Ion Creang

Ion Creang este, ca scriitor, dup mrturisirile unora, o descoperire a lui Eminescu.
Acesta l-ar fi ndemnat s scrie,iar n toamna anului 1875 erau vazui mpreun la edinele
societii Junimea.
Dup apariia povetilor, Creang a publicat n Convorbiri literare n 1881-1882 trei pri din
Amintiri din copilrie. Partea a patra a vzut lumina tiparului postum n 1892. Amintirile cuprind
povestea copilriei sau, mai degrab, spectacolul vrstei fericite. Prin amnunte, copilria
reconstituit a aparinut biografic lui Creang, prin semnificaie este universal, aparine tuturor.
Una dintre temele ntalnite in"Amintiri"este si cea a copilriei, jocului i joaca, si semnificaiile
ei. Aceast tem este evideniat cel mai bine prin limbajul folosit de autor, prin tehnica narativ
care-l face mereu pe cititor sa-i continue opera, strnindu-i curiozitatea i umorul in universul
humuletean care reprezint familia, bucuriile, jocurile, fericirea, o existena ntr-o colectivitate
prietenoas, o viaa sub semnul tradiiei care presupune i srbtoare, dar i munc.

"Nu tiu alii cum sunt, dar eu, cand m gndesc la locul naterii mele, la casa printeasc din
Humuleti, la stlpul hornului unde lega mama o sfoar cu motocei la capt, de crpau mele
jucndu-se cu ei, la prichiciul vetrei cel humuit, de care m ineam cand ncepusem a merge
copcel, la cuptiorul pe care m ascundeam, cnd ne jucam noi, bieii, de-a mijoarca, i la alte
jocuri si jucrii pline de hazul i farmecul copilresc, parc-mi salt i acum inima de bucurie !
i, Doamne, frumos era pe atunci, cci i prinii, i fraii, i surorile mi erau sntoi, i casa ni
era ndestulat[..]
Pornind de la acest citat care marcheaz debutul capitolului II si care este cel mai reprezentativ
citat al lui Creang din"Amintiri"acesta ne prezint pe scurt micul univers al sau cu toi cei care
fceau parte din el cnd toate erau frumoase i toi erau sntoi, cnd era el copil i ca la oricare
copil viaa este frumoas n anii cei dinti ai vieii.

Copilria apare ca o epoc de aur, ca un trm al bucuriei i al inocenei, fr griji i suspine, n
care fantezia completeaz realitatea, iar jocul este suprema preocupare.
S-ar putea spune, deci, c n Amintiri, Creang zugrvete copilria vesel i nevinovat i
c Nic este copilul universal de pretutindeni i de oricnd, n care toi ne regsim cu nostalgie.
Acestei copilrii ideale i se ofer un mediu real de existen, un cadru uman i geografic, care
este cel al inutului natal. Satul Humuleti este trmul de basm al candorii infantile.
Din paginile Amintirilor iese la iveal satul romnesc tradiional. Creang cunoate
psihologia oamenilor, raporturile lor n viaa social, superstiiile lor.
Aceast opera cuprinde un numar relativ mare de personaje, unele memorabile, far ns ca
scriitorul s le acorde un relief deosebit. Ele sunt conturate sumar, prin caracterizare direct i
indirect.
Universul Amintirilor este att de puternic dominat de personalitatea lui Nic, nct
ntamplrile se structureaz n jurul aceleeai idei a frumuseii copilriei fr s intereseze
prea mult ordinea desfurrii lor.
Astfel realizat, Amintiri din copilrie rmne o opera unic in literatura romn prin fora
cu care a reuit s comunice miracolul copilriei, prin farmecul neegalat al limbajului i prin
umor. Pentru contiina romneasc, ea este amintirea copilriei fiearuia din voi.
POVESTEA LUI HARAP-ALB

Povestea lui Harap-Alb a fost publicat n revista Convorbiri literare n 1 august 1877.
Conform clasificrii fcute de Jean Boutiere, aparine grupului basmelor fantastice, alturi de
Soacra cu trei nurori, Fata babei i fata moneagului, Ft-Frumos, fiul iepei i Povestea
porcului. Meritul lui Ion Creang este c a scos basmul din circuitul folcloric i l-a introdus n
literatura cult. Toate povetile autorului sunt de fapt creaii culte, pot fi considerate chiar
nuvele. Lumea descris de el n Povestea lui Harap-Alb este una rneasc, personajul principal
nu are trsturi supranaturale. Totui se respect schema narativ a basmului popular.
Basmul poate fi interpretat i ca un un bildungsroman, roman iniiatic. Structura
compoziional are ca element constitutiv cltoria pe care o ntreprinde Harap-Alb, care devine
un act iniiatic n vederea formrii eroului pentru via.
Tema basmului, mprumutat din basmul popular, este triumful binelui asupra
rului. De asemenea, se reiau anumite motive narative specifice speciei: superioritatea
mezinului, cltoria, supunerea prin vicleug, probele, demascarea rufctorului, pedeapsa
acestuia i cstoria.

