Sunteți pe pagina 1din 13

LUCRARE EXEGEZĂ

I Ioan 5, 16: ”Dacă vede cineva pe fratele său păcătuind - păcat nu de moarte - să se roage, și Dumnezeu va da viață acelui frate, anume celor ce nu păcătuiesc de moarte. Este și păcat de moarte; nu zic să se roage pentru acela.”

STUDENT

MARIN DANIEL

Anul II - Gr. VI

Teologie Pastorală

Facultatea de Teologie Ortodoxă “Justinian Patriarhul- Bucureşti

2014

I Ioan 5, 16: ”Dacă vede cineva pe fratele său păcătuind - păcat nu de moarte - să se roage, și Dumnezeu va da viață acelui frate, anume celor ce nu păcătuiesc de moarte. Este și păcat de moarte; nu zic să se roage pentru acela.”

Preliminarii

Epistolele sobornicești sau catolice (epistolai katholikai) sunt documente ale încurajării la o viaţă sfântă, la stăruință și tărie în faţa greutăţilor şi prigonirilor, la un creştinism practic, temeinic fundamentat pe temelia învăţăturii apostolilor şi bine orientat în ce priveşte cea de-a doua venire a Mântuitorului şi starea omenirii în vremea sfârşitului. Epistolele lui Ioan sunt dintre cele mai citate epistole ale Noul Testament, iar epistoal 1 Ioan în mod special. Împreună cu Evanghelia lui Ioan şi cu Apocalipsa, ele alcătuiesc corpusul ioanin, unul din cele mai mari din NT, alături de cel paulin şi cel lucan. I Ioan pare se poate încadra într-un gen mixt, plasat între scrisoare şi predică, deoarece, deşi foloseşte în mod repetat afirmaţia „vă scriu”, „v-am scris”, Ioan foloseşte un stil oral şi este organizată ca o omilie 1 . Versetul care urmează a fi analizat este de o frumuseţe aparte, deoarece reprezintă un îndemn la dragostea pentru aproapele nostru – frate în Hristos. De o importanţă deosebită este clasificarea păcatelor în cadrul versetului, clasificare care impune şi conduita corespunzătoare a creştinului: “păcat de moarte” – “păcat nu de moarte”. Această clasificare a provocat largi dezbateri 2 în rândul exegeţilor, cu privire la modul de a păcătui / categoriile de păcate la care se referă Apostolul Ioan.

Text

A.Textul grecesc

Constatăm o concordanţă perfectă între textul ediţiei critice şi cele două

ediţii studiate, respectiv Novum Testamentum Graece şi The New Testament in the Original Greek, Byzantine Text Form.

1 John BARTON, John MUDDIMAN, Oxford Bible Commentary, New York: OUP, 2001.

2 Frederick Fyvie BRUCE, “Problem Texts (11)” în: The Sin Unto Death, Harvester, 46.11, 1987, Irvin A. BUSENITZ, “The Sin unto Death”, în: The Master's Seminary Journal (TMSJ) 1/1, 1990, p. 17-32.

Textul grecesc

Traduceri românești

VEa,n tij i;dh| to.n avdelfo.n auvtou/ a`marta,nonta a`marti,an mh. pro.j qa,naton( aivth,sei kai. dw,sei auvtw/| zwh,n( toi/j a`marta,nousin mh. pro.j qa,natonÅ e;stin a`marti,a pro.j qa,naton\ ouv peri. evkei,nhj le,gw i[na evrwth,sh|Å

”Dacă va vedea cineva pe fratele său păcătuind - păcat nu de moarte - să se roage, și Dumnezeu va da viață acelui frate, anume celor ce nu păcătuiesc de moarte. Este și păcat de moarte; nu zic să se roage pentru acela”(Biblia - ediția sinodală)

Traducere:

Dacă cineva vede pe fratele său greșit cu păcat nu spre moarte va cere și va da lui viață acelora greșiți nu spre moarte. Este păcat spre moarte nu pentru acesta spun să ceară.

