Creatiile valorice si realizarile civilazitie tehnice ale Renasterii evidentiase

cu pregnanta, incepand cu secolul al XVI-lea, trecerea de la vechile

structuri medievale la structurile moderne ale societatii. Originile
modernismului le gasim astfel integrate in evolutia istorica a
civilizatiei Europei Occidentale. In aceasta zona a globului de cca. patru
secole, societatea s-a inscris pe noi coordonate de
dezvoltare economica, social - politica si culturala. Crearea lumii
moderne reprezinta, in opinia lui Imm. Wallerstein,[1] al doilea prag
crucial in istoria civilizatiei umane dupa revolutia neolitica, ambele
necesitand abordari teoretice de studiere.
Din perspectiva unei retrospective istorice, la cea mai simpla analiza
constatam ca omenirea la mijlocul secolului al XVII-lea se afla, sub toate
aspectele, pe diverse trepte de civilizatie. In acel peisaj mozaicat de
niveluri de civilizatie, incontestabil europenii detineau un standard
privilegiat deoarece reusisera sa dea ocolul pamantului, sa descopere
America si sa contacteze alte tipuri de civilizatie. Instituirea sistemului
colonial, de catre portughezi si spanioli, ulterior de olandezi, englezi si
francezi, s-a realizat la inceputul epocii moderne pe fondul confruntarii
civilizatiei europene cu civilizatiile ameridiene (maya, asteca, incasa),
africana, indiana, chineza etc.
Lumea noua a reprezentat pentru puterile coloniale ale Europei o sursa
principala de acumulare necesara dezvoltarii economice pe baze
capitaliste, un proces istoric care pe plan social a
implicat exterminarea si inrobirea populatiilor indigene pentru mai multe
secole. Sistemul colonial a stimulat insa interesul economic al
burgheziei pentru dezvoltarea pe principii capitaliste a industriei,
comertului, agriculturii, bancilor, in stransa legatura cu
realizarea productiei de marfuri destinate pietei care se extinde la nivel
global.
Premisele moderne ale civilizatiei, legate de afirmarea
structurilor capitaliste ale economiei, au generat o noua harta politica a
lumii la mijlocul secolului al XVII-lea. Astfel, Europa, dupa un secol de
hegemonie a Spaniei (1530-1640), continua sa se confrunte cu dificultatile
generate de progresele reformei protestante, mai ales in Tarile de Jos si
cu inaintarea otomana spre centrul continentului. De
asemenea, razboaiele civile provocate de disputele dintre catolici si
protestanti degenereaza in amplu conflict, Razboiul de 30 de ani (1618 -
1648) incheiat cu pacea din Westfalia prin care Spania recunoaste
independenta si privilegiile comerciale ale Provinciilor Unite, marcand
esecul Casei de Austria si victoria politicii franceze. Istoricii francezi
recunosc ca epoca hegemoniei in Europa2 a tarii lor a fost legata de
iscusinta diplomatica a lui Mazarin, care la moartea sa (1661) lasa
tanarului Ludovic al XIV-lea un regat mare si bine aparat, caruia
suveranul, dupa o lunga domnie, ii adauga prestigiul intelectual si artistic
al Frantei pentru secolele urmatoare.
Peste Canalul Manecii, Anglia cunoaste o puternica dezvoltare
economica la inceputul secolului al XVII-lea, in conditiile declansarii
razboaielor pentru colonii impotriva Spaniei si Portugaliei.
In restul Europei Imperiul romano-german si Italia erau
faramitate intr-un numar mare de state si statulete, iar tarile din centrul si
estul continentului se gaseau amenintate inca de pericolul turcesc si de
conflictele existente intre ele.
Majoritatea istoricilor scot in evidenta, mai mult sau mai putin,
urmatoarele caracteristici generale ale epocii moderne a culturii si
civilizatiei, referitoare la:
1. Aparitia, dezvoltarea si raspandirea in cadrul societatii
europene a relatiilor economice si sociale specifice capitalismului.
