Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
ZONA OARBA:
necunoscuta siesi
cunoscuta celuilalt
ZONA NECUNOSCUTA:
necunoscuta siesi
necunoscuta celuilalt
Constructia acesteia porneste de la ideea ca in fiecare dintre noi insine exista o zona
supusa controlului constient si o zona de umbra, la care nu avem acces direct, dar despre care
putem afla cate ceva cu ajutorul semenilor nostri, in masura in care izbutim sa comunicam
eficient cu acestia. Am putea spune ca fiecare individ poseda tot atatea ferestre cate legaturi
comunicationale intretine cu alti oameni si ca aspectul acestora sufera schimbari, mai mari sau
mai mici, dupa fiecare noua interactiune (intalnire sau dialog).
ZONA DESCHISA cuprinde date despre comunicator aflate atat in posesia sa cat si in
cea a interlocutorului. Ele pot avea in vedere aspecte dintre cele mai variate, mergand de la
infatisare fizica, nume, varsta, ocupatie, sex, pana la sentimente, atitudini, predispozitii,
convingeri, idei etc. Cu cat zona deschisa are dimensiuni mai restranse, cu atat comunicarea e
mai dificila.
Cu cat ne simtim mai bine in compania cuiva, e de asteptat sa ne extindem fata de el
zona deschisa, ceea ce se realizeaza, de obicei, prin transferul de informatii dinspre zona
ascunsa. Confidentele diminueaza aria acestei ultime zone si prezinta avantajul ca invita la
reciprocitate, care la randul ei contribuie la amplificare azonei deschise, de data aceasta pe
seama zonei oarbe. Intr-adevar, un om caruia i-ai castigat increderea prin destainuiri
revelatoare se va simti dator sa raspunda cu un plus de sinceritate, indraznind sa iti dezvaluie
propriile sale constatari privitoare la unele aspecte ale personalitatii tale de care tu insuti nu
esti constient. Confesiunea devine astfel sursa indirecta de autocunoastere.
Procesul prin care datele inmagazinate in zona ascunsa sunt transferate zonei deschise
poarta, de regula, in literatura consacrata comunicarii interpersonale, numele de
autodezvaluire (self-disclosure). Practica spovedaniei crestine si terapia psihanalitica au aratat
cu prisosinta insemnatatea acestui demers pentru echilibrul interior si sanatatea complexului
psiho-somatic uman.
In evaluarea foloaselor autodezvaluirii trebuie tinut seama si de faptul ca ascunderea
unor lucruri care-ti stau pe suflet nu e o forma de inactiune, ci un proces activ, ce presupune
un consum de energie deloc neglijabil. Marturisirea face sa inceteze aceasta macinare
interioara, eliberand energiile blocate in cercul vicios al tainuirii.
Exista insa si anumite obstacole psihologice in calea autodezvaluirii, dintre care
mentionam:
1. Teama de pedeapsa. Nu e vorba atat de o sanctiune juridica, cat de diferite forme de
respingere din partea grupului social caruia ii apartii, de la rasul rautacios pana la
pierderea prietenilor, a pozitiei ierarhice.
2. Teama de efectul de antihalou. Lucrarile de psihologie sociala numesc efect de
halou tendinta raspandita de a se atribui persoanelor care s-au remarcat intr-un
numai dovezi indirecte ale existentei acestei zone. Visul, halucinatiile produse de consumul de
droguri sau de deprivarea senzoriala scot la iveala informatii ce nu pot proveni de altundeva
decat din noi insine, ceea ce sugereaza existenta unui stoc de date ce ne privesc si care nu se
afla nici la indemana noastra, nici la cea a observatorilor din afara. Tratamentul psihanalitic isi
propune tocmai extragerea din zona necunoscuta a unor informatii a caror refulare in
subconstient e responsabila de manifestarile patologice ale pacientului.
BIBLIOGRAFIE: Dinu, Mihai, 1997, Comunicarea, Bucuresti: Ed. Stiintifica, pp.
69-76