”De va vedea neștine pre fratele lui păcătuind păcat nu spre moarte, ceare- va; și va da lui viață, celor ce greșesc nu spre moarte. Iaste păcat spre moarte; nu pentru acela zicu ca să se roage.”(Biblia de la București 1688)

”De va vedea cineva pre fratele său păcătuind păcat nu spre moarte să ceară, și va da lui vieață celor ce păcătuiesc nu spre moarte. este păcat spre moarte; nu pentru acela zic ca să se roage” (Biblia sinodală 1914)

” Dacă cineva îl vede pe fratele său păcătuind - păcat nu de moarte - să se roage, și [Dumnezeu] îi va da viață - celor ce nu păcătuiesc de moarte. Există și păcat de moarte; nu pentru un astfel de păcat zic eu să se roage.” (Biblia Bartolomeu Anania 2009)

Textele grecești analizate (The New Testament in the Original Greek, Novum Testamentum Graece respectiv The New Testament in the Original Greek Byzantine Text Form) sunt identice, iar traducerile în limba română studiate, chiar cu unele ajustări realizate de-a lungul timpului, nu alterează mesajele versetului, oricare dintre variante fiind acceptabilă.

Conjuncția condițională dacă (VEa,n) presupune o acțiune potențială, nu se referă la o situația anume, instanțiată, are tentă de generalizare, mai degrabă ca o regulă de viețuire creștină, subliniind nevoia creștinului de a se ruga pentru frații săi.

tij i;dh| - cineva vede ( va vedea cineva/ va vedea neștine/ vede cineva) - împreună cu conjuncția dacă formează o construcție normativă, un îndemn universal, care confirmă cu tărie caracterul enciclic al epistolei. Acest verset reprezintă un îndemn cu caracter general, dar totuşi, în spaţiul eclezial creştin, cu privire la cei botezaţi - pe fratele său (to.n avdelfo.n) - se reduce la rugăciunea pentru toți frații săi în Hristos (adelfoi), iar nu pentru lume:

Pentru ei Mă rog. Nu Mă rog pentru lume, ci pentru aceia pe care Mi i-ai dat Tu; pentru că sunt ai Tăi

Ioan 17:9

Verbul a`marta,nw - a greși este tradus prin a păcătui - a greși în fața lui Dumnezeu, iar nu a greși omenește. Atât versiunea originală, prin participiul prezent, cât şi traducerile conduc spre o interpretare nu a unui păcat punctual, ci spre o stare de păcătoşenie care caracterizează omul ca fiinţă limitată, stare care sau nu este asumată, ci pur şi simplu se întâmplă - greșit cu păcat nu spre moarte ori este conştientizată şi asumată, caracterizată de dorinţa de a rămâne în greşeală - greșit cu păcat spre moarte. Expresia ”și va da lui viață, acelora greșiți(va da viață acelui frate/ va da lui viață, celor ce greșesc/ va da lui vieață celor ce păcătuiesc/ îi va da viață - celor ce nu păcătuiesc de moarte) deschide o problemă teologică și lexicală, deoarece aici sensul termenului de viață - zwh,n (zoon) este unul fizic. În mod normal, în scrierile lui Ioan, aceasta se referă la viața veșnică, dar în acest context, pare să însemne restaurare la sănătate sau iertare 3 , așa cum apare şi în epistola sobornicească a Sf. Iacov:

”Este vreunul printre voi bolnav? Să cheme pe prezbiterii bisericii; şi să se roage pentru el, după ce-l vor unge cu untdelemn în Numele Domnului. Rugăciunea făcută cu credinţă va mântui pe cel bolnav, şi Domnul îl va însănătoşi; şi, dacă a făcut păcate, îi vor fi iertate.”