Pentru prima data capitalismul deschidea un orizont larg dezvoltarii
economice bazata pe promovarea liber-schimbismului care determina
interactiunea reciproca dintre productie si consum prin intermediul pietei
libere premisa esentiala in procesul modernizarii societatii, a
restrangerii treptate a sferei si ponderii vechilor structuri economice ale
feudalismului. De asemenea, pe plan social, epoca moderna inlatura
vechea ierarhizare rigida a Evului Mediu, realizand in conditiile afirmarii
liberalismului economic si politic o ierarhizare deschisa, bazata pe
loialitatea impusa de competenta concurentiala circumscrisa de
obiectivitatea legii valorii dintre cerere si oferta. Evident, modernizarea
societatii generata de competitia valorilor a produs in timp o polarizare a
bogatiei si saraciei, a implicat conflicte sociale ca urmare a inegalitatii
dintre oameni sub aspect economic. In raport cu epocile istorice
anterioare, civilizatia moderna este determinata pe planul
vietii economice de afirmarea si dezvoltarea fara precedent a
productiei si schimbului de marfuri pe piata. Forta sociala interesata
obiectiv in acest proces de dezvoltare economica este burghezia care
prin revolutiile moderne reuseste sa-si impuna interesele si pe plan
politic, inlaturand vechile structuri statale de tip feudal.
Epoca moderna coincide in acelasi timp cu procesul de afirmare a
constiintei nationale a popoarelor subjugate din Europa care in secolele
XVII - XIX se constituie in state nationale.
2. Stiinta si tehnica devin principalii vectori ai civilizatiei moderne
care genereaza noi conditii existentiale si o noua mentalitate a oamenilor.
In epoca moderna stiinta devine componenta principala a culturii prin
aparitia si dezvoltarea stiintelor naturii, implicand mutatii calitative
neintalnite in istoria cunoasterii si un nou statut metodologic de cercetare.
Noua stiinta isi remodeleaza autonomia in raporturile cu filosofia, religia si
arta, restructurandu-se astfel vechiul sistem de valori culturale.
Cunoasterea stiintifica moderna apropie tot mai mult stiinta de tehnica,
ceea ce-i confera tehnicii un nou statut de demnitate sociala. Simbioza
stiintei cu tehnica creeaza omului noi repere valorice si ii asigura
posibilitatea ameliorarii conditiilor existentiale.
Stiinta moderna isi afla originea in spiritul renascentist cand noua
stiinta se desacralizeaza orientand oamenii in directia cunoasterii naturii in
scopul ameliorarii conditiilor lor existentiale.
3. Epoca moderna inaugureaza un nou sistem politic
democratic care in urma victoriei revolutiilor burgheze se consolideaza si
raspandeste, asigurand pentru prima data omului un set de drepturi si
libertati fundamentale fara de care nu se putea imagina progresul
economic, social - politic si cultural al societatii.
4. Instructia si educatia oamenilor se contureaza progresiv ca
elemente indispensabile ale creativitatii stiintifico-tehnice, ale productiei
industriale, ale integrarii si participarii active in ansamblul vietii social-
politice si culturale.
La inceputul epocii moderne, noua diviziune europeana a
muncii trebuie insa analizata in functie de politica centralizata a monarhiilor
absolute, de forta economica a liniilor comerciale de la Sevilla la
Amsterdam si de restul statelor europene, cand la nivelul economic al
Europei se contureaza zona centrala a statelor puternice si zona
periferica a continentului.
Ideea rolului civilizator al spatiului si timpului in Europa si-a gasit o
reflectare originala in lucrarea lui Fernand Braudel, Timpul lumii, in
care analizeaza epoca moderna a civilizatiei prin prisma interactiunii unei
zone avansate economic, centrata pe un oras dominant (Ex. Amsterdam)
si zonele sarace. Exista in viziunea acestui istoric chiar zone
neutre situate in afara timpului lumii. Diviziunile de timp corelate cu
diviziunile spatiale sunt analizate multilateral pe plan economic ca ritmuri
conjuncturale, fluctuatii si spatii de rezonanta, in trecut si astazi. De pilda,
pietele nationale din statele occidentale sunt prezentate in relatiile lor cu
cele doua Americi, cu Rusia si Turcia si satele din India, raportandu-se si
la implicatiile lor in sfera ordinii culturale.