Sunteți pe pagina 1din 5

Cascada Niagara

CASCADA NIAGARA

- referat -

Situată între statele New York şi Ontario (fig. 1), Cascada Niagara este una
din cele mai spectaculoase miracole naturale ale continentului Nord-American.
Cascada se află pe râul Niagara, care curge între Statele Unite şi Canada de la Lacul
Erie până în Lacul Ontario (figura 2). Aceasta se află la aproape 27 kilometri nord
vest de Buffalo, New York, oraş industrial şi turistic, centru al Cascadei Niagara..

Figura 1. Localizarea geografică a Cascadei Niagara

TRAIAN BUZATU, clasa a X a B, Colegiul Naţional Spiru Haret 1


Cascada Niagara

Figura 2. Oraşul Toronto văzut de pe lacul Ontario

Cascada este divizată în două părţi de Insula Goat. Partea mai mare cea din
stânga (canadiană) se numeşte Horseshue Falls şi are o înălţime de 56 de metri, iar
lungimea crestei este de aproximativ 670 metri. Cealaltă parte, American Falls, din
jumătatea dreaptă are o înălţime de 58 de metri, dar lungimea crestei doar de 320
metri.
Până ajunge să curgă peste stratul de rocă, partea americană a râului are
doar 1 metru adâncime, spre deosebire de cea canadiană care are aproximativ 6
metri adâncime. În fiecare minut aproape 340000 de metri cubi de apă cade peste
stâncile cascadei Niagara. Din cauza căderii puternice de apă se formează o ceaţă
care la rândul ei cu ajutorul soarelui dă naştere la multe curcubee. Din acest motiv
indienii Iroquois au numit cascada Cataracta Niagara (figura 3).

Fig.3. curcubeu

TRAIAN BUZATU, clasa a X a B, Colegiul Naţional Spiru Haret 2


Cascada Niagara

Plonjarea puternică a apei a produs peşteri în spatele perdelei de apă.


Excursioniştii pot intra în peştera Vânturilor pentru a viziona ceva cu totul neobişnuit.
Cascada Canadiană a săpat un bazin de plonjare de 59 metri adâncime.
Guvernele canadiene şi americane au construit parcuri, platforme de
vizionare, drumuri şi autostrăzi. Rezervaţia Niagara State Park a fost înfiinţată în
1885 şi este cel mai vechi parc al statului New York. Acesta include un turn de
observaţie, lifturi care coboară în baza cascadei Americane şi excursii cu barca la
baza cascadei Horseshue.
Aria parcului este de mult timp staţiune turistică cât şi locul favorit cuplurilor care vor
să îşi petreacă luna de miere. Noaptea lumini colorate iluminează cascada.
Aproape toată apa a patru mari lacuri se varsă în Cascada Niagara. Acest
imens volum de apă este folosit pentru a genera putere electrică pentru şase
centrale electrice. Acestea produc aproximativ 6 milioane cai putere, 55 % pentru
partea americană şi 45 % pentru cea canadiană. Centralele iau apă din râurile de
deasupra cascadei cu ajutorul unor canale. Lângă fiecare centrală apa cade prin
stăvilare în hidrocentralele de pe marginea râului Niagara.
Controlul cascadei Niagarei dintre SUA şi Canada a oferit un exemplu de
cooperare internaţională. Un tratat în 1910 şi câteva înţelegeri mai târziu au fixat
cantitatea de apă care urma să revină fiecărei ţări. În 1923 s-a înfiinţat un minister
internaţional pentru controlul cascadei Niagara.
În 1950 cele două ţări au semnat un tratat care specifica minimul de curgere
peste cascadă. Acest minim prevede 2830 de metri cubi de apă pe secundă în timpul
sezonului turistic şi 1415 metri cubi pe secundă în timpul nopţii. Acest minim a fost
divizat în ambele părţi ale cascadei. În total peste 5729 metri cubi de apă pe secundă
cad peste cascadă.
Între 1954 şi 1958 SUA şi Canada au completat un proiect remediabil.
Această enormă operaţie a oprit eroziunea cu ajutorul unui control de structură,
evacuare şi umplere.
Comisionul centralelor hidroelectrice au terminat de construit Generatorul de
electricitate Sir Adam Beck-Niagara nr. 1 în 1925 şi nr. 2 în 1958. Capacitatea
combinată a tuturor hidrocentralelor este de 1443000 kilowaţi.
În 1957 congresul Statelor Unite a aprobat construcţia unei hidrocentrale
aparţinând statului New York. Aceasta avea o capacitate de 2190000 kilowaţi. Primul
val de curent electric a fost transmis în 1961.

TRAIAN BUZATU, clasa a X a B, Colegiul Naţional Spiru Haret 3


Cascada Niagara

Cascada Niagara are aproape 25000 de ani vechime. Roca dură (Lockport
dolomite) de la baza cascadei este mult mai veche. S-a făcut pe patul unei insule din
perioada Siluriană, între 395 şi 400 de milioane de ani în urmă. Încetul cu încetul
sedimentul vâscos a întărit dolomitul, care conţine şi magneziu.

Figura 4. Cascada Niagara, una din minunile lumii

Figura 5. Apa care vine în cascadă este fără sedimente, iar claritatea ei contribuind la deosebita
frumuseţe a acestei cataracte.

TRAIAN BUZATU, clasa a X a B, Colegiul Naţional Spiru Haret 4


Cascada Niagara

Mai târziu regiunea Niagara s-a ridicat până în centrul Michigan-ului. Fluviile
îmbrăcau pământurile. Stratul de rocă dură a rezistat eroziunii. Marginea acestui
depozit a format o creastă, cea a Niagarei. Aceasta începe din Rochester, trece
printre lacurile Erie şi Ontario, după care ajunge în provincia Ontario. Creasta este
acoperită de dolomit şi calcar.
Multe ere mai târziu gheţari au acoperit regiunea Niagara. După ce s-a retras
ultimul gheţar, a început să curgă apă în gura cascadei Niagara, adică în bazinul din
Ontario.
Noua cascadă nu a erodat stratul de dolomit, în ciuda vitezei de curgere, dar a
frământat roca mai moale de dedesupt. Cu timpul bucăţi de roci s-au rupt şi au căzut.
Căderile de apă au mers până la vărsarea lacului Erie.
Rata de tăiere a Niagarei se schimba de multe ori. A început încet, dar după
ce au dispărut gheţarii apa din toate cele patru râuri (Lake Erie, Lakes Superior,
Michigan, şi Huron) a început să curgă, când râul s-a mărit şi a ajuns la punctul unde
se află acum faimosul vârtej. Mai târziu valea s-a umplut cu rămăşiţe de gheaţă. Apa
a erodat materialul moale şi a format un bazin de 24 de hectare.

Noaptea , cascada este luminata cu reflectoare puternice multicolore, oferind


turiştilor un spectacol unic de lumini şi muzică.

Fig. 6.noaptea luminata de pe malul canadian

TRAIAN BUZATU, clasa a X a B, Colegiul Naţional Spiru Haret 5

S-ar putea să vă placă și