Iacov 5:14-15

Expresia din finalul versetului, tradusă diferit atât în versiunile românești, cât și în cele străine - păcat nu spre moarte”/”nu de moarte-păcat spre moarte”/”de moarte” a creat un teren de dezbatere generos, cu privire la sensul real pe care l-a urmărit Apostolul - păcat de neiertat, bine definit, aşa cum este prezentat păcatul împotriva Duhului:

De aceea vă spun: orice păcat şi orice hulă vor fi iertate oamenilor; dar hula împotriva Duhului Sfânt nu le va fi iertată

Matei 12:31-32

3 Bob UTLEY, The Beloved Disciple's Memoir and Letters: John and I, II, and III John., 1999, p. 254.

sau stare de păcat conştientă, afectată de voinţa omului, impregnată cu toată puterea în întreaga fiinţă a acestuia, ca moarte a sufletului, conducând astfel la imposibilitatea ca acesta să mai poată fi ajutat chiar de către Dumnezeu, care, din iubire, respectă libertatea creaţiei sale.

Context

Fiind una dintre epistolele sobornicești ale celor trei ”stâlpi ai Bisericii”:

Iacov, Petru și Ioan, epistola I Ioan este caracterizată prin faptul că se adresează unor cercuri mult mai largi decât comunitățile locale (opinia generală este că această epistolă a fost scrisă pentru creștinii proveniți dintre păgâni din provincia proconsulară Asia, putând fi socotită ca un fel de enciclică apostolică) 4 , tratând, ca și celelalte, problemele acute cu care se confrunta

Biserica primară, respectiv avertismente împotriva învățătorilor mincinoși, necesitatea de a păstra integritatea credinței și curăția vieții, sfârșitul lumii și cea de a doua venire a Domnului. Prin excelență totuși, și ca trăsătură aparte a ”ucenicului pe care îl iubea Iisus”, toate aceste idei, principii de trăire creştină autentică sunt prezentate și împodobite cu veșmântul dragostei, care strălucește prin ascultarea de Dumnezeu, iubirea de Dumnezeu, iubirea frăţească, trăirea în lumină în comunitate, identitatea de copii ai lui Dumnezeu, încrederea în Dumnezeu. O identificare, adecvată contextului istoric din acel moment, este dată de prezența falşilor învățători în biserici 5 ( cf. 2:19,26 ; 3:07 ; II Ioan 7):

1. Gnosticii cerintieni învățau că omul Iisus a primit duhul lui Hristos la botezul Său și că spiritul lui Hristos a plecat înainte de moartea sa pe cruce (cf. 5:6-8)

2. Gnosticii dochetişti învățau că Iisus a fost un spirit divin, nu un om adevărat (cf. 1:1-3)

3. Gnosticismul evidenţiat în scrierile din secolul al doilea a reflectat cele două puncte de vedere diferite cu privire la trup:

a. Deoarece mântuirea era un adevăr revelat în minte, corpul uman este irelevant pentru tărâmul spiritual. Prin urmare, trupul ar fi putut avea orice ar fi dorit.

b. Alt grup gnostic, la polul opus, a ajuns la concluzia că,

deoarece trupul a fost în mod inevitabil rău, orice dorinţă trupească ar trebui să fie evitată. Toţi acești învățători falși au plecat din Biserică (I Ioan 2:19) , dar influența lor s-a menţinut în continuare.

4 George S. BARRET, The First General Epistle of St. John, 1910. 5 Bob, UTLEY, Professor of Hermeneutics (biblical interpretation) Study Guide Commentary Series, New Testament, Vol. 4, Bible Lessons International, Marshall, Texas, 2011, p. 253-255.

O altă identificare trebuie să fie legată de contextul literar al întregii cărți - I Ioan a fost scrisă având două scopuri principale:

Combaterea falsei învățături

Întărirea în credinţă a celor botezați.

Aceste două scopuri pot fi observate prin ideile presărate pe parcursul întregii epistole:

1. Scopul doctrinal:

a. Iisus a fost cu adevărat om (1 Ioan 1:1-3; 4:14)

b. Iisus a fost cu adevărat Dumnezeu (1 Ioan 1:2; 5:20)

c. Oamenii sunt păcătoşi şi răspunzători în faţa lui Dumnezeu (1 Ioan 1:6,10)

d. De asemenea, oamenii sunt iertaţi de Dumnezeu ca urmare a:

Răstignirii şi morţii lui Iisus (1 Ioan 1:7; 2:1-2; 3:16; 4:9-10,14; 5:6-8) ii. credinţei în Iisus (I Ioan 1:9; 3:23; 4:15; 5:1,4-5,10-

i.

