Alexandru 1 urmrea sa isi consolideze pozitia in Balcani prin incurajarea ortodoxiei in

Greciasi descurajarea actiunilor Turciei de a extinde influenta mahomedana in aceasta tara.1

Politica si diplomatia Tarului, vizau in fapt slabirea dominatiei otomane in Balcani si
cresterea influentei Rusiei in intrega regiune. Cancelaria diplomatica de la Petersburg promova
politica Tarului in Balcani, mai ales cu sprijinul contelui Capo DIstria care il convinsese pe
Alexandru I sa actioneze pentru eliberarea Greciei in vederea consolidarii rolului Imperiului
Tarist in intreaga peninsula. Lothar von Meternich era tinut la current cu privire la optiunile
liberaliste ale Tarului de catre contele Nesselrode, care considera periculoasa pentru Sfanta
Alianta aceasta politica. In baza acestor informatii primite Metternich a sustinut in primele zile
ale congresului de la Troppau ca politica liberalismului promovat de Tar dauneaza Sfintei
Aliante si ca pune in pericol stabilitatea monahiilor europene.
Dezbaterile congreselor Sfintei Aliante de la Troppau si Laybach s-au caracterizat prin
confruntarea a doua puncte de vedere- cel promovat cu insistenta de cancelarul Austriei, Lothar
von Metternich, sic el promovat de Tarul Rusiei, Alexandru I. Primul considera politica si
diplomatia Tarului de sprijinire a miscarilor de eliberare a Greciei de sub dominatia Sultanului ca
fiind daunatoare Triplei Aliante. Al doilea aprecia ca scoaterea Greciei de sub influenta
Imperiului Otoman va permite Rusiei sa-si realizeze obiectivele urmarite in Balcani.
Monarhii europeni-prezenti la Congres- aflandu-se sub influenta revoltelor din Spania,
Neapole si Piemont, s-au grabit sa sustina punctual de vedere al Cancelarul Austriei,
condamnand rascoala grecilor. Cee ace a surprins a fost pozitia adoptata de Alexandru I, caredintr-un sustinator hotarat al luptei grecilor impotriva dominatiei turcesti- s-a alaturat cerorlalti
monarhi europeni, condamnand miscarea de eliberare a grecilor.
Consecintele pozitiilor exprimate la Congresele de la Troppau si Laybach nu s-au lasat
asteptate. Grecii- lipsiti de sprijinul politic si diplomatic al Petersburgului- au fost supusi
represaliilor Sultanului, care n-a ezitat sa atace vasele grecesti care erau implicare in comertul cu
Rusia.
Abandonarea miscarilor de eliberare a grecilor a avut drept consecinta multiplicarea
actiunilor repressive turcesti in regiune, atingand atat interesele strategice ale Rusiei Imperiale in
Balcani. La Petersburg se acumulase o mare cantitate de informatii din care rezulta ca actiunile
Turciei devenisera intolerabile. Fara a-I propune direct Tarului sa treaca la represalii militare, din
sintezele pe care le prezenta cancelaria sa diplomatica rezulta ca o actiune militara impotriva
Turciei se impunea de urgenta. Evaluand climatul politic din sfanta alianta Alexandru I ezita sa
recurga la o confruntare militara deschisa in Balcani.
Meternich atragea atentia ca extinderea pozitiilor Rusiei pe continent ar periclita echilibrul
politic si military in Europa, restabililite cu greu la Congresul de la Viena. Diplomatiile de la
Viena si Londra sustineau actiunile Turciei impotriva Rusiei iar Alexandru I dupa ce si-a
consultat colaboratorii a luat decizia sa rupa relatiile diplomatice cu Inalta Poarta.
1 Dumitru Mazilu, Diplomatia europeana, Editura Luminalex, Bucureti, 2008, p.
298..

Acestea au fost circumstantele in care Grecia a fost abandonata si de Rusia si inabusirea

miscarii liberale a fost lasata pe seama fortelor militare ale Portii Otomane.
Una dintre cele mai mari problem cu care s-a confruntat diplomatia europeana a fost
rascola grecilor impotriva asupririi IO. Lupta lor pentru obtinerea independentei incepuse
din 1821 si erau incurajati in actiunea lor plina de riscuri de sprijinul declarant al Rusiei
care incerca sa isi consolideze pozitia in Balcani.
Insa la insistentele liderilor sfintei aliante Alexandru I a incetat sa mai acorde sprijin politic si
military miscarii de eliberare in care se angajasera turcii.
Parasiti de turci grecii aveau o situatie diperata dar nu abandonau lupta lor pentru dobandirea
independentei. In aceste circumstante, Mahmud II a pus pus la cale si a finalizat una dintre cele
mai sangeroase actiuni represive din istoria Europei acelor ani- masacrarea grecilor din Chios.
Desi A sultanului au incercat sa inabuse in sange rascoala grecilor, monarhii din Sfanta Alianta
nu au protestat, apreciind ca inabusirea rascoalei grecilor in sange este o problema de competenta
sultanului. Actiunea a fost apreciata de Cancelaria de la Viena dar a fost dezaprobata de
Cancelaria Diplomatica a Tarului. Diplomatii rusi aduceau la cunostinta cancelariilor europene
ca Sultanul a savarsit un act care ar trebui condamnat de europeni. Cu toate ca a fost sever
condamnata represiunea , Alexandru I nu s-a implicat in sprijinirea grecilor.
Anul 1823 a reprezentat un moment important in schimbarea diplomatiei europene
privind lupta de eliberare a grecilor deoarece la 25 martie 1823 George Canning a declarant ca
Anglia ii considera pe turci si greci parti beligerante, cee ace schimba radical statutul grecilor.
Din miscarea rasculata impotriva Sultanului grecii deveneau o parte recunoscuta in batalia lor de
a se constitui intr-un stat independent. Declaratia solemna a Foreign Office-ului privind statutul
de beligeranti ai grecilor a avut impact deosebit asupra Petersburgului.
Diplomatia Cancelariei de la Viena pierdea teren iar cea de la Petersburg era incurajata sa
se implice din nou in problema grecilor. Alexandru I nu mai era tinut de hotararile Sfintei
Aliante care admiteau controlul total al sultanului asupra rasculatilor greci, dar in acelasi timp nu
accepta ca initiative in solutionarea problemei grecesti sa fie preluata in totalitate de Anglia.
Izolarea diplomatiei austriece a avut ca effect slabirea pozitiei sultanului in problema greaca si
reluarea pozitiei rusilor in Balcani.
Tarul Alexandru I a insarcinat Cancelaria diplomatica de la Petersburg sa elaboreze un
plan pentru a solution problema greaca dar se impunea o colaborare cu diplomatia engleza pentru
un succes deplin.
La sfarsitul anului 1825, moartea Tarului Alexandru I- invingatorul lui Napoleon si
fondatorul Sfintei Aliante a pus in dificultate Cancelariilor politice si diplomatice de pe
continent.
Venirea tarului Nicolae I la conducerea Imperiului rus a avut consecinte asupra optinilor
diplomatice ale Cancelariei de la Petersburg, mai intai in relatiile cu IO care cunoscusera o
inrautatire in anii 1824-1825. Noul tar considera ca succesul politicii si diplomatiei imperiului

rus, in confruntarea cu IO poate fi asigurat, mai ales, printr-o stransa legatura cu Cancelariile de
la Londra si Paris.