Deficienta de auz = deficienta senzoriala, reprezentand diminuarea sau pierderea totala sau

partiala a auzului, din diferite cauze. Auzul este critic pentru dezvoltarea vorbirii si a limbajului in
general. De aceea este f. important ca pierderea de auz sa fie descoperita cat mai devreme cu
putinta. Putem spune ca, in timp ce pierderea auzului inaintea varstei de 2-3 ani are drept
consecinta mutitatea (copilul devenind surdomut), disparitia simtului auditiv la cativa ani dupa
insusirea limbajului de catre copil determina dificultati in mentinerea nivelului atins, chiar regresii
in plan verbal (din punct de vedere al vocabularului, al intensitatii vocii sau al exprimarii
gramaticale). Fetusul uman poseda un auz rudimentar inca din a 20-a saptamana de sarcina. Acest
auz se va dezvolta si maturiza pe tot timpul sarcinii. Fatul este apt sa auda sunete din exterior, desi
aude mult mai bine sunetele de frecventa joasa decat sunetele de frecventa inalta. Intre 0-4 luni
copilul tresare la sunete bruste si puternice si indreapta privirea sau capul spre sursa sonora. Intre
3-6 luni devine interesat de diferite sunete. Experimenteaza auzul producand sunete, aparent
recunoscand vocile familiare. La 6-12 luni gangureste si incepe sa inteleaga cuvinte simple.
Surditatea (cofoza) = handicap de auz total constand in pierderea totala a auzului peste 90 dB.
Acest handicap poate afecta una sau ambele urechi ale unei persoane (la deficientele de auz
unilaterale, cealalta fiind sanatoasa si de cele mai multe ori functionand compensator). Exista, in
functie de localizarea leziunilor anatomo-fiziologice, surditate ereditara si surditate dobandita.
Hipoacuzia = handicap de auz partial care presupune degradarea auzului intre 0-90 dB. Acest
handicap afecteaza aproximativ 1% din populatie. Semnele hipoacuziei - adesea parintii sunt cei
care incep sa suspecteze o pierdere de auz. Testarea auzului la copiii nou nascuti, prin programul
de screening al auzului, este cea mai buna cale de a detecta pierderea de auz inca de la nastere.
Protezare (auditiva) = proces recuperator folosit pentru persoanele cu handicap de auz partial
(hipoacuziei), presupunand utilizarea unor aparate (proteze auditive sau, mai nou implanturi
cohleare) care au drept scop amplificarea intensitatii sunetelor dificil de perceput de analizatorul
auditiv al hipoacuzicului.
Labiolectura = tehnica utilizata in procesul demutizarii, constand in citirea cuvintelor, a frazelor de
pe buzele interlocutorului.
Aceasta afectiune poate fi de natura exogena sau endogena. Astfel, ca factori exogeni putem
enumera bolile infectioase din primele luni de graviditate ca rujeola, varicela, gripa. Alte infectii
postnatale care pot duce la dereglari ale auzului pot fi: scarlatina, rujeola, meningita,
meningoencefalitele dar si otita, sifilisul congenital.
CLASIFICAREA TIPURILOR DE DEFICIENTA DE AUZ
1.Dupa gradul (gravitatea) deficitului de auz avem: hipoacuzia (diminuarea /degradarea auzului
intre 0-90 dB) si surditatea sau cofoza (pierderea totala a auzului peste 90 dB). Hipoacuzia poate
avea, la randul ei, grade diferite de gravitate: hipoacuzie usoara (pierdere de auz de 0-30 dB ),
hipoacuzie medie (intre 30-60 dB ) si hipoacuzie severa sau profunda (intre 60- 90 dB ).
2. Dupa lateralitate putem intalni: deficiente de auz unilaterale sau bilaterale.
3. Dupa momentul aparitiei deficientei de auz exista: deficiente ereditare (mostenite) si deficiente
dobandite (contractate), acestea din urma fiind la randul lor impartite in deficiente prenatale,
perinatale si postnatale.
4. in functie de localizarea leziunilor anatomo-fiziologice ale analizatorului vizual se vorbeste
despre: surditate ereditara Siebenmann (in care se produc leziuni ale capsulei osoase si ale
celulelor senzoriale sau ganglionare de la nivelul fibrelor nervoase), surditate Sheibe (cauzata de
atrofierea nicovalei prin lezarea senzoriala a canalului cohlear, a saculei, a organului Corti si a
vascularizarii striate) si surditate Mondini (determinata de lezarea nucleului, de dilatarea canalului
cohlear si a vestibulului, de atrofierea nervului cohlear, a ganglionilor si a organului Corti).