12,13)

2. Scopul practic:

a. Vieţuirea în ascultare iar nu în păcat (I Ioan 2:3-5; 3:22,24;

5:2-3)

b. Vieţuirea în dragoste de aproapele iar nu în ură (I Ioan 2:10; 3:11,14,18,23; 4:7,11-12,16-18,21)

c. Vieţuirea în Hristos iar nu lepădarea de El (I Ioan 1:7; 2:6,29; 3:6-9; 5:18, 2:22-23; 4:2-3; 5:10-12)

d. Victoria asupra răului iar nu dragostea de lume (I Ioan 2:13,14; 4:4; 5:4)

e. Cuvântul lui Dumnezeu locuieşte în creştin (I Ioan 1:10;

2:14)

f. Creştinii sunt în Duhul Sfânt (I Ioan 3:24; 4:4-6,13)

g. Rugăciunea ascultată (I Ioan 5:14-15)

Istoria interpretării

După cum am observat din analiza textului, versetul ridică câteva probleme teologice, care, de-a lungul timpului, au fost tratate atât de oameni ai

Bisericii, cât şi de teologi exegeţi, cu interpretări variate. Dintre acestea, cele mai importante şi care au suscitat un viu interes au fost:

Termenul viață - zwh,n (zoon) - şi va da lui viață acelora greșiți

Expresia păcat spre moarte- păcat nu spre moarte

Astfel, în diferitele tratate / articole / lucrări, autorii au încercat să dea răspuns la întrebarea: care a fost sensul urmărit de Sfântul Ioan Evanghelistul cu privire la aceste expresii?

A. Frederick Fyvie BRUCE în “The Sin Unto Death", ridică problema “păcatului spre moarte” versus ”păcat nu spre moarte”. Care este diferența dintre acestea două? Astfel, în concepția teologică morală occidentală, păcatul mortal este acela care este deliberat, persistent, lipsind sufletul de harul dumnezeiesc. Cu toate că, în multe locuri în Sfânta Scriptură, păcatele săvârșite de creștini au condus la moartea trupească a lor (Anania și Safira, distrugerea cărnii pentru cei care au săvârșit incest - I Corinteni 5:5, sau cei care, împărtășindu-se cum nu se cuvine de Trupul și Sângele Domnului, s-au îmbolnăvit, au devenit neputincioși, sau chiar au murit - I Corinteni 11:30), F.F. Bruce explică aceste expresii ca fiind legate de apostazie, o apostazie a celor care, abandonând dogmele autentice, credința dreptmăritoare, au acceptat noi idei, ale ereticilor gnostici. 6

B. Bob UTLEY, profesor de hermeneutică, în lucrarea sa Study Guide Commentary Series - New Testament”, interpretează expresiile respective în același registru ca și F.F. BRUCE, în contextul istoric al momentului, în care ereziile gnostice făcuseră mult rău Bisericii primare, şi aduce în discuție termenul grecesc zoon - viaţă fizică , trupească, mergând totuşi mai departe, spre moartea sufletească a omului - moartea veşnică. 7

C. Sfântul Justin POPOVICI, spre deosebire de ceilalţi doi, face o exegeză profund duhovnicească, deosebit de valoroasă, conducând ideile în zona de proprie de voinţă a omului, voinţă care nu poate fi încălcată de Dumnezeu, lăsând să se înţeleagă că, de fapt, Sfântul Ioan nu impune o interdicţie de rugăciune pentru cei căzuţi definitiv, ci nu

6 F. F. BRUCE, The Sin unto death.

7 B. UTLEY, Study Guide

, p. 252.

face altceva decât să prevină asupra ineficienţei absolute a acesteia, datorită subiectului rugăciunii, care nu participă la această împreună lucrare prin pocăinţă 8 :

Tu însă nu mijloci pentru poporul acesta, nu înălţa nici cereri, nici rugăciuni pentru ei şi nu stărui pe lângă Mine; căci nu te voi asculta!

