichid
sau gazos se alipesc sau se înglobează în cele mai înalte clădiri din ansamblu.
9.75. Se recomandă ca, pe cât posibil, coşurile înglobate în clădiri să nu treacă prin încăperi în care
căldura degajată influenţează negativ materialele depozitate sau confortul necesar.
Dacă nu se poate evita un asemenea amplasament al coşurilor, se vor lua măsuri corespunzătoare de
izolare termică.
9.76. Coşurile de fum se execută şi se izolează termic faţă de elementele construcţiei conform
prevederilor STAS 6793 şi ale celorlalte prescripţii tehnice care reglementează acest domeniu.
9.77. În cazul tirajului natural se admite racordarea pe acelaşi coş de fum necompartimentat a mai multor
cazane, cu condiţia încadrării vitezei gazelor de ardere în limitele recomandate de STAS 3417, în funcţie
de regimul de funcţionare şi încărcare al cazanelor, atât pe parcursul unei zile cât şi pe întregul an.
În cazul în care viteza gazelor de ardere nu se încadrează în limitele recomandate şi dacă secţiunea
liberă a coşului depăşeşte 2 mp, iar pierderile de sarcină prin canal şi coş nu se pot acoperi prin tiraj
natural, după caz, se pot prevedea coşuri separate sau se compartimentează coşul. Compartimentarea
se face pe toată înălţimea coşului, prevăzându-se canale de fum orizontale separate, pentru fiecare
compartiment al coşului.
9.78. Pe racordurile dintre cazane şi canalul de fum se prevăd dispozitive pentru reglarea tirajului
cazanelor în funcţiune, pentru închiderea traseului gazelor de ardere - la cazanele care nu funcţionează -
şi pentru compensarea dilatărilor.
Pentru măsurarea temperaturii, prelevarea probelor pentru analiza gazelor de ardere, precum şi pentru
măsurarea tirajului, se prevăd ştuţuri din ţeavă Dn 32 pe racord de fum al fiecărui cazan, precum şi la
baza fiecărei secţiuni a coşului de fum care asigură tirajul unui grup de cazane.
9.79. Canalele de fum se prevăd cu guri de vizitare şi control care să se închidă etanş prin capace sau
uşi metalice termoizolante, amplasate la începutul canalului de fum, la schimbările de direcţie ale
acestuia. La baza coşului de fum se prevede o gură de vizitare cu uşă etanşă, pentru inspecţie şi curăţire;
la partea inferioară a coşului se prevede un ştuţ pentru evacuarea condensatului.
9.80. Canalele de fum se prevăd, de regulă, cu clapete de explozie astfel proiectate încât să se deschidă,
în caz de explozie, înainte de a se depăşi limita de rezistenţă a canalului.
Clapeta de explozie trebuie să asigure o închidere etanşă şi se amplasează astfel încât să nu producă
accidente la deschidere
9.81. Lugimea canalului de fum va fi minimă şi nu va depăşi 1/3 din înălţimea coşului de fum.
9.82. În cazul folosirii unui singur coş pentru mai multe cazane cu tiraj forţat, fiecare ventilator de gaze de
ardere se prevede cu canal independent de fum, până la coşul de fum. Racordarea canalelor la coşul de
fum se face astfel încât să se evite influenţa negativă în funcţionarea cazanelor.
9.83. Canalele de fum realizate din diferite materiale (tuburi metalice, materiale ceramice, zidărie) se
protejează la interior, în funcţie de temperatura şi de caracterul agresiv al gazelor de ardere.
Coşurile de fum din zidărie, înglobate în clădire se şamotează, la partea inferioară, pe cca.10 m din
înălţimea lor. Pe restul înălţimii, aceste coşuri se căptuşesc cu cărămidă obişnuită, astfel încât secţiunea
interioară a coşurilor să rămână constantă, dar fără să se împiedice dilatarea liberă a căptuşelii de
şamotă.
Coşurile de fum din zidărie, înglobate în clădiri, se amplasează astfel încât nici una din laturile lor să nu
fie inclusă în vreun perete exterior al clădirii. Dacă această soluţie nu este posibilă, se iau măsuri
constructive pentru evitarea apariţiei condensului.
Coşurile de fum metalice, din ţeavă de oţel, se protejează anticoziv la interior şi se termoizolează la
exterior.
9.84. Probleme specifice ale evacuării gazelor de ardere de la cazanele centralelor termice de
apartament vor fi rezolvate conform ghidului GP 051 “Ghid de proiectare, execuţie şi exploatare a
centralelor termice mici”, normativului I6 “Normativ pentru proiectarea şi executarea sistemelor de
alimentare cu gaze naturale” şi normativului I 31 “Normativ pentru proeictarea şi executarea sistemelor de
alimentare cu gaze petroliere lichefiate (GPL)”.
Măsuri de prevenire şi stingere a incendiilor
9.85. Centralele termice se dotează cu mijloace de primă intervenţie în caz de incendiu şi se echipează
cu instalaţii de stingerea incendiilor conform reglementărilor în vigoare.
9.86. În centralele termice cu combustibil lichid sau gazos, în sala cazanelor, se prevăd stingătoare cu
pulbere şi CO2 de minimum 6 kg sau similare, amplasate câte unul la fiecare 100 mp suprafaţă de
pardoseală.
9.87. Pentru depozitele închise cu combustibil lichid din exteriorul construcţiei se asigură, pentru fiecare
20 t de capacitate, minimum :

• 2 stingătoare portative cu spumă de minimum 6 kg ;


• 1 stingător transportabil, cu spumă de minimum 50 kg ;
• 1 ladă cu nisip, de 0,5 m3 ;
• 1 lopată .

9.88. În centralele termice cu combustibil solid, în sala cazanelor se prevăd hidranţi interiori de incendiu,
dacă aceasta este amplasată într-o construcţie echipată cu asemenea instalaţii.
9.89. Sub injectoarele cu combustibil lichid se prevăd tăvi etanşe din tablă, umplute cu nisip, pentru
evitarea împrăştierii pe pardoseală a eventualelor pierderi de combustibil.
[top]
10. ORGANIZAREA CENTRALEI TERMICE ŞI AMENAJǍRI CONSTRUCTIVE
Organizarea spaţiilor din centrală termică
10.1. Dimensiunile centralelor termice se stabilesc ţinând seama de tipul, numărul şi gabaritul utilajelor,
de spaţiile necesare pentru montarea, exploatarea şi întreţinerea lor şi de condiţiile impuse de Normele
generale de protecţie a muncii şi de Prescripţiile tehnice ISCIR C1.
Se va ţine seama de posibilitatea de extindere în viitor a centralei termice.
10.2. Organizarea spaţiilor şi amplasarea utilajelor se face astfel încât distanţele străbătute de personalul
de exploatare să fie minime, iar supravegherea utilajelor şi operaţiunile de exploatare şi întreţinere să se
facă uşor.
Se asigură, după caz, spaţiul necesar pentru revizii, reparaţii, control etc.
Spaţiile libere indicate la art. 10.3 - 10.8. vor avea înălţimea utilajelor respective, dar nu mai puţin de 1,80
m.
10.3. În faţa cazanelor se lasă un spaţiu liber (culoar), a cărui lăţime va fi stabilită în funcţie de
necesităţile de exploatare, întreţinere şi curăţire, ţinând seama şi de recomandările producătorului
cazanului şi arzătorului (pentru combustibil lichid sau gaze).
10.4. La cazanele alimentate cu combustibil solid, la stabilirea acestui spaţiu se ţine seama de sistemul
de alimentare al cazanelor şi de evacuarea cenuşii şi zgurii, la care se adaugă un spaţiu de siguranţă şi
circulaţie de 1 m.
10.5. La cazanele alimentate cu combustibil lichid sau gaze, pentru care nu se prescriu condiţii speciale
de exploatare, întreţinere şi curăţire, spaţiul liber (art.10.3) se consideră de la elementul cel mai ieşit în
afara cazanului.
În funcţie de suprafaţa de încălzire a cazanului, lăţimea spaţiului liber se recomandă a fi :

• până la 10 mp circa 1,00 m


• între 10 şi 30 mp circa 1,50 m
• între 30 şi 55 mp circa 1,75 m
• între 55 şi 90 mp circa 2,00 m
• peste 90 mp sau peste 1 MW circa 2,50 m

10.6. În cazul amplasării cazanelor pe două fronturi, cu focarele faţă în faţă, lăţime culoarelor din faţa
cazanelor se aleg cu 1 m mai mari decât cele stabilite pentru cazanele amplasate pe un singur front.
10.7. Distanţa de la mantaua laterală a cazanelor până la elementele de construcţie ale sălii cazanelor
sau până la limita platformei deschise, respectiv până la mantaua cazanului vecin - dacă nu sunt şi alte
indicaţii ale producătorului - este de:

• 0,80 m la cazanele având suprafaţa de încălzire până la 100 mp ;


• 1,00 m la cazanele având suprafaţa de încălzire peste 100 mp.

Dacă condiţiile de control şi întreţinere permit, cazanele se pot aseza în grupuri de câte două, fără
distanţă între cazanele din acelaşi grup.
Între părţile laterale cele mai ieşite ale cazanelor şi pereţii laterali ai centralei termice trebuie să rămână
un spaţiu liber de cel puţin 0,50 m.
10.8. Distanţa de la spatele cazanelor până la canalul de fum şi coşul de fum se stabileşte conform
indicaţiilor producătorului, pentru a prmite accesul, supravegherea şi întreţinerea instalaţiilor de evacuare
a gazelor de ardere.
10.9. Înălţimea minimă liberă între părţile cele mai ieşite în afară ale cazanului şi elementele cele mai
apropiate ale instalaţiilor din centrala termică (conducte, vane, suporturi, aparataje ş.a.) este de 20 cm.
10.10. Distanţele de montare ale cazanelor de perete (murale), din cadrul centralelor termice de
apartament vor fi în conformitate cu prevederile ghidului GP051 “Ghid de proiectare, execuţie şi
exploatare a centralelor termice mici”.
10.11. La schimbătoarele de căldură, pentru scoaterea, întreţinerea şi repararea elementelor
demontabile, se lasă un spaţiu liber pe acea parte pe care se scot elementele demontabile.
Spaţiul va fi suficient de mare pentru operaţiunile de scoatere şi întreţinere, urmând ca repararea să se
facă, eventual, într-un alt spaţiu special amenajat.
Pe celelalte părţi ale schimbătoarelor de căldură montate până la înălţimea de 1,80 m se prevăd spaţii
libere de cel puţin 0,8 m.
În cazul montării schimbătoarelor de căldură la înălţimi peste 1,80 m deasupra pardoselii, distanţa minimă
laterală până la alte aparate, până la preţii încăperii sau până la limita platformelor deschise este de 0,50
m.
Distanţele menţionate se prevăd dacă nu există alte indicaţii ale producătorului.
10.12. Pompele din centralele şi punctele termice se montează la pardoseală, pe postamente sau pe
conducte.
Pompele montate la pardoseală se amplasează astfel încât să ofere posibilităţi de supraveghere uşoară.
Ele se montează, pe cât posibil, grupate şi aliniate. Nu se admite montarea pompelor în spatele
cazanelor.
Spaţiul liber din jurul pompelor montate pe postament se stabileşte în funcţie de mărimea pompelor, a
diametrelor conductelor de racordare, cât şi de mărimea şi poziţia de montare a armăturilor de pe aceste
conducte, dar nu mai mic de 0,5 m (socotit de la postamentul pompelor).
Când tipul şi greutatea pompelor permit, se pot monta două pompe pe un postament comun.
La montarea pompelor pe conducte, stabilirea spaţiului necesar se face ţinând seama de construcţia
pompelor (cu ax vertical sau orizontal), de modul de îmbinare (cu flanşe sau filet) şi de faptul dacă sunt
pompe simple sau gemene.
10.13. În jurul rezervoarelor cu apă se prevăd spaţii de acces de minimum 0,50 m. Aceste spaţii pot fi
micşorate pe două luni la 0,10 m, dacă rezervorul poate fi deplasat pentru revizii şi reparaţii.
Dacă rezervorul este prevăzut pentru a fi izolat termic, el va avea asigurate pe toate laturile spaţii de
acces de cel puţin 0,50 m.
Rezervoarele având suprafaţa bazei peste 5 mp se montează pe suporturi, asigurând sub rezervor un
spaţiu de minimum 0,20 m.
Deasupra rezervoarelor care au gura de vizitare cu acces din partea superioară, se lasă un spaţiu liber cu
înălţimea minimă 0,60 m.
10.14. Montarea separatoarelor de impurităţi se face astfel încât să existe acces la organele demontabile
pentru curăţirea sitelor şi eliminarea depunerilor.
În situaţiile în care pentru curăţire şi eliminarea depunerilor se impune demontarea separatorului din
instalaţie, se prevăd în amonte şi în aval tronsoane din ţeavă cu îmbinări demontabile (mosoare);
tronsoanele demontabile se montează între separator şi armăturile de închidere din amonte şi aval ale
acestora şi se prevăd cu prize de presiune.
10.15. Traseele conductelor de legătură la utilajele din centrale termice (cazane, schimbătoare de
căldură, pompe etc.) se aleg astfel încât să nu împiedice demontarea armăturilor şi diferitelor părţi ale
aparatelor. In caz de necesitate se prevăd pe conducte îmbinări demontabile.
10.16. Conductele din centralele termice se pozează aparent. Se pot poza sub pardoseală în canale
vizitabile, cu panta de 1 %, legate la recipientul de ape uzate numai porţiuni scurte de racordare, în cazul
în care pozarea aparentă ar împiedica circulaţia sau exploatarea utilajelor.
10.17. Armăturile de închidere prevăzute pentru separarea aparatelor sau a unor porţiuni din instalaţii se
montează în locuri accesibile, iar cele care se manevrează mai des se amplasează astfel încât să se
ajungă la ele fără intermediul unei scări.
10.18. Conductele de preaplin, conductele de evacuare de la ventilele de siguranţă, conductele de
dezaerisire şi conductele principale de golire se conduc la dispozitive de colectare, ca: recipiente,
jgheaburi, sifoane, pâlnii etc. Aceste conducte se dispun astfel încât scurgerea apei să poată fi observată.
Scurgerea apei de la dispozitivele de colectare la canalizarea exterioară se asigură, pe cât posibil, prin
gravitaţie.
Prescripţii privind clădirea
10.19. Clădirile centralelor termice cu apă fierbinte (peste 115 oC) şi cele cu abur cu presiune peste 0,7
bar vor fi proiectate potrivit prevederilor Prescripţiilor tehnice ISCIR C1 şi C4.
10.20. Clădirile centralelor termice cu apă caldă (sub 115 oC) şi cele cu abur de joasă presiune sub (0,7
bar) vor fi de gradul I sau II rezistenţă la foc, cu excepţia celor la care suprafaţa de încălzire totală a
cazanelor este de cel mult 450 mp, care pot fi de gradul III rezistenţă la foc.
10.21. Pentru agenţii termici menţionaţi la art. 10.20., centralele termice se încadrează în categoria D de
pericol de incendiu.
10.22. Sălile de cazane ale centralelor termice se separă, obligatoriu, de clădiri (spaţii cu altă destinaţie)
prin pereţi şi planşee realizate din materiale incombustibile, cu limita de rezistenţă la foc de minimum 1
oră şi 30 minute, pentru pereţi şi - respectiv - 1 oră pentru planşee.
10.23. Clădirile centralelor termice alimentate cu gaze naturale vor fi proiectate ţinând seama şi de
prevederile “Normativului pentru proiectarea şi executarea sistemelor de alimentare cu gaze naturale”
indicativ I 6.
10.24. Clădirile centralelor termice alimentate cu gaze petroliere lichefiate (GPL) vor fi proiectate ţinând
seama şi de prevederile “Normativului pentru proiectarea şi executarea sistemelor de alimentare cu gaze
petroliere lichefiate (GPL)”, indicativ I 31.
Este interzisă utilizarea gazelor petroliere lichefiate (GPL) drept combustibil la centrale termice amplasate
la subsolul şi demisolul clădirilor.
10.25. Încăperile din clădirile civile şi industriale în care se depozitează maximum 10 mc lichide
combustibile pentru centrala termică (conform art. 9.53 din prezentul normativ) se separă, obligatoriu, de
restul clădirii având altă destinaţie, prin pereţi şi planşee cu rezistenţa la foc de 3 ore pentru pereţi,
respectiv 2 ore pentru planşee. Golurile strict funcţionale de acces, realizate în elementele respective, se
protejează pein elemente rezistente la foc de 1,5 ore sau încăperi tampon, realizate potrivit
reglementărilor specifice.
10.26. Încăperile din centralele termice, în care se depozitează maximum 20 mc combustibil solizi
(conform art.9.62 din prezentul normativ) se separă de restul clădirii prin pereţi şi planşee care trebuie să
îndeplinească, obligatoriu, condiţiile prevăzute la art.10.25.
Comunicarea cu sala cazanelor se poate face prin uşi etanşe la foc, pe o durată de 45 minute.
10.27. Buncărele pentru combustibili solizi (art.9.63 din prezentul normativ), precum şi pâlniile de
alimentare a instalaţiilor de ardere se vor realiza, obligatoriu, din materiale incombustibile. Spaţiul în care
se amplasează buncărele, ce au o capacitate mai mare de 2 mc, se separă de sala cazanelor prin pereţi
şi planşee incombustibile, având o rezistenţă la foc de minimum 2 ore.
10.28. Uşile de acces ale centralelor termice se amplasează astfel încât să conducă direct în spaţiul
principal de supraveghere a utilajelor şi vor avea deschiderea în afară, direct spre exterior sau într-un
spaţiu în directă legătură cu exteriorul, care nu poate fi blocat; se exceptează de la această prevedere
centralele termice de apartament. Dimensiunile uşilor şi ale spaţiilor intermediare de legătură cu exteriorul
se aleg astfel încât să asigure introducerea şi scoaterea principalelor utilaje care nu se pot dezasambla.
Accesul în centralele termice situate pe terasa clădirii este posibil doar de pe terasă sau din casa scării,
printr-o încăpere tampon; nu se admite accesul direct de la un etaj inferior prin deschideri sau trape în
pardoseala centralei termice.
În cazul în care accesul principal în centrala temică se face printr-o scară, aceasta se execută din beton,
cu suprafaţă rugoasă, cu o înclinarte sub 450 şi se prevede cu balustradă.
Uşile de acces (evacuare) nu vor avea praguri; în cazul în care pragurile nu pot fi evitate, precum şi în
cazul pragurilor prevăzute la uşile încăperilor în care sunt amplasate rezervoare de combustibil lichid (în
scopul împiedicării împrăştieii combustibilului în caz de avarie), racordarea lor cu pardoseala se face prin
planuri înclinate cu panta 1:8 şi cu finisaj care să împiedice alunecarea oamenilor.
Uşile încăperilor anexe trebuie să se deschidă spre sala principală a centralei termice.
10.29. Pentru compartimentele rezervate altor unităţi (de ex:post trafo, staţii de hidrofor etc.) grupate cu
centrala termică se prevăd accese separate, direct din exterior.
În clădirile civile, la care centralele termice se grupează cu staţia de hidrofor şi, eventual, alte utilităţi,
toate pot avea o comunicare funcţională, prin intermediul unui coridor comun.
Nu se poate grupa centrala termică (sala cazanelor) cu staţia de pompare a apei pentru incendiu.
10.30. Centralele termice vor fi prevăzute cu ferestre exterioare pentru iluminarea şi ventilare naturală a
încăperii.
În cazul centralelor termice folosind combustibil gazos, suprafaţa ferestrelor exterioare va trebui să
satisfacă şi condiţiile prevăzute în “Normativul pentru proiectarea şi executarea sistemelor de alimentare
cu gaze naturale” - I 6 şi “Normativul pentru proiectarea şi executarea sistemelor de alimentare cu gaze
petroliere lichefiate (GPL)” - I 31, privind raportul dintre suprafaţa vitrată şi volumul sălii cazanelor.
10.31. La centralele termice este obligatoriu să se asigure introducerea aerului de combustie prin
ventilare naturală organizată sau prin ventilare mecanică, prin măsurile prevăzute la art.9.66.
10.32. La centralele amplasate direct, sub sau alături de încăperi sensibile la zgomot, trepidaţii sau exces
de temperatură, se vor lua măsuri de izolare fonică şi termică pentru a nu se depăşi limitele de zgomot şi
temperatură admise, potrivit destinaţiei încăperilor respective, precum şi măsuri de evitare a transmiterii
trepidaţiilor la elementele de construcţie ale clădirii.
10.33. Prescripţiile constructive privind condiţiile de amplasare a centralelor termice mici (de apartament,
de scară de bloc ş.a), cu capacitatea sub 0,3 MW, sunt în conformitate cu prevederile ghidului G 051
“Ghid de proiectare, execuţie şi exploatare a centralelor termici mici”.
Prescripţii privind instalaţiile
10.34. La centralele cu capacitate mai mare de 2 MW şi cu personal permanent se recomandă a se
amenaja un grup sanitar (WC şi duş).
La unităţile mai mici la care nu se amenajează un grup sanitar se asigură accesul la un WC din
apropiere, în cadrul clădirii. Distanţa până la acest WC va fi maximum 75 m pe orizontală, fără a depăşi 4
m pe verticală. Dacă aceste prevederi nu pot fi respectate, se va amenaja un WC şi la centralele termice
cu capacitate mai mică de 2 MW, cu personal permanent.
10.35. Centralele termice se prevăd cu chiuvete cu robinet dublu serviciu şi cu recipient de pardoseală
legat direct la canalizare. Pardoseala acestor încăperi va avea panta de cel puţin 5 ‰ spre recipient.
Când nivelul canalizării exterioare nu permite legarea directă sau când există pericolul de refulare a
reţelei de canalizare, recipientul se racordează la canalizare prin intermediul unei pompe de mână - în
cazul instalaţiilor sub 1 MW, respectiv a unei pompe electrice - în cazul instalaţiilor mai mari de 1MW.
10.36. Instalaţiile electrice cu care se prevăd centralele termice sunt:

• instalaţiile electrice pentru iluminat general (normal) şi de siguranţă pentru intervenţii ;


• instalaţii electrice de forţă, comandă şi automatizare ;
• instalaţii electrice de protecţie contra electrocutării ;
• instalaţii de telecomunicaţii: post telefonic şi teletransmisie, după caz.

