Cine da lui isi da!!!

Langa-un sat un biet batran Chinuit de vremuri grele, Isi facuse-

un mic bordei Din pamant si din nuiele. Chiar la marginea padurii, L-adapostul unui
fag, Unde soarele straluce, Unde pasari cant cu drag. Fara nici-o mangaiere, Far-de
nici-un ajutor, Rezemat in niste carje, Sprijinea al sau picior. Chinuit asa, sarmanul,
Isi ducea al vietii fir, Pana cand soarta l-o duce Din bordei, la cimitir. Cate-o data,
pleca mosul Catre satu-n sarbatoare, Garbovit cu traista in spate Sa cerseasca
demancare . Aratandu-si trist durerea Prin zicala lui de pace : -,,Cine da, lui isi da,
Cine face, lui isi face! Il stia de mult tot satul, Si la orice sarbatoare, Cei cu inima
miloasa Ii da-n traista demancare . Atunci el cu voce slaba, Exclama strigand in
pace : -,, Cine da, lui isi da, Cine face, lui isi face! Ani trecura de-arandul, Multi din
vremea lui murira, Pe el harul si indurarea Domnului il sprijinira . Si din cand in cand
pornea Catre sat mosul, sarmanul, Far-asi mai schimba tinuta : Carja, traista si
sumanul . Cand si cand rasuna satul, De zicala lui blajina, Cand la poarta unei case,
Iese iute o gospodina . Cersetorul isi ia darul, Fara glas, dar tot nu tace : -,,Cine da,
lui isi da, Cine face, lui isi face! Intr-o zi o gospodina Din-nalta societate, Egoista,
far-de mila, Lipsita de bunatate... Vru s-aduca la tacere Glasul celui cersetor, Ce
batea de multa vreme Pe la poarta tuturor. Repede facu o paine Din faina cea mai
alba, Si in ea otrava puse, Apoi o coace de graba. Cum ii dete aceasta paine, In ea
inima-i tresalta, -De acuma, stiu eu bine, Nu te-oi mai vede la poarta! Cersetorul isi
ia darul Privindu-l cu bucurie, Fiind asa frumoasa painea Se gandeste s-o mai tie...
Si repeta apoi zicala Ce atat de mult ii place : -,,Cine da, lui isi da, Cine face, lui isi
face! Dupa ce colinda satul Se intoarce la bordei, Si-obosit se odihneste Pe un
scaunel de tei . Dar nu se-odihneste bine, Ca se arata pe carare, Un fecior voinic ce
vine, De la a sa vanatoare... Obosit si rupt de foame... Dupa el venea un caine ;
Ratacise prin padure, Fara nic-un pic de paine. Venind la al sau bordei Il intreba cu
mirare : -Mosule, de nu te superi, Nu ai ceva de mancare ? -Cum sa nu? raspunde
el, Chiar acum am fost in sat, Si chiar mama dumitale Aceasta paine mi-a dat. Ia-o
toata, si-o mananca, Potoleste-ti foamea-n pace -,,Cine da, lui isi da, Cine face, lui
isi face! Dupa ce mananca painea, Multumindu-i, a plecat, Fara a banui misterul Si
de cele ce-au urmat . Ajungand acasa bine Mama lui l-mbratiseaza, Dar deodata
rau ii vine Si la fata se intristeaza . -Ce-i cu tine? mama-ntreaba, Spune iute ce-ai
mancat? Insa el cu vocea zlaba, Ii raspunde innecat : -Doar atata am mancat, Paine
alba si frumoasa Ce la cersetor i-ai dat, Astazi, cand a fost acasa! . Un fior de
groaza mare, Mamei, inima-i cuprinde, Fiul ei de-acuma moare, Si in fata ei se
intinde. In necaz, priveste fapta, Cea cruda si fara mila, Vazandu-si acum rasplata
Inima-i de amar e plina . La urechi rasuna glasul Mosului trecand in pace : -,,Cine
da, lui isi da, Cine face, lui isi face!