Exegeză pe text

Ier 7:16

Prin termenul de fraţi (adelfoi), autorul subliniază relaţiile de frăţie şi de unitate în Hristos care trebuie să domnească în Biserici (Ioan subliniază mult aceşti termeni de-a lungul epistolelor sale). Sfîntul Iustin Popovici spune în exegeza sa la Epistola I Ioan, că “ceea ce este evanghelic este să vrei ca toţi să se mântuiască şi să lucrezi în acest scop9 - cum să lucrezi în cel mai autentic mod creştinesc - prin rugăciune pentru fratele tău. Tema rugăciunii apare în final destul de pregnant şi aduce aminte de o apariţie similară, în epistola lui Iacov. Acolo era vorba despre rugăciune şi despre credinţa lui Ilie, şi despre rugăciune pentru cei bolnavi; aici este vorba tot despre rugăciune pentru cei bolnavi, dar şi pentru un caz special, când boala pare o pedeapsă, iar vindecarea, în acest caz, nu ar mai avea rost să fie subiectul unei rugăciuni specifice (textul este extrem de dezbătut, ca şi natura păcatului pentru care cineva nu mai trebuie să se roage cu privire la cel păcătos, pentru că păcatul acela duce la moarte). O asemenea apropiere de epistola lui Iacov subliniază încă o dată existenţa temelor comune în pareneza apostolică. Termenul zwh,n a suscitat interesul exegeţilor cu privire la referirea făcută de Sfântul Ioan - va da lui viaţă trupească sau veşnică? În general, Sfântul Ioan, “vulturul” evanghelist, chiar începând cu Evanghelia a patra, a imprimat stiluzl său profund duhovnicesc, iar interpreţii sunt oarecum surprinşi de referirea, în această evanghelie, la viaţa trupească a păcătosului. Se pare că autorul s-a referit atât la viaţa trupească, adevărată, în Hristos, cât şi la viaţa veşnică, ca următoare a celei trupeşti, şi ca scop final al credinciosului. Astfel, un om care persistă în păcat, care nu se pocăieşte, este viu - dar mort, aşa cum şi “credinţa fără fapte moartă este”. Sf. Ioan îndeamnă la dragoste, la rugăciune pentru aproapele, dar observăm că stabileşte nişte limite clare: omul să se roage pentru cei care nu fac păcate de moarte/spre moarte. Întrebarea care se conturează este: la ce s-a referit autorul când a stabilit aceste limite ale rugăciunii? La păcatele comise, considerate de moarte, care apar în toate cele trei evanghelii sinoptice:

în Evanghelia după Matei:

8 Arhim. Justin POPOVICI, Comentariu la Epistolele Sf. Ioan, p. 108. 9 Arhim. J. POPOVICI, Comentariu , p. 106.

De aceea vă spun: orice păcat şi orice hulă vor fi iertate oamenilor; dar hula împotriva Duhului Sfânt nu le va fi iertată

în

Evanghelia după Marcu:

Matei 12:31-32

Dar oricine va huli împotriva Duhului Sfânt nu va căpăta iertare în veac: ci este vinovat de un păcat veşnic.”

și

în Evanghelia după Luca:

Marcu 3:29

Şi oricui va vorbi împotriva Fiului omului i se va ierta; dar oricui va huli împotriva Duhului Sfânt nu i se va ierta.

Luca 12:10

la starea de păcat, în care omul nepocăit s-a prins fără întoarcere, săvârşindu-şi deja sinuciderea, lipsit de voinţa de a învia din morţi, aşa cum apare în Epistola către Evrei a Sfântului Apostol Pavel:

26 Căci, dacă păcătuim cu voia, după ce am primit cunoştinţa adevărului, nu mai rămâne nicio jertfă pentru păcate, 27 ci doar o aşteptare înfricoşată a judecăţii şi văpaia unui foc care va mistui pe cei răzvrătiţi.