Elemente de construcţii aferente echipamentului


10.37. Elementele de construcţii aferente cazanelor (postamente, şamotări, înzidiri) se execută conform
planurilor şi instrucţiunilor de montaj ale producătorului.
10.38. La elaborarea proiectului de structură de rezistenţă al centralelor termice se va ţine seama de
sarcinile statice şi dinamice ale aparatelor utilajelor şi conductelor instalaţiei de încălzire şi de prevederile
specifice antiseismice din Normativul P 100.
În cazul centralelor termice care se modernizare sau se transformă se va avea în vedere ca sarcinile date
de utilaje şi instalaţii să nu afecteze capacitatea de rezistenţă a elementelor de construcţii.
Stabilirea soluţiilor constructive se va face în conformitate cu “Instrucţiuni tehnice pentru proiectarea şi
executarea măsurilor de protecţie acustică şi antivibratilă la clădiri industriale” - P 121 “Instrucţiuni tehnice
pentru proiectarea măsurilor de izolare fonică la clădiri civile, social culturale şi tehnic administrative” - P
122.
10.39. Pompele şi ventilatoarele se montează pe postamente cu strat elastic sau dispozitive pentru
amortizarea trepidaţiilor.
Stratul elastic, respectiv dispozitivul de amortizare, se protejează împotriva apei provenite din goliri,
spălări ş.a.
10.40. Coşurile şi canalele de fum se realizează şi execută ţinând seama de prevederile art. 9.73...9.77
din prezentul normativ şi de prevederile cuprinse în STAS 3417, Prescripţii tehnice ISCIR C 1 şi
Normativul P 118.
La proiectarea şi executarea construcţiei coşurilor de fum independente, alipite clădirilor sau înglobate în
clădiri, se respectă şi prescripţiile din “Normativul pentru proiectarea antiseismică a construcţiilor de
locuinţe, social-cultural, agrozootehnice şi industriale” - P 100.
Dotări
10.41. Centralele termice se prevăd cu masă de lucru şi panou pentru afişarea permanentă a schemelor
şi instrucţiunilor de exploatare, a graficelor de reglare etc.
Centralele termice cu o capacitate mai mare de 1 MW se prevăd, în plus, şi cu dulap metalic, trusă de
scule şi banc de lucru pentru efectuarea lucrărilor de întreţinere.
[top]

11. PUNCTE TERMICE


Destinaţia punctului termic. Agenţi termici.
11.1. Punctul termic este un ansamblu de echipamente şi instalaţii prin intermediul cărora se transferă
energia termică din reţeaua termică primară în reţeaua termică secundară, cea a instalaţiilor de încălzire
de la consumator, adaptându-se condiţiile funcţionale ale sursei de energie termică la condiţiile de
alimentare a consumatorilor.
11.2. Punctele termice se clasifică, în funcţie de mărimea consumatorului deservit şi de amplasarea
punctului termic în :

• puncte termice care alimentează cu căldură ansambluri de clădiri civile şi industriale (puncte
termice urbane) şi care se amplasează, de regulă, într-o clădire independentă, special destinată ;
• puncte termice care alimentează cu căldură un imobil sau mai multe clădiri situate în aceeaşi
incintă (puncte termice de imobil) şi care se amplasează în imobilul deservit, sau în una din
clădirile deservite.

Prevederile din prezentul normativ se referă la punctele termice de imobil. Domeniul uzual al sarcinii
termice pentru punctele termice de imobil este corespunzător a 10...100 apartamente convenţionale.
Punctele termice pentru ansambluri urbane se realizează conform prevederilor din “Normativul privind
proiectarea şi executarea sistemelor centralizate de alimentare cu energie termică”.
11.3. În funcţie de destinaţia consumului de căldură, punctele termice de imobil se împart în:

• puncte termice care prepară agent termic secundar pentru încălzire şi apă caldă de consum ;
• puncte termice care prepară apă caldă de consum iar pentru încălzire sunt doar puncte de
predare - primire (în cazul racordării directe a instalaţiilor de încălzire) ;
• puncte termice numai pentru încălzire sau numai pentru apă caldă de consum.

11.4. Agenţii termici primari pentru punctele termice de imobil sunt:

• apa fierbinte, având temperatura maximă pe conducta de ducere de 150 oC, furnizată de reţeaua
de termoficare urbană;
• apa caldă, având temperatura maximă pe conducta de ducere de 115 oC, furnizată de o centrală
termică sau de un punct termic urban .

Agenţii termici secundari şi parametrii de temperatură ai acestora sunt :

• apă caldă pentru încălzire cu temperatura maximă de 95 oC ;


• apă caldă de consum cu temperatura maximă de 60 oC .

Echiparea punctului termic. Scheme funcţionale.


11.5. Echipamentul de bază al punctului termic îl constituie :

• schimbătoarele de căldură pentru încălzire ;


• schimbătoarele de căldură pentru apă caldă de consum ;
• pompele de circulaţie agent termic secundar, pentru încălzire ;
• vasele de expansiune, montate pe circuitul secundar ;
• pompele de recirculare a apei calde de consum ;
• rezervoarele de acumulare a apei calde de consum.

11.6. Schimbătoarele de căldură pentru încălzire trebuie să corespundă caracteristicilor agenţilor termici
şi să asigure o eficienţă cât mai ridicată a transferului termic; ele vor avea un gabarit şi o greutate cât mai
reduse şi se vor întreţine uşor.
Se recomandă utilizarea schimbătoarelor de căldură cu plăci.
De regulă, în punctele termice de imobil, se va monta un singur schimbător de căldură pentru încălzire.
11.7. Schimbătoarele de căldură pentru apă caldă de consum vor corespunde cerinţelor de la art.11.6.
alin.1.
Se recomandă, fie utilizarea schimbătoarelor de căldură cu acumulare, fie utilizarea schimbătoarelor de
căldură cu plăci cuplate funcţional cu un rezervor de acumulare pentru apă caldă de consum.
De regulă, în punctele termice de imobil, se va monta un singur schimbător de căldură pentru încălzire.
11.8. Pompele de circulaţie agent termic secundar asigură presiunea necesară circulaţiei apei în
instalaţiile de încălzire ale consumatorilor.
Pompele folosite trebuie să aibă randament ridicat, fiabilitate mare şi un nivel redus de zgomot şi vibraţii.
Se recomandă folosirea pompelor cu montaj direct pe conductă (“pompă de ţeavă”).
Nu se prevăd pompe de rezervă.
Echiparea pompelor cu armături se face conform art. 9.35.
11.9. Pentru realizarea presiunii statice necesare şi pentru preluarea variaţiei de volum rezultate din
dilatarea apei din instalaţiile de încălzire se folosesc vase de expansiune închise (de regulă cu membrană
elastică), racordate pe circuitul secundar al schimbătotului de căldură, la conducta de retur.
11.10. Se prevăd separatoare de impurităţi pe conductele de întoarcere din instalaţiile interioare de
încălzire, înainte de intrarea în schimbătoarele de căldură, precum şi pe racordul punctului termic la
reţeaua primară, pe conducta de ducere.
11.11. În cazul în care este necesară reducerea presiunii dinamice disponibile din reţeaua primară, până
la nivelul celei necesare, se prevăd regulatoare de presiune sau diafragme pe conducta de ducere a
racordului, după separatorul de impurităţi.
11.12. Punctele termice se alimentează cu apă în circuitul secundar de încălzire, pentru umplere şi
completarea instalaţiei, fie din conducta de întoarcere a racordului la reţeaua primară, fie din conducta de
apă potabilă.
Racordarea se face, cu acceptul furnizorului de apă, prin intermediul unei legături demontabile prevăzută
cu armături de închidere şi de reţinere, pentru a se împiedica pătrunderea apei din instalaţia de încălzire
în conductele din care se face alimentarea.
Consumul de apă pentru umplerea instalaţiei de încălzire şi “apa de adaos” vor fi contorizate.
11.13. Punctele termice amplasate în zone în care duritatea apei este de peste 3,5 mval/l şi care sunt
alimentate cu apă în circuitul secundar din conducta de apă potabilă vor fi prevăzute cu instalaţii de
dedurizare pentru apa de alimentare.
11.14. Se recomandă folosirea punctelor termice monobloc (preasamblate pe o platformă modulară),
care grupează tot echipamentul punctului termic: schimbătoare de căldură, pompe, conducte şi armături,
instalaţiile electrice şi de automatizare etc.
Această soluţie realizează economie de spaţiu pentru amplasare, reduce manopera de montaj şi asigură
performanţe funcţionale superioare prin faptul că armonizarea funcţionării întregului ansamblu şi probele
de funcţionare sunt făcute la producător.
11.15. La stabilirea schemei funcţionale a punctului termic se va ţine seama de:

• natura consumului (numai încălzire, numai apă caldă de consum sau ambele consumuri) ;
• parametrii agentului termic primar (temperatură, presiune) ;
• mărimea sarcinii termice şi variaţia acesteia ;
• caracteristicile tehnice ale echipamentelor ;
• gradul de automatizare în funcţionare ;
• cerinţe de exploatare .

Se urmăreşte adoptarea unor scheme care să asigure deplina siguranţă şi funcţionalitate a punctului
termic şi care să permită acordarea regimului de funcţionare al punctului termic cu sarcinile termice de
încălzire şi de apă caldă de consum ale consumatorilor (racordarea, de preferinţă, indirectă a instalaţiei
de încălzire, utilizarea robinetelor de reglare cu 2 şi 3 căi pentru reglarea temperaturii agenţilor termici
furnizaţi, racordarea punctului termic prin intermediul unei “butelii de egalizare a presiunilor” şi utilizarea
pompelor de circulaţie pe ramuri etc.).
Se recomandă ca la adoptarea schemei funcţionale a punctului termic de imobil să fie avute în vedere
schemele indicate în “Soluţii cadru pentru instalaţiile interioare de încălzire utilizând noi sisteme de
producere a agentului termic”.
11.16. Instalaţia de automatizare a punctului termic îndeplineşte, de regulă, următoarele funcţiuni:
• monitorizarea parametrilor (temperatură, presiune, debit, energie), arhivarea locală a datelor
monitorizate şi transmiterea lor, eventual, la dispecer ;
• reglarea parametrilor (temperatura sau debitul agentului secundar pentru încălzire, temperatura
apei calde de consum, presiunea) ;
• alarmare în cazul avariilor în funcţionare sau la depăşirea unor valori limită prestabilite.

Echiparea punctului termic cu aparatură de măsură, control şi contorizare se face conform prevederilor
din cap.15.
Condiţii privind amplasarea şi organizarea punctelor termice
11.17. Punctul termic de imobil se amplasează în clădirea deservită.
Stabilirea locului de amplasament se face pe baza unor criterii funcţionale, constructive şi economice
ţinând seama de posibilităţile de racordare, la reţelele exterioare de agent primar, la utilităţi (energie
electrică, apă) şi la instalaţiile interioare de încălzire.
11.18. De regulă, punctul termic se amplasează la subsolul sau la parterul clădirii, într-o încăpere
separată, special destinată.

Încăperea în care se amplasează punctul termic trebuie să îndeplinească următoarele condiţii :

• să nu prezinte pericol de incendiu ;


• să fie protejată contra îngheţului ;
• să nu aibe umiditatea interioară peste 70 % ;
• să fie iluminată natural şi/sau artificial ;
• să asigure spaţiul necesar pentru exploatarea normală şi în siguranţă a echipamentelor precum
şi pentru montaj, întreţinere şi reparaţii ;
• să permită un acces uşor şi direct, din “spaţiile comune” ale imobilului.

11.19. În cazul amplasării punctului termic în vecinătatea unor încăperi sensibile la zgomot, vibraţii sau
exces de temperatură se vor lua măsuri de izolare fonică şi termică pentru a nu se depăşi limitele de
zgomot şi temperatură, admise potrivit destinaţiei încăperilor respective.
11.20. Punctele termice de imobil pot fi amplasate şi în încăperi cu alte destinaţii în situaţia în care se
îndeplinesc următoarele condiţii:

• punctul termic să fie realizat în varianta constructivă monobloc;


• destinaţia încăperii în care se montează punctul termic să facă parte din “spaţiile comune” ale
imobilului: holuri, casa scării (sub scară), subsol tehnic etc. ;
• spaţiul în care se montează puctul termic să fie delimitat şi separat de încăpere printr-o
împrejmuire care se poate închide.

11.21. Uşa de acces a punctului termic va avea deschiderea în afară.


Dimensiunile uşii se aleg astfel încât să permită accesul normal al personalului şi să asigure introducerea
şi scoaterea principalelor utilaje care nu se pot dezasambla.
Uşa se prevede cu încuietoare.
11.22. În încăperea punctului termic nu este permis accesul persoanelor neautorizate.
La intrarea în punctul termic se va afişa inscripţia: “Punct termic. Interzis accesul persoanelor
neautorizate”.
11.23. Punctele termice complet automatizate, care nu necesită supraveghere permanentă, se vor
prevedea cu instalaţie de semnalizare antiefracţie.
11.24. Punctele termice se prevăd cu punct de alimentare cu apă şi cu sifon de pardoseală legat la
canalizare.
11.25. Punctele termice se prevăd cu următoarele instalaţii electrice:

• instalaţii electrice de iluminat ;


• instalaţii electrice de forţă, comandă ;
• instalaţii electrice de protecţie ;
• instalaţii electrice de detecţie şi semnalizare .

În punctul termic se va prevedea o priză cu tensiune nepericuloasă pentru lampă portabilă.


11.26. Organizarea spaţiilor şi amplasarea utilajelor în încăperea punctului termic se face astfel încât să
se asigure funcţionarea normală a echipamentelor, precum şi o exploatare uşoară şi în siguranţă.
Se asigură, după caz, spaţiul necesar pentru revizii, reparaţii şi control.
11.27. În jurul schimbătoarelor de căldură de încălzire şi de apă caldă de consum se lasă un spaţiu liber,
a cărui lăţime va fi stabilită în funcţie de necesităţile de exploatare, întreţinere şi curăţire, ţinând seama şi
de recomandările producătorului, dar nu mai puţin de 0,8 m.
11.28. La montarea pompelor pe conducte, stabilirea spaţiului necesar se face ţinând seama de
construcţia pompelor (cu ax vertical sau orizontal) de modul de îmbinare (cu flanşe sau filet) şi de faptul
dacă sunt pompe simple sau gemene.
11.29. În jurul rezervoarelor cu apă se prevăd spaţii de acces de minimum 0,50 m. Aceste spaţii pot fi
micşorate până la 0,20 m, pe cel mult două laturi, dacă rezervorul poate fi deplasat pentru revizii şi
reparaţii.
11.30. Distanţa minimă între partea superioară a utilajelor (rezervoare, schimbătoare de căldură, pompe)
şi elementele de construcţie ale încăperii (plafon) este de 0,6 m.
11.31.Traseele conductelor de legături la utilaje se aleg astfel încât să nu se împiedice demontarea
armăturilor şi diferitelor părţi ale aparatelor.
11.32. Armăturile de închidere pentru separarea aparatelor sau a unor porţiuni din instalaţii se montează
în locuri accesibile.
11.33. Se va prevedea posibilitatea de acces pentru intervenţie la separatoarele de impurităţi.
11.34. Spaţiile necesare pentru montarea în instalaţii a contoarelor de apă şi de energie termică vor fi
adoptate conform indicaţiilor producătorilor.
Se va avea în vedere asigurarea unui acces uşor pentru citirea contorului şi pentru control şi revizii.
11.35. În punctul termic se va afişa permanent schema funcţională şi instrucţiunile de exploatare ale
punctului termic.
[top]

12. REŢELE TERMICE


Prevederi generale
12.1. Reţelele termice servesc la transportul agenţilor termici (apă caldă, apă fierbinte sau abur) de la
centralele şi punctele termice la instalaţiile interioare de încălzire.
12.2. Prevederile din prezentul normativ se aplică la:

• reţelele termice exterioare, de la centralele termice şi punctele termice la clădirile alimentate cu


căldură ;
• reţelele termice interioare, de la centralele termice, de imobil şi punctele termice de imobil la
instalaţiile interioare de încălzire (reţea de distribuţie interioară) .

Pentru reţelele termice primare de apă fierbinte, de la centrala electrică de termoficare la punctele
termice sau direct la consumatori (reţele de termoficare), se vor aplica prevederile cuprinse în “Normativul
privind proiectarea şi executarea sistemelor centralizate de alimentare cu energie termică”.
12.3. Reţelele termice se compun din:

• conductele propriu-zise (de regulă metalice) şi fitingurile aferente (coturi, curbe, ramificaţii,
reducţii etc.) ;
• termoizolaţia conductei şi protecţia acesteia ;
• elemente pentru preluarea eforturilor provenite din dilatare (compensatoare de dilatare) ;
• armǎturi de închidere, reglare, golire, dezaerisire ;
• elemente de susţinere (suporturi fixe şi mobile) ;
• sistemul de măsură, control şi localizare a avariilor, după caz ;
• elemente auxiliare de construcţie (canale termice, cămine, estacade) .
Configuraţia şi traseul reţelelor
12.4. Stabilirea configuraţiei şi traseului reţelei termice se face pentru a se asigura transportul şi
distribuţia energiei termice în condiţii de eficienţă, siguranţă şi economicitate.
12.5. Se pot adopta următoarele tipuri de scheme de distribuţie:

• schema ramificată (radială) ;


• schema inelară .

Alegerea tipului de schemă de distribuţie se face în funcţie de amplasarea, mărimea şi importanţa


consumatorilor, de constrângerile impuse de teren şi de celelalte reţele, urmărindu-se asigurarea unei
bune echilibrări hidraulice a reţelei şi a unor costuri de investiţie şi consumuri de materiale reduse.
12.6. Se recomandă folosirea schemei de distribuţie ramificate.
Schema de distribuţie inelară se adoptă atunci când, cu o altă soluţie, nu se poate obţine echilibrarea şi
stabilitatea hidraulică necesare sau când configuraţia inelară este mai economică.
12.7. La stabilirea traseului reţelei termice se va urmări obţinerea unor lungimi minime de conducte,
avându-se grijă să rezulte un număr cât mai redus de intersecţii cu celelalte reţele şi cu căile de circulaţie.
12.8. Amplasarea reţelei termice va fi făcută de preferinţă în spaţii verzi, urmărindu-se, ca prin traseul
ales, să se realizeze compensarea naturală a dilatărilor conductelor.
12.9. Amplasarea reţelei termice în zona carosabilă a drumurilor publice nu va fi făcută decât dacă nu
există alte posibilităţi de amplasare (în spaţii verzi etc.) şi dacă se are în vedere necesităţile pozării pe
acelaşi traseu şi a altor reţele subterane.
12.10. În cazul pozării de-a lungul unui drum public, traserul reţelei se fixează, de regulă, pe partea cu
cele mai multe puncte de utilizare (racorduri).
12.11. Ramificaţiile din reţelele termice vor fi făcute, de regulă, prependicular pe conducta principală.
12.12. Reţelele termice de distribuţie se pot amplasa în subsolurile clădirilor în următoarele condiţii:

• să fie pozate în spaţii de folosinţă comună ;


• să fie destinate pentru alimentarea cu căldură a instalaţiilor de încălzire aferente clădirii
respective, nefiind permisă tranzitarea subsolurilor cu reţele termice care alimentează alte clădiri.

Condiţii de pozare şi montaj


12.13. Amplasarea reţelelor termice se poate face:

• subteran, în canal termic ;


• subteran, direct în sol (în cazul conductelor preizolate termic) ;
• aerian în exteriorul clădirilor, pe estacade, sau în interior, pe elementele de construcţie ale clădirii
.

12.14. Reţelele termice exterioare se montează, de regulă, subteran.


Montarea supraterană (aeriană) a reţelelor termice exterioare este admisă în următoarele situaţii:

• în incintele şi pe platformele industriale ;


• în afara ansamblurilor de clădiri civile ;
• în situaţia unui nivel pemanent ridicat al apelor freatice ;
• în cazul unor condiţii locale speciale .