Hipoacuzia poate avea cauze ce pot fi ereditare, patologice (ca rezultat al unor boli), sau
idiopatice (cu origine necunoscuta). Hipoacuzia este impartita in doua categorii: hipoacuzie de
transmisie si hipoacuzie neurosenzoriala, in functie de locul afectiunii. Poate exista hipoacuzie
mixta. Hipoacuzia de transmisie are ca rezultat reducerea nivelului sonor de la pavilion pana la
urechea interna. Aceasta poate fi cauzata de blocarea caii de transmitere a sunetelor sau de unele
leziuni ale structurilor anatomice. Spre ex. La infectiile urechii medii (otita medie), daca
tratamentul nu este aplicat suficient de repede, poate aparea o fisura a timpanului. Hipoacuzia
neurosenzoriala este cauzata de leziuni la nivelul celulelor ciliate din urechea interna (cohlee)
si/sau la nivelul fibrelor aferente ale nervului auditiv care duc impulsul de la urechea interna la
creier. Acest tip de pierdere auditiva poate fi foarte rar reversibila prin medicamentatie sau prin
proceduri chirurgicale. Hipoacuzia neurosenzoriala este de cele mai multe ori compensata cu
ajutorul unui aparat auditiv.
Deficienta de auz afecteaza intr-o masura mai mare sau mai mica (in functie de gradul pierderii
auzului) toate palierele vietii psihice a individului, atat din pct de vedere cantitativ, cat si calitativ.
Se stie ca, prin ea insasi, disfunctia auditiva nu are efect determinant asupra dezvoltarii psihice;
totusi ea duce la instalarea mutitatii, care stopeaza dezv. limbajului si restrange activitatea psihica
de ansamblu. Unele forme ale handicapului de auz pot determina si o intarziere intelectuala,
cauzata de modificarea raportului dintre gandire si limbaj. O surditate innascuta sau dobandita
timpuriu, daca nu intervine un specialist, duce la lipsa limbajului, adica la mutenie sau la o
nedezvoltare a vorbirii. In cazul deteriorarii auzului dupa varsta de 3 ani, nedezvoltarea functiilor
locomotorii este mai putin pronuntata.
In cazul deteriorarii auzului la varsta scolara, vorbirea gramaticala este deja formata, dar pot
aparea tulburari de pronuntie, atenuare a articularii, dereglari ale ritmului si fluentei.
Astfel pot exista categoriile: 1. Surzi, 2. Asurziti timpuriu, 3.Asurziti tardiv, 4.Hipoacuzici 4.a. cu
nedezvoltarea totala a vorbirii; 4.b. cu vorbire partiala pastrata.
In cazul pierderii partiale a auzului, daca copilul nu isi va insusi limbajul, atunci defectul auditiv se
va inrautati din motivul neutilizarii eficiente a ramasitelor auditive. In cazul stimularii la maxim a
vorbirii acest defect primar se micsoreaza. Particularitatile deficitare ale proceselor psihice la copiii
cu patologii senzoriale duc la o incetinire a gandirii si in mod deosebit a operatiilor de generalizare
si abstractizare. Avand in vedere ca hipoacuzicii au posibilitatea de a percepe unele sunete si
cuvinte, vocabularul lor se dezvolta mai rapid decat cel al surzilor. In cazul unei educatii
neadecvata si corectie insuficienta, se remarca o dezvoltare specifica a personalitatii care include
un fond scazut al dispozitiei, caracteristicii astenice sau tendinte ipohondrice. Acesti copii au
tendinte autiste din cauza lipsei de contact pe de o parte a defectului de baza dar si ca urmare a
retragerii in lumea lor interioara.
Metode de corectie: Specificul integrrii socio-profesionale la deficientul de auz
Trebuie avute n vedere anumite caracteristici nc din copilria mic:
-stimularea i formarea capacitii de comunicare a copiilor, prin mijloace verbale i auxiliare;
-dezvoltarea unor caracteristici ale percepiei kinestezice, nvarea copilului s coreleze complexul
sonor cu pipitul, cu vibraiile aparatului fonoarticulator, cu particularitile suflului de aer n
emisia vocal;
-dezvoltarea capacitilor de imitare a micrilor corpului, ale feei, ale gurii
-dezvoltarea percepiilor auditive, prin antrenamente i exerciii, sau prin amplificarea cu ajutorul
protezelor;
-dezvoltarea ateniei, a capacitilor de memorare, de reproducere, de motivaie i activism prin
joc i alte activiti; -formarea ncrederii n sine etc.