Basmul ine de Ciclul ncercrilor grele, n care eroul trebuie s ndeplineasc isprvi
extraordinare a cror realizare devine posibil cu ajutorul unor nsoitori nzdrvani sau al unor
animale recunosctoare. Cele mai frecvente din aceste isprvi sunt cucerirea domniei cu prul
de aur i cutarea apei miraculoase. Povestei Harap Albi se asociaz ase variante:
1)Dou din Muntenia: ugulea i Caracz-viteazul;
2)Una din Moldova: Moneagul de aur;
3)Dou din Transilvania: mpratul florilori Petrea;
4)Una din Bucovina:Voinicul florilor
Singur varianta lui Ispirescu, publicat n 1875, este anterioar aceleia lui Creang.Toate
versiunile romneti au o intrare n subiect diferit de aceea din Harap-Alb.
a)Unele nfieaz o lupt cu zmeii, fie c eroul (totdeauna cel mai tnr dintre cei trei fii) apr
mpria mpotriva unui atac al acestor montri, fie c i atac chiar pe pmntul lor pentru a se
rzbuna; n ambele
cazuri, el rzbune pe zmeu i izbutete s scape de iretlicurile periculoase ale soiilor sau fiicelor
acestora.
b)Altele dezvolt o tem mai neobinuit: eroul, fiu de rege sau de boier, e alungat de acas,
pentru c a lsat s scap
e o fiin nzdrvan, pe care tatl, sau oamenii tatlui su, o capturaser: vreun moneag de aur,
vreun om de o frumusee magic, vreo pasre fermecat care are darul de a se preface n om.n
Caraczse nfieaz, ca n Harap-Alb,ncercarea curajului unor tineri, episod care n alte
versiuni lipsete. Episodul substituirii, nu figureaz dect n povetile de tip b). n toate
variantele eroul ajunge la curtea unui personaj puternic: boier, mprat sau cpcun uria. Acolo
tnrul se vede pus la ncercri grele.Eroul n-ar duce la capt isprvile ce-i sunt impuse, dac nu
s-ar baza pe colaborarea unor personaje nzestrate cu puteri supranaturale n celelalte, ntlnete
pe drum i ia cu sine ajutoare miraculoase. Exist trei astfel de nsoitori n Petrea, patru n
Caraczi n Harap-Alb, ase n ugulea.
Singura versiune a lui Creang, se referea la ajutorul preios al necuvnttoarelor recunosctoare,
furnici i o albin.
La sfritul tuturor acestor variante, eroul se cstorete, n primul tip, fie cu fiica de mprat pe
care a cucerit-o, fie n al doilea, cu fiica boierului sau a mpratului la care e gzduit. Ct despre
slujitorul nedemn (n povetile n care figureaz episodul substituirii), el e stranic pedepsit.
n esen, Harap-Alb, nu se ndeprteaz de versiunile romneti dect n cteva puncte: n ce
privete intrarea n subiect, prezena spnului i suprapunerea temei animalelor recunosctoare ,
temei nsoitorilor nzdrvani.
Tema acestui basm, a crui dezvoltare poate fi urmrit din vechi timpuri, e foarte rspndit n
lume: exist multiple variante, care, n manier general, sunt destul de asemntoare cu
povetile romneti.