12.15. Amplasarea reţelelor termice exterioare se va realiza în corelare cu celelalte reţele şi construcţii
din zonă, existente sau proiectate, ţinând seama de prevederile standardului SR 8591.
Reţelele termice amplasate în terenuri sensibile la umezire vor avea faţade fundaţiile clădirilor distanţele
prescrise de “Normativul pentru proiectare şi executarea construcţiilor fundate pe pământuri sensibile la
umezire” P 7.
12.16. Reţelele termice subterane se montează, de regulă, la adâncimi cuprinse între 0,6 m şi 2,5 m,
urmărindu-se realizarea unor soluţii constructive rezistente, durabile, funcţionale şi economice.
12.17. Adâncimile minime de pozare, pentru reţelele termice subterane sunt:
- reţele în canal termic (distanţa dintre partea superioară a elementului de acoperire a canalului termic şi
suprafaţa solului sau suprastructura drumului):

• 0,5 m în spaţii verzi


• 0,8 m în zone carosabile

- reţele termice pozate direct în sol (distanţa de la partea superioară a mantelei de protecţie a
termoizolaţiei conductei şi suprafaţa solului sau suprastructura drumului):

• 0,6 m în spaţii verzi (cu luarea unor măsuri de protecţie, conform recomandărilor furnizorilor)
• 1,0 m în zone carosabile

12.18. În cazul adoptării unor adâncimi de pozare mai mici decât adâncimea de îngheţ se vor adopta
măsuri pentru evitarea îngheţării apei în conducte (termoizolări suplimentare, asigurarea circulaţiei
permanente a apei, golirea conductei în caz de oprire accidentală a circulaţiei etc.)
12.19. La amplasarea în teren a reţelelor termice subterane montate în canale vor fi respectate distanţele
minime, între feţele exterioare ale canalelor şi alte reţele sau construcţii, indicate în tabelul 12.1.
12.20. La intrarea reţelelor termice în clădiri canalul termic va fi prevăzut cu un canal vertical de ventilare
naturală, alipit clădirii. Trecerea conductelor prin peretele clădirii se face, pe cât posibil la o cotă
superioară celei din canal, luându-se, în mod obligatoriu, măsuri de etanşare la intrarea conductelor din
canal în clădire, în vederea evitării pătrunderii în subsol a gazelor naturale infiltrate şi a evitării inundării
subsolului.
Tabelul 12.1.
1. Distanţe pe orizontală la trasee paralele m

a. până la şina de tramvai sau şina de cale ferată uzinală (de racord) 2,0

b. până la conducta de apă 0,6

c. până la conducta de canalizare sau drenaj 0,6

d. până la conducta de gaz metan, având :


- presiunea joasă, intermediară, redusă 1,5
- presiune medie 2,0

e. până la un cablu electric subteran, având tensiunea :


- între 1 şi 35 KV ; 1,5
- între 35 şi 110 KV ; 2,0
- peste 110 KV . 4,0

f. până la blocul de canalizaţie telefonică 0,6

g. până la căminele altor reţele (apă, canalizare etc.) 0,5

h. până la stâlpii de iluminat exterior sau de susţinere a conductoarelor 1,5


pentru liniile de tramvai sau troleibuz

i. până la un arbore sau până la axul şirului de arbori 1,5

j. până la marginea fundaţiei clădirii


- în terenuri normale ; 0,6
- în terenuri sensibile la umezire 1,5

2. Distanţe pe verticală la intersecţii

a. până la talpa şinei de tramvai (cu prevederea de pod de sprijinire a


şinei şi cu luarea de măsuri de micşorare a vitezei pe timpul execuţiei) 0,5

b. până la talpa şinei de cale ferată uzinală (cu prevederea de pod de


sprijinire a şinei şi cu luarea de măsuri de micşorare a vitezei pe timpul 1,0
execuţiei)

c. până la o conductă de apă 0,3

d. până la blocul de canalizaţie telefonică 0,3

e. până la cablurile electrice subterane având tensiunea de până la 110


KV (cu luarea de măsuri speciale de protecţie termică) 0,5

f. până la conducta de gaz metan 0,3


12.21. Canalele reţelelor termice subteran sunt de tip vizitabil, necirculabile.
12.22. Se pot folosi şi canale circulabile sau semicirculabile, în care se includ şi alte reţele, când pozarea
în comun a mai multor reţele este mai avantajoasă din punct de vedere economic decât pozarea
separată, cu condiţia respectării prevederilor din normativele de specialitate specifice reţelelor montate în
canal comun.
Dimensiunile minime ale spaţiului de circulaţie în canale sunt: 0,60 m pe orizontală şi 1,8 m pe verticală -
la canalele circulabile şi 0,50 m pe orizontală şi 1,40 m pe verticală - la canalele semicirculabile.
12.23. Pozarea conductelor în canalele termice necirculabile şi stabilirea dimensiunilor canalelor se fac
cu respectarea distanţelor minime indicate în tabelul 12.2.
12.24. Montarea conductelor reţelelor termice direct în sol (conducte preizolate termic şi hidrofug) se
recomandă în situaţiile în care soluţia este mai economică decât cea cu canal termic, iar condiţiile tehnice
de realizare asigură siguranţa şi funcţionalitatea reţelei.
Tabelul 12.2.
Distanţa minimă (mm)

Diametrul Între
nominal al De la De la De la
suprafeţele
conductei suprafaţa suprafaţa suprafaţa
izolaţiei a
(mm) izolaţiei până izolaţiei până izolaţiei până
două
la peretele la planşeul la radierul
conducte
canalului canalului canalului
învecinate

sub 65 70 100 30 90

65...150 85 110 30 100

200...250 100 125 40 110

300...450 110 140 60 140

500...6000 110 220 60 200


700...800 120 350 70 200
12.25. Conductele preizolate care înlocuiesc reţele termice existente montate în canale termice vor fi
pozate în sol, în canalul existent, la care se înlătură capacul.
În cazul în care gabaritul conductelor preizolate depăşeşte spaţiul disponibil în canalul termic, o parte din
conducte vor fi montate îngropate în sol, lângă canal, după demolarea unui perete al canalului termic, de
regulă cel opus clădirii.
12.26. Distanţele minime de la conductele preizolate ale reţelelor termice montate direct în sol la
construcţii sau alte reţele sunt indicate în tabelul 12.3.
12.27. Distanţele minime dintre suprafeţele exterioare ale conductelor preizolate montate direct în sol
sunt:

• 0,15 m - pentru diametre ale conductelor de până la 200 mm ;


• 0,25 m - pentru diametre ale conductelor de peste 250 mm .

Tabelul 12.3.
1. Distanţe pe orizontală la trasee paralele m

a. până la şina de tramvai sau şina de cale ferată uzinală (de racord) 1,2

b. până la conducta de apă 1,2

c. până la conducta de canalizare sau drenaj 0,6

d. până la conducta de gaz metan (presiune joasă, intermediară, 0,6


redusă sau medie) conducte din oţel

e. idem, conducte din polietilenă 1,0

f. până la cablurile electrice subterane, având tensiunea de până la 110 0,6


KV

g. până la marginea fundaţiei clădirii


- în terenuri normale ; 0,6
- în terenuri sensibile la umezire ; 3,0
- idem, în cazul conductelor preizolate prevăzute cu fir însoţitor pentru 1,5
semnalizarea avariilor .

2. Distanţe pe verticală la intersecţii

a. până la conductele reţelelor de apă, canalizare, gaze şi blocurile 0,2


canalizaţiilor telefonice

b. până la cablurile electrice, având tensiunea de până la 110 KV 0,5


12.28. La pozarea în sol a conductelor preizolate şi la realizarea reţelelor termice cu astfel de conducte
se vor respecta prevederile Normativului de proiectare şi execuţie pentru reţele termice cu conducte
preizolate montate în sol utilizate la transportul agentului termic de încălzire şi a apei calde de consum -
NP 029.
Susţinerea reţelor termic
12.29. Pentru susţinerea conductelor reţelelor termice montate subteran, în canal termic sau aerian se
folosesc suporturi metalice care transmit elementelor de construcţii eforturile primite.
La proiectarea suporturilor metalice şi a elementelor de construcţii care susţin reţeaua termică se va ţine
seama de eforturile care se nasc în conducte, pe baza cărora se elaborează calculul mecanic al reţelei.
12.30. Suporturile conductelor reţelelor termice sunt de tip mobil şi de tip fix. Se recomandă utilizarea
suporturilor realizate conform detaliilor tip de instalaţii.
12.31. Suporturile mobile permit deplasarea liberă axială a conductelor. Pentru a limita deplasările
transversale ale conductelor se folosesc suporturi mobile cu ghidaj.
12.32. Alegerea tipului de suport mobil se recomandă să se facă în funcţie de diametrul conductei şi
condiţiile de amplasare, astfel:

• suporturi mobile cu alunecare, pentru conductele cu diametrul de la 50 mm la 150 mm amplasate


aerian şi pentru conductele cu diametrul de la 50 mm la 500 mm amplasate subteran în canale
nevizitabile ;
• suporturi mobile cu role, pentru conducte cu diametrul peste 150 mm amplasate aerian sau
subteran în canale vizitabile ;
• suporturi cu suspensie (articulaţie şi arc), în situaţii speciale pentru trasee de reţele cu
configuraţie spaţială .

12.33. Distanţa dintre două suporturi mobile succesive ale conductei se stabileşte astfel încât să nu apară
eforturi inadmisibile în conductă şi abateri de la orizontalitatea traseului.
12.34. În cazul susţinerilor comune pentru mai multe conducte, distanţa dintre suporturile mobile este
impusă de conducta cu diametrul cel mai mic din pachetul de conducte.
12.35. Distanţele maxime recomandate între suporturile mobile ale conductelor reţelelor termice montate
în canal termic sau aerian sunt indicate în tabelul 12.4.
Tabelul 12.4.
DISTANŢE ÎNTRE SUPORTURILE MOBILE
ALE CONDUCTELOR REŢELELOR TERMICE

Diametrul interior al conductei Distanţa dintre două suporturi


(în ţoli sau mm) mobile succesive (mm)

1 3,0

1 1/4 4,0

48...57,5 4,6

64...70 5,1

76...82 5,7

88...95 6,0

100...125 6,5

131...150 7,5

200...250 9,0

300...400 12,0

500...600 14,0
700...800 16,0
12.36. Suporturile fixe sunt elementele prin care se rigidizează conductele reţelei termice.
12.37. Se recomandă alegerea unor tipuri constructive de suporturi fixe care conduc la dimensionarea
economică a construcţiei portante.
12.38. Elementele de construcţii care susţin suporturile fixe (pereţii şi radierul canalelor termice, stâlpii şi
grinzile clădirilor etc.) trebuie să aibă capacitatea de a prelua eforturile transmise de suporturi.
12.39. Suporturile fixe trebuie să fie prevăzute cu posibilitatea înlocuirii conductelor, fără deteriorarea
construcţiei portante a suportului fix.
12.40. Distanţele maxime recomandate între două suporturi fixe consecutive sunt date în tabelul 12.5.
Tabelul 12.5.
DISTANŢE MAXIME RECOMANDATE ÎNTRE SUPORTURI FIXE ALE
CONDUCTELOR

Distanţa între suporturi fixe (m)*

Diametrul pozarea aeriană sau în canale pozare îngropată


nominal al direct în sol
conductei
compansator compensator tip compensator axial
(mm) axial U

40 - 45 -

50 - 50 -

65 - 55 -

80 - 60 -

100 - 65 40

125 - 70 45

150 - 75 50

175 - 80 55

200 60 90 60

250 70 100 65

300 80 115 70

350 90 130 80

400 100 145 90

450 120 160 100

* Distanţele sunt date pentru agent termic cu temperatura maximă de


1500C. Pentru agenţi termici cu alte temperaturi maxime distanţele se vor
obţine prin aplicarea următorilor coeficienţi de amplificare :
0
1,20 pentru temperatura de 130 C ;
0
1,30 pentru temperatura de 110 C ;
0
1,50 pentru temperatura de 95 C ;
1,65 pentru temperatura de 85 0C .
Armături de închidere, reglare, golire, dezaerisire
12.41. Armăturile de închidere şi reglare se prevăd :

• pe conductele de plecare şi sosire ale distribuitoarelor şi colectoarelor din centralele termice,


punctele termice şi punctele de distribuţie;
• pe conductele racordurilor termice ale clădirilor sau ale părţilor de clădiri cu distribuţii
independente ;
• pe ramificaţiile de orice diametru şi lungime, în cazul când, în reţeaua respectivă, există
consumatori care impun condiţii speciale de continuitate în alimentarea cu căldură.

12.42. Pe conductele principale ale reţelelor termice se prevăd armături de secţionare.


Distanţele dintre armăturile de secţionare se stabilesc în funcţie de:

• configuraţia reţelei ;
• gruparea consumatorilor şi caracterul lor ;
• necesitatea subtraversării unor obstacole ;
• natura terenului (terenuri alunecătoare, sensibile la umezire etc.);
• gradul de seismicitate al zonei respective ;

La amplasarea armăturilor de secţionare se ţine seama în mod deosebit de condiţiile de alimentare, în


caz de avarie, a consumatorilor care nu admit întreruperi în alimentarea cu căldură.
12.43. Armăturile de secţionare cu diametrul peste 400 mm sunt cu acţionare mecanică (electrică).
12.44. În punctele cele mai joase ale reţelelor cu apă se prevăd robinete pentru golirea apei din tronsonul
respectiv; în punctele înalte ale reţelelor se prevăd dispozitive de evacuare a aerului (dezaerisire).
Diametrele armăturilor de golire se aleg potrivit indicaţiilor din tabelul 12.3. în care, pentru diferite valori
ale diferenţei de nivel între nivelul mediu al apei în tronsonul de conductă şi robinetul de golire, sunt date
debitele de golire, în litri/oră; timpul de golire al apei din tronsonul considerat este de 15...30 minute.
În cazul în care evacuarea apei se face la o reţea de canalizare, debitul evacuat nu va depăşi debitu,
nominal al canalizării
Diametrele armăturilor de evacuare a aerului se aleg în funcţie de diametrele conductelor, conform
tabelului 12.4.
Tabelul 12.6.
DATE PRIVIND DIMENSIONAREA ROBINETELOR DE GOLIRE

Nivelul mediu al apei în Debitul de golire, litri/oră, pentru un robinet cu Dn


raport cu robinetul de golire,

M 15 20 25 32 40 50 60

0,10 400 700 1100 2000 3000 4000 7500

0,15 450 850 1400 2500 3500 4900 9300

0.20 500 1000 1600 3000 4000 5700 10700


0,25 600 1150 1800 3500 4500 6500 12000

0,30 700 1300 2000 4000 5000 7000 13000


Tabelul 12.7.
ALEGEREA ARMATURILOR DE EVACUARE A AERULUI

DIAMETRUL, mm

Armătura de evacuare aer Conducta

Dn 10 Dn < 125

Dn 15 125 < Dn < 250

Dn 20 Dn >250
Prevederi specifice instalaţiilor de abur
12.45. În instalaţiile de încălzire cu abur se face, de regulă, recuperarea condensatului. Se pot excepta:

• consumatorii de la care condensatul iese impurificat ;


• consumatorii cu debite nominale mici (sub 15 KW) aflaţi la distanţe relativ mari (peste 50 m), care
ar necesita întoarcerea pompată a condensatului.

Se urmăreşte recuperarea, la consumatori, a căldurii din condensat.


12.46. Intoarcerea condensatului la sursa de abur se face, pe cât posibil, prin cădere liberă sau prin
presiunea remanentă a condensatului. In cazul când aceste soluţii nu sunt posibile datorită configuraţiei
terenului şi a regimului de presiuni din conducta de condensat, întoarcerea se face prin pompare.
12.47. Colectarea condensatului din instalaţiile de abur de joasă presiune şi întoarcerea lui la sursa de
abur se face, de preferinţă, prin conducte înecate şi rezervoare închise, pentru evitarea pierderilor de
căldură
prin evaporarea secundară.
12.48. Pe conductele de abur se prevăd separatoare de condensat (oale, aparate, sifoane) în punctele de
evacuare (purjare) a condensatului, amplasate în funcţie de modul de pozare al conductei de abur :
- în cazul alternanţei de pantă şi contrapanta sau ruperi de pantă, în punctele cele mai joase ale
conductei ;
- la anumite distanţe atunci când panta este continuă :

• la distanţe de maxim 300 - 500 m, în cazul curgerii condensatului în acelaşi sens cu aburul ;
• la distanţe de maxim 200 - 300 m, în cazul curgerii condensatului în contracurent cu aburul.

Limitele superioare corespund cu diametrul de 400 mm; pentru diametre mai mici, distanţele maxime se
reduc corespunzător.
12.49. Separatoarele de abur montate direct pe conducta de abur cu pantă continuă se racordează la
scurte tronsoane cu diametrul mărit, montate pe conducta de abur, astfel încât generatoarea superioară a
conductei de abur să rămână continuă.
12.50. Atunci când conducta de abur alimentează consumatori care nu permit întreruperi în funcţionare,
separatoarele de condensat se prevâd cu armături de închidere în amonte şi în aval şi cu o conductă de
ocolire pe care se montează, de asemenea, o armătură de închidere.
12.51. În cazul amplasării mai multor conducte de abur pe acelaşi tronson se prevăd separatoare de
condensat proprii pe fiecare din conductele de abur.
12.52. În punctele cele mai joase ale conductelor de condensat se prevăd robinete de golire, diametrul
acestora alegându-se potrivit indicaţiilor din tabelul 12.6.
12.53. În punctele cele mai înalte ale conductelor de condensat înecate, se prevăd armături de evacuare
a aerului, diametrele acestora alegându-se conform tabelului 12.7.
[top]

13. MASURI PENTRU PRELUAREA DILATARII CONDUCTELOR


13.1. Compensarea dilatării conductelor reţelelor termice se pot realiza prin:

• adoptarea unor trasee nerectilinii (plane sau spaţiale) pentru compensarea naturală a
deplasărilor ;
• amplasarea pe conductă a unor compensatoare de dilatare tip U (liră), Z, L şi lenticulare ;
• alegerea corectă a tipului constructiv şi a poziţiei de amplasare a suporturilor fixe şi mobile ;
• pretensionare.

13.2. Dilatările conductelor instalaţiilor de încălzire centrală se preiau, pe cât posibil, natural, prin curbe
rezultate din traseu (compensatoare tip L sau Z).
13.3. Pe trasee drepte se prevăd compensatoare din ţevi în forma de U sau compensatoare axiale, de
regulă lenticulare.

Pentru conducte cu diametrul până la 600 mm inclusiv, montate în canale subterane şi pentru conductele
de orice diametru, montate aerian, se prevăd, de regulă, compensatoare tip U; se pot utiliza
compenstoare axiale în cazul lipsei de spaţiu pentru amplasarea compensatoarelor de tip U.

Pentru reţelele termice montate direct în sol, utilizând conducte preizolate, se folosesc compensatoare
axiale, montate conform instrucţiunilor tehnice ale producătorului, sau compensatoare tip U, Z, L realizate
în conformitate cu prevederile Normativului NP-029.

13.4. Compensatoarele axiale se amplasează în vecinătatea suporturilor fixe, de preferinţă două, de o


parte şi de alta a acestora; ele se montează în locuri accesibile pentru intervenţii.

13.5. Compensatoarele de tip U se amplasează în axul câmpului (la jumătatea tronsonului de reţea)
compensat. In cazuri obligate, amplasarea poate fi dezaxată, însă numai în treimea mijlocie a câmpului.

13.6. Coloanele verticale ale instalaţiilor de încălzire realizate din ţeavă de oţel se prevăd cu suporturi fixe
la mijlocul înălţimii lor sau cu compensatoare de dilatare plasate la mijlocul coloanei şi suporturi fixe la
mijlocul porţiunilor de coloană separate prin compensator, conform indicaţiilor din tabelul 13.1. De la
aceste prevederi, pentru poziţia suporturilor fixe şi a compensatoarelor de dilatare, se pot face abateri de
cca.1,5 m. Compensatoarele de dilatare se montează pe aceiaşi pereţi cu corpul de încălzire, fiind, în
măsura posibilului, mascate de acesta.

Tabelul 13.1.

ÎNǍLŢIMEA MAXIMǍ A COLOANELOR INSTALAŢIILOR


DE ÎNCǍLZIRE DIN ŢEVI DE OŢEL

Temperatura Înălţimea coloanei (m)


nominală a
agentului termic din cu suport fix şi fără
conductă 0C cu un compensator de
dilatare şi două suporturi
compensator de fixe
dilatare
65 16,0 - 32,0 32,0 - 64,0

75 13,5 - 27,5 27,5 - 55,0

85 12,0 - 24,0 24,0 - 48,0

95 10,5 - 21,5 21,5 - 43,0

115 9,0 - 18,0 17,5 - 35,5

130 7,5 - 15,5 15,5 - 31,0

150 6,5 - 13,5 13,5 - 27,0

Notă: înălţimile coloanei corespund amplasării suporturilor fixe şi a


compensatoarelor de dilatare conform prevederilor art.13.6.

13.7. Racordarea coloanelor verticale din ţevi de oţel la conductele de distribuţie se face prin porţiuni
orizontale, având panta corespunzătoare preluării dilatării porţiunii verticale de coloană situată sub
punctul fix (în cazul distribuţiei inferioare) sau deasupra acestuia (la distribuţia superioară).

Lungimea minimă a acestor porţiuni orizontale se alege din tabelul 13.2.

Pe porţiunile orizontale ale coloanelor nu se montează dispozitive de susţinere-fixare la distanţe mai mici
decât cele indicate în tabelul 13.2. măsurate de la verticala coloanelor câtre punctul de racordare a
acestora la distribuţie.

13.8. Lungimea conductelor de legătură curbate din ţevi de oţel la corpurile de încălzire se determină în
funcţie de diametrul legăturii şi de dilatarea porţiunii de coloană cuprinsă între punctul de racordare a
legăturii la coloană şi suportul fix. Distanţa minimă de la coloană până la corpul încălzitor se alege din
tabelul 13.3.

În cazul racordării corpurilor de încălzire prin legături drepte, fără curbe, distanţa minimă între coloană şi
corpul încălzitor se alege cu 0,20 m mai mare decât valoarea corespunzătoare din tabelul 13.3.

Pe legăturile corpurilor de încălzire nu se prevăd brăţări situate, faţă de coloană, la distanţe mai mici
decât cele indicate în tabelul 13.3.

Tabelul 13.2.

LUNGIMEA MINIMǍ A PORŢIUNILOR ORIZONTALE ALE


COLOANELOR INSTALAŢIILOR DE ÎNCǍLZIRE DIN ŢEVI DE OŢEL

Diametrul conductei Lungimea minimă a porţiunilor


orizontale (m)

3/8” 0,85

1/2” 1,00
3/4” 1,10

1” 1,25

1 1/4” 1,40

1 1/2” 1,50

Notă: lungimile corespund unei dilatări maxime de 1,2 cm a porţiunii


verticale a coloanelor, măsurate până la suportul fix.