Evrei 10:26-27

sau la starea de apostazie, în care, cu toate că au cunoscut Adevărul, oamenii l-au respins, “i-au dat sărutare înşelătoare, ca Iuda” însuşindu-şi învăţăturile mincinoase, eretice ale “lupilor în piei de oaie” care pătrunseseră în Biserica primului veac creştin, cum scrie Apostolul neamurilor în aceeaşi epistolă către Evrei:

4 Căci cei ce au fost luminaţi odată – şi au gustat darul ceresc, şi s-au făcut părtaşi Duhului Sfânt,

5 şi au gustat Cuvântul cel bun al lui Dumnezeu şi puterile veacului viitor –

6 şi care totuşi au căzut, este cu neputinţă să fie înnoiţi iarăşi şi aduşi la pocăinţă, fiindcă ei răstignesc din nou, pentru ei, pe Fiul lui Dumnezeu şi-L dau să fie batjocorit.

Evrei 6:4-6

Păcatul capital - de moarte, este respingerea încrederii / credinței în Iisus Hristos. Acesta este păcatul care duce la moarte. Acest lucru nu înseamnă,

totuși, necredință în sensul refuzului de a accepta o doctrină sau o dogmă. Este necredința manifestată prin respingerea luminii morale și spirituale, în special a luminii izvorâte din Mântuitorul Iisus Hristos. Este respingerea revelației finale

a lui Dumnezeu făcută prin Fiul său, Iisus Hristos. Când această respingere

devine definitivă și intenționată, devine “păcatul până la moarte( I Ioan 5:13-

17 ). Ea se transformă astfel în sinucidere morală. Aceasta înseamnă închiderea ochilor propriului suflet. Este o respingere a lui Hristos ca Revelație a lui Dumnezeu, deliberată, voită, știind totuşi că el este o astfel de Revelație 10 . Sfântul Iustin Popovici, în exegeza sa la Epistola I Ioan, care este și cea mai duhovnicească dintre toate celelalte analizate, evidențiază tocmai această idee, a celui care, conștient fiind de păcatul său, nu se pocăiește, ci rămâne în el ”de voie și cu îndărătnicie”. Acest păcat aduce moartea sufletului, despărțirea de Dumnezeu. De ce nu trebuie să se roage pentru un astfel de om? pentru că acesta este în totalitate cufundat în păcat, în mod conștient și cu toată voința lui. Cum Dumnezeu este Iubire, El respectă libertatea omului, nu se impune forțat, pentru a nu desființa voința liberă a omului, pentru a nu-l transforma într-un ”robot programat”. Prin aceasta, spune Părintele Justin, ”Cunoscătorul Cel Sfânt al tainelor [Sfântul Ioan] ne dă povață dumnezeiască despre ceea ce se cade și nu se cade să cerem lui Dumnezeu. 11

Concluzii

Pentru o exegeză completă, tâlcuirea versetului trebuie armonizată atât cu contextul istoric, cât şi cu cel duhovnicesc, sintetizându-se în câteva idei:

creştinii sunt mădulare ale Bisericii, şi trebuie să se poarte cu dragoste unii cu alţii, nu în judecată de aproapele, ci în rugăciune pentru acesta.

starea de păcat în care omul se afundă fără dorinţa de a se pocăi aduce atât moartea sufletului cât şi, în multe cazuri, a trupului, aşa cum pocăinţa “omoară moartea sufletească”, şi aduce şi vindecarea trupească.

pentru ca rugăciunea să fie ascultată, subiectul acesteia trebuie să fie în Biserică, nu apostat, şi mai ales, cel mai important, să dorească mântuirea, să se pocăiască de păcatele comise, să se întoarcă la Dumnezeu, căci “nu există păcat pe care Dumnezeu să nu îl poată ierta