Ioan Slavici
Ioan Slavici a fost una din personalitatile proeminente ale scrisului romanesc. Format de
Scoala Transilvaneana in spiritul dorintei de neam si al pretuirii creatiei populare, Slavici isi
desavarseste invatatura dupa obiceiul vremii la Pesta si apoi la Viena, unde, in anii studentiei,
se imprieteneste pentru toata viata cu Eminescu.
Intors in tara, Slavici continua sa manifeste acelasi spirit activ. Eminescu il introduce la
Junimea, unde il cunoaste si se imprieteneste cu Ion Creanga, avand preocupari si idei literare
asemanatoare.
Concomitent cu alte activitati, Slavici a desfasurat o prestigioasa activitate didactica,
predicand literatura, istoria si filozofia. A scris si manuale scolare.
De-a lungul intregii vieti, Slavici a desfasurat o ampla activitate de presa. Il aflam mai intai
redactor la Curierul de Iasi, apoi timp de cativa ani lucrand, alaturi de Eminescu si Caragiale,
in redactia ziarului bucurestean Timpul. Mai tarziu conduce cotidianul sibian Tribuna, unde
indrumeaza primii pasi in literatura si inlesneste debutul poetului George Cosbuc. Impreuna cu
acesta si cu Caragiale fondeaza apoi revista Vatra.
Slavici a inceput sa scrie la indemnul lui M. Eminescu, care multa vreme i-a facut cu discretie
indreptari pe manuscrise. A debutat in 1871, la Convorbiri literare, cu comedia Fata de
birau.
Dar ceea ce l-a impus in cultura romaneasca este, mai presus de orice, vigurosul sau talent de
prozator. Cele mai valoroase roade pe care le-a dat acest talent al lui Slavici sunt insa cele din
domeniul nuvelisticii. Nuvelele, aparute in sase volume, au contribuit la progresul literaturii
romane in directia oglindirii realiste a vietii sociale, prin evocarea procesului de formare a micii
burghezii rurale si de pauperizare a populatiei satesti, prin crearea de personaje reprezentative,
care intruchipeaza conflictele si trasaturile esentiale ale acestei lumi. In nuvelele lui Slavici
gasim, de asemenea, o reflectare ampla a vechilor randuieli rurale, a obiceiurilor si datinilor, a
credintelor si superstitiilor, a moralelor si a prejudecatilor oamenilor simplii.
Eroii lui Slavici, adesea conventionali, sunt construiti pentru a ilustra anumite principii etnice,
pe care omul trebuie sa le respecte in viata, daca tine la linistea lui sufleteasca. Unul dintre
pacatele pe care Slavici le-a sanctionat necrutator a fost si ispita banului. In abordarea acestei
teme, el recepteaza modalitatile variate in care relatiile capitaliste, ce incepusera sa patrunda in
viata satului transilvanean isi pun pecetea pe constiinta oamenilor. Aceasta tema a fost reluata si
in romanul Mara. Dar in niciuna dintre opere, Slavici nu a atins un nivel atat de inalt al artei
sale de prozator realist modern ca in nuvela Moara cu noroc.
Tema acestei nuvele o constituie urmarile negative, consecintele nefaste pe care setea de
imbogatire le are asupra vietii sufletesti a individului, asupra destinului omenesc. La baza ei se
afla convingerea autorului ca goana dupa avere, in special dupa bani, zbuciuma tihna si amaraste
viata omului, genereaza numeroase rele, iar in cele din urma duce la pierzanie. Aceasta
convingere este ilustrata cel mai bine in nuvela prin destinul cizmarului Ghita.
Devenit carciumar la moara cu noroc, el este un personaj puternic individualizat, mai ales
printr-o mare varietate de trasaturi sufletesti contradictorii, izvorate din incompatibilitatea dintre
atractia irezistibila spre imbogatire si simtul innascut al demnitatii, dorinta lui de a ramane om
cinstit. Prin Ghita, Slavici exemplifica o drama a omului.
Slavici nu infrumuseteaza cu nimic viata personajelor sale. Procentul de duritate si afectiune,
de bunatate si rautate, de hotarare si slabiciune pe care il aflam in fiecare din ele face din Slavici
un observator fara partinire, cu spirit realist desavarsit.
Dar in conceptia lui Slavici viata fiecarui personaj este vazuta ca un destin propriu care
oricum se va implini. De aceea el nu se simte in niciun fel obligat sa explice nimic ci numai sa
descrie cat mai fidel intamplarile ce il imping pe fiecare personaj pe drumul destinului. Astfel,
observand dezumanizarea lui Ghita, Slavici noteaza : Atat se simtea de ticalosit si de slab in el
insusi, incat nu ai putea sa-si dea seama ce poate si ce nu poate sa faca si asa incetul cu incetul se
lasa in voia intamplarii. Personajele insesi sunt convinse ca au o soarta dinainte stabilita careia
nu i se pot opune.
Arta personajului epic atinge in Moara cu noroc un nivel de maiestrie ridicat si in ceea ce
priveste portretistica literara. Portretul fizic este concis, redus la esential, realizat aproape cu
aceleasi mijloace ca la predecesorii sai. Procedeul folosit de Slavici se observa cel mai bine
urmarind de-a lungul nuvelei modul in care se incheaga portretul moral al lui Ghita.
Slavici da o mare atentie felului in care se exprima personajele, stiind ca astfel poate patrunde
intr-o sfera originala, unde receptarea lumii si a vietii este mai autentica. Remarcabile sunt, in
stilul lui Slavici, expresiile, zicatorile si proverbele, anumite capitole ale nuvelei ilustrand parca
adevarul invariabil al acestora.
Avand in vedere contributia remarcabila a celor patru mari scriitori in literatura romaneasca,
scriitori ce apartin categoriei marilor clasici atat pe plan national, cat si pe plan universal,putem
afirma ca operele lor si-au pus amprenta pe cultura poporului roman, au stabilizat si inradacinat
originile nobile ale romanilor,reusind prin acestea sa ramana un adevarat model pentru
urmatoarele generatii de scriitori.