Tabelul 13.3.

DISTANŢA MINIMǍ ÎNTRE COLOANǍ ŞI COPRUL DE


ÎNCALZIRE PENTRU TEVI DE OTEL

Dilatarea porţiunii de coloană cuprinsă între

Diametrul punctul de racordare a legăturii la coloană şi


suportul fix (cm)
legăturii
sub 0,4 0,4 - 0,8 0,8 -1,2

Distanţa minimă între coloană şi corpul de

încălzire (m)

3/8” 0,40 0,64 0,80

1/2” 0,45 0,70 0,90

3/4” 0,55 0,80 1,00

1” 0,70 0,95 1,15

1 1/4” 0,75 1,05 1,30

1 1/2” 0,85 1,15 1,40

13.9. În afara cazului menţiont la art.13.6. se mai prevăd suporturi fixe :

• în punctele de ramificaţie a reţelelor, când nu poate fi admisă deplasarea nodului ;


• în vecinătatea armăturilor de secţionare sau închidere şi a compensatoarelor axiale.

13.10. Suporturile fixe se amplasează pe conducta principală de distribuţie de ducere în amonte, iar pe
conducta de întoarcere în aval, faţă de ramificaţii, armături de secţionare sau închidere. Suporturile fixe
se amplasează astfel încât, între două fixări consecutive, să existe un singur dispozitiv sau posibilitate de
compensare a dilatării conductei.
13.11. În cazul folosirii, pentru conductele instalaţiei de încălzire, a ţevilor din materiale plastice se va
acorda o atenţie deosebită soluţionării problemei preluării dilatării conductelor, alungirile rezultate din
dilatare fiind mult mai mari decât cele ale conductelor din oţel.
Ori de câte ori este posibil se vor adopta trasee nerectilinii, cu coturi sau curbe la 900 sau trasee şerpuite.
În cazul traseelor rectilinii impuse, preluarea dilatării conductei între două puncte fixe succesive se face
cu compensatori de dilatare U, Ω , tip spiră sau compensatori axiali specializaţi.
Soluţiile adoptate pentru preluarea dilatării conductelor vor respecta în mod obligatoriu indicaţiile
producătorilor referitoare la condiţiile de montaj şi de funcţionare normală la variaţii de temperatură.
[top]

14. CONDIŢII DE MONTARE


Reţele interioare
14.1. Conductele instalaţiilor interioare de încălzire cu apă se montează cu pantă, asigurând golirea şi
dezaerisirea centralizată sau locală a instalaţiei, printr-un număr minim de dispozitive şi armături.
Panta normală a conductelor instalaţiilor de încălzire cu apă este de 3 ‰. În cazuri obligate, se poate
reduce panta la 2 ‰.
14.2. Conductele de abur se montează astfel încât sensul de circulaţie al aburului şi condensatului în
conducte să fie acelaşi. Pe porţiuni de traseu în care nu este posibilă evitarea contrapantei, valoarea
acesteia va fi cel puţin egală cu pierderea unitată de sarcină la debitul maxim (cel puţin 5 ‰) sau se
măreşte diametrul conductei, luându-se măsurile corespunzătoare pentru evacuarea condensatului.
14.3. Pe trasee comune, conductele instalaţiilor interioare se grupează în plase orizontale - la pozarea
sub tavan - sau verticale - la pozarea pe pereţi sau stâlpi, astfel încât să permită folosirea unor suporturi
comune.
14.4. Distanţa minimă între conducte paralele neizolate termic sau între acestea şi feţele finite ale
elementelor de construcţie adiacente din materiale necombusitibile (pereţi, planşee, grinzi, stâlpi) este de
3 cm. Pentru conducte izolate termic, distanţa între feţele exterioare ale izolaţiei finite sau între acestea şi
suprafaţa finită a elementelor de construcţie vecine este de cel puţin 4 cm.
14.5. Distanţele minime între conductele neizolate termic ale instalaţiilor de încălzire şi elementele de
construcţie executate din materiale combustibile se stabilesc în raport cu temperatura superficială a
conductei, conform tabelului 14.1. În cazul conductelor izolate termic, se ia în considerare temperatura
superficială a izolaţiei finite, iar protecţia termoizolaţiei se prevede din materiale rezistente la eventuale
şocuri mecanice.
Tabelul 14.1.
DISTANŢE MINIME (cm) ÎNTRE CONDUCTELE INSTALAŢIILOR DE
ÎNCǍLZIRE ŞI ELEMENTELE DE CONSTRUCŢIE DIN MATERIALE
COMBUSTIBILE

Elementul de Temperatura nominală a agentului termic, din


construcţie conducte, în oC

din materiale
≤ 75 76-95 96-115 116-150
combustibile

Pereţi şi planşee 3 5 10 20

Pardoseli 3 5 5 10
14.6. Între conductele reţelei de încălzire şi conductele de gaze, respectiv barele, cablurile şi
conductoarele electrice, se vor prevedea distanţe minime conform prevederilor “Normativului pentru
proiectarea şi executarea sistemelor de alimentare cu gaze naturale”, I 6 şi, respectiv, ale “Normativului
pentru proiectarea şi executarea instalaţiilor electrice, cu tensiuni până la 1000 V.c.a. şi 1500 V.c.a.”, I 7.
14.7. Distanţa între flanşele armăturilor a două conducte apropiate, respectiv distanţa între flanşa
armăturii şi conducta apropiată sau izolaţia finită a acesteia, este cel puţin 3 cm.
14.8. La trecerea prin pereţi şi planşee, conductele aparente sau mascate (în canale, ghene) se vor
monta în tuburi de protecţie sau piese speciale, care să permită mişcarea liberă a conductelor datorită
dilatării şi să asigure protecţie mecanică a conductelor izolate.
În funcţie de rolul de protecţie la foc al elementelor de construcţii se va alege ansamblul (construcţii şi
instalaţii) trecerii, ţinând seama, obligatoriu, de reglementările de siguranţă la foc.
Partea superioară a manşoanelor montate pe pardoseala încăperilor dotate cu instalaţii sanitare (de ex.:
băi, bucătării) va depăşi nivelul pardoselii finite cu 2-3 cm.
Manşoanele de protecţie ale legăturilor corpurilor de încălzire vor avea dimensiuni suficient de mari
pentru a permite deplasarea legăturii la dilatarea coloanei verticale.
Se recomandă ca tuburile de protecţie să se mascheze prin rozete, cel puţin în camerele cu cerinţe
estetice mai ridicate (camere de locuit, băi, bucătării) şi cel puţin în acele poziţii care sunt mai vizibile (la
trecerea sprin pereţi a legăturilor la corpurile de încălzire, a conductelor orizontale de aerisire etc.).
14.9. Pe porţiunile de conducte ce traversează pereţi sau planşee nu se fac îmbinări. Pe conductele
montate în şanţuri, în pereţi sau planşee, numărul îmbinărilor se reduce la minimum.
14.10. La intrarea şi ieşirea din clădiri a racordurilor la reţele exterioare se va ţine seama de prevederile
art. 5.33, 5.34. şi art.12.20.
Compensarea de dilatare
14.11. Îmbinarea între compensatoarele elastice de tip U sau similare şi conducte se face prin sudură. Nu
este admisă îmbinarea prin flanşe sau mufe.
14.12. Compensatoarele elastice se montează în starea pretenţioasă prescriă prin proiect (de regulă, 50
% din alungirea maximă corespunzătoare condiţiilor nominale de funcţionare).
14.13. În apropierea compensatoarelor tip U, se prevăd suporturi mobile cu ghidaje laterale, amplasate
de ambele părţi ale compensatorului. Pe compensatoarele în formă de U nu se prevăd suporturi fixe.
Armături pentru închidere, secţionare, reglare, golire şi dezaerisire
14.14. Robintele cu ventil, armăturile cu clapetă sau ventil de reţinere, supapele de siguranţă etc., se
montează în poziţii corespunzătoare funcţionării normale.
Armăturile grele de pe conducte se montează pe suporturi proprii, evitându-se încărcarea suplimentară a
conductelor.
14.15. Poziţionarea armăturilor se face astfel încât să permită manevrarea, deplasarea părţilor mobile şi
demontarea parţială sau totală, în vederea întreţinerii şi reparaţiilor.
Corpuri de încălzire
14.16. Corpurile de încălzire se racordează prin îmbinări demontabile.
În clădirile industriale la care armăturile de închidere-reglare sunt prevăzute pe conductele de alimentare
comune mai multor corpuri sau grupuri de corpuri de încălzire, racordarea conductelor la corpurile de
încălzire din oţel poate fi nedemontabilă (îmbinare prin sudură).
14.17. Corpurile de încălzire se montează în paralel cu pereţii finisaţi, la distanţele stabilite prin
standardele, instrucţiunile tehnice sau normele de produs.
14.18. Distanţele minime între corpul încălzitor şi elementele de construcţii ale pereţilor se stabilesc în
funcţie de temperatura agentului termic, astfel :

• 5 cm , pentru temperaturi până la maximum 95 oC ;


• 10 cm, pentru temepraturi între 96 şi 150 oC.

14.19. Distanţa între corpurile de încălzire şi pardoseală este, de regulă, de 12 cm. In cazuri excepţionale
se poate reduce acestă distanţă până la 8 cm, dacă temperatura agentului termic nu depăşeşte 95 oC,
sau până la 10 cm, dacă temperatura acestuia este de 96...150 oC, cu aplicarea corecţiei necesare la
calculul suprafeţelor de încălzire.
14.20. Distaneţele între aparatele de încălzire şi elemetnele instalaţiilor electrice vor fi corelate cu
prevederile din “Normativul pentru proiectarea şi executarea instalaţiilor electrice, cu tensiuni până la
1000 V.c.a. şi 1500 V.c.c.” I 7.
14.21. În cazul montării corpurilor de încălzire în nişe, potrivit prescripţiilor art.6.10. sau în cel al acoperirii
lor cu măşti, potrivit prescripţiilor art.6.13, 6.14., distanţele laterale până la pereţii nişei sau ai măştii se
stabilesc astfel încât să permită montarea şi manevrarea normală a armăturilor.
14.22. Distanţa frontală între corpul încălzitor şi mască este de cel puţin:
• 2 cm, la măşti cu goluri (obişnuite), cu excepţia cazului în care masca este confecţionată din
materiale combustibile şi temperatura agentului termic depăşeşete 95oC, pentru care distanţa
minimă este de 5 cm ;
• 5 cm, la măşti pline.

Fac excepţie convectoarele, la care masca se montează lipită de bateria de încălzire. Elementul frontal al
măştilor va fi demontabil, permiţând accesul la corpul de încălzire, în vederea întreţinerii.
Amenajări constructive pentru instalaţiile de încălzire
14.23. Trecerea conductelor prin elementele de construcţii (fundaţii, pereţi, planşee) se va face prin goluri
anume prevăzute, comune grupului de conducte, cu respectarea prevederilor art. 5.33., 5.34. şi 14.8.
Dimensiunile minime ale golurilor şi şanţurilor pentru trecerea, respectiv pozarea conductelor, vor fi
conforme indicaţiilor din tabelul 14.2.
Se pot executa goluri şi şanţuri de alte dimensiuni decât cele indicate în tabelul 14.2. dacă ele se justifică,
în funcţie de poziţia de montare, necesitatea şi modul izolării termice a conductelor îngropate, tehnologia
de prefabricare în atelier şi de montare pe şantier etc.
14.24. Racordarea canalelor termice exterioare la subsolul tehnic, respectiv la canalele din interiorul
clădirii, se realizează astfel încât să permită preluarea tasărilor fără a se periclita buna funcţionare a
instalaţiilor, ţinând seama şi de prevederile art. 5.34.
În cazul existenţei în zonă a unei reţele de distribuţie a gazelor naturale, la pătrunderea reţelei exterioare
în subsol şi la trecerea instalaţiei interioare de încălzire centrală prin planşeele aflate sub nivelul terenului,
se vor lua măsurile prevăzute la art. 5.40.
14.25. Pentru întreţinerea şi manevrarea diferitelor armături şi aparate ale conductelor pozate în canale
necirculabile se amenajează cămine de vizitare, cu guri şi scări de acces. Dimensiunile gurilor de acces
se stabilesc în raport cu mărimea armăturilor, dar nu mai mici de 0,70 m diametru.
Canalele circulabile se prevăd cu posibilităţi de acces în canal pentru intervenţii în caz de avarie, marcate
cu indicatoare. Se recomandă dotarea cu mijloace de semnalizare şi comunicare a avariilor.
14.26. Accesul la subsolurile şi etajele tehnice destinate montării elementelor instalaţiilor de încălzire din
interiorul clădirilor se asigură prin scări şi uşi cu gabarit corespunzător necesităţilor controlului şi
întreţinerii instalaţiilor.
14.27. Se asigură la subsol spaţiul necesar accesului şi manevrelor - în timpul exploatării - la organele de
închidere şi reglare, precum şi cel necesar accesului la contoarele care măsoară consumul de căldură.
14.28. Pentru evacuarea căldurii degajate de conducte, aparate şi armături, subsolurile şi etajele tehnice
se prevăd cu ferestre, canale de ventilare sau orificii de ventilare, cu posibilitatea de reglare şi închidere.
Pardoseala subsolului şi etajului tehnic se execută cu pantă spre punctele de colectare a scurgerilor
accidentale de apă.
Tabelul 14.2.
DIMENSIUNI MINIME ALE STRǍPUNGERILOR ŞI ŞANŢURILOR ÎN
PEREŢI

Străpungeri la Şanţuri la montare


Elementul de instalaţie montare aparentă îngropată (cm)
(cm)

Coloană bitubulară cu
15 x 10 20 x 13
diametrul până la 50 mm

Coloană monotubulară cu
10 x 10 12 x 10
diametrul până la 50 mm

Legături la corp încălzire 5 x 10 6x6


[top]

15. IZOLAREA TERMICǍ A INSTALAŢIILOR PROTECŢIA ÎMPOTRIVA COROZIUNII


15.1. Agregatele, aparatele, conductele, compensatoarele de dilatare ale instalaţiilor de încălzire, precum
şi armăturile reţelelor exterioare aeriene se izolează termic, conform prevederilor din prezentul normativ.
15.2. Grosimea izolaţiei termice se stabileşte pe baza calculelor tehnico-economice de optimizare, în care
se iau în considerare următoarele:

• pentru reţelele termice de apă cu reglaj calitativ - temperatura medie anuală a agentului termic şi
debitul nominal de agent termic ;
• pentru reţelele de apă cu reglaj cantitativ - temperatura agentului termic şi debitul mediu anual de
agent termic.

Temperatura mediului ambiant se consideră:

• la pozarea aeriană (în exterior) sau în canale - temperatura medie a aerului ambiant pentru
perioada de funcţionare a reţelei;
• la pozarea direct în sol fără canal - temperatura medie a solului la adâncimea de pozare a
conductelor pentru perioada de funcţionare a reţelei.

Grosimea izolaţiei termice - determinată prin calculul de optimizare - trebuie să conducă la o eficientă a
termoizolaţiei de minimum 80 %. Eficienţa termoizolaţiei se determină conform art.17.22.
15.3. La proiectarea şi executarea izolaţiilor termice şi învelitorilor de protecţie ale acestora, se vor
respecta prevederile cuprinse în:

• “Instrucţiuni tehnice pentru executarea şi recepţionarea termoizolaţiilor elementelor de instalaţii”,


indicativ C 142 ;
• “Detalii, elemente şi subansambluri prefabricate de instalaţii - Detalii comune DC, volumul 4 -
Grupa DC 4 - “Subgrupa izolarea termică a conductelor şi Subgrupa izolarea termică a
aparatelor”.

15.4. Izolarea termică a conductelor şi aparatelor se aplică numai după curăţirea la luciu metalic şi
protejarea lor cu straturi anticorozive.
15.5. Rămân neizolate termic numai conductele amplasate în spaţii închise, ale căror cedări de căldură
se utilizează pentru încălzirea încăperilor în care sunt montate.
15.6. Izolaţia termică a armăturilor, compensatoarelor cu presetupă şi a îmbinărilor cu flanşe se
realizează demontabilă.
15.7. Izolaţia termică trebuie să se realizeze din materiale incombustibile sau greu combustibile,
hidrofuge sau protejate hidrofug, având un coeficient de conductivitate termică redus şi care îşi păstrează
proprietăţile de izolare termică în timpul exploatării.
15.8. La izolarea termică a elementelor instalaţiilor termice nu este permis folosirea de materiale
termoizolante putrescibile, a celor care, datorită încălzirii, se înmoaie, îşi pierd capacitatea de izolare
termică sau degajă sulf, noxe, etc.
15.9. Conductele montate mascat (în ghene, sub rabiţ etc.) se pot izola individual sau în comun (ducere
şi întoarcere), făr protecţie specială în exterior.
15.10. Conductele pozate în subsoluri tehnice şi canale subterane - interioare sau exterioare - se prevăd
cu înveliş protector al termoizolaţiei.
În canalele pentru conducte se prevede protejarea termoizolaţiei, de regulă, cu carton asfaltat, cu
rosturile îmbinate prin vopsirea cu bitum sau alte învelişuri de protecţie.
15.11. Conductele montate aparent, în alte niveluri ale clădirii decât cele exclusiv tehnice, inclusiv
subsoluri care au şi altă destinaţie decât cea de subsol tehnic (de ex: cu boxe), se prevăd cu înveliş
protector, stabilit în concordanţă cu rolul funcţional al nivelului respectiv.
15.12. Izolaţia conductelor termice montate în exterior pe suporţi, stâlpi sau pe faţa exterioară a pereţilor
clădirilor se prevede cu înveliş de protecţie contra intemperiilor, conform prevederilor “Instrucţiunilor
tehnice” C 142.
15.13. Conductele pentru reţelele termice montate direct în sol vor avea materialele componente, inclusiv
termoizolaţia, conform SR EN 253; ele se livrează gata termoizolate. Zonele de îmbinare dintre conducte
sau dintre acestea şi fitinguri se vor termoizola local conform prevederilor Normativului NP 029 şi a
indicaţiilor producătorilor.
15.14. Conductele preizolate montate direct în sol sau în canale nevizitabile vor fi dotate cu sisteme de
control, depistare şi localizare a avariilor compuse din conductoare electrice înglobate în termoizolaţia
conductelor şi aparate de măsură şi avertizare.
15.15. Toate conductele instalaţiilor de încălzire, indiferent de locul de montaj şi de caracteristicile
agentului termic, precum şi schimbătoarele de căldură, vasele de expansiune şi rezervoarele de orice fel
utilizate în instalaţiile de încălzire, se protejează împotriva coroziunii printr-un strat de bază anticoroziv,
aplicat pe suprafaţa ţevilor şi aparatelor.
Stratul de bază pentru protecţia anticorozivă se execută din miniu de plumb sau alte materiale, aplicat
după curăţirea de rugină a suprafeţelor protejate.
15.16. La conductele montate aparent, neizolate termic, în spaţii cu cerinţe estetice şi igienic-sanitare (de
ex.: clădiri de locuit, social - culturale etc.) se aplică, peste stratul anticoroziv de bază, două straturi de
vopsea şi unul de lac rezistent la temperatură.
15.17. La pozarea fără canal a reţelelor termice se va analiza oportunitatea prevederii unei protecţii
electrice a conductelor împotriva coroziunii, provocate de agresivitatea solului şi a apelor freatice, precum
şi de curenţii vagabonzi.
Stabilirea necesităţii prevederii protecţiei, se va face potrivit indicaţiilor din “Normativul pentru protecţia
contra coroziunii a construcţiilor metalice îngropate”, indicativ I 14, STAS 10128, STAS 10166/1, STAS
E10702/2, SR 7335/3, 5, 6, 8, 9, referitoare la protecţia împotriva coroziunii a construcţiilor metalice şi a
conductelor subterane şi supraterane.
[top]

16. APARATE DE MǍSURǍ, AUTOMATIZARE, CONTORIZARE


16.1. Pentru cunoaşterea parametrilor funcţionali ai instalaţiilor de încălzire (temperatură, presiune, debit
etc.) este obligatorie prevederea aparaturii de măsură şi control.
Aparate de măsură
16.2. La instalaţiile de încălzire cu apă fierbinte (peste 115 oC) sau abur de medie presiune (peste 0,7
bar) se va prevedea aparatură de măsură, control şi reglare conform instrucţiunilor ISCIR C 1 - pentru
cazane şi MEE-PE 502-8 - pentru puncte termice.
16.3. La instalaţiile de încălzire cu apă sau abur, indiferent de parametrii agentului termic, se va prevedea
aparatura adecvată în funcţie de specificul şi mărimea instalaţiei lăsându-se, eventual, loc pentru
îmbunătăţirea acestei echipări în viitor. În mod obligatoriu se va prevedea dotarea iniţială cu aparatură şi
amenajările indicate în articolele 16.4, 16.5, 16.7. .... 16.12.
16.4. Se vor prevedea termometre indicatoare :

• la cazanele de apă caldă pe conductele de ieşire ;


• la schimbătoarele de căldură :
• în cazul unui singur aparat - pe intrarea şi ieşirea circuitelor primar şi secundar ;
• în cazul mai multor aparate, montate alăturat şi racordate în paralel - câte un singur termometru
pe circuitele principale primar şi secundar şi câte un termometru pe ieşirea circuitelor primar şi
secundar din fiecare aparat ;
• în cazul mai multor aparate racordate în serie - câte un termometru pe circuitele primar şi
secundar - înainte şi după fiecare aparat ;
• pe distribuitoarele instalaţiilor de încălzire cu apă caldă sau fierbinte ;
• pe toate ramurile care intră în colectoarele instalaţiilor de încălzire cu apă caldă sau fierbinte,
precum şi pe ieşirea generală din colectoare ;
• pe conductele care intră şi care ies în şi din butelia de egalizare a presiunilor ;
• la intrările şi ieşirea în şi din dispozitivul de amestec prin care se reglează temperatura agentului
termic (robinete cu 3 căi etc.) ;
• pe rezervoarele de condensat ;
• pe ieşirea din reductoarele de presiune.