În vremurile pe care le trăim, mesajul versetului este mai actual decât oricând: totul se relativizează, chiar şi dreapta credinţă, iar apostazia este prezentă pretutindeni, fără să fie conştientizată câtuşi de puţin dimensiunea deosebit de gravă a acesteia. Pare că rugăciunea pentru aproapele nu se mai poate încadra în regula instituită de Sfântul Ioan, pentru că foarte puţini mai

10 Walter Thomas CONNER, Christian Doctrine, 1937, p. 135-136 . 11 Arhim. I. POPOVICI, Comentariu , p. 107.

sunt aceia care au sentimentul pocăinţei, al apartenenţei la o comunitate binecuvântată, ocrotită de Duhul Sfânt. Totuşi, este mai necesar decât oricând să fie înmulţită rugăciunea pentru toţi aceşti fraţi ai noştri, pentru ca “sufletul lor să învieze dintre morţi”. Căci bucurie mare se face în Cer şi pe pământ pentru un suflet întors pe calea cea bună: “Mort era şi a înviat, pierdut era şi s-a aflat”.

Bibliografie

Ediții ale Sfintei Scripturi

Biblia sau Sfânta Scriptură, tipărită sub îndrumarea şi cu purtarea de grijă a Prea Fericitului TEOCTIST, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române şi cu aprobarea Sfântului Sinod, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti,

1990;

Biblia adică Dumnezeeasca Scriptură a Legii Vechi şi a celei Nouă tipărită în zilele Majestaţei Sale Carol I regele României în al 49 an de slăvită domnie Ediţia Sfântului Sinod, Bucureşti, Tipografia cărţilor bisericeşti, 1914;

Biblia adecă Dumnezeiasca Scriptură ale cei Vechi şi ale cei Noao Leage, toate care s-au tălmăcit dupre limba elinească spre înţeleagerea limbii rumâneşti, cu porunca preabunului creştin şi luminatului domn IOAN ŞĂRBAN CANTACUZINO BASARABĂ VOIEVOD şi cu îndemnarea dumnealui COSTANDIN BRÂNCOVEANUL, marele logofăt. Tipăritu-s-au întîiu în scaunul Mitropoliei Bucureştilor, în vremea păstoriei Preasfinţitului părinte Chir Teodosie, mitropolitul ţării şi exarhu plaiurilor. Şi pentru cea de obşte priinţă s-au dăruit neamului rumânesc, la anul de la facerea lumii, 7197, iară de la Spăsenia lumii 1688, în luna noiemvri în 10 zile. (B 1688);

Biblia sau Sfânta Scriptură, versiune diortosită după Septuaginta, redactată, adnotată şi tipărită de Bartolomeu Valeriu Anania, Editura Renaşterea, Cluj Napoca, 2009;

Novum Testamentum Graece, Nestle-Aland 27h Edition. Copyright (c), 1993, Deutsch Bibelgesellschaft, Stuttgart;

The New Testament in the Original Greek, Byzantine Text Form, 2005, Compiled and arranged by Maurice A. Robinson and William G. Pierpont.

Lucrări, studii şi articole

POPOVICI, Justin, Comentariu la Epistolele Sf. Ioan;

BARTON, John, MUDDIMAN, John, Oxford Bible Commentary, New York: OUP, 2001;

BRUCE, Frederick Fyvie, "Problem Texts (11)” în: “The Sin Unto Death", Harvester, 46.11,

1987;

BUSENITZ , Irvin A., “The Sin unto Death”, în: The Master's Seminary Journal (TMSJ) 1/1,

1990;

CONNER, Walter Thomas, Christian Doctrine”, 1937, p. 135-136;

UTLEY, Bob, The Beloved Disciple's Memoir and Letters: John and I, II, and III John., 1999, p. 254;

UTLEY, Bob, Professor of Hermeneutics (biblical interpretation) „Study Guide Commentary Series, New Testament”, Vol. 4, Bible Lessons International, Marshall, Texas, 2011, p. 253-

255;

BARRET, George S., The First General Epistle of St. John, 1910.