Gradul de precizie minim al termometrelor cu citire directă va fi de ± 0,5 0C.


16.5. Se va prevedea câte o teacă metalică pentru montarea unor termometre indicatoare în scopul
reglării şi controlului ocazional al instalaţiilor:

• pe conductele de alimentare cu apă caldă sau fierbinte a clădirilor, la intrarea şi ieşirea acestora ;
• pe ramurile principale (ducere şi întoarcere) ale reţelelor exterioare sau interioare de distribuţie
de apă caldă sau fierbinte;
• la intrarea şi ieşirea apei calde sau fierbinţi la aparate consumatoare mari (baterii de încălzire,
aeroterme ş.a.).

În cazul în care, în exploatare, este necesar un control frecvent al funcţionării instalaţiilor respective, se
pot monta termometre permanente, cu condiţia prevederii măsurilor de protecţie a acestora.
16.6. Se recomandă prevederea unei bucle de semnalizare acustică şi, eventual optică a atingerii
temperaturii maxime admisibile la cazanele de apă caldă, respectiv pe circuitul secundar al
schimbătoarelor de căldură, ce produc apă caldă pentru încălzire sau pentru consum.
16.7. Se vor prevedea manometre indicatoare:
- pe distribuitoarele şi colectoarele instalaţiilor de încălzire cu apă cu circulaţie prin pompe (în cazul când
distribuitoarele sau colectoarele se află în imediata aproiere a pompelor de circulaţie şi sunt legate direct
de acestea, montarea manometrelor nu este obligatorie);

• pe aspiraţie şi refularea pompelor de circulaţie, adaos, amestec etc. ;


• pe conductele de ducere de la cazanele de apă caldă sau apă fierbinte ;
• la cazanele de abur de joasă presiune ;
• la intrarea şi ieşirea în şi din reductoarele şi regulatoarele de presiune ;
• pe distribuitoarele de abur ;
• pe rezervoarele închise sub presiune (rezervoare închise de condensat, expandoare, vase de
expansiune închise etc.) ;
• înainte şi după separatoarele de impurităţi.

16.8. Clasa de precizie a manometrelor şi limitele maxime de lucru vor fi conform STAS 3589.
16.9. în scopul verificării echilibrării hidraulice a circuitelor de conducte, a căderilor de presiune în aparate
cu rezistenţă hidraulică mare şi variabilă în timp, precum şi pentru măsurarea debitului agentului termic,
se vor prevedea, fie armături specializate pentru determinarea presiunilor, fie perechi de prize de
presiune (racorduri din ţeavă Dn 15 cu robinete de închidere) pentru montarea manometrelor diferenţiale
sau cu citire directă:

• pe racordurile punctelor termice la reţeaua de transportul căldurii;


• pe racordurile instalaţiilor interioare de încălzire la reţeaua termică ;
• pe conductele de ducere şi întoarcere ale grupurilor de distribuţie ale instalaţiilor interioare ;
• înainte şi după: schimbătoare de căldură, diafragme pentru măsurarea debitului sau pentru
echilibrare hidraulică; - eventual - la baza câte unei coloane principale de la capătul fiecărei
ramuri de distribuţie din instalaţiile interioare de încălzire ;
• pe conductele de abur la intrarea în clădire.

Se prevăd prize de presiune pe canalele de fum ale cazanelor.


16.10. Manometre cu contacte electrice sau presostate se vor prevedea la vasele de expansiune închise
pentru pornirea şi oprirea pompelor de adaos.
Manometre cu contacte electrice în legătură cu un releu electric şi o hupă pentru semnalizare acustică
(completată, eventual, cu semnalizare optică), se prevăd la cazanele de abur, pentru semnalizarea
atingerii presiunii maxime.
16.11. Indicatoare de nivel cu tub de sticlă se vor prevedea la:

• cazanele de abur - în condiţiile prescripţiilor tehnice ISCIR-C1 ;


• rezervoarele de condensat ;
• vasele de expansiune închise ;
• rezervoarele de acumulare de pe lângă vasele de expansiune închise.

La rezervoarele de condensat greu accesibile (în cuve adânci) se va prevedea un indicator de nivel cu
plutitor care să poată fi citit dintr-un loc accesibil.
16.12. Instalaţiile de preparare a apei calde de consum vor fi prevăzute cu termoregulatoare limitatoare
de temperatură, oricare ar fi agentul termic utilizat.
16.13. Centralele termice cu capacitate începând de la 4 MW vor fi prevăzute cu câte un aparat pentru
analiză chimică a gazelor de ardere şi termometre pentru măsurarea temperaturii gazelor de ardere.
Automatizare
16.14. Pentru asigurarea protecţiei instalaţiilor şi funcţionarea lor în condiţii de eficienţă maximă în limitele
parametrilor necesari se prevede automatizarea instalaţiilor de încălzire centrală.
16.15. Automatizarea instalaţiilor din centrale termice şi puncte termice se face în confomitate cu “Ghidul
pentru proiectarea automatizării instalaţiilor din centrale şi puncte termice” - indicativ I 36.
16.16. Automatizarea instalaţiilor dintr-o centrală termică sau punct termic se bazează pe o schemă
tehnologică. Schema tehnologică, completată cu aparatură de automatizare, cuprinde, atât reprezentarea
cu ajutorul simbolurilor grafice a procesului tehnologic aferent centralei termice sau punctului termic, cât
şi reprezentarea simbolică a aparaturii de automatizare precum şi interdependenţa funcţională dintre
acestea.
16.17. În centralele termice de apă caldă se automatizează:

• reglarea aprocesului de ardere ;


• protecţia cazanelor la supraîncălzire, la lipsa circulaţiei apei, şi la scăderea temperaturii apei la
intrarea în cazan sub valoarea limită admisă ;
• reglarea temperaturii agentului termic pe conducta de ducere spre instalaţiile de încălzire - prin
amestecul apei din conducta de ducere cu apă din conducta de întoarcere - şi oprirea/pornirea
treptată (“în cascadă”) a cazanelor; reglarea se face în funcţie de temperatura exterioară şi de
diagrama de reglaj a instalaţiei de încălzire ;
• preparare a apei calde de consum şi furnizarea ei la temperatura prescrisă.

16.18. Cazanele centralei termice vor fi dotate, obligatoriu, cu elemente automate de protecţie la
creşterea accidentală a temperaturii (supraîncălzire).
Se prevăd următoarele elemente automate de protecţie la creşterea temperaturii peste valorile admise:

• un limitator de temperatură de lucru ( termostat de lucru) ;


• un limitator de temperatură de siguranţă (termostat de siguranţă).

Proiectantul centralei termice va verifica dacă în specificaţia tehnică a cazanelor sunt cuprinse
elementele de protecţie la creşterea temperaturii; în cazul în care acestea nu sunt cuprinse, ele vor fi
prevăzute prin proiectul de automatizare al centralei termice.
Instalaţia de automatizare pentru protecţia cazanelor la creşterea accidentală a temperaturii va fi
completată cu sisteme de avertizare sonoră şi optică.
16.19. Automatizarea funcţionării arzătoarelor, cazanelor se face în conformitate cu Instrucţiunile ISCIR C
39 “Prescripţii tehnice pentru echiparea arzătoarelor de combustibil lichid şi arzătoarelor de gaze.
Instalaţii de automatizare”.
16.20. În punctele termice se automatizează:
- reglarea temperaturii agentului termic pe conducta de ducere spre instalaţiile de încălzire (agentul
secundar) în funcţie de temepratura exterioară şi de diagrama de reglaj a instalaţiilor de încălzire;

• prepararea apei calde de consum şi furnizarea ei la o temperatură prescrisă ;


• recircularea apei calde de consum din reţeaua de distribuţie ;
• protecţia schimbătoarelor de căldură la supraîncălzire.
16.21. În instalaţiile interioare de încălzire centrală cu apă caldă cu distribuţie individuală de aparatament
se automatizează reglarea debitului şi temperaturii agentului termic în funcţie de temperatura interioară a
unei camere pilot (de regulă camera de zi).
16.22. Se recomandă ca schemele de automatizare să fie concepute astfel încât să permită şi dotarea
etapizată cu echipamente de automatizare în funcţie de prioritate, importanţă şi posibilităţi financiare.
Contorizare
16.23. În scopul realizării economiei de energie şi stabilirii unor relaţii corecte între distribuitorul şi
consumatorul de căldură se prevede contorizarea consumului de căldură în instalaţiile de încălzire
centrală.
La centralele termice se contorizează - obligatoriu - căldura furnizată separat diferitelor categorii de
consumatori de căldură: pentru încălzire centrală, pentru prepararea centralizată a apei calde de consum
sau pentru alte scopuri; la o aceeaşi categorie de consumatori contorizarea se va face pe ramurile de
distribuţie de la sursa termică.
La punctele termice de imobil se contorizează - obligatoriu - căldura primită de la sursa de căldură;
contorizarea căldurii furnizate va fi făcută la consumatori.
Apa de adaos folosită pentru umplerea şi completarea cu apă a instalaţiilor din centrale şi puncte termice
se contorizează separat.
16.24. Soluţia de contorizare a căldurii în instalaţiile interioare de încălzire centrală se stabileşte corelat
cu destinaţia spaţiului încălzit, modul de gestionare al cheltuielilor şi schema de distribuţie folosită; se
poate contoriza consumul de căldură global pe clădire sau parţial pentru un tronson din aceasta.
Pentru clădirile de locuit contorizarea se poate face pe clădire, tronson de clădire sau pe apartament (a
se vedea art.5.7.), în funcţie de cerinţe şi de schema de distribuţie adoptată.
Este obligatorie contorizarea separată a consumurilaor de căldură aferente spaţiilor cu altă destinaţie
decât locuirea din clădirile de locuit colective (magazine, birouri etc.).
La consumatorii din alte categorii de clădiri civile se ţine seama de necesitatea de contorizare parţială în
funcţie de destinaţia spaţiului.
16.25. La clădirile nou proiectate este obligatorie prevederea contorizării consumului de căldură la fiecare
consumator.
16.26. Se prevede spaţiul necesar pentru amplasarea, montarea şi exploatarea corespunzătoare a
echipamentului de contorizare. De asemenea, se prevede un acces uşor la contoare. Pentru clădirile de
locuit se recomandă ca, la contorizarea pe apartamente , citirea să se poată face din afara
apartamentelor (de ex: în casa scării, pe un coridor etc.).
16.27. Montarea şi exploatarea contoarelor, condiţiile de ampalsare şi schemele adoptate vor fi în
conformitate cu:

• “Soluţii şi detalii de montaj pentru contoare de apă rece, apă caldă şi energie termică”, indicativ
SC 001 ;
• “Soluţii cadru de contorizare a consumurilor de apă, gaze naturale şi energie termică aferente
instalaţiilor din blocurile de locuinţe”, indicativ SC 002.

Vor fi respectate prescripţiile producătorului şi reglementările Biroului Român de Metrologie Legală


(BRML).
16.28. Echipamentul de contorizare utilizat trebuie să fie omologat de către Biroul Român de Metrologie
Legală (BRML).
16.29. În cazul în care la execuţie nu se poate monta echipamentul de contorizare odată cu restul
instalaţiei, se va prevedea spaţiul necesar şi se montează tronsoane demontabile, în locul cărora se va
monta ulterior echipamentul de contorizare.
[top]
17. PREVEDERI PENTRU DIMENSIONAREA INSTALAŢIILOR
Cazane
17.1. Capacitatea termică (puterea termică) totală acoperită de cazanele din centralele termice se
determină însumând necesităţile orare de căldură, ţinând seama de simultaneităţile în funcţionare pentru:

• încălzire, conform SR 1907 şi cap.3 din prezentul normativ ;


• ventilare ;
• prepararea apei calde de consum, ţinând seama, în cazul consumului cu vârfuri şi a celui
discontinuu, de existenţa şi mărimea acumulării ;
• consumuri tehnologice, în funcţie de cronograma consumurilor de căldură ale aparatelor
consumatoare de căldură ;
• acoperirea pierderilor de căldură din reţelele de transport şi distribuţie a căldurii.

17.2. Pierderile de căldură din reţelele de transport şi distribuţie au ca efect reducerea temperaturii cu ∆
tp (0C), determinată cu relaţia:
∆ tp = q x L (oC)
în care L = distanţa între sursele de căldură şi punctul de consum, în km;
q = indicele reducerii de temperatură a agentului termic datorită pierderilor de căldură, în oC/km;
Reţelele de distribuţie a căldurii se izolează termic conform prevederilor art.15.2. pentru a nu se depăşi o
valoare maximă q = 0,5 oC/km.
Pentru a avea la punctul de consum temperatura nominală T n (0 (oC), pentru care se proiectează
instalaţia de încălzire centrală, este necesar ca, la plecarea de la sursa de căldură la cazane, agentul
termic să aibă temperatura reală Tr (oC) determinată cu relaţia:
Tr = Tn + q x L (oC)
17.3. Pentru alegerea numărului de cazane şi pentru stabilirea puterii termice a fiecărui cazan se ţine
seama de prevederile art. 9.19 .... 9.23 din prezentul normativ.
Schimbătoarele de căldură
17.4. Capacitatea termică (puterea termică) a schimbătoarelor de căldură pentru încălzire şi prepararea
apei calde de consum, folosite în centrale şi puncte termice, se determină luând în considerare, după
caz, componentele necesităţilor de căldură indicate la art. 17.1.
17.5. Debitul de agent termic primar necesar schimbătoarelor de căldură din centrale şi puncte termice se
determină în funcţie de necesităţile de căldură, ţinând seama de caracteristicile termohidraulice ale
aparatelor schimbătoare de căldură, de temperaturile nominale ale agenţilor termici, de schemele de
racordare, de regimul de funcţionare şi de existenţa acumulării.
17.6. La alegerea numărului şi tipurilor de aparate schimbătoare de căldură se au în vedere prevederile
art.9.37, 9.38 - pentru centrale termice şi 11.6, 11.7 - pentru puncte termice.
17.7. La dimensionarea schimbătoarelor de căldură din centrale şi puncte termice , se ţine seama de
valoarea coeficientului de utilizare (de murdărire) a suprafeţelor de încălzire prevăzut de producător
pentru durata de utilizare garantată.
Pompe
17.8. La stabilirea soluţiei generale de echipare cu pompe de circulaţie agent termic (apă caldă, apă
fierbinte) a centralelor şi punctelor termice se vor avea în vedere indicaţiile de la articolele 9.32, 9.33,
9.34, pentru centrale termice şi 11.8, pentru puncte termice.
17.9. Parametrii funcţionali caracteristici la care se dimensionează pompa de circulaţie, debitul de apă şi
înălţimea de pompare, se determină astfel:

• debitul de apă - pe baza debitul de căldură transportat şi a ecartului nominal de temperatura (tur-
retur) ;
• înălţimea de pompare - pe baza pierderilor de sarcină totale, liniare şi locale, pe circuitul hidraulic
deservit de pompă (circuitul închis al reţelei de conducte între refularea şi aspiraţia pompei) .

La alegerea pompei se va urmări ca aceasta să funcţioneze în zona de randament ridicat şi de nivel de


zgomot redus.
17.10. Numărul pompelor de alimentare cu apă a cazanelor de abur de joasă presiune şi poziţia de
montare se stabilesc conform prevederilor art.9.44.
Parametrii funcţionali caracteristici la care se dimensionează pompa de alimentare cu apă a cazanelor de
abur de joasă presiune se determină astfel:
• debitul de apă - se va asigura debitul maxim de apă vaporizată în cazanele alimentate; se va ţine
seama de faptul că alimentarea cu apă a cazanului poate fi şi intermitentă, pompa funcţionând
numai o parte din durata unei ore.
• înălţimea de pompare - presiunea pompei va asigura suma formată din: presiunea nominală a
cazanului, pierderea de sarcină totală pe traseul de alimentare (rezervor de condensat sau apă
tratată - pompă - cazan), diferenţa de înălţime între nivelul maxim al apei din cazan şi axul
orizontal al racordului de aspiraţie al pompei, precum şi o rezervă de 0,1 bar.

Alte elemente din centrale şi puncte termice


17.11. Dimensionarea dispozitivelor de siguranţă se va face potrivit prevederilor STAS 7132 şi
Instrucţiunilor ISCIR C 37.
17.12. Diametrele racordurilor de golire ale diferitelor elemente sau părţi de instalaţii se stabilesc în
funcţie de volumul de lichid ce trebuie evacuat, de înălţimea medie a acestui volum şi de numărul de
organe de golire deschise concomitent, astfel încât timpul de golire să fie de maximum 1 oră.
Dimensionarea dispozitivelor de golire se corelează cu debitul nominal al conductei de canalizare care
colectează apele de golire.
Debitele de golire pentru instalaţiile interioare de încălzire cu apă caldă sunt indicate, informativ, în tabelul
17.1.
Pentru clădirile de locuit şi social - culturale volumul de apă din instalaţia de golit se determină pe baza
indicelui volumului de apă conţinut în instalaţie V (l/kW), specific tipului corpului de încălzire folosit; astfel,
orientativ se pot folosi valorile:
V = 10,8...11,2 l/kW la radiatoare din fontă, STAS 7363
V = 8,6...8,9 l/kW la radiatoare din fontă, STAS 7364.
Tabelul 17.1.
DATE PENTRU DIMENSIONAREA ROBINETELOR DE GOLIRE

Înălţimea între nivelul Regimul de Debitul de golire, litri/oră, al unui robinet cu Dn:
mediu al apei în înălţime
instalaţie şi nivelul de corespunzător 15 20 25 32 40
racordare a conductei al clădirii de
de golire (m) locuit

0,65 P 650 1500 2400 4000 5500

3,00 P + 2E 1800 3300 5000 9000 12000

5,50 P + 4E 2500 4500 7000 12500 17000

10,50 P + 8E 3000 5500 9000 16000 22000

13,00 P + 10E 3500 7000 10500 19000 26000


17.13. Secţiunea liberă a prizelor de aer de combustie din centrale termice se calculază pentru o viteză a
aerului de 1-2 m/s.
Secţiunea canalelor de aer de combustie se calculează cu viteze de 1-2 m/s, când aerul este adus la
cazane cu ajutorul tirajului natural.
În cazul introducerii pe cale forţată a aerului de combustie se folosesc viteze mari pe canale (5 -12 m/s).
Secţiunea coşului de fum şi a canalelor de fum se determină în funcţie de sarcina totală maximă a tuturor
cazanelor racordate. Coşurile de fum funcţionând pe baza tirajului natural se dimensionează conform
STAS 3417 şi STAS 6793.
Corpuri de încălzire; suprafeţe radiante
17.14. Dimensionarea corpurilor de încălzire se face conform prevederilaor STAS 1797 şi prescripţiilor
tehnice ale producătorilor, referitoare la caracteristiciale tehnice, hidraulice şi mecanice.
17.15. Radiatoarele de fontă se limitează la lungimea de 2 m. Pentru alte corpuri de încălzire lungimea
limită este cea prevăzută de instrucţiunile producătorului.
17.16. La alegerea tipului şi temperaturii suprafeţei radiante şi la amplasarea acesteia se au în vedere
următoarele:

• menţinerea intensităţii energiei radiante la nivelul capului ocupanţilor în limitele de 12 -14 W/mp
pentru temperaturi interioare de 15 - 22 oC (valorile mici corespund temperaturilor mai ridicate) ;
• limitarea temepraturii medii admisibile la 25 – 26 oC pentru suprafeţele radiant de la pardoseală -
în cazul încăperilor cu locuri fixe de muncă şi activitate îndelungată şi la 29 oC - în cazul
încăperilor cu folosinţă de scurtă durată.

Conducte de apă caldă şi fierbinte


17.17. Circuitele consumatorilor instalaţiilor de încălzire se echilibrează hidraulic, urmărindu-se realizarea
unor rezistenţe hidraulice diferenţiate cu cel mult 10 % în instalaţiile interioare şi cel mult 5 % în reţelele
exterioare.
Echilibrarea hidraulică a circuitelor instalaţiilor de încălzire se realizează prin măsurile indicate la art. 5.4.
17.18. Dimensionarea conductelor se face, după caz:

• vpe baza unei presiuni disponibile date, caz în care se va urmări consumarea presiunii
disponibile, cu condiţia echilibrării hidraulice, prin trasee economice şi cu utilizarea unui număr
minim de organe de reglare;
• pe baza unei căderi de presiune rezultată dintr-un calcul de optimizare.

În cazul în care nu este dată o presiune disponibilă, pentru calculul diametrelor preliminare ale circuitului
de conducte se recomandă adoptarea vitezelor de circulaţie a apei, indicate în tabelul 17.2. şi diferenţiate
funcţie de tipul reţelei (interioare sau exterioare).
Pentru reţelele de conducte la care reglajul furnizării căldurii este de tip cantitativ sau mixt se pot adopta,
la condiţii nominale, viteze de circulaţie a apei mai mari decât cele indicate în tabel.
Tabel 17.2.
VITEZE INDICATE PENTRU CIRCULAŢIA APEI ÎN
CONDUCTE DE OŢEL (m/s)

Diametrul nominal al Reţele


conductei (în ţoli sau mm)
interioare exterioare

3/8 0,20...0,35 -

1/2 0,20...0,40 -

3/4 0,30...0,45 -

1 0,30...0,60 0,40...0,70

1 1/4 0,50...0,65 0,50...0,75

1 1/2 0,50...0,70 0,50...0,80

2 0,50...0,80 0,55...1,00

63...76 0,50...0,90 0,60...1,10


83...95 0,65...1,10 0,70...1,15

102...127 0,70...1,15 0,90...1,35

133...152 0,90...1,35 1,20...1,70

168...219 1,20...1,70 1,40...2,00

247...324 1,50...2,00 1,70...2,40

377...521 - 2,10...2,80

peste 521 - 2,40...3,00


17.19. Viteza maximă a apei, în limitele presiunii disponibile din reţeaua termică, nu va depăşi:

• 1,5 m/s - în instalaţii interioare din clădiri cu cerinţe speciale de protecţie la zgomot (spitale,
sanatorii, săli de lectură etc.) ;
• 2,0 m/s - pentru clădiri de locuit şi social-culturale ;
• 3,0 m/s - pentru hale industriale ;
• 4,0 m/s - pentru reţele termice de apă caldă şi apă fierbinte (racorduri şi reţele de distribuţie).

17.20. În instalaţiile cu regim hidraulic variabil în timp dimensionarea conductelor se face astfel încât să
se asigure stabilitatea hidraulică a instalaţiei, ceea ce se obţine printr-o valoare cât mai ridicată a
raportului dintre pierderea de sarcină a instalaţiei consumatorului şi cea a reţelei.
17.21. Pentru instalaţiile de încălzire cu apă caldă cu circulaţie forţată, în calculul coloanelor verticale se
urmăreşte ca ecartul de presiune disponibil la baza coloanelor să fie cel puţin de trei ori mai mare decât
presiunea datorată gravitaţiei, considerată cu valoarea corespunzătoare temepraturii exterioare medii a
perioadei de încălzire (a se vedea şi art.5.9.).
17.22. Eficienţa termoizolaţiei conductelor, necesară de obţinut conform art.15.2., se determină cu relaţia:
riz = (qo - qiz)/qo x 100 (%)
în care qo = pierderea de căldură unitară a conductei neizolate,
qiz = pierderea de căldură unitară a conductei izolate.
Conducte de abur şi condensat
17.23. Dimensionarea conductelor de abur se face pe baza vitezelor maxime indicate în tabelul 17.3.
Dimensionarea conductelor de condensat cu circulaţie naturală (cădere liberă) se face conform tabelului
17.4. pentru condensat de joasă presiune sau tabelului 17.5. pentru condensat de medie presiune.
Conductele de condensat cu circulaţie forţată se dimensionează în mod similar cu conductele de apă
caldă sau fierbinte cu circulaţie forţată.
Calcul mecanic al conductelor
17.24. Calculul mecanic al conductelor este obligatoriu pentru reţelele termice de transport şi distribuţie
de apă fierbinte, abur şi apă caldă.
17.25. Prin calculul mecanic al condcutelor se detemrină :

• grosimea peretelui ţevii ;


• dimensionarea suporturilor mobile şi fixe, precum şi stabilirea distanţei dintre suporturi ;
• dimensionarea compensatoarelor de dilatare.

17.26. La calculul mecanic al conductelor se iau în considerare eforturile generate de:presiunea agentului
termic, greutatea proprie conductelor pline cu apă şi izolate termic, frecarea pe suporţii mobili şi în
compensatoarele cu presgarnitură şi forţele elastice ale compensatoarelor în formă de U, L şi Z; în cazul
conductelor montate aerian se are în vedere şi acţiunea vântului, iar în zonele cu acţiuni seismice şi
efectul acestor acţiuni.
17.27. În calculul mecanic al reţelelor termice se iau în considerare următoarele :

• coeficientul de frecare al suportului cu alunecare 0,3 ;


• coeficientul de frecare al suportului cu rostogolire 0,05 ;
• coeficientul de suprasarcină datorată tasării 1,0 ;
• forţele verticale în suporturile fixe şi mobile se determină în ipoteza efectuării decalate în timp a
probelor hidraulice ;
• presiunea interioară din conducte este presiunea nominală, definită conform Prescripţiilor tehnice
ISCIR C 15 ;
• temperatura de calcul a conductei este temperatura maximă a agentului termic.

Tabelul 17.3.
VITEZE MAXIME PENTRU CALCULUL CONDUCTELOR INSTALATIILOR DE INCALZIRE CU ABUR
(în m/sec)

Diametrul nominal al Abur de joasă presiune


conductei (în ţoli sau
mm) Aburul în echicurent cu Abur în onctracurent cu Abur de
condensatul condensatul medie
presiune
Conducte Coloane Conducte Coloane
orizontale verticale orizontale verticale

3/8 11 18 2 3,5 35

1/2 14 20 2,5 4 35

3/4 18 22 3 5 35

1 22 25 4 6 40

1 1/4 25 30 5 7,5 40

1 1/2 30 35 6 9 40

50-75 35 40 8 11 40

75-150 40 50 10 14 50

peste 150 50 60 14 20 70
Tabelul 17.4.
DIMENSIONAREA CONDUCTELOR DE CONDENSAT DE JOASA PRESIUNE CU CIRCULATIE
NATURALA (CADERE LIBERA)

Diametrul Conducte uscate Conducte înecate, orizontale sau verticale, având


nominal la lungimea:
conductei, în
mm Orizontale Verticale sub 50 m 50-100 m peste 100 m

Cantitatea de căldură cedată de abur pentru formarea condensatului, în kW


15 5 7 33 21 9

20 17 26 81 52 29

25 33 49 145 93 46

32 79 116 315 205 100

40 120 180 435 290 134

50 250 370 755 510 250

57 365 545 1100 720 365

64 495 735 1450 990 495

70 580 870 1750 1220 580

76 700 1050 2150 1450 700

82 870 1300 2620 1750 870

88 1050 1470 3100 2100 1050

94 1280 1920 3600 2330 1280

100 1450 2150 4100 2800 1450


Tabelul 17.5.
DIMENSIONAREA CONDUCTELOR DE CONDESAT DE MEDIE PRESIUNE CU CIRCULATIE NATURALA
(CADERE LIBERA)

Diametrul
nominal al
15 20 25 32 40 50 65 80 100 125 150 200
condcutei în
(mm)

Panta **
Debit de condensat (în kg/h*)
hidraulică

1/100 100 200 400 900 1500 2800 6300 9300 17000 31000 53000 121000

1/200 80 150 300 600 1000 2000 4400 6600 12000 22000 37000 86000

1/300 50 130 250 500 800 1500 3500 5500 10000 18000 30000 70000

1/400 45 100 200 450 700 1400 3200 4700 8800 16000 26000 61000

1/500 40 90 190 430 650 1200 2900 4200 7700 14000 24000 54000

1/1000 30 60 120 290 450 850 2100 2900 5400 10000 17000 38000
* Valorile din tabel sunt valabile apentru condensat provenit din abur cu presiunea de 0,7-1,1 bar. Conductele de
condensat provenit din abur cu presiunea de 1,1-8bar vor avea diametrul imediat superior celui rezultat din tabel.
** Lungimea echivalentă a rezistenţei locale, considerată la stabilirea pantei hidraulice a conductelor de
condensat, va fi egală cu 1 m pentru fiecare piesă specială (cot, ramificaţie etc.) şi 5 m pentru fiecare armătură
(ventil, clapetă etc.).
17.28. Dilatarea liniară (alungirea condcutelor) se determină folosind relaţia:
∆ L = α x L x (tmax - tmont)
în care: ∆ L = alungirea conductei (cm) ;
α = coeficientul de dilatare liniară; pentru oţel: α = 0,0012 cm/m x grd
L = lungimea conductei compensate (distanţa între două reazeme fixe), în (m) ;
tmax = temperatura maximă a agentului termic (oC) ;
tmont = temperatura de montaj a conductei (oC).
17.29. Alegerea tipului de suport mobil şi a distanţei dintre suporturi se fac în conformitate cu
recomandările de la art.12.32...12.35.
17.30 Alegerea tipului de suport fix şi a distanţei dintre suporturi se fac în conformitate cu recomandările
de la art.12.37...12.40.
17.31. Alegerea tipului de compensator de dilatare şi a condiţiilor de montare se fac în conformitate cu
recomandările de la art.13.2...13.5, 14.12, 14.13.
17.32. Conductele instalaţiilor interioare de încălzire vor respecta prevederile, referitoare la configuranţia
traseului, preluarea dilatărilor şi susţineri, de la art.13.6...13.11.
17.33. Prescripţiile privind calculul mecanic pentru condutele preizolate termic montate direct în sol se
găsesc în Normativul NP 029.
[top]

18. CONDIŢII DE CALITATE PENTRU MATERIALE, AGREGATE, APARATE


18.1. Materialele, agregatele şi aparatele utilizate în instalaţiile de încălzire centrală vor trebui să facă faţă
cerinţelor de calitate impuse de Legea 10/1995 privind calitatea în construcţii şi să corespundă
exigenţelor speciale de calitate ale lucrării.
Cerinţele de calitate pentru elementele componente ale instalaţiilor de încălzire se referă la :

• rezistenţă şi stabilitate ;
• siguranţă în exploatare ;
• siguranţă la foc ;
• igienă, sănătatea oamenilor, protecţia şi refacerea mediului ;
• economie de energie, izolare termică şi hidrofugă ;
• protecţia împotriva zgomotului ;
• cerinţe funcţionale ;
• adaptare în utilizare ;
• durabilitate ;
• etanşeitate ;
• confort tactil şi antropodinamic ;
• aspect estetic ;
• facilităţi de transport, montare şi depozitare ;
• economicitate.

18.2. Materialele, agregatele şi aparatele utilizate la executarea instalaţiilor de încălzire vor avea
caracteristicile şi toleranaţele prevăzute în standardele de stat sau în prescripţiile tehnice ale
producătorilor - interni sau externi - şi vor satisface condiţiile tehnice cerute în proiectul instalaţiei de
încălzire.
Ele vor trebui să fie însoţite de:
• certificatul de calitate, al furnizorului, care să confirme realizarea de către produsul respectiv a
caracteristicilor tehnice prevăzute ;
• fişe tehnice şi specificaţii conţinând caracteristicile produsului şi durata de viaţă în exploatare în
care se menţin aceste caracteristici ;
• instrucţiuni de montare, probare, întreţinere şi exploatare ale produsului ;
• certificatul de garanţie specificând perioada de timp în care se garantează caracteristicile
declarate ;
• certificate de atestare a calităţii şi a performanţelor (agremente tehnice MLPAT, avize tehnice,
procese verbale de omologare) emise de către institute de specialitate, abilitate în acest scop.

Elementele de instalaţii care fac obiectul instrucţiunilor tehnice ISCIR vor trebui să corespundă şi
prevederile acestora, iar cele care sunt supuse condiţiilor de omologare ale Biroului Român de Metrologie
Legală (BRML), să fie însoţite de certificatul de atestare.
18.3. Agregatele, aparatele şi armăturile vor fi astfel alese încât să permită ca în ansamblul instalaţiei să
se efectueze verificările şi probele prevăzute în cap.20.
18.4. Reţelele de conducte, interioare şi exterioare, se execută folosind ţevi din oţel, din materile
neferoase sau materiale plastice, care să corespundă condiţiilor mecanice, termice şi de protecţie
anticorozivă ale instalaţiei.
Aceleaşi condiţii se pun şi pentru fitingurile de uz comun sau cele speciale - pentru anumite părţi ale
instalaţiei sau pentru un anumit material de ţeavă.
18.5. Pentru elementele conductelor folosite în instalaţiile care nu permit un control curent (de ex.: în
instalaţiile sub pardoseală sau montate mascat în plafon sau în perete) se folosesc materiale care să
asigure o fiabilitate ridicată garantată.
18.6. La confecţionarea compensatoarelor de dilatare de tip U se vor folosi ţevi din oţel fără sudură
longitudinală.
18.7. Corpurile de încălzire trebuie să aibă certificarea şi, după caz, atestarea caracteristicilor termice şi
hidraulice, inclusiv curba de variaţie a cedării de căldură în funcţie de temperatura şi debitul agentului
termic şi de modul de racordare al corpului de încălzire la instalaţie (a se vedea şi art. 6.3.).
18.8. Armăturile folosite în instalaţiile de încălzire se aleg în raport cu funcţiunea lor şi cu parametrii
agentului termic.
Armăturile de reglare vor fi însoţite de certificarea variaţiei caracteristicilor de debit şi presiune în funcţie
de gradul de închidere.
Se dă preferinţă utilizării armăturilor pentru care producătorul indică numărul de cicluri repetate de
acţionări la care armătura rezistă. Se recomandă ca robinetele să reziste la minim 30.000 cicluri.
18.9. Pentru instalaţiile cu agent termic apă , se folosesc - de preferinţă - ca armături de închidere şi
reglare, robinetele cu ventil şi tijă înclinată pentru diametre până la Dn = 100 mm şi robinetele cu sertar
pentru diametre peste Dn = 100 mm.
Ca armături de închidere se recomandă utilizarea robinetelor cu bilă, pentru diametre până la Dn = 100
mm şi a robinetelor tip fluture, pentru diametre peste Dn = 100 mm.
18.10. Armăturile cu funcţionare automată, alese în raport cu funcţiunile lor, vor fi însoţite de întregul
echipament auxiliar de automatizare (sau cu indicaţii precise privind elementele care se completează) şi
de certificările prevăzute la art.18.2. şi 18.8. pe întregul ansamblu, robinet plus echipamentul de
automatizare şi acţionare.
18.11. Armăturile de reglare ale corpurilor de încălzire se aleg în conformitate cu soluţia de reglare a
sistemului de încălzire respectiv (a se vedea şi art. 5.18).
18.12. Aparatele de măsură, inclusiv cele pentru măsurarea debitului (contoare) de căldură, vor fi însoţite
de echipamentul auxiliar şi vor trebui să fie certificate în conformitate cu art. 18.2.
18.13. Agregatele cu piese în mişcare (pompele de circulaţie a apei şi agregatele de încălzire cu aer cald)
vor trebui să aibă randament ridicat şi un nivel redus al zgomotelor şi vibraţiilor. Ele vor trebui să fie
însoţite de certificarea caracteristicilor în funcţie de turaţia motoarelor.
18.14. Schimbătaorele de căldură vor trebui să aibă gabarit şi greutate reduse. Este necesară certificarea
caracteristicilor în funcţie de variaţia temperaturii şi debitelor agenţilor termici primar şi secundar.
18.15. Cazanele de apă trebuie să corespundă prevederilor art.9.17. şi să fie însoţite de certififcarea
caracteristicilor lor.
[top]
19. EXECUTAREA LUCRǍRILOR DE INSTALAŢII DE ÎNCǍLZIRE
Condiţii generale de execuţie
19.1. Executarea lucrărilor de instalaţii de încălzire se face numai pe bază de proiect.
Proiectul de execuţie va cuprinde toate datele tehnice şi economice necesare realizării instalaţiei.
Este obligatoriu ca proiectul dat spre execuţie pe şantier să fie verificat de către un verificator tehnic
atestat MLPAT.
19.2. Începerea executării lucrărilor se va face numai după ce s-au obţinut toate avizele şi acordurile
necesare, emise de către organele abilitate (a se vedea şi art.2.7.).
19.3. Executarea lucrărilor de instalaţii de încălzire centrală va fi realizată numai de către unităţi de
execuţie certificate profesional, în conformitate cu prevederile art.2.8.
19.4. Executarea instalaţiilor de încălzire centrală se va face în coordonare cu celelalte lucrări de instalaţii
şi construcţii.
19.5. La executarea lucrărilor se utilizează numai materiale, agregate şi aparate ce corespund cerinţelor
proiectului şi satisfac prevederile de la cap.18.
Executantul lucrărilor de instalaţii se asigură de existenţa certificatelor menţionate la art. 18.2. şi de
cunoaşterea lor de către personalul specializat propriu.
19.6. Înaintea punerii în operă, toate materialele şi aparatele se supun unui control vizual pentru a se
constata că nu au suferit degradări de natură să le afecteze calitatea şi performanţele (deformări sau
blocări la aparate, starea filetelor, a flanşelor, funcţionarea armăturilor, ştuţuri deformate sau lipsă etc.);
se vor remedia eventualele defecţiuni şi se vor înlocui aparatele şi materialele care prin remediere nu pot
fi aduse în stare corespunzătoare.
19.7. Se verifică dacă recipentele sub presiune (cazane, hidrofoare, boilere etc.) au fost supuse
controlului ISCIR, dacă au placa de timbru şi cartea tehnică de exploatare aferentă.
19.8. La aparatele de măsură şi control, se verifică existenţa sigiliului şi a formelor de atestare a
controlului Biroului Român de Metrologie Legală (BRML).
Depozitare şi manipulare
19.9. Păstrarea echipamentelor de instalaţii de încălzire se face în magazii sau spaţii de depozitare
organizate în acest scop, în condiţii care să asigure buna lor conservare.
La depozitarea materialelor, agregatelor şi aparatelor de instalaţii se vor respecta instrucţiunile furnizorilor
şi măsurile de prevenire şi stingere a incendiilor şi de protecţie a muncii.
19.10. Materialele de instalaţii asupra cărora condiţiile atmosferice nu au, practic, influenţă nefavorabilă
pe durata depozitării se depozitează în aer liber, în stive sau rastele, pe platforme betonate sau balastate,
special amenajate în acest scop, cu respectarea normelor specifice de tehnica securităţii muncii.
19.11. Materialele ce pot fi deteriorate de intemperii sau de acţiunea directă a soarelui (de ex.: radiatoare,
armături, ţevi din mase plastice, materiale de izolaţii) se depozitează în magazii închise sau sub
şoproane, acoperite cu prelate sau foi de polietilenă.
Aparatele de măsură şi control, echipamentele de automatizare, aparatele cu motoare electrice, se
păstrează obligatoriu în magazii închise, în rastel.
19.12. Manipularea materialelor se va face cu respectarea normativelor de tehnica securităţii muncii şi în
aşa fel încât să nu se deterioreze. Se va da o atenţie deosebită materialelor casante sau uşor
deformabile (de ex.: radiatoare, conducte preizolate, ansambluri prefabricate cu aparatura de măsură şi
control montată etc.)
19.13. Materialele, agregatele şi aparatura vor fi aduse pe şantier, de regulă, pe măsura necesităţilor de
punere în operă.
Tehnologii de îmbinare, etanşare şi fasonare
19.14. Tehnologia de îmbinare a ţevilor din oţel pentru realizarea instalaţiilor de încălzire cu apă caldă se
alege de către executant astfel încât să se evite riscul obturării secţiunii ţevii.
Se recomandă ca, pentru ţevile din oţel cu diametre mai mici de 3/4”, să se folosească îmbinarea cu
fitinguri cu filet.
Pentru ţevile din oţel cu diametrul începând de la 3/4”, îmbinarea se face, de regulă, prin sudură, cu
luarea măsurilor necesare pentru a evita obturarea secţiunii conductei.
19.15. Pompele de circulaţie, schimbătoarele de căldură, cazanele şi recipientele se racordează la
instalaţie prin îmbinări demontabile.
19.16. În instalaţiile de încălzire cu apă fierbinte din clădirile industriale, îmbinarea între conducte sau
între conducte şi corpurile de încălzire se execută, de regulă, prin sudură.
19.17. Îmbinarea între conducte şi armături se execută prin flanşe sau prin filet, după tipul armături
utilizate.
19.18. Filetul ţevilor va corespunde prevederilor STAS 402 şi trebuie să permită înşurubarea pieselor cu
mâna până la cel puţin jumătate şi cel mult trei sferturi din lungimea filetului piesei.
19.19. La îmbinările cu filet etanşarea se execută cu fuior de cânepă îmbibat cu pastă de miniu de plumb
sau pastă de grafit amestecată cu ulei de in fiert sau alte soluţii de etanşare omologate în acest scop.
19.20. La îmbinarea prin sudură a ţevilor cu diametrul peste 1”, ţevile cu pereţi sub 4 mm grosime se
sudează în “I”, iar cele cu grosime de 4 mm sau mai mare se sudează în “V”.
19.21. La ţevile din instalaţiile care fac obiectul instrucţiunilor tehnice ISCIR îmbinarea se va face conform
prevederilor acestora.
19.22. Etanşarea îmbinărilor prin flanşe, pentru temperaturi până la 100 oC se face cu garnituri
confecţionate din carton - STAS 1733 - unse cu pastă de miniu de plumb sau grafit îmbibat cu ulei de in
fiert. In cazul temperaturilor peste 100oC se vor folosi garnituri de klingherit grafitat (marsit). Se pot folosi
şi alte materiale care satisfac condiţiile necesare de etanşare la temperatura respectivă.
Garniturile îmbinărilor cu flanşe nu vor obtura secţiunea de trecere a ţevii, iar periferia garniturii va ajunge
până la şuruburile flanşei.
19.23. Schimbările de direcţie ale conductelor din oţel se realizează:

• vprin intermediul fitingurilor filetate ;


• prin îndoirea ţevilor ;
• prin intermediul curbelor sau coturilor de sudat ;
• prin intermediul teurilor sudate .

Se recomandă utilizarea, când condiţiile permit, a coturilor din ţeavă STAS 8805...8807.
Soluţia se alege de către executant, ţinând seama şi de prevederile articolului următor.
19.24. La confecţionarea curbelor şi coturilor pentru instalaţii, având drept agent termic apa cu
temperatura peste 115 0C sau abur cu presiunea nominală pste 1 bar, se vor respecta prescripţiile din
Instrucţiunile ISCIR C 15, în ceea ce priveşte felul ţevilor utilizate, tehnologia de confecţionare, razele de
curbură etc.
19.25. Pentru toate instalaţiile care nu sunt supuse prevederilor Instrucţiunilor ISCIR C 15, se ţine seama
de următoarele:
- îndoirea la rece se face numai cu ajutorul maşinilor-unelte speciale sau a dispozitivelor hidraulice pentru
îndoit ţevi;

• atât la îndoirea la rece, cât şi la îndoirea la cald a ţevilor cu sudură longitudinală, cusătura ţevii se
aşează pe generatoarea neutră a ţevii îndoite ;
• îndoirea prin cutare la cald şi folosirea de curbe din segmenţi sudaţi se face numai în cazuri
speciale, când nu se pot folosi celelalte procedee indicate anterior ;
• îndoirea prin cutare la cald se face numai în cazul ţevilor fără sudură şi având diametrul minim de
100 mm ;
• curbele din segmente se folosesc la ţevi cu diametrul minim de 100 mm; la confecţionarea
acestor curbe se evită aşezarea în continuare a sudurilor longitudinale din segmentele
componente ale curbei ;
• ţevile îndoite nu vor prezenta deformări ale secţiunii şi subţieri ale peretelui peste 0,5 mm.

19.26 Pentru ţevile din materiale plastice (polietilenă, polipropilenă), îmbinarea şi etanşarea se vor face
conform instrucţiunilor specifice (NP 003, GP 043 ş.a.).
Montarea conductelor
19.27. La punrea în lucru ţevile se inspectează la interior şi la exterior, se curăţă dacă este cazul şi se
protejează în timpul montajului împotriva pătrunderii de corpuri străine.
19.28. Conductele se vor monta pe baza prevederilor din proiect referitoare la traseu şi pantele de
montaj, după ce în prealabil s-a făcut trasarea lor.
19.29. Este interzisă montarea forţată a conductelor cu excepţia cazurilor de pretensionare.
19.30. Montarea conductelor de apă fierbinte şi de abur de medie presiune se va face cu respectarea
instrucţiunilor ISCIR C 15.
19.31. La racordarea ţevilor cu diametre diferite se asigură:

• continuitatea generatoarei superioare a conductelor pozate pe orizontală, prin care circulă apă
sau condensat ;
• continuitatea generatoarei inferioare a conductelor de abur pozate orizontal ;
• coaxialitatea conductelor verticale.

19.32. La schimbările de direcţie ale fascicolelor de conducte montate în acelaşi plan, curbele se
execută:

• cu aceeaşi rază de curbură (corespunzătoare ţevii cu diametrul cel mai mare), în cazul când
schimbarea de direcţie se face într-un plan perpendicular pe planul în care se găseşte fascicolul
de ţevi ;
• cu acelaşi centru, în cazul în care schimbarea de direcţie se face în acelaşi plan în care se
găseşte fascicolul de ţevi.

19.33. Ţevile sudate longitudinal se vor monta astfel încât sudura să fie vizibilă pe toată lungimea ei.
19.34. Legăturile la aparate se montează astfel încât să permită demontarea aparatelor sau a unora din
părţile lor componente.
19.35. Se vor folosi legături elastice pentru racordarea conductelor de combustibil lichid la arzătoare.
În scopul împiedicării transmiterii zgomotului şi vibraţiilor, se recomandă folosirea racordurilor elastice la
montarea pompelor în instalaţie.
19.36. Armăturile, înainte de montare, vor fi curăţate şi verificate în ceea ce priveşte starea elementelor
componente.
Armăturile trebuie probate la presiune, la standul de probe al şantierului, înainte de montare.
19.37. Toate armăturile se montează în poziţia “închis”.
La montarea armăturilor cu flanşe se asigură paralelismul între flanşele conductelor şi cele ale
armăturilor.
19.38. Supapele de siguranţă cu pârghie şi contragreutate se montează astfel încât tija să fie verticală şi
ridicarea contragreutăţii să se poată face liber, indiferent de poziţia ei pe pârghie.
Supapele de siguranţă se reglează prin stabilirea poziţiei contragreutăţii, respectiv a arcului,
corespunzător presiunii de asigurare prescrise.
Eşaparea fluidului la declanşarea supapei de siguranţă nu trebuie să pună în pericol utilizatorii.
Montarea corpurilor de încălzire
19.39. Corpurile de încălzire formate din elemente demontabile şi care se livrează neasamblate, se
probează după asamblarea lor şi înainte de montarea lor în instalaţii la presiunea prescrisă de
producător. Astfel, radiatoarele din fontă se probează timp de 20 minute la o presiune de minimum 10 bar
pentru produsele STAS 7363 şi de minimum 7 bar pentru produsele STAS 7364.
19.40. Consolele şi susţinătoarele se fixează astfel încât corpul de încălzire să fie paralel cu feţele finite
ale elementelor de construcţie, respectând distanţele minime indicate în cap.14. - Condiţii de montare.
19.41. Adâncimea de încastrare în zidărie netencuită a consolelor şi susţinătoarelor este de minimum 12
cm.
Corpurile de încălzire montate lângă pereţi uşori se fixează pe suporturi metalice, sprijinite pe pardoseală.
19.42. Corpurile de încălzire se fixează pe poziţie, conform instrucţiunilor de montare ale producătorilor,
folosind tipul şi numărul de console şi susţinătoare indicat de aceştia.
19.43. Pentru radiatoarele de fontă, realizate conform STAS 7363, numărul consolelor şi al
susţinătoarelor este cel din tabelul 22.1.
19.44. Pentru corpurile de încălzire formate din ţevi, la alegerea numărului de console şi susţinătoare se
recomandă următoarele:

• la un corp de încălzire se montează minimum două console şi un susţinător ;


• o consolă suportă maximum 700 N ;
• un susţinător corespunde în medie la maximum 1,7 kN.

19.45. Până la montarea armăturilor şi a legăturilor, toate corpurile de încălzire se prevăd cu capace sau
dopuri.
19.46. Serpentinele mascate se montează cu respectarea riguroasă a distanţelor prevăzute în proiect,
faţă de suprafaţa finită a elementelor de construcţie.
Instalarea cazanelor, schimbătoarelor de căldură şi a altor utilaje
19.47. Instalarea cazanelor, schimbătoarelor de căldură şi a vaselor de expansiune sub presiune se va
face în conformitate cu prevederile cuprinse în instrucţiunile tehnice ISCIR (C1, C4, C30, C31), precum şi
cu instrucţiunile de montare ale producătorilor.
19.48. La montare se vor respecta următoarele condiţii tehnice:

• pentru utilajele statice se va respecta verticalitatea şi orizontalitatea, cu abaterile admise, prin


realizarea transmiterii corecte a eforturilor pe reazeme; se va ţine seama de necesitatea
conformării antiseismice a suporturilor ;
• pentru utilajele la care rezultă solicitări dinamice se va efectua, în plus, centrarea acestora,
conform prescripţiilor din documentaţia tehnică a utilajului.

Prevederi finale
19.49. Verificarea calităţii execuţiei lucrărilor de instalaţii de încălzire centrală se face în conformitate cu:

• Normativul pentru verificarea calităţii şi recepţia lucrărilor de instalaţii aferente construcţiilor,


indicativ C 56 - Caietul Instalaţii de încălzire ;
• Procedura de control a calităţii execuţiei lucrărilor de instalaţii - Capitolul Instalaţii de încălzire.

19.50. Se iau măsuri ca, după executarea lucrărilor instalaţiei de încălzire, să nu existe nici un risc de
rănire prin contact (cu muchii sau colţuri tăioase, bavuri ascuţite) sau de opărire.
19.51. Corpurile de încălzire şi echipamentele instalaţiilor de încălzire trebuie să aibă finisajele rezistente
la apă, agenţi chimici, zgâriere şi curăţire.
19.52. Toate punctele de exploatare (centrale şi puncte termice, gospodăria de combustibil lichid,
punctele de distribuţie, reglare, măsurare, golire, dezaerisire etc.) se prevăd cu instrucţiuni de întreţinere
şi exploatare, incluzând scheme pentru principalele operaţiuni.
19.53. La distribuitoare - colectoare şi pe conducte se prevăd etichete indicând destinaţia funcţională a
agentului termic din conductele respective.
19.54. Echipamente care nu sunt în stare de funcţionare normală (sunt defecte, sunt în reparaţie sau
revizie etc.) vor fi semnalizate prin inscripţii corespunzătoare.
19.55. Pe căile de acces către punctele de exploatare se prevăd indicatoare care fac îndrumarea
accesului.
În locurile în care accesul este limitat la personalul de exploatare se prevăd plăci cu indicaţiile respective.
Tabelul 19.1.
NECESARUL DE CONSOLE (C) SI SUSŢINǍTOARELE (S) PENTRU
RADIATOARE STAS 7363

Tipul de radiator
Numărul
de 600/200/3 600/150/2 600/135/2 500/150/2 300/250/3
elemente
C S C S C S C S C S

Sub10 2 1 2 1 2 1 2 1 2 1
10-15 2 2 2 2 2 2 2 2 2 2

16-20 3 2 2 2 2 2 2 2 2 2

21-25 3 2 3 2 3 2 3 2 3 2

26-30 4 2 3 2 3 2 3 2 3 2

31-35 4 2 4 2 3 2 4 2 4 2

36-40 5 3 4 2 4 2 4 2 4 2
[top]

20. CONDIŢII TEHNICE PENTRU VERIFICAREA INSTALAŢIILOR DE ÎNCǍLZIRE


CENTRALǍ. PROBE.
20.1. Verificarea instalaţiilor de încălzire se face pe întreaga instalaţie şi - eventual - separat pe aparate
sau pe părţi de instalaţie, în ultimele cazuri rămânând obligatorie şi verificarea pe întreaga instalaţie.
Principala verificare se face prin următoarele probe:

• proba la rece ;
• proba la cald ;
• proba de eficacitate.

Probele în vederea punerii în funcţiune se fac atât la instalaţiile de încălzire noi cât şi la instalaţiile de
încălzire existente, la care s-au efectuat reparaţii capitale cu ocazia reabilitării şi modernizării acestora.
20.2. În completarea probelor de la art. 20.1 se prevăd probe de funcţionare a echipamentelor.
Probele de funcţionare a echipamentelor sunt verificări funcţionale specifice făcute asupra utilajelor şi
aparatajelor componente ale instalaţiilor de încălzire, în timpul funcţionării acestora (pompe, cazane,
schimbătoare de căldură, staţii de tratare a apei de adaos, sisteme de reglare automată etc.).
Probele de funcţionare a echipamentelor pot fi făcute separat sau pot fi simultane cu proba de cald sau
proba de eficacitate.
Proba la rece (de presiune)
20.3. Proba la rece se face în scopul verificării rezistenţei mecanice şi a etanşeităţii elementelor instalaţiei
de încălzire şi constă în umplerea cu apă a instalaţiei şi încercarea la presiune.
Umplerea instalaţiei pentru efectuarea probei la rece se face cu apă care îndeplineşte condiţiile de
calitate ca agent termic.
Proba la rece - obligatorie pentru întreaga instalaţiei - se face având racordate toate echipamentele din
centrala termică, reţelele de conducte şi aparatele consumatoare de căldură (corpuri de încălzire,
suprafeţe radiante, agregate de încălzire cu aer cald etc.)
În cazul când se folosesc corpuri de încălzire a căror rezistenţă nominală corespunde unei presiuni
maxime mai reduse decât a restului instalaţiei, proba de presiune la rece a instalaţiei se face fără
corpurile de încălzire respective, acestea fiind înlocuite fie cu corpuri de încălzire de inventar (rezistente
la presiunea la care se face proba), fie cu conducte de scurtcircuitare a legăturilor de ducere-întoarcere.
20.4. Proba la rece se execută înainte de finisarea elementelor instalaţiei (vopsiri, izolări termice etc.), de
închiderea acestora în canale nevizitabile sau în şanţuri în pereţi şi planşee, de mascarea şi înglobarea
lor în elementele de construcţii, precum şi de executarea finisajelor de construcţii.
Proba se execută în perioada de timp în care temperatura exterioară este mai mare de + 5 oC.
20.5. În vedrea executării probei la rece, se va asigura deschiderea completă a tuturor armăturilor de
închidere şi reglaj, închiderea conductelor de legătură la vasul de expansiune deschis, reglarea
armăturilor de siguranţă de la cazane şi de la vasul de expansiune închis în concordanţă cu presiunea de
probă, verificarea punctelor de racordare a instalaţiei la conducta de apă potabilă şi la pompa de
presiune.
20.6. Înainte de proba de presiune la rece instalaţia se spală cu apă potabilă.
Spălarea instalaţiei cuprinde racordarea conductei de ducere a instalaţiei la conducta de apă potabilă,
umplerea instalaţiei, racordarea conductei de întoarcere a instalaţiei la jgheabul de golire la canalizare şi
menţinerea instalaţiei sub jet continuu până când în apa golită din instalaţie nu se mai observă impurităţi
(nămol, nisip etc.) Operaţia se repetă cu schimbarea sensului de circulaţie al apei.
20.7. Presiunea de probă se determină în funcţie de presiunea maximă de regim şi de modul de execuţie
al instalaţiei, astfel:

• o dată şi jumătate presiunea maximă de regim, dar nu mai mică de 5 bar, la instalaţii montate
aparent şi la cele mascate sub finisaje uzuale ;
• dublu presiunii de regim, dar nu mai mică de 5 bar, la instalaţiile ce au părţi care se maschează
sub finisaje deosebite ;
• presiunea prevăzută în caietul de sarcini, pentru părţile din instalaţii care se înglobează în
elemente de construcţie (serpentine sau conducte în pereţi, plafoane sau pardoseli, realizate
numai cu ţevi trase) ;
• la presiunile prescrise de instrucţiunile tehnice ISCIR, pentru părţile de instalaţii care sunt supuse
prevederilor acestor prescripţii.

20.8. Verificarea comportării instalaţiei la proba rece poate fi începută imediat după punerea ei sub
presiune, prin controlul rezistenţei şi etanşeităţii tuturor îmbinărilor.
La îmbinările sudate controlul se face prin ciocănire, iar la restul îmbinărilor prin examinarea cu ochiul
liber.
20.9. Măsurarea presiunii de probă se începe după cel puţin 3 ore de la punerea instalaţiei sub presiune
şi se face cu manometru înregistrator sau cu manometru indicator cu clasa de precizie 1,6, prin citiri la
intervale de 10 minute.
Durata probei este de 3 ore.
20.10. Rezultatele probei la rece se consideră corespunzătoare dacă, pe toată durata probei, manometrul
nu a indicat variaţii de presiune şi dacă la instalaţie nu se constată fisuri, crăpături sau scurgeri de apă la
îmbinări şi presgarnituri.
În cazul constatării unor scăderi de presiune sau a defecţiunilor enumerate mai sus, se procedează la
remedierea acestora şi se repetă proba.
Rezultatele probei se înscriu în procesul verbal al instalaţiei.
După executarea probei, golirea instalaţiei de apă este obligatorie, în cazul în care nu este prevăzută
executarea succesivă a probei la cald.
Proba la cald
20.11. Proba la cald are drept scop verificarea etanşeităţii, a modului de comportare a elementelor
instalaţiei la dilatare şi contractare, a circulaţiei agentului termic. La centralele termice, proba la cald
cuprinde, în mod obligatoriu, verificarea randamentului de funcţionare al cazanelor, care va trebui să
corespundă datelor indicate în cartea tehnică a fiecărui cazan.
Proba la cald se execută la toate instalaţiile de încălzire indiferent de agentul termic utilizat, pe întreaga
instalaţie sau pe părţi de instalaţie care pot funcţiona separat.
20.12. Proba la cald se efectuează înaintea finisării (vopsirii, izolării), mascării sau închiderii elementelor
instalaţiilor în canale nevizitabile sau în şanţuri, în pereţi sau planşee, cu excepţia elementelor înglobate
în elementele de construcţii (serpentine sau conducte în pereţi, plafoane sau pardoseli), dar numai după
închiderea completă a clădirii şi după efectuarea probei la rece.
20.13. Pentru efectuarea probei la cald, instalaţiile interioare se alimentează, de preferinţă, cu agent
termic de la sursa definitivă; în cazul în care aceasta nu a fost pusă în funcţiune, alimentarea se poate
face de la o sursă provizorie.
Sursa de căldură va asigura debitul, presiunea şi temperatura agentului termic potrivit prevederilor
proiectului instalaţiei. Calitatea apei va corespunde prevederilor proiectului sau prescripţiilor tehnice
specifice unor elemente din instalaţie cu cerinţe speciale privind apa de alimentare (de ex.: apa
dedurizată, apa tratată cu inhibitori, în cazul instalaţiilor cu radiatoare din oţel etc.).
20.14. Odată cu proba la cald se efectuează şi reglajul instalaţiei.
Robinetele cu dublu reglaj de la corpurile de încălzire se poziţionează la treptele de reglaj primar
(prereglare) prevăzute în proiect, reglajul secundar fiind deschis la maximum.
Se controlează debitul agentului termic pe conducta de racordare a instalaţiei la reţeaua exterioară, cu
ajutorul dispozitivelor prevăzute în acest scop în proiect (contoare de căldură, debitmetre, diafragme
etc.), efectuându-se reglajul corespunzător.
20.15. Proba la cald comportă două faze.
În faza I-a, după ce apa a atins în instalaţie nivelul corect, se ridică temperatura ei la 50 0C şi se menţine
această temperatură în limitele unei variaţii de ± 5 0C. Dacă instalaţia este cu circulaţie prin pompe,
acestea se vor pune în funcţiune.
După 2 ore de funcţionare se face un control atent la toate corpurile de încălzire, constatând cu mâna sau
cu un termometru de contact gradul de încălzire (temperatura) la partea superioară şi la partea inferioară
a corpului de încălzire. Nu se admit diferenţe mai mari de 5 0C între corpurile de încălzire.
Acelaşi control se efectuează şi la conducte (în special la coloane). Lipsa de uniformitate a încălzirii se
corectează prin robinetele de reglaj.
La instalaţiile cu pompe de circulaţie se controlează, cu ajutorul a două manometre montate, unul pe
racordul de intrare, celălalt pe racordul de ieşire al pompei, dacă aceasta dezvoltă presiunea necesară.
La instalaţiile cu vase de expansiune închise se verifică, de asemenea, ca presiunile date de pompe să
nu depăşească presiunile admisibile pentru funcţionare.
20.16. În faza a II-a, se ridică temperatura agentului termic la valoarea nominală (în limitele a ± 5 0C) şi,
după 2 ore de funcţionare, se verifică dacă nu apar pierderi de apă la îmbinări, la corpuri de încălzire şi
armături.
Se controlează dacă dilatările se produc în sensul prevăzut în proiect, dacă ele sunt preluate în bune
condiţii, astfel încât să nu apară neetanşeităţii, iar punctele fixe să nu sufere deplasări.
Se verifică dacă se face o bună dezaerisire a instalaţiei.
În timpul funcţionării se urmăreşte cum lucrează pompele, motoarele electrice, cuplajele dintre ele şi cum
se comportă armăturile.
La răcirea instalaţiei se examinează din nou toată instalaţia spre a se controla etanşeitatea.
20.17. După terminarea acestei examinări şi după răcirea instalaţiei la temperatura ambiantă, se reia
proba, procedându-se la o nouă încălzire (faza I şi faza II), făcându-se un control identic cu cel descris
mai sus.
Dacă nici la a doua încălzire instalaţia nu prezintă neetanşeităţi sau încălziri neuniforme şi funcţionează
în condiţii normale, proba se consideră corespunzătoare.
După efectuarea probei, instalaţia se goleşte dacă - până la intrarea în funcţionare - există pericolul de
îngheţ.
Rezultatele probei se consemnează într-un proces verbal.
20.18. La centrale şi puncte termice, anterior probei la cald pentru întreaga instalaţie se face o probă
parţială, în care se porneşte instalaţia şi se ţine sub observaţie cel puţin o oră, verificând în principal:

• montarea echipamentului şi conductelor astfel încât să se asigure spaţiile necesare prevăzute


pentru exploatare ;
• modul de manevrare al armăturilor ;
• dacă aparatele şi agregatele care au piese în mişcare (pompe, injectoare, exhaustoare etc.) nu
produc zgomote sau vibraţii supărătoare şi dacă s-au respectat prevederile pentru atenuarea şi
împiedicarea transmiterii lor la elementele construcţiei (atenuatoare de zgomot, izolări fonice,
straturi antivibraţie la postamente etc.);
• executarea corectă şi etanşeitatea canalelor de fum, a coşului, a uşilor de vizitare etc. ;
• asigurarea aerului necesar arderii; se examinează, în acest scop, flacăra la cazane, trebuind ca
ea să fie vie şi să nu producă fum vizibil cu ochiul liber.

Cu ocazia probei parţiale pentru centrala termică sau punctul termic, prealabile probei la cald pentru
întreaga instalaţie, se recomandă să se facă şi probele de funcţionare a echipamentelor (a se vedea
art.20.2.).
Proba de eficacitate
20.19. Se efectuează proba de eficacitate a instalaţiei pentru a verifica dacă instalaţia realizează în
încăperi gradul de încălzire prevăzut în proiect.
Ea se execută cu întreaga instalaţie în funcţiune şi numai după ce toată clădirea a fost terminată.
Pentru ca verificarea să fie concludentă, se va alege o perioadă rece, în care temperaturile exterioare să
fie sub 0 oC şi valoarea lor medie zilnică să nu varieze cu mai mult de ± 3 oC faţă de temperatura
exterioară medie a celor două zile precedente.
20.20. Pentru proba de eficacitate a instalaţiei de încălzire centrală cu corpuri de încălzire se încălzeşte
clădirea cu cel puţin trei zile înaintea probei, iar în ultimele 48 ore înaintea probei, agentul termic se
reglează conform graficului de reglaj, în limita unor abateri de ± 2 oC.
Pe timpul probei instalaţia trebuie să funcţioneze continuu şi toate uşile şi ferestrele clădirii să fie închise.
20.21. Proba de eficacitate durează 12 ore, cu măsurători din oră în oră.
20.22. Se măsoară temperaturile aerului exterior şi ale agentului termic pe conductele de ducere şi
întoarcere, verificându-se corelarea acestor parametri conform graficului de reglaj calitativ.
20.23. Se citesc temperaturile interioare din încăperi cu ajutorul unor termometre montate în mijlocul
încăperii, la o înălţime de 0,75 m de la pardoseală; în cazul încăperilor cu deschidere mai mare de 10 m,
citirile se vor face pe zone cvasipătrate, cu suprafeţe de maximum 100 mp, tot la înălţimea de 0,75 m.
În încăperi de locuit măsurarea temperaturii se face în cel puţin 3 puncte din încăpere, la o distanţă de cel
puţin 2 m de la peretele încăperii şi la o înălţime de 0,75 m de la pardoseală; în cadrul probei se
urmăreşte stabilitatea şi uniformitatea temperaturii aerului din încăperi pe durata probei.
Dacă clădirea este expusă însoririi nu se iau în consideraţie citirile de temperaturi efectuate între orele 11
şi 16.
20.24. Pentru a asigura precizia măsurătorilor se recomandă alegerea de termometre cu gradaţii
corespunzătoare, şi anume:

• pentru temperaturi exterioare 1/5 oC


• pentru temperaturi interioare 1/5 oC
• pentru temperaturile agentului termic 1/2 oC

Verificarea termometrelor se va face înainte de folosire, iar în timpul măsurătorilor ele vor fi ferite de
influenţe perturbatorii (curenţi de aer, radiaţii termice, căldură umană etc.).
20.25. Încăperile în care se măsoară temperatura interioară, vor fi:

• la parter: încăperile de colţ şi cele alăturate intrărilor neîncălzite, în mod obligatoriu; de


asemenea, alte camere după apreciere;
• la ultimul nivel: încăperile de colţ, în mod obligatoriu şi, alte încăperi, după apreciere;
• la nivelurile intermediare: camerele dorite de beneficiar, însă cel puţin 10 % din numărul lor.

La clădirile cu multe niveluri se asigură efectuarea a cel puţin câte o măsurătoare la fiecare nivel.
20.26. La încălzirea cu aer cald, chiar şi în cazul combinării acesteia cu încălzirea cu corpuri de încălzire,
se fac - pe lângă măsurătorile de temperatură menţionate anterior - măsurători ale vitezei aerului, în
conformitate cu prevederile “Normativului pentru proiectarea şi executarea instalaţiilor de ventilare şi
climatizare”- I5.
20.27. Rezultatele probei de eficacitate se consideră satisfăcătoare, dacă temperaturile aerului interior
corespund cu cele din proiect, cu o abatere de la - 0,5 oC până la +1oC în clădirile civile şi de la -1 oC la
+2 oC în încăperile de producţie.
În cazul în care, mai mult de 10 % din rezultatele măsurătorilor de temperatură nu se încadrează în
aceste limite, proba se consideră necorespunzătoare şi va trebui să fie reluată, după efectuarea
remedierilor
Rezultatele probei de eficacitate a instalaţiei de încălzire centrală se consemnează într-un proces verbal.
20.28. Probele instalaţiilor de încălzire centrală (proba de eficacitate, proba la cald şi proba la rece) se fac
în prezenţa reprezentanţilor executantului (responsabilul tehnic cu urmărirea execuţiei lucrărilor),
beneficiarului (dirigintele de şantier) şi proiectantului.
Data şi ora începerii probelor sunt anunţate în prealabil, prin grija beneficiarului (investitorului), la
organele teritoriale ale Inspecţiei de Stat în Construcţii.
[top]

ANEXA 1
PRESCRIPŢII UTILE LA PROIECTAREA ŞI EXECUTAREA INSTALAŢIILOR DE
ÎNCǍLZIRE CENTRALǍ
1. REGLEMENTARI TEHNICE
Indicator Titlul prescripţiei Publicat în:

I 5 - 98 Normativ pentru proiectarea şi executarea instalaţiilor de Bul. Constr. nr. 6/1999


ventilare şi climatizare

I 5/1-94 Instrucţiuni tehnice de proiectare pentru ventilare sau Bul.Constr. nr.9/1994


încălzire cu aer cald prin jeturi de aer orizontate

SC 004-2000 Soluţii cadru de proiectare a instalaţiilor de climatizare la Broşură


clădiri publice.

I 6-98 Normativ pentru proiectarea şi executarea sistemelor de Bul.Constr.


alimentare cu gaze naturale Nr.14/1997

I 31-99 Normativ pentru proiectarea şi executarea sistemelor de Bul.Constr. Nr.2/2000


alimentare cu gaze petroliere lichefiate (GPL).

I 7-98 Normativ pentru proiectarea şi executarea instalaţiilor Bul.Constr. Nr.3-4/


electrice cu tensiuni până la1000 V curent alternativ şi 1500 1999
V curent continuu

I 36-01 Ghid pentru proiectarea automatizării instalaţiilor din Broşură


centrale şi puncte termice.

I 9-94 Normativ pentru proiectarea şi executarea instalaţiilor Bul.Constr. Nr.1/1996


sanitare.

GP 060-2000 Ghid pentru proiectarea instalaţiilor de încălzire perimetrală Broşură


la clădiri.

I 13/1-02 Normativ pentru exploatarea instalaţiilor de încălzire Broşură


centrală

GT 014-97 Ghid tehnic pentru diagnosticarea regimului de funcţionare Bul. Constr.


şi comportării în exploatare a aerotermelor de perete şi Nr.10/2000
tavan.

GP 017-96 Ghid pentru calculul consumului de căldură al clădirilor Bul.Constr.


dotate cu sisteme pasive de încălzire solară. Nr.10/1998

NP 031-99 Normativ pentru proiectarea, execuţia şi exploatarea Bul.Constr


instalaţiilor de încălzire prin radiaţie de pardoseală .Nr.12/2000.

GP 039-99 Ghid pentru calculul necesarului anual de căldură al Bul.Constr Nr.9/2000


clădirilor de locuit

GP 051-2000 Ghid pentru proiectare, execuţie şi exploatare a centralelor Bul.Constr. Nr.6/2001


termice mici.

GP 056-2000 Ghid pentru proiectarea instalaţiilor de încălzire/răcire Bul.Constr


folosind ventiloconvectoare. .Nr.12/2001

GP 041-98 Ghid pentru alegerea, proiectarea, întreţinerea şi Bul.Constr.


exploatarea sistemelor şi echipamentelor de siguranţă din Nr.10/2009
dotarea instalaţiilor de încălzire cu apă având temperatura
maximă de 115oC

GT 017-97 Ghid tehnic privind diagnosticarea regimului de funcţionare Bul.Constr. Nr.10/200


şi a comportării în exploatare a generatoarelor de aer cald
cu combustibil lichid sau gazos.

NP 058-02 Normativ pentru proiectarea şi executarea sistemelor Broşură


centralizate de alimentare cu energie termică (reţele şi
puncte termice).

GP 066-02 Ghid pentru transformarea punctelor termice alimentate de Broşură


la industrie în centrale termice pentru ansambluri urbane.

NP 029-02 Normativ de proiectare, execuţie şi exploatare pentru reţele Broşură


termice cu conducte preizolate.

SC 006-01 Soluţii cadru pentru reabilitarea şi modernizarea instalaţiilor Broşură


de încălzire din clădiri de locuit

SC 002-98 Soluţii cadru de contorizare a consumurilor de apă, gaze şi Broşură


energie termică aferente instalaţiilor din blocurile de
locuinţe.

SC 005-2000 Soluţii cadru pentru instalaţii interioare de încălzire utilizând


noi sisteme de producere a agentului termic.

ME 002-97 Manual de specificaţii privind instalarea exploatarea şi Bul.Constr Nr.11/2000


mentenanţa schimbătoarelor de căldură din instalaţii.

ME 005-2000 Manual pentru întocmirea instrucţiunilor de exploatare Broşură


privind instalaţiile aferente construcţiilor.

NP 059-02 Normativ privind exploatarea sistemelor centralizate de Broşură


alimentare cu energie termică (reţele şi puncte termice).

C 142-85 Instrucţiuni tehnice pentru executarea şi recepţionarea Bul.Constr. Nr.9/1985


termoizolaţiilor la elementele de instalaţii

C 107/1-97 Normativ privind calculul coeficienţilor globali de izolare Bul. Constr.


termică la clădirile de locuit Nr.14/1998

C 107/2-97 Normativ pentru calculul coeficienţilor globali de izolare Bul. Constr.


termică la clădirile cu altă destinaţie decât cele de locuit. Nr.14/1998

C 107/3-97 Normativ privind calculul termotehnic al elementelor de Bul.Constr.


construcţie ale clădirilor Nr.13/1998

NP 048-2000 Nomativ pentru expertizarea termică şi energetică a Bul.Constr. Nr.4/2001


clădirilor existente şi a instalaţiilor de încălzire şi preparare a
apei calde de consum aferente acestora.

NP 047-2000 Normativ pentru realizarea auditului energetic al clădirilor Bul.Constr. Nr.5/2001


existente şi al instalaţiilor de încălzire şi preparare a apei
calde de consum aferente acestora.
P 7-2000 Normativ privind fundarea construcţiilor pe pământuri Bul.Constr. Nr.7/2001
sensibile la umezire (proiectare, execuţie, exploatare).

P 100-92 Normativ pentru protecţia antiseismică a construcţiilor de Bul.Constr. Nr.1-


locuinţe, social- culturale, agrozootehnice şi industriale. 2/1992

P 118-99 Normativ de siguranţă la foc a construcţiilor. Broşură 1999


Norme generale de prevenire şi stingere a incendiilor. M.O. Nr.384/09.10.98
Norme generale de protecţia muncii. Broşură 1998
2. PRESCRIPTII TEHNICE ISCIR
C1 Prescripţii tehnice pentru proiectarea,execuţia, montarea, repararea, Broşură
instalarea, exploatarea şi verificarea cazanelor de apă fierbinte. ISCIR

C4 Prescripţii tehnice pentru proiectarea, execuţia, instalarea, exploatarea, Broşură


repararea şi verificarea recipientelor metalice stabile sub presiune. ISCIR

C 15 Prescripţii tehnice pentru proiectarea, montarea, repararea, Broşură


exploatarea şi verificarea conductelor de abur şi apă fierbinte sub ISCIR
presiune.

C 18 Prescripţii tehnice pentru regimul chimic al generatoarelor de abur şi Broşură


apă fierbinte. ISCIR

C 30 Prescripţii tehnice pentru proiectarea, execuţia, montarea, instalarea, Broşură


exploatarea, repararea şi verificarea cazanelor mici de abur. ISCIR

C 31 Prescripţii tehnice pentru proiectarea, execuţia, montarea, instalarea, Broşură


exploatarea, repararea şi verificarea cazanelor de abur de joasă ISCIR
presiune şi a cazanelor de apă caldă.

C 37 Prescripţii tehnice pentru proiectarea, execuţia şi încercarea în vederea Broşură


omologării supapelor de siguranţă destinate echipării cazanelor şi ISCIR
recipentelor sub presiune.

C 38 Prescripţii tehnice privnd proiectarea şi execuţia instalaţiilor de Broşură


automatizare care echipează cazanele de abur ISCIR

C 39 Prescripţii tehnice pentru echiparea arzătoarelor de combustibil lichid şi Broşură


arzătoarelor de gaze. Instalaţii de automatizare ISCIR
[top]

ANEXA 2
LISTA STANDARDELOR DE STAT APLICABILE LA PROIECTAREA ŞI
EXECUTAREA INSTALAŢIILOR DE ÎNCǍLZIRE CENTRALǍ
1. PRESCRIPŢII GENERALE
I 64-85 Căldură. Terminologie şi simboluri.

4369-81 Instalaţii de încălzire şi ventilare. Terminologie


2. TERMOTEHNICA ÎN CONSTRUCŢII
7109-86 Termotehnica construcţiilor. Terminologie, simboluri, unităţi de măsură.

6472/2-83 Fizica construcţiilor. Higrotermica. Parametrii climatici exteriori


6472/3-89 Idem. Termotehnica. Calculul termotehnic al elementelor de construcţie ale
clădirilor.

6472/4-89 Idem. Termotehnica. Comportarea elementelor de construcţie la difuzia


vaporilor de apă. Prescripţii de calcul.

6472/5-73 Idem. Hidrotermica. Principii de calcul şi de alcătuire pentru acoperişuri


ventilate

6472/6-88 Idem. Proiectarea termotehnică a elementelor de construcţii cu punţi termice.

6472/7-85 Idem. Termotehnica. Calculul permeabilităţii la aer a elementelor şi


materialelor de construcţii

6472/9-76 Fizica construcţiilor. Proiectarea termotehnică a elementelor de construcţii cu


punţi termice cilindrice.
3. CALCULUL INSTALAŢIILOR INTERIOARE
SR 1907-1- Instalaţii de încălzire. Necesarul de căldură de calcul. Prescripţii de calcul
97

SR 1907-2- Instalaţii de încălzire. Necesarul de căldură de calcul. Temperaturi


97 interioare convenţionale de calcul

SR 1907-3- Instalaţii de încălzire. Necesarul de căldură de calcul. Determinarea


97 necesarului de căldură de calcul al serelor simplu vitrate

SR 4839-97 Instalaţii de încălzire. Numărul anual de grade-zile.


4. CORPURI DE ÎNCǍLZIRE
SR EN 442/1-2000 Radiatoare şi convectoare. Partea 1: Specificaţii şi condiţii tehnice

1676-90 Elemente de radiator din fontă pentru instalaţii de încălzire centrală.


Condiţii tehnice generale de calitate

1797/1-79 Instalaţii de încălzire centrală. Dimensionarea corpurilor de încălzire.


Prescripţii generale.

1797/2-88 Idem. Dimensionarea radiatoarelor de fontă.

1797/3-79 Idem. Dimensionarea corpurilor de încălzire din ţevi netede.

11247/1-79 Instalaţii de încălzire centrală. Caracteristici termice şi hidraulice ale


corpurilor de încălzire. Mărimi caracteristice.

11247/2-79 Instalaţii de încălzire centrală. Caracteristici termice şi hidraulice ale


corpurilor de încălzire. Determinarea puterii termice.

11247/3-80 Instalaţii de încălzire centrală. Caracteristici termice şi hidraulice ale


corpurilor de încălzire. Determinarea pierderii de sarcină.

11247/4-81 Instalaţii de încălzire centrală. Caracteristici termice şi hidraulice ale


corpurilor de încălzire. Determinarea temperaturii superficiale.

11984-83 Instalaţii de încălzire centrală. Suprafaţa echivalentă termică a


corpurilor de încălzire.
5. CENTRALE TERMICE
3572-77 Cazane de abur şi apă fierbinte. Părţi componente - terminologie.

2764-86 Cazane de abur, apă fierbinte şi apă caldă. Debite, presiuni şi


temperaturi nominale.

SR EN 247-2000 Schimbătoare de căldură. Terminolgie.

SR EN 305-2000 Schimbătoare de căldură. Definiţii ale performanţelor


schimbătoarelor de căldură.

9270-85 Arzătoare de gaze naturale pentru cazane. Condiţii tehnice de


calitate.

3417-85 Coşuri şi canale de fum pentru instalaţii de încălzire centrală.


Prescripţii de calcul termotehnic

6793-86 Coşuri, canale de fum pentru focare obişnuite la construcţii civile.


Prescripţii generale.
6. COMBUSTIBILI
177-89 Produse petroliere. Combustibil lichid pentru uz neindustrial tip P şi tip M.

54-80 Combustibil lichid uşor.

240-80 Motorină.

1308/1-90 Combustibili solizi. Cărbuni şi brichete de cărbuni destinaţi scopurilor


energetice. Reguli pentru verificarea calităţii.

1308/3-90 Combustibili solizi. Cărbuni şi brichete de cărbuni destinaţi scopurilor


neindustriale. Reguli pentru verificarea calităţii.

3317-67 Gaze combustibile.

66-78 Gaz petrolier lichefiat.


7. REŢELE DE CONDUCTE
4377-76 Compensatoare de dilataţie. Compensatoare plane în formă de U, L, Z.
Prescripţii de calcul.

SR 8591- Reţele edilitare subterane. Condiţii de amplasare.


97

9312-87 Subtraversări de căi ferate şi drumuri cu conducte. Prescripţii de proiectare.

SR EN Sistemul de conducte preizolate pentru reţele subterane de apă caldă


253
8. PROTECŢIA CONTRA COROZIUNII
7335/3-86 Protecţia contra coroziunii a construcţiilor metalice îngropate. Izolarea
exterioară cu bitum a conductelor din oţel

7335/5-90 Idem. Conducte metalice îngropate. Imbinări electroizolante cu niplu.

7335/6-98 Idem. Conducte metalice îngropate. Protejarea conductelor la subtraversări


de drumuri, căi ferate, ape şi la treceri prin cămine.

7335/7-87 Idem. Conducte metalice îngropate. Imbinări electroizolante cu flanşe.

10128-86 Protecţia contra coroziunii a construcţiilor supraterane din oţel. Clasificarea


mediilor agresive.

10702/1-83 Protecţia contra coroziunii a construcţiilor din oţel supraterane. Acoperiri


protectoare. Condiţii tehnice generale.

E10702/2- Idem. Acoperiri protectoare pentru construcţii situate în medii neagresive,


80 slab agresive şi cu agresivitate medie.
9. DIVERSE ELEMENTE DE PROIECTARE
185/1-89 Instalaţii sanitare, de încălzire centrală, de ventilare şi gaze naturale.
Conducte pentru fluide. Semne şi culori convenţionale.

185/2-89 Instalaţii sanitare, de încălzire centrală, de ventilare şi gaze naturale.


Fitinguri şi piese auxiliare pentru conducte. Semne convenţionale.

185/3-89 Instalaţii sanitare, de încălzire centrală, de ventilare şi gaze naturale.


Armături. Semne convenţionale.

185/4-89 Instalaţii sanitare, de încălzire centrală, de ventilare şi gaze naturale.


Obiecte de uz gospodăresc, corpuri de încălzire, guri de aer. Semne
convenţionale

185/5-89 Instalaţii sanitare, de încălzire centrală, de ventilare şi gaze naturale.


Agregate, aparate, rezervoare. Semne convenţionale

185/6-89 Instalaţii sanitare, de încălzire centrală, de ventilare şi gaze naturale.


Aparate de măsură şi control. Semne convenţionale.

SR CR 12792- Ventilarea în clădiri. Simboluri şi terminologie.


99

11050-87 Instalaţii de gaze naturale. Terminologie.

6156-86 Acustica în construcţii. Protecţia împotriva zgomotului în construcţii


civile şi social-culturale. Limitele admisibile de zgomot şi parametrii de
izolare acustică.

10827-87 Recipiente metalice sub presiune pentru instalaţii în construcţii.


Dimensiuni principale.

9448-89 Racorduri elastice pentru reducerera vibraţiilor în instalaţii.

SR EN 26-2000 Aparate de producere instantanee a apei calde menajere echipate cu


arzătoare atmosferice utilizând combustibil gazos.
[top]

ANEXA 3
CONŢINUTUL CADRU AL REFERATULUI DE VERIFICARE A PROIECTELOR DE
INSTALAŢII DE ÎNCǍLZIRE CENTRALǍ
Numele şi prenumele verificatorului atestat: Nr........Data................
....................................................................
....................................................................
Firma........................................ Conform registrului de
Adresă, telefon, fac:.................................... evidenţă
....................................................................
....................................................................
REFERAT
privind verificarea de calitate* la cerinţele:

A. Rezistenţă
şi stabilitate;

B. Siguranţă în
exploatare;

C. Siguranţă la
foc;

D. Igienă,
sănătatea
oamenilor,
refacerea şi
protecţia
mediului;

E. Izolaţie
termică,
hidrofugă şi
economie de
energie;

F. Protecţie
împotriva
zgomotului;

a proiectului
........................................................................................................................................................................
............
........................................................................................................................................................................
............
Specialitatea: Instalaţii de încălzire centrală
Faza...................................., Nr.proiect.................................
* Verificarea tehnică de calitate a proiectului s-a făcut în conformitate cu Legea nr.10/1995 privind
calitatea în construcţii şi cu Ordinul nr.77/N/ din 28.10.1996 al MLPAT, pentru aprobarea “Indrumătorului
pentru verificarea tehnică de calitate a proiectelor de construcţii şi instalaţiilor aferente”.
1. Date de identificare
- proiectant general ............................
-proiectant de specialitate ....................
-investitor/beneficiar .............................
- amplasament: judeţ/sector ............., localitate ...........................str......................................nr......cod
poştal...........
- data prezentării proiectului pentru verificare ...................................
2. Caracteristici principale ale proiectului prezentat la verificare:
..............................................................
..............................................................
..............................................................
..............................................................
3. Documente ce se prezintă la verificare:
- Tema de proiectare
- Memoriul tehnic (prezentarea soluţiilor tehnice adoptate pentru respectarea cerinţelor verificate);
- Planşele desenate: ...........................
- Caiet de sarcini: ...............................
- Breviar de calcul, program de calcul
- Alte documente; ................................
4. Concluzii asupra verificării:
a) În urma verificării se consideră proiectul corespunzător, semnându-se şi ştampilându-se conform
dispoziţiilor legale.
b) În urma verificării se consideră proiectul corespunzător pentru faza verificată semnându-se conform
dispoziţiilor legale, cu următoarele condiţii obligatorii a fi introduse în proiect prin grija investitorului de
către proiectant:
.......................................................................................................................................
.......................................................................................................................................
.......................................................................................................................................
.......................................................................................................................................
.......................................................................................................................................
.......................................................................................................................................
.......................................................................................................................................
.......................................................................................................................................
Am primit..........exemplare Am predat........ exemplare
din Referatul de verificare din Referatul de verificare
INVESTITOR/PROIECTANT VERIFICATOR TEHNIC
ATESTAT
[top]